Geopolitica este stiinta politica ce studiaza impactul asezarii si pozitionarii geografice a unui stat asupra politicii sale interne

si externe, precum si impactul factorului spatial asupra politicii internationale in ansamblu. Ca si celelalte teorii ale relatii internationale, teoriile geopolitice clasice au in vedere o conceptie fundamentala asupra naturii umane: aceasta este limitata la si de catre mediul in care traieste. Prin urmare, statul -proiectia institutionala a relatiilor inter-umane- va fi limitat de cadrele sale fizice, iar interactiunile dintre actorii internationali vor fi influentate de mediul in care acestea se desfasoara. Astfel, geopolitica sustine ca politica internationala este un determinism geografic, iar politica externa a statelor este constransa de cadrul natural in care aceasta exista. Dezvoltarea geopoliticii ca stiinta a fost influentata de doua curente filosofice si politice in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Primul dintre ele, curentul nationalist promovat mai ales in timpul revolutiilor de la 1848 sustinea ca un grup etno-lingvistic avand la baza valori si istorie comune are dreptul sa ceara sa isi formeze un stat independent. Astfel, un stat-natiune este indreptatit sa aspire la frontiere naturale. Al doilea curent filosofico-politic care va influenta major teoriile geopolitice este darwinismul social. Teoriile evolutioniste formulate de Charles Darwin si-au pus amprenta asupra teoriilor relatiilor internationale si este promovata ideea potrivit careia doar cele mai puternice si adaptate organisme sociale (state) au sanse de supravietuire intr-un mediu anarhic si competitiv. D.p.v. al RI, geopolitica face legatura intre lupta pentru putere a actorilor internationali si geografia politica. Termenul de geopolitica a fost folosit pentru prima oara cu un inteles apropiat de cel de astazi de catre profesorul suedez Rudolf Kjellen in jurul anilor 1890. Insa, un precursor al geopolitcii poate fi considerat Friedrich Ratzel care, insa, utiliza sintagma de geografie politica. Acesta a pornit de la ideea ca structurile geografice si climatice determina forma si structura entitatilor politice si cel mai adaptat stat la conditiile geografice in care este pozitionat va fi cel mai puternic actor zonal. Cele doua curente nationaliste si darwiniste au avut un impact negativ asupra geopoliticii interbelice germane ai carui reprezentanti sunt Karl Haushofer si Otto Maull. Cei doi au contribuit la dezvoltarea geopoliticii prin introducerea elementului rasial alaturi de cel geografic in reflectia asupra politicii internationale. Infrangerea Germaniei in primul razboi mondial a fost cauzata de contaminarile succesive cu alte rase impure dintre care evreii erau predominanti. Elementul principal care da vigoare unei rase este puritatea ei in sensul sangvin. Consecinta cresterii numerice a unei rase este si aparitia celuilalt concept fundamental al teoriilor geopolitice germane: teoria spatiului vital. Odata cu cresterea numerica a unei rase, exista o lege naturala pentru ca ea sa isi extinda prin forta teritoriul in care traieste. Prin urmare, se poate vorbi de un determinism dublu: cresterea unei rase este determinata de trei factori, anume puterea, puritatea si adecvarea ei la un teritoriu determinat, iar cresterea ei implica, la randul sau, acapararea de noi teritorii. Aceste considerente au stat la baza elaborarii politicii externe germane din perioada interbelica si exista exemple concludente care sa ateste aceste actiuni (Protectoratul Boemiei si Moraviei, anexarea zonei renane, sudete, Austriei, Holocaustul).

Cele mai de seama teorii geopolitice care si-au pus profund amprenta asupra relatiilor internationale au fost cele dezvoltate de scoala anglo-saxona. Teza fundamentala pleaca de la ideea ca stapanirea lumii nu se face prin detinerea de teritorii, ci prin controlul asupra principalelor rute comerciale si prin stapanirea principalelor puncte de pe traseul lor (insule, canale, stramtori, puncte de aprovizionare). Primul teoretician semnificativ este capitanul din Marina SUA Alfred Thayer Mahan, autor in 1889 al unei lucrari extrem de importante cu titlul The Influence of Sea Power Upon History, 1600-1783. Potrivit conceptiei lui Mahan, intr-un conflict international intre doua puteri, intotdeauna victoria finala a fost de partea celei care a detinut controlul cailor maritime. De aici rezulta convingerea strategica generala ca este imposibila castigarea unui razboi in absenta dominatiei navale. Principalele rute comerciale care trebuie stapanite de o putere care doreste sa controleze fluxul economic global sunt: a. ruta care leaga Oc. Altlantic, prin Marea Mediterana, cu India si Golful Persic, ceea ce duce la controlarea unor puncte strategice precum Gibraltarul, Canalul de Suez, portul Aden b. ruta care leaga resursele petroliere din Golful Persic de economiile industriale majore din Asia de Est c. ruta comerciala care leaga Atlanticul si Pacificul prin canalul Panama Totusi, autorul cel mai important al geopoliticii anglo-saxone este geograful englez Halford Mackinder care sustine ca avantajul pe care l-a avut o putere maritima asupra uneia continentale este depasit de aparitia si dezvoltarea altor modalitati si rute de transport in interiorul continentelor. Odata cu dezvoltarea cailor ferate din Rusia de Vest si Europa Centrala, zona numita heartland, acest teritoriu va deveni spatiul cu cea mai mare dezvoltare economica si cine va controla aceasta regiune, va controla si insula-lume (Europa, Asia si Africa). Un al mare reprezentant al Scolii geopolitice anglo-saxone este americanul Nicholas J. Spykman care a dezvoltat teoria geografica a ingradirii fundamentata ulterior de George F. Kennan. Ideea principala elaborata de Spykman este modul in care poate fi controlat heartland-ul atunci cand este ocupat de o putere continentala ostila puterilor maritime. O solutie ar fi ingradirea hearland-ului prin stapanirea teritoriala a unei zone numite rimland care cuprinde tarmurile heartland. Aceasta teorie este bazata pe considerentele blocadei navale. Astazi ar putea fi imaginat un rimland cuprinzand bazele militare ale NATO din statele baltice, Polonia, Romania, Bulgaria, Georgia, Uzbekistan si Afganistan cu scopul de a ingradi Rusia.