ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUAIE Cratima[-] :

Leag cuvinte diferite ce formeaz silabe comune, prin elidarea unor vocale sau nu: te-au vzut. imperative si gerunzii cu pronumele reflexiv sau personal postpus (du-te!, ducndu-se, ducndu-le). Separ elementele formei inversate a perfectului compus: venit-ai adjective posesive postpuse substantivului, n expresii de tipul maic-sa, taic-su. Marcheaz o schimbare de topic (de ex. postpunerea pronumelui n raport cu verbul : Hulete-le!), efectul expresiv fiind acela al mutrii ateniei asupra verbului i constituirea ad hoc a unei aliteraii. elemente componente nesudate ale unui cuvnt compus: cine-lup, dus-intors. n poezie, are rolul de a pstra msura versului prin reducerea numrului de silabe-elidarea unui sunet- (necesiti prozodice) i de a marca rostirea legat a dou cuvinte. Ca figuri de stil fonetice, intr n categoria sinerezei (transformarea unui hiat n diftong: de-abia), a sinalepsei ( reducerea unui diftong la o singur vocal: d-abia), a aferezei ( suprimarea unui sunet iniial: nalt), a apocopei (suprimarea unui sunet final: pn s). Virgula [,] izoleaz o propoziie incident, cu rol explicativ :Am fost, i zise, aci de fa izoleaz un vocativ sau o structur n vocativ de restul enunului : Stihuri, acum, pornii, v scuturai( T.Arghezi , Epigraf) marcheaz coordonarea prin juxtapunere a dou propoziii principale coordoneaz termenii unei repetiii: lume, lume, cu rol de accentuare a ideii poetice. marcheaz pauza impus n rostire de inversiunea topicii din sintagma pe care o preced: Copaci rocai, cu freamte s-au despuiat.. separ pronumele n vocativ de o apoziie dezvoltat: Tu, monstru al fierbintelui Egipt... coordoneaz termenii unei enumeraii, crend impresia unei acumulri. Punctul [ . ] marcheaz sfritul unei comunicri enuniative. Semnul intrebarii [?] marcheaz sfritul unei comunicri interogative, semnaleaz intonaia specific. Prezena n textul literar poate exprima dilem, incertitudine, cutare febril Semnul exclamrii [!] n propozitie, izoleaz vocative si interjectii, nlocuind virgula, cnd subiectul vorbitor nuaneaz o atitudine imperativ, exclamativ, optativ, marcnd intonaia. n fraz, marcheaz sfritul unei comunicri imperative, exclamative,optative, marcnd intonaia. n textul literar, induce ideea dorinei, a atitudinii marcate de patos, de elan vitalist (n poezia modernist, la L.Blaga, T.Arghezi etc). Punctele de suspensie [. . . ] 1

 marcheaz ntreruperea comunicrii (motivaiile subiectului vorbitor sunt multiple: consider c destinatarul subnelege ceea ce urmeaz; un moment de surpriz sau oc emoional, avnd ca efect instaurarea tcerii semnificative; o pauz psihologic, intentionat, a vorbitorului, dup care urmeaz un cuvnt neateptat, care poate avea nuan ironic). n textul literar, reprezint un semn grafic, dar i de tonalitate, care marcheaz discursul fragmentar, de tip reflexiv/ meditativ, semnificnd interiorizarea tririlor sau a gndurilor. Ghilimelele [" "], [<< >>] in propozitii incadreaza nume de institutii, intreprinderi, titluri de publicatii etc. sau incadreaza un cuvnt ori o sintagma carora subiectul vorbitor le evidentiaz sensul ironic prin intonaie, acestea urmnd s fie intelese cu sensul lor antinomic ( antifraz). in fraz sau in text marcheaz grafic citarea cuvintelor altcuiva n propriul discurs cel de-al doilea tip de ghilimele, cunoscute si sub numele de ghilimele frantuzesti, este intrebuintat in cazul folosirii unui citat in interiorul primului citat. Parantezele (-), [-], / /sunt rotunde, ptrate, sub forma de bare paralele si izoleaz o explicaie: cuvinte, propozitii, cuvinte adugate de o alt persoan dect autorul sau fraze incidente. Punctul si virgula [;] coordoneaz dou propozitii, ntr-o fraz in care se reia ideea unei principale anterioare sau explicative (cauzale ori apozitive). Separ, n fraz, propoziii independente sintactic, dar care semantic sunt suficient de apropiate pentru a forma un ntreg. Legtura semantic este dat, de obicei, de prezena unui motiv central. Dou puncte [:] in propozitii, ntr-oduce o enumeratie care explica cuvntul precedent semnului. n fraz, introduce o propozitie explicativ, apozitiv, cauzal principal. n text, marcheaz trecerea de la la vorbirea indirect la vorbirea direct. sau chiar

Linia de pauz [-] se utilizeaz in interiorul propozitiei sau al frazei pentru a delimita cuvintele, construciile incidente, apoziiile, sau pentru a marca lipsa predicatului sau verbului copulativ. Semnaleaz o completare n discursul poetic, introduce o explicaie sau prezint o circumstan, plasnd accentul asupra acestui enun: Iubeti cnd simiri se deteapt.... (L. Blaga, Iubire), O! Sufletul curatul argint de-odinioar (Al. Macedonski, Pe balta clar) Izoleaz o propoziie incident care marcheaz planul vorbirii indirecte, al reflexivitii limbajului : I-auzi corbii mi-am zis singur...i-am oftat (G.Bacovia). Poate concura la crearea unei muzicaliti aparte a textului, prin sugestia unui anumit tempo (i norii albi - i crinii suavi - i balta clar/ i sufletul curatul argint deodinioar). Separ planuri lirice ( aproape-departe, celest-terestru, prezent-trecut etc). Este marca unei tensiuni lirice deosebite, cnd este plasat dup un enun cu caracter confesiv , inducnd cititorului contiina gravitii mrturisirii: 2

 Carbonizat, amorul fumega Parfum de pene arse.. Linia de dialog [-] marcheaz introducerea vorbirii directe si dialogul. Apostroful [ ] are rolul cratimei, pe care o substituia n ortografia sec. al XIX-lea. n textul literar are rol fonetic, marcnd elidarea unui sunet i, prin urmare, contribuind la pstrarea msurii versurilor Frumosu-i pr de aur desfcut/Cdea pn la clcie. Poate avea rol expresiv, fiind o marc a registrului arhaic.