Testament

De Tudor Arghezi

Poezia descrie primul volum intitulat Cuvite potrivite. Este o artă poetică (limba latină
ars poetica), pentru că exprimă metaforică concepţia lui Argheziprivitoare la creaţia artistică,
la poezie şi rostul poetului în societate.
Mărturisirea argheziană este construită sub forma unui „testament literar”. Moştenirea
lăsată urmaşilor este opera sa, un nume adunat pe o carte.
Arghezi vede poezie o transfigurare artistică a realităţii; opera sa face legătura între
străbuni şi urmaşii: „ Nu-ţi voi lăsa drept bunurii, după moarte / Decât un nume adunat pe-o
carte. / În seara răzvrătită care vine / De la străbunii mei până la tine / Prin râpi şi gropi adânci
suite de bătrâni pe brânci / Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă / Cartea mea-i fiule o treaptă”.
O altă mărturisire a lui Arghezi se leagă de originea limbajului său poetic. Schimbând
sapa în condei: „şi brazba înc călimară” pentru a transpune „icoane”, în imaginea artistică,
realitatea , el îsi alege ca sursă a limbajului artistic vorbirea populară: „Din graiul lor cu-n
demnuri pentru vite / Eu am ivit cuvintele potrivite.”
Creaţia poetică exprimă gândirea şi simţirea artistului. Cuvintele „frământate” mii de
săptămâni în atelierul literar exprimă fie bucuria sau tristeţia fie mânia sau revolta. Poezia sa
este totodată chiar expresia artistică a urâtului, încât poetul fundamentează conceptul de
estetică: „urâtului”: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscatat-m frumuseţi şi preţuri noi”.
Potrivit concepţiei argheziene, creaţia poetică este rezultatul talentului înăscut, îmbinat
cu talentul dobândit: „Slavă de foc şi slavă făurită / Imperecheate-m carte se mărită.”
Testament ca artă poetică, exprimă ideologia literară argheziană asemenea poeziei: Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga), Jon Secund (Ion Barbu).

Ion Barbu – Universul poetic

După apariţia volumelor După melci şi Joc secund, critica literară defineşte câteva
etape distincte în creaţia sa poetică:
1) Poezia de tip parnasian, caracterizată prin descriptivism şi lipsa lirismului, chiar dacă
există câteva simboluri: Copacul, Lava, Munţii, Banchizele.
Treaptat însă poetul renunţă la tehnica parnasiană aducând filonul liric în creaţia
poetică. Întoarcerea spre lirism începe cu poeziile panteism, văzând natura ca o
frământare a sentimentelor şi umanizărea în care îşi marturiseşte renunţarea la „domul
de gheaţă al matematicii” şi trecerea spre pământul cald spre miază – zi a poeziei, o
trecere numită metaforic „umanizare”.
2) Poezia de tip baladic şi pitoresc balcanic – cuprinde baladele După melci, Riga Crypta
lapona Enigel. Pitorescul balcanic, exotic, oriental este adus în prim ciclu de versuri
Isarlâk, cuprinzând poeziile Nastratit Hogea la Isarlâk, Domnişoara Hust – în care
cetatea Isarlâkului devine simbolul unei aspiraţii spre un ideal.
3) Poezia de tip ermetic, cuprizând volumul Joc Secund cu poezii ca: Joc Secund,
Ritmuri pentru nuntă, Oul dogmatic. Ermetismul poetului Barbu vine dinspre
matematiceanul Dan Barbilian. Este evidentă folosirea unei exprimări poetice închise,
bazate pe esenţe şi conceptualizare. Poetul chiar mărturisea că există un loc undeva
unde poezia se întâlneşte cu geometria. Creaţia sa ermetică, prin înaltul ei grad de
intelectualizare, rămâne o expresie greu descifrat pentru că elementele conotative,
reflexive ale limbajului sunt maxime.

Riga Crypto lapona Enigel

 Poezia este subintitulată Baladă, prezentând o poveste de dragoste între personaje ale
unor lumi incopatibile.
Privind structura compoziţională, poezia este considerată originală prin construirea
unei „poveşti în ramă”, o poveste în poveste. Invocarea menestrelului este făcută spre a cânta,
într-un peisaj autohton – „la spartul nunţii în cămară”, povestea despre „regele Ciupearcă”,
Crypto, inimă ascunsă, şi frumoasa laponă Enigel.
Textul poetul dezvăluie o structură alegorică,care încifrează ca într-o fabulă sensuri
filozofice, simbolice. Este o tehnică prin care se exprimă metaforic tema privitoare la condiţia
omului superior, chiar condiţia omului de geniu, a cărui existenţă însemnează nefericire,
însemnează blestem.
Crzpto, simbolizând izolarea lumea închisă a pământului este simbolul omului
superior, simbolul geniului care-şi trăieşte drama, blestemul, prin incapacitatea sa de a
cunoaşte bucuriile şi plăcerile obişnuite. Legătura sa cu soarele, care, regelui Ciupearcă, iar
aduce moartea sugerează tocmai superioritatea sa prin aspiraţie spre absolut spre
perfecţiune,spre veşnicie. Dar Crypto a cărei lume este dominată de „umbră”: „Mă-n chin la
soarele-n ţelept / Că sufletu-i fântână-n piept / Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace în sufletul
– fântână. / La soare roata se măreşte / La umbră, numai carnea creşte / Şi somn e carnea, se
desumflă, / - Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Finalul baladei este semnificativ şi o apropie mai mult de Luceafărul lui Eminescu.
Moartea lui Crypto în faţa soarelui este imposibilitatea ieşiri sale din limitele unei condiţii, din
cercul strâmt al pământului.
Critica litearară a numit poezia „un Luceafăr întors”, pentru că aici rolurile sunt
răsturnate.