Originea i evoluia conceptului de securitate

Termenul securitate provine din cuvintele latine securitas i securitatis, care exprim att lipsa unei primejdii, ct i o stare de calm i pace. n limba romn, acest termen este atestat n Hronicul lui Gheorghe incai, cu nelesul de a fi la adpost de orice pericol, a fi n siguran, a avea sentimentul de ncredere i linite datorate absenei oricrui pericol1. Noiunea de securitate desemneaz premisele i circumstanele care determin nu doar un sentiment sau o stare de fapt generatoare de ncredere, linite, protecie, aprare n faa unui pericol sau lipsa unui pericol, ci i msurile care determin prevenirea oricrui pericol. De-a lungul timpului, conceptul de securitate a cptat diverse forme i nelesuri, ns, datorit schimbrilor ce au avut loc pe scena internaional i apariiei noilor provocri la adresa securitii, el a rmas un concept incomplet dezvoltat2. n prima jumtate a secolului al XX-lea, securitatea a fost conceput n termenii puterii naionale. n relaiile internaionale, puterea este considerat un instrument folosit n vederea atingerii unor obiective bine determinate. Ea reprezint capacitatea unui stat de a controla aciunile unui alt stat, cu scopul ndeplinirii propriilor interese. n acest sens, se difereniaz dou sensuri ale noiunii de putere: pe de o parte, puterea hard, care reprezint abilitatea unui stat de a determina unul sau mai multe state s acioneze chiar i mpotriva voinei lor, prin ameninri sau recompense, iar pe de alt parte, puterea soft, care ilustreaz abilitatea unui actor al sistemului internaional de a obine rezultatele dorite pe cale panic i amiabil, n msura n care i ceilali actori implicai i doresc acelasi lucru. n studiul relaiilor internaionale, puterea este definit prin nsi lupta pentru putere, ideea esenial a luptei politice dintre actorii internaionali fiind accesul la putere. n decursul timpului, teoriile relaiilor internaionale au reuit s valorizeze conceptul de securitate prin conturarea i definirea unor noi sensuri ale acestuia. Liberalismul utopic a dominat gndirea i practica politic n domeniul relatiilor internationale din perioada anilor 20 i la nceputul anilor 30. Acesta promova o serie de
1 2

Aurel V. David, Sociologia natiunilor, Ed. Tempus Dacoromania Comterra, Bucuresti, 2005, p. 358 Barry Buzan, Popoarele, statele si teama, Ed. Cartier, Chisinau, 2000, p. 15

principii idealiste, precum credina n raionalitate, egalitate i libertate, armonia intereselor, posibilitatea progresului uman, instituionalizarea legii internaionale sub forma securitii colective i crearea unor organizaii internaionale care s menin i s consolideze pacea la nivel mondial. Ideile de traditie idealista au contribuit prin introducerea a doua concepte fundamentale in studiul asupra securitatii, si anume securitatea individuala si securitatea colectiva. Viziunea idealista a securitatii face referire la obiectele de referinta ale securitatii, atat in ceea ce priveste referentul, cat si in privinta elementelor amenintarii. Pe de o parte, securitatea individuala se refera la viata, sanatatea, statutul, starea materiala sau libertatea indivizilor, in timp ce amenintarea de referinta poate lua forma pericolului, a indoielii, sau a altor elemente care ar ameninta unul dintre obiectele de referinta3. Pe de alta parte, securitatea colectiva introduce ideea conform careia dilema realista a securitatii poate fi cel mai bine depasita nu prin balanta puterii si prin autoajutorare, ci prin instituirea unor angajamente colective prin care fiecare stat isi asuma indatorirea de a se alatura celorlalte impotriva acelora care ameninta integritatea teritoriala sau independenta politica a unuia dintre membrii angajamentului colectiv4. Organizaia Ligii Naiunilor a fost considerat principalul sistem al securitii colective n perioada interbelic. Dei nceputul ei prea promitor, apariia i dezvoltarea regimurilor totalitare n anii 30 i incapacitatea Ligii de a rspunde provocrilor acestor regimuri, au avut drept rezultat eecul proiectului propus de liberali i atragerea unor mari critici asupra acestuia din partea adepilor curentului realist. Acestia erau de parere ca idealismul se fundamenta pe o viziune falsa si periculoasa asupra relatiilor internationale, de vreme ce propriile sale aspiratii nu faceau decat sa genereze consecinte opuse lor5. La nceputul secolului al XX-lea, n lupta cu imperiile, problemele legate de securitatea societilor erau abordate n raport cu interesele acestora, prin prisma conceptelor de pace (reprezentat printr-un echilibru de putere) i putere. Dup cum afirm Aurel V. David ntr-una din lucrrile sale6, premisele conceptului de securitate au aprut la mijlocul secolului al secolului al XX-lea, dup terminarea Primului Rzboi Mondial, odat cu victoria
3

Vasile Pirnea, Dimensiunea de securitate si aparare a Uniunii Europene, Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucuresti, 2005, p. 24 4 Ibidem 5 Ibidem
6

Aurel V. David, Doctrine, politici i strategii de securitate, Ed. Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2008, p. 58

naiunilor mpotriva imperiilor i naterea statelor naionale. Sintagma securitate naional s-a nscut prin intermediul demersurilor statelor naiune n vederea recunoaterii lor de ctre marile puteri ale lumii, reprezentate n special de imperii. La acea perioad, securitatea naional era asociat cu aprarea armat a teritoriului naional mpotriva unui atac din afar7. Ulterior, conceptul de securitate naional a suferit o serie de modificri ale sensului su prin obligarea imperiilor s in seama de interesele naiunilor i ale statelor naionale. Opus gandirii liberaliste utopice, realismul susine ideea conform creia actorii internaionali au interese i aspiraii incompatibile, ceea ce duce la o lupt continu ntre acestea n teritoriul relaiilor internaionale. Total diferit fata de idealisti, realistii au construit o viziune asupra relatiilor internationale bazata pe politica puterii, urmarirea conservarii si potentarii securitatii nationale, a statului, dincolo de orice constrangeri morale inutile, autoajutorarea (self help) si neincrederea in celelalte state intr-o lume anarhica si ostila, practicarea politicii de echilibrare a puterii, nesubordonarea fata de dreptul international8. Realitii au atras atenia asupra faptului c, n sistemul internaional, echilibrul de putere nu poate fi realizat numai prin prisma cooperrii i a negocierilor, ntruct nu toate statele sunt mulumite de status-quo-ul existent. Astfel, primul element fundamental al viziunii realiste l constituie natura uman, care este viciat, egoist prin natere, ndreptat ctre lupta pentru putere, caracterizat de o dorin nesioas de dominaie i neschimbtoare9, cu alte cuvinte, conflictual. Al doilea element fundamental al viziunii realiste se refer la natura relaiilor internaionale, care sunt caracterizate de lupta pentru putere dintre statele naiune ale sistemului internaional. Al treilea element fundamental al abordrii realiste const ntr-o viziune ciclic asupra istoriei, prin intermediul creia realismul evideniaz continuitatea i repetiia anumitor greeli n rndul unor generaii diferite din cadrul societilor sistemului internaional. Aa cum se poate observa, ideile eseniale ale realismului constau ntr-o viziune pesimist asupra naturii umane, convingerea c relaiile internaionale sunt conflictuale i duc la rzboi, un scepticism profund fa de posibilitatea progresului uman i condiia supravieuirii statului, alturi de securitatea naional. Conceptul de securitate a cunoscut o utilizare mai larg n timpul Rzboiului Rece, n contextul unei lumi dominate de dou blocuri politico-militare opuse din punct de vedere ideologic. n acea perioad, semnificaia conceptului era definit n termeni militari,
7 8

Ibidem Vasile Pirnea, Dimensiunea de securitate si aparare a Uniunii Europene, Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucuresti, 2005, p. 24 9 Andrei Miroiu, Simona Soare, Manual de relaii internaionale, Ed. Polirom, Iai, 2006, p. 98

fiind dependent de natura conflictului ce domina relaiile dintre state. Aa cum susine Aurel V. David, conceptul de securitate a fost operaionalizat n strns legtur cu cel de putere, punndu-se accent pe fora militar. n cea de-a doua jumtate a secolului al XX-lea, domeniul Studiilor de Securitate a fost dominat de o viziune tradiional asupra securitii, conturat cu ajutorul realismului i al neo-realismului. Aceast viziune pune accent pe elementul militar n principal i pe cel tehnologico-economic n secundar, iar caracteristica principal a problematicii securitii este reprezentat de conflictul militar. Din perspectiva realist, sistemul internaional este unul anarhic, iar prin aceasta se nelege lipsa unei autoriti mondiale capabile s controleze interaciunile ce au loc n interiorul sistemului. Anarhia internaional este o form descentralizat de ordine politic10, ceea ce a determinat condiiile politice n care s-a dezvoltat ulterior sensul conceptelor de securitate naional, respectiv securitate internaional. Pe msur ce Rzboiul Rece a evoluat spre o coexisten panic ntre cele dou blocuri politico-militare, conceptul de securitate a mai adugat un domeniu de referin, pe cel al naiunilor. Drept urmare, securitatea naional a unui stat a devenit posibil n msura n care acel stat dispune de capacitatea militar de a se apra mpotriva ameninrilor cu fora ce se abat asupra lui, iar folosirea forei este considerat o soluie final. Totodat, realitii consider c poziia geografic a statelor influeneaz orientarea acestora n politica extern. Pe de alt parte, indivizii, n viziunea realist, sunt orientai ctre conflict, ceea ce presupune c statul trebuie s gseasc o modalitate de a ngrdi pornirile lor conflictuale, astfel nct acestea s nu se transpun la nivel interstatal. n acest sens, realitii propun mecanisme de reglementare internaional a conflictelor, bazate pe o balan a puterii. Se poate uor observa c toate aceste caracteristici ale securitii dezvoltate de ctre realiti au ca noiune central puterea. Plecnd de la aceste premise, neo-realitii au ncercat s reconstruiasc fundamentele teoretice ale relaiilor internaionale, punnd accent n special pe structura sistemului internaional, a modului n care sunt ordonate prile componente ale acestuia. Din acest punct de vedere, structura sistemului trebuie neleas din perspectiva relaiilor existente ntre state, respectiv poziia pe care o dein acestea n raport cu alte state i distribuia puterii n interiorul sistemului. Prin urmare, viziunea neo-realist sugereaz faptul c schimbrile produse la nivelul sistemului sunt produse de modificrile ce intervin n distribuia puterii.

10

Barry Buzan, Popoarele, statele si teama, Ed. Cartier, Chisinau, 2000, p. 33

Att realismul, ct i neo-realismul, au identificat doua variabile ce trebuie luate in considerare in analiza securitatii, respectiv structura anarhica a sistemului international si puterea. Deosebirile dintre cele doua scoli de gandire au constat in modul in care acestea au folosit aceste variabile pentru a dezvolta o teorie. Intr-un studiu dedicat valentelor conceptului de securitate, Gheorghe Tataru sustine ca securitatea reprezinta o valoare, atat pentru om, cat si pentru colectivitatile in care acesta traieste. In acest context, aspiratia umana tinde spre realizarea si pastrarea acestei valori, care este generata de instinctul de supravietuire. In opinia autorului, intre sistemele de organizare a vietii sociale exista asemanari si deosebiri, iar acestea tin de modul in care este abordata problematica securitatii. Cu toate acestea, el identifica o idee constanta la nivelul teoretic al lucrarilor de specialitate, conform careia securitatea este o stare ce trebuie realizata pentru ca un stat sau un grup de state sa poata actiona neingradit pentru promovarea intereselor proprii11. Autorul evidentiaza faptul ca aceasta idee se afla in contradictie cu realitatea, deoarece, sustine el, de cele mai multe ori, ceea ce reprezinta securitate pentru o colectivitate, inseamna insecuritate pentru o alta12. Astfel, securitatea, vazuta ca o valoare politica, reprezinta un criteriu pentru optiunile de politica externa, care au un rol decisiv in organizarea interna a statelor. De asemenea, ea devine o sursa de tensiuni si conflicte, ce pot fi depasite prin redefinirea conceptelor de securitate adoptate de catre state. In acelasi studiu, Gheorghe Tataru identifica trei concepte diferite ale securitatii. Primul dintre acestea este conceptul de securitate mondiala (cunoscut si ca securitate globala sau securitate internationala), caruia autorul ii atribuie ideea centrala a unei relatii de echilibru intre toate tarile, care are drept scop asigurarea pacii prin intermediul mecanismelor si a institutiilor internationale, menite sa conserve valorile fundamentale ale statelor independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala13. Al doilea concept este cel de securitate europeana, pe care autorul il diferentiaza de cel anterior prin raportarea la spatiu, care este redus la limitele continentului. O alta particularitate a securitatii continentale se refera la evolutia statelor europene si a relatiilor dintre acestea, percepute in mod diferit de fiecare stat in parte. Ultimul concept face referire la securitatea regionala, pe care autorul o

11

Gheorghe Tataru, Valentele conceptului securitate, Ed. Universitatii Nationale de Aparare Carol I, Bucuresti, 2006, p. 10 12 Ibidem 13 Gheorghe Tataru, Valentele conceptului securitate, Ed. Universitatii Nationale de Aparare Carol I, Bucuresti, 2006, p. 11

defineste ca fiind starea de siguranta a statelor situate intr-o arie geografica relativ restransa, conferita de relatiile bi si multilaterale mutuale ce se stabilesc intre ele14. In opinia lui Gheorghe Tataru, exista o corelatie intre cele trei concepte ale securitatii, care au acelasi punct de referinta, si anume securitatea statelor. In acest sens, autorul evidentiaza doua aspecte ce tin de problematica securitatii, cel al factorilor care o afecteaza si cel al protectiei. Avand in vedere faptul ca securitatea statelor este afectata de factori din diferite domenii ale vietii sociale (politic, economic, militar, cultural), precum si de factori ai mediului natural inconjurator, asigurarea protectiei sistemului trebuie sa includa toate elementele care concura la respingerea amenintarilor majore la adresa supravietuirii si a bunastarii individuale si colective. Din aceasta perspectiva, componenta militara in problematica securitatii este relativ redusa, iar recurgerea la forta armata este considerata a fi o ultima solutie, care vine sa usureze actiunea principala prin care se realizeaza scopul propus. Data fiind relativitatea conceptului de putere, respectiv semnificatia traditionala a securitatii, in anii 70 s-a discutat tot mai mult despre o dilema a securitatii, prin care se intelege ca un stat isi poate asigura propria securitate in masura in care aceasta nu genereaza insecuritate unui alt stat. Mai tarziu, in anii 80, acest lucru a determinat, aparitia unei sintagme noi a securitatii, respectiv securitatea comuna, care presupunea retinerea marilor puteri de la cursa inarmarilot nucleare si realizarea securitatii printr-o actiune comuna15. In acest sens, securitatea a fost perceputa ca o relativa absenta a razboiului, coroborata cu asigurarea bunastarii viitoare16. La sfarsitul secolului al XX-lea, odata cu prabusirea Imperiului Sovietic, confruntarea politico-militara dintre Est si Vest a luat sfarsit, iar lupta pentru suprematie mondiala a constituit-o competitia economico-tehnologica din sistemul international. Astfel, utilizarea conceptului de securitate a fost largita, luandu-se in considerare noile procese sociale specifice domeniilor economic, ecologic, demografic, tehnologic, precum si alte aspecte ale interactiunilor sociale si internationale. Din acel moment, conceptul de securitate a fost redefinit, iar acest lucru s-a realizat in concordanta cu analiza problematicii securitatii efectuate de catre Scoala de la Copenhaga, care a urmarit reconceptualizarea sensului securitatii. Cei mai importanti teoreticieni ai acestui nou curent de analiza sunt Barry Buzan si Ole Waever. Prin contributia acestora, aria conceptului de securitate a fost extinsa, abandonandu-se viziunea traditionala
14 15

Ibidem, p. 13 Aurel V. David, Doctrine, politici i strategii de securitate, Ed. Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2008, p. 59 16 Ibidem, p. 59

asupra securitatii, care se concentreaza doar asupra dimensiunii militare a securitatii, si introducandu-se cinci noi dimensiuni ale acesteia, respectiv militara, sociala, politica, economica si ambientala (de mediu). In redefinirea conceptului s-au implicat atat organizatiile internationale guvernamentale, cat si unele organizatii internationale neguvernamentale. Organizatia Natiunilor Unite si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa au promovat conceptul de securitate colectiva, la baza caruia sta ideea de cooperare in scopul coordonarii eforturilor pentru atingerea unui scop comun, si anume securitatea globala. Conform conceptului de securitate globala, orice atac asupra unui stat democratic este considerat un atac asupra tuturor statelor democratice. Drept urmare, organizatiile de securitate europene si euroatlantice s-au implicat in construirea unei noi arhitecturi de securitate, apreciind ca securitatea nu se rezuma doar la prevenirea razboiului, intrucat ea se bazeaza si pe alte aspecte ale vietii sociale si internationale, precum cele economice, ecologice, tehnologice, s.a.m.d. In acest context, securitatea colectiva a devenit un concept-cheie, chiar si pentru NATO, care a renuntat la conceptul de aparare colectiva. Organizatiile neguvernamentale implicate in redefinirea conceptului de securitate au avut ca obiect de activitate investigarea acestui domeniu. Observand modul in care s-au desfasurat razboaiele de-a lungul istoriei si motivele care au stat la baza acestora, Samuel Huntington a concluzionat ca securitatea are si o latura cultural-religioasa, ceea ce l-a determinat sa afirme ca urmatorul razboi mondial, daca va fi unul, va fi un razboi intre civilizatii17. Conceptul de securitate democratica a fost elaborat pe baza interdependentei crescande dintre state si a fenomenului globalizarii. Acesta presupune construirea relatiilor dintre statele democratice pe baza valorilor pluralismului, democratiei, drepturilor omului si domniei legii, ceea ce insemna inlocuirea modelului de actiune fondat pe dominatie si violenta cu unul bazat pe toleranta, cooperare si interdependenta. Sensul conceptului de securitate colectiva a fost imbogatit de cel de securitate cooperativa, care sugereaza unirea eforturilor statelor in vederea prevenirii tensiunilor in viata internationala, respectiv a razboiului, prin impiedicarea unui stat in acumularea sau utilizarea unor mijloace de ofensiva impotriva altui stat. In acest sens, securitatea cooperativa ofera solutii pentru construirea si intretinerea unui sistem de securitate, prin cooperarea tuturor partilor componente ale sistemului, indiferent de natura sau forma lor, care au acelasi obiectiv

17

Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Ed. Antet, 1997, p. 36

comun, si anume pacea globala, vazuta nu doar ca lipsa a razboiului, ci si ca mediu de dezvoltare economica si sociala. Prin redefinirea conceptului de securitate a aparut o serie de noi sintagme derivate din acesta, precum securitatea politica, economica, militara, sociala, ecologica, etc., toate acestea raportandu-se atat la aspectul international al securitatii, cat si la cel national. In conditiile aparitiei unor noi amenintari la adresa securitatii, conceptul de securitate a devenit multidimensional, ceea ce a determinat demilitarizarea securitatii18. In concluzie, asa cum observa Aurel V. David, conceptul de securitate a evoluat in stransa legatura cu evolutia intereselor si necesitatilor diferitilor actori ai mediului sociopolitic si a raporturilor de putere dintre acestia19.

18

Aurel V. David, Doctrine, politici i strategii de securitate, Ed. Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2008, p. 61 19 Ibidem