Textele biblice şi sensul lor tainic
3
ce trebuie făcut? Odată ce pământul este bine lucrat, trebuie să semănaţi destul grâu bun, iar grâul nuse va prăpădi în pământul bun, ci din fiecare sămânţă va ieşi o mlădiţă puternică.
7.
Deci, aşa este şi în privinţa lecturii, adică semănatul spiritual al Cuvântului.
8. Pentru lucrul pământului spiritual, omul nu
are nevoie decât de cele două porunci aleiubirii. Cu acestea el îşi lucrează cu uşurinţă ogorul spiritual. Dacă acesta este pregătit, atunci se p
oate
semăna doar atât cât poate şi vrea omul, sau el poate să citească din lucrurile bune ce i s
-au dat atât cât
poate obţine din acestea
-
din întreaga Sfântă Scriptură şi toate explicaţiile în legătură cu ea; iar el, din
toate, nu va lua la sine nimic din ceea ce nu i-
ar aduce o recoltă bogată.
9. Pentru că deosebirea dintre lectura rodnică şi cea nerodnică este aceasta:
10.
Dacă cineva, de exemplu, va lucra şi se va deştepta pe sine doar prin lectură, el esteîntocmai ca un om care ar vrea să semene pe un ogor nelucrat, ce nu a fost nici îngrăşat, nici arat.Oare nu vor veni repede păsările cerului, ca să
mănânce mai toate seminţele, în puţină vreme? Iar omică parte din seminţe, cele care au căzut sub buruieni, nu vor fi oare înăbuşite curând de acestea
,
încât la sfârşit nu se va găsi nici măcar un singur pai de grâu?
11. Î
nsă dacă semănătorul sau cititorul nu va afla niciun câştig după osteneala sa, oare el nu seva descuraja şi nu va blestema ogorul şi tot grâul semănat, care nu i
-a adus nici
o recoltă
?!
12. Spus mai limpede: astfel de oameni vor deveni atunci necredincioşi, se vor îndepărta delucrurile bune şi la urmă vor considera că toate sunt curată înşelăciune.
13. Dar este cu totul altfel atunci când cineva, prin iubirea adevărată pentru Mine şi
pentru
aproapele său, şi
-
a adus spiritul la viaţă sau mai curând la libertate şi şi
-
a îngrăşat şi arat ogorul astfel;acela nu citeşte atunci scrierile îndurării Mele, pentru că acestea trebuie să fie mai întâi lucrate, ca elsă devină un ogor bun, ci le citeşte pentru a putea să Mă vadă mereu în faţă, din ce în ce mai bine, pe
Mine, care i-
am deşteptat spiritul prin iubirea lui pentru Mine şi chiar să sporească mereu în aceastăiubire, şi astfel, în iubirea pentru aproapele său.
14. În acest caz, oare nu v
a găsi el viu şi temeinic orice cuvânt al Meu, care să fie dinainte viuîn sine? Dar dacă el nu era deja viu în sine, atunci cuvântul cel mai viu nu ar muri în el?
15. Dacă aruncaţi monezi de aur într
-
o mlaştină rău
-
mirositoare, sărurile sulfuroase de acol
o
vor dizolva aurul şi
-l
vor transforma tot în noroi. Dar dacă, dimpotrivă, veţi arunca metale nepreţioase
într-
o soluţie din aur veritabil, acestea vor deveni la sfârşit asemenea aurului.
16. Iată, aşa este cazul şi aici!
Citind Cuvântul Meu sau ascultându-l, orice om poate cuprinde
un câştig de neimaginat, dacă el însuşi s
-a transformat mai înainte, prin
respectarea celor două porunci, fiind asemenea unei soluţii de aur. Dar dacă el este încă asemenea unei mlaştini, atunci nu va
transforma nici
o monedă în soluţia de aur.
17. Se cheamă aşa: „
Celui care are, i se va da, ca să aibă pe deplin; însă acela care nu are,va pierde şi ceea ce are
”
(Matei 13,12). Prin
„
a avea
”
se înţelege aici a fi în posesia unui ogor bun,îngrăşat şi arat, sau a fi el însuşi un vas plin cu soluţie de aur veritabil, adică un spirit liber şi viu. Prin„
a nu avea
”
se înţelege însă aceasta: a împrăştia seminţe pe un ogor nelucr
a
t, de la care semănătorulnu are a se aştepta la o recoltă, ci va pierde şi seminţele pe care le
-
a răspândit; sau se înţelege şi astfel:a fi, în sine, o mlaştină sulfuroasă, care niciodată nu se va transforma într
-
o soluţie de aur prin aurularuncat în ea, ci aurul aruncat se va pierde şi el, pe deasupra.
18. Mă gândesc că lucrul acesta trebuie să fie destul de
clar acum! Cel care la lumina acestei
făclii încă nu vede adevărul, va fi cu greu vindecat de orbirea sa. Pentru că, aşa cum s
-a spus deja,
orbul nu are niciodată prea multă lumină; tot astfel, dând acest soare, voi aduna la sfârşit lumina
tuturor sorilor centrali într-
un singur punct, pentru ca acela care este cu adevărat complet orb să iaceva din această lumină atotputernică!
- Î
n continuare, mai multe astfel de revelaţii.
CAPITOLUL 3
Parabola bărbatului înţelept şi a
bărbatului nechibzuit,
şi explicaţia acestei parabole.
(Matei 7, 24-27)22 decembrie 1843, seara