PSIHOPATOLOGIE CLINICĂ
1. INTÂRZIERILE MINTALE
1. Istoric
Primele referiri asupra IM au fost găsite în papirusurile egiptene de la Teba ( 1155 i.e.n.). În Greciaşi Roma antică, infanticidul sanogenic (atitudinea spartanilor faţă de copiii taraţi ) era o practică curentă.Henric al II-lea a promulgat prima lege care îi proteja pe aceşti oameni, ei fiind considerati "pupili" airegelui. Abia în secolul XVIII, odată cu Revoluţia franceză şi cea americană, apare promovarea respectuluifaţă de individ, indiferent de condiţia lui socială (sclav) sau fizică (bolnavi mintali, orbi, surzi, întârziaţimintali).Primele forme organizate de tratament al IM au apărut în Elveţia şi s-au răspândit apoi în Europa şiAmerica. Sub influenţa enciclopediştilor, a lui Jean-Jacques Rousseau şi a lui Johann Pestalozzi a crescutinteresul pentru aceşti copii. Jean -Marc -Gaspard Itard şi Edouard Seguin în Franta şi Samuel GridleyHowe în Statele Unite au fost primii care s-au ocupat de tratarea copiilor cu IM. În 1850 a apărut"Observations on Cretinism", prima lucrare publicată care se ocupa de acest subiect. Wilhelm Griesinger adeschis o nouă viziune asupra polimorfismului etiologic şi clinic în IM, afirmând că "deşi toţi cretinii suntretardaţi, nu toţi retardatii sunt cretini". Ideea a fost sprijinită în 1877 de John L. H Down în monografia“The Mongolian Type of Idiocy". Down este primul care face o clasificare etiologică în trei categorii:întârzieri congenitale, de dezvoltare şi accidentale (traumatism sau boală). Esquirol, tot în secolul XIX, aafirmat distincţia între "Oligofrenie şi demenţă" şi a identificat două aspecte ale aşa denumitelor arierărimintale profunde " L'Imbecilite et L'Idiotie ".A urmat o perioadă de identificare a multiplelor entităţi diferite etiopatogenic şi clinic dar care au camanifestare comună IM . Astfel, în 1880 a fost identificată de către Desire -Maglione Bourneville, Sclerozatuberoasă. De asemenea, au fost recunoscute diferite boli degenerative precum boala Tay - Sachs. Cu toateaceste precizări şi progrese, în domeniul terapiei, singurii care au făcut ceva au fost educatorii.În 1905, Alfed Binet şi Theodore Simon au introdus pentru prima dată teste psihometrice. Autoriiau folosit aceste teste pentru selecţia copiilor care trebuie să urmeze şcoli speciale. Aceleaşi teste, introduseîn 1908 de Harry Goddard, în Statele Unite, au fost folosite pentru diagnosticul IM. Concluzia a fost căaceste teste oferă "coeficientul de inteligenţă" (QI) - măsura adecvată şi corectă a inteligenţei individului şicare oferă gradul de obiectivitate cerut de o apreciere ştiinţifică.Odată cu descoperirea de către Gregor Mendel a legilor mendeliene de transmitere genetică apărutideea că IM şi compotamentul antisocial sunt transmise genetic. Aceasta a condus la aplicarea unor măsuride izolare în instituţii speciale şi de sterilizare a persoanelor cu IM.O nouă abordare s-a ivit odată cu identificarea in 1934 a Fenilcetonuriei de catre Ivar Folling,afectiune biochimică, ce se poate ameliora cu dietă specifică. A urmat o creştere a interesului pentruidentificarea diferitelor forme de IM, până la studii recente de neurobiologie, care au aflat mecanisme decontrol în Sindromul PRADER-WILLI, Sindromul X FRAGIL etc.După al doilea razboi mondial, s-a produs o reîntoarcere cu 150 de ani la abordarile lui Itard şiSeguin. Au crescut foarte mult preocupările pentru alcătuirea şi aplicarea de programe educaţionale derecuperare. În 1950, grupuri de părinţi din SUA, care aveau copii cu IM au început să se organizeze,rezultând "National Association for Retarded Children". Această organizaţie a iniţiat un program national de prevenţie şi îngrijire a persoanelor cu IM, program care a determinat afilierea mai multor specialităţi precum: mai multe departamente medicale (neuropsihiatrie, fizioterapie, pediatrie ), de educaţie, psihologieşi psihopedagogie specială, sociologie, genetică. In majoritatea ţărilor există astăzi legislatie si programe,adaptate condiţiilor socio-culturale specifice, care vizează persoanele cu dizabilităţi; se remarcă, deasemenea, un efort constant de destigmatizare chiar la nivel lingvistic, cu evitarea vechilor termeni, precum:oligofrenie, cretinism, imbecilitate, irecuperabilitate, handicap (16;224; 235). De aproximativ zece ani şi lanoi în ţară se fac eforturi pentru a avea o cât mai buna legislaţie , prevederi , organizaţii , instituţii şi programe pentru persoanele cu handicap.
2. Terminologie şi definiţie
Deoarece diagnosticul de Întârziere mintală este privit adesea ca un stigmat, s-au depus eforturisubstanţiale pentru îndepărtarea semnificaţiei sociale, care pare a fi intrinsecă acestei denumiri.Autorii francezi au folosit termenii de "Arrieration Mentale", "Oligophrenie" iar în prezent preferă"Deficience Mentale".Până de curând, termenul cel mai folosit în Statele Unite ale Americii era cel de "Mental deficency",dar actualmente este preferat cel de "Mental Retardation".În Regatul Unit era preferată denumirea de "Mental Handicap", care ulterior a fost modificată în"Intellectual Disability". În prezent, Philip GRAHAM, TURK şi VERHULST, în “Child Psychiatry”, 1999,renunţă total la termenul de Mental Retardation, preferând clasificarea şi descrierea acesteia sub numele de"Learning Disability".Atât DSM IV cât şi ICD10 folosesc termenul de "Mental Retardation". În ţara noastră se preferătraducera "Întârziere mintală".Definiţia " American Asociation on Mental Retardation" (AAMR) şi încorporată în DSM-IV, citatăde Kaplan în 1996 şi M. Lewis,1996 este următoarea :"Retarderea mintală se referă la prezenţa unei limitări substanţiale a funcţiilor neuropsihice. Secaracterizează printr-o scădere semnificativă a intelectului însoţită de reducerea abilităţilor adaptative îndouă sau mai multe din urmatoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, convieţuire în familie, abilităţisociale, activităţi de comunitate, sănătate, şcolarizare, petrecerea timpului liber, profesie. Retardareamintală se manifestă înainte de 18 ani."În ICD 10 , Retardarea mintală esta definită prin "incompleta dezvoltarea a inteligenţei,caracterizată prin deficit al abilităţilor cognitive, de comunicare, motorii şi sociale, proces apărut în cursul perioadei de dezvoltare".La noi în ţară se preferă însă termenul de Întârzieri Mintale, dat fiind polimorfismul lor etiologic şiclinic. O definiţie completă a acestor tulburări ar fi aceea propusa de prof. dr.Şt. MILEA în 1988:"Oligofreniile sunt stări patologice de subdezvoltare psihică, cu caracter defectual, permanent şineprogredient, care îşi au originea în etapele timpurii ale dezvoltării ontogenetice. Polimorfe din punct devedere clinic şi etiologic, ele au drept tulburare comună un aspect de întârziere globală în dezvoltareaintelelectului, care determină o scădere a capacităţii de adaptare socială sub cota minimă a nomalului."Aprecierea dezvoltării intelectuale şi deci şi diagnosticul IM se face în prezent prin determinareacoeficientului de inteligenta (QI) si aprecierea funcţiilor adaptative.Autorii primelor teste psihometrice BINET şi SIMON au folosit termenul de "Age Mental",înlocuit apoi de STREN cu cel de Quotient intellectuel (QI ).În prezent, se folosesc diferite instrumente de evaluare a QI-ului, adaptate dupa vârstă: Wechsler Intelligence Scale (WISC-R), Stanford -Binet Intelligence Scale, Kaufman Assesment Battery for Children.Rezultă că diagnosticul de IM poate fi pus daca IQ este mai mic de 70 şi cel puţin două din funcţiileadaptative sunt reduse semnificativ. Pentru sugari este suficientă aprecierea clinică a subdezvoltăriiintelectuale.
3. Epidemiologie
Datele variază foarte mult, dat fiind heterogenitatea etiologiei şi criteriilor diagnostice, cât şidatorită criteriilor diferite de evaluare (în unele studii a fost evaluată funcţia adaptativă, în altele numai ceacognitivă sau ambele).Prevalenţa diferă - după grupa de vârstă abordată- după sex- după statutul socio- economic- după localizarea geograficăCopiii cu Intârziere Mintală pot avea asociate:- tulburări de auz in 10 % din cazuri-crize convulsive in 33% din cazuri-paralizie cerebrală ( encefalopatie cronică infantilă) în 30-60% din cazuri-tulburări de conduită, irascibilitate, crize de mânie, opoziţie la interdicţii etc.După DSM-IV, :IM uşoară apare cel mai frecvent (85% din totalul cazurilor de IM)IM moderată reprezintă 10 % din cazurile cu IM
IM severă reprezintă 3-4%IM profundă reprezintă 1-2%
4. Etiologie
Identificarea etiologiei Intârzierilor Mintale este considerată de unii autori ca un "exerciţiuacademic" şi care va permite ulterior în unele cazuri măsuri de prevenţie şi tratament cu efect benefic .Se consideră (238) că etiologia poate fi identificată la:-80% din cazurile cu Intârziere Mintală Severă-50% din cazurile cu Intârziere Mintală Uşoară-25-30% din cazurile cu Intelect Liminar A. Factorii care au acţionat pr enatal1. Anomalii genetice (4-28%)2. Malformaţii congenitale (7-17%)3. Expunerea mamei (5-13%):- Infecţii congenitale : HIV, SIDA , sifilis , rubeolă , toxoplasmoză, herpes , v.citomegalic, v. gripal,- Anomalii gestaţionale:-Alţi agenţi teratogeniB. Factorii care au actionat perinatal (2-10 %)- Probleme la naştere datorate calităţii gestaţiei, travaliului sau de altă natură- Hipoxie / asfixie datorată: sarcinii cu termen depăşit, naşterii precipitate, naşterii distocice,circularei de cordon, manevrelor obstetricale- Prematuritatea- Icterul nuclear: Incompatibilităţi de Rh şi ABO netratate- Hemoragia cerebrală- Infecţii la naştereC. Factorii ce au acţionat postnatal (3-12%)-infecţii (meningite, encefalite)-tumori cerebrale,-traumatisme craniene severe,-intoxicaţii cu nitriţi, cu plumb,-alte boli somatice care determină afectarea cerebrală: Insuficienţa respiratorie severă, Sindromul dedeshidratare, Dezechilibrele hidro-electrolitice severe, Carenţele nutriţionale prelungite şi severe-probleme psihosociale care determină modifcări în buna îngrijire a nou născutului.D. Factori de mediu şi factori socio- cuturaliRolul exerciţiului senzorial şi intelectual în dezvoltarea aptitudinilor mintale ale copilului este dejacunoscut prin observaţii efectuate încă din 1850 de Gaspar Itard, în 1946 de Spitz, apoi in 1969 de Bawlbyşi dovedite astăzi de studii de neurobiologie, pentru care Rita Levi Montalcini a primit premiul Nobel.E.Cauze necunoscute (30-50%)
5. Criterii diagnostice
Marea varietate clinică a IM face ca efortul de încadrare diagnostică să fie arbitrar; totuşi, devinoperaţionale :- Coeficientul de Inteligenţă (QI)- Stabilirea vârstei mintale (vârsta nivelului dezvoltării psihice indiferent de vârsta calendaristică )- Nivelul dezvoltării limbajului (capacitatea sau incapacitatea însuşirii limbajului scris, citit şivorbit)- Nivelul de autonomie socială şi autoconducere pe care-l atinge subiectul (raportat la normalulcorespunzător vârstei cronologice)
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
3.6. TULBURĂRI DE ALIMENTAŢIE for curs stud
699
Reads
2
Readcasts
0
Embed Views
More From This User
Notes
Load more
