Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
P. 1
Marck Twain - Un Yankeu La Curtea Regelui Arthur

Marck Twain - Un Yankeu La Curtea Regelui Arthur

Ratings:

4.33

(3)
|Views: 3,994|Likes:
Published by Montera
Aventuri
Aventuri

More info:

Published by: Montera on Nov 09, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/08/2015

pdf

text

original

 
Mark Twain
UN YANKEU LA CURTEA REGELUI ARTHUR
A CONNECTICUT YANKEE IN KING ARTHUR'S COURT 
PREFAŢĂ
Neîmblânzitele legi şi obiceiuri pomenite în această poveste aparţinistoriei, ca şi întâmplările alese pentru a le ilustra. Nu susţin morţiş căaceste legi şi obiceiuri au existat aievea în Anglia veacului al VI-lea. Nu – eu susţin doar atâta: de vreme ce ele au existat în civilizaţia engleză şi înalte civilizaţii în timpuri mai apropiate de noi – bănuiala că fiinţau încă dinveacul al VI-lea nu trebuie socotită ca o încercare de a defăima veaculrespectiv. Ba chiar avem dreptul să credem că lipsa, în timpurile aceleaîndepărtate, a unora dintre legile şi obiceiurile de care va fi vorba aici, afost împlinită, cu vârf şi îndesat, de alte legi şi obiceiuri încă mai rele.În această carte nu ne-am învrednicit să lămurim definitiv dacă regiiau sau nu vreun drept de a cârmui – drept – care să fie de origine dumne- zeiască. Treaba asta e greu al dracului de limpezit. În schimb, din cele ceveţi vedea, ar apărea vădit şi indiscutabil că acela care cârmuieşte o naţi-une trebuie să fie înzestrat cu un caracter falnic şi cu o nemaipomenităiscusinţă. La fel, pare a se vădi că nimeni altcineva decât dumnezeireaînsăşi n-ar putea alege fără greş pe cârmuitori şi, prin urmare, numaidumnezeirea s-ar cădea a face alegerea. Ba mai reiese, ca o deducţieindiscutabilă, că Dumnezeu este într-adevăr acela care alege pe cârmui-tori, aşa cum s-a şi pretins de către mulţi deştepţi. Toate acestea aşa mi-au apărut şi eu aş fi continuat să cred că aşa sunt, dacă nu aş fi dat pestedoamna de Pompadour, peste lady Castlemaine şi peste alţi cârmuitori deacest soi, care îţi încurcă socotelile, nepotrivindu-se deloc cu părerilestrămoşeşti aici înfăţişate. Văzându-mă la strâmtoare, am preferat s-o iau pe altă cale în cartea de faţă – care trebuie să apară neapărat la toamnă –  zicându-mi că numai după aceea, câştigând experienţă, mă voi puteaîncumeta să rezolv problema regilor într-o altă carte. De bună seamă,trebuie rezolvată şi eu nu am ceva mai bun de făcut la iarnă.
Autorul
CUVÂNT LĂMURITORLa castelul Warwick dădui peste străinul acela năstruşnic, despre caream de gând să vă vorbesc aici. Omul mă atrase prin trei lucruri: printr-osimplitate candidă, printr-o uimitoare familiaritate cu armurile străvechi şiprin tovărăşia-i odihnitoare – căci, într-adevăr, el duse tot greulconversaţiei. Aşa cum li se cam întâmplă celor modeşti – ne nimerirămamândoi în coada turmei, care era condusă prin castel, şi omul îndată seapucă să-mi povestească o seamă de lucruri interesante. Pe când îmivorbea aşa de ademenitor, domol şi curgător, părea că alunecă pe
 
nesimţite din lumea şi din vremurile noastre în vremuri îndepărtate şi într-o ţară străveche şi uitată. Treptat, îmi urzi o asemenea vrajă, încât mi sepăru şi mie că umblu printre stafiile, umbrele, praful şi mucegaiul uneiantichităţi înceţoşate, stând de vorbă cu moaştele acelor vremi. Îmi vorbeade sir Bedivere, de sir Bors de Ganis, de sir Launcelot al Lacului, de sirGalahad şi de toate celelalte nume vestite ale Mesei Rotunde, întocmaicum aş vorbi eu despre cei mai apropiaţi prieteni sau duşmani ai mei, oridespre nişte vecini cărora le ştiu şi dinţii din gură. Şi, vai, ce înfăţişare deom bătrân căpăta, nemaipomenit de bătrân, stafidit, uscat şi mucegăit –pe măsură ce-şi depăna firul poveştilor. Pe neaşteptate, se întoarse spremine şi mă întrebă, aşa cum cineva ţi-ar vorbi despre ploaie şi vreme bunăsau despre oricare subiect banal:
 — 
Ai auzit despre transmigraţia sufletelor? Ştii ceva despre trans-mutaţia epocilor şi a trupurilor?
Î
i spusei că n-am habar, dar îl interesă atât de puţin răspunsul meu –aşa cum ni se întâmplă la toţi când discutăm despre vreme – încât nici nubăgă de seamă dacă am scos vreo vorbă. Urmă o clipă de tăcere, curmatănumaidecât de bâzâiala ghidului pe care-l plătisem ca să ne explice ciudă-ţeniile castelului.
 — 
O străveche cămaşă de zale din veacul al VI-lea. E din epocaregelui Arthur şi a Mesei Rotunde. Se spune că ar fi aparţinut cavaleruluisir Sagramor-cel-chinuit-de-dor. Observaţi, vă rog, gaura rotundă dininelele zalei, chiar în dreptul inimii. Nu i se ştie provenienţa. Se bănuieştecă a fost făcută de un glonţ, după inventarea armelor de foc – poate aşa, în batjocură – de către soldaţ
ii lui Cromwell.
Cunoştinţa mea zâmbi – nu cu un zâmbet modern, ci cu unul care numai era la modă de multe veacuri – şi şopti, mai mult pentru el:
 — 
Luaţi aminte! Am fost de faţă la săvârşirea faptei. Apoi, după opauză, adăugă: Eu însumi am găurit zalel
e.
Vorbele lui parcă mă curentară. Până să-mi vin în fire, omul dispăruse.Am petrecut toată seara la gura sobei, într-o încăpere a hanului"Armele lui Warwick", legănat în visarea vremurilor străbune, în timp ceploaia răpăia în fereastră şi vântul şuiera peste streşini şi pe la colţurilecasei. Din când în când, mă afundam în citirea vechii şi încântătoarei cărţia lui sir Thomas Malory şi mă hrăneam din îmbelşugatul său ospăţ deminunăţii şi aventuri, respiram aroma numelor învechite şi iarăşi visam.Cum miezul nopţii se apropia cu încetineală, am mai citit o poveste înaintede a mă băga în pat – povestea care urmează aici, şi anume:Cum răpus-a sir Launcelot doi uriaşi şi slobozit-a un castel"Mai pre urmă ieşitu-i-au împotrivă doi uriaşi întrarmaţi până în dinţi şispăimântând cu buzduganele, Launcelot îşi ridică pavăza şi, ferindu-se într-o parte de loveala unuia, îi reteză capul. Văzând semenul său aceastăprăpădenie, tare se spăimântă şi plecă a fugi ca un nebun, de frica tăierii.Iară sir Launcelot se porni după dânsul cu toată vârtutea, îl păli în umăr şi îi reteză mijlocul. Apoi, sir Launcelot intrat-a în castel, întâmpinat de-ospuză de doamne şi domniţe, rânduite pe trei şiraguri, carele cu toatele îngenuncheară înaintea lui, mulţămind lui Dumnezeu Savaot şi lui sirLauncelot pentru izbăvirea dintru atâtea nevoi. Iani socotiţi, luminatestăpâne – au fost zicând ele – mai toate fost-am roabele acestor uriaşi,vreme de şapte ani, şi lucrat-am tot soiul de ţesături spre a ne ţine zilele,
 
şi doară noi suntem cu toatele de stirpe veche şi falnică. Binecuvântat fieceasul în care ai venit pre lume, luminate stăpâne, că inima te-a tras sprecea mai de fală ispravă, hărăzită vreunui cavaler în lumea aceasta, dreptcare stăm a da mărturie preste veacuri trăitoare! Cu toatele rugămu-ne ţiea ne destăinui numele-ţi spre a da de veste prietenilor cine slobozitu-ne-adintru robie. Mândre domniţe – zis-a el – sir Launcelot al Lacului măcheamă! Iară apoi îşi luă rămas bun de la ele, lăsându-le în grija Domnului.Îndată, încălecă şi multe ţări neprietene şi sălbatice străbătu el călare,trecând preste multe ape şi văi, dară negăsind să-şi hodinească oasele.Mai pre urmă soarta îndreptatu-l-a, o dată cu căderea nopţii, la o curtemândră şi acolo dădu preste o bătrână de neam mare, care-l găzdui cudragă inimă şi îi îndestulă cu de-ale mâncării şi pre el, şi armăsarul. Iarăcând se făcu vremea, gazda îl pofti să se culce în iatacul de sus, deasupraporţii. Îndată, sir Launcelot îşi lepădă armele, îşi aşeză la îndemânăarmura, se urcă în pat şi pe loc îl fură somnul. Curândă vreme după aceea,sosi un călăreţ şi bătu înfierbântat la poartă. Auzindu-l, sir Launcelot sesculă, se uită pre fereastră şi în bătaia lunii – măre! – văzu trei cavalericare veneau întins spre cavalerul dintâi, cu toţii de-a-ncălarelea. Iară ceitrei călăreţi năpustitu-s-au asupra celui stingher, trăgându-şi spadele,măcar că acesta se întoarse vitejeşte înspre dânşii şi începu a se apăra cutoată nădejdea. De bună samă – gândit-a singur cu capul său sir Launcelot– cuvine-se a sări într-ajutor celui în nevoie, că nevrednic ar fi din parte-mia lăsa trei cavaleri a se abate într-unul singur, carele de s-ar prăpădi, pieiriisale m-aş socoti părtaş. Ci el din gândul său nu s-a lăsat şi nice din alteleale cugetului şi de sârg îşi puse armura şi se duse la fereastră, pogorându-se pre cearşaful ce-l înnodă şi-l agăţă de prichici, şi aşa se pomeni el înfaţa celor patru cavaleri. Zis-a cu glas tunător sir Launcelot: Întoarceţi-văde către el faţa şi băteţi-vă cu mine, domniile voastre, cavalerilor! Iară ceitrei cavaleri se învârtejiră, lăsându-l pe sir Kay, şi veniră asupra lui sirLauncelot. Şi amarnic se loviră, că cei trei descălecară şi se înfierbântară,ascuţind armele asupra lui sir Launcelot şi înconjurându-l din toate părţile.Văzând sir Kay înfierbântarea, sări într-ajutorul lui sir Launcelot, darăacesta a fost zicând: Nu, luminate cavalere, nu am nevoie de ajutor de ladomnia ta, iară de vrei a şti de ajutorul meu, lasă-mi-i pe samă! Sir Kay,călcându-şi pre inimă, făcu voia cavalerului şi se trase la o parte. Apoi, peloc, sir Launcelot intră cu spada într-înşii şi din şase lovituri îi dărâmă lapământ! Cei trei într-un glas se rugară: Prea mărite cavalere, iată ne închinăm ţie, de vreme ce eşti un viteaz fără seamăn! Iară sir Launcelot afost zicând: Voi, domnilor, să ştiţi că nu mie mi se cade a primi închinareavoastră, ci dumnealui, comisului sir Kay, iară numai pre temeiul acestuilegământ vă dau zile de ia mine, şi altminteri nu! Prea mărite – zis-au ei –anevoie şi cu silă am face-o, că pre sir Kay până aici l-am hăituit şi de n-aifi stătut tu înainte, l-am fi răpus de istov, deci nu se cade nouă a ne închina lui! Volnici sunteţi a cumpăni cu mintea întreagă – zis-a sirLauncelot – că voi îmbiaţi în acest ceas cu zilele în mână şi dacă este a vă închina cuiva, apoi numai lui sir Kay vă veţi închina! Prea mărite – au fostei zicând – pentru hălăduinţa zilelor noastre îţi vom împlini porunca! Dacă-iaşa – zis-a sir Launcelot – pasă de duceţi-vă duminica ce vine, când cadRusaliile, la curtea craiului Arthur, ca să vă închinaţi crăiesei Guenever. Toţitrei vă veţi închina milosârdiei şi mărinimiei Gueneverei, dându-i de vestecă sir Kay v-a trimis la picioarele ei, ca pre nişte oameni prinşi, ce ai crăie-sei sunteţi. A doua zi, sir Launcelot se sculă în faptul zilei şi-l lăsă pe sir

Activity (29)

You've already reviewed this. Edit your review.
AlinaCaraman liked this
1 thousand reads
1 hundred reads
Daniel Bolocan liked this
adicris liked this
SidorGregory liked this
onirix2002669 liked this
Valentina Stefan liked this
Carmen Garlea liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->