In afara de marile razboaie, nu mai sunt multe evenimente in istorie carora li se datoreaza un salt inainte a natiunilor implicate.

Dar Planul Marshall e un candidat pentru acest titlu. Pentru ca acest plan a ridicat capabilitatile Europei in materie de cooperare economica. Si cu aceasta marcabila realizare, a deschis posibilitatea unei dezvoltari a infrastructurii industriale care de altfel ar fi putut sa nu aiba loc in Europa. Planul Marshall, cunoscut official ca si European Recovery Program, a fost un plan de reconstructie a Europei conceput de Statele Unite ale Americii si destinat aliatilor europeni din al doilea razboi mondial. In anul 1947, intr-un discurs din universitatea Harvard a Secretarului de Stat al S.U.A, George C.Marshall a evidentiat ideea de a reconstrui o Europa devastata care iesise de curand din al doilea razboi mondial. Aceasta idee putea fi realizata cu ajutorul unor finantari masive din partea Statelor Unite. Planul Marshall ar fi putut costa intre 12 si 13 miliarde de dolari si ar fi sustinut o multime de planuri de ajutorare la inceputul anilor 1950. Planul Marshall a fost intr-adevar un program international de success, care ca si multe programe asemanatoare, nu avea doar un scop pur filantropic. Printre alte probleme, o Europa devastata era ca si o invitatie pentru Uniunea Sovietica de a se implica pe plan politic si pentru crearea unor noi piete de export pentru intreprinderile din Statele Unite. Pe langa toate astea, acum era posibila experimentarea crearii unei noi economii mondiale deschise care nu ar fi repetat dezastrele politice si economice din ultimii 20 de ani. Discursul lui Marshall sunat astfel: Nu cred ca trebuie sa va atrag atentia, domnilor, ca situatia mondiala este foarte grava. Acest lucru este evident pentru toti oamenii cu putere de judecata. Dar cred ca una din dificultati este ca problema este atat de complexa, incat numeroasele relatari prezentate publicului prin intermediul presei si radio-ului impiedica formarea unei imagini clare asupra situatiei. In plus, locuitorii tarii noastre se afla departe de acele zone ale lumii, prin urmare este dificil pentru ei sa inteleaga saraci si reactiile unei populatii ce sufera de multa vreme, respectiv efectele acestor reactii asupra guvernelor lor si modul in care acesta se leaga de efortul nostru de a promova pacea in lume.

Avand in vedere aceasta situatie, planul Marshall si respingerea lui de catre Uniunea Sovietica, a fost decisiva pentru acea miscare care a dus la unificarea statelor europene. Pe de o parte, aceasta a dus la o diviziune clara a continentului, o diviziune pe care europenii nu o mai puteau ignora. Pe de alta parte, aceasta diviziune a scos la suprafata mai multi factori care sporeau gradul de urgenta pentru unificarea Eropei de Vest. Perceptia slabiciunii economiei europene si paralizia acesteia fata de o noua confruntare globala se intensifica. Prezenta Statelor Unite in Europa se facea simtita din ce in ce mai mult si era nevoie de o interventie pentru a mentine pacea in aceasta parte a lumii. Evolutii cum ar fi preluarea comunista a Cehoslovaciei au sporit ingrijorarile fata de o posibila agresiune a Uniunii Sovietice. Si cu integrarea Germaniei de Vest in programul de izolare, problema crearii unui cadru conceput pentru recuperarea economica a Germaniei trebuia abordata intr-o alta maniera. Oamenii de stiinta au dezbatut mult timp masura in care Planul Marshall din anul 1947 a contribuit la cresterea si prosperitatea post-razboi a Europei de Vest, precum si gradul in care acesta a fost un act de altruism fara precedent sau un exemplu de imperialism American. Intr-adevar, consecintele Planului Marshall a trecut prin cateva stadii identificabile, acest plan ajutand la recuperarea Europei post-razboi, dar in acelasi timp, a fost si o strategie bine pusa la punct din care Statele Unite au avut mult de castigat. Ceea ce poate fi indiscutabil este faptul ca planul a avut doua efecte majore care nu tineau de efectul cantitativ sau de motivatie. Prima a fost impulsul politico-psihologic datorat acestui ajutor economic. Celalal a fost, fara indoiala, contributia sa la divergentele politico-economice a Europei de Vest si de Est. Dupa respingerea lui Stalin a planului care vroia sa demonstreze ca nu are nevoie de ajutorul imperialismului American, a fondurilor si a ideilor acestui stat, toate aceste fonduri au fost redirectionate un partea de vest a Europei unde au influentat atat ideologia cat si economia in urmatorii 50 de ani. Intr-adevar, putem spune ca deschiderea granitelor nationale pentru comert si investitii si unificarea initiativelor atat publice cat si private, au pus bazele pentru unificarea Europei de mai tarziu, si a alegerii acestelor tari intre Uniunea Sovietica si Statele Unite.

Aceasta initiativa a fost indreptata spre prevenirea unei reaparitii a Depresiunii din anii 1930, cat si pentru minimizarea revenirii atrocitatilor din cele doua razboaie mondiale. Impreuna cu angajamentele militare ale Statelor Unite in Europa de Vest sub forma de NATO, conceput pentru a zadarnici ambitiile Uniunii Sovietice de a iesi in afara sferei de influenta la care au fost de acord in cadrul conferintei din Yalta intre Statele Unite, Marea Britanie si Uniunea Soivietica, S.U.A. a incercat sa zadarniceasca prosperare partidelor comuniste indigene prin demonstrarea faptului ca Statele Unite sunt o natiune prospera si care nu poate fi egalata, mai ales de catre Uniunea Sovietica Figuri importante din administratia Truman percepeau ideile din cadrul Planului Marshall ca fiind un blocaj imediat a extinderii Uniunii Sovietice intr-o Europa unde Germania si Italia erai tari infrante, iar Franta si Marea Britanie erau epuizate, deci, per total, Europa de Vest era un vacuum de putere. Statele Unite incercau sa contraatace nu doar prin implicarea financiara directa in reconstructia Europei cat si reorientarea natiunilor din partea de vest a Europei spre modelul American de guvernare si incercare de distrugere a barierelor intre tari la fel cum sunt si intre statele membre S.U.A. Acest plan demonstraza cat de serioasa era abordarea americanilor pentru impartirea resurselor dincolo de pagul bilateral, spre ceva mai mult, o lume noua cu o abordare multilaterala si multiconstitutionala. Inca din faza incipienta, cei care au pus bazele Planului Marshall considerau ca Germania in cativa ani va deveni locomotiva Europei si va duce la reabilitarea economica a acesteia. Europa era privita ca fiind un punct important pentru recuperarea economiei globale. Partea Europei care conta era cea industriala, care in perioada respectiva era in criza, dar imediat dupa recuperarea ei, in cazul unei administrari prost pusa la punct ar fi devenit o amenintare pentru Statele Unite. Ajutorul American a fost pentru a finanta deficitul de dolari al Europei incorporate in comertul transatlantic, si, prin urmare pentru reconstructia acesteia. In discursul lui Marshall se arata doar partea pur filantropica pentru reconstructia regiunii de vest ale Europei cat si a catorva tari adiacente. Dar in acelasi timp, Europa a fost regiunea de unde au provenit majoritatea stramosilor cetatenilor americani, deci, si liderii acestora. Prin urmare, faptul ca Europa avea o prioritate fata de celelalte regiuni era unul era unul normal din punct de vedere al Americanilor. De asemenea, confruntarea cu Uniunea

Sovietica era evidenta in Europa, atat din punct de vedere armat cat si indirect, prin amenintarea multor partide comuniste din tari precum Italia si Franta care aveau legaturi cu Moscova. Planificarea oficiala a americanilor pentru redresarea economica a europei a avut loc la inceputul anului 1947. De la inceput, cele mai importante puncte era adoptarea tendintei de a privi Europa ca pe un tot intreg, si nevoia integrarii Germaniei intr-un sistem regional de comert si productie pentru a sporirea increderii vecinilor ca o Germanie dezvoltata nu e in acelasi timp si o Germanie periculoasa. Planul Marshal a crescut dintr-o serie de memorandumuri si discursuri care influentau ideea formarii unei Eurpe fara granite. Dar, de asemenea a aparut ca si raspuns perceptia unei Europe care putea fi ajutata doar de catre o tara pentru a avea acel imbold de care are nevoie pentru asi incepe redresarea economica. In acelasi timp, se dorea ca la crearea acelor State Unite ale Europei sa fie invitate si tari din estul Europei si chiar si Uniunea Sovietica pentru a participa in planul de recuperare. Aceasta nu a fost una din cele mai stralucite strategii politice din istorie, dat fiind faptul ca majoritatea tarilor din estul Europei faceau parte din Uniunea Sovietica si aveau o ideologie cu totul diferita fata de a Statelor Unite. Insa acest plan nu numai ca a ajutat la revenirea Europei ca putere mondiala ci au fost puse si bazele unei noi Europe in care Statele Unite isi puteau pune bazele unor politici militare si economice pentru acea regiune si un mod de restrictionare pentru optiunile lui Stalin prin a-l face sa respinge acea nobila oferta a americanilor. Desigur, unei mari parti a Europei i-a fost refuzata participarea in acest plan din cauza ca faceau parte din Uniunea Sovietica sau din sfera ei de influenta. O data cu prabusirea Uniunii Sovietice din anii 90, planul Marshall a reinviat, dar de aceasta data fiind doar o metafora pentru efortul extern necesar pentru a aduce Europa de est intr-o economie egala cu cea a lumii inconjuratoare. Presedintele Clinton a invocat Planul Marshall ca fiind un precedent atat pentru actiunile militare cat si pentru reconstructia partiala a Serbiei atunci cand era vorba de curatarea etnica a albanilor din Kosovo in anul 1999. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa a creat mai multe institutii politicosocioeconomice care au functionat extrem de bine. Acest fapt a creat o distributie si un transfer al venitului care era foarte bine divizat. Acest lucru a ajutat ca Europa sa treaca

foarte repede si calm prin tranzitie pana la pasii finali din transformarea ei structurala a industriei, economiei si a societatii. Totul a decurs atat de usor din cauza ca politica Europei de Vest a intrat imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial intr-un cerc economic. Expansiunea comertului a dus la cresterea economiei, aceasta crestere a economiei a dus la cresterea salariilor pana la un nivel acceptat de catre cetatenii acelor tari si toate acestea luate la un loc au ajutat la scaderea inflatiei si la cresterea incredibil de puternica a investitiilor. O combinatie a acestor factori a dus la un plus de 1-2 % a produsului intern brut din acele tari. Nimeni nu este in stare sa nege ca Europa a crescut miraculous dupa cel de-al doilea razboi mondial. Magnitudinea acestui miracol este redat in tabelul de mai jos, unde este prezentata o medie a cresterii economice a unor tari precum: Germania de Vest, Franta, Italia si chiar si Marea Britanie.

Sursa: J. Agnew: The Marshall Plan Today. Model and Metaphor. 2004

A fost oare Planul Marshall un atentat de a cuceri Europa de Vest asa cum s-a mentionat de multe ori? Istoricii sustin ca Planul Marshall a satisfacut interesele esentiale ale Statelor Unite, astfel venind cu un mod de a se implica in planurile Europei fara a risca foarte mult. Dar ar fi o mare greseala sa luam doar acest punct de vedere, din moment ce Planul Marshall a ajutat la cresterea economica a Europei, deci, ambele parti au avut de castigat. In cazul Frantei, ajutorul American a ajuns la momentul potrivit. Jean Monnet pregatise la rugamintele generalului Charles de Gaulle un plan pentru modernizarea si echiparea Frantei. Ajutorul venit de la americani a facut din Franta un stat mult mai puternic si mai autonom decat ar fi reusit acesta de sine statator. Italia, Germania si Austria au inregistrat o crestere economica cam pe aceeasi idee cum a facut-o si Franta. Planul Marshall insista in momentul respectiv mult prea mult pe ideea de unificare a Europei, dar acest fapt a dus la aparitia Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Planul Marshall nu a sugerat direct ideea de o Europa unita sau integrare europeana. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, apoi in timpul rezistentei si intr-un sfarsit la eliberarea ei, atat indivizii cat si organizatiile incercau ca creeze o Uniune Europeana. Totusi, discursul lui Marshall de pe 5 iunie 1947 a pus aceasta problema in daca tarile din Europa de Vest si-ar fi dorit ajutor din partea Statelor Unite In anul 1947, jurnalistul Theodore White a descris continentul European ca fiind un loc unde domina foamea, un loc inghetat care nu are sanse sa-si revina. Expertii politici americani erau de parere ca Europa putea fi atacata de catre rusi si ca grupurile de refugiati in regiunea muntilor Alpi putea organiza o miscare de rezistenta. Imaginea Europei prezentata in actele CIA descria continentul ca fiind unul slabit si sfarmat din interior. La inceputul razboiului rece, Joseph Alsop in ziarul New York Herald Tribune sugera ca Uniunea Sovietica era pregatita de inceperea unui nou razboi incepand din partea estica a Europei si daca s-ar intampla asa ceva, ar fi fost ceva neanuntat. El a sugerat ca Europa de Vest era mult prea slabita si satula de razboi ca sa-si dea seama ca e nevoie de o rearmare, declarand ca oamenii obositi prefera iluziile si nu efortul. Mai mult decat atat, el a spus ca Franta intelege ca Planul Marshall serveste interesele Statelor Unite si

nu e doar un act de altruism pentru reconstruirea Europei. Intr-adevar, democratia era obiectivul promovat de catre americani si guvernul Statelor Unite era de parere ca o democratie buna era incompatibila cu prezenta unor partide comuniste puternice. Politicienii de stanga, chiar si daca promovau democratia, pareau suspecti pentru americani, mai ales in tari precum Franta si Italia. Asa ca problema integrarii Europene era in primul rand politica si mai apoi sociala si economica. Pentru a ne face o imagine despre industria Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial, trebuie sa luam in calcul faptul ca inainte de acest razboi, marile companii din Europa aveau legaturi foarte stranse cu guvernele din tarile respective, unele firme existand cu mult inaintea inceputului razboiului prin patronaj direct din partea guvernelor lor si cu ideea ca ele indeplinesc o functie importanta pentru tara mama, precum promovarea comertului in zone indepartare, productia de arme pentru armata sau importul de materiale cheie cum ar fi otelul si produsele chimice. Atunci cand aceste companii se lansau pe piete noi, ele tindeau sa favorizeze tarile care aveau o viziune politica apropiata de ce a tarii mama. Companiile britanice prestau in Imperiul Commonwealth-ului, companiile franceze in tarile francofone si cele germane in partea centrala a Europei. Unele companii ce se specializau in materii brute cum ar fu Unilever si investitia lor in Africa, sperau ca o data cu aceste investitii sa aduca si politica din tara mama si chiar sa protejeze acele tari de posibile conflicte. Deci, putem trage concluzia ca majoritatea companiilor depindeau foarte mult de guvernul tarii din care proveneau, chiar daca prestau servicii pe piete care erau amplasate mult mai departe. A mai existat o problema atunci cand a inceput sa fie implementat Planul Marshall; cea a aliantelor intre companii. Acele aliante erau o mare putere pe piata Europeana, facand tranzactii si producand materiale din otel, aluminiu, cupru, plumb, ulei, hormone, nitrati, produse farmaceutice, ciment, etc. Prin urmare, in anul 1947 era destul de dificil de a promova ideea ca salvarea Europei consta in deschiderea granitelor si cresterea concurentei pe pietele Europene, mai ales din cauza faptului ca uniunile muncitoresti nu erau de aceeasi parere cu americanii. Mai putem adauga faptul ca multe tari din Europa de Vest erau destul de reticente fata de ideea de a avea un supraguvern, un guvern care ar fi fost in stare sa rezolve toate problemele existente pe o suprafata atat de extinsa.

Totusi, intr-un final a fost creata Comunitatea Economica Europeana, care a fost predecesoarea Uniunii Europene. In anii care au urmat, comertul intre tarile membre a crescut vertiginos, la o rata care era cu multa mai mare decat rata comertului cu tarile din afara CEE. Desigur, aceasta a fost o perioada in care s-au alaturat si alte state acestei comunitati, si au crescut de la sase tari membre la 15. Desigur, faptul ca in anii 80 existau 12 state care erau mebre CEE, ne arata imaginea de ansamblu a tendintei pe termen lung. Comertul din interiorul acestui grup a crescut de la 37.2% in anul 1958 pana la 63.4% in 1994. Nimeni nu poate spune sigur cat din acest procentaj s-a datorat liberalizarii comertului in Uniunea Europeana. Dar un lucru e sigur; aceasta evolutie a avut loc intr-o perioada cand se produceau schimbari majorie in industrie, in comportamentul consumatorului, in materie de transport, etc, oricare din aceasta modificare ar fi putut sa aduca contributia la acest trend. Numeroasele studii despre comportamentul tarilor Europene dupa cel de-al doilea razboi mondial ne ofera posibilitatea de a generaliza. Ele sugereaza ca crearea CEE a fost un factor foarte important in cresterea comertului intra-European, dar oare Planul Marshall a incurajat integrarea statelor separate intr-o uniune economica si politica? Nu trebuie uitat faptul ca procesul de unificare Europeana are radacini mai adanci, care dateaza inca din perioada interbelica. Ascensiunea triumfala a Germaniei Nationalist-Socialista in 1939-1940 a deschis ochii europenilor in privinta a doua fapte majore: in primul rand ca statele Europene nu mai putea sa garanteze securitatea propriilor cetateni, si in al doilea rand, tratatele intre guverne nu mai puteau oferi destula protectie impotriva agresiunilor armate. Realizarea acestor probleme a marit cererea pentru crearea unei structuri collective de securitate, care ar fi eliminate anarhia intre state, cel putin pe teritoriu European. In concluzie, poate fi spus ca Statele Unite cu acest plan pentru recuperarea Europei a schimbat cursul istoriei, ajutand ca statele din Europa de Vest sa-si revina mult mai repede decat ar fi reusit daca ar fi facut acest lucru de sine statator. Desigur ca acest plan nu a fost pur filantropic, ci a avut si implicatii politice si economice. Peste cativa ani dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand Franta si Germania si-au revenit, Statele Unite au facut din aceste tari o piata de desfacere pentru companiile sale, dar asta nu a fost tot. Datorita acestui plan, nu s-a declansat inca un razboi intre aceste

tari, acest lucru avand sanse destul de mari ca sa se intample. Iar faptul ca a fost intemeiata Comunitatea Economica Europeana, iar apoi Uniunea Europeana, a dus la un salt economic si tehnologic imens, si aici nu e vorba doar de regiunea Europei, ci de un progres la nivel global, aceste tari investind sume mari de bani in tarile din Africa si Europa de Est.

Bibliografie:
The Marshall Plan Today; Model and Metaphor. John Agnew, J. Nicholas Entrikin, 2004. From Marshall Plan to Debt Crisis. Robert Wood Istoria economiei europene De la revolutia industriala la Uniunea Europeana. Maria Muresan, Andrei Josan. http://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan http://eh.net/encyclopedia/article/Ritschl.Marshall.Plan The Marshall Plan: America, Britain and the Reconstruction of Western Europe, 1947-1952 (Studies in Economic History and Policy: USA in the Twentieth Century), Michael J. Hogan.

10