You are on page 1of 64

t ă ţi

c ali ei
i m b
e or u
Spntru p
pe

chevita GmbH

Plan de tratamente
şi antrenamente
Prefaţă

30 de ani în serviciul porumbeilor

Au trecut 30 de ani de când echipa noastră formată Publicaţia noastră conţine un plan de tratamente pe
din cercetători şi crescători de porumbei se ocupă cu un an întreg, venind în ajutorul mai ales a crescătorilor de
producerea şi testarea produselor pentru menţinerea porumbei de cursă, ca ei să aibă posibilitatea de a întocmi
sănătăţii porumbeilor. Chevita GmbH este o firmă la nivel un plan de reguli profilactice anticipat pe un întreg an.
internaţional, care dispune de toată gama de produse care
Toate acestea se bazează pe experienţe practice care
au fost concepute în mod special pentru porumbei.
la fel ca metodele complementare au fost încercate şi utili-
Secretul succesului nostru este paleta foarte diversă zate în mod repetat în praxis.
de produse în continuă dezvoltare şi îmbunătăţire, dar mai
Suntem recunoscători pentru fiecare observaţie pe
ales nivelul de cerinţe impuse privind calitatea produselor
care le primim de la medici veterinari sau crescători de
proprii.
porumbei fiindcă în dezvoltarea continuă a paletei produ-
Lucrăm doar cu substanţe active de înaltă calitate selor noastre reţinem un loc important pentru rezolvarea
supuse unei riguroase testări, pentru a avea efecte optime problemelor pe această latură. Este binevenită orice
aupra sănătăţii porumbeilor. informaţie legată de experienţă sau probleme proprii
apărute în creşterea porumbeilor.
Am fost cu privire şi asupra eventualelor efecte secun-
dare. Nu în ultimul rând succesul nostru se datorează şi
faptului că nici una din produsele noastre nu au efect nega- Salută cititorul: chevita GmbH
tiv asupra porumbeilor de cursă şi nu scad performanţele
acestora. (Nici una din produsele noastre nu conţine
substanţe „dopping”).
În cadrul îmbogăţirii paletei de produse întotdeauna
suntem cu privire asupra problemelor nou apărute în dome-
niul sănătăţii, respectiv a descoperirilor recente privind
tratamentele şi profilaxia.
În profilaxia şi tratarea bolilor este binevenit ca pe
lângă administrarea medicamentelor să stabilim şi câte-
va reguli generale, de exemplu porumbeii să fie hrăniţi
corespunzător. Această idee are importanţa cea mai mare
în cazul porumbeilor de cursă, care sunt supuşi unui efort
foarte mare.
Din gama noastră de produse fac parte atât produse
terapeutice speciale, respectiv profilactice, cât şi suplimenţi
nutritivi.
Publicaţia noastră conţine aşa numitele „planuri de
tratamente”, dozarea medicamentelor şi perioada de utili-
zare a lor, pentru a uşura alegerea combinaţiilor cele mai
optime în funcţie de efectele pe care dorim să le atingem.
Istoria scurtă al întreprinderii

1968: Dr. Ludvig Schrag medic veterinar şi ornito-


log înfiinţează chevita GmbH. Întreprinderea
începând de la înfiinţare se ocupă cu dezvoltarea şi
producerea produselor destinate păstrării sănătăţii
porumbeilor.
1977: Actuala clădire al întreprinderii (vezi poză) s-a
pus în funcţiune în Pfaffenhofen, localitate situată
lângă Ilm, Bavaria.
1982: Deschiderea unei filiale în Wels (Austria).
1989: Deschiderea unei secţii al întreprinderii în
Hengersberg, axată pe dezvoltarea şi produce-
rea produselor biotechnologice.
2001 Dezvoltarea întreprinderii
2002: în Pfaffenhofen
chevita GmbH pe lângă produsele special destinate
porumbeilor produce diverse produse şi pentru animale
mari şi păsări (găini). Dezvoltarea continuă a gamei de
produse se datorează muncii colaboratorilor din mai multe
domenii de specialitate, medici veterinari, chimişti, micro-
biologi, etc.
chevita GmbH
D-85266 Pfaffenhofen · Germany/Bavaria
Tel. 08441/853-0 · Fax 08441/853-50
Internet: http://www.chevita.com

11/2007
Crupins

Page

Informaţii importante
Îndreptar de tratamente 2
Îndreptar de igienă.............................................................. 3
Plan anual privind îngrijirea porumbeilor
Pentru porumbei adulte ..................................................... 4
Pentru porumbei tineret ..................................................... 5
Program strategic de vaccinare contra Paramixovirozei ... 6
Program strategic de vaccinare contra Salmonellozei ...... 8
Boli ale aparatului respitator
Gripa porumbeilor 10
Boli ale aparatului digestiv
Trichomoniaza 16
Hexamitiaza ....................................................................... 18
Coccidioza ......................................................................... 20
Salmoneloza ...................................................................... 22
Îmbolnăviri cauzate de E. coli............................................ 26
Diareea porumbeilor .......................................................... 28

Boli infecţioase
Ornitoza 30
Boli ale tineretului .............................................................. 32
Paramixoviroza .................................................................. 36
Importanţa virusurilor în bolile tineretului........................... 39
Variola porumbeilor ............................................................ 40
Boli parazitare
Parazitoze intestinale....... ................................................. 42
Ectoparazitoze ................................................................... 44

Plan zburare ................................................................................... 48

Lista cu produse ........................................................................... 56

1
Informaţii importante

Îndreptar pentru tratamente

1. Planul de tratamente a fost întocmit pentru efective de Administrarea capsulelor


porumbei, dar poate fi adaptat şi pentru un individ în Înainte de administrare capsulele trebuiesc umectate cu
parte. ulei vegetal pentru a deveni alunecoase. După adminis-
2. În planul de tratamente zilele tratamentului sunt notate trare putem masa uşor guşa porumbeilor pentru a uşura
cu puncte. Cu punct negru am marcat medicamentul avansarea capsulei.
care este indispensabil. Cu cerc am marcat produsul Indicaţie: imersaţi capsula până la jumătatea ei în ulei,
care completează sau sprijină tratamentul. astfel devine suficient de alunecos, totodată nu vă
murdăriţi degetul şi nici penele porumbelului.
3. Medicament porumbeilor poate fi administrat în apa de
băut, amestecat cu furajul, per os în capsule, sau sub
formă de injecţii. Administrarea medicamentului sub formă
injectabilă
Administrarea medicamentelor prin apa Injecţie porumbeii poate să primească subcutanat în
debăut treimea inferioară a gâtului. Acul să-l direcţionăm paralel
Pe parcursul preparării soluţiei produsul sub formă cu vertebrele cervicale.
de praf iniţial se pune într-un vas (de ex. sticlă cu gât
larg), iar după aceea se dizolvă cu puţină apă. Soluţia o
completăm cu cantitatea prevăzută de apă pentru trata-
ment, după ce dozăm progresiv porumbeilor la fiecare
adăpare. Nu este indicat amestecarea produselor dife-
rite. Numai livimun® poate fi amestecat cu orice alt
preparat în apa de băut. livimun® completează terapia
prin accelerarea mecanismelor protectoare şi eliminarea
germenilor distruse.
Cantitatea necesasă de apă pentru 40 porumbei de
cursă este aprox. 2 litri. Dacă porumbeii din cauza
căldurii consumă mai multă apă este indicată adăpa-
rea lor după administrarea apei medicamentate cu apă
proaspătă. Nu este indicat diluarea apei medicamentate
în plus faţă de cel indicat.
Apa medicamentată poate fi îndulcită cu zahăr dacă
porumbeii nu vor să o consume.

Administrarea medicamentelor amestecate


în furaj
Conţinutul plicului, respectiv cantitatea dată pentru 40 de
porumbei se amestecă cu 20 ml vitin® într-un bol până
când praful respectiv se dizolvă. Soluţia astfel preparată
amestecăm cu cantitatea de furaj indicată pentru 40 de
porumbei pe o zi (aprox. 1200 g) până când boabele de
grâu devin uniform acoperite. După aceea furajul asfel
pregătit până la uscare totală îl depozităm în frigider.

2
Informaţii importante

Indicaţii pentru menţinerea igienei:

Curăţirea porumbarului Împiedicarea răspândirii agenţilor infecţioşi


prin utilizarea chevi-tren sau ins 15
Excrementele, deşeurile şi aşternutul trebuiesc elimi-
nate zilnic, iar după aceea prumbarul trebuie aspirat. Paraziţii externi ai porumbeilor (de ex. acnee, căpuşe,
Adăpătoarele şi hrănitoarele trebuiesc spălate zilnic cu pureci, păduchi, muşte, ţânţari şi alte insecte) pot trans-
apă călduţă şi uscate înainte de a fi puse din nou în mite diferite boli.
funcţiune. De aceea porumbarele, unde aceşti paraziţi se pot
ascunde, aproximativ o dată la două luni este indicat să
Dezinfecţie cu desinfectans fie tratate (stropite, până când apar picături) cu
Poate fi utilizat contra virusurilor (de ex. variola porum- - soluţie chevi-tren:
beilor), bacteriilor (de ex. salmonele, E. coli), micoplas- (60 ml / 2 litri de apă)
melor şi ciupercilor. sau
În ziua indicată de planul tratamentelor, după curăţirea - soluţie ins 15:
mecanică, porumbarul, pardoseala, pereţii, ustensilele (60 ml / 2 litri de apă)
vor fi stropite cu desinfectans. Soluţia se prepară din 60
ml desinfectans la 2 litri apă. Alte reguli de igienă
Dezinfectantul este activ timp de 4 ore, nu este nevoie Păsările domestice şi cele sălbatice trebuiesc îndepărta-
de clătire cu apă a suprafeţelor dezinfectate. te din jurul porumbarului.
Porumbeii poate să rămână în porumbar. Porumbeii care apar în jurul porumbarului şi cele nou
achiziţionate să fie ţinute în carantină în afara porum-
Dezinfecţie cu parafectans barului.
În special contra ouălor şi larvelor de Ascaridia şi
Capillaria, respectiv oochisturi de coccidia şi trichomo-
nas, totodată cu efect şi contra virusurilor, bacteriilor şi
ciupercilor.
Soluţia se prepară din 60 ml parafectans la 2 litri apă.
Dezinfectantul este activ timp de 4 ore, nu este nevoie
de clătire cu apă a suprafeţelor dezinfectate.
Porumbeii trebuiesc scoşi din porumbar până când
suprafeţele şi ustensilele stropite se uscă. Este indicat
aerisirea porumbarului înainte de repopulare.
Observaţie
Pe perioada zburării este indicat a se folosi metode de
tratamente doar contra bolilor speciale.

3
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Îngrijirea porumbeilor adulte


După transport Cu 9 săptămâni înainte de împerechere
Porumbeii supuşi transportului să fie controlaţi de către Tratarea adulţilor trebuie începută cu furazolidon+, şi
medicul veterinar pentru a împiedica apariţia agenţilor după aceea trebuiesc vaccinaţi contra salmonelozei cu
infecţioşi şi parazitari care eventual au putut infecta sau chevivac-S (vezi planul pentru vaccinări).
infesta porumbeii pe parcursul transportului şi care pot
cauza apariţia bolilor când animalele sunt supuse unor Cu 7 săptămâni înainte de împerechere
eforturi (de ex. împerechere, stresul pe perioada expo- Înaintea perioadei de împerechere fiecare porumbel
ziţiei). trebuie deparazitat. Pentru deparazitarea cât mai uşoară
a intregului efectiv este indicat folosirea ascapilla®+.
Controlul medical veterinar trebuie efectuat din timp, ca
eventualele tratamente să poate fi efecuate înainte de Cu 5 săptămâni înainte de împerechere
perioada năpârlirii, pentru a proteja integritatea pena-
jului. Adulţii trebuiesc vaccinaţi contra Paramixovirozei cu
vaccin chevivac-P200. În cazul efectivelor unde se prac-
Pe perioada năpârlirii tică imunizarea şi contra variolei cele două vaccinări pot
Năpârlirea trebuie să fie continuă şi completă. Susţinerea fi efectuate simultan, exclus dacă prospectele celor două
metabolismului pentru a accelera procesul de năpârlire vaccinuri nu indică altceva.
şi a obţine un penaj nou şi sănătos cel mai indicat este
Cu 2 săptămâni înainte de împerechere, şi
să se efectueze în faza maximă a năpârlirii.
până când nou-născuţii nu încep să consume
Carenţele nutriţionale care pot cauza deteriorări irever- seminţe
sibile în timpul formării noului penaj se pot preveni cu Pentru favorizarea împerecherii şi pentru a sprijini
chevi-san, mycosan-tCCS şi miral în următorul fel: starea de sănătate a adulţilor pe perioada creşterii puilor
Duminică Lu Ma Miercuri Joi Vineri Sâ
putem administra chevi-san, miral şi vitin® după cum
urmează:
chevi-san miral
mycosan-tCCS
20 ml / 20 ml / 2 litri Duminică Lu Ma Miercuri Joi Vineri Sâ
1 plic / 2 litri apă
2 litri apă apă sau furaj.
chevi-san miral vitin®
Porumbeii să fie feriţi de ectoparaziţi, care se poate 20 ml / 20 ml / 2 litri 20 ml / 2 litri
2 litri apă apă sau furaj apă sau furaj
realiza prin utilizarea regulată a produselor chevi-tren,
respectiv ins 15 (vezi planul de tratamente contra ecto-
paraziţilor). După depunerea ouălor
Pentru profilaxia părinţilor şi pentru protejarea nou-
După năpârlire
născuţilor contra trichomonozei e nevoie de utilizarea
Examinare medical veterinară cu importanţă deosebită chevi-col®+ (vezi planul de vaccinare contra trichomo-
asupra: guşă, cloacă, eventual examinarea morfologică nozei).
al organelor interne în cazul porumbeilor omorâte sau
moarte. Examen coprologic: timp de 3 zile dimineaţa şi Cu scurt timp înainte de călătorii
seara recoltare de excremente (timp de 5 zile , dacă se Control medical veterinar! Dacă se depistează tricho-
suspicionează eliminare masivă de ouă (parazitare)). moniază este indicattratarea întregului efectiv cu chevi-
În cazul diagnosticării unei boli trebuie găsită planul col®+.
optim de tratament. Dacă este posibil trebuie identificată Pe perioada zburării
cauza bolii. Sistemul de întreţinere tebuie modificat în Planul de zbor al porumbeilor redăm de la pagina 48.
caz dacă acesta se justifică.

4
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Îngrijirea puilor de porumbei


Cu 4 zile înaintea părăsirii cuibului efectuează dehelmintizarea cu capsulet ascapilla®+.
Puii de porumbei trebuiesc vaccinaţi contra paramixo- Aceasta este ultima dată posibilă înainte de marea
virozei cu vaccin chevivac-P200 înainte ca aceştia să năpârlire când se poate efectua încă în siguranţă dehel-
părăsească prima oară cuibul. Este perioada optimă a mintizarea.
vaccinării.
La primele simptome în cazul „Bolii tineretului” este După primul zbor
indicat efectuarea unui tratament imediat cu adenosan În caz dacă în efectiv poate să apară „Boala tineretului”
(vezi Planul de tratamente). este indicat un tratament cu adenosan timp de 7 zile,
care trebuie efectuată cu 3 zile înaintea începerii trata-
Din ziua părăsirii cuibului (pui zburaţi din cuib) mentului cu chevi-col®+ contra trichomonozei. Acest
Pentru mărirea rezistenţei proprie a organismului şi pas este foarte important în cazul bolilor secundare care
reducerea stresului de înţărcare puii să primească în pot apărea legate de infecţia cu Trichomonas.
apa de băut timp de 5 zile livimun® şi în final timp de o
zi vitin® după cum urmează: Pregătire pentru zburarea tineretului
Înaintea începerii zburării să se efectueze un control
sanitar veterinar.
Ziua părăsirii Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua 7.
2. 3. 4. 5. 6. Examenul trebuie efectuat la nivel de individ, acordând
cuibului
o importanţă deosebită guşei şi cloacei.
livimun® vitin® Examen coprologic: timp de 3 zile dimineaţa şi seara
20 ml / 2 litri apă sau furaj 20 ml / 2 litri recoltare de fecale.
apă sau furaj În cazul depistării unei boli intră în vigoare planul de
tratament contra boala respective. Cauzele posibile a
În perioada dezvoltării bolii trebuiesc îndepărtate şi îmbunătăţite condiţiile de
Pentru prevenirea problemelor oaselor (ex. deviaţia ster- întreţinere.
nului), respectiv sprijinirea dezvoltării puilor este indicat
administrarea de miral şi vitin®: Cu scurt timp înaintea zburării tineretului
În efectivele unde trichomonoza este frecventă, contra
Du Lu Ma Miercuri Joi Vineri Sâ agenţilor infecţioşi se utilizează chevi-col®+ în mod repe-
tat. (vezi Planul de tratamente contra Trichomonozei). Şi
miral vitin® în acest caz este indicat tratamentul de 7 zile cu adeno-
20 ml / 2 litri 20 ml / 2 litri san, care trebuie început cu 3 zile înaintea tratamentului
apă sau furaj apă sau furaj cu chevi-col®+ contra Trichomonozei.
Zburarea tineretului
La vârsta de 6 săptămâni Planul de zbor redăm de la pagina 48.
Aproximativ după 20 de zile de la vaccinarea contra
paramixovirozei poate începe tratamentul preventiv cu Obser va ţ ie
furazolidon+. Dacă vaccinarea contra Paramixovirozei nu poate fi
efectuată până la vârsta de 21 zile, ci numai la o dată
La vârsta de 7 săptămâni ulterioară, este indicat un tratament preventiv cu adeno-
După 11 zile poate urma imunizarea contra infecţiei san (vezi „Boala tineretului”).
salmonelice cu vaccin chevivac-S (vezi Planul de Tratamentul se efectuează începând din a 3 zi înaintea
vaccinare). imunizării până a 4 zi după imunizare.
Aproximativ la vărsta de 9 săptămâni Între vaccinarea contra Paramixovirozei şi vaccinarea
contra Salmonelozei trebuie să existe un interval de
După examinarea parazitologică dacă este necesar se minimum 4 săptămâni.

5
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Plan de vaccinare contra


Paramixovirozei
Reguli complementare
Cea mai bună protecţie contra infecţiei cu Paramixovirus
Favorizează rezultatele pozitive ale vaccinării preventive
este imunizarea activă a întregului efectiv.
astfel şi sănătatea porumbeilor şi performanţele lor:
Cu vaccin
chevivac-P200 - asigurarea condiţiilor optime de întreţinere a porum-
Respectiv împiedicăm infecţia prin respectarea regulilor de beilor
igienă. Vaccinarea preventivă prezintă succes numai dacă - nutriţia optimă a porumbeilor pentru întărirea condi-
acoperă tot teritoriul. ţiei fizice
- administrare de livimun® pentru mărirea reacţiilor
Data vaccinării preventive imunologice specifice
Pentru vaccinare este apt fiecare porumbel adult şi vizi- - administrare de multivitamin EB12
bil sănătos. Porumbeii vizibil bolnavi şi cei slăbiţi nu pot
fi vaccinaţi. - protejarea efectivului contra agenţilor infecţioşi şi
parazitari.
Reproducătorii: cu 4 – 6 săptămâni înainte
de perioa da de împerechere.
Porumbeii tineri: cu 4 zile înaintea părăsirii cuibu
lui.
Porumbeii transportaţi: cu 4 – 6 săptămâni înaintea
voiajului.
Porumbeii de expoziţie: cu 4 – 6 săptămâni înaintea
expoziţiei.
Vaccinuri
Pentru imunizare activă ne stau la dispoziţie două
vaccinuri, care după 2 – 3 săptămâni de la administrare
asigură o imunitate certă, şi prin administrări repetate
reînnoiesc sau prelungesc imunitatea.
chevivac-P200
Doză: 0,2 ml / porumbel
Administrare: se injectează subcutan în treimea inferi-
oară a gâtului (nu imediat sub cap). Să poziţionăm acul
seringii paralel cu vertebrele cervicale.
Vaccinul asigură o imunitate de 12 luni.
Atenţie
Dacă vaccinarea contra Paramixovirozei nu poate fi
efectuată până la vârsta de 21 zile, ci numai la o
dată ulterioară, este indicat un tratament preventiv cu Vaccinare:
adenosan (vezi „Boala tineretului”). Vaccinul se injectează subcutan
în treimea inferioară a gâtului (nu
Tratamentul se efectuează începând din a 3 zi înaintea imediat sub cap). Să poziţionăm
imunizării până a 4 zi după imunizare. acul seringii paralel cu coloana
vertebrală.

6
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Plan de vaccinare contra Paramixovirozei


Plan de vaccinare prin imunizare activă contra Paramixovirozei

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână Eficienta vaccinării


Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Observaţiile crescătorului

chevivac-P12 vaccinare 12 luni


în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut

tratament obligatoriu
tratament complementar

Vaccinare preventivă contra Paramixovirozei - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevivac-P200 0,2 ml = 1 doză / doză 20 40 60 80 100 chevivac-P200
1 injecţie porumbel pachet 1 1 1 1 1 2 x 100 doze
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
8 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

7
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Plan de vaccinare contra


Salmonelozei
Cea mai sigură protecţie contra infecţiei cu Salmonelle Reguli complementare
reprezintă vaccinarea preventivă cu Favorizează rezultatele pozitive ale vaccinării preventive
chevivac-S. astfel şi sănătatea porumbeilor şi performanţele lor:
- asigurarea condiţiilor optime de întreţinere a porum-
Data vaccinării beilor
Fiecare porumbel sănătos poate fi vaccinat. Nu pot fi - nutriţia optimă a porumbeilor pentru întărirea condi-
vaccinaţi porumbeii bolnavi şi cei puşi în carantină. ţiei fizice
Înaintea vaccinării se efectuează un tratament cu antibi- - administrare de livimun® pentru mărirea reacţiilor
otic pentru a preveni mortalităţile cauzate de eventualele imunologice specifice
boli nerecunoscute. - administrare de multivitamin EB12
Porumbeii pot fi vaccinaţi: - protejarea efectivului contra agenţilor infecţioşi şi
Porumbeii tineri: cu o săptămână după înţărcare. parazitari.
Porumbeii în vârstă: aprox. cu 4 săptămâni înaintea
împerecherii.
Porumbeii voiajori: cu min. 3 săptămâni înaintea
voiajului.
Porumbeii ornamentali şi reproducătorii: cu min. 3
săptămâni înaintea expoziţiei, fiecare porumbel trebuie
vaccinat preventiv.
Porumbeii nevaccinaţi pot prezenta surse de infecţie.

Vaccinuri
chevivac-S
Doză: 0,2 ml / porumbel
Administrare: se injectează subcutan în treimea inferi-
oară a gâtului (nu imediat sub cap). Să poziţionăm acul
seringii paralel cu vertebrele cervicale.
După 2- 3 săptămâni de la administrare vaccinul are
efect complet.
Vaccinul asigură o imunitate de 12 luni.

8
Plan anual de îngrijire a porumbeilor

Plan de vaccinare contra Salmonelozei


Plan de vaccinare prin imunizare activa contra Salmonelozei
Plan de tratamente prin utilizarea de furazolidon+ şi chevivac-S

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână


Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului
în apa de băut
furazolidon+
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
chevivac-S vaccin preventiv
Vaccinul îşi face efectul pe deplin după 2-3 săptămâni. Vaccinul asigură o imunitate de 12 luni.
desinfectans dezinfectare
tratament obligatoriu
tratament complementar

Vaccinare preventivă contra Salmonelozei - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
Durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
furazolidon+ 1 plic / 2 litri* plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ furazolidon+
5 zile pachet 1 1 2 2 3 10 plicuri a 7,5 g
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
chevivac-S 0,5 ml = 1 doză / doză 20 40 60 80 100 chevivac-S
1 injecţie porumbel pachet 1 1 1 1 1 2 x 50 doze

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

9
Boli ale aparatului respitator

Gripa porumbeilor
Îmbolnăvirea aparatului respirator se datorează mai multor Diagnostic diferenţial
agenţi infecţioşi, care produc o boală mixtă. Între cauzele Ornitoză, trichomonoză.
declanşatoare amintim factorii care scad rezistenţa orga-
nismului, între care şi condiţiile de întreţinere a volierei. Indicaţii privind tratamentul:
chevimulin-t
Agenţi patogeni din momentul apariţiei primului simptom
Între agenţii patogeni implicaţi se numără micoplasme, sau chevicet-t
viruşi, ciuperci şi Trichomonas. Acestea scad rezistenţa sau aviosan
organismului şi produc mediu favorabil pentru înmulţirea sau chlortetracyclin+/tylosin+.
germenilor de pasteurele, coci şi bacterii coli. De fapt aces-
tea (agenţi patogeni secundari) cauzează simptomele vizi- Îndepărtarea factorilor şi stresorilor care reduc rezistenţa
bile a bolii: sunetul horcăitor provenit din ciocul animalelor. organismului – controlul porumbarului (oxigenare, aerisi-
re), depunerile de praf şi încărcătura aerului cu particole
Cauza gripei porumbeilor nu este întotdeauna un agent de praf.
infecţios. Aerisirea incompletă a porumbarului, conţinutul
scăzut de oxigen şi/sau conţinutul crescut de gaze nocive Observaţie
şi praf, adică orice condiţie neprielnică, conduce la scăde- Pe durata tratamentului porumbeii să nu primească furaj cu
rea rezistenţei organismului porumbeilor. conţinut crescut de calciu (de ex. grit), fiindcă, calciul leagă
clortetraciclina, astfel scăzând eficacitatea ei.
Simptomele bolii
Iniţial apare tusea şi scurgeri din cioc, care în forma acută
se transformă în scurgeri muco-purulente, de culoare
galben-maronie. În această fază scade consumul de furaj
şi apă, animalele devin abătute, se opreşte procesul de
năpârlire. Animalele prezintă prurit în zona capului şi nasu-
lui. În cazul deschiderii ciocului se poate observa o secreţie
mucoasă de la baza limbii până la palatul gurii, mucoasa
faringelui este inflamată.
În forma avansată a gripei se formează depuneri alb-gălbuie
pe zona laringelui. Inflamaţia progresează spre trachee şi
bronhii.
Diagnosticul gripei
În cele mai multe cazuri diagnosticul se poate pune pe
baza comportamentului animalelor bolnave, modificărilor
din zona capului, simptomele aparatului respirator, sunete-
le horcăitoare specifice.
În cazul apariţiei primului simptom este indicat examen
medical veterinar şi determinare bacteriologică.
Inflamaţia severă a mucoasei Depozite de culoare gri -
faringiene asociată cu hiper- murdară la deschiderea ciocu-
secreţie de mucus.Se observă lui în cazul infecţiilor respira-
frecvent la baza limbii depozite torii de lungă durată. Apare o
de mucus. halenă cu mios neplăcut, de
putrefacţie.

10
Boli ale aparatului respitator

Gripa porumbeilor
Plan de tratamente prin utilizarea de chevimulin-t

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână


Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului
în apa de băut
chevimulin-t
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
chevi-rhin spray

tratament obligatoriu
tratament complementar

Gripa porumbeilor - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevimulin-t 2/3
plic / 2 litri plic 1½ 3 4½ 6 7½ chevimulin-t
5 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm®
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
chevi-rhin 1 doză din pompă / doză 60 120 180 240 300 chevi-rhin
3 zile porumbel în flacon 1 1 1 1 1 50 ml

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

11
chevicet ®-t

Prevenirea şi tratarea
infecţiilor respiratorii
Substanţă activă:
Foramycin® Intercalations Complex

Eficient contra bacteriilor şi viruşilor

Administrare uşoară în furaj

Nu se consideră dopping

Nu are efecte secundare

CÂND ? CÂT DE DES ? CÂT? RENTABILITATE


La apariţia primelor simptome 5 – 7 zile, o dată pe zi
1 flacon (300 ml) e suficient
pentru un tratament de 6
20 ml în cantitatea de
zile pentru 100 porumbei
Tratament preventiv pe perioa- furaj pe o
sau
da zburării: timp de 3 zile după O dată pe zi, dimineaţa zi pentru 40 de porumbei
tratament de 3 zile pentru
zburare 200 porumbei

12
Boli ale aparatului respitator

Gripa porumbeilor
Plan de tratamente prin utilizarea de chevicet®-t

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

chevicet®-t furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
chevi-rhin spray

tratament obligatoriu
tratament complementar

Gripa porumbeilor - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevicet®-t 20 ml in furaj pentru în ml 50 100 150 200 250 chevicet®-t
5 zile 40 porumbei în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
chevi-rhin 1 doză din pompă / doză 60 120 180 240 300 chevi-rhin
3 zile porumbel în flacon 1 1 1 1 1 50 ml

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

13
Boli ale aparatului respitator

Gripa porumbeilor
Plan de tratamente prin utilizarea de aviosan

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

aviosan în furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
chevi-rhin spray

tratament obligatoriu
tratament complementar

Gripa porumbeilor - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
aviosan ½ plic / 2 litri plic 1 1/4 2½ 3 3/4 5 6 1/4 aviosan
5 zile pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 2,93 g
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
chevi-rhin 1 doză din pompă / doză 60 120 180 240 300 chevi-rhin
3 zile porumbel în flacon 1 1 1 1 1 50 ml

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

14
Boli ale aparatului respitator

Gripa porumbeilor
Plan de tratamente prin utilizarea de tylosin+ şi chlortetracyclin+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână


Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului
în apa de băut
tylosin+
sau furaj
în apa de băut
chlortetracyclin+
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
chevi-rhin spray

tratament obligatoriu
tratament complementar

Gripa porumbeilor - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar
Dozare Prezentare pentru
durata tratamentului
20 40 60. 80 100 ... porumbei
tylosin+ 2 plicuri / 2 litri plic 4 8 12 16 20 tylosin+
4 zile pachet 1 1 2 2 2 10 plicuri a 7,5 g
chlortetracyclin+ 2 plicuri / 2 litri* plic 10 20 30 40 50 chlortetracyclin+
10 zile sau pachet 1 2 3 4 5 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 400 800 1.200 1.600 2.000 s a ur
porumbel / zi pachet 4 8 12 16 20 100 capsule
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
chevi-rhin 1 doză din pompă / doză 60 120 180 240 300 chevi-rhin
3 zile porumbei în flacon 1 1 1 1 1 50 ml

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

15
Boli ale aparatului digestiv

Trichomoniaza
Trichomonoza apare pe întreaga lume în populaţiile de Indicaţii privind tratamentul
porumbei. Este cunoscută mai ales ca o boală care produ- În cazul diagnostizării de trichomonoză întreg efectivul
ce mari pierderi pe perioada creşterii. trebuie tratat cu chevi-col®+.
În cazul consumului crescut de apă, nu este indicată
Agentul patogen
completarea apei medicamentate, ci după consumarea
Trichomonas gallinae este un vieţuitor unicelular (flagelat). acesteia să se administreze apă curată.
Aproape fiecare porumbel este purtător de Trichomonatidae,
Pe timpul tratamentului porumbeii să nu aibă posibilitatea
acest flagelat trăieşte pe mucoasa ciocului, faringelui,
de scăldat.
esofagului şi guşei. Porumbeii afectaţi elimină în mediul
exterior agentul patogen prin intermediul salivei şi dejec-
ţiilor. Părinţii transmit boala puilor prin intermediul laptelui
de guşă.

Simptomatologie
Porumbeii maturi, respectiv în timpul zborului tineretul
prezintă scăderea vitalităţii, diaree şi înroşirea faringelui. În
continuare pe cerul gurii apar puncte gălbui, care cresc în
volum. De aici provine şi denumirea foarte potrivită a bolii
în limba germană, care la noi nu este prea cunoscută de
„gelber Knopf” (buton galben).
Depunerile să nu fie îndepărtate pentru a nu cauza sânge-
rări. La puii de porumbei infecţia ombilicală complicată cu
formare de abces poate ataca tot organismul. La puii în Infecţie mixtă: variolă şi trichomono-
vârstă de 10 – 14 zile apare diaree cu miros acru, piuit ză. Depunerile pe marginea ciocului
continuu după mâncare şi regres în dezvoltare. indică variola, iar nodulii galbeni
sunt cauzate de trichomonas.
Diagnostic
Trichomonas poate fi diagnostizat prin examen microsco-
pic efectuate din culturi realizate din probe recoltate de
pe mucoasa faringiană sau a guşei. Trichomonas poate fi
identificat şi după 20 de ore din cadavrele porumbeilor.

Diagnostic diferenţial
La porumbeii maturi putem găsi în partea posterioară a
faringelui punctuleţe mici de culoare albă, care nu sunt
semne ale infecţiei cu Trichomonas. Aceştia sunt mici
noduli, care provin din secreţia glandelor salivare şi s-au „Buton galben” în ficat: nodul cu
întărit formând mici calculi. Îndepărtarea lor nu este indica- margine clară, care este adânc
adăpostit în masa organului
tă datorită riscului de sângerare.

16
Boli ale aparatului digestiv

Trichomoniaza
Plan de tratamente prin utilizarea de chevi-col®+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

chevi-col®+ în apa de băut


în apa de băut
vitin®
sau furaj
în apa de băut
miral
sau furaj
parafectans dezinfectare

tratament obligatoriu
tratament complementar

Trichomoniaza - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevi-col®+ 2 plicuri / 2 litri plic 6 12 18 24 30 chevi-col®+
6 zile sau pachet 1 2 2 3 3 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 120 240 360 480 600 sau
porumbel / zi pachet 2 3 4 5 6 100 capsule
vitin® 20 ml / 2 litri* în ml 10 20 30 40 50 vitin®
1 zi în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
miral 20 ml / 2 litri* în ml 10 20 30 40 50 miral
1 zi în flacon 1 1 1 1 1 300 ml

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

17
Boli ale aparatului digestiv

Hexamitiaza
Este o boală infecţioasă a porumbeilor manifestându-se Indicaţii privind tratamentul
prin diaree apoasă, uneori hemoragică. În cazul izolării pe frotiu a hexamitelor fiecare porumbel
trebuie tratat cu chevi-col®+.
Agentul patogen
În cazul consumului crescut de apă, nu este indicată
Hexamita columbae, apare mai ales în lunile de vară şi completarea apei medicamentate, ci după consumarea
toamnă în efectivele de porumbei. Trăieşte mai ales în rect. acesteia să se administreze apă curată.
Cei mai predispuşi sunt porumbeii tineri care au rezistenţă
Pe timpul tratamentului porumbeii să nu aibă posibilitatea
imunitară mai scăzută. Adulţii nu se îmbolnăvesc vizibil, dar
de scăldat.
prin fecalele lor elimină în număr mare agentul patogen.
Perioada de latenţă este de 4 – 5 zile.

Simptomatologie
Enterită acută, diaree apoasă, sanguinolentă, urât miro-
sitoare.
Porumbeii bolnavi prezintă inapetenţă, polidipsie, ce duce
la scăderea greutăţii corporale şi slăbirea rezistenţei orga-
nismului. Se îmbolnăvesc mai ales porumbeii tineri, întreg
segmentul intestinal devine inflamat, diareea este apoasă
şi sanguinolentă.

Diagnostic
Agentul patogen poate fi izolat şi examinat dintr-un frotiu
realizat din proba prelevată de pe mucoasa intestinală a
unui porumbel bolnav sacrificat pentru examinare. În caz
de infestaţie puternică această probă poate fi efectuată şi
din probă prelevată din cloacă. Aceşti paraziţi pot fi recu-
noscuţi după mişcarea lor rapidă în linie dreaptă. Această
mişcare diferă de cea a trichomonaselor, care prezintă
mişcare lentă şi numai în jurul axului propriu.

Diagnostic diferenţial
Salmoneloză, paramixoviroză, infecţie cu E. coli, coccidi-
oză.

18
Boli ale aparatului digestiv

Hexamitiaza
Plan de tratamente prin utilizarea de chevi-col®+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

chevi-col®+ în apa de băut


în apa de băut
vitin®
sau furaj
în apa de băut
miral
sau furaj
liviferm în apa de băut
parafectans pentru dezinfeţie

tratament obligatoriu
tratament complementar

Hexamitiaza - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevi-col®+ 2 plicuri / 2 litri plic 6 12 18 24 30 chevi-col®+
6 zile sau pachet 1 2 2 3 3 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 120 240 360 480 600 sau
porumbel / zi pachet 2 3 4 5 6 100 capsule
vitin® 20 ml / 2 litri* în ml 20 40 60 80 100 vitin®
2 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
miral 20 ml / 2 litri* în ml 20 40 60 80 100 miral
2 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

19
Boli ale aparatului digestiv

Coccidioza
Este răspândit pe tot globul pământesc în efectivele de Diagnostic
porumbei. Aproape oricare porumbel are în tractul intestinal Oochiştii de coccidii pot fi depistaţi din fecale prin examen
coccidii. coproscopic (metoda flotaţiei).
Agentul patogen În cazul formei asimptomatice:
Coccidiile pe lângă Trichomonas sunt cei mai frecvenţi Din fecale pot fi izolate puţine oochisturi (+).
paraziţi unicelulari ai porumbeilor. Porumbeii sunt parazitaţi În cazul formei acute:
de două tipuri de coccidii, Eimeria labeana şi E. colum- Din fecale pot fi izolate multe (++) sau foarte multe (+++)
barum. Aceste coccidii parazitează numai la porumbei. oochisturi.
Coccidiile formează oochisturi, care după maturare în
mediul exterior devin infestanţi. Diagnostic diferenţial
Salmoneloză, infecţie cu E. coli, parazitoze intestinale.
Patogenie
După ce oochisturile ajung în animal, continuă procesul Indicaţii privind tratamentul
de dezvoltare a lor, care duce la lezarea peretelui intes-
tinal. Porumbeii cu 4 – 5 zile după infestare deja elimină În cazul formei asimptomatice:
oochişti. Porumbeii suspicionaţi bolnavi, sau cei puţin infestaţi nu
Distingem două forme ale bolii: se tratează, pentru a nu rupe echilibrul gazdă – parazit.
De cele mai multe ori boala este asimptomatică sau apare În cazul formei acute:
sub formă subclinică. În cazul primei infestări cu oochişti Porumbeii bolnavi se tratează cu specialităţi chevi-kok.
reduşi ca număr, apare procesul de imunostimulare a orga- Sprijinim tratamentul prin administrarea de multivita-
nismului, care duce la o imunitate în cazul reinfestărilor, min EB12, respectiv optimizarea furajării.
organismul neprezentând nici un simptom vizibil. Gazdele chevi-kok poate fi utilizat şi în perioada năpârlirii, fiind-
trăiesc într-o oarecare simbioză cu aceşti paraziţi, iar că nu afectează formarea noului penaj.
imunitatea dobândită protejează faţă de procesele distruc-
tive din tractul intestinal. După o curăţire mecanică riguroasă a porumbarului şi
Coccidioza propriu zisă se prezintă sub formă acută, cu a volierei se dezinfectează cu parafectans, pentru a
simptome generale grave. Apare când puii încă nu prezintă distruge şi eventualele coccidii rămase.
imunitate faţă de coccidii infestându-se cu un număr mare
de paraziţi, sau dacă imunitatea adulţilor scade datorită
anumitor stresori, respectiv infestaţia este foarte masivă.
Simptomatologie
În cazul formei asimptomatice:
Porumbeii infestaţi par sănătoşi, eventual sunt mai puţin
vioi, fecalele sunt mai moi.
În cazul formei acute:
Porumbeii sunt vizibil bolnavi, prezintă diaree apoasă,
verzuie, frecvent diaree sanguinolentă; sunt abătuţi,
prezintă horiplumaţie, polidipsie, anorexie.

Aspectul fecalelor în urma infesta-


ţiei cu coccidii: fecale apoase cu
mucozităţi

20
Boli ale aparatului digestiv

Coccidioza
Plan de tratamente prin utilizarea de chevi-kok

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
chevi-kok
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
parafectans dezinfectare

tratament obligatoriu
tratament complementar
Observaţie: în infecţii semigrave se exclude tratamentul din a 2-a săptămână şi se apelează la tratamentul din săptămâna a 3-a

Coccidioza - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevi-kok 1 plic / 2 litri* plic 3½ 7 10 ½ 14 17 ½ chevi-kok
7 zile (infecţie medie) pachet 1 1 2 2 2 10 plicuri a 6,5 g
5 zile - (repetat în infecţii ½ plic / 2 litri* plic 1¼ 2½ 3¾ 5 6¼
foarte grave) pachet total 1 1 2 2 3
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 60 120 180 240 300 livimun®
6 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

chevi-kok se poate administra împreună cu furajul.În acest caz raţia de zi pentru 40 de porumbei se umectează cu aprox. 20 ml (2 lingure) de apă
şi se presare un pliculeţ de chevi-kok pe furaj şi se amestecă uniform cu furajul. Nu se poate dizolva chevi-kok în apa de băut.

21
Boli ale aparatului digestiv

Salmoneloza
Este una din cele mai grave boli bacteriene ale porumbei- Diagnostic diferenţial
lor, provocând pierderi mari în efective.
Paramixoviroză, ornitoză, coccidioză, parazitoze intestina-
le, trichomonoză.
Agentul patogen
Boala este cauzată de Salmonella typhimurium var. copen- Indicaţii privind tratamentul
hagen.
În cazul apariţiei simptomelor trebuie început imediat admi-
Bacteria rămâne infectantă în mediul exterior în condiţii
nistrarea de furazolidon+. După efectuarea examenului
optime timp de un an.
bacteriologic, respectiv a antibiogramei putem schimba
Căi de infecţie cu salmonele: medicaţia (de ex. ampicillin-t).
- inhalarea de praf cu salmonele Este indicată tratarea întregului efectiv, nu este de ajuns
- consumul de furaj infestat de insecte, şoareci, şobolani numai tratarea indivizilor bolnavi.
- adăpătoare şi hrănitoare murdărite
Verificarea privind rezultatele tratamentului se realizează
- la împerechere
prin examen coprologic, cel mai repede cu 14 zile după
- prin ou de la femelă
terminarea tratamentului, şi se repetă de două ori la inter-
- puii prin intermediul laptelui de guşă
vale de 3 săptămâni.
- prin porumbeii purtători, care au supravieţuit infecţiei
cu salmonela, fără ca să se îmbolnăvească, eliminând
bacterii la intervale neregulate, prezentând un risc
pentru tot efectivul, inclusiv puii.

Simptomatologie
Forma acută (mai ales la pui):
Enterită, fecale moi, de culoare verzuie; rămânerea în
urmă cu dezvoltarea datorită afectării organelor (ficat,
rinichi, splină); slăbire, mortalitate.
Embrionii infectaţi cu salmonele mor încă în ou sau după
câteva zile de la eclozionare.
Forma cronică (mai ales la adulţi):
Artrite, dereglări în mers şi zbor, pierderea echilibrului, Porumbeii care suferă de forma
torticolis. acută a salmonelozei intestinale.

Diagnostic
Examinarea bacteriologică a fecalelor sau organelor. Cu
ajutorul antibiogramei se poate alege medicaţia potrivită.

Fecalele unui porumbel infectat


cu salmonela. Lângă faza solidă
apare o fază apoasă cu coloraţie
albuie

22
Boli ale aparatului digestiv

Salmoneloza
Plan de tratamente prin utilizarea de furazolidon+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
furazolidon+
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
desinfectans dezinfectare

tratament obligatoriu
tratament complementar

Salmoneloza - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
furazolidon+ 1 plic / 2 litri* plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ furazolidon+
5 zile pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 7,5 g
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
6 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1½ 3 4½ 6 7½ multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 120 240 360 480 600 sau
porumbel / zi pachet 2 3 4 5 6 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

23
Boli ale aparatului digestiv

Salmoneloza şi infecţii bacteriene generale


Plan de tratamente prin utilizarea de ampicillin-t

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
ampicillin-t
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
desinfectans dezinfectare

tratament obligatoriu
tratament complementar

Salmoneloza şi infecţii bacteriene generale - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
ampicillin-t 4 plicuri / 2 litri* plic 20 40 60 80 100 ampicillin-t
Salmoneloză: 10 zile sau pachet 2 4 6 8 10 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 400 800 1.200 1.600 2.000 sau
Infecţie bacteriană porumbel / zi pachet 4 8 12 16 20 100 capsule
generală: 5 zile 2 plicuri / 2 litri* plic 5 10 15 20 25 ampicillin-t
sau pachet 1 1 2 2 3 10 plicuri a 7,5 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 80 160 240 320 400 livimun®
8 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1½ 3 4½ 6 7½ multivitamin EB12
3 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 120 240 360 480 600 sau
porumbel / zi pachet 2 3 4 5 6 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

24
liviferm

Stabilizarea florei intestinale

Cu bacterii cu efecte benefice şi


vitaminele complexului B

Restrânge dezvoltarea bacteriilor


patogene din flora intestinală

Sprijină activ regenerarea florei


intestinale normale

După boli şi tratamente

Nu se consideră dopping

Fără efecte secundare

CÂND ? CÂT DE DES ? CÂT? RENTABILITATE


În diaree atipică 5 zile, o dată pe zi 1 plic / 2 litri apă 10 plicuri / 20 litri apă

După tratamente sau sau

1 capsulă / porumbel/ 100 capsule /


În stări de stres zi 100 porumbei

2 zile după zburare O dată pe zi

25
Boli ale aparatului digestiv

Infecţia cu E.coli
Escherichia coli este agentul patogen cel mai frecvent pe Indicaţii privind tratamentul:
lângă salmonele cauzator de modificările bacteriene al În cazul apariţiei primelor simptome a infecţiei cu E.coli
tractului intestinal. trebuie început imediat tratamentul cu furazolidon+.
După efectuarea examenului bacteriologic, respectiv a anti-
Agentul patogen biogramei putem schimba medicaţia (de ex. ampicillin-t,
E.coli este un comensal al florei intestinale atât la om, cât vezi planul de tratament la salmoneloză).
şi la animalele homeoterme.
Bacteriile E.coli eliminate cu fecalele în mediul exteri-
or rămân capabile de înmulţire timp de mai multe luni.
Bacteriile coli ajung prin intermediul furajului sau apei infec-
tate, eventual prin aerul inspirat în tractul digestiv, respectiv
în aparatul respirator, astfel şi în bronhiole.

Patogenie
Înmulţirea rapidă a E. coli duce la enterită gravă, cauzând
scăderea excesivă a nivelului de electroliţi din organism.
Bacterii patogene de E. coli pot ajunge şi în circulaţia
sanguină localizându-se pe urmă în diferite organe. Apare
colisepticemia cu simptome generale, ducând în decurs de
câteva ore sau zile la exitus.

Simptomatologie
Apar simptome generale, ca abatere, inapetenţă, polidi-
psie, slăbire. Poate fi atins şi aparatul respirator, mai ales
bronhiolele.
Porumbel bolnav: Horiplumaţia,
Diagnostic spatele încurbat, coada lăsată indi-
că dureri abdominale.
Prin examen bacteriologic din probe prelevate din organe.
Examenul de laborator trebuie efectuat în decurs de 24 ore
de la moarte, altfel rezultatul poate fi compromis.
Cu antibiogramă putem alege medicamentul cel mai potrivit
pentru tratament.

Diagnostic diferenţial
Salmoneloză, hexamitiază, coccidioză

26
Boli ale aparatului digestiv

Infecţie cu E.coli
Plan de tratamente prin utilizarea de furazolidon+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
furazolidon-t
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
desinfectans dezinfectare

tratament obligatoriu
tratament complementar

Infecţie cu E.coli - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
furazolidon+ 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ furazolidon+
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 7,5 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 40 80 120 160 200 livimun®
4 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1½ 3 4½ 6 7½ multivitamin EB12
3 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 120 240 360 480 600 sau
porumbel / zi pachet 2 3 4 5 6 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

27
Boli ale aparatului digestiv

Eliminare de excremente moi


Aspectul excrementelor, consistenţa şi mirosul lor sunt Indicaţii privind tratamentul
indicii de sănătate al porumbeilor. Orice mică deviere de - Descoperirea cauzelor modificării fecalelor
la normal privind aspectul fecalelor trebuie luat în serios
- Completarea nivelului de lichide, minerale şi microe-
de către crescător, ca semn de alarmă, indicând o posibilă
lemente prin administrarea de chevi-fit şi liviferm
îmbolnăvire în crescătorie.
pentru stabilizarea florei intestinale.
Cauzele posibile ale eliminării excrementelor
moi
- modificarea vremii, umiditate, curent, reducerea tempe-
raturii porumbarului,
- stres psihic datorită schimbării porumbarului, vaccinările
preventive, transportul, expoziţiile, modificarea orelor de
furajare, „nervozitatea”,
- schimbarea furajului, anumite componente intolerabile
din furaj (consumul gritului cu conţinut crescut de sare)
pot cauza pierderi mari de apă, electroliţi şi minerale în
urma tulburării echilibrului hidroelectrolitic.

Simptomatologie
În mod normal conţinutul intestinal parcugând pasajul
intestinal devine atât de dens încât la eliminare are consis-
tenţa unei paste.
În cazul unui pasaj intestinal rapid, perioada de resorbţie
se scurtează şi de aceea densificarea conţinutului nu se
produce în totalitate. Nici în cazul consumului ridicat de
apă nu este posibil concentrarea urinii pe cloacă peste
nivelul fiziologic. Cantitatea mare de urină diluează fecalele Pentru comparaţie: Excrementele
în interiorul cloacei în aşa măsură încăt putem crede, că unui porumbel sănătos
„fecalele moi” s-ar datora diareei. Fenomenul apare rapid
şi numai la unii indivizi.

Diagnostic
Este indicată efectuarea examenelor de laborator, pentru a
exclude posibilitatea ca fecalele moi să fie cauzate de boli
infecţioase sau parazitare.

Diagnostic diferenţial
Salmoneloză, paramixoviroză, infecţie cu E.coli, coccidio-
ză.

28
Boli ale aparatului digestiv

Eliminare de excremente moi


Plan de tratamente prin utilizarea de chevi-fit şi liviferm

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

chevi-fit în apa de băut


în apa de băut
vitin®
sau furaj
în apa de băut
miral
sau furaj
liviferm în apa de băut

tratament obligatoriu
tratament complementar

Eliminare de excremente moi - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
chevi-fit 80 ml / 2 litri în ml 80 160 240 320 400 chevi-fit
2 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
vitin® 20 ml / 2 litri* în ml 20 40 60 80 100 vitin®
2 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
miral 20 ml / 2 litri* în ml 20 40 60 80 100 miral
2 zile în flacon 1 1 1 1 1 300 ml
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

29
Boli infecţioase speciale

Ornitoza
Ornitoza este o boală infecţioasă răspândită la numeroase Indicaţii privind tratamentul
specii de păsări de pe întreg glob, care se transmite atât Crescătoriile de porumbei de mult timp prezintă succes în
la mamifere cât şi la om. În Germania ornitoza porumbeilor tratamentul contra chlamidiilor prin utilizarea de chlorte-
este o boală infecţioasă declarabilă. tracyclin+.
În vederea menţinerii concentraţiei sanguine al antibioti-
Agentul patogen
cului nu este indicată întreruperea, respectiv oprirea trata-
Boala este cauzată de Chlamidia psittaci. Chlamidiile sunt
mentului de 30 zile cu chlortetracyclin+.
microorganisme mici, fără posibilitate de deplasare, care
trăiesc în celulele gazdei. Observaţii
Infecţia apare prin inhalarea prafului infectat cu agenţi pato-
Pe durata tratamentului porumbeii să nu primească furaj cu
geni, prin consumul de apă sau furaj murdărit de fecalele
conţinut crescut de calciu (de ex. grit), fiindcă, calciul leagă
animalelor bolnave, respectiv puii pe perioda hrănirii lor de
clortetraciclina, astfel scăzând eficacitatea ei.
către părinţi.
Porumbeii bolnavi nu pot fi zburaţi.
Simptomatologie Pe perioada bolii să nu aibă acces la bazinul de baie.
Ornitoza se prezintă sub două forme: acută şi cronică
- Forma acută apare la porumbeii tineri:
respiraţie horcăitoare, inflamaţia pleoapelor uni- sau
bilateral, enterită cu diaree apoasă.
- Forma cronică este mai frecventă la porumbeii adulţi,
dar în cazul lor boala este asimptomatică sau cu semne
minore.
Porumbeii vindecaţi rămân purtători de Chlamidia şi
reprezintă o sursă de infecţie continuă pentru animalele
tinere şi om.

Diagnostic Inflamaţie purulentă care a cuprins


deja întreg ochiul.
Putem preleva probe din splina, ficatul, ţesutul conjunc-
tiv sau sacii aerofori ai porumbeilor morţi, prin utilizarea
coloraţiei Stamp se obţin cele mai bune rezultate în cazul
examinării la microscop. De la animale vii putem recolta
chlamidii din fecale sau din cloacă cu ajutorul unui tampon.
Ne stă la dispoziţie şi metoda serologică de determinare a
anticorpilor specifici.

Diagnostic diferenţial
Gripa, salmoneloza, paramixoviroza.

Respiraţie îngreuiată cu ciocul semi-


deschis: acest simptom apare frec-
vent în ornitoză, mai ales când sunt
afectaţi sacii aerieni şi pulmonii.

30
Boli infecţioase speciale

Ornitoza
Plan de tratamente prin utilizarea de chlortetracyclin+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. - 5. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 - 30
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
chlortetracyclin+
sau furaj
în apa de băut
livimun®
sau furaj
liviferm în apa de băut zile 31-35

desinfectans dezinfecţie

tratament obligatoriu
tratament complementar

Ornitoza - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei

chlortetracyclin+ 2 plic / 2 litri plic 30 60 90 120 150 chlortetracyclin+

30 zile pachet 3 6 9 12 15 10 plicuri a 10,0 g


livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 150 300 450 600 750 livimun®
15 zile în flacon 1 1 2 2 3 300 ml
liviferm 1 plic / 2 litri plic 5 10 15 20 25 liviferm
10 zile sau pachet 1 1 2 2 3 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 200 400 600 800 1.000 sau
porumbel / zi pachet 2 4 6 8 10 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

31
Boli infecţioase speciale

„Boala tineretului”
„Boala tineretului” în ultimii ani s-a răspândit pe întreg glob Atenţiune!:
pământesc, cauzând pierderi mari în efectivele tinere. Pe perioada terapiei nu este recomandat zborul liber al
porumbeilor, ca să asigurăm o regenerare optimă.
Agentul patogen După tratament se asigură un repaus de 2-3 săptămâni
Boala de fapt este o infecţie mixtă. Între agenţii patogeni până la reluarea antrenamentelor şi începera concursuri-
apar viruşi, bacterii, în special E.coli şi coci, dar pot inter- lor.
veni şi Protozooni. Agenţii patogeni se transmit prin aer,
praf, contact direct, dar şi prin intermediul adăpătoarelor
şi hrănitoarelor comune. În apariţia bolii au rol şi factorii
de stres, ca de exemplu înţărcarea tinerilor, introducerea
păsărilor străine în efectiv, vaccinarea sau căldura.

Patogenie
Se cunosc 2 forme:
Mortalitate fulgerătoare fără simptomatologie:
Păsările tinere de exemplu într-o zi călduroasă de vară
sunt scoşi la antrenament, iar după câteva ore se întorc în
porumbar sau pe acoperiş. Nu reacţionează la chemarea
crescătorului şi după câteva ore mor.
Mortalitate cu apariţia simptomelor:
În perioada apariţiei primului simptom şi până la izbucnirea
bolii (de la a 3-a zi până la o săptămână) pot apărea urmă-
toarele simptome: activitate scăzută, horiplumaţie, inape-
tenţă, excremente de culoare verde-gălbui, vomismente.

Diagnostic
Datorită rapidităţii apariţiei şi decurgerii bolii se poate stabili
Simptome vizibile:
foarte greu un diagnostic cert. - horiplumaţie
- activitate scăzută
Diagnostic diferenţial - abatere
Infecţie cu E. coli, hexamitiaza.

Indicaţii privind tratamentul


Nu există un vaccin anume cu care s-ar putea preveni
„Boala tineretului”. Porumbeii trataţi cu adenosan pot fi
vindecaţi, iar la efectivele suspecte de infecţie prin adminis-
trare de adenosan se poate preveni izbucnirea bolii.
Fecalele păsării bolnave:
- moale, deformată
- galben-verzui
- în jurul fecalelor secreţie muco-
pumoasă

32
adenosan

Contra „Bolii tineretului”


Conţine plante medicinale eficiente

Conţine imunoglobuline (IgA, IgG, IgM) pentru


creşterea imunităţii tractului intestinal

Administrare uşoară în furaj

1. este indicată utilizarea de adenosan: 3. este indicată utilizarea de adenosan în cazul supune-
- la apariţia primelor simptome în „Boala tineretului” rii la stres a sistemului imun:
timp de minimum 7 zile. - timp de 3 zile înainte de imunizare şi 4 zile după
Dacă infecţia este diagnostizată mai tardiv, este imunizare (vaccinări Paramyxo, Salmonella, Variolă)
foarte importantă utilizarea unui antibiotic eficient,
de exemplu furazolidon+, pentru a preveni infec- 4. este indicată utilizarea de adenosan dacă din cauza
ţiile bacteriene secundare. furazolidon+ are efect modificării florei intestinale există riscul de izbucnire a
direct asupra E. coli din intestin. bolii:
- în tratamentul contra Trichomonas este indicată utili-
2. este indicată utilizarea de adenosan pentru prevenirea zarea complementară de adenosan, timp de 7 zile,
infecţiilor după un contact cu alţi porumbei străini: începând cu 3 zile înaintea începerii tratamentului
- timp de 7 zile în cazul introducerii porumbeilor stră- contra trichomonozei.
ini.
- în perioada zburării timp de 3 zile după zburare.

33
Boli infecţioase speciale

Boala tineretului
Plan de tratamente cu adenosan

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

adenosan în furaj
livimun® în apa de băut
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
desinfectans dezinfecţie

tratament obligatoriu
tratament complementar

Boala tineretului - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
adenosan
2 plicuri în furaj plic 7 14 21 28 35 adenosan
7 zile
pentru 40 porumbei pachet 1 2 3 3 4 10 plicuri a 5,5 g
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 70 140 210 280 350 livimun®
7 zile în flacon 1 1 1 1 2 300 ml
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic ½ 1 1½ 2 2½ multivitamin EB12
1 zi sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 40 80 120 160 200 sau
porumbel / zi pachet 1 1 2 2 2 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

Indicaţie importantă privind tratamentul:


adenosan trebuie amestecat cu furajul. De aceea cantitatea de furaj / zi pentru 40 porumbei o umectăm cu aprox. 20 ml apă, apoi 2 plicuri de
adenosan amestecăm bine cu furajul. adenosan nu poate fi administrat în apa de băut.

34
Boli infecţioase speciale

Boala tineretului în stadiu avansat


Plan de tratamente cu adenosan şi furazolidon+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

adenosan în furaj
livimun® în apa de băut
furazolidon-t în apa de băut
multivitamin EB 12 în apa de băut
liviferm în apa de băut
desinfectans dezinfecţie

tratament obligatoriu
tratament complementar

Boala tineretului în stadiu avansat - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
durata tratamentului
20 40 60 80 100 ... porumbei
adenosan
2 plicuri în furaj plic 7 14 21 28 35 adenosan
7 zile
pentru 40 porumbei pachet 1 2 3 3 4 10 plicuri a 5,5 g
livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 70 140 210 280 350 livimun®
7 zile în flacon 1 1 1 1 2 300 ml
furazolidon+ 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ furazolidon+
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 7,5 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule
multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic ½ 1 1½ 2 2½ multivitamin EB12
1 zi sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 40 80 120 160 200 sau
porumbel / zi pachet 1 1 2 2 2 100 capsule
liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

35
Boli infecţioase speciale

Paramixoviroza
La porumbei infecţia cu Paramyxovirus cauzează o îmbol- Indicaţii privind tratamentul:
năvire de tip epidemică şi formă acută.
Ca şi în cazul celorlalte infecţii virale nici în cazul paramixo-
virozei nu există un tratament anume.
Agentul patogen
În cazul suspicionării bolii pentru împiedicarea răspândirii
Paramixovirusul porumbeilor este înrudit cu agentul pato-
este indicată vaccinarea de necesitate a indivizilor sănătoşi
gen al pestei aviare (Boala de Newcastle), dar nu este
(vezi Planul de îngrijire anuală a porumbeilor: planul de
identic cu acesta. Virusul este foarte patogen pentru
vaccinări contra paramixovirozei, începând de la vârsta de
porumbei, dar nu afectează alte specii de păsări.
4 zile = ziua de vaccinare). Porumbeii vizibil bolnavi trebuie
excluşi de la vaccinarea de necesitate şi scoşi din efectiv,
Patogenie fiindcă prezintă risc pentru cei sănătoşi până când vaccinul
După câteva zile de la infecţie porumbeii vizibil bolnavi îşi face efectul.
şi cei asimptomatici încep să elimine viruşi cu secreţia Pentru creşterea imunităţii porumbeilor vaccinaţi se poate
oculară, prin orificiile nazale, faringe, respectiv prin fecale. administra livimun® şi multivitamin EB12.
Perioada de latenţă este de 3 – 21 zile.
După aproximativ 4 săptămâni 30 % din porumbeii bolnavi
Indicaţii privind prevenirea bolii
se vindecă.
Numai prin imunizare activă putem proteja porumbeii de
Simptomatologie boală. Vaccinarea se derulează pe baza planului de profi-
laxie anuală (vezi: planul de vaccinare contra paramixovi-
Creşte consumul de apă concomitent cu scăderea consu- rozei). Vaccinul induce o rezistenţă sigură contra bolii în
mului de hrană, animalele slăbesc, apare diareea cauzată decurs de 3 – 4 săptămâni.
de eliminarea excesivă de urină (= poliuria – în porumbar
se observă mici băltoace cu fecale), acestea sunt prime-
le simptome ale paramixovirozei. Aceste simptome sunt
urmate de paralizia membrelor, deformarea poziţiei gâtului,
mers în manej, mers înapoi. Majoritatea porumbeilor mor.

Diagnostic
Determinarea virusului din organele (creier, rinichi) porum-
beilor morţi este posibil în laboratoare dotate cu aparatură
pentru examinări virologice.
Din punct de vedere serologic determinarea anticorpilor
din sânge este posibil cel mai repede cu 2 săptămâni de
la infecţie.
Este indicat examinarea bacteriologică a excrementelor
pentru excluderea infecţiei cu Salmonella.
Simptome nervoase în para- Excremente în paramixoviroză:
Diagnostic diferenţial mixoviroză: opistotonus fecale în mijlocul fazei apoase.
În paramixoviroză faza apoa-
Salmoneloza să se datorează funcţionării
incorecte a rinichilor şi nu din
perturbarea funcţionării tractu-
lui intestinal.

36
chevi-san

Pentru favorizarea metabolismului

Combinaţia optimă de vitamine şi aminoacizi

Butaphosphan: favorizarea specifică a meta-


bolismului şi a funcţionării ficatului

Îmbunătăţeşte performanţa şi rata de concepţie

Scurtează perioada de reconvalescenţă

Nu se consideră dopping

Nu are efecte secundare

CÂND? CÂT DE DES? CÂT? RENTABILITATE


Începând din a 2-a săptămână înainte de 20 ml / 2 litri apă 1 flacon (300 ml) e
împerechere şi până la înţărcarea tinere- O dată pe săptămână suficient pentru 30
tului litri apă

Pe perioada năpârlirii O dată pe săptămână

În prima zi după zburare O dată pe zi

37
livimun ®

Pentru întărirea imunităţii


organismului
Extract de ginseng şi plante medicinale

Întăreşte întreaga imunitate a organismului

Creşte răspunsul imunologic cauzat de agenţii patogeni

Nu se consideră dopping

Nu are efecte secundare

CÂND ? CÂT DE DES ? CÂT ? RENTABILITATE


Timp de 3 zile înainte de vaccinare şi 4 zile 20 ml / 2 litri apă 1 flacon (300 ml) e
La vaccinare sau suficient pentru 30
după, odată pe zi
în cantitatea de furaj litri apă
/ zi pentru 40 porum-
La tratamente Fiecare plan de tratament
bei

La înţărcare 5 zile, o dată pe zi

În caz de risc de infecţie 3 zile, o dată pe zi

38
Boli infecţioase speciale

Rolul virusurilor în bolile


tineretului
De câţiva ani observăm mai des apariţia unor suşe de viruşi Ce vă propunem pentru supravieţuirea perioa-
în efectivele de tineret. După simptomele diverse cauzează dei de înţărcare
pierderi semnificative. Moartea de obicei nu este cauzată
de virus, ci de cele mai multe ori de bacteriile coli sau de Să adminstrăm adenosan în furaj şi livimun® în apa de
protozooni. băut:
adenosan conţine substanţe vegetale importante (IgA,
Oare putem feri tineretul de viruşi? IgG, IgM). Substanţele vegetale sunt eficiente contra viru-
şilor, bacteriilor şi ciupercilor. Imunoglobulinele măresc
La fel ca şi mamiferele şi puii de porumbei au rezistenţă
imunitatea directă a intestinelor şi protejează mucoasa
minimă. Este foarte critică perioada de înţărcare la porum-
intestinală faţă de atacurile agenţilor patogeni.
bei. Aceasta este perioada cea mai periculoasă, pe de o
parte acum începe puiul să se hrănească singur, pe de altă Şi livimun® conţine multiple extracte vegetale (Echinacea
parte apare stresul datorită înţărcării şi schimbării locului purpurea angustifolia, Eupatorium perfoliatum, Baptisia,
(porumbar nou). Stresul favorizează atacul viruşilor şi ai Ginseng) care au efecte benefice asupra sistemului imun,
altor agenţi patogeni. De aceea este important ca vacci- astfel mărind şi rezistenţa organismului.
narea contra paramixovirozei să se efectueze înaintea
înţărcării. Din nefericire contra altor viruşi (de ex. Herpes, Este foarte importantă întărirea rezistenţei organismului
Adeno, Circo etc.) nu există încă vaccin eficient, astfel porumbeilor tineri şi în perioada creşterii:
rămâne doar posibilitatea de întărire a organismului, impli- În această perioadă creşte necesarul privind substanţe-
cit şi a sistemului imun. le vitale (microelemente, substanţe minerale, vitamine,
aminoacizi). Pentru prevenirea apariţiei bolilor carenţiale
Oare se poate îmbunătăţi rezistenţa proprie al – care la fel scad rezistenţa organismului – să administrăm
organismului? porumbeilor tineri miral şi vitin® (vezi Îndreptar tratamen-
te).
În cazul porumbeilor tineri este foarte important formarea
mediului, porumbarului adecvat. Porumbarul să nu fie
suprapopulat, fiindcă aceasta prezintă un stres important
pentru porumbei. Este importantă şi aerisirea corectă.
Porumbarul să fie uscat şi curat, dar să nu cădem în
greşeala de a dezinfecta permanent porumbarul, fiindcă
în aşa fel animalele nu se întâlnesc cu microorganismele
contra cărora ar trebui să dezvolte o imunitate activă.
În condiţii prielnice (căldură, umiditate) microorganis-
mele patogene se dezvoltă cu rapiditate mare, astfel
creşte riscul infectării. Boala izbucneşte când numă-
rul germenilor depăşeşte valoarea critică. În acest caz
este obligatorie dezinfecţia, măsură prin care reducem
numărul de germeni din porumbar. Dacă este posibil
să-i permitem porumbeilor tineri o deschidere spre voli-
eră, fiindcă aşa au acces la aer proaspăt, lumina solară.
Tinerilor sănătoşi să nu administrăm antibiotic! Antibioticele
perturbă procesul de formare a sistemului imun, astfel obţinem
efect advers: nu întărim, ci slăbim rezistenţa organismului.

39
Boli infecţioase speciale

Variola porumbeilor
Boala apare atât la porumbeii de casă, cât şi la cei sălbatici. este indicată vaccinarea de necesitate a indivizilor sănătoşi
Mai frecvent în verile umede şi în zilele calde de toamnă. (vezi Planul de îngrijire anuală a porumbeilor: planul de
vaccinări contra paramixovirozei, începând de la vârsta de
Agentul patogen 4 zile = ziua de vaccinare). Porumbeii vizibil bolnavi trebuie
Virusul variolei porumbeilor afectează în mod special excluşi de la vaccinarea de necesitate şi scoşi din efectiv,
porumbeii, dând simptome cutanate şi modificări pe mucoa- fiindcă prezintă risc pentru cei sănătoşi până când vaccinul
se. Virusul nu infectează oamenii şi mamiferele. îşi face efectul.
Pentru creşterea imunităţii porumbeilor vaccinaţi se poate
Simptomatologie administra livimun® şi multivitamin EB12.
Se cunosc două forme a bolii:
- Forma cutanată: apar cruste (noduli variolici) mai ales în Observaţii
regiunea ciocului şi ochilor, respectiv pe picioare. Virusul Pe durata tratamentului porumbeii să nu primească furaj cu
pătrunde în piele prin mici leziuni (în urma scărpinării, conţinut crescut de calciu (de ex. grit), fiindcă, calciul leagă
înţepături de insecte). Nodulii se diferenţiază bine de clortetraciclina, astfel scăzând eficacitatea ei.
zonele sănătoase ale pielii, dar să nu le desprindem Porumbeii bolnavi nu pot fi zburaţi.
datorită riscului de sângerare. Pe perioada bolii să nu aibă acces la bazinul de baie.
- Forma mucoasă – pe mucoasa guşei şi faringelui apar
Indicaţii privind prevenirea bolii
proeminenţe galbene. Acestea împiedică prehensiunea
hranei şi consumul de apă, respectiv respiraţia. Numai prin imunizare activă putem proteja porumbeii de
boală. Vaccinarea se derulează pe baza planului de profi-
Parcurgerea bolii de obicei este benignă până când modifi- laxie anuală (vezi: planul de vaccinare contra paramixovi-
cările cutanate şi mucoase nu devin grave. Alterarea stării rozei). Vaccinul induce o rezistenţă sigură contra bolii în
generale apare când virusul pătrunde în circulaţia sangu- decurs de 3 – 4 săptămâni.
ină şi atacă organele interne. Durata bolii este de 3 – 4
săptămâni, în cazul porumbeilor hrăniţi deficitar poate să
dureze şi luni întregi. Ca şi complicaţie pot apărea infecţii
bacteriene secundare.
Diagnostic
Se recunoaşte relativ uşor pe baza simptomelor tipice
cutanate.
Diagnosticul se poate preciza cu siguranţă pe baza identifi-
cării celulelor "Bollinger" care se găsesc în număr mare în
ţesuturile afectate.
Diagnostic diferenţial
Trichomonoza faringiană, ornitoza, gripa porumbeilor (farin-
gită).
În variola apar proliferări, erozi- Semnele clinice variolei: se
uni cutanate şi cruste în cavita-
Indicaţii privind tratamentul poate confunda uşor cu sindro-
taea orală şi pe ploape. mul „capului galben” (trichomo-
Ca şi în cazul celorlalte infecţii virale, nici în cazul variolei Prin leziunile cutanate pot noză). Faţă de trichomonoză,
porumbeilor nu există un tratament anume. pătrunde alţi germeni patogeni în varolă apar procese prolife-
şi determină infecţii secunda- rative profunde, ce afectează şi
În cazul suspicionării bolii pentru împiedicarea răspândirii re bacteriene cu formare de ţesuturile din vecinătate.
puroi.

40
Boli infecţioase speciale

Variola porumbeilor
Plan de tratamente cu chlortetracyclin+ pentru porumbeii vizibil bolnavi

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătorului

în apa de băut
z chlortetracyclin+ z z z z z z z z
sau furaj
în apa de băut
z livimun® z z z z z z z z z
sau furaj
z multivitamin EB 12 în apa de băut z z

{ liviferm în apa de băut { { { { {

z desinfectans dezinfectare z z

z tratament obligatoriu
{ tratament complementar

Variola porumbeilor - Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi durata porumbel / Necesar
Dozare Prezentare pentru
tratamentului
20 40 60 80 100 .... porumbei
z chlortetracyclin+ 2 plicuri / 2 litri* plic 8 16 24 32 40 chlortetracyclin+
8 zile sau pachet 1 2 3 4 4 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 320 640 960 1.280 1.600 sau
porumbel / zi pachet 4 7 10 13 16 100 capsule
z livimun® 20 ml / 2 litri* în ml 90 180 270 360 450 livimun®
9 zile în flacon 1 1 1 2 2 300 ml
z multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
{ liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

* s a u în furaj pentru 40 porumbei

41
Parazitoze

Parazitoza intestinală
În efectivele de porumbei apare mai frecvent capilarioza şi Diagnostic diferenţial
ascaridioza, şi mai rar infestaţia cu Hymenolepis columbae Salmoneloză, coccidioză, infecţie cu E.coli.
şi Raillietina columbae. Paraziţii trăiesc în intestinul subţire
al porumbeilor. Indicaţii privind tratamentul
Este necesar tratarea întregului efectiv prin administrarea
Agentul patogen de 1 capsulă ascapilla®+.
- dintre capillarii infestează Capillaria obsignata, un para- Este de ajuns un singur tratament cu ascapilla®+.
zit foarte subţire, care apare şi la alte păsări.
Înainte de administrare capsulele trebuie umectate cu ulei
- dintre ascarizi infestează Ascaridia columbae, care vegetal pentru a deveni alunecoase. După administrare
apare numai la porumbei. putem masa uşor guşa porumbeilor pentru a uşura avan-
- dintre cestode infestează Hymenolepis columbae şi sarea capsulei.
Raillietina columbae. Infestarea porumbeilor se produce Indicaţie: imersaţi capsula până la jumătatea ei în ulei,
prin intermediul mai multor gazde intermediare (aprox. astfel devine suficient de alunecos, totodată nu vă murdăriţi
60 specii de insecte). Paraziţii se dezvoltă în aceste degetul şi nici penele porumbelului.
gazde intermediare, iar porumbeii se infestează prin
consumul gazdelor intermediare respective. După 3 – 4 săptămâni de la tratament este indicată efectu-
area unui control prin examen coprologic privind eficienţa
Se infestează prin preluarea ouălor infestante de tratamentului.
Capillaria şi Ascaridia.
Ouăle de Ascaridia şi Capillaria în afara organismului Observaţie
porumbeilor parcurg un proces de transformare şi devin Porumbeii care îşi hrănesc puii şi cei care năpărlesc nu pot
infestante în 3 – 4 săptămâni, iar cele de Capillaria în fi deparazitaţi. La porumbeii mai tineri de 2 luni tratamentul
8 – 9 zile. De la preluarea ouălor infestante şi până la nu poate fi efectuat.
maturarea noii generaţii de paraziţi şi eliminarea prin
fecale a ouălor infestante în cazul ascarizilor e nevoie
de 5 – 6 săptămâni, în cazul capillariilor de 3 – 4 săptă-
mâni, iar în cazul cestodelor de aprox. 2 săptămâni.

Simptomatologie
Porumbeii bolnavi cu 10 – 12 zile de la infestare elimină
fecale de consistenţă diferită. La început creşte pofta de
mâncare, iar după aceea scade. Porumbeii slăbesc, devin
cahectici. În infestare masivă apar simptome generale,
apatie, abatere. Apare horiplumaţia, matitatea penelor.

Diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza examenului coproscopic.
La necropsie în urma deschiderii intestinului subţire asca-
rizii devin imediat vizibili şi uşor de recunoscut, dar capilla-
riile numai după spălarea conţinutului intestinal şi pe fond
închis vor fi vizibili.
Pe mucoasa intestinală apar procese inflamatorii, hemo- În cazul parazitozelor intesti- Deschiderea intestinului: ascari-
ragii care se datorează pătrunderii paraziţilor în peretele nale grave porumbei slăbesc oza masivă se poate recunoaş-
intestinal. repede. te uşor.

42
Parazitoze

Parazitoza intestinală
Plan de tratamente cu ascapilla®+

Durata tratamentului 1. săptămână 2. săptămână 3. săptămână 4. săptămână

Zile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Observaţiile crescătoruluis

z ascapilla+ capsulă z

z multivitamin EB 12 în apa de băut z z

{ liviferm în apa de băut { { { { {

z parafectans dezinfectare z

z tratament obligatoriu
{ tratament complementar

Parazitoză intestinală – Necesarul de medicamente pentru efectivul de porumbei

Necesarul pe toată durata tratamentului Necesar


Produsul şi durata porumbel / Necesar Prezentare
Dozare pentru
tratamentului
20 40 60 80 100 .... porumbei
z ascapilla® + 1 capsulă / capsulă 20 40 60 80 100 ascapilla® +
1 zi porumbel pachet 1 1 1 1 1 100 capsule
z multivitamin EB12 1 plic / 2 litri plic 1 2 3 4 5 multivitamin EB12
2 zile sau pachet 1 1 1 1 1 10 plicuri a 7,5 g
2 capsule / capsulă 80 160 240 320 400 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 4 100 capsule
{ liviferm 1 plic / 2 litri plic 2½ 5 7½ 10 12 ½ liviferm
5 zile sau pachet 1 1 1 1 2 10 plicuri a 5,0 g
1 capsulă / capsulă 100 200 300 400 500 sau
porumbel / zi pachet 1 2 3 4 5 100 capsule

43
Parazitoze

Paraziţii externi ai porumbeilor


Ectoparaziţii sunt răspândiţi în efectivele de porumbei, Căpuşele păsărilor şi porumbeilor, respectiv acarianul roşu
daunele cauzate variază în funcţie de specia lor. al păsărilor putem observa cu ochiul liber mai ales în orele
dimineţii, când paraziţii sătuli părăsesc corpul porumbeilor
Agenţii patogeni
pentru a ajunge în ascunzişurile lor. De multe ori se ascund
Aceşti ectoparaziţi (păduchi, acarieni) trăiesc pe corpul sub fundul hrănitoarelor sau adăpătoarelor.
porumbeilor în permanenţă, şi o părăsesc numai când caută
altă gazdă. Indicaţii privind tratamentul
Căpuşele porumbeilor, acarienii roşii ai păsărilor atacă Distrugerea paraziţilor prezintă succes după utilizarea de
animalele periodic pe timpul nopţii, numai pentru a se hrăni, chevi-tren®, respectiv ins 15. Repetarea metodelor de
în restul timpului stau ascunşi în crăpăturile, colţurile porum- protecţie este necesară pentru distrugerea continuă a para-
barului. Căpuşele, acarienii pot fi purtătorii şi transmiţătorii ziţilor nou apărute (vezi tabelele 2. şi 3.).
unor agenţi patogeni cauzatoare de boli infecţioase.
Dezvoltarea paraziţilor externi este prezentată în Tabelul 1 Observaţii
Diagnostic Protecţia contra ectoparaziţilor o putem ajusta prin spălarea
cu apă fierbinte a hrănitoarelor şi adăpătoarelor, respectiv
Păduchele porumbeilor pot fi observaţi pe penele porumbe-
prin meţinerea acestora timp de o zi imersate în apă.
ilor şi cu ochiul liber. În timpul examinării ţinem porumbeii
cu aripile deschise către lumină. Acarienii pot fi decelaţi
prin examen microscopic. Pentru preparatul microscopic
raclatul cutanat se recoltează din zona afectată.

Tabelul 1. Dezvoltarea şi modul de viaţă a cătorva paraziţi externi ai porumbeilor

căpuşele căpuşele acarianul roşu al acarianul


ectoparazit malofagi acarianul de râie
porumbeilor păsărilor păsărilor Chorioptes

paraziţi maturi,
ziua în ascunzişurile din porumbar, noaptea pe porumbei
mod de viaţă trăiesc în permanenţă tot timpul pe corpul porumbeilor
sug sânge
pe porumbei

larvelor pe suprafaţe pielii


depunerea ouălor pe
înmulţire depunerea ouălor în ascunzişurile din porumbar depunerea
penaj
de larve vii depunerea ouălor

perioada de
3 - 6 săptămâni 3 luni - 3 ani 7 - 8 săptămâni 5 - 7 zile 3 săptămâni 3 - 6 săptămâni
dezvoltare

resturi cutanate
hrănire sânge resturi tisulare, lichid tisular
şi de pene

2 - 3 luni, ½ an
durata de viaţă aprox. 3 luni > 3 ani > 2 ani 2 - 3 luni
(şi fără hrănire)

dermatită
simptome distrugerea penajului anemie (pui), paraziţi în ascunzişurile porumbarului cruste
descuamantă

Observaţie: perioada dezvoltării şi durata de viaţă depinde foarte mult de temperatura mediului ambiant

44
Parazitoze

Ectoparaziţi
Tabelul 2: Protecţie contra ectoparaziţilor cu chevi-tren sau ins 15.
Înainte de tratament porumbarul şi accesoriile trebuie curăţate riguros.

Produs Doză Reguli

chevi-tren Porumbarul şi accesoriile să fie stropite cu soluţie chevi-tren


60 ml / 2 litri apă
sau până când pe suprafaţa lor se formează picături s a u
A
Porumbarul şi accesoriile să fie stropite cu soluţie ins 15 până
ins 15 60 ml / 2 litri apă
când pe suprafaţa lor se formează picături.

Porumbeii să fie stropiţi cu soluţie chevi-tren – şi porumbeii


pentru stropire:
care par sănătoşi – întotdeauna contra direcţiei penelor – şi
60 ml / 2 litri apă sau
sub aripă.
B chevi-tren
Îmbăiere: porumbeii cu aripa deschisă până la gât să fie imersaţi
pentru îmbăiere (30°C):
în soluţie chevi-tren, după aceea cu o pensulă se îmbibă zona
60 ml / 2 litri apă
cervicală şi capul.

Crustele cauzate de acarienii Chorioptes se ung cu soluţie chevi-


C chevi-tren 60 ml / 2 litri apă tren, după care se desprind, iar zonele se pensulează la interva-
le de o săptămână până la vindecare.

Tabelul 3: Repetarea tratamentului şi regulilor de protecţie contra ectoparaziţilor:

Dată Repetarea tratamentului


Paraziţi
1 2 3 4 5 6 7 8
1.tratament
săptămână săptămână săptămânăn săptămână săptămână săptămână săptămână săptămână

malofagi A+B A+B A+B

căpuşele porumbeilor A+B A+B A A A+B

căpuşele păsărilor A+B A+B A A A+B

acarianul roşu al
A+B A+B A A A+B
păsărilor

acarianul de râie A+B A+B A+B A+B A+B

acarianul Chorioptes A+C A+C A+C Æde tratat la intervale de o săptămână până la vindecare

45
Nou de la chevita flacon dozator de 300 ml

În flacon dozator de 300 ml se găsesc următoarele produse:

Cu capac galben Cu capac roşu

Cu capac galben = Cu capac roşu =


Medicamente şi Soluţii dezinfectante,
suplimenţi nutritivi: insecticide:

chevicet®-t chevi-tren
chevi-duran® ins 15
chevi-fit parafectans
chevi-san desinfectans
miral
livimun®
vitin®

46
Nou de la chevita flacon dozator de 300 ml

Informaţii despre produs

Indicaţii de utilizare pentru flacon dozator


de 300 ml

1. Să poziţionăm flaconul în direcţie verticală.


2. Să îndepărtăm folia protectoare de pe capul
dozator.
3. Atenţie: în cazul flacoanelor cu capac roşu este
obligatorie folosirea de ochelari de protecţie.
4. Să îndepărtăm capacul color.
5. Să apăsăm cu grijă flaconul până când doza-
torul se umple. La încetarea presiunii exer-
citată asupra flaconului soluţia în exces se
scurge înapoi în flacon, iar în capul doza-
tor rămân întotdeauna exact 20 ml soluţie.

47
Plan de zboruri

48
Observaţii privind Perioada de zburări

Numai porumbelul sănătos poate da rezultate bune. Pentru chevi-duran®


obţinerea succesului e necesar: Conţine în concentraţie mare L-carnitină şi vitamine din
„ Porumbar curat, uscat şi bine aerisit complexul B. L-carnitina reglează acele procese de meta-
„ Furaj de calitate bolism lipidic care dă sursele cele mai mari de energie
„ Crescător răbdător pe perioada zborului. Energia uşor şi rapid metabolizabilă
îmbunătăţeşte performanţa cordului şi muşchilor. Vitamina
Pe parcurs vă prezentăm o schemă generală de tratament. B are rol important în stocarea energiei.
Această schemă o putem potrivi luând în considerare starea
Începerea utilizării chevi-duran® este indicat deja din peri-
de sănătate a porumbelului, condiţiile de furajare şi concur-
oada de pregătire pentru zborurile lungi.
surile actuale.
- Perioada de odihnă poate fi modificată de către Observaţie:
crescător. În cazul utilizării chevi-duran® este importantă creşterea
- Tratamentele trebuie terminate cu minim 2 săptămâni procentului de compuşi cu conţinut crescut de lipide în
înainte de sezonul de concursuri. amestecul de grăunţe (de ex. seminţe de floarea soarelui,
alune, porumb). Înainte de concurs să nu lăsăm porumbeii
- Înainte de zburare să nu amestecăm produse, despre să iasă la zbor pentru a preveni consumul inutil de energie.
care nu avem, informaţii privind efectele adverse sau
de suprapunere. Porumbeii trebuie furajaţi în concordanţă cu atrenamentul
actual. Mult antrenament = multă energie = furaj bogat în
- Este foarte important ca porumbeii înainte de concurs să energie.
primească cât mai multă apă de băut, fiindcă aceasta are
efect benefic asupra circulaţiei sanguine.

Înainte de zburare Tratamente complementare


Produs Cuvinte cheie Produs Cuvinte cheie
Distanţă scurtă, porumbei tineri,
vitin® chevicet®-t Profilaxia gripei porumbeilor
depozit de vitamine
multivitamin Distanţă lungă, porumbei în vârstă, chevi-fit
Electroliţi, după zboruri grele, pe timp
EB12 zbor greu, bombă de energie cald
Distanţă lungă, zbor greu, antrena- Pentru porumbei întărziaţi, îmbunătăţirea
chevi-duran® chevi-san
ment, rezistenţă metabolismului
Stabilizarea florei intestinale în stres,
După zbor liviferm
contra diareei

Produs Cuvinte cheie Prevenirea depunerii mucozităţilor,


chevi-rhin
1 doză înainte de concurs
1. adăpare după întoarcerea acasă,
multivitamin+
detoxifierea muşchilor Regenerarea rapidă după zburare menţine sănătatea şi
buna condiţie a porumbeilor.
mycosan-tCCS Mărirea performanţei
Produsele firmei chevita GmbH nu conţin substanţe interzi-
adenosan Contra bolii tineretului se sau considerate dopping.

49
Porumbei adulţi – Distanţă scurtă (- 400 km)

Perioada de regenerare

cu 2 zile înainte de cu 1 zi înainte de


Îmbarcare Ziua revenirii
concurs concurs

Dimineaţa vitin® multivitamin+


chevicet®-t
în apa de băut 1. adăpare
apa de băut apa de băut în furaj
sau după zbor
furaj

20 ml / 2 litri apă
½ plic / 2 litri apă 20 ml în furaj
apă de băut apă de băut
Doză sau pentru pentru
curată curată 40 porumbei 40 porumbei
în furaj pentru
40 porumbei

odihnirea
energie, profilaxie contra
Scop odihnă Îmbarcare musculaturii,
vitamine bolilor respiratorii
regenerare rapidă

Ð Tratamente complementare Ð Ð Trata

chevi-duran® chevi-duran® chevi-fit


în apa de băut în apa de băut a 2. adăpare
Seara sau sau furaj
după zbor
furaj furaj

20 ml / 2 litri apă 20 ml / 2 litri apă


80 ml / 2 litri apă
Doză sau sau pentru
40 porumbei
în furaj pentru în furaj pentru
40 porumbei 40 porumbei

Pe timp rău, zbor greu:


Îmbunătăţeşte performanţa cordului şi În zboruri grele:
Scop regenerare
muşchilor electroliţi

50
Perioada de pregătire

Prima zi după revenire A doua zi după revenire A treia zi după revenire

mycosan-tCCS chevicet®-t mycosan-tCCS chevicet®-t


în apa de băut în furaj în apa de băut în furaj apa de băut furaj

1 plic / 2 litri apă 20 ml în furaj 1 plic / 2 litri apă 20 ml în furaj apă de băut
pentru pentru pentru pentru
curată
40 porumbei 40 porumbei 40 porumbei 40 porumbei

mărirea profilaxie contra mărirea profilaxie contra


odihnă odihnă
performanţei bolilor respiratorii performanţei bolilor respiratorii

amente complementare Ð

chevi-san liviferm
în apa de băut furaj în apa de băut furaj apa de băut furaj

20 ml / 2 litri apă 1 plic / 2 litri apă apă de băut


pentru pentru
curată
40 porumbei 40 porumbei

Porumbei întârziaţi
Excremente moi:
şi obosiţi:
regenerare stabilizarea florei regenerare odihnă odihnă
intensificarea metab-
intestinale
olismului

51
Porumbei adulţi - Distanţă lungă (400 - 800 km)

Perioada de regenerare

cu 2 zile înainte de cu 1 zi înainte de


Îmbarcare Ziua revenirii
concurs concurs

Dimineaţa multivitamin multivitamin+


chevicet®-t
EB12 1. adăpare
apa de băut în apa de băut apa de băut în furaj
după zbor

½ plic / 2 litri apă 20 ml în furaj


apă de băut 1 plic / 4-6 litri apă apă de băut
Doză pentru pentru
curată de băut curată 40 porumbei 40 porumbei

odihnirea
"Bombă profilaxie contra
Scop odihnă Îmbarcare musculaturii,
de vitamine" bolilor respiratorii
regenerare rapidă

Ð Tratamente complementare Ð Ð Trata

chevi-duran® chevi-duran® chevi-fit


în apa de băut în apa de băut a 2. adăpare
Seara sau sau furaj
după zbor
în furaj în furaj

20 ml / 2 litri apă 20 ml / 2 litri apă


80 ml / 2 litri apă
Doză sau sau pentru
40 porumbei
în furaj pentru în furaj pentru
40 porumbei 40 porumbei

Îmbunătăţirea performanţa cordului şi


muşchilor, pregătire pentru zborurile grele, În zboruri grele:
Scop regenerare
formarea depozitelor de vitamine, pregătire electroliţi
pentru utilizarea optimă a energiei.

52
Perioada de pregătire

Prima zi după revenire A doua zi după revenire A treia zi după revenire

mycosan-tCCS
mycosan-tCCS chevicet®-t mycosan-tCCS chevicet®-t
în apa de băut în apa de băut în apa de băut
în furaj în furaj furaj

1 plic / 2 litri apă 20 ml în furaj 1 plic / 2 litri apă 20 ml în furaj 1 plic / 2 litri apă
pentru pentru pentru pentru pentru
40 porumbei 40 porumbei 40 porumbei 40 porumbei 40 porumbei

mărirea profilaxie contra mărirea profilaxie contra mărirea


odihnă
performanţei bolilor respiratorii performanţei bolilor respiratorii performanţei

amente complementare Ð

chevi-san liviferm
în apa de băut furaj în apa de băut furaj apa de băut furaj

20 ml / 2 litri apă 1 plic / 2 litri apă


apă de băut
pentru pentru
40 porumbei 40 porumbei curată

Porumbei întârziaţi
Excremente moi:
şi obosiţi:
regenerare stabilizarea florei regenerare odihnă odihnă
intensificarea metab-
intestinale
olismului

53
Porumbei tineri – Primele zburări

Perioada de regenerare

cu 2 zile înainte de cu 1 zi înainte de


Îmbarcare Ziua revenirii
concurs concurs

Dimineaţa vitin® chevicet®-t


multivitamin+
în apa de băut şi
apa de băut sau apa de băut 1. adăpare adenosan
în furaj după zbor în furaj

20 ml / 2 litri apă 20 ml
chevicet®-t
apă de băut sau apă de băut ½ plic / 2 litri apă
în furaj pentru 40
Doză pentru
curată curată porumbei, iar după
40 porumbei
în furaj pentru aceea 2 plicuri
40 porumbei adenosan

odihnirea Profilaxie contra


energie,
Scop odihnă Îmbarcare musculaturii, bolilor respiratorii şi
vitamine
regenerare rapidă Boala tineretului

Ð Tratamente complementare Ð Ð Trata

chevi-duran® chevi-duran® chevi-fit


în apa de băut în apa de băut a 2. adăpare
Seara sau sau furaj
după zbor
în furaj în furaj

20 ml / 2 litri apă 20 ml / 2 litri apă


80 ml / 2 litri apă
Doză sau sau pentru
40 porumbei
în furaj pentru în furaj pentru
40 porumbei 40 porumbei

Pe timp rău, zbor greu:


Îmbunătăţeşte performanţa cordului şi În zboruri grele:
regenerare
Scop electroliţi
muşchilor

54
Perioada de pregătire

Prima zi după revenire A doua zi după revenire A treia zi după revenire

chevicet®-t chevicet®-t
mycosan- mycosan-
tCCS
şi tCCS
şi
adenosan adenosan apă de băut furaj
iîn apa de băut în apa de băut
în furaj în furaj

20 ml 20 ml
chevicet®-t chevicet®-t
1 plic / 2 litri apă 1 plic / 2 litri apă
în furaj pentru 40 în furaj pentru 40 apă de băut
pentru pentru
porumbei, iar după porumbei, iar după curată
40 porumbei 40 porumbei
aceea 2 plicuri aceea 2 plicuri
adenosan adenosan

Profilaxie contra Profilaxie contra


mărirea mărirea
i bolilor respiratorii şi bolilor respiratorii şi odihnă odihnă
performanţei performanţei
Boala tineretului Boala tineretului

amente complementare Ð

chevi-san liviferm
iîn apa de băut furaj în apa de băut furaj apă de băut furaj

20 ml / 2 litri apă 1 plic / 2 litri apă apă de băut


pentru pentru
curată
40 porumbei 40 porumbei

Porumbei întârziaţi
Excremente moi:
şi obosiţi:
regenerare stabilizarea florei regenerare odihnă odihnă
intensificarea metab-
intestinale
olismului

55
Informaţii despre produs

adenosan
Prezentare: 10 plicuri a 5,5 g • Compoziţie: Cruzifer pulv. 4640 mg; imunoglobuline (IgG, IgA, IgM) 130 mg •
Indicaţii: „Boala tineretului”, stări de stres (de ex. înţărcare, căldură, antrenament sau zboruri), creşterea rezistenţei
organismului faţă de viruşi, bacterii şi alţi agenţi patogeni • Durata tratamentului: La apariţia primelor simptome
a bolii sau a situaţiilor de stres timp de 7 zile, în scop profilactic după sezonul de concursuri şi expoziţii timp de 3
zile • Dozare: 1 plic (5,5 g) la 1 kg furaj, pentru 20 porumbei. Cantitatea de furaj necesar pe o zi la 20 porumbei o
umezim cu 10 ml apă (1 lingură), iar după aceea o amestecăm bine cu conţinutul unui plic de adenosan. O depozi-
tăm la loc răcoros şi ferit de umezeală.

ampicillin-t
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g sau 100 capsule • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: 7,5 g conţine ampicillin 3 H2O 1,155 g, echivalent 1,0 g ampicillin; o capsulă conţine ampicillin 3 H2O
57,75 g, echivalent 50 mg ampicillin • Indicaţii: infecţii bacteriene al tractului gastro-intestinal, contra bacteriilor ampi-
cillino-sensibile • Dozare: 2 plicuri / litru sau 1 capsulă / porumbel / zi • Durata tratamentului: salmoneloză: 10 zile
– general, infecţie bacteriană: 5 zile. Contraindicaţii: animale sensibile la peniciline şi cefalosporine, afecţiuni renale
grave cu anurie, uremie, nu are efect asupra bacteriilor producătoare de β-lactamaze, nu este indicat a se administra
animalelor mai tinere de 14 zile • Efecte secundare: reacţii alergice (simptome cutanate, anafilaxie)

ascapilla®+
Prezentare: 100 capsule • Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: o capsulă conţine fenbendazol 8,0 mg •
Indicaţii: parazitoze intestinale (Capillaria, Ascaridia), şi unele cestode • Dozare: 1 capsulă / porumbel / zi • Durata
tratamentului: 1 zi • Contraindicaţii: A nu se administra animalelor destinate consumului uman şi celor sub vârsta
de 2 luni. Nu se poate administra în perioada năpârlirii.

aviosan
Prezentare: 10 plicuri a 2,93 g • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie:
Linkomicin-hidroclorid 1H2O 792,8 mg, echivalent a 666 mg linkomicină, spectinomicin-sulfat 4H2O 2052,4 mg,
echivalent a 1334 mg spectinomicină • Indicaţii: Prevenirea şi tratarea infecţiilor respiratorii cauzate de micoplasme
şi alte microorganisme sensibile la Linkomicină şi Spectinomicină • Dozare: 1 plic aviosan se amestecă în 4 litri
apă (cantitate necesară de apă pe o zi pentru 80 porumbei) • Durata tratamentului: minim 3 zile • Contraindicaţii:
A nu se administra concomitent cu anestezice locale, respectiv alte substanţe care au efect asupra conexiunilor
neuromusculare • Timp de aşteptare: A nu se administra animalelor destinate consumului uman.

chevicet®-t
Prezentare: Flacon a 300 ml • Soluţie administrabilă în furaj • Compoziţie: Foramycin® Intercalations Complex
84.300 mg conţin 2120 mg isopropyltoluol-t; 2-isopropyl-5-methylphenol 1940 mg; 5-isopropyl-2-methylphenol 1300
mg; 1,8-p-menthadien 1260 mg; pinen 630 mg; cineol 450 mg; p-allylanisol 270 mg; p-propenyl-anisol 1,5 mg; linalool
0,4 mg • Indicaţii: Prevenirea şi tratarea infecţiilor tractului respirator superior • Dozare: Amestecat cu furajul pentru
40 porumbei • Durata tratamentului: Dacă este posibil la apariţia primelor simptome a bolii (secreţii patologice ale
căilor respiratorii, noduli maronii pe cioc, inflamaţia guşei) trebuie început tratamentul şi continuat timp de 5 – 7 zile, o
administrare pe zi • În scop profilactic: timp de 3 zile după revenirea porumbeilor din zbor.

chevi-col®+
Prezentare: 10 plicuri a 5,0 g sau 100 capsule • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 5,0g
conţin 1,2-dimetil-5-nitro-imidazol 500 mg, paromomicin-sulfat 142,5 mg; o capsulă conţine 1,2-dimetil-5-nitro-imidazol 12,5 mg,
paromomicin-sulfat 3,56 mg • Indicaţii: profilactic şi curativ în lupta contra Trichomonozei • Dozare: 1 plic / 1 litru sau 1 capsulă /
porumbel / zi • Durata tratamentului: 6 zile • Contraindicaţii: rezistenţă la 5-nitromidazol • Efecte secundare: uneori după 4-5 zile
de la începerea tratamentului animalele tinere poate să prezinte semne de paralizie sau vomismente. Aceeaşi simptomatologie se
poate observa şi când animalele consumă prea multă apă medicamentată pe perioada călduroasă sau pentru producerea laptelui e
guşă. Aceste simptome dispar dacă porumbeii pot consuma apă curată, nemedicamentată, sau dacă reducem concentraţia soluţiei
la jumătate, şi avem grijă ca porumbeii să consume în decurs de 8 – 10 zile 5 g chevi-col®+ cu aprox. 4 litri apă.

56
Informaţii despre produs

chevi-duran®
Prezentare: Flacon a 300 ml • Se poate administra în apa de băut sau furaj. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: 300 ml conţin l-carnitină 27.000 mg, vitamina B1 30 mg, vitamina B4 1500 mg, vitamina B6 60 mg •
Indicaţii: Întărirea musculaturii, creşterea performanţei la zbor • Dozare: 20 ml / 2 litri • Durata tratamentului:
3 zile înainte de zbor, inclusiv ziua anterioară competiţiei.

chevi-fit
Prezentare: Flacon a 300 ml • Supliment nutritiv şi rehidratant pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 300 ml conţin
glucoză, clorură de sodiu, hidrocarbonat de sodiu, carbonat de potasiu. Excipienţi: citrat de sodiu, propionat de
sodiu • Indicaţii: compensare de electroliţi şi energie • Dozare: 20 ml / 0,5 litri • Durata tratamentului: după zbura-
re: 1 zi / în caz de excremente moi: 2 zile.

chevi-kok
Prezentare: 10 plicuri a 6,0 g • Compoziţie: Amproliumhydroclorid 600 mg, extract de muşeţel 400 mg, vitamina A
20.000 U.I., vitamina K3 4 mg • Indicaţii: Coccidioză • Dozare: 1 plic în 2 litri apă sau în furaj pentru 40 porumbei
timp de 7 zile. În infestaţii masive după 2 zile de la tratament se repetă 1 plic la 4 litri apă pentru 80 porumbei timp
de 5 zile. Furajul pe o zi pentru 40 porumbei o umectăm cu 20 ml (2 linguri) apă, după care o amestecăm bine cu
conţinutul unui plic.

chevimulin-t
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g sau 100 capsule. Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: 7,5 g conţin tiamulinhidrogenfumarat 750 mg; o capsulă conţine tiamulinhidrogenfumarat 12,5 mg •
Indicaţii: Micoplasmoză, infecţie cu E. coli, cu Haemophilus gallinarium. Infecţia acută a organelor respiratorii
(influenza) • Dozare: 1 plic / 3 litri sau 1 capsulă / porumbel / zi • Durata tratamentului: 5 zile • Efecte secundare:
Nu se poate utiliza în combinaţie cu produse care conţin coccidiostatice ionofore, ca de ex. Monesin, Salinomicin,
Narasin, Maduramicin sau Lasalocid.

chevi-rhin
Prezentare: Flacon a 50 ml cu cap pulverizator • Soluţie, poate fi pulverizat în faringe. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: 50 ml conţin Eucalypti aetheroleum 0,70 ml, Terebinhinae aetheroleum 0,50 ml, Menthae piperitae
aetheroleum 0,45 ml, Thymi aetheroleum 0,05 ml • Indicaţii: dezinfectant al tractului respirator superior • Dozare:
1 pulverizare / porumbel / zi • Durata tratamentului: 3 – 5 zile

chevi-san
Prezentare: Flacon a 300 ml • Soluţie administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie:
300 ml conţin vitamina D3 22.500 U.I., vitamina E 4.200 U.I., vitamina C 2.250 U.I., vitamina K3 36 mg, vitamina
B1 225 mg, vitamina B2 150,0 mg, acid pantothenic 300 mg, vitamina B6 75,0 mg, vitamina B12 1800,0 μg, nicoti-
namidă 300 mg, colină 3.600 mg, biotină 750 μg, butafosfan 600 mg, lizină 900 mg, metionină 450 mg • Indicaţii:
Activarea şi optimizarea meta-bolismului • Dozare: 20 ml / 2 litri • Durata tratamentului: 1 zi / săptămână

57
Informaţii despre produs

chevi-tren
Prezentare: Flacon a 300 ml • Insecticid cu efect îndelungat. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 300 ml
conţin 3 g 2-clor-1-(2,4,5-triclorfenil)-vinil-dimetil-fosfat • Indicaţii: contra muştelor, ţânţarilor, ectoparaziţilor (acari-
eni, căpuşe, păduchi) • Dozare: 60 ml soluţie în 2 litri apă.

chevivac-P200
Prezentare: 2 x 100 doze • Vaccin pentru activizare imună contra paramixovirozei porumbeilor • Vaccin inactivat
sub formă de emulsie pentru injecţii subcutanate. Pentru porumbei • Dozare: 0,5 ml / porumbel. • Porumbeii vacci-
naţi timp de 14 zile nu pot fi supuşi la eforturi mari.! • La porumbeii vaccinaţi cu 3 săptămâni înainte de perioada de
împerechere sau pe perioada clocitului poate să cauzeze scăderea rezultatelor. • Timp de aşteptare: nu are

chevivac-S
Prezentare: 2 x 50 doze • Vaccin pentru activizare imună contra salmonelozei la porumbei • Vaccin viu liofilizat şi
soluţie sub formă de emulsie pentru injecţii subcutanate după recombinare. Pentru porumbei • Vaccinul asigură o
imunitate de 12 luni. Dozare: 0,5 ml / porumbel. • Numai porumbeii vizibil sănătoşi pot fi vaccinaţi! • Efecte secun-
dare: pot apărea reacţii alergice şi de şoc anafilactic, dacă porumbeii au fost vaccinaţi înainte de vaccinare cu alt
preparat care conţinea proteine străine • Timp de aşteptare: 3 săptămâni

chlortetracyclin+
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 7,5 g conţin hidroclo-
rură de clortetraciclină 1,0 g, sulfat de sodiu deshidratat 90 mg, clorură de potasiu 90 mg, acid arsenilic, sare de mononatriu 70 mg,
mangan(II)-sulfat 150 mg, sulfat de zinc 100 mg, sulfat de cupru(II) 10 mg, sulfat de cobalt (II) 450 mg, iodură de sodiu 1,5 mg, metio-
nină 120 mg, l-lizinmonohidroclorid 50 mg, colinhidrogentartrat 400 mg, retinolacetat (vitamina A) 12.000 U.I., retinolpalmitat (vitamina
A) 8.000 U.I., vitamina D3 500 U.I., vitamina E 20 mg, vitamina B1 2 mg, vitamina B2 5 mg, nicotinamidă 30 mg, vitamina B6 2 mg,
vitamina K3 4 mg, pantothenat de calciu 10 mg, vitamina C 50 mg, vitamina B12 10 μg, acid folic 500 μg. • Indicaţii: Ornitoză, infecţii
secundare, sprijinirea metabolismului, întărirea rezistenţei organismului. • Dozare: 1 plic / litru. • Durata tratamentului: 10 zile

chlortetracyclin+
Prezentare: 100 capsule • Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 1 capsulă conţine hidroclorură de clortetraciclină 25 mg, sulfat
de sodiu deshidratat 2,25 mg, clorură de potasiu 2,25 mg, acid arsenilic, sare de mononatriu 1,75 mg, mangan(II)-sulfat 3,75 mg,
sulfat de zinc 2,5 mg, sulfat de cupru(II) 250 μg, sulfat de cobalt (II) 12,5 μg, iodură de sodiu 37,5 μg, metionină 3 mg, l-lizinmono-
hidroclorid 1,25 mg, colinhidrogentartrat 10 mg, retinolacetat (vitamina A) 300 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 200 U.I., vitamina D3
12,5 U.I., vitamina E 500 μg, vitamina B1 50 μg, vitamina B2 125 μg, nicotinamidă 750 μg, vitamina B6 50 μg, vitamina K3 100 μg,
pantothenat de calciu 250 μg, vitamina C 1,25 mg, vitamina B12 0,25 μg, acid folic 12,5 μg. • Indicaţii: Ornitoză, infecţii secundare,
sprijinirea metabolismului, întărirea rezistenţei organismului. • Dozare: 2 capsule / porumbel / zi. • Durata tratamentului: 10 zile

furazolidon+
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 7,5 g conţin fura-
zolidon 500 mg, acid arsenilic, sare de mononatriu 70 mg, mangan(II)-sulfat 150 mg, sulfat de zinc 100 mg, sulfat de cupru(II) 10
mg, sulfat de cobalt (II) 450 μg, iodură de sodiu 1,5 mg, metionină 120 mg, l-lizinmonohidroclorid 50 mg, colinhidrogentartrat 400
mg, retinolacetat (vitamina A) 12.000 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 8.000 U.I., vitamina D3 500 U.I., vitamina E 20 mg, vitami-
na B1 2 mg, vitamina B2 5 mg, nicotinamidă 30 mg, vitamina B6 2 mg, vitamina K3 4 mg, pantothenat de calciu 10 mg, vitamina
C 50 mg, vitamina B12 10 μg, acid folic 500 μg • Indicaţii: Salmoneloză, infecţii bacteriene, întărirea rezistenţei organismului •
Dozare: 1 plic / 2 litri • Durata tratamentului: 5 zile

58
Informaţii despre produs

furazolidon+
Prezentare: 100 capsule • Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 1 capsulă conţine furazolidon 12,5 mg, acid arsenilic, sare
de mononatriu 1,75 mg, mangan(II)-sulfat 3,75 mg, sulfat de zinc 2,5 mg, sulfat de cupru(II) 250 μg, sulfat de cobalt (II) 12,5 μg,
iodură de sodiu 37,5 μg, metionină 3 mg, l-lizinmonohidroclorid 1,25 mg, colinhidrogentartrat 10 mg, retinolacetat (vitamina A)
300 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 200 U.I., vitamina D3 12,5 U.I., vitamina E 250 μg, vitamina B1 50 μg, vitamina B2 125 μg,
nicotinamidă 750 μg, vitamina B6 50 μg, vitamina K3 100 μg, pantothenat de calciu 250 μg, vitamina C 1,25 mg, vitamina B12
0,25 μg, acid folic 12,5 μg • Indicaţii: Salmoneloză, infecţii bacteriene, întărirea rezistenţei organismului • Dozare: 1 capsulă /
porumbel / zi • Durata tratamentului: 5 zile

ins 15
Flacon a 300 ml • Insecticid sub formă de concentrat cu efect imediat şi îndelungat, pentru utilizare în porumbar.
Compoziţie: 3 % cipermetrină, ciclohexanon, izopropilglicol • ATENŢIE: manevrarea soluţiei pe timpul utilizării să
se facă cu grijă, are efect dăunător asupra sănătăţii, a nu se înghiţi, a se evita contactul cu pielea. Are efect iritant
asupra ochii şi pielii. Dacă ajunge în ochi a se clăti abundent cu apă. În timpul muncii a se folosi mănuşi de protec-
ţie. A se depozita la loc răcoros şi ferit de umezeală. A nu se lăsa la îndemâna copiilor • Dozare: sol. ins 15 = 60 ml
/ litru apă • Durata tratamentului: în funcţie de necesitate

liviferm
Prezentare: 10 plicuri a 5,0 g sau 100 capsule • Cu probiotic şi complexul vitaminic B. Pulbere administrabilă în
apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 5,0 g conţin Enterococcus faecium 2,0 mg, vitamina B1 2,0
mg, vitamina B6 2,0 mg, vitamina B12 40,0 μg, metionină 1000 mg, fructooligosaccharide 250 mg; 1 capsulă conţi-
ne Enterococcus faecium 50,0 μg, vitamina B1 2,0 μg, vitamina B6 2,0 μg, vitamina B12 1,0 μg, metionină
25 mg, fructooligosaccharide 6,25 mg;• Indicaţii: Întărirea rezistenţei organismului • Dozare: 1 plic / 2 litri sau
1 capsulă / porumbel / zi • Durata tratamentului: 5 zile

livimun®
Prezentare: Flacon a 300 ml • Soluţie administrabilă în apa de băut sau furaj. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: 300 ml conţin Echinacea ang. herba e rad. tinct. 15 ml, Eupatorium perf. herba tinct. 6,75 ml, Baptisia
tinct. e rad. tinct. 0,75 ml, Ginseng e rad. tinct. 6 ml • Indicaţii: imunostimulator pentru porumbei • Dozare: 20 ml /
2 litri • Durata tratamentului: 5 zile

miral
Prezentare: Flacon a 300 ml • Soluţie administrabilă în apa de băut sau furaj. Pentru porumbei voiajori •
Compoziţie: Clorură de fier (III) 611 mg, sulfat de cupru (II) 151 mg, iod 38,1 mg, selenit de sodiu 3 mg, oxid de
zinc 264 mg, sulfat de mangan (II) 413 mg, sulfat de cobalt (II) 3,3 mg, acid ortofosforic 45000 mg, carbonat de
calciu 3000 mg, oxid de magneziu 1194 mg, dihidrogenfosfat de sodiu 2308 mg • Indicaţii: Menţinerea şi întărirea
sănătăţii, vitalităţii şi performanţei, completare microelemente • Dozare: 20 ml / 2 litri • Durata tratamentului: 1 zi /
săptămână

multivitamin+
Prezentare: 10 plicuri a 8,0 g • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 8,0 g conţin
methenamină 4 g, metionină 200 mg, l-lizinmonohidroclorid 100 mg, colinhidrogentartrat 540 mg, clorură de calciu 160 mg,
retinolacetat (vitamina A) 36.000 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 24.000 U.I., vitamina D3 1.500 U.I., vitamina E 60 mg, vita-
mina B1 6,0 mg, vitamina B2 15 mg, nicotinamidă 90 mg, vitamina B6 6 mg, vitamina K3 12,0 mg, pantothenat de calciu 30
mg, vitamina C 150 mg, vitamina B12 30 μg, acid folic 1,5 mg • Indicaţii: dezintoxicarea organismului, readucerea perfor-
manţei după o perioadă de efort • Dozare: 1 plic / 4 – 6 litri • Durata tratamentului: 1 zi / săptămână

59
Informaţii despre produs

multivitamin EB12
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g • Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie:
7,5 g conţin metionină 200 mg, l-lizinmonohidroclorid 100 mg, colinhidrogentartrat 700,0 mg, retinolacetat (vitamina
A) 30.000 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 20.000 U.I., vitamina D3 1.250 U.I., vitamina E 150 mg, vitamina B1 5,0
mg, vitamina B2 12,5 mg, nicotinamidă 75 mg, vitamina B6 5,0 mg, vitamina K3 10,0 mg, pantothenat de calciu 25,0
mg, vitamina C 125,0 mg, vitamina B12 85 μg, acid folic 1,25 mg • Indicaţii: Menţinerea sănătăţii şi performanţei,
completare în caz de deficit vitaminic • Dozare: 1 plic / 4 – 6 litri • Durata tratamentului: 1 zi / săptămână

multivitamin EB12
Prezentare: 100 capsule • Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 1 capsulă conţine metionină 2,0 mg, l-lizinmo-
nohidroclorid 1,0 mg, colinhidrogentartrat 7,0 mg, retinolacetat (vitamina A) 300 U.I., retinolpalmitat (vitamina A) 200
U.I., vitamina D3 12,5 U.I., vitamina E 1,5 mg, vitamina B1 50 μg, vitamina B2 120 μg, nicotinamidă 750 μg, vitamina
B6 50 μg, vitamina K3 100 μg, pantothenat de calciu 250 μg, vitamina C 1,25 mg, vitamina B12 0,85 μg, acid folic
12,5 μg • Indicaţii: Menţinerea sănătăţii şi performanţei, completare în caz de deficit vitaminic • Dozare: 1 capsulă /
porumbel / zi • Durata tratamentului: 1 zi / săptămână

mycosan-tCCS
Prezentare: 10 plicuri a 7,5 g sau 100 capsule • Compoziţie: 7,5 g conţin salicilat de sodiu 200 mg, monohidrat de creatină
2000 mg, tartrat de l-carnitină 1200 mg, sulfat de mangan (II) 100 mg, sulfat de zinc 150 mg, sulfat de cupru (II) 10 mg, sulfat de
cobalt 0,3 mg, iodură de sodiu 1,5 mg, metionină 100 mg, l-lizinmonohidroclorid 50 mg, colinhidrogentartrat 300 mg, vitamina A
5000 U.I., D3 125 U.I., vitamina E 20 mg, B1 0,5 mg, B2 1,2 mg, nicotinamidă 7,5 g, B6 0,5 mg, K3 1 mg, pantothenat de calciu
2,5 mg, vitamina C 410 mg, B12 2,5 μg, acid folic 125 μg • Indicaţii: Restabilirea şi creşterea performanţei, regenerarea muscu-
laturii cardiace şi celulelor cordului, întărirea şi creşterea musculaturii, forţei şi condiţiei generale • Dozare: 1 plic a 7,5 g în 2 litri
apă pentru 40 porumbei sau 1 capsulă / porumbel / zi • Durata tratamentului: 1 zi (distanţă scurtă), 3 zile (distanţă lungă).

parafectans
Prezentare: Flacon a 300 ml • Dezinfectant cu spectru larg sub formă de concentrat contra oochisturilor de coccidii,
distrugerea ouălor şi larvelor paraziţilor intestinali, respectiv contra Trichomonas, viruşi şi ciuperci • Compoziţie:
300 ml conţine 75 g p-clor-m-krezol • ATENŢIE: manevrarea soluţiei pe timpul utilizării să se facă cu grijă, are efect
dăunător asupra sănătăţii, a nu se înghiţi, a se evita contactul cu pielea. Are efect iritant asupra ochii şi pielii. Dacă
ajunge în ochi a se clăti abundent cu apă. În timpul muncii a se folosi mănuşi de protecţie. A se depozita la loc răco-
ros şi ferit de umezeală. A nu se lăsa la îndemâna copiilor • Dozare: 60 ml / litri apă

tylosin+
Prezentare: Pulbere administrabilă în apa de băut. Pentru porumbei voiajori • Compoziţie: 7,5 g conţin tartrat de tilozină 500 mg,
hidrochlorid de clortetraciclină 500 mg, sare de sodiu deshidratat 45 mg, clorură de potasiu 45 mg, acid arsenilic, mononatriusulfat
35 mg, mangan (II)-sulfat 150 mg, sulfat de zinc 100 mg, sulfat de cupru (II) 10 mg, sulfat de cobalt (II) 7H2O 450 μg, iodură de
sodiu 1,5 mg, metionină 120 mg, L-Lysinmonohydroclorid 50 mg, colinhidrogentartrat 400 mg, retinolacetat (vitamina A) 12.000 U.I.,
retinolpalmitat (vitamina A) 8.000 U.I., vitamina D3 500 U.I., vitamina E 20 mg, vitamina B1 2 mg, vitamina B2 5 mg, nicotinamidă
30 mg, vitamina B6 2 mg, vitamina K3 4 mg, pantothenat de calciu 10 mg, vitamina C 50 mg, vitamina B12 10 μg, acid folic 500 μg •
Indicaţii: Ornitoză, micoplasmoză, bacteriemie, întărirea imunităţii generale • Dozare: 1 plic / 2 litri • Durata tratamentului: 5 zile

vitin®
Prezentare: Flacon a 300 ml • Substanţă naturală compus din vitamine, drojdie şi germeni de grâu. Supliment nutri-
tiv pentru porumbei voiajori • Compoziţie: substanţe auxiliare / 300 ml: retinol (vitamina A) 140.000 U.I., vitamina D3
35.000 U.I., vitamina E 1.780 mg, vitamina B1 38 mg, vitamina B2 35 mg, vitamina B6 18 mg, acid pantothenic 70
mg, acid nicotinic 14 mg, clorură de colină 2.050 mg, biotină 700 μg • Indicaţii: Menţinerea şi îmbunătăţirea sănătă-
ţii, performanţei şi vitalităţii • Dozare: 20 ml / 2 litri • Durata tratamentului: 1 zi / săptămână

60

You might also like