You are on page 1of 26

DRUM IN LUCRU

Drum in lucru

Noiembrie 2011
1 zi 15 GLT- 160 de voluntari 330 de copii

Pagina 2

DRUM IN LUCRU

Ziua Comuna de Actiune 2011


n fiecare an, n luna octombrie, Asociaia Grupurilor Locale de Tineret (AGLT) se pregtete s organizeze cea mai important activitate a anului, i anume Ziua Comun de Aciune (ZCA). Pentru cei care nu tiu ce nseamn, ZCA este inut n memoria celui care a pus bazele AGLT-ului, Doru Pruteanu. n data de 22 octombrie, ziua n care Doru s-a nscut, toate GLT-urile din ar se pun pe treab. Mai exact, fiecare grup n parte organizeaz o zi de joac cu un program comun de activitate. Ziua Comun de Aciune i-a fcut simit prezena n multe localiti din ar i anul acesta. Fiecare GLT a trebuit s dea fru liber imaginaiei i s scrie o poveste. Cum anul 2011 este Anul European al Voluntariatului, tema zilei de joac a fost Voluntarul Ideal, iar povestea a fost construit n jurul personajului principal Doru, un voluntar exemplu care face ceva deosebit pentru grupul su. Nici desenul nu a lipsit din program. Astfel, fiecare GLT a dat ocazia copiilor s l picteze pe Doru cu mnuele lor i s-i exprime prerea n legtur cu felul n care s-au simit la activitate. Rezultatele zilei de joac au fost peste ateptrile noastre. Un numr frumos de 16 grupuri locale de tineret au organizat ZCA, au scris poveti care mai de care mai impresionante, au pictat alturi de cei mici i desigur s-au jucat. Mulumim tuturor celor care au fcut posibil desfurarea Zilei Comune de Aciune i n acest an i tuturor copiilor care au rspuns invitaiei noastre de a srbtori mpreun cu noi ziua de natere a lui Doru Pruteanu. tefana Bursuc & Camelia Acatrinei

Ziua Comuna de Actiune copii dizabilitati


Ziua comuna de actiune pentru copii cu dizabilitati (ZCACD) este dedicata copiilor cu deficiente, fizice sau psihice. Ideea care sta la baza acestei activitati e asemanatoare cu cea de la Ziua Comuna de Actiune: toate GLT-urile din tara primesc un program comun cu jocuri pentru diferite tipuri de dizabilitati. De asemenea, voluntarii au ocazia de a crea o poveste, in functie de cerintele Consiliului de Administratie, pe care o folosesc la activitate. Ideea acestei activitati a aparut in urma proiectului SPEAS. Anul trecut a avut loc prima incercare de a organiza ZCACD, in perioada 4-8 octombrie. Desi nu au fost multe grupuri locale de tineret participante, am considerat ca numarul acestora a fost potrivit incat sa introducem aceasta activitate in calendarul AGLT. In anul 2011 s-a decis mutarea ZCACD-ului pe data de 12 mai, deoarece atunci a avut loc primul curs din cadrul proiectului SPEAS. Astfel, pe data de 12 mai 2011 a avut loc, oficial, prima zi comuna de joaca pentru copii cu dizabilitati, unde au participat 7 GLT-uri. Consideram ca acesta a fost un bun inceput, deoarece numarul grupurilor ce au organizat activitatea a crescut. Suntem optimisti ca pe viitor vor fi din ce in ce mai multe si credem ca ZCACD se va bucura de acelasi success ca si ZCA! Felicitari GLT-urilor participante si incurajam si restul grupurilor sa ni se alature urmatoarea data! tefana Bursuc & Camelia Acatrinei
CONTINUARE N PAGINA URMTOARE

Noiembrie 2011

Pagina 3

Grupuri participante:

GLT Arcus Resita GLT Tineri Mereu Constanta GLT Zambilici Cluj-Napoca GLT Golden Star Moldovita GLT Aripi in Europa Falticeni GLT Jos Palaria Bucuresti GLT Zambetul Copilariei Vanatori

Pagina 4

DRUM IN LUCRU

GLT Noi Orizonturi Babadag


Povestea lui Doru
Aceasta este povestea unui baieel cu un DAR. Darul su era acela de a aduce zambete pe feele triste ale altor copii. Intr-o diminea s-a straduit sa fac o feti trist s zmbeasc . Plngea pentru c nu avea cu cine s se joace i singurul ei prieten celuul Ruffy fusese scos de mama ei din cas atunci cnd l descoperise. S-a apropiat de ea i a ntrebat-o cum o cheam. Eu sunt Maria ! i cine te-a suprat ? Nimeni , dar nu am cu cine s m joc. Miam pierdut celuul meu Ruffy , era i el singurel i ... mi-a fost mil de el , l-am bgat n hainua mea i l-am ascuns sub patul meu . I-am dat s-mi bea lpticul pe ascuns , a stat el cuminte ct a stat iar apoi am ieit puin din camer i el ne-a dat de gol . Mami a venit l-a dat afar i acum nu mai am cu cine s m joc . De ce ? Ceilali copii nu vor s se joace cu mine c sunt prea mic i-i ncurc . Hai s ne jucm mpreun !!! Uite am cret colorat la mine ...vrei sa-l desenm amndoi pe Ruffy ? Da ! Cei doi au nceput s deseneze pe asfalt un cel mic , pufos i alb . Ceilali copii vazndu-i pe cei doi desennd i chicotind acolo de zor au devenit curioi i n scurt timp n jurul lor erau zece copii chicotind mpreun cu cei doi dornici s ia parte la opera de art ce se contura n faa ochilor lor . Cnd cineva vroia s mai adauge ceva bietului cel plin de fundie i stelue i cerea creta lui Doru . Doru le propuse s deseneze fiecare cte ceva cu cret de la el, copii bucurosi de invitaie acceptar si se puser pe desenat . In scurt timp trotuarul se umplu de desene care mai de care mai colorate. Trectorii zmbeau cnd se strecurau printre copii i desenele lor . n timp ce desena i rdea cu ceilali copii Maria simi un nsuc umed pe manu ... Ruffy venise s-i vad portretul . Fericit Maria l lu n brae , n scurt timp ea i caelul deveniser atracia grupului . Toi copiii tiau acum povestea celului. Din acea zi Maria i-a fcut o mulime de prieteni cu care se putea juca oricnd . ncurajai de Doru tot grupul a mers acas la Maria s o roage pe mama s-i gseasca i lui un colisor n csua lor. Mama impresionat de entuziasmul copiilor i lacrimile Mariei accept inc un membru n familia lor . Nu era feti pe lume mai fericit dect Maria, avea acum prieteni i cel .

Voluntari:

Apostolide Traian Elena Cujba Pasol Madalina Vantu Vlafimir Cristina Ivanov Luca Ionut Evelina Efrim

Noiembrie 2011

Pagina 5

GLT Funny Star Bosanci


Povestea voluntarului Doru
Povestea noastra se desfasoara printr-o activitate aventuroasa pe mare. Capitanul Doru ii primeste pe copii pe corabia sa doar cu conditia ca acestia sa ii faca un portret ( potretul voluntarului ideal) si sa fie toti prieteni( jocul de cunoastere Imbratisam gramada). Cu ocazia desenarii portretului ei toti isi pun un deget cu culoare pe bordul vasului(pe o plansa cu o corabie desenata) semn ca si ei pornesc in aventura cu capitanul Doru care mai are la bord 4 personaje deosebite: Voluntariatul; Vointa; Onestitatea; Curajul. Pe mare ei se intalnesc cu un personaj negativ, Ignoranta, care sufla cu putere asupra marii incercand sa rastoarne corabia capitanului voluntar Doru. Copii incearca sa alunge norii prin jocul Sfantul Ilie, dar inevitabil norii ajung aproape de vas si se produce furtuna. In locul imaginii vesele si calme a corabiei, este acoperita de o alta imagine de furtuna si mare agitate. Patru personaje cad peste bord si dispar; tocmai cele mai importante patru personae: Vointa; Voluntariatul; Onestitatea si Curajul. Corabia porneste in cautarea celor 4 personaje. Ajunge pe o insula unde se afla Onestitatea dar care e aparata teribil de catre Lacomie. Copiii trebuie sa impiedece in jocul Topaie si prinde ca Lacomia sa prinda mingea pentru a o recastiga pe Onestitate Pe a alta insula se regaseste Vointa aparata insa de personajul negativ Timiditate. Aceasta reusesta sa rapeasca pe jumatate din copii pe care ii face soldati cu scopul de a ii impusca pe ceilalti in jocul Soldat foc. Din fericire jumatatea urmarita de soldati reuseste sa scape de fiecare data si o recupereaza astfel si pe Vointa. Pe a treia si ultima insula se afla Curajul aparat de o Lasitate deloc lasa. Aceasta a preluat soldatii de la Timiditate iar cele 2 parti se lupta in jocul Puncteaza si fugi. Cu multa truda, castigam si Curajul. La sfarsit avem o surpriza: fiindca cele trei personaje (Vointa, Curajul, Onestitatea) care reprezinta, in opinia noastra, calitatile de baza ale voluntarului, personajul Voluntariat greu incercat pentru o vreme este salvat in mod automat fara a mai trebui sa luptam pentru el( pentru ca Vointa+ Curaj + Onestitate = Voluntariat). Plansa cu marea agitata dispare si reapare cea originala cu marea calma. In toata aceasta calatorie aventuroasa copii au fost condusi, sfatuiti si invatati in mod permanent de catre iubitul lor capitan: voluntarul Doru. In concluzie, voluntariatul si cele 3 calitati importante sunt salvate de capitanul Doru.

Voluntari:
Gavrilovici Anamaria Cirlan Daniela Cirlan Daniel Cirlan Gabriela Gavrilovici Daniela Gavrilovici Daniela Casariu Andreia Diana Soldan Ana-Mari

Pagina 6

DRUM N LUCRU

GLT Jos Palaria Bucuresti

Autobuzul distractiei
Doru este un voluntar caruia ii place sa se implice in activtati. Astfel, el stie sa picteze, sa cante, sa danseze si multe alte lucruri, dar cel mai mult ii place sa mearga sa se intalneasca cu voluntari din toata tara. Pentru ca el calatoreste mult, a invatat cate un joc de la fiecare voluntar pe care l-a cunoscut. Acum vom merge impreuna intr-o calatorie cu autobuzul imaginar si vom cunoaste cativa voluntari pe care i-a intalnit Doru. Pentru inceput, vom invata un cantecel pentru drum, pe care il vom canta de fiecare data cand Oriunde ne ducem Lumea ne intreaba Cine suntem De unde venim Noi le raspunde Suntem vesel calatorii Venim din Ferentari Arikiki makumba Se aude-n zare Zgomot de picioare

Voluntari:

Filipciuc Diana Acatrinei Camelia Stefura Marius Vartolomei Ecaterina Popovici Fabian

Noiembrie 2011

Pagina 7

GLT Zambilici Cluj


Povestea liderului ideal
Doru a fost un marinar care avea o barca imensa cu care cutreiera marile si oceanele. Pentru ca se plictisea, a inceput sa ia la bordul vaporului copii din toata lumea pentru a-i invata cum sa se joace. Astfel el le aducea bucurie, nu numai prin calatoria minunata, ci si prin faptul ca isi faceau noi prieteni, se distrau, iar vaporul era mereu plin de rasetele copiilor, ceea ce il bucura foarte mult pe Doru. De fiecare data copiii erau mai multi, jocurile mai frumoase si Doru mai fericit. Noi, liderii, am fost pe vaporul lui Doru si ne-am intors pentru a-i invata si pe ei cele mai frumoase jocuri. Vaporul lui Doru nu mai cutreiera marile, pentru ca Doru a plecat dintre noi, dar toti copiii care au fost in calatorie au continuat sa organizeze zile de joaca in memoria lui Doru si pentru AGLT.

Voluntari:

Gavrilovici Daniela Gavrilovici Andreea Girati Kinga Salajan Paula Moldovan Darius Boncean Alexandra Bojan Monica Visan Marcela

Pagina 8

DRUM N LUCRU

GLT Phoenix Codaesti

Povestea voluntarului Doru


n prima sptmn a lunii octombrie, voluntarii Asociaiei Phoenix Codeti au organizat o campanie de promovare a aciunilor desfurate avnd ca scop cooptarea de noi voluntari ce doresc s se implice n organizarea de aciuni de petrecere a timpului liber pentru tineri. Printre participani am cunoscut un tnr pe nume Doru ce asculta cu mare atenie toate informaiile i care, la sfritul activitii, a venit s ne ntrebe de cnd poate ncepe s fie voluntar. Rspunsul nostru a fost De mine, dac vrei!. Au trecut aproape 2 ani de cnd l-am cunoscut i pe zi ce trece m uimete dorina lui de a se implica n ceea ce i place. edine, activiti cu copii, distracii ntre voluntari, sfaturi i susinere n momentele bune dar i n momentele grele pe care inevitabil le ntmpinm. Ceea ce l-a caracterizat tot timpul a fost punctualitate (cu riscul de a m trezi n momentele de somn profund), seriozitate i cuvntul dat. Mulumim Doru pentru ceea ce eti, pentru atitudinea ta, dorina ta de a te implica. Considerm c am descoperit o comoar pe care nu vrem s o mprim cu nimeni dar ,prin felul tu de a fi, sunt sigur c vei aduce mult bucurie n sufletele persoanelor dragi. Am dorit s v povestim despre acest voluntar , vou copiilor venii la aceast zi de joac special, pentru ca dorim s gsim n fiecare pe Doru. Dorim ca Doru s va fie un model de urmat n via prin felul lui de a fi, prin atitudine, prinzmbet.

Voluntari:

Morosanu Simona Gherasim Cristina Miron Madalina Codreanu Dana Adam Maria Spataru Cristi Morosanu Ionela Pascaru Cristina Damian Flavia

Noiembrie 2011

Pagina 9

GLT Din suflet pentru tineri Crucea


Povestea voluntarului Doru
A fost odata un voluntar pe nume Doru. El avea multa imaginatie, era inteligent si ne facea mereu sa radem. Intr-o zi am organizat impreuna cu Doru o zi de joaca. Totii eram in parc jucandu-ne. Doru era pus pe glume ca de obicei. In timp ce ne jucam, un voluntar ne-a soptit ca o vrajitoare malefica il privea isistent pe Doru, fiind foarte invidioasa pe el. Profitand de neatentia noastra, vrajitoarea l-a chemat pe Doru si l-a rapit. Nu a trecut mult timp, iar noi, voluntarii ne-am dat seama ca Doru lipseste si am mers la vrajitoarea sa aflam mai multe despre cum il putem elibera. Vrajitoarea ne-a spus ca Doru este inchis intr-un glob de cristal si singurul mod in care il putem salva este sa ne folosim de portita magica pe care ea ne-o ofera. Impreuna, in decursul a doua ore, copiii si voluntarii trebuie sa ii realizeze portretul lui Doru pe o coala de hartie folosindu-se de palme si sa descopere prin jocuri atmosfera de basm pregatita de voluntari. La sfarsitul acestor ore, Doru va fi impreuna alaturi de noi.

Voluntari:

Nicolescu Mihnea Apetroaie Alina Stauceanu Catalin Tremurici Mihaela Rusu Sanziana Bumbu Stefan Rus Ana-Maria Catrinaru Razvan Pricope Florin

Pagina 10

DRUM N LUCRU

GLT Tineri Mereu Constanta


Povestea voluntarului Doru
Noi, voluntari si membri AGLT, suntem ajutoarele lui Doru, voluntarul ideal. Cum Doru, la momentul acesta este imaginar, ne-am hotarat sa il cream intr-un mod inedit: pictandu-l cu palmele. Acum, Doru e pregatit din punct de vedere fizic ... insa pt a deveni voluntarul ideal, are nevoie si de calitati morale, ce le poate dobadi prin intermediul jocurilor, care il vor dezvolta pe Doru pentru a fi cel mai bun.

Voluntari:

Durac Oana Matei Stefan Popa Ana

Noiembrie 2011

Pagina 11

GLT Tineri Mereu Constanta


Povestea lui Doru
Doru impreuna cu Viorica au ca prieteni pe Petricel si Gheorghita. Acestia din urma nu doresc sa participe la activitati de voluntariat. Pe tot parcursul zilei de joaca Doru si prietenul sau incearca sa-i convinga pe cei 2 sa ia parte la jocuri. In final Petricel si Gheorghita participa de buna voie la jocuri.

Voluntari:

Mares Raluca Panait Iulia Manolache Alma Apostol Alex Botta Daciana Almasan Ana Maria Gherasim Gabriela Popa Marius Domunco Diana Ionel Catalina Pirliteanu Lucia Manta Ariana Man Gabriela Encica Alex Levent Ivanov Andreea Spanache Casiana Dumitrescu Marian Mocanu Andreea Stanescu Claudia Codreanu Florentina Virvolea Andrei Hurmuz Bianca Iosub Alexandra Ciocoiu Alexandra Gorgos Andreea Gherghisan Maria

Pagina 12

DRUM N LUCRU

GLT Puterea tineretului- Dumitresti


Voluntarul ideal
A fost odata ca niciodata si inca mai exista, un baiat pe nume Doru care avea o putere de convingere foarte mare, un zambet gingas care atragea copii, si atunci cand era nevoie se transforma in magician. Intr-o zi de vara, Doru a vizitat un sat invecinat in care locuiau multi copii si vazand el copiii foarte tristi, lipsiti de vlaga, s-a hotarat sa ii inveseleasca prin jocuri si diferite activitati. A adunat intr-o duminica copiii din acel sat si alti copii din sate alaturate si a inceput sa se joace cu ei, aratandu-le si invatandu-i cat de important este jocul in echipa. I-a mai invatat ca este bine sa se respecte intre ei, ca nu conteaza daca unul este mai mare si altul mai mic. Acestia vazand cat de frumos s-au distrat au hotarat cu totii sa i se alature lui Doru si impreuna sa continuie sa inveseleasca mai multi copii. Asa s-a format GLT Dumitresti(Puterea Tineretului)grupul cu care copiii se intalnesc in zilele de joaca, discuta, fac jocuri si sunt mandri ca au o ocupatie din care invata lucruri bune si care ii inveselesc. Doru, descurcaret asa cum il stim, a gasit si un sponsor care va fi alaturi grupului GLT, atata timp cat va exista in Dumitresti.

Voluntari:
Madalina Galoiu Stranbei Sergiu Strambei Marius Bizadea Catalin Alina Piciorus Manolescu Laurentiu Nedelcu Diana Bostina Florentina Marilena Glogojan Lazaroiu Florin Amariutei Catalin

Noiembrie 2011

Pagina 13

GLT Aripi in Europa Falticeni

Povestea voluntarului Doru


Totul a inceput cu cativa ani in urma, cand, Doru Pruteanu dorea ca tineretul sa fie impilicat in diferite activitati educative si distractive. Astfel, Doru a inceput mai multe proiecte pentru a infiinta GRUPURILE LOCALE DE TINERET, care astazi ii ajuta pe copii sa-si regaseaca copilaria. Cu toate ca aceasta zi ar trebuie sa fie o zi trista, noi putem sa o transformam intr-o zi plina de veselie prin jocuri. Dorul poate fi alaturi de noi, tot ce trebuie sa facem este sa-i dam viata prin desen si culori vii. Sa incepem!!!

Voluntari:
Savescu Marina Zaharia Simona Maftei Alexandru Dascalescu Andrei Valeanu Bianca Cojocaru Eliza Anichiforesei Mateiana Iacoboaea Dana Preoteasa Gabriela Licheinsten Raluca Pascu Alina Stefura Alin Maria

Pagina 14

DRUM N LUCRU

GLT Hodora
Voluntari:

Dorel Fagadeanu Iulica Tirgovitoaei Ionela Buhalniceanu Diana Barnusca

Noiembrie 2011

Pagina 15

GLT Hai hui, Iasi


Voluntari:

Andrioae Cozmin Oana Verdes Alexandra Blanaru Catalin Sminticiuc Andreea Didei Mihaela Catalina Roxana Cojocaru Lucian Alex Panac
Bumbu Ana-Maria

Povestea voluntarului Doru


Candva , cu mult timp in urma, o persoana cu multa inspiratie, care iubea copiii, a descoperit ca jocul este cea mai potrivita modalitate de a invata. Astefl, a adunat copii de toate varstele si s-au jucat impreuna. Dorind ca aceasta zi de joaca sa nu fie si ultima , a adunat voluntari dornici sa ii faca pe copii fericiti, in grupuri locale, care continua ceea ce Doru i-a invatat. Un astfel de grup suntem si noi.

Pagina 16

DRUM N LUCRU

GLT Golden Star Moldovita


Numele meu este Doru. Astzi mplinesc 5 aniori. Ce pot s spun? Sunt bucuros! Dei... nu mi-am nceput ziua ntocmai cum mi-am dorit. De ce credei asta? (lsm copiii sa i dea cu prerea) M-am trezit azi diminea i cnd m-am uitat pe fereastr zmbetul meu a nceput s dispar ncet. Ploua! Era mohort i frig! Dup ce am stat cteva momente privind dezamgit afar, zmbetul mi-a aprut din nou n colul gurii pentru c tiam c ceva bun se va ntmpla astzi! M-am mbrcat, ce-i drept, mai gros dect plnuisem, i am fugit int la locul de joac. Spre dezamgirea mea, nu era nimeni acolo! De ce m mir? Era att de urt afar. Oare ziua mea urma s fie aa i n continuare? Am plecat ncet spre cas, cu capul jos i aproape cu lacrimi n ochi! n drumul meu ceva mi-a atras atenia. n fereastra unei case simple, cu ferestre mari i cu u de lemn, sttea un copil pe pervaz plangand si uitandu-se in gol. Desi suparat, am simtit ca trebuie sa fac ceva in privinta asta, asa ca m-am dus spre el. -De ce esti suparat? l-am intrebat. Baiatul, cu lacrimi in ochi, mi-a raspuns: Nimeni nu ma iubeste! -De ce zici asta? -Pai, acum 2 zile a fost ziua mea, m-am trezit cu nerabdare asteptand sa-mi vad cadoul pe carel asteptam de atata timp! Insa ziua a trecut si cadoul nu a ajuns la mine! In acel moment, mi-a venit o idee si i-am spus: Ma intorc imediat! Am fugit acasa, am strans o cutie cu jucarii din cele mai frumoase si m-am dus inapoi la noul meu prieten. -Uite, chiar acum doua zile am primit un pachet care nu mi-era destinat. Nu stiam al cui este, asa ca l-am pus deoparte. Acum stiu cui apartine; si i-am intins cutia pe fereastra. In momentul urmator, 2 copii mai mici si-au scos capul la vedere bucurosi si au intins manutele sa ia cutia. Pe fata copilului, care mai devreme era suparat, a aparut un zambet. Un zambet care m-a facut sa inteleg cat de mult insemna pentru el ceea ce eu tocmai facusem. Ma chemat in casa, m-a imbratisat si mi-a multumit, dupa care m-a chemat sa ma joc cu el. Mi-am petrecut intreaga dupa-masa impreuna cu ei. Ne-am jucat si am ras intr-una. La sfarsitul zilei i-am urat la multi ani si am plecat acasa. Cand am ajuns, parintii m-au intampinat cu drag si mi-au zis sa ma duc la mine in camera pentru ca mi-au pregatit ceva. Am intrat si am vazut pe pat o cutie mare.
CONTINUARE N PAGINA URMTOARE

Noiembrie 2011

Pagina 17

Insa nu am fost atat de bucuros pe cat ma asteptam. Stiam de ce. Deja ziua mea era perfecta. Facusem o fapta buna si ma simteam foarte bine. Mi-am dat seama ca de acum un prieten ma va astepta la locul de joaca de fiecare data cand voi fi acolo. Mi-am dat seama ca e mai important sa daruiesti un cadou, decat sa primesti unul. Mi-am dat seama ca atunci cand faci ceva pentru alta persoana te vei simti la fel de fericit ca el. Vei simti ca ai facut ceva important, ceva ce acea persoana nu va uita niciodata si stii ca recunostinta lui nu va disparea. Nu uitati copii, nu e atat de important sa primiti un cadou. Cel mai intens sentiment este bucuria sufleteasca pe care o simtiti dupa ce faceti o fapta buna. Trebuie sa mai adaug ca un cadou nu trebuie sa fie scump, ci sa fie daruit din inima!

Voluntari:
Stefana Bursuc Catalin Darie Cosmin Smocot Violeta Semeniuc Daniel Poliec Claudia Cuciureanu Catalina Valah Catalin Valah Marian Uhrenciuc Sorina Amaritei Iulia Prindii Andreea Morosan Viviana Bibolariu Alina Scanteie

Pagina 18

DRUM N LUCRU

GLT Inimi Deschise Ostrov


Voluntari:
GHERGISAN ELENA SCAPAU FLORENTINA BALUTA IULIANA NEACSU CRISTINA SILEA ANDREEA GHERGHISAN LAURA DIMA DIANA DIMA IONICA OANCEA DANIELA BRAILEANU DANIELE CONSTANDACHE SIMONA CONSTANTIN ANDREEA CONTU SILVIA DIMA DANUT

Noiembrie 2011

Pagina 19

GLT Arcus Resita

Povestea voluntarului Doru


La Ziua Comuna De Activitate Copii l-au cunoscut pe voluntarul nostru ideal Doru. Copii au aflat ca este un om bun si ca datorita lui noi ne jucam cu ei. Doru le-a spus coiilor ca azi e ziua lui si drept cadou isi doreste copii cumnti la ziua de joaca. Copii s-au aratat mai mult decat incantati cand le-am propus sa ii facem lu Doru un cadou si sa il pictam folosindu-ne palmele. Au respecat dorinta lu Doru si au fost cuminti si ascultatori si ne-am distrat impreuna.

Voluntari:
Bosnceanu Petronela Ardeleanu Dorina Taranu Denisa Fget Sergiu Manescu Anca Bors Andrei Loredana Manescu Anca Mitu Cosmin Palade Alex Alexandra

Pagina 20

DRUM N LUCRU

GLT 4 kids Vatra Moldovitei


MBRIAREA CU NGERII
Cndva, pe cnd Dumnezeu rtcea tcut pe pmnt, a ntlnit un tnr cu ochii luminoi i senini, cu chipul scldat de blndee i de curaj, cu sufletul ca un palat cu toate ferestrele i uile deschise, pentru ca oricine s poat intra acolo. Pe tnrul acesta l-a ndrgit Creatorul i i-a pus numele Doru, pentru c spunea Divinul i-a fost tare Dor s gseasc un asemenea om pe pmnt. n zilele strlucite de var stteau ndelung la taifas i plnuiau s transforme lumea ntr-un loc al ngerilor, ntr-un inut n care nelepciunea i grija pentru cei din jur i bucuria s fie venic stpne. Lui Doru i-ar fi plcut mult s zideasc o astfel de lume i visa cu ochii deschii la ziua aceea. Vznd strduina sa, Creatorul l-a botezat voluntar i i-a spus c n ziua n care va reui s fac cei mai muli copii fericii, cerurile se vor deschide i pe scri de lumin vor putea cobor ngerii. Doru era fericit... simea c e aproape clipa Numai c... ntr-o zi, Prietenul su bun a plecat n Cerurile din care venise i el s-a simit dintr-o dat singur. Nu tia c Dumnezeu plecase doar pentru o clip i c avea s se ntoarc n curnd la el. S-a ntristat i a nceput s alerge, strigndu-L i murmurnd printre lacrimi... vreau s triesc ca i Tine! i Dumnezeu, vznd iubirea lui, a deschis larg ochii cerului s-l priveasc i i-a trimis serafimii s-l rpeasc n ceruri. Din ziua aceea de 22 octombrie, Doru a plecat s se mbrieze cu ngerii i s-l roage pe Bunul su Prieten s fac zilnic tot mai muli copii fericii.

Voluntari:

Ceredeev Emilian Ceredeev Anastasia-Simona Bonzeac Ilie Bursuc Gabriela Bursuc Bianca-Maria Bonzeac Lenua Loba-Prindii Gabriel

Noiembrie 2011

Pagina 21

Impresii despre ZCA de la voluntari...


Ctlin Darie (GLT Golden Star- Moldovia): O zi n care voluntarii s-au ntlnit cu un sentiment special n suflet. La aceast zi de joac s-a simit c dragostea i respectul ntre voluntari i fa de ceea ce fac exist. Am realizat c voluntarilor le-a fcut plcere i au fost fericii s participe la acest eveniment care dei are la baz o ntamplare nefericita, a unit, a schimbat n bine o mulime de oameni, a contribuit la cunoaterea cu adevrat a voluntariatului, a ajutat oamenii s fie mai buni, mai nelegtori. Voluntariatul n AGLT este o ans i o onoare pentru toi cei implicai, iar activitile comune a tuturor GLT-urilor din ar ne amintesc c nu suntem diferii, c suntem un grup unit. Simona Zaharia (GLT Aripi in Europa- Falticeni): Samael Aun Weor afirm c : Un om este ceea ce este viaa sa. Astfel , Doru prin activitile organizate i prin constituirea GRUPURILOR LOCALE DE TINERET a demonstrat c a fost i va fi mereu o persoan energic i sociabil, oriunde s-ar afla. n ceea ce privete dedicarea ZCA lui Doru Pruteanu, eu cred ca este doar o mic aciune n comparaie cu cele realizate de dumnealui. La Flticeni, att volunatrii ct i copiii au fost ncntai de ziua de joac, avndu-l aproape pe Doru att spiritual , ct i fizic prin crearea lui. Daciana Botta (GLT Tineri Mereu Constanta): ZCA a fost o provocare si in acelasi timp o dovada ca in AGLT nu esti singur. Chiar cand credeam ca nu vom putea tine activitatea, a aparut solutia. ZCA a insemnat fundamentul AGLT-ului - unirea fortelor, coordonare, adaptare si multa voie buna. Am fost bucuroasa sa vad atat de multi voluntari implicati, mai mult de jumatate fiind la prima lor Zi Comuna de Actiune. Am fost impresionata in mod placut de membrii nou-veniti si imi doresc sa vad o Zi Comuna de Actiune mai suprinzatoare in anul care vine. Fabian Popovici (GLT Jos Palaria Bucuresti): Pentru mine, a fost prima participare la ZCA . Daca as putea, as da timpul inapoi doar sa vad chipurile suave ale copiilor, zambetele care exprimau fericirea si dorinta de-a ne juca la nesfarsit ale acestora. A fost minunata ideea de anul acesta. Am ocazia sa citesc multe povesti ale GLT-urilor din tara, sa vad cati membri s-au lasat purtati de inocenta copilariei si si-au pus imaginatia pe primul plan pentru cateva ore. Ma bucur ca exista o zi dedicata unui om minunat, Doru Pruteanu. Chiar daca nu am apucat sa-l cunosc, sunt sigur ca a avut un suflet mare incat a avut initiativa de-a crea o entitate doar pentru copii, o lume a lor. Cozmin Andrioae (GLT Hai Hui Iasi) :Ziua Comun de Activitate este inima AGLT-ului. Ea este dovada c toate Grupurile Locale de Tineret din Romnia formeaz o mare familie, i anume AGLT. Pot s spun c sunt foarte mndru n acest an c am reuit s organizez ZCA la "Dna. Maria Pruteanu acas", respectiv Iai. Aceast zi de joac reprezint un nceput pentru o serie de activiti ce urmeaz s se desfoare n Iai i desigur un nceput pentru Grupul Local de Tineret din Iai. E minunat s vezi copii care se bucur de o asemenea activitate, voluntari care se simt mplinii c s-a desfurat aa ceva n Iai i c iau parte la cea mai important activitate a AGLT-ului, i desigur e minunat s o vezi pe Maria Pruteanu cum zmbete de fericire c Ziua Comun de Activitate este un succes i o bucurie pentru toat lumea. Cosmin Dragan (GLT Arcus Resita): Ziua Comuna de Actiune ( ZCA ) este, dupa cum bine se stie, o zi speciala in cadrul AGLT-ului, nu numai pentru faptul ca aduna la un loc si mobilizeaza o intreaga asociatie in realizarea unei activitati de amploare nationala, ceea ce spune ceva despre pregatirea si profesionalismul asociatie, ceva greu de neglijat. Dar pentru cei ce au deja o anumita experienta in cadrul asociatie, aceasta este o zi comemorativa, extrem de importanta si de marcanta, unind membrii in amintirea celui care a fost Doru Prutianu, parinte al AGLT-ului, care a trecut in nefiinta acum ceva vreme. Pentru mine personal ZCA, marcheaza inceputul unui nou an de activitati pentru grupurile din care provenim, un inceput puternic, energic, asa cum s-a intamplat pentru prima data cand am preluat noi conducerea grupului dupa tabara de incepatori, activitatea cu insemanatatea ce mai mare in GLT-ul resitean a fost ZCA.

Pagina 22

DRUM N LUCRU

Model raport zi de joaca

- inclusiv ZCA

FAZA DE PREGTIRE
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR GLT:

DESFURARE
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR ACTIVITATE: NUMR COPII: ZI DE JOAC Poveste (pe scurt): daca este Dansuri: daca s-au facut Jocuri: Altele:

RESURSE BANI SPAII

CANTITATE

SURSA

ECHIPAMENTE Ex: laptop, aparat foto

MATERIALE Ex: foi, markere, minge

Noiembrie 2011

Pagina 23

Evaluarea
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR ACTIVITATE:

NTOCMIT DE: PUNCTE TARI ALE ACTIVITII PUNCTE SLABE ALE ACTIVITII PROPUNERI PENTRU ACTIVITILE URMTOARE

Pagina 24

DRUM N LUCRU

Model raport activitate persoane deficiente

ZI DE JOAC COPII CU DIZABILITI GLT.

FAZA DE PREGTIRE
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR GLT:

DESFURARE
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR ACTIVITATE: NUMR COPII: TIPURI DE DIZABILITI:

ZI DE JOAC Poveste (pe scurt): daca este Dansuri: daca s-au facut Jocuri: Altele:

Noiembrie 2011

Pagina 25

RESURSE BANI SPAII

CANTITATE

SURSA

ECHIPAMENTE Ex: laptop, aparat foto

MATERIALE Ex: foi, markere, minge

Evaluarea
DATA: LOCAIE: DURATA: NUMR VOLUNTARI: NUME VOLUNTARI: LIDER COORDONATOR ACTIVITATE: PUNCTE TARI ALE ACTIVITII PUNCTE SLABE ALE ACTIVITII PROPUNERI PENTRU ACTIVITILE URMTOARE

NTOCMIT DE:

Pagina 26

DRUM N LUCRU

In loc de sfrasit
Ce veti gasi in numarul urmator:
Fimcap: experienta internationala EVS in Belgia: Kinga & Stefana ........ Lista ramane deschisa. Daca aveti propuneri sau vreti sa impartasiti o activitate, puteti sa trimiteti mail persoanelor responsabile de urmatorul numar: Petronela Bosanceanu petronela_adelina@yahoo.com Cosmin Dragan whaite_hallowel@yahoo.com

Sper sa rasfoti cu placere acest numar. Imi aduc aminte cand am primit prima oara revista si am citit-o pe nesuflate, apoi am asteptat cu inima la gura urmatorul numar, si urmatorul.... Ma bucur ca pot da mai departe bucuria si pot impartasi impreuna cu voi voiosia si dedicarea voastra, a voluntarilor AGLT de pretutindeni. Acum am fost 15 GLT, dar suntem mult mai multi. Trebuie doar sa ne incurajam, ajutam si motivam unii pe altii. Pentru ca impreuna suntem cei mai energici voluntari. Diana Filipciuc Vicepresedinte AGLT

You might also like