POSESIA

NOTIUNEA DE POSESIE CA STARE DE FAPT 1. Posesia are ca obiect numai bunuri corporale

Daca asupra bunurilor corporale, stapanirea reuneste ambele elemente, corpus si animus, asupra bunurilor incorporale,stapanirea cuprinde numai elementul psihologic, intentional animus. Este eveidenta incompatibilitatea dintre ideea de stapanire materiala (corpus) si ideea de incorporal. Bunul este incorporal tocmai pentru ca nu are animus. 2. Posesia are ca obiect numai bunuri corporale aflate in circuitul civil sau care pot intra in circuitul civil 3. Numai bunurile individual-determinate formeaza obiectul posesiei

Aceasta afirmatie acopera doua situatii: Mai intai bunurile de gen pot fi posedate numai dupa individualizarea lor prin numarare, masurare, cantarire sau orice forma de individualizare. Apoi, universalitatile juridice si cele de fapt nu pot forma obiectul posesiei ca stare de fapt. Cu privire la patrimoniu, aceasta incompatibilitate se explica prin caracterul sau inalienabil. In ceea ce priveste masele patrimoniale si universalitatile de fapt, in masura in care acestea devin bunuri prin apropiere, ele nu pot fi posedate intrucat sunt bunuri incorporale. Succesiunile si fondurile de comert intra in aceasta categorie. Pot fi posedate bunurile individual-determinate, corporale,care fac parte dintr-o succesiune sau dintr-un fond de comert, iar nu succesiunea sau fondul ca atare. 4. Posesia este puterea pe care o persoana o exercita cu privire la un bun corporal

Acesta putere nu este insa una de drept, ci de fapt.Se mai spune ca posesia este un raport intre o persoana si un bun. 5. Continutul acestei puteri de fapt este sau apare ca manifestarea exterioara, obiectivarea unui drept real principal. Rezulta deci ca se face o distinctie intre continutul juridic al unui drept real si manifestarea exterioara a acestuia, respectiv obiectivarea prerogativelor dreptului real in procesul exercitarii sale. Exercitarea prerogativelor dreptului real inseamna faptele savarsite si actele juridice incheiate de titular pentru realizarea dreptului sau. Posesia ca stare de fapt insumeaza faptele materiale si actele juridice care apar ca manifestare exterioara ca obiectivarea unui drept real, iniferent daca posesorul este sau nu titularul acestui drept. Afirmatia ca posesia ca stare de fapt corespunde unui drept real principal are doua intelesuri. Un prim inteles subliniaza ca de regula posesorul este chiar titularul dreptului. Al doilea inteles pune in lumina faptul ca, indiferent daca posesorul este sau nu titularul dreptului real, faptele materiale savarsite sau actele materiale inchieate apara ca obiectivarea continutului juridic al unui asemenea drept.

6. Posesia ca stare de fapt reuneste un element materia=CORPUS si un elemnt psihologic=ANIMUS A. Elementul subiectiv al poseisi, animus

In cazul posesie ca stare de fapt este necesara reprezentarea subiectiva a posesorului care fie crede ca este adevaratul titular al dreptului real, fie,desi stie ca nu este, neaga dreptul adevaratului titular al dreptui real si se comporta ca si cand ar fi el titularul dreptului respectiv. Nu este necesara o eroare comuna, colectiva in legatura cu calitatea de titular pentru a exista animus, fiind suficient ca posesorul sa aiba aceasta reprezentare subiectiva, indiferent daca ea corespunde/nu realitatii. Din aceasta perspectiva hotul este posesor, desi atat el, cat si proprietarul bunului au reprezentarea clara ca el nu este titularul dreptului de proprietate. Intrucat asupra aceluiasi bun corporal pot exista mai multe drepturi reale (uzufruct, superficie, nuda proprietate), tot asupra aceluiasi bun pot exista posesii diferite ca natura, indiferent daca posesorii repsectivi sunt sau nu titularii respectivelor drepturi reale. Ca urmare, cu privire la acelasi bun corporal si in acelasi timp, o persoana poate avea reprezentarea subiectiva (animus) , alta se poate considera uzufructuar,iar cea de-a treia poate crede ca are un drept de servitute.Animus imbraca asadar o forma specifica, dupa cum poseisa ca stare de fapt este manifestarea exterioara a unuia sau altuia dintre drepturile reale. Animus sibi habendi distinge posesia de detentie. Desigur, detentia presupune existenta unui element psihologic pe langa elementul material, dar nu este vorba despre animus possidendi, ci de animus detinendi. Detentorul precar nu stapaneste bunul pentru el, ci pentru altul, respectiv pentru posesorul care i l-a incedintat.In acest sens, in art 918 alin 1 NCCiv se prevede ca:
(1) Nu constituie posesie stpnirea unui bun de ctre un detentor precar, precum: a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaie sau servitute, fa de nuda proprietate; c) fiecare coproprietar, n proporie cu cotele-pri ce revin celorlali coproprietari; d) orice alt persoan care, deinnd temporar un bun al altuia, este obligat s l restituie sau care l stpnete cu ngduina acestuia.

Este posibil ca aceeasi persoana sa aiba dubla calitate de posesor si detentor precar. Uzufructuarul sau cel care se considera uzufructuar este posesor in raport cu dreptul de uzufruct, ar poate fi in caz de intelegere a partilor, detentor precar in raport cu cotele-parti din drept ale celorlalti coproprietari. B. Elementul material al posesie, corpus:

Faptele materiale si actele juridice prin cae se exercita prerogativele unui anumit drept real rpincipal alcatuiesc elementul material (corpus), element ce acopera in ansamblul sau nu numai exercitarea atributului ius possidendi, ci si exercitarea celorlalte prerogative ale dreptului real. 7. Definitia posesiei

Puterea de fapt pe care o persoana o exercita asupra unui bun corporal individual-determinat, care se afla sau care poate intra in circuitul civil, putere care reuneste un element psihologic si un element material si care apare ca o manifestare exterioara a unui drept real principal, bucurandu-se de protectie juridica si producand anumite efecte juridice. 8. Coposesiunea

Numai coposesiunea dreptului de proprietate comuna este coposesiune stricto-sensu, intrucat intre coposesori nu exista o dierenta calitatativa, ci cel mult una cantitativa.Numai in acest caz fiecare coposesor are cu adevarat reprezentarea atat reprezentarea subiectiva ca stapaneste bunul pentru sine (animus sibi habendi), tinand seama de calitatea sa juridica pe care crede ca o are sau si-o asuma in legatura cu un anumit bun, cat si reprezentarea subiectiva ca stapaneste bunul pentru altul (animus detinendi), corespunzator calitatii juridice pe care celalalt crede ca o are sau si-o asuma fata de acelasi bun.Altfel spus fiecare coposesor este si posesor ci detentor precar. Elementul corpus se exercita in comun sau de un singur coposesor, in functie de intelegerea coposesorilor, expresa sau tacita, ceea ce presupune ideea de mandat , ori in functie de reprezentarea pe care o are u coposesor ca lucreaza si pentru ceilalti coposesori,dar fara cunostinta acestora, ceea ce presupune ideea de gestiune de afaceri. Cand un singur coposesor exercita elementul corpus in mod direct cu pririvire la integul bun, ceilalti NU sunt lipsiti de elemntul material al posesiei ; ei exercita elemntul corpus in mod indirect, corpore alineno. 9. Justificarea protectiei juridice a posesiei ca stare de fapt

Exista doua ipoteze. Intr-o prima ipoteza in care puterea de fapt dubleaza puterea juridica, adica posesorul este si titularul dreptului real, aparand posesia se apara chiar dreptul real principal. In ipoteza in care puterea de fapt de opune puterii juridice (posesorul nu este titularul dreptului), se descurajeaza violenta ca instrument prin care proprietarul care a pierdut posesia ar fi tentat sa isi faca singur dreptate si de asemnea se are in vedere in considerent de echitate care l-a indemnat pe legiuitor sa acorde preferinta posesorului neproprietar, dar diligent in raport cu bunul posedat, fata de proprietarul nediligent care s-a dezinteresat de bun.

DOVADA POSESIEI

Faptele materiale care alcatuiesc elementul material al posesiei pot fi dovedite cu orice mijloc de proba.

Dovada elementului subieciv al posesiei: Intrucat nu este posibila proba directa a elementului subiectiv, legiuitorul a instituit trei prezumtii, care se regasesc la art 919 in NCCiv:

(1) Pn la proba contrar, acela care stpnete bunul este prezumat posesor. (2) Detenia precar, odat dovedit, este prezumat c se menine pn la proba intervertirii sale. (3) Pn la proba contrar, posesorul este considerat proprietar, cu excepia imobilelor nscrise n cartea funciar.

Astfel, mai intai, plecand de la elemntul material al posesiei , de la stapanierea materiala a bunului, legiuitorul trage concluzia existentei elementului subiectiv.. Se presupune ca ca cel ce stapaneste material bunul exercita aceasta stapanire pentru sine. Fiind insa vorba despre o prezumtie relativa, legea ingaduie dovada contrara, adica dovada precaritatii. Oricum, sarcina de a proba precaritatea revine reclamantului. Regulile privind proba precaritatii difera de la caz la caz. Cand se afirma ca paratul care stapaneste bunul are doar calitatea de detentor precar si se invoca in acest sens un contract de depozit, de locatiune sau de imprumut incheiat cu detinatorul bunului, reclamantul trebuie sa urmeze regulile probatorii din materia actului juridic pentru a proba precaritatea. Solutia este fireasca, pentru ca intr-o asemenea situatie, reclamantul si paratul sunt parti in actul juridic din care rezulta precaritatea. Daca insa reclamantul este tert in raport cu actul juridic, el va putea sa faca dovada acelui act cu orice mijloc de proba.

DOBANDIREA POSESIEI

1.

Posesia se dobandeste prin dobandirea elementelor sale

Numai in masura in care o persoana are in acelasi timo ambele elemente ale posesiei poate fi calificata ca posesor. Nu este obligatoriu insa ca elementul material si cel subiectiv sa fie dobandite in acelasi timp. Astfel este posibil ca o persoana sa doabndeasca mai intai elemntul material si apoi elementul psihologic. De exemplu, chiriasul exercita elementul corpus, dar are animus detinendi,iar nu animus possidendi. Daca el cumpara cumpara bunul inchiriat, dobandeste si si animus sibi habendi si se transforma din detentor in posesor. Dobandirea elementului material al posesiei nu presupune in mod obligatoriu savrasirea de fapte materiale si incheierea de acte juridice. Astfel in materie imobilara,obligatia de predare a bunului se

indeplineste de regula prin remiterea cheilor. Din acel moment, se dobandeste elementul corpus in mod efectiv,chiar daca posesorul nu savarseste efectiv alte fapte materiale si nici nu incheie acte juridice avand ca obiect bunul posedat.

2.

Posibilitatea exercitarii elementelor posesiei prin intermediul altei persoane

Elementul corpus poate fi exercitat fie direct de catre posesor, fie indirect prin intermediul altei persoane. Detentorul precar exercita elemntul corpus,dar nu pentru sine, ci pentru adevaratul posesor. Depozitarul, comodatorul sau chiriasul are elementul corpus,dar il exercita nu in nume propriu , ci in numele posesorului care i-a incredintat. In acest sens art 917 precizeaza ca Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie n mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.
Exercitarea elementului material corpore alieno nu inseamna intotdeauna ca detentorul precar are intregul element material al posesiei. Intinderea exercitarii elemntului corpus depinde de intelegerea care sta la baza incredintarii bunului de catre posesor detentorului precar.

In ceea ce priveste elementul subiectiv, exercitarea sa nu este posibila decat prin intermediul posesorului. Aceasta regula este fireasca, intrucat ori de cate ori este vorba de o reprezentare subiectiva, aceasta este legata de o anumita persoana. Numai in mod execeptional s-a admis ca elementul psihologic sa poate fi exercitat prin intermediul reprezentantilor legali, caz in care atat elemntul corpus, cat si elementul animus sunt exercitate prin intermediul altei persoane.
Persoanele lipsite de capacitate de exerciiu i persoanele juridice exercit posesia prin reprezentantul lor legal.

PIERDEREA POSESIEI

Cazuri de pierdere a posesiei In principiu, daca se pierde oricare dintre elementele posesiei , se pierde chiar posesia. Sun trei cazuri de pierdere a posesiei:pierderea simultana a elemntelor posesiei, pierderea elemntului material si pierderea elemntului psihologic. 1. Pierderea simultana a elementelor posesiei

Asa se intampla de regula in ipoteza instrainarii bunului posedat,ori de cate ori predarea bunului este simultana cu instrainarea. Tot astfel daca posesorul abandoneaza bunul, care devine res derelicta, elementul material si cel subiectiv se pierd simultan.

In art 921 lit b-f sunt mentionate mai multe cazuri in care pierd simultan ambele elemente ale posesiei .
b) nstrinarea bunului; c) abandonarea bunului mobil sau nscrierea n cartea funciar a declaraiei de renunare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil; d) pieirea bunului; e) trecerea bunului n proprietate public; f) nscrierea dreptului de proprietate al comunei, oraului sau municipiului, dup caz, conform art. 889 alin. (2);

Este de observat ca in toate aceste cazuri pierderea posesiei insoteste incetarea calitatii de proprietar a posesorului asupra unui bun. Nu este insa obligatoriu ca posesorul sa fie si titularul dreptului de proprietate sau a unui alt drept real. Chiar si atunci cand nu are aceasta calitate, posesia poate sa inceteze prin pierderea simultana a elementelor sale.

2.

Pierderea elementului material

Momentul pierderii posesiei in ipoteza pierderii elementului material este insa diferit in functie de natura bunului. Astfel daca bunul este mobil, pierderea posesiei este imediata daca sunt indeplinite cerintele prevazute de art 937. Inscim cand bunul este mobil/imobil ,dar nu sunt indeplinite conditiile art 937,posesorul pastreaza posesia solo animo sau animo tantum,desi a pierdut elemntul material, daca nu a trecut un an de la deposedare.Acesta ipoteza este expres mentionata in art 921 lit g in care se precizeaza ca posesia inceteaza prin deposedare daca posesorul ramane lipsit de posesia bunului mai mult de un an 3. Pierderea elementului intentional

Este posibil ca posesorul a pastreze elemntul corpus,dar sa piarda elemntul intelectiv. In acest sens, art 921 alin 1 arata ca posesia inceteaza prin transformarea sa in detentia precara. Asa se intampla in ipoteza contractului de vanzare-cumparare, daca vanzatorul nu preda bunul vandut imediat cumparatorului . Aceasta este ipoteza asa-numitului constitut posesor. Vanzatorul pastreaza elemntul corpus, dar nu mai are sibi habendi, ci numai animus detinendi. Cumparatorul dobandeste elemntul psihologic al posesiei si exercita elemntul material al acesteia corpore alieno, adica prin intermediul vanzatorului. In mod exceptional cand o persoana devine incapabila, ceea ce semnifica punerea sub semnul intrebarii a elemntului intentional al posesiei, totusi posesia nu se pierde intrucat elementul subiectiv este exercitat animo alieno.

CALITATILE SI VICIILE POSESIEI Utilitatea posesiei este suma a trei calitati:posesia trebuie sa fie continua, netulburata si publica, aceste conditii fiind cumulative. Exista asadar trei vicii ale posesiei:discontinuitatea, violenta si clandestinitatea.Pentru ca posesia sa fie viciata este suficient sa lipseasca o calitate a acesteia. 1. Discontinuitatea

Art 923 : Posesia este discontinu att timp ct posesorul o exercit cu intermitene anormale n raport cu natura bunului.

Rezulta din acest text ca definirea continuitatii si a discontinuitatii are la baza criteriul intermitentelor anormale in exercitarea elementului corpus. Intr-adevar , viciul continuitatii exista ori de cate ori faptele materiale si acetele juridice care dau continutul elementului material al posesiei sunt savarsite la intervale de timp mai mari decat este normal. In ceea ce priveste sarcina probei ,calitatea posesiei de a fi continua se prezuma. Art 922 alin 2 consacra aceasta prezumtie de utilitate a posesiei Pn la proba contrar, posesia este prezumat a fi util. Viciul discontinuitatii se caracterizeaza prin trei trasaturi. discontinuitatea este un vicu temporar art 927 arata ca posesia viciata devine utila de indata ce viciul inceteaza acest viciu este absolut intrucat poate fi invocat de oricine are interes asa cum se prevede in art 926 alin 1 NCCiv de asemenea, viciul discontinuitatii se refera atat la bunurile imobile, cat si la cele mobile; in ceea ce priveste bunurile mobile, problema se pune insa numai daca nu sunt indeplinite cerintele pentru aplicarea dispozitiilor art 937 2. Violenta

In art 924 NCCiv se arata ca posesia este tulburata atat timp cat este dobandita sau conservata prin acte de violenta, fizica sau morala, care nu au fost provocate de o alta persoana. De asemenea in art 922 alin 2 fraza finala este consacrata prezumtia de utilitate a posesiei, care presupune si caracterul pasnic al acesteia. Caracterele juridice: spre deosebire de discontinuitate, violenta este un viciu relativ, ca urmare ea poate fi invocata numai de victimele sale-art 926 alin 2 viciul violentei este temporar art 927. Aceasta idee trebuie insa inteleasa in corelatie cu art 674 alin 2 CPC care reglementeaza actiunea posesorie speciala. Numai daca a trecut un an de la

tulburare/deposedare respectiv de la incetarea violentei, cel care a intrat in stapanirea bunului prin violenta va putea avea o posesie utila art 951 alin 1 3. viciul violentei are aplicare in egala masura in pivinta bunurilor mobile si a celor imobile Clandestinitatea

In art 925 se arata ca posesia este clandestina daca se exercita astfel incat sa nu fie cunoscuta. Rezulta ca vicul clandestinitatii se defineste numai in raport cu cel care-l invoca. Nu este deci relevant faptul necunoasterii posesiei de catre alte persoane. Posesia poate fi clandestina fata de acestea,dar ea nu este viciata in raport cu persoana care cunoaste posesia. De asemena, nu este suficient ca persoana care invoca viciul clandestinitatii sa nu cunoasca posesia, este necesar ca aceasta sa nu fi avut posibilitatea sa o cunosca. Altfel spus, lipsa de diligenta, neglijenta celui care are interes sa invoce acest viciu nu sunt de natura sa conduca totusi la vicierea posesiei. Prezumtia de utilitate a posesiei este consacrata la art 922 alin 2 aratandu-se totodata si caracterul public al acesteia. Caracterele juridice: viciul clandestinitatii este relativ art 926 alin 2 viciul este temporar daca posesia redevine publica, viciul inceteaza poate fi invocata numai in legatura cu bunurile mobile

INTERVERTIREA PRECARITATII IN POSESIE Dobandirea posesiei inseamna dobandirea elementelor constitutive ale acesteia, animus si corpus. Detentorul precar are elementul corpus in limita conferita de dreptul pe care posesorul i l-a constituit sau in limita ingaduintei posesorului . Recunoasterea unei posibilitati de transformare a lui animus detinendi in animus possidendi ar avea ca efect intregirea elemntului corpus, intrucat aceasta nu ar mai fi limitat la obiectivarea dreptului constituit de posesorul initial sau la ingaduinta acestua,ci ar putea fi exercitat in limita conferita de dreptul real care ii corespunde. Detentorul precar nu poate sa transforme animus detinendi in animus possidendi prin simpla manifestre de vointa, exprimata direct de el insusi sau indirect prin interpusi. Intervertirea precaritatii in posesie este posibila numai daca manifestarea de vointa a dtentorului precar in sensul transformarii lui animus detinendi in animus possidensi este insotita de un fapt juridic in sens larf (act incheiat cu un tert sau fapt juridic in sens restrans, respectiv actele de rezistenta). In toate cazurile in care este necesara buna-credinta , ea exprima convingerea tertului dobanditor ca a incheiat contractul translativ cu adevaratul proprietar al dreptuli real principal. In materie imobiliara, aceasta convingere trebuie se bazeze insa pe diligentele necesare pentru verificarea registrelor de publicitate. Intelesul bune-credinte este precizat in NCCiv dupa cum imobilul este sau nu inscris in CF:

n cazul imobilelor nscrise n cartea funciar, dobnditorul este de bun-credin dac nscrie dreptul n folosul su ntemeindu-se pe cuprinsul crii funciare. n celelalte cazuri, este de bun-credin dobnditorul care nu cunotea i nici nu trebuia, dup mprejurri, s cunoasc lipsa calitii de proprietara celui de la care a dobndit bunul.

Prezumtia de buna-credinta opereaza si in aceasta ipoteza,dar persoana interesata poate face dovada contrara, adica dovada relei-credinte.

Cazurile de intervertire a precaritatii in posesie

a) dac detentorul precar ncheie cu bun-credin un act translativ de proprietate cu titlu particular cu alt persoan dect cu proprietarul bunului; b) dac detentorul precar svrete mpotriva posesorului acte de rezisten neechivoce n privina inteniei sale de a ncepe s se comporte ca un proprietar; n acest caz, intervertirea nu se va produce ns mai nainte de mplinirea termenului prevzut pentru restituirea bunului; c) dac detentorul precar nstrineaz bunul, printr-un act translativ de proprietate cu titlu particular, cu condiia ca dobnditorul s fie de bun-credin.

(b) Simpla negare a celui a dreptului celui de la care detentorul precara primit bunul nu este suficienta pentru intervertirea precaritatii in posesie. Actele de rezistenta sunt necesare pentru obiectivarea vointei detentorului de a schimba animus detinendi in animus possidendi. Aceste acte trebuie sa fie indreptate importivas persoanei care a incredintat bunul detentorului precar. Nu este suficient deci ca detentorul sa savarseasca acte de rezistenta impotriva unui pretins proprietar, altul decta cel care i-a incredintat bunul,daca nu exista temeiuri care sa-l dtermine sa creada ca acesta din urma nu este adevratul proprietar. Desigur, actele de rezistenta isi pastreaza semnificatia juridica si in cazul in care ele sunt indreptate importiva sucesorilor celui de la care detentorul precar a primit bunul, inclusiv impotriva succesorilor cu titlu particular. Notiunea de acte de rezistenta include in sfera sa toate acele acte care exprima un conflict intre detentorul precar si cel de la care detine bunul in legatura cu schimbarea atitudinii subiective a detentorului,care incepe sa se considere titular al dreptului real. Nu este necesar ca acest conflict sa aiaba o natura juridica. Se recunosate simpla notificare comunicata de detentor persoanei de la care a primit bunul este suficienta pentru a marca schimbarea lui animus detinendi in animus possidendi.In schimb, simpla neplata a chiriei sau imprejurarea ca locatorul nu solicita plata chiriei nu are semnificatia unui act de rezistenta facut de locatar impotriva locatorului. In acesta caz este vorba de o simpla ingaduinta din partea locatorului care intareste ideea de detentie precara. In art 920 alin 1 fraza finala se precizeaza ca in aceeasi ipoteza, intervertirea precaritatii in posesie nu se va produce insa mai inainte de implinirea termenului prevazut pentru restituirea bunului. (c) Pentru justificarea acestui caz s-a observat ca succesorul cu titlu particular dobandeste doar drepturile, nu si obligatiile autorului sau. Obligatia de restituire pe care detentorul o avea fata de

persoana i-a incredintat bunul nu se transmite la succesorul sau cu titlu particular, daca acesta este de buna-credinta. PROTECTIA JURIDICA A POSESIEI Actiunile posesorii sunt acele actiuni puse la indemana posesorului pentru a apara posesia ca stare de fapt, impotriva oricarei tulburari, pentru a mentine acesta stare sau a redobanfi posesia atunci cand a fost pierduta. Pierderea si dobandirea posesiei au in vedere pierderea si redobandirea elemntului corpus, intrucat, asa cum am vazut, titularul actiunii posesorii pastreaza posesia solo animo cat timp nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare. Ca urmare, reclamantul in actiunea posesorie este persoana care exercita sau a exercitat efectiv, in mod direct, elemntul corpus, iar paratul este persoana care a tulburat exercitarea acestui elemnt sau si-a insusit elemntul material al posesiei, respectiv l-a deposedat pe reclamant. Caracterele juridice ale actiunilor posesorii 1. Actiunile posesorii se deosebesc de actiunile petitorii

In primul rand, intrucat protejeaza juridic starea de fapt a posesiei, fara pune in discutie exeistenta unui drept subiectiv, actiunile posesorii se deosebesc de actiunile petitorii. Ca uramare reclamantul intr-o asemenea actiune nu trebuie sa faca dovada unui drept, ci a unei stari de fapt. Sarcina probatorie a reclamantului este in acest caz mai usoara decat sarcina probatorie a reclamantului dintro actiune petitorie. Tocmai pentru acest avantaj de ordin probatoriu actiunile posesorii sunt utilizate si de titularii drepturilor reale principale. Ori de cate ori reclamantul pune in discutie insusi dreptul dreptul subiectiv civil, actiunea posesorie trebuie sa cedeze locul actiunii petitorii. Raporturile dintre actiunile posesorii si actiunile petitorii sunt guvernate de principiul separatiei posesoriului de petitoriu, exprimat si prin ideea autonomiei actiunilor posesorii. Sub aspect probatoriu, in cadrul actiunilor posesorii pot fi folosite toate mijloacele de proba pentru dovedirea posesiei ca stare de fapt si a tulburarii posesiei, inclusiv titlurile invocate de parti. Hotararea judecatoresca pronuntata ca urmare a unei actiuni posesorii are autoritate de lucru judecat intr-o actiune posesorie ulterioara care are ca obiect aceleasi fapte de lucru judecat in cepriveste fondul dreptului si nu poate fi invocata in procesul urmator declansat printr-o actiune petitorie. In schimb, daca a fost utilizata mai intai calea actiunii petitorii, hotararea judecatoreasca in care a fost solutionata aceasta actiune are autoritate de lucru judecat, intrucat judecata in petitoriu presupune si o judecata in posesoriu. Ca urmare n-ar mai putea fi folosita ulterior o actiune posesorie decat pentru tulburari care au intervenit dupa sesizarea instantei cu actiunea petitorie.

2. Actiunile posesorii sunt actiuni reale nu in sensul ca pun in discutie un drept real, ci ca protejeaza posesia unui bun corporal. 3. Actiunile posesorii protejeaza posesia bunurilor imobile si mobile actiunile posesorii protejeaza de regula posesia bunurilor imobile si in mod exceptional, posesia celor mobile.

Tulburarea si deposedarea, temeiul actiunilor posesorii Necesitatea utilizarii actiunilor posesorii apare in momentul in care se produce o tulburare sau o deposedare. Temeiul acestor actiuni este deci tocmai tulburarea sau deposedarea. Prin intermediul actiunilor posesorii, victima urmareste sa obtina incetarea tulburarii sau restituirea bunului. In plus, posesorul este indreptatit sa pretinda despagubiri pentru prejudiciile cauzate art 949 NCCiv.

Utilizarea actiunilor posesorii Exercitarea actiunilor posesirii nu constituie un act de dispoztiei juridica. De aceea actiunile posesorii pot fi exercitate in numele minorilor si incapabililor de persoanele abilitate de lege, fara restrictiile prevazute pentru actele de dispozitie juridica. In functie de consecintele cu privire la un bun, o masa patrimoniala sau un patrimoniu, actul de exerciate a actiunilor posesorii este unul de conservare. Cat priveste posesia corespunzatoare servitutilor,actiunile posesorii pot fi utilizate numai pentru ocrotirea posesiei corespunzatoare servitutilor continue si aparente. Actiunile pot fi exercitate de un singur coproprietar importiva autorului tulburarii posesiei, daca acesta nu este si el coproprietar. Art 918 alin 2 precizeaza ca Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai in cazurile si limitele prevazute de lege, iar art 949 alin 2 adauga faptul ca Exercitiul actiunilor posesorii este recunoscut si detentorului precar. Cat priveste calitatea de parat in actiunile posesorii, aceasta poate sa apartina chiar proprietarului bunului (art 950) ,insa conform alin 2, actiunea posesorie nu poate fi insa introdusa impotriva persoanei fata de care exista obligatia de rstituire a bunului

Clasificarea actiunilor posesorii Conform art 951 NCCiv, trebuie sa distingem intre tulburarea posesiei sau deposedarea prin violenta si celelalte tulburari ale posesiei. Actiunea posesorie generala, denumita si actiunea in complangere sau actiune de drept comun poate fi utilizata in toate cazurile, indiferent de natura tulburarii posesiei. In schimb, actiunea posesorie speciala, denumita si actiune in reintegrare poate fi utilizata numai in cazul tulburarii savrasite prin violenta.

Conditia comuna pentru execitarea actiunilor posesorii Din prevederile art 951 alin 1 NCCiv rezulta ca exista o conditie comuna pentru exercitarea actiunilor posesorii: sa nu fi trecut un an de la deposedare. Acest termen este unul de prescriptie extinctiva si

nu de decadere care presupune chiar stingerea unui drept subiectiv, intrucat posesia ca stare de fapt nu se confunda cu un dret subiectiv civil. Conditii suplimentare necesare pentru exercitarea actiunii posesorii generale (in complangere) Potrivit art 949 NCCiv, reclamantul trebuie sa faca dovada imprejurarii ca, inainte de exercitarea actiunilor posesorii in complangere, el a posedat bunul cel putin un an. In plus, conform art 922, posesia trebuie sa fie utila, adica neviciata. Aceasta durata de un an masoara durata posesiei utile, durata necesara pentru ca aceasta posesie sa poata fi protejata juridic pe cale actiunilor posesorii generale. Cat priveste dovada posesiei si a duratei de un an, opereaza si in acest caz prima prezumtie instituita prin dispozitiile art 919 alin 1, atat in sensul ca dovada elemntului corpus duce la concluzia existentei elemntului animus, cat si in sensul ca dovedirea posesiei la un moment dat duce la concluzia continuitatii acesteia pana la dovada contrara. A doua conditie este utilitatea poseiei. Pe durata actiunii unuia dintre viciile posesiei, ea este practic suspendata, iar acest timp nu se ia in calculul termenului de un an. Dovada viciilor trebuie sa fie facuta de catre parat.

Luarea masurilor pentru conservarea bunului posedat Pe langa actiunile posesorii, in NCCiv a fost prevazuta si o protectie juridica speciala a posesiei, constand in luarea masurilor pentru conservarea bunului posedat. Simpla posesie este suficienta pentru a justifica o asemenea cerere.Spre deosebire de actiunile posesorii,care sunt instrumente de protectie juridica post factum, adica dupa ce deposedarea sau tulburarea posesiei s-a produs, masurile pentru conservarea bunului posedat sunt instrumente juridice care previn producerea tulburarii. Doua conditii sunt necesare pentru admiterea cererii intemeiate pe dispozitiile art 925 NCCiv. Mai intai trebuie sa existe motive temeinice, respectiv sa faca probaa pericolului iminent de distrugere a bunului posedat. In al doilea rand , aceste pericol sa fie generat fie de actiunea unui lucru aflat in posesia unei alte persoane, fie de existenta unor lucrari precum ridicarea unor constructii, taierea unor arbori ori efectuarea unor sapaturi pe fondul invecinat. Daca aceste doua masuri sunt indeplinite, posesorul este indreptatit sa ceara luarea masurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, daca este cazul incetarea lucrarilor. In acelasi articol este prevzut un mecansim juridic specific pentru stabilirea unei cautiuni, fie in sarcina posesorului ca reclamant, fie in sarcina persoanei impotriva careia se iau masurile de conservare a bunului posedat, ca parat.
a) dac instana dispune, n mod provizoriu, deplasarea lucrului ori ncetarea lucrrilor, cauiunea se stabilete n sarcina posesorului, astfel nct s se poat repara prejudiciul ce s-ar cauza prtului prin aceast msur;

b) dac instana ncuviineaz meninerea lucrului n starea sa actual ori continuarea lucrrilor, cauiunea se stabilete n sarcina prtului astfel nct s se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situaiei anterioare.

EFECTELE JURIDICE ALE POSESIEI 1. prezumtia de proprietate dobandirea fructelor uzucapiunea dobandirea bunurilor mobile ocupatiunea Prezumtia de proprietate

Art 919 alin 1 si 3 instituie nu numai o prezumtie privind existenta elemntului animus, ci si o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului. Pe aceasta baza s-a considerat ca posesia are o functie probatorie. Este necesar insa ca cel care invoca prezumtia de proprietate sa faca dovada elementului corpus, indierent daca aesta este exercitat direct sau corpore alieno. Nu poate deci opera prezumtia de proprietate in cazul posesorului solo animo pentru perioada ulterioara deposedarii. Prezumtia de proprietate opereaza indiferent daca posesorul este de buna credinta sau de reacredinta. Forta juridica a posesiei este diferita in functie de natura bunului posedat. In materie imobiliara, posesia creeaza de regula, o prezumtie relativa de proprietate Astfel cel care detine un bun imobil este considerat posesor si pe cale de consecinta , proprietar, avand calitatea de parat in actiunea in revendicare. Elementul corpus este deci determinant in stabilirea calitatii procesuale a paratului intr-o asemenea actiune. Iata de ce se accepta ca actiunea in revendicare poate fi introdusa si impotriva unui detentor precar. Intensitatea prezumtiei de proprietate este diferita in cadrul unei actiuni in revendicare in ipoteza in care niciuna dintre parti nu are titlu, indiferent daca reclamantul a avut sau nu anterior calitatea de posesor. Daca reclamantul nu a avut calitatea de posesor, isi gaseste aplicarea adagiului in pari causa, melior este causa possidendis. Intr-o asemenea ipoteza, prezumtie de proprietate nu este rasturnata. Daca reclamantul a avut si el calitatea de posesor, anterior posesiei paratului, va fi preferata partea a carei posesie este mai caracterizata. Altfel spus, se compara prezumtia de care a beneficiat reclamantul cat timp a avut elemntul corpus cu prezumtia de care beneficiaza paratul dupa dobandirea acestui drept.In urma acestei comparari, va avea castig de cauza partea a carei prezumtie este mai intensa.

2.

Dobandirea fructelor ca efect al posesiei de buna-credinta Art 948 NCCiv prevede ca Posesorul de buna-credinta dobandeste dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat. Aeasta dipsozitie este o exceptie de la regula conform careia fructele apartin proprietarului bunului frugifer, pe temiul exercitarii firesti a atributului ius fruendi. Ca urmare, chiar daca proprietarul bunului frugifer care a pierdut posesia bunului o redobandeste pe calea actiunii in revendicare, el nu va fi indreptatit sa ceara si restituirea fructelor de la posesorul de buna-credinta. In aceasta materie, notiunea de buna-credinta a posesorului este definita diferentiat in NCCiv. Astfel,daca este vorba de fructe produse de imobile inscrise in CF, buna-crdinta se apreciaza in raport cu cerintele cerute tertilor dobanditori pentru a respinge actiunea in rectificare (art 948 alin 3). Din dispozitiile art 908 alin 4 rezulta ca sunt avute in vedere conditiile prevazute in art 901 alin 2, care arata ca:

(2) Terul dobnditor este considerat de bun-credin numai dac, la data nregistrrii cererii de nscriere a dreptului n folosul su, sunt ndeplinite urmtoarele condiii: a) nu a fost nregistrat nicio aciune prin care se contest cuprinsul crii funciare; b) din cuprinsul crii funciare nu rezult nicio cauz care s justifice rectificarea acesteia n favoarea altei persoane; i c) nu a cunoscut, pe alt cale, inexactitatea cuprinsului crii funciare.

Ori de cate ori este vorba despre imobile neinscrise in CF sau despre bunuri mobile,posesorul este de bun-credin atunci cnd are convingerea c este proprietarul bunului n temeiul unui act translativ de proprietate ale crui cauze de ineficacitate nu le cunoate i nici nu ar trebui, dup mprejurri, s le cunoasc. Pentru dobandirea fructelor, posesorul trebuie sa fie de buna-credinta nu numai in momentul in care a intrat in stapanirea bunului furigifer, ci si in fiecare moment in care percepe bunurile.Ea rezulta de asmenea din art 948 alin 4 in care se precizeaza ca buna-credinta inceteaza in momentul in care posesorul ia cunstinta de viciile titlului sau. Intrucat este vorba de o imprejurare de fapt, aceasta luare la cunostinta poate fi dovedita prin orice mijloc. Proprietarul are dreptul la restituirea fructelor percepute de posesor dupa momentul in care acesta din urma a luat cunostinta de viciile titlului sau. Spre deosebire de materia uzufructului,unde se face distinctie intre modul de dobandire a fructelor de catre uzufructuar in functie de natura acestora (fructele naturale si industriale se dobandesc prin percepere,iar cele civile, zi cu zi), in aceasta materie toate fructele se dobandesc de catre posesorul de buna-credinta numai in masura in care au fost percepute.

Chiar daca este vorba deo percepere anticipata, ceea ce este posibil numai in cazul fructelor civile, acestea se cuvin posesorului, cat timp proprietarul nu face dovada ca buna-credinta a incetat inainte de momentul scadentei.