CATALIZA ENZIMATIC Importanta catalizei, n general, rezult din faptul c peste 80% din reactiile aplicate industrial sunt

reactii catalizate. Pot fi luate n considerare trei tipuri de cataliz. Primul este cel al catalizei eterogene, n care catalizatorul, n general solid, reprezint o faz distinct de cea a reactivilor care sunt gazosi sau lichizi. Al doilea tip este cataliza omogen, caz n care catalizatorul se afl n aceeasi faz cu reactivii. Ultimul tip de cataliz este cataliza enzimatic sau cataliza organic. Asa cum arat si numele, cataliza enzimatic utilizeaz drept catalizatori entitti produse de organismele vii (enzime) care reprezint o clas important de proteine. Importanta principal a catalizei enzimatice rezid din foarte marea specificitate a catalizatorilor biologici utilizati practic. Cataliza enizmatic are un viitor strlucit, dar n prezent are mai putine utilizri industriale cu toate c numeroase enzime intevin n domeniul agroalimentar pentru ameliorarea calittii produselor cum sunt de exemplu pinea, sucurile de fructe, berea, etc. Dezvoltarea catalizei enzimatice este legat de obtinerea unor enzime la un pret de cost sczut, competitiv si capabile s asigure realizarea unor transformri chimice dificil de obtinut prin alte procedee. Este necesar s se obtin enzime depuse pe un suport inert pentru a permite separarea si reutilizarea catalizatorilor biologici. Teoretic cataliza enzimatic corespunde urmtoarei scheme de reactie:

unde S este substratul, E-enzima, P-produsul si SE complexul substrat-enzim. Viteza de reactie poate fi exprimat prin relatia: cont de faptul c: . Tinnd

si conform principiului strii

stationare: . Constanta lui Michaelis este definit prin constanta de echilibru a reactiei: si se poate exprima tinnd cont de relatiile de mai sus prin: .

Viteza de reactie este dat deci prin: . Ea depinde deci de valoarea constantei lui Michaelis, de concentratia substratului liber si de concentratia initial a enzimei. Reactiile enzimatice prezint o serie de deosebiri fat de reactiile catalitice obisnuite, deosebiri determinate de activitatea enzimelor, temperatur, pH, specificitatea enzimelor, formarea unui complex intermediar ntre substrat si enzim, coenzime. a. Activitatea enzimelor. O reactie catalizat att de o enzim ct si de un catalizator obisnuit decurge cu mult mai rapid n cataliz enzimatic. ns n cazul reactiilor enzimatice n timp activitatea scade, inactivarea enzimelor datorndu-se denaturrii lor sau altor transformri determinate de caracterul lor de proteine globulare. b. Temperatura. Conform regulii lui van't Hoff, viteza reactiilor enzimatice creste cu temperatura. ns aceast crestere se constat doar la temperaturi relativ joase. Depsind o anumit temperatur optim la care viteza este maxim, aceasta scade, iar la temperaturi mai mari procesul nceteaz datorit inactivrii enzimelor prin denaturarea componentei proteice. Temperatura optim depinde de concentratia enzimei si a ionilor de hidrogen precum si de prezenta unor impuritti n substrat sau enzim. c. pH-ul. Dependenta activittii enzimelor de pH-ul solutiei se explic prin natura proteic a acestora. Curbele care arat variatia vitezei de reactie cu pH-ul au de obicei un maxim pronuntat la o anumit valoare a acestuia. d. Specificitatea enzimelor. Catalizatorii obisnuiti sunt nespecifici, activnd practic toate reactiile posibile de un anumit tip, pe cnd enzimele sunt specifice cataliznd numai un numr mic de reactii si n multe cazuri o singur reactie. n actiunea enzimelor se constat mai multe tipuri de specificitate: specificitatea stereochimic - const n faptul c o enzim care catalizeaz reactia unui compus optic activ nu actioneaz asupra enantiomerului su si, n general, asupra stereoizomerilor acestui compus. specificitatea de grup. De exemplu n cazul reactiei de hidroliz: A-B +H O AOH + BH enzimele din aceat categorie impun ca A s fie de un anumit tip, natura lui B fiind indiferent. O asemenea specificitate manifest maltaza ( -glicozidaza) care hidrolizeaz att dizaharide ct si glicozide; ele sunt deci specifice numai pentru restul de monozaharid. Aceast specificitate de grup poate fi folosit pentru identificarea legturilor - si -glicozidice. specificitatea absolut -enzima este adaptat unui substrat unic. Rspndirea mare a acestui tip de specificitate explic numrul ridicat de enzime.

e. Formarea unui complex intermediar ntre substrat si enzim. Ca orice catalizator , enzima particip la reactia chimic, ntre enzim si substrat formndu-se un complex labil, care reactioeaz n continuare ireversibil, cu vitez mare, cu un reactant dnd produsul de reactie si regenernd catalizatorul: n cazul n care concentratia substratului S este mare, echilibrul este deplasat spre formarea complexului intermediar substrat-enzim SE, enzima fiind saturat cu substrat. O crestere a concentratiei de substrat ne mai putnd mri viteza de reactie, reactia este de ordinul zero. n cazul invers, echilibrul este deplasat spre stnga, reactia fiind de ordinul 1 fat de substrat. O serie de enzime sunt inhibate de produsii rezultati n urma activittii lor. Inhibitia de tip EP este un mijloc de autoreglare a unei reactii biochimice, deoarece formarea si acumularea produsului P nu se face dect pe msura folosirii lui n reactii ulterioare: f. Coenzime. In multe cazuri, pentru ca reactia enzimatic s se desfsoare, este necesar prezenta n afar de substrat si enzim si a altor substante: coenzimele. Coenzimele realizeaz functiunea catalitic asupra substratului numai n prezenta unei enzime care este specfific adaptat substratului. O coenzim poate cataliza reactiile unui numr mare de substraturi, dar de fiecare dat trebuie asociat cu o alt enzim. Cele de mai sus ne arat c spre deosebire de enzime, coenzimele sunt mai putin specifice. Dezvoltarea catalizei enzimatice se manifest n special n domeniul substantelor nutritive a cror asimilare nu necesit trecerea prin tubul digestiv. Din aceast categorie fac parte aminoacizii, antibioticele si hormonii steroizi. Ca exemplu poate fi citat producerea L-metioninei care este un aminoacid mai bine asimilat ca D-metionina de ctre organismele animale si care prezint mai multe aplicatii n special n domeniul farmaceutic. Amestecul racemic D + L se obtine pornind de la acrolein conform urmtoarelor reactii:

Firma japonez Tanabe Seiaku a pus la punct un procedeu care permite obtinerea din amestecul racemic a L-metioninei. Amestecul celor doi izomeri optici este mai nti N-acetilat. Enzima extras din Aspergillus oryzae depus pe un suport, permite hidrolizarea selectiv a compusului L care este cristalizat. Compusul D este racemizat si reciclat:

Desigur c metoda de mai sus poate fi aplicat si altor aminoacizi. O clasificare rational a enzimelor este dificil de realizat, deoarece repartizarea unei enzime ntr-o clas sau alta poate fi arbitrar, aceeasi enzim putnd fi repartizat n dou categorii, sau enzime nrudite aprnd n clase diferite. De exemplu dup Hoffmann-Ostenhof, enzimele pot fi clasificate astfel: Oxido-reductaze: transhidrogenaze anaerobe, transelectronaze, oxidaze, peroxidaze si catalaze; Transferaze: transmetilaze, transacilaze, transglicosilaze, transfosfataze, transaminaze; Hidrolaze: esteraze, glioczidaze, amidaze, proteaze, purin-desaminaze, nucleaze; Liaze si sintetaze: carbolaze, hidrataze, deshidrataze, liaze si sintetaze ale legturii C-N; Izomeraze si racemaze. Oxidarea enzimatic a alcanilor

Manifestnd o mare inertie chimic, alcanii particip mai ales la reactii radicalice care au loc n conditii bogate energetic. Semnificative n acest sens sunt oxidrile exoterme, neselective, la temperaturi nalte (frecvent arderi). Se cunosc ns si oxidri blnde, realizate printr-o asa numit activare enzimatic. n acest caz procesul are loc sub influenta enzimelor din organismele vii.

Monooxigenazele gsite n tesuturile mamiferelor catalizeaz oxidarea medicamentelor, steroizilor si acizilor grasi. Astfel, o enzim din Methylococcus capsulatus permite oxidarea la alcooli a unui mare numr de hidrocarburi prezente n organism. De multe ori, poluantii mediului pot favoriza oxidri neenzimatice ale unor molecule cu important biologic, asa cum sunt lipidele, conducnd la substante de mare toxicitate a cror acumulare n organism genereaz boli profesionale si scade imunitatea n ansamblu a organismului. Dup K.Peter .C. Vollhardt and N.E. Schore, "Organic Chemistry", ed. II, W.H. Freeman and Co., New York, 1995.