Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Hassel, Sven - 05 Gestapo

Hassel, Sven - 05 Gestapo

Ratings: (0)|Views: 41|Likes:
Published by Zelko Constantin

More info:

Published by: Zelko Constantin on Jan 01, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/14/2013

pdf

text

original

 
Sven Hassel
Gestapo
Assignment Gestapo
Dindărătul nostru auzirăm larmă şi strigăte. În vreme ce noi nerepezeam înainte, Micuţul şi Legionarul se opriră să aştepte,ascunzându-se în frunzişul des al tufişurilor.Cei patru ostaşi ruşi soseau în goană. Erau tineri de tot. Purtau petliţele verzi ale trupelor N.K.V.D. Pe piept le atârnau decoraţii. Erausoldaţi curajoşi, dintr-aceia cărora le place vânătoarea şi le place săucidă.Se iviră acolo, unde drumul făcea un cot. Legionarul arătă cudegetul gros spre pământ. Micuţul râdea. Armele lor automate scuiparăsimultan foc.Micuţul trăgea, din picioare, cu puşca-mitralieră lipită de şold; tot corpul său de uriaş vibra sub violenţa reculului.Legionarul fredona:Vino, Moarte, vino-ncoace...Ruşii se prăbuşiră cu capul înainte. Când focul încetă, doi maimişcau.Micuţul le dădu lovitura de graţie. Era o practică ce dura cam de unan, căci până şi cei grav răniţi continuau să lupte.
Dispozitiv de siguranţă, spune el râzând.
Bine, Micuţule. Bună idee. Acum n-o să mai poată să ne-mpuşte pe la spate.Plutonul fusese surprins în timp ce pileam cu toţii într-o cabană. Eraaniversarea lui Porta. Patrula sovietică se strecurase fără ca nimeni  prindă de veste. Brusc, geamurile zburară în ţăndări şi patru guri negrede pistol-mitralieră prinseră să împroaşte cu foc încăperea. Ne-amtrântit la pământ...Legionarul şi Porta expediară câteva grenade prin fereastră. Cumde-am scăpat — nimeni n-ar putea explica.Ne-am regrupat în cariera de piatră, pe partea cealaltă a pădurii.Lipseau opt oameni
Pe doi i-am văzut eu căzând, spuse Porta.Micuţul târa după el un locotenent rus. Bătrânul spuse că prizonierultrebuie adus până-n liniile noastre.Chiar la marginea câmpului de mine, locotenentul scoase un ţipăt.Micuţul râse, Bătrânul înjurăCând ieşi din pădure, Micuţul era singur.
Tâmpitul ăsta de ofiţer a încercat s-o roiască, lămuri el.Cu toţi însă băgarăm de seamă că laţul îi ieşea pe jumătate afarădin buzunar. Era un laţ din sârmă de oţel, cu dauă mânere de lemn, zisşi "moartea tăcută".
L-ai gâtuit! strigă, acuzator, Bătrânul.
Şi ce-i cu asta? Voia s-o şteargă, mormăi Micuţul şi-şi frecăbuzunarul pantalonilor.
Ucigaşule! rosti Stege.
 
 TURNĂTOAREA Toţi cei care mai rămăseserăm din compania a 5-a stăteam trântiţipe burtă sub nişte meri şi priveam trupeţii din completarea pe care oaşteptam de patru zile. Tocmai debarcaseră din camioane şi se încolonaseră pe două rânduri, în mijlocul drumului. Uniformele şiarmamentul erau vizibil noi. Aduseseră pân-aici mirosul de magazie.Îi priveam cu ochi de cunoscători. Adevărul e că-i priveam pe toţi cuochiul unui soldat din linia-ntâi, fie ei militari, fie nu. În mod tacit amcăzut de acord că cei 175 de rezervişti înşiraţi acolo sus, pe şosea,n-aveau cine ştie ce în comun cu soldaţii. Echipamentul îl purtau ca niştemuhaiale.Prost ajustate, curelele apucaseră să le facă rosături. Cizmele eraulustruite, dar ţepene. Nu fuseseră niciodată lăsate să se-nmoaie în urinăşi apoi frământate zdravăn cu mâna ca să se argăsească. În cizmedintr-astea ţepene era cu neputinţă să ajungi prea departe. Cizmeexemplare erau cizmele lui Porta; atât de moi încât vedeai mişcânddegetul cel mic înlăuntrul lor. E drept că trăzneau a urină cale de-opoştă. A spus-o şi "Chiorul", colonelul nostru, cu prilejul unei parăzi.— Puţi ca o sută de latrine laolaltă!Dar de interzis, nu interzicea argăseala. "Chiorul" ştia că picioarelesunt cel mai important lucru pentru un soldat. Arma secretă a infanteriei.Un comandant de infanterie inteligent trebuie să aibă grijă de picioareletrupei sale mai mult decât de orice altceva.Micuţul îl înghionti cu cotul pe Legionar.— Ce adunătură de amărâţi ne-au expediat! Ivan o să-i bage-n mor-mânt doar holbându-se o dată la ei. Dacă nu eram noi doi,"Mergi-ori-Crapă", războiul ar fi fost de mult pierdut.Bătrânul râse înveselit. Stătea culcat sub un tufiş care-l mai apăracât de cât de ploaia ce cădea cu nemiluita.— Curios că nu ţi-au decernat Crucea de cavaler, Micuţule. Tocmaiunui erou ca tine...— Mă... pe crucea lor de cavaler, bodogăni Micuţul şi scuipă îndirecţia unei muşte înecate de ploaie.Ofiţerii rezerviştilor înjurau cât îi ţineau gura. Unuia din "boboci" îiscăpă pe jos casca de oţel şi se rostogoli zăngănind pe drum, demascân-du-l.— Jigodie! zbieră un Oberfeldwebel. La şmotru!Recrutul, un om în vârstă, trecu să execute ordinele pe care le urlagradatul.— Înainte! Pas alergător, marş!Oberfeldwebel-ul nu se urni din loc. Stătea acolo în drum şicomanda cu fluierul: era genul de om care ştie să scoată untul dinrecruţi; într-un sfert de ceas izbuti să-l dea complet gata pe nenorocitulcare-şi scăpase casca. Demolat. Isprăvit.Oberfeldwebel-ul rânji mulţumit. Ce poate să bucure mai mult inimaunui bătrân majur!Comandantul nostru de companie, locotenentul Ohlsen, stătea devorbă de una şi de alta cu locotenentul care-i adusese pe rezervişti. Nicimăcar nu băgase de seamă că bătrânelul e pe punctul să-şi dea duhul.Asemenea scene deveniseră o obişnuinţă. Se întâmpla atât de des. Înregulament aşa ceva se numea "menţinerea disciplinei", iar de practicatse practica încă de pe vremea armatei imperiale. Obiceiul cerea săaşteptaţi ca vreunul să comită o greşeală — şi-atunci aveai la dispoziţie
 
toate mijloacele de a-l băga-n mormânt. Era simplu şi eficace. Albi lafaţă, recruţii priveau la camaradul lor care, la capătul puterilor, coborapanta în patru labe. N-ar fi fost în stare să se ridice, chiar dacăOberfeldwebel-ul l-ar fi ameninţat cu tribunalul militar.Majurul scuipă în direcţia sa:— Drepţi, pasca mă-tii!Dar bătrânelul continua să zacă, plângând de ţi se rupea inima. Numai era nimic altceva decât o masă inertă. Când îl alerga de colo pânăcolo pe câmp, Oberfeldwebel-ul căutase cu tot dinadinsul să-l bage pringrămezile de bălegar. Acum, chichotind pe înfundate şi lingându-şi buzade jos, îl contempla pe omul prăvălit la pământ.— Ei bine, cap de bou! Dacă nu pofteşti să iei poziţie de drepţi, ameu şi alte metode. Îţi închipui cumva că ai scăpat? Aşteaptă tu un pic să înceapă Ivan să-ţi tragă cu gloanţe trasoare în târtiţă şi-atunci să vezi câtpoate să-ndure omul. Şi scrâşni: Ia lopata!Bătrtnelul bâjbâi cu mâinile şi izbuti să-şi desprindă lopata sa deinfanterist fa chip reglementar— Foc de artilerie în faţă! Sapă!Recrutul încercă să sape. Spectacolul era destul de comic. La vitezaasta i-ar trebui o mie de ani ca să-şi sape un adăpost. În perioada deinstrucţie timpul afectat era exact de unsprezece minute şi treizeci desecunde cronometrate din clipa în care lopata se afla scoasă din tocul ei.Şi să-l păzească Dumnezeu pe ăla care se mocăia o secundă-n plus. Noi,veteranii, eram şi mai rapizi. E drept însă că săpaserăm mii şi mii deadăposturi individuale. Puteai să le iei urma de la frontiera cu Spaniapână pe crestele Elbrusului, în Caucaz; şi apoi, săpasem în tot soiul desoluri. Micuţul, de pildă, putea să se-ngroape la pământ în şase minute şipatrusprezece secunde, iar dimensiunile lui reclamau un adăpost adânc.Se lăuda chiar că putea să-l sape şi mai iute, dar nu merita să seostenească fiindcă, oricum, recordul său nu fusese niciodată bătut.Oberfeldwbel-ul îşi înghionti victima cu vârful cizmei.— La ce tot visezi, mă, prăpăditule? Poate c-ai de gând să-ţi terminiadăpostul când vom fi cu toţii morţi şi putreziţi în mormânt? Mai repede!Mai repede!Recrutul leşină. Leşină uite-aşa, pe loc, fără să ceară voie. Oberfeld-webel-ul, surprins, se holbă. Clătinând din cap, dădu ordin la doi ostaşidin coloană să ia "cadavrul".— Şi ăstora li se zice soldaţi, murmură el. Sărmană Germanie! Tipulăsta însă îl va ţine minte, îşi făgădui tot el. O să-l pomenească peOberfeldwebel-ul Huhn, teroarea Bielefeldului. Îşi frecă mâinile cuvoluptate: Aşteaptă amice, aşteaptă! O să fii primul din companie care osă dea ortul popii!Pedeapsa însă îşi făcuse efectul. Nici unul din recruţi nu va mai lăsavreodată să-i cadă casca.— Ce găoază! aruncă neglijent Porta, muşcând în acelaşi timp dincârnatul de berbec pe care, cu cinci zile-n urmă, îl găsise în sacul demerinde al unui artilerist rus.Aveam cu toţii cârnaţi dintr-ăştia, de berbec. Cârnaţi de berbec dinKazahstan. Săraţi, tari ca piatra, dar delicioşi.Rămăseserăm doar doisprezece supravieţuitori. Pierderile mari nune mai impresionau defel. Aşa ceva ni se întâmplase atât de des.Pădurea însă ne costase scump. În pădurea aceea uriaşă, pe care ostrăbăteam retrăgându-ne, am dat şi peste bateria rusească. Ca deobicei, primul care-i văzu fu Legionarul. Nici pieile-roşii din romanele luiCooper nu atacau atât de tăcut ca noi. I-am curăţat pe toţi cu kandraua
1
.
1
Cuţit siberian cu tăiş dublu (N.A.)

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->