Copacii 20.12.

2010 Apa sfinit(I)/ Exerciiu cu mine Apa nedescntat n butoaie, apa care fr vorbe e ncrcat de putere, apa cristalin. Cea al crei fund se vede plin de tot mai lefuite pietre, apa care dei i-e frig te arde, care topit te nghea, apa care abund-n vi, apa dulce din ru, apa srat din lacrimile tale. Poate de la toamna ploioas, poate de la attea zpezi topite, poate c nu-s destule anuri, suficient asfalt, dar mai exist noroaie. Ap amestecat cu pmntul moale, frunzele moarte, noroiul care-mi place, pe care-l simt c susine rodul, care prin miros promite s-i druiasc pduri, iarb, ruri mici cu apa grbit clipocind mbietor, flori care mai de care, diminei cu ceaa ridicndu-se din poveste. Poate de la surplusul de betoane ne adaptm mediului suportnd transformarea n animale de cas lipsite de frumoasa slbticie, poate apa asta va face destul noroi s ajung aerul cureniei sufleteti n plmnii tuturor. Poate pmntul botezat de apa sfinit s ne mai arate nc o dat caracterul uitat al voinei i al gndului att de simplu i att de liber al frumoasei triri. Poate Ap sfinit s fie i copaci s mai rmn fr coroana de verdea. Sracii copaci s mai fie, bieii mprai uitai pentru milostenia lor de a ne ine n via. Pmntul s mai fie. Toate s mai fie, s mai existe ceva lund mna celui de lng tine s-l mai poi purta spre locuri unde n-ai nevoie de cuvinte s spui cel mai important lucru din lume.