LIVIU BRANZAS

RAZA DIN CATACOMBA

Motto:

“Dă lui Hristos cu râvnă ostenelile tinereţilor tale şi te vei bucura la bătrâneţe de bogăţia nepătimirii.” (Sf. Ioan Scărarul – Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere)

Adevăratul nostru ultim cuvânt este această mărturie pe care o depun în faţa Tribunalului Istoriei, în numele camarazilor care sunt în viaţă şi în memoria celor care au trecut în Veşnicie.

“Aş nedreptăţi, fără îndoială, pe râvnitorii celor bune, dacă aş îngropa în MORMÂNTUL TĂCERII lupta şi biruinţa lui Macedonie.” (Sf.Ioan Scărarul – Despre arhidiaconul Macedonie)

În libertate, în timpul adolescenţei, obişnuiam să-mi notez gândurile într-un jurnal intim care purta titlul “Totul pentru ideal”, având ca motto: “Spre culmi” şi “Aspru cu tine însuţi”. Acum nu-mi rămâne decât să încep un nou “Jurnal”. Întrucât nu am hârtie, de-acum nu voi avea la dispoziţie decât memoria. Încep să-mi “notez” gândurile şi frământările într-un “Jurnal” mental. Pe parcursul anilor de închisoare, el se va îmbogăţi mereu cu noi “pagini”. Prin repetare continuă, s-a fixat în memorie şi a rezistat timpului.[…] “Jurnalul” este reflexul

razei care mi-a strălucit în catacombă.

DIN NOAPTEA AMINTIRII

Mă întorc cu gândul pe drumul trecutului şi mă afund în negura anilor care acoperă lumea de vis a copilăriei. Şi din noaptea amintirii, răsare pură, senină, luminoasă, icoana copilăriei, cu tot ceea ce a fost ea: bucurie sau durere, seninătate sau zbucium, vis sau faptă.

Amintirile, când răsar din noaptea adâncă în care stau ascunse, vin îmbrăcate într-o aureolă de frumuseţe şi duioşie, încât şi ceea ce a fost odată dramatic şi dureros, acum apare frumos şi mângâietor.

Omul, când a pierdut sufletul de copil, a pierdut capacitatea de a trăi viaţa în ceea ce are ea mai impresionant şi sublim. De aceea, ori de câte ori simte nevoia să evadeze din banalitatea şi mediocritatea vieţii cotidiene, se refugiază în amintiri, în amintirile din copilărie. Nu întâmplător şi nu fără motiv au numit poeţii, copilăria, ca un “raiu”, ca o lume de vis, în contrast cu anii de maturitate, în care puritatea sufletească este ucisă de valul tuturor păcatelor.

Astăzi cutreier şi eu lumea copilăriei, păşesc cu gândul pe urmele pe care le-am înscris în pulbere şi timp, cu paşi timizi şi inimă de copil.

A fost odată! Aşa încep toate poveştile. Poveste a fost şi

copilăria şi adolescenţa mea.

Ce lumină, ce forţă şi ce echilibru sufletesc am realizat

prin regăsirea sufletului din adolescenţă!

În ultimii ani, am fost mereu întunecat şi crispat sufleteşte, fără o adâncă mulţumire sufletească. Azi mi-am dat seama că eu cel adevărat nu pot fi decât cel din adolescenţă. Preocupările, idealurile şi stările sufleteşti de atunci sunt singurele care îmi dau satisfacţie şi dau un sens vieţii.

Prin regăsirea sufletească de azi, mă simt plin de încredere în mine însumi şi mai impulsionat spre activitate. Acum nimic nu mă mai tulbură: nici pasiuni deşarte, nici frică, nici îndoială. Aşa cum eram în prima tinereţe. Trăiesc ceva din