Semnarea Tratatului de la Roma (la 25 martie 1957şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958) între RFG, Franţa, Italia, Belgia, Olandaşi Luxemburg a dus la constituirea Uniunii Europene (Comunitatea Economică Europeană), fiind rezultatul unui proces de cooperareşi integrare. După cincizeci de anişi patru valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlandaşi Regatul Unit al Marii Britaniişi Irlanda de Nord; în 1981: Grecia; 1986: Spaniaşi Portugalia; 1995: Austria, Finlandaşi Suedia), Uniunea Europeană are astăzi cincisprezece state membreşi 370 milioane locuitorişi se pregăteşte pentru a cincea extindere, de data aceasta către Europa Centralăşi Răsăriteană.

Scopul realizării Uniunii Europene a fost în primul rând politic, concentrându-se iniţial pe probleme economice, existând convingerea că efectul va fi dezvoltarea socială. Dar, în timp convingerile optimiste s-au dovedit insuficient fundamentate.

Componenta socială a integrării europene s-a dezvoltatşi consolidat în timp, pe parcursul procesului de integrare, iar importanţa relativă a chestiunilor sociale din cadrul politicilor Uniunii Europene a crescut considerabil de la înfiinţarea pieţei uniceşi de când UE s-a dedicat creării unei uniuni economiceşi monetare.

asigurările, ajutoareleşi transferurile universale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, egalitateaşanselor pentru bărbaţişi femei, implementarea libertăţii de mişcare, promovarea învăţământuluişi pregătirii profesionale, etc. În acest scop se urmăreşte o armonizare comună a politicilor sociale la nivelul tuturorţărilor din Uniunea Europeană.

Spre deosebire de domeniul economic, în cel social s-a promovatşi accentuat rolul complementar al UEşi, respectiv, responsabilitatea statelor membre, iar principiul subsidiarităţii găsindu-şi în acest domeniu o tot mai largă aplicare. De aceea este important de evaluat în ce măsură dimensiunea socială a UE se configurează, pe de o parte, ca efect al aplicării prevederilor tratatelorşi altor

În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu probleme sociale serioase cum ar fi: îmbătrânirea populaţieişi în special a forţei de muncă; aprofundarea dimensiunii economiceşi mai ales monetare care generează noi probleme sociale, cum ar fişomajulşi a căror rezolvare sau prevenire înseamnă suport economic; extinderea spre est a Uniunii Europene pune probleme mai multeşi mai complexe, derivate din liberalizarea circulaţiei forţei de muncă şi alinierea legislaţiilor; posibilitatea de a oferi standarde adecvate de protecţie socială etc., toate acestea au făcut ca statele membre să acorde o importanţă deosebită laturii sociale.

În acest sens, se creează cadrul necesar pentru o deplină dezvoltare a politicii sociale europene printr-o serie de tratate, rezoluţii, comunicate, rapoarteşi alte documente, referitoare la dimensiunea socială a integrării europene (vezi Caseta 11) Analiza acestor documente permite descifrarea acquis-ului social, care este un reper important în definirea dimensiunii sociale a Uniunii Europeneşi ghid în demersulţărilor candidate pentru pregătire în vederea aderării. În esenţă,

3. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992; Protocolulşi Acordul privind politica socială, încheiat de statele membre ale Comunităţii Europene cu excepţia Regatului Unit.

5. Tratatul de la Nisa, care amendează Tratatul asupra Uniunii Europene, tratatele care stabilesc Comunităţile Economice Europeneşi anumite prevederi legate de acestea, semnat în iunie 2001.

8. Comunicatul Comisiei privind programul de acţiune referitoare la implementarea Cartei Comunitare a drepturilor de bază ale lucrătorilor COM (89) 568, final 29 noiembrie 1989.