EUTANASIA SI DEMNITATEA MORTII

Cuvantul eutanasie creat in secolul al XVII-lea de catre Francisc Bacon cu sensul de a muri usor si dulce a capatat din secolul al XIX-lea sensul de a omori din mila. E vorba, asadar, de o omucidere voluntara vizand curmarea unor suferinte considerate inutile. In istorie au existat intodeauna cazuri de eutanasie. Popoarele nomade isi abandonau batranii si bolnavii care deveneau povara in permanentele lor deplasari. De regula, ranitilor in razboaie li se dadea lovitura de gratie. Uneori, cei incercuiti, pentru a nu cadea vii in mainile dusmanilor, se omorau reciproc. Asa au pierit cei aproximativ o mie de evrei asediati de romani la Masada. Practici asemanatoare gasim la popoarele primitive. La Battakii din Sumatra, tatal ajuns la batranete ii invita pe copiii sai sa-i manance carnea. Apoi se urca intr-un copac se lasa sa cada jos ca un fruct copt, dupa care cei din familie il omorau si il mancau. Se practica uciderea batranilor la unele triburi din Aracan (India), din Siamul inferior, la triburile Cachibas si Tupi din Brazilia, in Europa la stravechea populatie slava Wendi, iar la inceputul secolului nostru o practica in Rusia asa-numita secta a strangulatorilor. Se stie ca in Sparta copiii handicapati erau expusi si lasati sa moara, lucru aprobat de Aristotel, pentru motive de utilitate publica (Politica VII) Platon extindea aceasta practica la batranii grav bolnavi (Republica 460). La Roma, practica de a expune nou-nascutii cu malformatii a continuat pana la imparatul Vallens (secolul al IV-lea). Stim cat de mult pretuiau vechii romani sinuciderea, aceasta fiind considerata o moarte demna care permitea sa scapi de razbunarea dusmanilor sau de vreo alta umilire. Dar nu toti aprobau acest punct de vedere. Pitagora si mai ales Hippocrate s-au impotrivit eutanasiei. Hippocrate a inclus in faimosul sau juramant aceasta fraza: Nu ma voi lasa determinat de cuvantul nimanui in a procura o otrava sau in a-mi da consimtamantul la asa ceva. Primele incercari de legalizare a eutanasiei s-au inregistrat deja la inceputul secolului al XX-lea in tari industrializate: Anglia, Statele Unite si Germania l-au creat asociatii de lupta in acest sens. In anul 1903 circa o mie de medici din Asociatia Medicala Americana cereau eutanasia pentru bolnavii de cancer, pentru tuberculosii gravi si pentru paralitici. In 1906 un proiect de lege pentru eutanasie era prezentat in Germania si un altul in statele americane Ohio si Jawa. Desi dupa anii 30 s-au prezentat noi proiecte pentru legalizarea eutanasiei, nici unul n-a fost aprobat de parlamentele respective nici in Germania, nici in America, nici in Anglia. Lupta s-a reluat dupa razboi. In anul 1946, 379 de pastori protestanti si rabini au adresat legislatorilor statului New York o petitie in care invocau in favoarea eutanasiei drepturile individului. Dar nici aceste incercari nu au avut succes.

In anii 60 s-a adoptat, cu succes o alta tactica. Lansandu-se ideea mortii din mila, tribunalele au inceput sa nu mai pedepseasca pe cei care ucideau din mila, cunoscandu-se faptul ca legislatiile sunt nevoite in cele din urma sa aprobe o practica deja existenta. Tot asa se obtinuse putin mai inainte si legalizarea avortului. Astfel in 1974 trei laureati ai premiului Nobel: Jacque Monod, L. Pauling si G. Thomason au publicat in The Humaninst, Manifestul premiilor Nobel in favoarea Eutanasiei: Noi afirmam ca este imoral sa tolerezi, sa accepti sau sa impui suferinta. Noi credem in valoarea si demnitatea individului. Acest lucru cere ca el sa fie tratat cu respect si sa fie lasat liber sa decida in mod rezonabil cu privire la soarta sa. Alti laureati ai premiului Nobel li s-au alaturat, cerand sa li se dea posibilitatea celor afectati de boli incurabile sau leziuni ireparabile sa moara dulce si usor. Primii pasi in vederea legalizarii eutanasiei i-a facut Olanda unde din anii 70 eutanasia n-a mai fost pedepsita. Printr-o lege din 1993, confirmata in anul urmator, li se permite medicilor sa practice liber eutanasia. Curios, eutanasia ramane interzisa, dar noua lege declara ca cine o comite nu e urmarit penal. Numarul cazurilor de eutanasie a crescut in Olanda vertiginos de la an la an. Daca in 1990 erau 454 de cazuri recunoscute de medici, in 1991 erau 3700 dupa cifrele date de o comisie de stat. La ora actuala se presupune ca 15 % dintre olandezi mor prin eutanasie. In 1994 exemplul Olandei a fost urmat de Danemarca, Australia si anumite state americane. In Olanda exista deja medici specializati in eutanasie. Cei mai multi dintre eticieni cred ca eutanasia voluntara a incetat sa mai fie considerata un subiect de dezbatere etica. Ea este acceptabila din punct de vedere moral si, mai mult, in tarile in care s-a adoptat o legislatie in favoarea procedurii eutanasice (Olanda, Oregon SUA, etc.) prevederile legale fac apel tocmai la eutanasia voluntara. Definitia eutanasiei voluntare presupune si un atribut caracteristic: actul mortii survine la cererea sau in urma consimtamantului explicit al pacientului, acesta fiind in deplinatatea facultatilor sale mintale. Eutanasia pasiva voluntara a devenit practicata pe scara larga in anumite spitale din tarile accidentale unde, pe fisele medicale ale pacientilor suferind de boli incurabile, apare scris do not resuscitare. In acest caz, responsabilitatea medicului (agentului) este aproape nula. Ba, chiar putem pune la indoiala faptul ca mai avem de-a face cu un act veritabil de eutanasie si nu cu unul de sinucidere asistata. Dintr-un punct de vedere strict deontologic, problematica eutanasiei se pune in contextul respectarii anumitor principii: principiul protejarii vietii, al eliminarii suferintei si principiul autonomiei morale. Primele doua principii se refera la obligatiile pe care medicul le are fata de pacientul sau. Cel de-al treilea, desi il priveste si pe medic, se refera la datoriile pe care toti ceilalti mai putin pacientul le au fata de acesta din urma; acest principiu nu face decat sa fixeze limitele unui drept negativ, dupa care deciziile unui individ matur fizic, psihic si emotional decizii luate fara sa fie constrans si in deplinatatea facultatilor sale mintale nu pot fi contestate atat timp cat rezultatul aplicarii lor nu-i afecteaza pe ceilalti. In cazul eutanasiei voluntare, insa, principiul autonomiei morale este mult mai puternic decat obligatiile impuse medicului de celelalte doua principii. De fapt, acestea din urma nu pot fi permise, nu sunt efective din punct de vedere moral, decat in masura in care sunt girate de catre principiile autonomiei morale. In cazul eutanasiei non-voluntare sau al celei voluntare lucrurile se vor complica inca. Eutanasia involuntara, intr-un anumit sens, poate fi considerata ca fiind opusul eutanasiei voluntare. Pacientul, asadar, este omorat sau este lasat sa moara, fara ca el sa-si fi dat acordul pentru aceasta. Eutanasia involuntara, asadar, este mai apropiata de crima decat de moartea prin compasiune, in timp ce eutanasia voluntara este, dimpotriva, mai apropiata de un act de sinucidere.

Din punct de vedere al medicinii, eutanasia poate fi pasiv sau activ. Cea pasiv se reduce la ntreruperea tratamentului i decuplarea bolnavului de la aparatajul medical. Prin cea activ se subnelege stingerea uoar prin medicamente a bolnavului, adic medicul i face bolnavului o

injecie care i produce o moarte rapid. Pentru acest motiv, eutanasia trebuie considerat o crim, deoarece astfel se curm viaa unui om. De fapt, eutanasia nseamn o execuie de comun acord cu un bolnav care nu mai suport durerile. Medicul vine i l ucide n condiiile stabilite de bolnav, la ora fixat de el.Unii care militeaz pentru legiferarea eutanasiei, consider c ea face parte din drepturile omului i transfer puterea medicului n minile bolnavului, pentru a-i decide soarta. De fapt, medicul nu-l elibereaz numai pe bolnav de suferin, elibereaz familia i societatea de bolnavul devenit o povar inutil, dac nu cumva n spatele eutanasiei nu se ascund i interese meschine, cum ar fi motenirea.
Potrivit celei mai sigure aprecieri medicale, oprirea sau retragerea tuburilor de hidratare i hrnire poate fi considerat o opiune moral doar cnd pacientul este ntr-o stare de com ireversibil, sau cnd el este contient, dei se afl evident n ultimele faze ale procesului morii i cere repetat ca hrana i lichidul s fie oprite. Acest al doilea caz nu constituie eutanasie activ sau sinucidere. El accept mai degrab realitatea morii iminente i las ca boala sau trauma trupeasc s-i urmeze cursul natural, acolo unde ngrijirea medical nu mai poate reda sntatea. n Olanda a fost legalizat eutanasia, prin majoritatea parlamentar. Aceast ar a devenit astfel prima din lume, unde este permis acest lucru. Ce-i drept legea trebuie s treac prin senat, dar aici nu se prevede nici o dificultate. Pn acum acest fenomen era privit printre degete: din 1998 n Olanda numai oficial au fost nregistrate 2565 sinucideri benevole cu ajutorul medicilor. n SUA eutanasia este interzis n toate statele, cu excepia statului Oregon, unde ea este permis doar n cazul persoanelor grav bolnave, care se afl pe patul de moarte. n practic legea nu a fost aplicat nici odat. n Frana Codul Penal distinge dou feluri de eutanasie activ, cnd moartea survine n urma interveniei medicilor, fiind considerat ca omor premeditat; i pasiv, adic abinerea terapeutic de la tratament, fapt calificat drept neacordarea asistenei medicale. n Suedia ajutorul la suicid nu se pedepsete dup lege. n cazuri excepionale medicii au dreptul s deconecteze aparatele pentru ntreinerea funciilor vitale. n Marea Britanie eutanasia este interzis, dar n anii 1993 i 1994 medicii aveau dreptul s ntrerup susinerea artificial a vieii pacienilor incurabili. Biserica ortodox nu va accepta niciodat eutanasia. Codul Penal romanesc (art. 174): eutanasia=omor

Este suficient ca persoana sa fi fost in viata. Nu intereseaza varsta, sexul, starea sanatatii fizice sau psihice a subiectului pasiv; nu intereseaza daca acesta era hotarat sa se sinucida sau ca, fiind bolnav de o boala incurabila, nu mai avea de trait decat putine clipe. Legea noastra penala nu admite existenta vreunui mobil justificativ. Nu este admisa uciderea unei persoane expuse unei morti iminente pentru a-i curma suferintele si a-i produce o moarte usoara (eutanasie).

Dan Georgian, rezident chirurgie generala