UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA ASISTENTA SOCIALA

Michel Foucault - A supraveghea si a pedepsi. Nasterea inchisorii

MODUL PROBATIUNE, AN III, GRUPA III

Desi manevreaza un uimitor volum de informatie istorica, chiar documente inedite cartea nu este o istorie a aparitiei inchisorii, desi astta ar indica subtitlul, cuprinsul si referintele. Tema centrala a cartii este puterea. Foucault inventeaza o noua conceptie despre putere (Deleuze) 1. Puterea este pozitiva desi autorul ne propune o imagine putin indulgenta a puterii, aceasta din urma nu este pur si simplu punitiva, reactiva, represiva pe scurt negativa; desi feroce, detestabila si proliferanta, puterea este o productie continua articulata pe si alimentata de nevoile umane, pe care dinamica sa interna le foloseste asadar creator. In plan etic idea unei puteri pozitiva, creatoare si care-si reface energia prin participarea pacientilorsai face din orice individ un colaborator, din orice victima propiul sau calau. 2. Puterea este extrateritoriala definind-o ca proces, ca ansamblu de efecte, ca productie, ca exercitiu, Foucault delocalizeaza puterea. Astfel aceasta nu mai este de gasit in spatii privilegiate si circumscrise institutiile statului de ex. ci irupe intr-un spatiu social discontinuu si eterogen, fiid difuza, potential ubicua, dar insociabila cu un loc anume si niciodata globala. In consecinta tipologia institutionala nu este nici stabila, nici cu totul relevanta. 3. Puterea este exercitiu puterea este mai curand strategie decat posesiune, e exercitata mai curand decat detinuta, nu este un privilegiu al clasei dominanate, ci un efect general al pozitiilor strategice ale acesteia din urma. 4. Puterea functioneaza simultan la nivel macro si la nivel micro raportul micro/macro nu e un dualism extrinsec, nici nu e complet caracterizat prin diferenta de talie, scara, resurse, ambitii: cele doua niveluri coexista si interactioneaza. 5. Puterea si cunoasterea sunt inseparabile transformarea fiintei umane in subiect e insotita de constituirea subiectului in obiect de cunoastere prin intermediul practicilor si discursurilr asociate, respectiv spihiatriei, medicinei clinice si teoriei penale. 6. Puterea din viziune istoricistica Potrivit lui Foucault, evolutia istorica a puterii penale cunoaste un punct de inflexiune in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cand descompunerea si disparitia Vechiului Regim antreneaza o mutatie a principiilor si practicilor politico juridice: de la o putere traditionalista neregulata si discontinua (subinstitutionalizata) - un fel de tranzactie perpetua intre legalitate si ilegalitate, se trece la o putere de tip nou specifica burgheziei -, care nu mai tolereaza ilegalismele populare, ci isi propune sa le elimine. In Vechiul Regim, pedepsele erau exemplare, fiindca supliciul razbuna lezarea unei autoritati personalizate chiar sacre: regicizii erau pedepsiti pentru atingerea celor doua corpuri ale regelui, si trebuia sa transmita unei populatii slab incadrate institutional un masaj disuasiv. Scenografia si regia minutioasa a casnelor si executiilor publice erau cadrul unei ceremonii politice in care era reconstruita suveranitatea monarhului, tocmai stirbita de delicvent, iar asistenta simnifica prin chiar prezenta ei langa esafod faptul ca recunoaste acea suveranitate. Frica puterii de miscarile populare a dus mereu la exigenta unei retele cat mai putin permeabile pentru delicte, precum si la principiul unei pedepse sistematice. Tehnic, functia penalitatii continue a fost asumata de politie si sistemul penitenciar. Fapt interesant, politia moderna apare in Franta simultan cu interventia panoptismului de catre Jeremy Bentham. Idea lui Bentham era de a construi o structura circulara din centrul careia un observator ascuns ii putea supraveghea continuu pe cei distribuiti in spatiile de pe circumferinta. Inchisoarea parea aplicatia perfecta a panoptismului, dar merita retinut ca principiul se putea extinde la organizarea comunitatilor umane obisnuite; era un exercitiu utopic, in linia noului ideal al puterii orasul ciumat: control generalizat, izolare, limitarea drastica a libertatii de miscare si asociete, etc. In amontele inchisorii, gasim institutiile in care se elaboreaza treptat o stiinta a corectarii corpului - scoala, cazarma, spitalul, atelierul -, iar in aval avem tesutul institutional modern al fiscalitatii, azilelor spihiatrice, fisierelor si bancilor de date privind populatia, televiziunii cu circuit inchis, etc. Inchisoarea a fost criticata din capul locului: s-a spus ca nu pedepseste eficient, ca este chiar o uzina de delicventi, o scoala a delictului. Totusi, inchisoarea a rezistata si s-a afirmat ca pedeapsa universala pe la 1820, punand practic punct unei indelungate polemici intre privind raportul dintre delicte si pedepse. Pana la Beccaria, cu toate innoirile de pilda, proportionalitatea delictelor si pedepselor era o limitare a vointei Printului si anunta noua ideologie capitalista -, ceva din arhaitatea legii talionului subzista in
2

sistemul penal, deoarece, desi teoretic proportionale, pedepsele ramaneau de aceeasi natura cu delictul: executie pentru asasinat, confiscarea bunurilor pentru furt, inchisoarea pentru privarea de libertate. De la Benhtam si pana astazi, principiul proportionalitatii se restrange la durata pedepselor, care devin unice ca natura: desi exista o variatie in regimul detentiei, iar unele state mai aplica pedeapsa capitala, tendinta este de a impune privarea de libertate ca pedeapsa universala si de a transforma astfel insasi esenta relatiei dintre institutiile puterii si delincventi: accentul cade pe supraveghere si terapie, nu pe razbunare si pedepsire. Asadar, societatea noastra e mai curand benthamiana decat beccariana. Cu alte cuvinte, sustine Foucault, se pedepseste dintotdeana, se supravegheaza doar de la inceputul modernitatii. Ambitia institutionala de a supraveghea se inscrie in escalada functionala a statului modern: societatile moderne sunt tot mai controlate; statul vrea sa normalizeze comportamentele; de la pedeapsa exemplara, se trece la pedeapsa sistematica si terapeutica; magistratii devin un fel de ingineri ai sufletului omenesc, un fel de medici preocupati mai mult de interioritatea delincventului, nu doar de actele acestuia. Incepand cu promulgarea Codului Penal, inchisoarea pretinde ca e un loc medico-judiciar; aparatul judiciar vrea sa corecteze si sa ingrijeasca, nu sa reprime, el urmareste omul diferit pe tot traseul de la deviatie la delict. Cinica si pragmatica, societatea moderna reaccepta o anumita marja de ilegalism; amenajeaza un fel de spatiu liber pentru acesta din urma, chiar pentru delicventa; realizeaza ca este mai eficace si mai rentabil sa supraveghezi decat sa pedepsesti; produce si mentine un mediu delicvent, pe care il organizeaza si exploateaza; delincventul devine complicele si ajutorul politiei; inchisoarea ajunge chiar locul in care statul isi recruteaza slujitorii. Pentru a construi sistemul institutional disciplinar - reversul, dublu negativ al democratiei -, statul modern concepe si impune un intreg mcanism al alterizarii, al excluderii, pe care partajul penal (despartirea delincventului de societate, constituirea mediului delincvent) il exprima cel mai bine. Astfel, curiozitatea pentru psihologia delincventului si criminalului, curiozitate pentru ce este, nu doar pentru ce face individul care incalca legea, genereaza discursul criminologie, prin care sistemul penal isi creaza marele alibi: judecatea si pedeapsa oculteaza tot mai mult dimensiunea lor represiva, exhiband programul unei transformari interioare a vinovatului. La 1840, cand se opreste seria istorica analizata in acest volum, cunoasterea-putere isi intemeiase reteaua continua de institutii orfelinat, institut de reeducare, penitenciar, azil psihiatric, spital, cartier/oras muncitoresc si de discursuri psihiatrie, criminologie, roman politist prin care se perpetueaza lungul concubinaj al politiei cu delincventa. De atunci, sugereaza autorul, stiintele sociale nu mai pot fi inocente: din nou cunoasterea-putere intre in fuziune, instituindu-se si legitimandu-se reciproc. 1. Supliciul. Corpul condamanilor ntre a doua jumtate a secolului XVIII i prima a secolului XIX se petrece o transformare a modului n care justiia i societatea privesc pedeapsa i o administreaz. Prima trecere este de la legea talionului, pedeapsa s fie pe msura faptei (omucidere cerea ucidere, furtul confiscare) la supravegherea i corectarea purtrii condamnatului. Pedeapsa i pierde caracterul public i accentul nu se mai pune pe corpul condamnatului ct pe sufletul i mintea lui. Se caut i se judec mai puin fapta n sine ct pulsiunile, sentimentele, dorinele care au dus la ea. Se acioneaz asupra individului nu pentru ca el, prin supliciu ce presupune violen (streang, ghilotina, ardere, ucidere) s i ispeasc fapta, ci pentru ca el prin supraveghere, educare, corectare, s fie normalizat. Acum apare personalul auxiliar judiciar (medici, criminaliti, psihologi) dedicate acestei normalizri. Pedeapsa este vzut ca pozitiv, un procedeu de putere legat de individ dar i de societate, un element legat de corp da al crui relaie cu el se schimb rapid. n schimbul transformrii de mai sus puterea devine difuz i greu de definit, devine evident legtura dintre putere i cunoatere i cum se nscriu tehnicile punitive ca elemente ale oricrui corp politic.

Fastul supliciilor Supliciul presupune durere, urme evidente, spectacol public al durerii i pedepsei. Asta deoarece crima este privit ca o lezare a suveranitii iar reconstituirea acesteia trebuie s fie clar i public. Supliciul este un triumph al legii care distruge delicventul. Beneficiile pentru suveran sunt clare: refacerea i sublinierea autoritii, reafimarea puterii. Puterea suveranului n sec XVIII fiind direct, personal, fizic, rzbuntoare pedeapsa trebuie s fie la fel. Poporul se teme de suplicii dar i se bucur de suplicii. Adesea execuiile i torturile au i un sens politic. 2, Pedeapsa. Pedepsirea generalizat ncepnd cu a doua jumtate a sec XVIII se umanizeaz pedeapsa, se introduce ideea de proporionalitate i de eliminare a morii din sistemul de pedeapsa. Se elimin supliciul. Motivele sunt variate. n societate se trece de la crime mpotriva omului la crime economice. Importana n general a economiei crete. Se observ c organizarea distribuiei puterii de a pedepsi este arbitrar i ineficient. Varietatea delictelor aprute (economice) cere o definire clar a lor i o mai bun organizare. Baza puterii se mut pe contract. Delictul nu mai este un atac la suveran care trebuie rzbunat, ci un atac asupra societii care trebuie reparat. Se caut mai ale prevenirea tulburrilor viitoare i oferirea de reparaii celor afectai. Pedeapsa trebuie s aib efecte laterale mari, de evideniere a legii, trebuie dovedit crima i aratat ce prevede legea. ncep s se fac separri ntre recidivist (cel ru) i crimele pasionale (cel lipsit de control). Blndeea pdepselor Crima trebuie fcut neatrgtoare pentru societate i trebuie s aib un folos economic. Pedeapsa nu trebuie s fie un spectacol ci o lecie. Normalizarea corpului trebuie s duc la normalizarea sufletului. nchisoarea apare ca pedeapsa general deoarece ofer posibilitatea de corectare, este economic eficient i produce economic, are un grad posibil nalt de organizare. 3. Disciplina. Corpurile docile n Epoca clasic corpul poate s fie constrns, modelat dar n finalul sec XVIII se renun la controlul prin sclavie, servitude sau vasalitate. Noul tip de control care dorete utilitate i normalitate. Disciplina este organizarea detaliului politic (a tuturor detaliilor). Exist o larg gam de instituii care au creat i dezvoltat mecanisme de creare i ntreinere a disciplinei. Foucault vede origine n colegiile iezuite, armatele protestante, manufacturi industriale i n nchisori. Tehnici disciplinare: 1) delimitarea individului; 2) cadrilaj fiecare la locul su; 3) amplasarea utilitara fiecare are o utilitate care trebuie maximizat; Controlul activitii individului sa face prin mecanisme ca: 1) program zilnic strict termene i sanciuni; 2) elaborare temporal a fiecrui act; 3) corelarea corpului cu gestul fiecare micare trebuie s fie optim; 4) articulare corp obiect; 5) utilizare exhaustiv folosire optim a timpului, spaiului, trupului.l Politica dorete extinderea disciplinei la scar naional. Mijloacele bunei modelri Disciplina modeleaz i fabric indivizi prin mecanisme ca: 1) supraveghere ierarhic; 2) sanciunea normalizatoare; 3) examinare. Se stabilete astfel un process n care, la fiecare nivel, un superior examineaz pe cei subordonai i dac ei nu respect normele le apolc o sanciune care are drept scop corecia, normalizarea. Panoptismul. Panopticonul este un dispozitiv cu un centru i un inel n jurul su i reprezint supravegherea perfect, realizat de puini asupra multora i de care nu se poate scpa. Un astfel de dispozitiv i cutarea implementrii sale face ca puterea s se automatizeze i s se depersonalizeze i ca puterea s fie mai eficient. Disciplina, din punct de vedere politic, este pozitiv, deoarece creeaz indivizi normali. Diseminarea mecanismelor disciplinare crete eficiena puterii i capacitatea ei de a normalize orice

deviaie. Mecanismele disciplinare se etatizeaz (se creeaz poliia i alte agenii) deoarece disciplina nseamn efieien politic, echilibru i distribuie a puterii. Practic puterea politic supunr fiercare individ la un examen continuu i cei care nu corespund normei sunt suspui unor corecii disciplinare care s i fac normali. Pentru aceasta exist o serie de agenturi specializate i deintoare de putere. Pedeapsa ca normalizare este una menit s descurajeze alte abateri i s reduce delicventul, se face fr vtmri fizice, discret, fr spectacol. 4. nchisoarea. Instituii complete i austere Secolul XIX adduce cu sine, cel puihn pentru lumea vesticv, idea de libertate ca atribut al fiecrei fiine umane. Organizrile politice pun accent pe valoarea ei i pe funcia ei egalizatoare. Toii oamenii sunt liberi. Libertatea devine preioas. Pn atunci corpul fusese cea mai preioas posesie. Acum libertatea face concuren corpului i posesiunilor de natur material (bunuri). Privarea de libertate apare n aceast situaie ca fiind una egalitar, nediscriminatorie, i cu proporionalitate care poiate s fie cuantificat prin intermediul variabilei timp. Cel care svrete un delict este privat de libertate, pentru c astfel nu mai poate s atace societatea n continuare i pentru c astfel ester introdus ntr-un mediu unde cauzalitatea faptelor sale poate s fie studiat i unde el poate s fie normalizat. Timpul de detenie variaz n funcie de gravitatea social a faptelor. Dei pare o invenie a momentului nchisoarea nuj este un mechanism nou, ci mai degrab o mpingere spre extreme a elementelor deja ntlnite la alte instituii cu character disciplinar: coala, cazarma, atelierul, mnstirea. nchisoare, spre deosebire de celelalte, se ocup, n mod total, de toate aspectele individului. Principiile nchisorii sunt simple: 1) izolare are considerente practice (mpiedicare revoltei) i teoretice (meditaie este ncurajat de singuratate); exist mai multe modele, unele cu izolare total, altele care permit socializarea limitat; 2) munca nu are character puternic economic, deoarece are o eficien foarte mic, dar are rol n reeducarea individului i crearea unui raport de putere ntre ele i stat; 3) evaluarea delicventului nchisoarea i arog drepotul de a analiza i de a descompune pe delicvent i de a evalua care este durata pe care trebuie s o petreac, ntre anumite limite, pentru a se normaliza; puterea de a elibera sau nu o are nchisoarea. Ilegalism i delicven Trecerea de la supliciu la detenie este numai trecerea de la o art a puterii la o alta. Faptul c detenia nu este public i nu este violent masiv nu nseamn c ea nu are nici un obiectiv legat de putere. Trecerea de la lanuri (parade n lanuri ale deinuilor) la furgonul care i transport izolai i n tcere nu este dect trecerea de la spectacol la eficien. S-au fcut, aproape nc de la nceputul sistemului penitenciar, critici la adresa nchisorilor, care sunt nc actuale: 1) nu diminueaz criminalitatea; 2) ncurajeaz recidiva; 3) creeaz delicveni prin socializare; 4) creeaz cluburi antisociale; 5) Dup eliberare nu sprijin delicvenii i i impinge napoi la crim; 6) familiile deinuilor sunt surse de delicveni. Optimul condiiei penitenciare, utopia penitenciar, nu s-a schimbat nici ea: 1) funcia este schimbarea comportamentului delicventului; 2) deinuii trebuie sepoaraii pe criterii de pericol, pedeaps, vrst, sex; 3) pdeapsa trebuie s fie modificat n funcie de purtarea delicventului; 4) munca este activitatea de baz care va duce la schimbarea comportamentului; 5) educaia moral necesaar; incalcularea normalitii asupra delicventului; 6) folosirea unui personal de specialitate (medici, criminaliti, psihologi) care s analizeze i s examineze delicventul pentru a l putea normalize; 7) existena unor msuri de control i de asisten post eliberare din deliceven pentru a elimina posibilitatea de recidiv. Totui situaia delictelor nu scade i nici toi cei eliberai nu defgvin indivizi normali. Acesta este eecul nchisorii. i acesta este succesul ei. Pentru c ea are mereu astfel o funcie. Eecul nchisorii este secretul existenei i dezvoltrii ei. Penalitatea este o modalitate nu de suprimare ci de controlare a ilegalismelor. La nceputul secolului XIX apar ilegalisme noi, politice i economice, din ce n ce mai variate la care se adaug o specializare a ilegalitilor. Infractorii aparin mai ales clasei de jos a societii. Ei sunt i cei de care statul se teme cel mai mult ca element destabilizator. Practice nchisoarea devine un
5

instrument de control a acestora, care astfel sunt mai atent controlai i observai de ctre stat. delicvena servete drept motiv pentru observarea populaiei, pentru descurajarea comportamentelor anormale, pentru reeducarea celor care le au, pentru instaurarea unui sistem de control a tot ceea ce nseamn activitate public a ceteanului. Prin instituii ca nchisoarea i datorit delicvenei se poate supraveghea populaia n mod legitim. Universul carceral Autorul nominalizeaz instituia penitenciar de la Mettray ca fiind chintensena regimului penitenciar, format din nchisori i alte instituii (orfelinate, spitale). Aceast instituie are ceva din arhipelagul gulag al Rusiei Sovietice.