Importana i structura lucrrii lui K. M. Keynes Teoria general a folosirii minii de lucru, a dobnzii i a banilor (1936).

Succesul justificat al lucrrii lui Keynes se explic prin faptul c a reuit s dea multe rspunsuri plauzibile i convingtoare la cteva probleme grave i urgente care au marcat dubla criz la care a fost martor: att criza economic din anii 1929-1933 care a zguduit ntregul edificiu al economiei de pia, ct i criza gndirii economice din deceniile trei i patru ale secolului nostru, care s-a manifestat ca o dovad a faptului c prima criz menionat (criza economic) i-a surprins nepregtii pe majoritatea economitilor. Teoria general a folosirii minii de lucru, a dobnzii i a banilor este structurat n 24 de capitole, grupate n ase cri. n Prefaa lucrrii autorul explic impasul sau criza n care a intrat teoria economic neoclasic (ortodox) i modul cum a evoluat propria sa gndire economic de la lucrarea din anul 1930 (Tratat asupra banilor) pn n 1936, subliniind aportul su la ieirea din acest impas, respectiv debarasarea de idei vechi, depite, de idei preconcepute, i orientarea lui pe crri necunoscute n cercetarea unei economii monetare Cartea nti, intitulat Introducere cuprinde trei capitole. Primul capitol, foarte scurt, pune n discuie deosebirea dintre teoria clasic i teoria keynesist. Caracteristicile cazului special pe care l are n vedere teoria clasic scrie Keynes nu sunt cele ale societii economice, n care trim de fapt, rezultatul fiind c nvtura ei este neltoare i dezastruoas dac ncercm s o aplicm la datele realitii. Celelalte dou capitole pun fa n fa postulatele teoriei neoclasice care nu pot da rspuns noilor probleme economice, respectiv c felul cum funcioneaz n realitateeconomia n care trim a fost neles fundamental greit, i explicaia nou sugerat de Keynes pentru ceea ce el a numit paradoxul srciei n mijlocul abundenei, pornind de la principiul cererii efective, sau n ce const frna pe care insuficiena cererii efective o poate pune prosperitii. Concluzia lui J. M. Keynes la aceast Introducere este c Se prea poate ca teoria clasic (inclusiv cea neoclasic n.ns. S.S.S) s nfieze felul n care am dori s se comporte economia noastr. Dar a presupune c ea se comport ntr-adevr n acest fel nseamn a escamota dificultile noastre. Cartea a doua, intitulat Definiii i concepte cuprinde capitolele 4-7 i explic mai ales trei macrocategorii i anume: venitul global (naional), economiile i investiiile globale. Cartea a treia, intitulat nclinaia spre consum, cuprinde capitolele 8-10 i se ocup de legea psihologic fundamental (nclinaia spre consum cu reversul ei nclinaia spre economii) cu ajutorul creia autorul explic originea dezechilibrelor din economia contemporan,

folosindu-se i de noi parametri (multiplicatorul investiional) pentru a ilustra intensitatea cu care o anumit nclinaie marginal spre consum influeneaz volumul cheltuielilor, veniturilor i investiiilor succesive. Cartea a patra, intitulat Imboldul la investiii cuprinde capitolele 11-18 i se refer la alte dou legi psihologice (imboldul la investiii i preferina pentru lichiditi), precum i la categoriile economice bani, capital, eficien marginal a capitalului i rata dobnzii. Capitolul 18 din aceast carte, intitulat Teoria general a ocuprii ntr-o nou formulare, face o sintez a analizei din capitolele anterioare, sistematizeaz macrocategoriile i nclinaiile cu care a operat n dou grupe (variabile independente i variabile dependente) i expune un rezumat al acestei teorii. n acest capitol autorul ajunge la concluzia c o caracteristic remarcabil a sistemului economic n care trim const n aceea c, dei expus la mari fluctuaii ale produciei i ocuprii, nu este totui marcat de o instabilitate violent. ntr-adevr continu autorul el poate fi capabil s se menin de-a lungul unei perioade considerabile ntr-o stare cronic de activitate subnormal fr s manifeste vreo tendin spre redresare, nici spre o prbuire total. Mai mult, faptele arat c ocuparea deplin a minii de lucru sau chiar i numai o situaie apropiat de ocuparea deplin constituie un fenomen rar i de scurt durat. Fluctuaiile pot ncepe brusc, dar par s cedeze treptat nainte de a fi atins amplitudini extreme, i soarta ne rezerv de obicei o situaie intermediar care nu este nici desperat, nici satisfctoare. Tocmai faptul c fluctuaiile au tendina s cedeze nainte de a ajunge la extrem i s evolueze n cele din urm n direcia opus, a servit drept baz teoriei despre ciclurile economice cu faze care se succed cu regularitate. Cartea a cincea (Salariile nominale i preurile) i Cartea a asea (Scurte nsemnri sugerate de teoria general), respectiv capitolele 19-21 i 22-24 abordeaz probleme adiacente teoriei generale a lui Keynes. Un interes deosebit prezint capitolele 20 i 24. n capitolul 20 (Funcia ocuprii minii de lucru) autorul se ocup de aspecte mai subtile ale relaiei dintre nivelul cererii efective de bunuri (mrfuri) pe pia i nivelul ocuprii, recurgnd la ample formalizri matematice. Deosebit de important este capitolul 24 (nsemnri finale cu privire la filozofia social la care poate conduce teoria general) deoarece expune ntr-o form condensat opiunea socialpolitic a autorului, preferina lui pentru individualism i descentralizare, respectiv aprarea economiei de pia bazat pe proprietatea privat i a concurenei (perfecte i imperfecte), rolul capitalului i al profitului, justificarea n anumite limite a inegalitii de venituri, precum i ideile sale privind politica economic intern, comerul internaional i politica economic extern.

PRINCIPALELE CURENTE DIN GNDIREA ECONOMICA CONTEPORANA Dupa primul razboi mondial, n perioada interbelica dar mai ales postbelica n gndirea economica contemporana au aparut si s-au afirmat o serie de curente. Delimitarea dintre acestea se face n functie de mai multe criterii cum ar fi: suportul social si de clasa pe care se sprijina respectivul current economic si-l promoveaza; rolul atribuit statului n controlul mecanismului economic; pozitia si atitudinea lor fata de doctrinele dominante; specificul relatiilor nationale. n perioada interbelica s-au impus n mod clar doua curente dominante: dirijismul si neoliberalismul. Dirijismul economic A aparut si s-a afirmat n anii 1930, dupa marea criza economica din anii 1929-1933, dominnd viata economica mai bine de trei decenii pna n 1968.Creatorul acestui cunoscut curent a fost J.Keynes.Pornind de la disfunctionalitatile din economie J.Keynes si-a propus sa gaseasca solutii practice pentru a atenua sau chiar nlatura dezechilibrele si sa revigoreze sistemul economic n ansamblu. n noua sa teorie economica J.Keynes a pornit de la critica si respingerii politicii liberului schimb considernd-o imperfecta si nerealista att la scara macroeconomica si mondoeconomica. Daca dezechilibrele economice prin politica liberului schimb sunt produse spontan, reglarea vietii economice nu se poate realiza spontan. n aceasta situatie nu se justifica pasivitatea statului fata de societate n general, de viata economica n particular. Esenta dirijismului preconizat de J.Keynes consta n interventia moderata a statului n economie proces definit cu termenul de dirijism. Esenta politici economice dirijiste preconizate de J.Keynes consta n realizarea unei coordonate ntre consum si investitie pentru a realiza un volum al productiei corespunzator ocuparii optime a fortei de munca. J.Keynes a condamnat interventia excesiva a statului n economie, socializarii activitatii economice, sub forma socialismului de stat sau nationalizarea ntreprinderilor. J.Keynes arata ca nu este important ca statul sa preia n proprietate mijloacele de productie, ci rolul sau sa constea n stabilirea volumului global al resurselor necesare continuarii productiei si asigurarea retributiei proprietarilor acestora.

n practica politica economica promovata de dirijism a generat consecinte pe termen lung si pe termen scurt. si pe termen lung. Pe termen scurt politica dirijista formulata de J.Keynes a contribuit la reducerea somajului, la atenuarea dezechilibrelor, la amnarea sau atenuarea unor crize. Pe termen lung politica dirijista a avut efecte complexe si contradictorii. Astfel timp de cteva decenii dirijismul a condus la cresteri economice, dupa care au nceput sa se manifeste efecte indirecte, neasteptate cum ar fi inflatia. Ea a fost generata de cresterea cheltuielilor publice si orientarea investitiilor n domeniul militar. La acestea se aduna si scaderea puterii de cumparare si reaparitia somajului. Cnd aceste efecte secundare au nceput sa fie dominante fata de avantajele initiale produse de dirijism a aparut critica antidirijista si antikeynesista, aparnd noi curente ca neoliberalismul, teoria asteptarilor rationale sau teoria cresterii zero. Ideile sale au pus fundamentul Keynesianismului de astzi i au fost dezvoltate n decursul timpului de economiti ai colii keynesiene, dei n prezent, pentru explicarea efectelor pe termen lung sunt judecate cu scepticism. De fapt, mesajul operelor sale este acela c, ideile microeconomice pot fi complet false n contextul macroeconomic. Din punct de vedere al coninutului, Keynes are o confiden special n puterea de conducere a conjuncturii interne. Din punct de vedere academic, Keynesianismul este o compoziie format din neoclasic i nelegere keynesian. Din punct de vedere analitic nu ofer noi perspective. Pentru el economia de pia cu politic economic statal este stabilizatoare. Keynes a diagnosticat incompetena fundamental a economiei de pia de a-i garanta o dezvoltare stabil. Deoarece Keynes a recomandat un intervenionism, n 1930 a avut simpatie fa de fascismul italian, afirmnd c intervenionismul statului fascist, asemnat cu un paznic de noapte, ar oferi cele mai bune condiii pentru implementarea ideilor sale. n teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocraiei lui Franois Quesnay. Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare. In ceea ce priveste econometria, el crede ca nu se poate ajunge foarte departe decat inventand modele noi si imbunatatite. In acest domeniu, progresul consta in ameliorari progresive in alegerea metodelor. Pentru a-si sustine mai ferm teoria, el ii ofera drept

contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la Kings College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu si-a ameliorat modelul simplu si invechit pe care il folosea), iar cel de al doilea este Alfred Marshal (care din dorinta de a inveta noi modele si de a fi realist, si-a incurcat modelele refuzand ideea de a folosi scheme abstracte). Pentru ca un model sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa nu contina valori reale pentru functiile sale variabile, deoarece devine inutilizabil. Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Cocluzia sa este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge utilitatea ca instrument de gandire. Principalele sale scrieri sunt: The Economics Consequences of the Peace Consecintele economice ale pacii (1919), A Treatise on Money - Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut mai ales pentru cartea sa The General Theory of Employment, Interest and Money - Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si banilor (1936), care a revolutionat stiinta economica sustinand finantarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice. Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare. Keynesismul este doctrina care a influentat cel mai mult gndirea economica, n general, si cea anglo-saxona, n special, fiind concomitent o doctrina, un curent si o scoala economica. nca de la nceput, Keynes n-a avut nici un dubiu cu privire la semni-ficatia si importanta lucrarii sale. Doctrina keynesiana isi trage radacinile din acea realitate economica concreta care a existat in perioada interbelica, in special in Anglia, dar si in alte tari dezvoltate industrial. Primul razboi mondial demonstrase cu prisosinta ca principiul laisser-faire se epuizase, ca economia capitalista nu mai purtea functiona normal fara o interventie masiva a statului. Neoclasicii ziceau un pic de rabdare , dar spre dezamagirea lor situatia economica continua sa se inrautateasca, crizele adanci si pustiitoare, somajul, inflatia si acutele conflicte sociale punand sub semnul intrebarii insasi valabilitatea economiei de piata si a capitalismului, practica infirmand la tot

pasul principiul liberalismului economic, si anume ca economia de piata este capabila sa se autoregleze. Nu-i vorba numai de dezordine, ori miscari muncitoresti ci de viata ori de moarte, foamete ori existenta, de zvarcolirile infricosatoare ale unei civilizatii muribunde , scria Keynes in anul 1920. Nefiind in stare sa rezolve problemele practice, gandirea economica intrase in impas. Era nevoie de a innoi atat metodologia cat si teoria economica, lucru pe care incepuse sa-l faca deja unii economisti cum ar fi britanicul A.C. Pigou, polonezul M. Kalecki, dar mai cu seama suedezul Wicksell. Si totusi, misiunea de a elabora o noua doctrina si de a propune retete concrete si eficiente pentru a iesi din criza, avea sa-i revina lui Keynes. Metodologia lui Keynes Principalele izvoare teoretice din care s-a inspirat Keynes in procesul elaborarii operei sale economice au fost lucrarile mercantilistilor1. Desi opera lui Keynes a avut o enorma influenta asupra practicii, ea a fost destinata in primul rand economistilor teoreticieni. Keynes respinge conceptia unei ordini naturale precum si a unor legi obiective, de natura fizico-matematica, legi care ar putea asigura functionarea spontana a economiei si stabilirea echilibrului economic. El plaseaza la temelia motivatiei activitatii economice inclinatiile pshologice ale oamenilor, inclinatii constante si decisive pentru comportamentul intreprinzatorului, care sunt ridicate la rangul de legi economice. Printre aceste legi economice de natura psihologica, potrivit lui Keynes, cele mai importante sunt: legea psihologica fundamentala(inclinatie spre consum sau spre economii), legea imboldului pentru investitii si legea preferintei pentru lichiditati. Aceste inclinatii, fiind stihice si incontrolabile, stau la baza dexechilibrelor economice, in mod special a crizelor si somajului. Teoria cantitatii banilor a fost prima teorie pe termen scurt pentru stbilizarea macroeconomica. Aceasta teorie este curioasa deoarece reletioneaza rezerva de moneda la pretul general la care bunurile sunt cumparate, nu la cantitatea de bunuri produse. Keynes a incercat sa folosesca aceasta teorie pentru a explica fluctuatiile din output-ul firmelor. Inainte de 1914 Keynes spunea ca banii nu au alta utilitate decat ac mijloc de a efectua tranzactii, doar pentru a scapa de acest subiect cat mai repede posibil. Tot ce avea de facut autoritatea centrala era sa asigure o cantitate suficienta de bani si totul va fi bine. De dinainte de priul razboi mondial si pana la publicarea Treatise in Money, munca lui Keynes a continuat pe acesata latura, dar srpe sfarsit devenise o problema pentru el. Keynes ajunge sa respinga aceasta
1

T.R. Malthus in special

conceptie clasica. El afirma ca banii joaca si trebuie sa joace un rol activ in viata economica. Banii trebuie folositi ca instrument important de dirijare, de reglementare a economiei. Unul din scopurile principale ale politicii monetare propuse de fondatorul doctrinei dirijiste este mentinerea ratei dobanzii la cel mai scazurt nivel posibil. Asemeni lui Aristotel si canonistilor miedevali, savantul englez considera ca banii nu produc nimic. De aceea trebuie stimulati si incurajati cei care creeaza tot felul de bunuri, si nu cei care, tezaurizand moneda, obtin venituri fabuloase. Un credit ieftin nu numai ca ar stimula investitiile private, ci si a scoate terenul de sub picioarele rentierilor. Iar printr-o miscare progresiva a ratei dobanzii pana la zero, aceasta clasa parazitara, care nu investeste, nu produce, a fi sortita pieirii. Reducerea ratei dobanzii, adica ieftinirea creditului poate fi realizata pe calea sporirii cantitatii de bani aflati in circulatie. Aceasta masura deschide insa, in mod inevitabil, calea inflatiei. Ce-i de facut? Din doua rele, Keynes accepta raul cel mai putin periculos-inflatia (in prezent inflatia este considerata raul cel mai mare). Oricum, legatura dintre somaj si inflatie este evidenta, caci creaea noilor locuri de munca urma sa se infaptuiasca printr-o finantare pe baze inflationiste. Fundamentand teoretic ca necesitatea ruperii legaturii dintre emisia monetara si rezerva de aur existenta, Keynes propune ca statul sa emit afara nici o jena atatia bani cati are nevoie economia. Iar daca sistemul etalon-aur este o piedica in cale atingerii acestui deziderat, atunci acest sistem trebuie sa fie abandonat. Ultimul patrar de secol al gandirii economice a fost marcat de disputa dintre monetarism si keynesism, care a impartit economistii in doua tabere. In prima tabara se afla cei care au fost deacord cu Milton Friedman, si anume pe cel mai puternic factor care influenteaza activitatea economica este reprezentat de modificarile stocului de bani. In cealalta tabara se afla discipolii lui Keynes care tin seama de ideea ca elementele determinante al nivelului activitatii economice in orice moment sunt fapte care afecteaza componentele cereri globale si care cred ca modificarile cheltuielilor pot afecta nivelul venitului real, independent de cantitatea de bani. Ei sustin ca politica monetara, cat si cea fiscala , sunt capabile sa exercite efecte substantiale asupra venitului si productiei. In particular, John Maynard Keynes si discipolii sai au considerat drept minim rolul banilor in economie, mai ales in conditiile de depresiune cand ratele dobanzilor ar trebui sa fie cat mai reduse. Dar in viziunea keynesiana un nivel mediu al ratei dobanzii ar duce la o crestere exagerata a preturilor. Keynes a sugerat ca preferintele spre lichiditati pot fi satisfacute la o depresiune economica severa cand scaderea venitului reduce volumul tranzactiilor si cererea de bani spre

pastrare, iar politica monetara micsoreaza rata dobanzii incurajand astafel detinerile de lichiditati pentru operatiuni speculative. Schema preferintei pentru lichiditati devine acum elastica la infinit datorita asteptarilor unanime ale investitorilor, si anume ca rata dobanzii nu mai poate scadea ulterior; pretul actiunilor sunt atat de inalte incat nimeni nu se asteapta sa creasca mai mult. In cnsecinta toti prefera sa pastreze banii lichizi, iar politica monetara nu mai are nici un efect. Cresterile ofertei de bani sunt asadar ineficiente pentru reducerea ratei dobanzii. Din cauza inclinatiilor oamenilor de a acumula lichiditati acest comportament a fost denumit capcana lichiditatii. Conform noii sale conceptii din lucrarea cea mai valoroasa Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor aparuta in 1936, Keynes nu considera cantitatea de bani in circulatie ca un factor activ, ci ca o functie a preferintei pentru lichiditate, adica a tendintei de a pastra capitalurile si veniturile sub forma baneasca, in functie de anumite nivele ale ratei dobanzii. Pe aceasta baza el propune urmatoarea formula: M=L X R unde L este preferinta pentru lichiditate si R este rata dobanzii. Keynes considera acum ca actiunea factorilor politici neprevazuti este in stare sa submineze efectul masurilor luate de banici in domeniul politicii monetare si de credit, masuri menite sa reglementeze masa de bani si preturile marfurilor. Keynes stabileste o serie de legaturi intre cantitatea de moneda, gradul de ocupare a fortei de munca si preturi. Astfel, el considera ca in situatiile de ocupare incompleta a mainii de lucru, cresterea cantitatilor monetare nu provoaca cresterea preturilor. Atunci cand exista marje, rezerve de forta de munca si deci se poate munci mai mult, cantitatea suplimentaa de moneda va ajuta la cresterea economica si ea poarte sa sporeasca fara pericol, fiind benefica pentru ca face sa creasca gradul de ocupare a fortei de munca. In acest caz, Keynes vede o relatie proportionala intre cantitatea de moneda si gradul de ocupare a bratelor de munca, fara ca preturile sa fie afectate. Dimpotriva, in situatia cand s-a depasit pragul de plein-emploi, presupunand ca putem cunoaste cu certitudine acest prag, Keynes considera surplusul de cantitate de moneda necesara pentru a satisface cererea efectiva va provoca, de aceasta data, cresterea preturilor dincolo de limita permisa. Lordul de la Cambridge a incercat, prin analiza sa, sa ofere cheile atingerii obiectivelor care creau triunghiul magic al gandirii economice din statele occidentale: cresterea economica suistinuta, deplina folosire a mainii de lucru si stabilitatea preturilor. Ecuatiile lui Keynes

Caracteriznd complex banii, Keynes afirma c elasticitatea crerii banilor si a banilor de substitutie este nul sau foarte mic, volumul efectiv al banilor nefiind fixat rigid. Dup mai multe etape de formalizare a relatiilor dintre variabilele economice determinative ale cantittii de moned, Keynes propune ecuatia functional. M = L(r), unde: L(r) reprezint functia de lichiditate n raport cu rata dobnzii; Sunt evidentiate patru mobiluri ale preferintei pentru lichiditate: al tranzactiilor; al precautiei; al speculatiei; al veniturilor, si astfel ecuatia de mai sus fiind dezvoltat astfel: M = M1 + M2 = L1(y) +L2(r) unde: M1 si M2 sunt cantitile de moned necesare tranzactiilor, precautiei, speculatiei. L1(y) si L2(r) sunt functii ale lichidittii n raport cu venitul si rata dobnzii. n baza acestei relatii Keynes formuleaz 3 ntrebri: n ce raport se afl modificrile lui M fat de y si r? Ce factori determin pe L1? Ce factori determin pe L2? Modelul lui Modigliani Acest model este o variant modern, matematizat, a teoriei keynesiene, referindu-se la cele patru piete existente n economie, fiecrei piete fiindu-i atasate o serie de ecuatii care exprim dependenta cererii si ofertei pe aceste piete si echilibrarea cererii cu oferta. n cadrul modelului sunt cuprinse variabile endogene, exogene si initiale, precum si o serie de parametrii. Teoria monetar Radclife Variant oficializat a Keynesismului monetar, Raportul Radclife contest rolul economic activ al factorului monetar, masa bneasc reprezentnd doar un element al lichidittii totale, iar piata financiar opernd cu un spectru larg de rate ale dobnzii. In acest context cererea de bani vizeaz elemente diverse ale activelor financiare, echilibrul monetar neavnd o prea mare importan n cadrul acestei abordri. Postkeynesistii ncearc sa explice implicatiile pe care le are gradul nalt de incertitudine al adoptarii deciziilor asupra teoriei monetare, respingnd afirmatiile conform crora modificrile cererii ar determina preturile pe perioade scurte. Totodat, ei promoveaza politica veniturilor ca fiind eficient n stvilirea inflaiei, ns nsotite de msuri sociale. Nu oferta de moned influenteaz cererea global, ci invers, prin intermediul multiplicatorului monetar determinat de comportamentul indivizilor si al bncilor.

Anticiparile ca factor care determina productia si ocuparea Productia are ca scop satisfacerea consumatorilor. De regula, trece un timp intre suportarea costurilor ca fiind cheltuieli de productie si cumpararea efectiva a produsului. In acest timp intreprinzatorul (privit atat ca producator, cat si ca investitor) trebuie sa se ghideze dupa anticiparile pe care le face in ceea ce priveste pretul pe care-l va plati cumparatorul. Exista doua tipuri de anticipari: pe termen scurt, care se refera la pretul pe care fabricantul il asteapta pentru produsul sau finit la momentul inceperii fabricarii; si pe termen lung se refera la veniturile viitoare la care se asteapta intreprinzatorul produse finite pentru a le adauga la echipamentul sau de productie. Comportamentul fiecarei firme va depinde de aceste anticipari, dar si de cele ale altora, mai ales in ceea ce priveste investitiile. In ceea ce priveste influenta acestora asupra folosirii mainii de lucru, se va tine seama de echipamentul de productie si de stocuri, dar mai ales de anticiparile curente asupra viitoarelor costuri si venituri. Deci modificarea anticiparilor are efect asupra ocuparii mainii de lucru, dar acest efect va fi deplin doar dupa un interval de timp considerabil. Keynes explica acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt si pe termen lung. Pe termen scurt, schimbarile ce survin in nivelul anticiparilor, atunci cand sunt in sens nefavorabil, nu sunt atat de radicale pentru a duce la incetarea lucrului in procesele considerate eronate; cand sunt in sens pozitiv, este nevoie de o perioada de pregatire a mainii de lucru. Pe termen lung, echipamentul ce nu urmeaza a fi inlocuit necesita in continuare mana de lucru pana la uzare; daca schimbarile sunt in sens favorabil, este nevoie de timp pentru adaptarea echipamentului la noua situatie. In continuare Keynes vorbeste de ocuparea pe perioada lunga, ca fiind acea situatie conform careia anticiparile de un anumit fel se mentin o perioada destul de lunga pentru ca efectul asupra ocuparii mainii de lucru sa fie complet. Acest lucru nu este posibil, datorita modificarilor dese in ceea ce priveste anticiparile, totusi rezulta ca oricarei configuratii a asteptarilor ii corespunde un nivel determinat al ocuparii pe perioada lunga a mainii de lucru. Pentru a exemplifica, Keynes ia in calcul trecerea la o situatie de perioada lunga ca urmare a unei modificari a anticiparilor. In cazul in care noul volum al ocuparii va fi mai mare decat cel vechi, se va observa doar o crestere a intrarilor, adica a volumului de munca in stadiile initiale ale noilor procese de productie ( deci un spor initial al ocuparii modest). Cu timpul, ocuparea va creste treptat, ba chiar va atinge un nivel mai ridicat decat noua ocupare pe perioada lunga. Acest punct culminant se explica prin volumul de munca necesar pentru procesul de formare a capitalului pentru satisfacerea anticiparilor in noua configuratie. In timp, nivelul ocuparii va scadea la noul nivel de perioada lunga. Acelasi lucru daca achizitioneaza

este valabil si in cazul in care acesta se situeaza sub nivelul initial, din aceleasi cauze volumul ocuparii fortei de munca va scadea sub noul nivel, revenind cu timpul la acesta. Rezulta din cele analizate ca nivelul folosirii mainii de lucru depinde de configuratia anticiparilor din acel moment, dar si de cele care au existat in trecut, si care sunt intruchipate in echipamentul de productie actual. Deci este corect spus ca folosirea actuala a mainii de lucru este influentata de anticiparile actuale si de echipamentul de productie actual. Keynes considera ca nu se poate evita luarea in consideratie expresa a anticiparilor curente pe termen lung, dar ca este indicat acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt. De obicei, rezultatele cele mai recente au un rol predominant asupra acestor asteptari; iar prognozele producatorilor sunt modificate mai degraba in lumina rezultatelor, decat pe baza de anticipari privind modificarile viitoare. De altfel, efectele asupra folosirii fortei de munca pe care le au incasarile realizate din vanzarea productiei recente si cele pe care le au incasarile scontate de pe urma vanzarii productiei in curs se suprapun in mare masura. Cu toate acestea, in cazul bunurilor de folosinta indelungata, asteptarile pe termen scurt ale producatorilor se bazeaza pe asteptarile curente pe termen lung ale investitorului, iar acestea nu pot fi verificate la intervale scurte prin rezultatele obtinute.

Starea de anticipare pe termen lung Capitolul studiaza o parte din factorii care determina randamentul in perspectiva al unui bun. Este importanta aprofundarea acestei teme, deoarece capitolul anterior a avut ca tema principala investitiile. Marimea investitiilor depinde de raportul dintre rata dobanzii si curba eficientei marginale a capitalului. Aceasta din urma se poate calcula raportand pretul de oferta al unui bun de capital la randamentul sau viitor (in perspectiva). De aceea, pentru a intelege mai bine factorii de care depinde marimea investitiilor, trebuie sa analizam si acest aspect. Randamentul viitor al capitalului reprezita fluxurile de venituri (suma profiturilor) pe care un intreprinzator sconteaza sa le obtina, dupa realizarea productiei in perioada de functionare a bunului de capital. Randamentele in perspectiva depind in principal de doua grupe de factori, si anume: a) Faptele actuale (care sunt mai mult sau mai putin certe), precum: stocul existent de diferite bunuri capitale sau cererea actuala de marfuri care necesita mai mult capital. b) Fapte viitoare (in legatura cu care se pot face doar prognoze),

precum: modificarile viitoare de tip si de volum ale stocului de bunuri capitale, modificarile gusturilor cosumatorilor, cererea efectiva si modificarile salariului nominal. Starea psihologica de asteptare (denumita si starea de anticipare pe termen lung) este aceea in care producatorul evalueaza cat va obtine pentru un produs atunci cand acesta va fi gata, daca hotaraste inceperea producerii lui astazi, cu utilajele existente. Aceasta stare nu depinde doar de prognoza cea mai probabila care poate fi facuta, ci si de autoincrederea cu care facem aceasta prognoza. Starea increderii are o impotrata deosebita pentru ca este unul din principalii factori care determina curba eficientei marginale a capitalului (curba cererii de investitii). In examinarea acestei stari, se presupune ca nu au loc modificari ale ratei dobazii si ca schimbarea valorii investitiilor se datoreaza doar unor modificari ale anticiparilor privind randamentele lor in perspectiva. Anumite categorii de investitii depind, nu atat de previziunile intreprinzatorilor profesionisti, cat depind de asteptarile medii ale celor care lucreaza cu bursa. Aparitia hartiilor de valoare si a burselor pe care acestea sunt cotate a condus la posibilitatea evaluarii zilnice a multor investitii. Cunostintele pe care le avem de obicei cu privire la factorii care vor determina randamentul adus de o investitie in viitor, sunt foarte sarace, de aceea, pentru a reevalua o investitie existenta, se recurge la o conventie. Aceasta se rezuma la a presupune ca starea de lucruri existenta in prezent, se va prelungi la nesfarsit. Daca se poate conta pe respectarea acestei conventii, un investitor se poate autoicuraja, deoarece riscul pierderii investitiei scade. Vazute din aceasta perspectiva, inestitiile dobandesc un grad mai mare de sigutanta pentru investitorul individual. Puctele slabe ale conventiei sunt accentuate de unii factori, din care amintim: 1) Cresterea ponderii actiunilor care sunt proprietatea unor persoane care nu iau parte la conducerea intreprinderiideci nu cunosc perspectivele unei investitii actuale sau viitoare. 2) Existenta unor fluctuatii cotidiene ale profiturilor investitiilor existente , care desi sunt trecatoare si nesemnificative, tind sa exercite o influenta nejustificata asupra pietei. 3) Rolul psihologiei de masa a unui numar tot mai mare de indivizi neinformati ce contribuie la schimbarile bruste ale preferintelor colective. Atunci cand exista o cantitate mica de informatii, piata se confrunta cu valuri de optimism sau pesimism nerationale. 4) Starea creditului ceea ce reprezinta starea de incredere pe care o au institutiile care dau bani cu imprumut, in aceia care doresc sa obtina bani de la ele. Prabusirea pretului hartiilor de valoare se poate datora fie starii de incredere a investitorului, fie starii creditului, dar revenirea acestuia se poate realiza doar prin revenirea amandorura.

5) Concurenta manifestata intre profesionistii cunascatori ( care poseda capacitati de apreciere si cunostinte inaccesibile investitorului particular), ar trebui sa duca la corectarea actiunilor indivizilor neinformati. Investitorul si speculatorul profesionist se feresc in a face prognoze pe terman lung in ceea ce priveste randamentul unei investitii. Ei prevad insa modificarile bazei conventionale a evaluarii mai devreme decat cei nainitiati, nefiind interesati de valoarea reala a unei investitii, ci de acea valoare pe care i-o va conferi piata in viitor, sub influenta psihologiei de masa. Investitorul profesionist trebuie sa anticipeze acele schimbari iminente care influenteaza cel mai mult psihologia de masa a pietei. Obiectivul real al celor mai pricepute investitii este de a pacali multimea si de a transmite mai departe moneda falsa sau cea pe cale sa-si piarda valoarea. Americanii denumesc acest comportament a fi mai rapid decat glontul. Este necesar ca investitorii sa stie sa faca o investitie la momentul potrivit, sa plaseze hartiile a caror valoare este in scadere si sa aiba mereu spatele asigurat in cazul in care ar fi nevoiti sa se retraga din afacere (Keynes explica aceste atitudini printr-o serie se tehnici numite: tac, fata batrana si scaune mobile). In cadrul pietei, exista doua tipuri de investitori: a) Investitori speculatori (mai iuti ca glontul) sunt genul de persoane care speculeaza ignoranta celorlalti. Se doreste atingerea unui grad inalt de inteligenta pentru ca acesta sa aleaga varianta de investitie care crede ca va prinde cel mai bine publicului larg, nu aceea care ii place lui cel mai mult. b) Investitori cu spirit de intreprindere (seriosi) o astfel de persoana, daca este abila va putea obtine profituri mari in perspectiva ghidandu-se dupa cele mai bune anticipari variabile pe termen lung (anticipari autentice). Predominarea unor astfel de persoane pe piata este amenintata de o serie de factori precum: necesitatea unui bagaj mai bogat de cunostinte un grad de munca (efort) superior asumarea unor riscuri mai mari necesitatea unui timp mai indelungat pana la acumularea de bogatie Un investitor care vrea sa ignore fluctuatiile pe termen scurt ale

pietei, are nevoie de resurse mai mari pentru a fi in siguranta. El nu trebuie sa opteze pe scara prea mare si nici cu bani imprumutati. La un anumit nivel de inteligenta si la un volum dat de resurse, privind in viitor, el va obtine venituri mai mari de pe urma jocului. Speculatia nu este tot timpul superioara spiritului de intreprindere , dar cu timpul creste riscul ca speculatia sa predomine. Daca pe o piata apare preponderent un flux continuu de spirit de intreprindere, speculatorii sunt inofensivi. Exemplele de piete folosite de Keynes sunt: piata din Anglia piata bazata pe spirit de intreprindere La bursa din Londra, este redusa lichiditatea pietei datorita diferentelor mari dintre pretul de cumparare si cel de vanzare (diferente incasate de ministrii), comisioanele ridicate ale agentilor de schimb si impozitul mare pe transferuri perceput de Trezorerie. piata din New York piata speculativa In SUA , spiritul de intreprindere ar putea fi incurajat prin introducerea unui impozit de stat perceput la toate transferurile. Ideal ar fi ca investitiile sa fie achizitii permanente si indisolubile, pentru ca investitorul sa-si concentreze perspectivele pe termen lung. Problema in acest caz vine din partea lichiditatii pietelor de investitii. Fiecare investitor considera ca obligatiile pe care le contracteaza sunt lichide, dar acest lucru nu poate fi adevarat pentru toti luati laolalta. Intotdeauna exista riscul de a pierde banii investiti, de aceea multi prefera modalitati alternative de pastrare a economiilor tezaurizarea banilor. In concluzie, este necesara organizarea unor piete pe care bunurile de capital sa se poata transforma foarte usor in bani. In afara de speculatie, spiritul de intreprindere mai este influentat si de optimismul oamenilor mai mult decat de anticiparile matematice, pentru ca nu pot fi calculate precis profiturile ce urmeaza a fi obtinute. Prosperitatea economica depinde si de atmosfera politica si sociala in care se desfasoara activitatea. Langa increderea pe care intreprinzatorul trebuie da o investeasca in piata capitalurilor, se alatura si increderea in guvern si clasa politica in general. Spiritul de intreprindere, intemeiat pe sperante care se prelungesc in viitor, aduce foloase colectivitatii in totalitatea sa. De aceea, deciziile umane nu pot depinde de anticipari matematice riguroase, pentru ca nu exista o baza pentru astfel de calcule. Persoana rationala alege cat poate de bine intre diferite alternative, facand calcule acolo unde poate, dar lasandu-se condusa si de intamplare sau stare psihologica.

Exista si factori care atenueaza efectele ignorantei umane in ceea ce priveste viitorul, deoarece exista si investitii al caror randament in perspectiva este dominat de venitul pe care il aduc in viitorul apropiat. Acesti factori sunt: o dobanda compusa (in cazul serviciilor publice) o probabilitatea invechirii (in cazul cladirilor) In concluzie, Keynes afirma ca nu are incredere intr-o politica pur monetara care sa influenteze rata dobanzii, deoarece este putin probabil ca fluctuatiile prezentate mai sus sa fie combatute printr-o modificare a ratei dobanzii. El asteapta sprijin din partea statului in organizarea directa a investitiilor. Teoria monetar a lui John Maynard Keynes Oferta de bani: originea sa n procesul de finanare Teoria monetar a lui Keynes adic concepia sa privind originea ofertei de bani, cererea pentru aceasta i structura ratelor dobnzii este corespondentul logic al viziunii sale asupra relaiei dintre preurile bunurilor de capital i fluxul investiiilor. Procesul cererii se realizeaz prin intermediul sistemului bancar i al guvernului. Astfel, viziunea lui Keynes asupra unei economii capitaliste moderne caracterizate printr-un sistem bancar sofisticat, care funcioneaz pe baza rezervelor fracionale, concepe oferta de bani ca avndu-i originea n procesul de finanare. Preferina pentru lichiditate: cererea de bani Incertitudinea privind viitorul afecteaz nu numai eficiena marginal a capitalului i investiiei, ci i disponibilitatea noastr de a renuna la resursele cash. Deinerea de bani cash ne confer linite, spune Keynes, iar rata dobnzii pe care o solicitm pentru renunarea la bunurile lichide n schimbul bunurilor aductoare de ctig msoar gradul nelinitii noastre. Keynes susine c banii sunt cerui pentru satisfacerea a trei mobiluri: - mobilul tranzaciilor - mobilul prevederii - mobilul speculaiilor. ntruct cheltuielile cresc pe msur ce afacerile din economie iau amploare, cererea de bani pentru tranzacii crete odat cu producia naional i cu venitul. Cererea de bani aferent mobilului prevederii crete de asemenea pe msur ce volumul afacerilor se amplific. Cantitatea de cash dorit pentru tranzacii i mobiluri de precauie este n general inelastic fa de dobnd. Cererea agregat de bani pentru satisfacerea mobilurilor speculative se afl ns ntr-o continu

replic la modificrile progresive ale ratei dobnzii. Explicaia dat de Keynes cererii de bani ca depozit de valoare n condiii de incertitudine este uor neleas dac analizm ctigurile din titlurile financiare. Acolo unde exist o pia organizat, chiar dac ele nu sunt mijloace de schimb, titlurile cu venit fix nu sunt mult inferioare banilor nii ca bunuri de nalt lichiditate. Dezavantajul lor ns este riscul modificrilor de preuri, care altereaz ctigul pe care l furnizeaz. Dac preul de pia al unui titlu crete, raportul dintre venitul su fix i preul titlului scade. Ctigul pe care l va da, care este venitul ctigat din ne-lichiditate, scade n consecin. Ratele sczute ale dobnzii i ctigurile din titluri pot fi astfel mai puin atractive dect cash-ul nsui, chiar dac acesta nu produce nici un venit. Cererea si oferta de moneda Variatiile monedei influenteaz activitatea economic si de aici necesitatea de a ntelege originea nevoilor de moned (cererea) si a mecanismelor creatiei monetare (oferta). Cererea de moned presupune analiza motivelor subiectilor economici de a detine moneda: Analiza clasic si neoclasic: moneda cerut pentru nevoi de tranzactionare, nu pentru ea nssi, ci pentru functia sa de mijloc de schimb, formula propus: M *V = P*Q unde: M = cantitatea de moned; V = viteza de circulaie a monedei; Q = productia (tranzactiile) n exprimare fizic; P = preturile. Analiza keynesist: moneda detinut pentru nevoi (motive) de tranzactii, dar si de precautie si de speculatie, precum si moneda ca mijloc de consolidare a averii. M = f1 (VM) + f2 (I), unde: VM = venituri monetare curente; I = rata dobnzii (implicat n precauie si speculaie). M = cantitatea de moned; V = viteza de circulaie a monedei; Analiza monetarist: moneda ca activ financiar, cererea de moned depinznd de bogtia individului, de preturile si randamentele componentelor bogtiei, de gusturi si preferinte. Rolul patrimoniului n cererea de moned este explicat prin venitul permanent (viitor); Analizele recente accentueaz fie tranzactiile, fie patrimoniul n explicarea cererii de moned. Internationalizarea economic a generat crsterea cererii externe de moned si cererea intern de moned international. Oferta de moned reprezint cantitatea de mijloace de reglare a

schimburilor, de mijloace de plat, n acest sens structurndu-se agregatele monetare. Oferta de moned influenteaz activitatea economic prin volum, ritm de modificare si compozitie. Relaia dintre teoria valorii i teoria monetar Keynes a deplns ceea ce el a numit falsa separare ntre teoria valorii i distribuiei, pe de o parte, i teoria nivelului general al preurilor pe de alta. Unul din obiectivele lui Keynes a fost acela de a aduce teoria preurilor n ntregul ei napoi n strns legtur cu teoria valorii2. El i-a conceput teoria ocuprii i produciei n sensul furnizrii legturii necesare. Pentru atingerea acestui obiectiv, Keynes face cteva sumare observaii despre preurile particulare ce domin n diferitele industrii i trece apoi la industria ca ntreg i la nivelul general al preului. El ne reamintete c preurile particulare reflect costurile marginale, care depind, pe de o parte, de scara operaiunilor din industrie i pe de alta de preurile pltite pentru factorii angajai. De aceea, Keynes raioneaz c, dac trecem la industrie n ntregul su, vom descoperi c nivelul general al preului depinde de asemenea, n parte de preurile factorilor care intr n costul marginal i n parte de scara produciei ca ntreg, adic de volumul cererii globale efective i ocupare. Keynes a considerat c o modificare a cantitii de bani ar afecta imediat nivelul cererii agregate prin influena sa asupra ratei dobnzii i, prin aceasta, asupra investiiilor. El a gndit c, atta timp ct exist omaj, o cretere a cantitii de bani s-ar materializa parial n creterea volumului ocuprii i parial n creterea nivelului salariilor i preurilor. Keynes a respins astfel concluzia clasic c preurile relative i rata dobnzii sunt independente de cantitatea de bani. Banii potrivit lui Keynes, sunt doar neutri adic fr impact asupra amplitudinilor reale ale economiei, n dou cazuri speciale: unul este ocuparea deplin; cellalt este cazul capcanei lichiditii. n toate celelalte situaii banii nu sunt neutri deoarece, n lumea cu un grad de incertitudine n care trim, ei furnizeaz legtura major dintre prezent i viitor. Banii reprezint un bun ce poate fi deinut ca alternativ la bunurile productoare de venit. Cererea de bani este guvernat de incertitudine. Modificrile cantitii de bani afecteaz rata dobnzii i, prin aceasta, nivelul venitului, produciei i ocuprii. Astfel, accentul lui Keynes asupra banilor i a relaiei lor cu rata dobnzii constituie parte integrant a cercetrii sale privind problema dezechilibrului ntro economie dinamic, caracterizat de fenomenul incertitudinii.

Teoria general, p.29

TEORII I POLITICI MONETARE POLITICA FISCAL Teoria Keynesianist a instabilitii macroeconomice, constituie un mandat pentru intervenia guvernului n economie. n concepia Keynesianist, insuficiena cererii globale cauzeaz omaj, iar excesul cererii globale cauzeaz inflaie. ntruct piaa nu corecteaz aceste dezechilibre, atunci trebuie s intervin Guvernul. Keynes a concluzionat ca, Guvernul trebuie sa intervin pentru a ine sub control nivelul cererii globale. Principalele probleme pe care le comport politica fiscal, sunt: 1.politica cheltuielilor guvernamentale i politici legate de impozitare, s contribuie la asigurarea ocuprii depline; 2.ca aciuni de politici economice, ajut la combaterea inflaiei; 3.care sunt riscurile interveniei guvernamentale n economie. Activitile legate de impozite i cheltuie,.i guvernamentale, afecteaz nu numai nivelul produciei i Cheltuieli guvernamentale al preurilor, dar i structura produciei.
Transferuri guvernamentale

Pentru a nelege modul n care cheltuielile guvernamentale afecteaz cererea global, trebuie s facem distincia ntre cheltuielile fcute de Guvern i transferurile de venituri i cheltuieli guvernamentale pentru aprare, costurile de drumuri i osele, sntate, educaii, ce includ cumprarea de bunuri i servicii de pe pieele produselor. Ele constituie parte component a cererii globale. Dar Guvernul nu cumpr nimic atunci cnd se ocup de contribuia pentru asigurri sociale, aceasta reprezentnd un simplu transfer de venituri de la pltitorii de impozite, la cei retrai din activitate. Transferurile de venituri devin parte a cererii globale, nu numai n momentul n care beneficiarii transferurilor decid s cheltuiasc acel venit. Deci, numai o parte din cheltuielile guvernamentale totale reprezint cumprri de bunuri i servicii, celelalte elemente sunt fie transferuri de venituri, fie plata dobnzii pentru datoria naional.

Transferuri guvernamentale

Prerogativele de impozitare i cheltuielile guvernamentale exercit o mare influen asupra cererii globale. Guvernul poate aciona asupra nivelului cererii globale, prin: 1.cumprarea unei cantiti mai mari sau mai mici de bunuri i servicii; PIB = C + G + I + Exp.net 2.creterea sau scderea nivelului impozitelor; 3.modificarea nivelului transferului de venituri. Politica fiscal vizeaz utilizarea acestor prghii pentru influenarea rezultatelor macroeconomice. Din perspectiva macroeconomiei bugetului guvernamental, este un instrument care poate modifica cererea global i rezulatele macroeconomice.

Politica fiscal DETERMINANI OG FORELE INTERNE ALE PIEEI REZULTATE PRODUCIE LOCURI DE MUNC PREURI OCURI EXTERNE CRETERE ECONOMIC

PRGHII DE POLITIC FISCAL Fig.1 C G

ECHILIBRE INTERNAIONALE

Politica fiscal acioneaz n principal prin deplasarea curbei cererii globale. Stimularea fiscal. S presupunem c economia se afl ntr-o recesiune.

Nivel pre mediu CG1

Obiectivul politicii economice OG PIB al ocuprii depline

PIB de echilibru a

Deficit PIB 5,6 QE Fig.2 6,0 QF

PIB real (mild.u.m./an )

Echilibrul macroeconomic apare n punctual QE, unde se obine o producie de 5,6 mild.u.m./an, PIB corespunztor ocuprii depline apare in QF, unde valoarea real a produciei este de 6 mild. Prin urmare, economia se confrunt cu un deficit de PIB real de 400 mil.u.m.

Dac economia se afl ntr-un echilibru de recesiune cum este punctual a, obiectivul politic va fi acela de a crete producia la nivelul ocuprii depline QF. Keynes a impulsionat Guvernul s i foloseasc puterile de impozitare i de cheltuieli guvernamentale, pentru a deplasa spre dreapta curba cererii globale. Modelul Keynesian al procesului de ajustare ne ajut nu numai s nelegem cum poate economia s ajung ntr-o asemenea situaie indezirabil, dar i cum ar putea iei din aceasta. Keynes pune n eviden modul n care curba cererii globale se deplaseaz odat cu modificrile n comportamentul de cheltuieli. El arat de asemenea, modul n care noi injecii de cheltuieli, n fluxul economic, se multiplic n modificri mult mai mari ale cheltuielilor totale. n conceia Keynesian, calea de ieire din recesiune este sporirea cheltuielilor pe bunuri i servicii. Cheltuielile adiionale pot proveni, fie din sporirea cheltuielilor guvernamentale, fie din reducerea impozitelor care determin creterea consumului sau a investiiilor. Cu toate c strategia general a politicii fiscale keynesiene este clar, aria interveniei guvernamentale dorite nu este att de evident. Apar astfel, dou chestiuni de politic strategic: 1.ct de mult dorim s deplasm curba cererii globale ctre dreapta; 2.cum putem produce deplasarea dorit. Slbiciunea modelului Keynesian Keynes a considerat c politica economic ar putea s funcioneze fr impedimente. Scopul politicii fiscale expansioniste este realizarea ocuprii depline.

Nivelul pre (pre mediu)

Insuficiena cererii globale CG3 CG2 a

CG1

PE

b a Deficit PIB Insuficin CG 5,6 6,0 Fig.3

6,4

Scopul ocuprii depline ar fi atins n punctual b, cnd curba cererii globale se deplaseaz ctre dreapta cu 400 mil.u.m. Noua curb CG2 trece chiar prin punctul b, crend posibilitatea atingerii obiectivului ocuprii depline. Dar economic, nu se deplaseaz att de uor din punctual a n b. Aceasta are loc numai n condiii foarte speciale, numai dac curba ofertei global ar fi orizontal. Ocuparea deplin se va obine prin deplasarea la CG2, numai dac preurile nu ar crete odat cu expansiunea economic. Modelul Keynesian funcioneaz numai n aceste condiii restrictive. Modificri ale nivelului preurilor. Chiar i n zilele noastre, este posibil ca preurile s nu creasc de fiecare dat cnd cererea global crete peste anumite niveluri ale produciei reale. Curba ofertei globale poate fi n realitatea orizontal, dar, n cele din urm, ne ateptm la o nclinare n sus a curbei ofertei globale. Atunci cnd acest lucru se ntmpl, orice cretere a cererii globale afecteaz att producia real, ct i preurile.

n asemenea mprejurri, o cretere a cererii globale nu se convertete u.m. pentru u.m, ntr-un PIB real sporit, n schimb, atunci cnd curba cererii globale se deplaseaz ctre dreapta, economia se va deplasa n sus de-a lungul curbei OG i nu orizontal ctre dreapta. Concluzie:Fig.3 ilustreaz consecinele unei curbe a ofertei globale nclinate n sus. S presupunem c cererea global a fost crescut cu 400 mil.u.m., sum egal cu deficitul iniial al PIB. Atunci cnd economia se deplaseaz din CG1 in CG2, macroechilibrul va avea loc in punctul c al graficului nostru, nu n punctul b. Cum cererea sporete, ne ateptm s creasc presiunile asupra costurilor, mpingnd nivelul pretului n sus, de-a lungul curbei cresctoare a ofertei globale. n punctul c, curbele OG i CG2 se intersecteaz stabilind un nou echilibru, dar, la cest echilibru, nivelul preului este mai mare dect a fost iniial. Productia reala este mai nalt dar, nc nu la nivelul corespunzator ocuparii depline. Astfel, o politic keynesian esueaz n atingerea (obtinerea) ocuparii depline. De aceea, observm c modificarea (cresterea) cererii globale cu suma deficitului PIB, va aduce la stingerea ocuprii depline, numai dac nivelul preului nu creste.

Insuficiena cererii globale Faptul c abordarea keynesian nu funcioneaz, nu nseamn ns, c trebuie s abandonm politica fiscal. Fig.3 ne spune doar c politica keynesian nu va contribui la eliminarea omajului. Fig.3 sugereaz, de asemenea, c o doz mai mare de stimulent fiscal ar putea s fie de folos. n condiiile n care curba ofertei globale este nclinat n sus, trebuie s cretem cererea global cu o sum mai mare dect mrimea deficitului PIB (n scopul atingerii ocuprii depline); fig.3 ilustreaz aceast nou sarcin a politicii. Insuficiena cererii globale este nivelul adiional al cererii globale necesar pentru a atinge ocuparea deplin, dup ce s-a avut n vedere posibilitatea modificrii nivelului preului. A se observa din figur c, ocuparea deplin (QF) se atinge numai cnd curba cererii globale intersecteaz curba ofertei globale n punctul d. Pentru a ajunge acolo, curba cererii globale trebuie s se deplaseze din CG1 ctre CG3. Aceast a 3-a curb a cererii globale, trece de asemenea prin punctul e. Aceast distan orizontal dintre punctul a i punctul e, msoar insuficiena cererii globale. Cererea global trebuie s creasc, cu condiia insuficienei cererii globale, n scopul atingerii ocuprii depline. Astfel, insuficiena cererii globale deine sarcina fiscal. n fig.,

insuficiena cererii globale ester de 800 mil., sau 0,8 mild. u.m. Aceast cifr arat ce cantitate de cerere global suplimentar ester necesar pentru atingerea ocuprii depline. Cel mai simplu mod de a deplasa cererea global, este acela de a crete cheltuielile guvernamentale. Soluiile lui Keynes pentru nlturarea omajului Preocuparea fundamental a lui Keynes a fost aceea de a stabili o corelaie ntre dezvoltarea economic a societii i nivelul ocuprii resurselor de munc disponibile, de a oferi soluii pentru nlturarea omajului. Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic descriptiv compus din trei categorii de elemente: Variabile

endogene (determinate), indicatori globali care caracterizeaz nivelul activitii economice la scara economiei naionale (cea mai important fiind cererea efectiv de mrfuri)

exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul agenilor economici (nclinaia spre consum, eficiena marginal a capitalului, rata dobnzii);

Relaiile dintre variabile Relaiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor ecuaii i inegaliti, precum i interdependena dintre ele, redat cu ajutorul unor funcii (funcia ocuprii, a ofertei, a cererii etc.). Aa cum am mai afirmat, Keynes admite i recunoate existena omajului involuntar tema principal a investigaiilor lui i scopul final al analizei este de a descoperi ce anume determin volumul ocuprii minii de lucru. Nivelul ocuprii (E) sau numrul de muncitori care gsesc de lucru (N) depind de cererea efectiv de mrfuri (D), deci N = f(D). innd seama de structura cererii de mrfuri, Keynes ajunge la concluzia c dac suma consumului final global (C) i a investiiilor globale (I) este egal cu venitul global (Y), atunci economia este n echilibru, situaie exprimat n ecuaia fundamental a modelului su C + I = Y. Deoarece n realitate exist dificulti n desfacerea mrfurilor i predomin dezechilibrul n economie C + I > Y, ncasrile sunt mai mici dect producia oferit i deci, implicit, rezult omaj involuntar; Parametrul multiplicator investiional (K)

Parametrul multiplicator investiional (K), cu ajutorul cruia se exprim gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de Keynes pentru a exprima interdependena dintre fluctuaiile investiiilor, ocuprii i veniturilor. Acesta ne arat c atunci cnd are loc un spor al investiiilor globale, venitul va crete cu o mrime care este de K ori mai mare dect sporul investiional.

Mrimea (K) este direct proporional cu nclinaia spre consum puterea de cumprare s creasc.

. Ideea lui Keynes este

foarte simpl: Dac populaia nu gsete de lucru i nu este bine pltit, nu ne putem atepta ca Nu ester necesar ca Guvernul s acopere ntreaga deficien a cererii globale. S presupunem, c sarcina fiscal a fost de a crete cererile globale cu 800 mil.u.m. Aceast sarcin, coincide cu insuficiena cererii globale (fig.3)4. Dac cheltuielile guvernamentale ar crete cu acea sum, curba cererii globale s-ar deplasa, dincolo de punctul e din fig.3. n aceste condiii, s-ar trece rapid de la situaia de cerere global, inadecvat la o situaie de cerere global excesiv. Aceste situaii apar din cauza fluxului circular al venitului n economie. Atunci cnd Guvernul cumpr mai multe bunuri i servicii, el creaz venit adiional pentru participanii la procesul pieei. Beneficiarii acestui venit, la rndul lor, l vor cheltui. Astfel, fiecare u.m. ajunge cheltuit i recheltuit de mai multe ori. Apare un proces de multiplicare. Ca rezultat al acestui proces, fiecare u.m. de noi cheltuieli guvernamentale, are un impact multiplicat asupra cererii globale. Mrimea efectului asupra economiei din fiecare bun cheltuit de Guvern, depinde de valoarea multiplicatorului, i anume: modificarea tuturor cheltuielilor va fi egal cu multiplicatorul x noua injecie de cheltuieli guvernamentale.
Y 1 = G 1 C

-formula multiplicatorului

Y = venit + investiii = venit consum C ' = inclinaia marginal ctre consum Y Y = = I Y C 1 1 = C 1 C 1 Y

3 4

Vezi solutiile pentru inlaturarea somajului ale lui Keynes Slabiciunile modelului Keynesian

Multiplicatorul reprezint multiplul cu care o modificare iniial a cheltuielilor agregate, va schimba cheltuielile totale dup un numr infinit de cicluri de cheltuieli. S presupunem c, gospodriile au o nclinaie marginal ctre consum C ' = 0,75, multiplicatorul = 4. Dac multiplicatorul = 4 , fiecare u.m. a noii cheltuieli guvernamentale contribuie la creterea cheltuielilor cu 4 u.m.

Nivelul preului (pre mediu)

Impact direct al cheltui e-lilor guvernamen ta-le +200 mil.u.m .

Impact indirect prin interm e-diul Fig.4 consumului sporit +600 mil.u.m

Efectele multiplicatorului

Nivelul curent PE Producia real 5,8 6,4 (mild.u.m./a n)

5,6 QE

Aceast figur ilustreaz impactul cheltuielilor guvernamentale. Cererea global se deplaseaz din CG1 n CG2 cnd Guvernul cumpr o producie adiional n valoare de 200 mil.u.m. Efectele de multiplicare, cresc n acest caz cheltuielile de consum cu 600 mil.u.m. Acest consum adiional deplaseaz mai departe cererea global n CG3. Astfel, impactul stimulentului

fiscal asupra cererii globale include, att noua cheltuial guvernamental, ct i toate creterile ulterioare ale cheltuielilor de consum declanate de cheltuielile guvernamentale adiionale. Keynesismul, neokeynesismul si postkeynesismul Deficientele liberalismului neoclasic in Teoria general a folosirii minii de lucru, a dobnzii si a banilor, scris de Keynes, se prezint ca o critic a gndirii clasice, care include gndirea neoclasic: atentia excesiv acordat microeconomiei si staticii economice; excesul de subiectivism n abordarea categoriilor economice; excesul de formalizare matematic; abordarea unilateral a fenomenelor legate de consum, cerere si piat; apologia nejustificat a sistemului liberal de organizare economic; Trsturile paradigmei keynesiste 1. Consider teoria economic liberal clasic si neoclasic drept un caz particular al teoriei economice generale; 2. Respinge ideea unei ordini naturale si a unor legi naturale, capabile s asigure realizarea spontan a echilibrului economic; 3. Consider nesatisfctoare teoria economic pur; 4. Mut centrul de greutate al cercetrii economice n domeniul macroanalizei statice; 5. Este preocupat de dezechilibrele din economia de piat; 6. Sustine inevitabilitatea somajului involuntar n economia de piat; 7. Pentru a supravietui si functiona, economia de piat ar trebui s suporte interventia limitat a statului. Punctele cheie ale teoriei keynesiste enuntarea legii psihologice referitoare la venit si consum; teoria cererii efective rata dobnzii msura preferintei pentru lichiditate eficienta marginal a capitalului Eu nsumi sunt convins c aceast carte de teorie economic la care lucrez va revolutiona n foarte mare msur bnuiesc c nu chiar dintr-o dat, dar n cursul urmtorilor zece ani felul

n care trateaz lumea problemele economice aflam dintr-o scrisoare trimis prietenului su George Bernard Shaw. Keynes nu s-a detasat total de doctrina clasic si neoclasic, deoarece nclinatiile spre consum, spre investitii si spre economii sau preferinta pentru lichiditate nu sunt altceva dect termeni desprinsi din vocabularul stiintei economice marginaliste. El a realizat ns trecerea de la o abordaremicroeconomic la o abordare macroeconomic, demonstrnd c starea de echilibru economic nu asigur n mod automat si ocuparea deplin. Teoria lui Keynes va domina formularea politicilor macroeconomice ale trilor occidentale, ncepnd cu perioada de dup al doilea rzboi mondial si pn la mijlocul anilor 1970. Neokeynesismul a ncercat s dezvolte si s adapteze teoria si principiile de politic economic fundamentate de Keynes la cerintele si exigentele economice din a doua jumtate a secolului al XX-lea. Paul Samuelson consider c economia contemporan, n fomula economiei mixte, reprezint sinteza evolutiei spre acea stare n care este nevoit s fac apel, concomitent, la prghiile si principiile pietei libere dar si la reglajul keynesist. Urmasii lui Keynes, indiferent dac i numim neo sau postkeynesieni, au ncercat s continue de acolo de unde Keynes s-a oprit, s-i contureze unele concluzii si s ancoreze Teoria general noilor realiti. Noua economie presupune: punerea n aplicare a instrumentelor politicii macroeconomice, pentru atingerea unor obiective economice reale; gestiunea activ a cererii pentru a combate slbiciunile inerente ale capitalismului de pia; aplicarea activ si combinat a politicilor fiscale si monetare; aplicarea politicii veniturilor pentru asigurarea simultan a ocuprii depline si a stabilittii preturilor. Contributii ale postekeynesistilor: sustinerea extinderii ariei investigatiilor economice (problema repartitiei venitului national, problema inflatiei); critica scopului teoriilor neoclasice; respingerea microanalizei neoclassice; insistenta asupra caracterului ciclic al economiei. Concluzii J. M. Keynes i-a scris n 1935 lui George Bernard Shaw c lucrarea de teorie economic pe care o proiecta va revoluiona modul n care lumea privete problemele economice. Profeia

sa s-a adeverit pe deplin, pentru c Teoria general a modificat concepia privind esena problemei economice. De pe vremea clasicilor, problema economic a fost gndit n termenii nesfritei lupte dintre raritate i nevoile umane nelimitate. Contientizarea faptului c problema economic coninea un alt aspect i anume srcia n mijlocul belugului, a survenit la Keynes dup primul rzboi mondial. Dar punctul de vedere general c problema economic este una a raritii a persistat n timpul Marii depresiuni. Numai omajul prelungit n proporii de mas a evideniat n cele din urm c raritatea nu reprezint singura dimensiune a problemei economice. Alocarea raional a resurselor este singura problem numai atunci cnd toate resursele n cutare de ocupare pot fi absorbite n procesul de producie. Keynes a argumentat c nivelul ocuprii depinde de nivelul cererii globale i a artat c pn i o economie cu preuri, salarii i rate ale dobnzii flexibile nu poate fi adus automat la ocuparea deplin. Accentul lui Keynes asupra incapacitii sistemului de a realiza ajustri automate din cauza dezechilibrelor dintre consum i producie reamintete de analiza marxist. i Marx a subliniat inerenta instabilitate a sistemului capitalist i, asemenea lui Keynes, a considerat investiiile ca fiind un factor crucial. Cu toate c att Marx ct i Keynes au considerat factorii determinani ai investiiilor drept cauz a crizei, exist importante deosebiri ntre cele dou sisteme. Una dintre acestea este c sistemul lui Marx este inseparabil de concepia sa privind relaiile sociale ce stau la baza schimbului de mrfuri i, n consecin, de teoria valorii-munc. Exploatarea crescnd a muncii, cuplat cu rata descrescnd a profitului i a plusvalorii, conduc la crize tot mai severe, care constituie preludiul distrugerii sistemului capitalist. Pentru Keynes, principalii factori cauzatori de crize provin din nclinaiile umane fundamentale. El a vzut astfel un motiv pentru intervenia guvernului atunci cnd cererea global este insuficient pentru a crea ocupare deplin. Dar nu a considerat distrugerea capitalismului ca fiind dezirabil sau inevitabil. Dimpotriv, el a crezut c punctele eseniale ale sistemului capitalist puteau fi salvate fr sacrificarea ocuprii depline, dac guvernul exercit controlul adecvat. Keynes nu a examinat n detaliu natura exact a acestei intervenii. Dar filosofia social ce st la baza capitolului final al Teoriei generale este c exist anumite domenii care nu trebuie lsate pe seama iniiativei individuale. Astfel, Keynes a propus o economie mixt n care investiia este socializat, dar n care interesul personal privat va continua s funcioneze n toate domeniile n care este compatibil cu ocuparea deplin. El a considerat aceasta ca fiind singurul mijloc realizabil de evitare a distrugerii formelor economice existente n ntregul lor i ca o condiie a funcionrii cu succes a iniiativei individuale.

Este evident c pentru Keynes nsui, teoria cererii globale efective a fost prezentat ca fundament al recomandrilor sale de politic economic n Anglia anilor 1930. Fr ndoial c Teoria general a contribuit n mod semnificativ la acceptarea de ctre guvern a responsabilitii meninerii nivelului ocuprii la niveluri satisfctoare. Politica fiscal i-a intrat n drepturi de pe vremea lucrrii Teoria general. Nu se poate ns afirma c Teoria general este legat doar de problemele specifice ale anilor 1930. Principiul cererii globale efective, care este nucleul teoriei lui Keynes, este independent de aranjamentul instituional al epocii respective, atta timp ct este implicat politica economic. Cu alte cuvinte, teoria cererii globale implicit n teoria cantitativ este exact aceeai cu cea implicit n legea lui Say. Astfel, Keynes infirm concluzia neoclasic c ncasrile din vnzri vor acoperi neaprat costul obinerii produciei strii de ocupare deplin, deoarece valoarea bneasc a acelei producii este asociat cu crearea unui venit bnesc echivalent. Salariile n bani sunt n principal, potrivit lui Keynes, rezultatul forelor instituionale. Muncitorii nu pot realiza revizuiri n jos ale salariilor reale prin simplul mecanism al acceptrii unor salarii n bani reduse. Dac omajul este nsoit de o cerere de bani, care este probabil la rate foarte sczute ale dobnzii, nu poate exista nici un mecanism prin care o economie cu resurse neutilizate s se redreseze dintr-un dezechilibru datorat neocuprii. Anii ce au urmat publicrii lucrrii Teoria general au fost cei ai manifestri unei contrarevoluii. Multe din ideile i instrumentele analitice pe care le-a iniiat Keynes au fost sfidate sau reinterpretate ntr-un mod att de radical, nct i-au pierdut mult din inteniile originare. Locul Keynesismului in gandirea economica din Sec. XX Printre cele mai prestigioase i rspndite teorii i doctrine ale sec.XX s-a impus rapid prin 3 trsturi: 1. Recunoaterea faptului c incertitudinea, instabilitatea i dezechilbrul, constituie forme normale de manifestare, a economiei; 2. nelegerea acestor caracteristici, terapia lor presupune, examinarea mecanismului de functii, a economiei de piata, mai ales la scar macroeconomica; 3. Denunarea multor iluzii ale liberalismului i limitele pieei precum i legitimarea interveniei statului contemporan n economie , respectiv dirijism. Comentarii asupra teoriilor lui Keynes

Keynes nu e un panaceu pentru criz5:Nu doar nvturile lui Marx sunt neproductive n condiiile actuale de criz, ci si teoriile lui Keynes Desi criza mondial readuce n prim-plan teoriileeconomice intervenioniste, Edmund Phelps - laureat al premiului Nobel pentru economie n 2006 - atrage atenia c ideile lui Keynes nu reprezint soluii viabile de resuscitare a economiei.ntr-un editorial aprut n numrul din 4 noiembrie 2008 al Financial Times, Edmund Phelps, laureat al premiului Nobel pentru economie, remarc faptul c actuala criz mondial readuce n prim-planul dezbaterilor teoretice referitoare la posibilele soluii de revigorare a economiei numele lui John Maynard Keynes si ideile sale despre efectul pozitiv al interveniei statului pe piee. Confuzia_lui_Keynes De ce a sczut si continu s scad preul caselor n Statele Unite? Bncile vorbesc despre un soi de soc neprevzut survenit din exterior, ns nici vorb de asa ceva, scrie Edmund Phelps. n opinia sa, este vorba, pur si simplu, de calculele eronate ale investitorilor, care au pariat c preurile se vor majora la nesfrsit si s-au nselat. Potrivit lui Keynes, spune Phelps, preurile activelor determin nivelul ratei de ocupare a forei de munc. Un declin al acestora, generat de o schimbare de sentiment a investitorilor, produce scderea n lan a preurilor activelor productive si a aciunilor companiilor, reducerea investiiilor si, n cele din urm, cresterea numrului de someri, ca urmare a restrngerii activitii economice. Din pcate, Keynes a fcut o mare confuzie ntre o scdere a preului activelor din cauze monetare - cresterea cererii de bani - si una generat de nrutirea asteptrilor referitoare la profiturile viitoare legate de respectivele active. La prima variant, soluia lui Keynes era cresterea ofertei de bani de ctre bncile centrale (de exemplu, prin cumprarea de titluri de stat), pentru a majora la loc preurile activelor, scrie Phelps. Keynes credea c aceste preuri se pot mri fr ca celelalte preuri, inclusiv cel al muncii (salariile), s creasc la rndul lor. Ceea ce este fals, consider Phelps. Dimpotriv, majorarea ofertei de bani ar declansa instantaneu spirala inflaionist...Statul - cel mai prost investitor.Actuala criz nu este ns de natur monetar, spune Phelps. Potrivit lui Keynes, cresterea cererii interne de consum este si ea de natur s stimuleze ocuparea forei de munc, cci determin avansul cererii de investiii, iar ntr-o situaie de criz precum cea actual statul este cel care trebuie s investeasc, pentru a crea locuri de munc. Si, comenteaz Phelps, americanii ar fi chiar fericii ca statul s investeasc n infrastructur, cci aeroporturile sunt un cosmar, iar podurile se prbusesc. Trebuie totusi s ne ntrebm dac nu cumva asumarea de ctre stat a rolului de investitor, n locul ntreprinztorilor privai, nu blocheaz dezvoltarea si
5

Articol scris de Adrian Mosoianu si Florin Rusu ...de pe site-ul http://www.sfin.ro/articol_14525/phelps:_keynes_nu_e_un_panaceu_pentru_criza.html

aplicarea de inovaii n economie, puncteaz Phelps. El reaminteste c teoria capitalist subliniaz importana diversitii surselor de idei de afaceri, a antreprenorilor dispusi s le aplice, a surselor de finanare si a consumatorilor. Ba mai mult, oamenii de afaceri trebuie s fie liberi n calculele, estimrile si iniiativele lor, spre deosebire de angajaii statului, care trebuie s dea n permanen socoteal sefilor lor si s nu se abat de la planificarea realizat de sus. n consecin, o prezen mai consistent a statului n sectorul investiional al unei ri ar fi de natur s constrng spiritul inovativ si s scad calitatea acelor inovaii acceptate de sistem. Ceea ce ne-ar menine, n continuare, n criz, noteaz Edmund Phelps. Printre conceptele revolutionare promovate de Keynes se numara:
-

cel al imposibilitatii echilibrului dintre oferta si cererea de bunuri si servicii, de aceea apar disfunctiuni precum somajul; ineficienta mecanismelor concurentiale ale pietei libere de a asigura si mentine echilibrul economic; o teorie a ratei dobnzii explicata n termeni monetari, ca o functie a cererii de bani, n interactiune cu oferta de bani; eficienta marginala a capitalului; criticnd Legea lui Say, Keynes sustine ca economiile si investitiile sunt realizate de persoane diferite, din ratiuni diverse, si ele sunt aduse n pozitia de echilibru numai prin modificarile din marimea venitului: n realitate, economiile si investitiile sunt ntotdeauna egale, dar nu se afla automat si permanent n stare de echilibru (Oser, J., Blanchfield, W., 1975: 436);

posibilitatea de a utiliza politicile fiscale si monetare pentru a elimina recesiunile si a controla boom-ul economic. Prin aceasta carte Keynes a pus bazele a ceea ce se va numi ulterior macroeconomie. Notiunile de baza ale keynesismului au fost:

1. Nu exista o tendinta naturala a economiilor de piata capitaliste pentru a corecta socurile economice si pentru a mentine un echilibru al fortelor economice care sa asigure angajarea pe deplin a fortei de munca disponibile. nainte de Keynes se stia ca fazele ciclului de afaceri se succed cu regularitate, dar se presupunea ca piata avea puterea de a se autoregla, nefiind necesara interventia guvernului; 2. n economiile capitaliste, n general, somajul aparea ca un fenomen natural, dar fortele economice nu puteau corecta situatia automat. Keynes a pus problema naturii si a cauzelor somajului. A facut o distinctie fundamentala ntre ceea ce numea somajul voluntar si somajul involuntar. Aceasta distinctie a reprezentat una dintre elementele controversate ale politicii sale

economice si a dat nastere la numeroase divergente atunci ca si acum. Somajul involuntar i includea pe acei oameni care si cauta de lucru nu si gasesc, si accepta salariul minim pe economie. nainte de Keynes, economistii considerau ca somajul era generat de rigiditatile pietei muncii, de existenta unor factori precum pretentii de marire a salariilor, activitatile sindicatelor si plata celor aflati n somaj. Somajul voluntar i includea pe indivizii care nu vroiau sa lucreze acceptnd salariul minim pe economie; 3. Conform lui Keynes, incapacitatea de a mentine forta de munca ocupata pe deplin se datora unei lipse a cheltuielilor publice. Acest punct de vedere era total opus celui prekeynesist, care considera ca somajul se datora rigiditatilor n nivelul salariilor. Astazi dezbaterile n ceea ce priveste rata crescuta a somajului din anumite tari europene se axeaza pe aceeasi problematica; 4. Insuficienta cheltuielilor publice se datora unui deficit de investitie de capital privat pe plan intern. Investitorii oscilau ntre un optimism si un pesimism la fel de irational n ceea ce priveste probabilitatea ulterioara a investitiilor lor, ceea ce afecta planurile lor de investitii. Asteptari opuse ar fi dus la o scadere a cheltuielilor de investitii, asadar la o scadere a cererii, productiei si ratei de ocupare a fortei de munca si la o crestere a somajului. Aceste efecte ar atrage dupa ele scaderea n veniturile gospodariilor si reducerea cheltuielilor efectuate de aceste gospodarii; 5. Concluzia acestei diagnoze a fost urmatoarea: guvernele trebuie sa joace un rol decisiv n stabilirea politicilor economice adecvate. O scadere a cererii ducea imediat la interventia guvernului pentru a o contrabalansa. Acesta putea interveni prin utilizarea politicilor fiscale, prin mecanismul impozitelor, prin cresterea cheltuielilor publice si/sau reducerea impozitelor, sau prin politici monetare, prin scaderea ratelor dobnzii sau cresterea masei monetare, desi Keynes si-a exprimat ndoielile n ceea ce priveste eficienta politicii monetare; 6. Din punct de vedere politic, keynesismul parea sa ncurajeze implicarea sectorului public, vazut ca un accesoriu necesar unei politici realiste de stabilizare macroeconomica. Keynesismul, att ca doctrina, ct si ca politica economica, a avut o influenta fundamentala n lumea noncomunista de dupa 1945, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, si a reprezentat un trend dominant pna la sfrsitul anilor 1960, cnd unele evenimente au nceput sa puna sub semnul ndoielii validitatea practica a keynesismului si, n acelasi timp, fundamentul sau teoretic. Principalul atac a venit din partea monetarismului, o doctrina a carui leader a fost Milton Friedman, si din partea membrilor Scolii de la Chicago. Politicile keynesiste au cautat sa atenueze efectele negative ale fluctuatiilor ciclice prin cresterea cheltuielilor publice n timpul recesiunilor. De exemplu, n conceptia lor, cresterea cheltuielilor din sectorul public ar duce la cresterea cererii, ar stimula investitiile si ar crea noi slujbe, reducnd astfel din severitatea unei depresiuni economice. Astfel de politici au functionat initial, dar cererea stimulate de cheltuielile

publice nu era una reala. Trimitea false semnale si determina industriile sa suprainvesteasca, n special n producerea de bunuri. Cnd guvernul nu mai stimula economia prin cheltuieli sau cheltuia mai putin, industriile se trezeau n fata unui surplus si era necesara disponibilizarea. Aceasta cheltuiala s-a dovedit a fi inflationista, caci era, n general, finantata prin mprumuturi sau prin emiterea de moneda ori prin recurgerea la credite. Mai mult, acest fel de interventie era folosit de guverne pentru a atenua efectele fluctuatiilor ciclice asupra sferei politice, mai degraba dect asupra cele economice si se recurgea la acest tip de interventie n special n preajma alegerilor. n cele din urma, politicile produceau stagflatie, cu crestere negativa sau zero, si o accentuare a ratei somajului. Astazi guvernele par a se fi mpiedicat de o versiune moderna, care cauta rezultate similare celor anticipate de Keynes, dar n care cheltuielile private sunt cele ncurajate sa atenueze efectele negative ale fluctuatiilor ciclice mai mult dect cheltuielile publice. Consumul privat din SUA, ct si din Marea Britanie a dus la cresterea nivelurilor datoriilor. Ramne de vazut daca noul model keynesist poate evita consecintele precedentului. Se pare ca aceasta noua abordare nu a fost planificata de catre guvernele SUA si Marii Britanii, ci a rezultat, n parte, din actiunile lor si a fost apoi amplificata deliberat n momentul n care efectele ncepeau sa fie evidente.Desigur, se stia despre accelerarea cheltuielilor de consum n SUA. Cheltuielile au dus la cresterea ratei de ndatorare a cetatenilor. La fel s-a ntmplat si n Marea Britanie, unde s-a adaugat si o crestere a preturilor proprietatii private. Oamenii au nceput sa investeasca n titluri de stat, iar ideea economisirii parea din ce n ce mai putin atractiva. De asemenea, cetatenii au recurs la mprumuturi bancare datorita, n parte, ratelor mai mici ale dobnzilor, dar si la investitii n domeniul afacerilor imobiliare. Piata tranzactiilor imobiliare a descarcat de datorie o parte din cstig prin reipotecare si a folosit metoda pentru a sustine consumul. Dezvoltarea a ajutat iesirea din recesiune att a SUA, ct si a Marii Britanii. ntradevar, Marea Britanie nu a intrat de loc ntr-o recesiune tehnica, ci doar a trecut prin experienta ratelor de crestere negative. Astazi economia ntregii lumi pare a se sprijini pe umerii consumatorului american, consumatorii britanici jucndu-si doar rolul n cadrul acestui puzzle.