Decor

G. Bacovia

Poezia simbolista a aparut ca un raspuns la romantismul retoric, la parnasianism si la naturalismul care au

dominal secolul al XIX-lea.
Acest nou curent incearca sa modernizeze tehnicile compozitiei, pastrand in acelasi timp anumite teme si
motive romantice. Simbolismul este o prelungire a romantismului, privit de aceasta data prin prisma unei
sensibilitati moderne.
O trasatura foarte importanta a acestui nou romantism este aceea ca, simbolsimul promoveaza cu insitenta
spatiul citadin descris in operele literare corespunzatoare, asadar, este un curent cosmopolit, in care elementele
cadrului artifical costituie niste actori in rlul principal in conturarea atmosferei poeziei.
Printre poetii simbolisti, ale caror nume au o rezonanta deosebita, se numara Verlaine, Jean Moréas, Rimbau,
Baudelaire, si nu in ultimul rand, cel mai mare poet simbolist roman, George Bacovia.
Una dintre poeziile sale poarte numele simplu „Decor“.
Titlul ne sugereaza un spatiu artificial, eventual foarte frumos si plin de viata si de culoare. Pe masura ce se
avanseaza in lectura, se dovedeste ca acest decor este un parc, in perioada de iarna, cu o natura moarta, avand
tente macabre, apocaliptice.
Poezia debuteaza cu amintirea copacilor, caracterizati ca albi sau negri. Inca de la inceput ideea de cromatica
este estompata, palind imaginatia cititorului, de la bun inceput se face referire la sentimentul de singuratate.
Categoriile psihice negative isi fac simtita prezenta gradat, la intervale de timp consante, impact intarit de
tehnica paralelismului sintactic ale celor trei versuri repetate aproape identic.
Se insita cu precadere asupra culorii inchise, si anume negrul, prin versul „decor de doliu funerar”. Din acest
moment, poezia capata o nuanta monotona, trista, non-dinamica, accentul cazand doar pe descrierea
imprejurarilor.
Ea se compune dintr-un ansamblu de simblouri ce se insiruie si se repeta relativ simetric. (copaci, antiteza
alb/negru).
Primul semn care sugereaza sunetul este reprezentat de regretul care plange, ca simbol al universului
sufletesc, peisajul macabru, trist si monoton este intarit de substantvul „regretele“ si de verbul „plang“.
Nu in mod intmplator este nominalizat parcul.
Prin descrierea pesajului din incipit, eul liric isi pregateste asculatorii pentru a descoperirea durerii sfasietoare
care se consuma in acel topos. Aici, parcul este un spatiu care ii macina din punct de vedere psihic pe cei care
stiu sa il asculte.
Strofa a doua a poeziei, are rol de recapitulare si intarire a sentimentelor decadente expuse in prima strofa. Nu
sunt adaugate decat penele colorate in nonculori ale unor corbi
Al doilea vers paralel se evidentiaza prin ceva cu totul special, si anume, motivul fantomelor. Fantomele,
spirite vagi, neclare, nelamurite si albe, se incadreaza perfect in pesajul mai sus descris. Cu aceste noi aparitii,
parcul devine un spatiu malefic, bantuit, in care spirite blestemate, sunt condamnate sa se chinuie cautand.
In strofa finala, peisajul este din nou redescris, copacii avand de aceasta data frunze, de aceleasi non culori.
Peste acest pesaj, cade ninosare rar, trist, ca niste lacrimi ce se scurg pe obraji, la unison cu plansetul
regretelor.
In decursul intregii poezii, eul liric reuseste sa adauge gradual noi trasaturi si caracteristici peisajului descris,
clarificand si in acelasi timp cufundand cititoul in mesajul transmis.
Poezia „DECOR“ de G.B. se caracterizeaza in mod special prin descrierea unui spatiu citandin, unui parc in
mjlocul iernii, in care sunt cultivate trasaturi, sentimente si trairi sub forma de simboluri, cu care eul liric
lucreaza cu dibacie. Avand toate aceste caracteristici, iar eul poetic legatura directa cu natura descrisa, opera
lirica „DECOR“ este o poezie simbolista.