Universitatea de arte George Enescu IASI Profil Conservare- restaurare

Arta Bizantina

1. Repere istorice, filozofice si religioase : Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o sinteza a tuturor elementelor plotice, religioase, intelectuale ale lumii antice in decline : traditia Latina, elenism, crestinism, cultura orientale(L.Brehier). De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, in tim ce Occidentul traia o epoca de dezagregare, construindu-si apoi un greu o noua cultura si civilizatie, Imperiul bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice, (cultura greaca si dreptul roman) carora le-a integrat elemente orietale, si si-a extins actiunea civilizatoare si cultura in tarile Europei sud-estice si rasaritene, devenind in felul acesta o componenta importanta a culturii medievale europene in totalitatea ei, si singurul stat civilizat din Europa Evul Mediu timpuriu. In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civiliatiei si culturii bizantine este prevalent latin. Este o perioada tipic de tranzitie; in primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene a imperiului roman, dupa impartirea hotarata de Theodosius I , in 395. In 330, Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului, mutate pe malul Bosforului: un oras nou, construit pe locul anticului Byzantion, caruia in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume official era Noua Roma. Cu anul 518 incepe asa- numita epoca a lui Iustinian, a carui lunga domnie (527565) a insemnat perioada de apogeu a Imperiului, atat pe plan economic cat si mai ales cultural, politic si militar. In domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat de asemenea fapte si opera care, inca din aceasta perioada istorica de tranzitie, vor conferi un profil original noii culture a Bizantului. A doua perioada a istoriei bizantine (610-1081) este epoca clasica a acestei civilizatii, care isi castiga acum pe deplin un character grecesc, un caracater original propriu- zis bizantin. Perioada incepe cu domnia lui Herakleios (610-641); in cele cinci secole care au urmat au

avut loc transformari profunde in toate domeniile vietii statului. In timp ce politica externa a Imperiului i-a sporit prestigiul, victoriile sale militare, indeosebi asupra arabilor, au constribuit considerabil la apararea civilizatiei europene, iar influenta sa asupra vietii culturale, din spatiul rasaritean, sud-est European, si chiar occidental, a fost substantiala. Acum se pun si se consolideaza bazele statului bizantin medieval cu accentuate tendinte de dezvoltare in sens feudal. Ultima perioada, de aproape patru secole (1081-1453), a insemnat o epoca de decline, pregresiv si general. Incepand cu dinastia Comnenilor, ce se sprijina pe aristocratie feudala. De-a lungul Evului Mediu institutiile laice au colaborat cu cele bisericesti, servindu-se reciproc; nicaieri insa ca in lumea bizantina relatiile dintre ele n-au fost atat de stranse si de puternice. Ca ales al lui Dumnezeu, loctiitor si reprezentant pe pamant ale lui Hristos, obiect al unui cult special, imparatul era protectorul Bisericii si aparatorul credintei; intervenea in disputele dogmatice, convoca si prezida conciliile, urmarind, atent aplicarea hotararilor acestora, creia din propria initiative episcopate asupra respectarii canoanelor, a ordinei si a indatoririlor ierarhiei liturgic; Dar biserica bizantina isi avea regimul sau organizatoric, independent de al statului, cu toate ca de la inceput organizarea sa a fost modelata dupa cea a Imperiului. Biserica se afla sub autoritatea spirituala a patriarhului, desi conciliile din Constantinopol sic el din Calcedon plasau Biserica in subordinea statului. 2. Estetica bizantina: Prin monumentele pe care le-a creat si in spatiul Occidental, prin influenta pe care a exercitat-o atat in Europa sud-estica si rasariteana cat si in Apus, prin orizonturile pe care le-a deschis tematicii si diferitelor sale tehnici, arta bizantina nu poate fi cantonata intr-un izolat spatiu oriental: ea este o importanta componenta a artei medievale europene, in totalitatea ei. Inceputurile artei bizantine, precedata in evolutia ei si pregatita de asa-numita arta paleocrestina, se situeaza in sec. VI, in timpul domniei lui Iustinian, caruia i se datoreaza si difuziunea ei in toate provinciile Imperiului. Crestinismul predica lupta spiritului impotriva ispitelor pamantesti, ale materiei, ale trupui. Supusa atator asalturi, traditia clasica se clatina

: armonioasa unitate a finite umane este despicata in doua, natura nu mai este privita ca o temelie a frumuseteii, lumea pamanteasca a devenit acum sediu al raului. Corpului omenesc ii este preferat sufletul care viseaza eliberarea de trup si mantuirea; lumina este cautata intr-un cer inchipuit, iar nu in lumea materiei si a simturilor; in locul bucuriei de viata oamenilor li se predica renuntarea, anahoretii se retrag in pustietate, calugarii se inchid intr-o viata de asceza si de contemplatie. In timp ce artistul antic crease idealul presonalitatii armonioase dezvoltate, artistul bizantin creaza un ideal artistic opus, in care domina contradictia dintre corp si spirit, acestuia din urma revenindu-i rolul dominant. Ca atare, pictura bizantina nu evita sa reprezinte diformitatile sin u se temea sa violeze legea proportiilor. De asemenea, reprezentarea personajelor, staticitatea reprezentarilor lor avea un sens teologic si o nuanta etica. Cand artistul bizantin reprezenta demoni si oameni pacatosi, nu cauta sa-i prezinte in poze statice; dimptriva, pacea si linistea erau accesoriul nelipsit al sfinteniei. In locul frumosului sensibil, intalnit in viata si in natura, se introduce conceptul de frumos absolute, al divinitaii; din frumosul divin emana frumosul sensibil care, prin urmare, capata acum o semnificatie simbolica. Practic, si in evidenta opozitie cu traditiile clasice Grecoromane, arta bizantina va dispretui frumusetea formei. 3. Arhitectura bizantina: In secolele IV si V, arhitectura ramane in cadrele stilistice ale arhitecturii tarzii. Mai domina inca edificiul religios cu plan longitudinal, tipul de bazilica, fastuoasa, cu una, trei siadeseori cu cinci nave, folosind arhitrava in locul arcului in plin cintru. Exemplele mai cunoscute sunt bazilicile S. Maria Maggiore si S. Paolo fuori le Mura, din Roma. In dimensiuni si forme mai modeste se prezinta edificiile cu plan central, de obicei patrat, ca mausoleul Gallei Placidia din Ravenna. Edificiile cu plan circular erau rezervate mausoleelor martirilor si baptisterelor. Din secolul VI dateaza faimoasa capodopera a arhitecturii bizantine, ramasa pana azi cea mai mare biserica cu cupola din lume, SF. Sofia din Constantinopol. Ca toate edifiicile religioase bizantine exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit fiind de campanile si de fatade de ornamentate. Intrarea se face printr-o galerie inchisa, prin noua porti (azi zidite), poarta centrala era rezervata imparatului si suitei.

Deasupra navei mediene, in centrul intregului edificiu si dominandu-l maiestuos, se inalta grandioasa cupola, fara tambur, cu diametrul de 33 m si la o inaltime de 56m de la sol. Cupola sprijinita, prin patru pandantive, pe patru arce, sustinute la randul lor de patru stalpi enormi. Interiorul este luminat de cele 40 de ferestre de la baza cupolei. (Iluminatia era asigurata si de cele 100 de lampadare masive de argint, fiecare cu cate 25 de lumanari). In acelasi secol al VI-lea se realizeaza la Constantinopol si alte tipuri de arhitecutra sacra: biserica ale carei arce se prelungesc in forma de bolta, anuntand planul de cruce greaca (Sf. Irena); constructia avand forma unui octogen inscris intr-un patrat (Sfintii Sergius si Bacchus, S. Vitale din Ravenna); planul de cruce greaca si cu 5 cupole, cate una pe fiecare brat al crucii si una centrala. In sec. IX, dupa perioada iconoclasta, in arhitectura bizantina decine tot mai frecventa, sub influenta armeana si Georgiana, biserica pe plan de cruce greaca; greutatea cupolei nu se mai sprijina pe stalpi masivi, ci se descarca pe peretii laterali servindu-se de patru bolti in leagan. 4. Pictura si mozaicul: In toate epocile istoriei artei bizantine, fresca a fost folosita alaturi de mosaic in decoratia bisericilor, si amandoua aceste tehnici au adoptat aceleasi teme iconografice (Al. Niccoli). Dar frescele bisericilor din Bizant anterioare secolului al XIV-lea s-au pierdut aproape complet (dintre cele ramase, majoritatea provin din biserici mici de la periferia Imperiului); cele mai vechi care s-au pastrat se afla in afara granitelor Bizantului. Temele iconogradice vizantine si modalitatea de reprezintare al lor au suferit o influenta orientala evidenta. Dumnezeu Tatal nu este niciodata reprezentat, Hristos este figurat in ipostaze diverse, in primele secole figura lui este blanda, milostiva, plina de umanitate; in epoca ereziilor si dupa vitoria bisericii Hristos este infatitsat ca un luptator, iar la urma dup ace conciliul din Niceea a stabiliti dogma unitatii Tatalui si Fiului intr-o unica si atotputernica Fiinta divina, figura lui este cea a unui triumfator si autoritar suveran al lumii. A treia ipostaza a Trinitatii, Sf Duh, oferea posibilitati figurative limitate: de fascicol luminos coborand din cer, de limbi de foc, sau de porumbel.

Alaturi de arhitectura si de icoana, contributia cea mai de seama a Bizantinului la arta universala este mozaicul. Mozaicul era genul de arta, in perfecta concordanta cu estetica neoplatoniciana ce funfamenta creatia artistului bizantin, prin mijlocirea caruia stralucirea luminii si a culorilor apropia spiritual de perfectiunea invizibila. Avandu-si originile in mozaicul roman din epoca tarzie, mozaicul bizantin se va indeparta foarte curand de spiritual realist al acestuia, folosindu-se de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credintei. Estetica acestui gen de arta este conditionata de natura materialului intrebuintat si de tehnica impusa de acesta. Mozaicul favorizeaza prin insasi natura sa o linie de contur inchisa si rezolva corpurile in pura suprafata, in timp ce stralucirea sa luminoasa glorifica continutul vizionar si immaterial, spiritual, al imaginii. 5. Sculptura Desi la inceputurile sale, Constantinopolul a fost inzestrat cu statui aduse din provinciile imperiului sau lucrate aici, genul acesta de sculptura va fi ca si absent peste putin timp, fiind neconform cu evolutia tot mai accentuate spre spiritualitate a artei bizantine. In 787 scultura in ronde-bosse va fi in mod expres condamnata de Conciliul din Niceea, pentru vina de a glorifica frumusetea fizica a corpului uman si de a limita exclusive la lumea tridimensionala, pamanteasca. Ca atare, scultura bizantina va dainui doar prin ornamentele scultate ala cladirilor si prin basoreliefuri. Basorelieful cunoaste si el acelasi tratament plat si forumulari schematice, in stransa legatura cu simbolismul crestin, care va impune motivul vitei de vie sip e cel al crucii. Inca de la inceputul secolului al Vlea apare si tema personajelor in firida, cu Christos si apostolii dispusi in firide separate de colonete si reunite sub aceeasi arcada.

Racoveanu Felix -conservare, restaurare- sem.II