Sexul şi

Biserica
Religiile sexuale

A fost vreodată sexul o În campania de cucerire a

religie, sau parte din ea? Canaanului, israeliţii au venit în
contact direct cu captivantele
culte locale ale fertilităţii. Chiar
la hotarele ţării, când se pregăteau să păşească pe teritoriul canaanit,
au căzut sub influenţa închinării licenţioase a moabiţilor. Zimri, unul
dintre lideri, a mers până într-acolo că a adus în cortul său o
prostituată madianită, sub ochii poporului Israel. Amândoi au fost
străpunşi cu suliţa şi ucişi de Fineas, nepotul lui Aaron.
Fără o cunoaştere prealabilă a viciului sexual cras ce caracteriza
religiile fertilităţii din Orientul antic, cineva poate fi surprins de
severitatea teribilă a oprobriului divin şi a frecventei utilizări a
termenului de "urâciune". Aceşti închinători adorau organele de
reproducere ca simboluri ale puterii creative a zeilor, expunând în
templele lor reprezentări ale acestora. Deseori, în desfăşurarea
ritualurilor religioase, închinătorii se angajau în acte sexuale.
Herodot vorbeşte despre "odioasa rânduială babiloniană", prin
care toate femeile născute în Babilon trebuiau să meargă o dată în
viaţă, în templul zeiţei Myllita (Venus) şi acolo să se ofere ca
prostituate cultice, pentru o singură ocazie. Necunoscuţii se plimbau
în sus şi-n jos, pe aleile clădirii, iar când un bărbat vedea o femeie
care îi plăcea, arunca spre aceasta o monedă de argint, spunând: "Fie
ca zeiţa Myllita să te binecuvânteze!". Femeia nu avea dreptul să
refuze pe nimeni. Cei doi mergeau undeva, în afara locului sfânt şi se
angajau în actul sexual. Nu întâmplător femeile frumoase se
întorceau acasă destul de repede. Cele mai puţin înzestrate fizic
aveau de aşteptat timp îndelungat, unele chiar trei sau patru ani.

38
 Strabo ne informează cu privire la adorarea lui Pan şi a ţapului,
menţionând anumite centre de închinare din Egipt unde femeile
aveau relaţii sexuale cu ţapi. Diodorus Siculus susţine că oamenii au
zeificat ţapul datorită organului său de reproducere, fapt care a stat
la originea închinării falice. Cu toate că uneori apărea şi în formă
naturală, de regulă organul era reprezentat simbolic, de exemplu prin
copaci sau stâlpi de piatră. Tot Diodorus consemnează faptul că în
contextul cultului egiptean al taurului, femeile îşi expuneau părţile
genitale. Ulterior le-a fost interzis de către preoţi accesul în prezenţa
zeului taur.
Tinerele fete şi femeile purtau amulete cu reprezentări falice.
Lipsite de orice noţiune de necuviinţă sau vulgaritate, acestea
considerau că prin adorarea şi etalarea simbolului, dădeau dovadă de
o deosebită reverenţă faţă de creator.
Prezenţa prostituatelor cultice - atât femei, cât şi bărbaţi - în
Israel atestă forţa de atracţie şi corupere, exercitată de religiile
canaanite (1Reg. 14:24; 15:12; 22:46; 2Reg. 23:7).
Expunerea organelor sexuale în cadrul riturilor fertilităţii a făcut
necesară stipularea de către Dumnezeu a unor indicaţii speciale
privitoare la serviciile de închinare, dedicate Lui. Preoţilor le era
interzis să poarte tunici scurte, care ar fi putut expune vederii zona
organelor genitale, atunci când aceştia urcau scările ce duceau la
altar, recomandându-li-se, în schimb, haine suficient de lungi pentru
o acoperire corespunzătoare a corpului (Exod 20:42,43).
Fără îndoială că desfrâul şi goliciunea au caracterizat şi
închinarea la viţelul de aur. În Patriarhi şi profeţi, pag. 454, este
descrisă o scenă care avea să aibă loc mai târziu, în câmpia Moabului:
"Ademeniţi de muzică şi de jocuri, aţâţaţi de frumuseţea preoteselor
păgâne, s-au lepădat de credincioşia lor faţă de Dumnezeu...
Pasiunile fireşti au ajuns să-i stăpânească şi, odată ce conştiinţa li s-a
mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecaţi şi să
se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgâne şi au
luat parte la cele mai înjositoare ceremonii." Nu e de mirare că Moise
s-a simţit suficient de indignat pentru a sparge tablele scrise cu
degetul lui Dumnezeu şi Dumnezeu a aprobat categoric gestul său.
Fără doar şi poate că altfel l-ar fi mustrat pe Moise pentru o atitudine
atât de nereverenţioasă faţă de un obiect devenit sfânt prin atingerea
Lui.

39
 Închinarea la Baal a continuat până în zilele lui Osea, Amos şi
Ieremia. Osea menţionează faptul că israeliţii apelau la serviciile
prostituatelor sacre de la temple (Osea 4:14).
Ieremia spune despre Israel că "de mult", "pe orice deal înalt şi
sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă" (Ier. 2:20) şi că l-a
urmat pe Baal cu patima unei "dromadere" în călduri (versetele 23,
24). Tot el consemnează cum "copiii strâng lemne, părinţii aprind
focul şi femeile frământă plămădeala ca să pregătească turte
împărătesei cerului" (Ier. 7:18) şi că "au zidit şi locuri înalte la Tofet,
în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fii şi fiicele lor" (vers. 31).
Prin Ieremia, Dumnezeu îşi exprimă neplăcerea că "şi-au pus
urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au
spurcat-o" (Ier. 32:34).
"Împărăteasa cerului" menţionată în Ieremia 7:18 şi 44:18,19 este
fără îndoială Astarteea (Aştarot), sora şi consoarta lui Baal, zeiţă a
războiului, iubirii sexuale şi fertilităţii.
Autoritate de marcă mondială, W. F. Albright descrie religiile
fertilităţii astfel: "Printre canaaniţi, practici extrem de depravate erau
indisolubil împletite cu religia. Prostituţia rituală a ambelor sexe era
fără frâu, iar varietatea practicilor imorale este atestată de
multitudinea de nume folosite pentru desemnarea acestor
"profesiuni". Homosexualii (cinaedus) formau o breaslă recunoscută
în templele canaanite, pe lângă care mai erau şi alte grupuri ce
împleteau dansul şi cântecul cu divinaţia într-o combinaţie deosebit
de ireverenţioasă. Închinarea la şarpe şi sacrificiul uman erau
obişnuite. "Creatoarea zeilor" (Aştarot) era reprezentată ca o
frumoasă prostituată goală, numită "sfinţenie" atât în Canaan, cât şi
în Egipt... Miturile egiptene abundau în vulgarităţi; de exemplu,
creaţia era descrisă în general ca un act de auto-abuz sexual săvârşit
de creatorul divin." - The Biblical Period, pag. 10.
Rechizitoriul cel mai complet la adresa religiilor fertilităţii,
semnat de Ellen G. White, apare în Patriarhi şi profeţi, pag. 337-338.
Astfel de religii violează în numele închinării, porunca a şaptea.
Ritualurile cele mai imorale şi mai abominabile au ajuns să facă parte
din închinare. Zeii înşişi erau înfăţişaţi de oameni, ca lipsiţi de
moralitate, iar închinătorii dădeau frâu liber patimilor celor mai
josnice. Viciile nenaturale predominau şi desfrâul general şi făţiş
caracteriza sărbătorile religioase.

40
 La aceeaşi situaţie se raportează şi cele scrise în 1890: "În
timpurile străvechi, învăţătura zeilor-demoni a întreţinut un desfrâu
de calibrul cel mai vicios... Necurăţia nu numai că era îngăduită, ci
chiar promovată." - Evangelism, pag 608 (Sublinierea aparţine
autorului.)
Poate că deja unii dintre dumneavoastră vă întrebaţi de ce vă
prezint aceste lucruri atât de respingătoare.
Un motiv ar fi faptul că, în ciuda excelentei expertize biblice de
care dispunem de mai bine de un secol încoace, totuşi nu realizăm
decât în parte caracterul monstruos al închinării idolatre din Canaan
şi din ţările învecinate, din acele vremuri. Chiar dacă pentru mulţi
închinători amăgiţi, aceste sisteme idolatre reprezentau o cale de
acces la zei, totuşi, prin însăşi natura lor, în ansamblu, cu atracţia
aproape irezistibilă generată de fuzionarea religiei cu dorinţa sexuală
a omului, întotdeauna se dovedeau a fi un cancer proliferant. Cu
certitudine Satan a creat o capodoperă demonică, prin detestabila lui
contrafacere. Faptul acesta ne ajută să înţelegem de ce Dumnezeu a
poruncit exterminarea canaaniţilor. "Astfel Iosua a masacrat
populaţia întregii regiuni.... Nu a lăsat nici un supravieţuitor." "Au
ucis tot ce mişca şi i-au nimicit pe toţi cu desăvârşire... Au trecut prin
sabie orice suflet viu, până i-au nimicit pe toţi; nu au lăsat să scape
nimic din tot ce avea suflare de viaţă." "Era planul lui Dumnezeu ca
... aceştia să fie nimiciţi fără milă şi distruşi cu desăvârşire." (Ios.
10:40; 11:10-15, 20, N.E.B.) "Iosua ... n-a lăsat să scape nimeni şi a
nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare." "Au trecut prin ascuţişul
săbiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se găseau în el: n-a
rămas nimic din tot ce avea suflare de viaţă." "Căci Domnul a
îngăduit ca... Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă
de ele." (Ios. 10:40; 11:10-15, 20, N.E.B.)

41
Poziţia bisericii faţă de sex

A fost biserica occidentală Da, revista Playboy reprezintă

acuzată vreodată ca fiind un segment de populaţie
anti-sexuală? însemnat, care împărtăşeşte
această părere. Anumite
persoane, recunoscute ca proeminente în peisajul gândirii creştine,
au dat glas aceleaşi critici. Probabil una dintre cele mai puternice
declaraţii împotriva distorsionării religioase a sexului este cea făcută
de dr. Masters, în urmă cu câţiva ani, în faţa auditoriului de la Yale
Medical School. Se pare că acesta ar fi afirmat că "faptul că sexul este
o problemă care reprezintă cea mai mare realizare negativă a
creştinătăţii." În cadrul unei serii de conferinţe susţinute în timpul
unei vizite recente la Universitatea Notre Dame, dr. Masters a
declarat că "sexul, ca sindrom păcătos, constituie unul dintre cele
mai mari obstacole ce stau în calea unei vieţi sexuale normale, în
America." Dr. Reuben, în fenomenalul său best-seller Everything
You Always Wanted to Know About Sex, la pagina 45, afirmă că
"slujitorii Evangheliei, liderii morali şi mătuşile fete bătrâne" rezervă
sexul strict pentru reproducere. Mulţi au acuzat biserica de
considerare a sexului drept o parte a naturii umane inevitabilă, deşi
indezirabilă, pe care oamenii ar trebui fie s-o reprime complet, fie să
o tolereze într-un regim de austeritate - adică cineva se poate bucura
de sex doar în vederea procreării. Binecunoscutul teolog german
Helmut Thielicke consemna: "este deosebit de regretabil faptul că
termenul ‚erezie' a fost rezervat doar abaterilor dogmatice şi nu este
aplicat şi concepţiilor etice eronate. Căci această concepţie
antropologică, în virtutea căreia domeniul sexualităţii fizice a fost
lăsat fără îndrumare teologică sau pus într-o falsă lumină, este o
veritabilă şi colosală erezie." - The Ethics of Sex, pag. 49.

Consideraţi a fi necesar ca Biserica Teologia

Adventistă de Ziua a Şaptea să acorde o reprezintă
mai mare atenţie subiectului sexului? studiul
Ce legătură există între sex şi teologie? atributelor şi

42
acţiunilor lui Dumnezeu. Am putea condensa întreaga Lui natură
într-un singur cuvânt: Dragoste. Şi cum Dumnezeu a făcut omul
după chipul şi asemănarea Lui, omul este o creatură care prezintă
capacitatea de a iubi şi a fi iubit. Nimeni nu ar limita această
asemănare la nivel fizic. Fără îndoială că natura emoţională şi
spirituală a omului este ceea ce îl face asemenea lui Dumnezeu. Omul
poate oferi şi primi dragoste.
Capacitatea de a iubi şi a fi iubit îşi găseşte expresia în relaţia
dintre soţ şi soţie, părinte şi copil.
Bineînţeles, căsătoria, în ansamblu, procură astfel de posibilităţi,
însă cartea de faţă are în vedere doar partiţia sexuală. În actul sexual,
soţul şi soţia cu adevărat "îndrăgostiţi" ating culmea "dăruirii",
absolutul intimităţii; trăiesc împreună climaxul fericirii, un moment
de posedare reciprocă, exclusiv fizic-emoţională. Şi atunci devine
evident de ce Scriptura se referă la actul sexual ca fiind o
"cunoaştere".
Pavel a folosit dragostea maritală drept analogie pentru
dragostea pe care creştinul o simte pentru Domnul lui, o ilustraţie a
unirii credinciosului cu Hristos (Efes. 5:31,32). Isaia Îl numeşte pe
Domnul, soţul Bisericii, iar Pavel spune că "a cununat" Biserica cu un
Soţ. Biserica se raportează la Hristos asemenea unei soţii iubitoare şi
curate, fapt care ne descoperă o semnificaţie esenţială a parabolei
celor zece fecioare şi a ospăţului de nuntă al Mielului.
O teologie a sexului fundamentată pe premisele anterioare ne-ar
ajuta în multe privinţe. Pastorii ar putea aborda într-o manieră mult
mai inteligentă cazurile de boli venerice, pornografia, programele de
educaţie sexuală, homosexualitatea şi alte deviaţii sexuale similare şi,
de asemenea, numeroasele aspecte fizice şi emoţionale ale actului
sexual, implicate în problemele în care sunt consultaţi de membrii
bisericii.
O ilustraţie curentă a nevoii de o teologie a sexului ne parvine din
Africa unde liderii Bisericii noastre se confruntă cu o problemă ce
conexează indisolubil teologia şi sexul. Aceştia trebuie să răspundă la
întrebarea dacă, în calitate de creştine, femeile din biserică pot lua
parte la ritualul clitoridectomiei (extirparea clitorisului)?
Unele femei africane întreabă dacă este vreo diferenţă între
aceasta şi circumcizia la bărbaţi, în dreptul căreia Biserica nu ridică
obiecţii de ordin moral. Ele consideră că femeile au dreptul la un
corespondent comparabil cu circumcizia bărbaţilor, care se bucură de

43
un deosebit prestigiu şi statut. În trecut, în urma "descoperirilor" din
partea zeilor, clitoridectomia a fost desemnată ritual iniţiatic în
procesul de devenire femeie. De vreme ce autoritatea circumciziei şi
clitoridectomiei provine de la un aşa for înalt, bărbaţii şi femeile se
situează - cel puţin în cadrul ritualului - pe poziţii egale. Mai mult, ele
cred că operaţia pregăteşte femeia pentru o viaţă sexuală superioară.
În general Biserica obiectează faţă de această operaţie. Dar, se
ridică întrebarea, are femeia creştină africană dreptul de a considera
operaţia prin prisma propriilor tradiţii, atâta timp cât acestea nu
violează voia descoperită a lui Dumnezeu?
Trebuie să recunoaştem cel puţin că Biserica din Africa
abordează problema cu francheţe tipic vechi-testamentară şi nu se
eschivează de la aceasta, nici chiar dacă este esenţialmente de natură
sexuală.
Dacă va mai fi timp, poate că Biserica va trebui să dea răspuns la
întrebări cu conţinut mult mai modern. Una ar fi însămânţarea
artificială. Unii membri poate că-şi pun întrebări cu privire la
corectitudinea recurgerii la însămânţarea artificială prin soţ sau
donator. Alţii dezbat posibilitatea unor circumstanţe care să permită
întreruperea legitimă a unei sarcini nedorite care nu se încadrează în
nici una din excepţiile admise în mod obişnuit: (1) sarcina rezultată
în urma unui viol sau incest; (2) sarcina ce pune în pericol sănătatea
mamei sau (3) sarcina în care există indicii temeinice ale unui făt cu
malformaţii.
Şi iarăşi, dacă istoria va continua suficient de mult timp, Biserica
va trebui, poate, să stabilească un criteriu moral pentru fertilizarea in
vitro, băncile de spermă şi ovule, reproducerea prin clonare şi
utilizarea medicamentelor fie pentru suprimarea, fie pentru
intensificarea dorinţei sexuale.
Cazul poate fi clasat fără tevatură prin invocarea convingerii că
Domnul va veni mai înainte ca astfel de probleme să solicite vreun
răspuns din partea credincioşilor Săi, însă Biserica trebuie să fie aptă
să enunţe o teologie a sexului, care să conţină principii aplicabile la
orice problemă.

44
Sexul şi scrierile lui Ellen G. White

"Soţia creştină să se Ellen G. White mai vorbeşte

înfrâneze atât în cuvânt, şi despre pasiuni josnice. La
cât şi în faptă, de la a ce altceva se putea referi dacă
excita pasiunile nu la relaţiile maritale? Face
animalice ale soţului aluzii la scene ce au loc în
ei." - Căminul adventist, dormitor şi care îi întristează
pag. 123. pe îngeri. Despre ce anume
vorbeşte dânsa?
Care să fie sensul
acestei afirmaţii? Ce se Cum expresia "pasiuni
poate spune despre animalice" reclamă
purtarea unor pijamale clarificare, să începem prin a
cochete? răspunde la întrebarea dacă
putem separa pasiunea de
iubire.
Capacitatea de a iubi cu pasiune fizică (da, cuvântul comportă şi
un sens pozitiv!) ţine de crearea omului, fiind un aspect elementar al
masculinităţii şi feminităţii fiinţelor umane. Dumnezeu le-a proiectat
trupurile pentru a se putea împreuna. Cum ar putea cineva pune sub
semnul îndoielii dorinţa şi forţa emoţională care stă la baza acesteia?
Femeia şi bărbatul normali heterosexuali pot da mărturie de forţa
dorinţei sexuale şi poziţia centrală pe care o ocupă în planul vieţii.
Din punct de vedere anatomic, Dumnezeu a creat oamenii cu
capacitatea de "a se face un singur trup". Dumnezeu ar fi putut face
acest act la fel de banal ca pilitul unghiilor sau tunsul părului. Dacă
ar fi avut în vedere doar perpetuarea rasei, ar fi putut întocmi corpul
omenesc şi natura sexuală în aşa fel încât să demită funcţia
respectivă la nivelul unei sarcini sau obligaţii ocazionale. Însă fiecare
organ implicat în actul sexual a fost configurat cu capacitatea
inerentă de a elibera maximum de plăcere senzorială. Sânii, a căror
funcţie primară este de a hrăni copilul, devin intermediarii unei
considerabile plăceri erotice, atât pentru soţ, cât şi pentru soţie. Rolul
clitorisului nu este altul decât acela de a genera orgasmul. Anatomia
organelor sexuale masculine şi procesul ejaculării prezintă ilustraţii

45
similare. Dacă evidenţa unui plan denotă existenţa unui scop
(argument deseori folosit în demonstrarea existenţei lui Dumnezeu),
atunci Dumnezeu a intenţionat ca actul coitului să fie o experienţă de
plăcere supremă, ce poate ajunge, uneori, până la extaz.
Având în minte aceste lucruri, putem acum aborda problema
pasiunilor animalice la care tocmai aţi făcut referire.
În unele căsnicii chiar este prezent simţământul că relaţia sexuală
nu este decât un pretext legitim pentru a se da frâu liber "pasiunilor
animalice"(Mărturii, vol. 2, pag. 480). Se întâmplă ca unii să coboare
relaţia sexuală mai prejos chiar decât practicile animalelor (Ibid., pag
472), degenerând în imoralitate şi degradare a trupului (Ibid., pag.
391). Uneori soţii scandalizează "sensibilităţile delicate şi tandre" ale
soţiilor lor. Pe scurt, "nu este decât puţină dragoste adevărată,
veritabilă, devotată, curată. Acest element de valoare este foarte rar.
Pasiunea este denumită iubire." - Ibid., pag. 381.
Adjectivul "animalic" necesită câteva explicaţii. Este un mod de a
spune că natura decăzută spiritual sau carnalul domină spiritualul.
Dacă este folosit în sensul mai tare, are conotaţia de primitiv sau
bestial. Relaţia bărbatului cu Creatorul său îl obligă să nu dea voie
laturii animalice a naturii sale să îi domine viaţa sexuală. Totuşi
corpul rămâne mediul prin intermediul căruia spiritul şi mintea lui
pot experimenta dragostea cea mai adâncă şi mai intimă pentru soţie.
Creatorul, aşa cum am mai spus, a alcătuit ambele trupuri - femeiesc
şi bărbătesc - pentru ca împreună să se bucure de maximul
funcţionării tuturor nervilor senzoriali şi motorii, angrenaţi în arta
iubirii.
Cel ce categoriseşte relaţia sexuală drept "animalică" şi "bestială",
prin aceasta insultă planul şi lucrarea Creatorului. Ar trebui să
rezervăm epitetele respective pentru conduita bărbatului care îşi
consideră soţia drept jucărie sexuală personală, care i-a fost pusă la
dispoziţie pentru a-i satisface nevoile biologice, ori de câte ori are
nevoie. Cu un astfel de soţ, soţia va simţi că acesta s-a căsătorit cu ea
doar pentru corpul ei. Deseori soţul agravează şi mai mult lucrurile
impunând soţiei tehnici sexuale care îi violează conştiinţa şi
contravin gusturilor ei estetice.
La rândul ei, femeia nu are dreptul să califice apetitul sexual
normal al soţului ei, drept "pasiune animalică", şi nici nu poate
deprecia pe bună dreptate, importanţa semnificativă a aspectului
fizic al relaţiei sexuale. Mulţi soţi deosebiţi şi atenţi au ajuns să se

46
simtă vinovaţi de senzualitate şi insensibilitate doar pentru că doreau
ceea ce era numai normal. Soţii imature sau nevrotice deseori şi-au
emasculat soţii prin atitudinea lor nesănătoasă.
Nu rareori se întâmplă ca soţul să-şi facă soţia să se simtă prea
senzuală sau nefeminină pentru că doreşte să facă dragoste la fel de
frecvent ca orice cuplu obişnuit. Aceasta se lansează în avansuri şi
este respinsă. Din când în când, probabil o dată pe lună, soţul
cedează, ceea ce nu este de-ajuns pentru a-i atenua frustrarea şi
sentimentul crescând că ceva trebuie să fie în neregulă cu ea. Din
copilărie, părinţii şi alte persoane i-au spus să evite acele manifestări
sau situaţii care ar putea provoca un bărbat să-şi ia anumite libertăţi.
Probabil că a anticipat faptul că în căsnicie va întâmpina greutăţi în
a-şi menţine bărbatul în limitele unui program rezonabil de activitate
sexuală. Iar acum se vede confruntată cu o problemă total diferită,
pentru rezolvarea căreia nu dispune de suficiente resurse emoţionale.
Cât despre pijămăluţele cochete, de ce ar privi cineva cu
suspiciune folosirea acelor lucruri - parfumuri, articole de
vestimentaţie (sau absenţa lor), muzica, planuri sau ocazii speciale -
care augmentează plăcerea experienţei sexuale? Tânăra femeie din
Cântarea Cântărilor vorbeşte despre smirna frumos mirositoare ce
picură de pe mâinile ei atunci când merge la uşă ca să-şi întâmpine
iubitul. Scriptura vorbeşte despre mireasă gătită pentru soţul ei. În
Ezechiel 16, Domnul vorbeşte despre înveşmântarea lui Iuda în in
subţire şi mătăsuri, cu ocazia încheierii legământului de căsătorie.
Biblia nu prezintă o poziţie ascetică faţă de simţurile fizice. Nu este
nimic nepotrivit în ceea ce stimulează dorinţele sănătoase ale soţului.
Astfel de lucruri sunt pentru actul sexual ceea ce sunt aranjamentele
şi lumânările pentru masa de seară - adaosuri nenecesare, dar
încântătoare. De fapt, soţul care niciodată nu-i face soţiei cadou un
parfum sau o cămaşă de noapte, se privează de nişte experienţe
extrem de gratificatoare.
Ca un fel de notă de subsol la acest răspuns, voi cita dintr-o
scrisoare primită de la o doamnă cu care am corespondat pe
marginea unei serii de articole despre dragoste, sex şi căsătorie, care
mi-au fost publicate în Review. Comentariile doamnei chiar merită
citite. Rareori se iveşte şansa de a auzi părerea unei soţii adventiste,
în această chestiune. (Numele au fost schimbate). "Eu şi John
vedeam iarăşi şi iarăşi cum fiecare detaliu al vieţii noastre de fiecare
zi reuşeşte cumva să facă sau să desfacă plăcerea de a face dragoste,
în chiar punctul culminant. Când ne petreceam în mod fericit ziua,

47
oferindu-ne reciproc mici atenţii, cum ar fi o mângâiere tandră,
expresii de admiraţie sau apreciere, chiar prinşi în treburi de altfel
serbede, răsplata noastră era mare. Dar dacă amândoi fuseserăm în
tensiune şi, ca atare, mai mult sau puţin tăcuţi sau laconici în
comentarii, ori chiar răbufniserăm unul împotriva celuilalt, strânşi în
menghina stresului emoţional şi mintal, oricât de mult şi nedisimulat
am fi făcut dragoste seara, satisfacţia nu era foarte mare. Am
descoperit că adevărata plăcere sexuală este ca frişca sau glazura de
pe tort. Este la fel de bună ca tortul însuşi. Doar glazura, oricât de
multă, nu poate face cu adevărat apetisant, un tort uscat şi fad. Dar
puneţi aceeaşi glazură pe un tort bogat în aromă, bine însiropat şi
ceea ce veţi savura este o bucăţică de rai!
Ceea ce mă aduce la felul în care eu înţeleg comentariile lui Ellen
G. White cu privire la ‚pasiunile animalice'. E foarte clar: când
animalele se împerechează, nu există nici un fond de simpatie,
înţelegere, adorare, apreciere sau afecţiune. Este strict un act de
auto-satisfacere. În cursul acestui act nu se spun cuvinte de iubire,
nu există săruturi sau dăruire reciprocă, nici o mângâiere care să
descopere profunzimea relaţiei. Unii bărbaţi, şi poate mai mulţi decât
am dori să admitem, confundă un acces sau atac sexual ocazional cu
dragostea. O femeie sensibilă detestă aceasta şi pe bună dreptate.
Dacă la atât se reduce ceea ce reprezintă pentru el, ea nu se poate
simţi cu mult mai presus decât un simplu bun personal. Cu alte
cuvinte, tot ceea ce face aceasta este să se supună la nivel exterior, în
timp ce în sufletul ei, este nemulţumită de situaţie. Cu această stare
de lucruri continuând pe durata a ani şi ani de zile se împlineşte tot
ceea ce Ellen White spune despre plăcere carnală, patimi, înclinaţii
diavoleşti sau animalice, şi multe altele. Personal, nu pot concepe
altceva ce m-ar face să mă simt mai acră, rea, revoltată şi absolut fără
nici o valoare, decât sentimentul că trupul meu nu a fost nimic mai
mult decât terenul de vânătoare al unui bărbat care se presupunea că
s-a căsătorit cu mine pentru a mă iubi şi a mă preţui, trup şi suflet.
Toate acestea fiind spuse, din nou mă îndrept spre Scriptură
pentru permisiunea de a mă bucura deplin de cea mai înaltă culme
fizică pe care soţul şi soţia o pot atinge. Citim în Proverbe 5:19: "fii
îndrăgostit [fermecat, KJV] necurmat de dragostea ei!" Cuvântul
acesta, "îndrăgostit" ["fermecat"] spune mult, dar numai pentru
urechile celor care se iubesc şi se adoră unul pe celălalt, în mod
plenar. Pentru aceştia există culmi de care cei care pervertesc sexul
nu au mai mult habar decât au despre cer. Nu este nimic greşit în
ceea ce măreşte plăcerea celuilalt, atâta timp cât e făcut cu dragoste

48
totală şi cu acordul celuilalt. Altfel cuvântul "îndrăgostit"
["fermecat"] nici nu ar trebui să apară în Biblie. Actele clandestine,
nesfinte îi fac pe oameni să se urască unul pe celălalt şi să treacă de la
o relaţie amoroasă la alta, pe măsură ce scade interesul patimilor lor
animalice. Lucrul acesta se întâmplă pentru că nu au nimic altceva pe
care să clădească.
Pe de altă parte, doi oameni care se iubesc cu o iubire absolută nu
găsesc nimic în contactul sexual, care să nu-i unească mai strâns într-
unul singur, sudându-i trup şi suflet într-un tot inseparabil. Citind
Cântarea Cântărilor de câteva ori, de la un capăt la altul, am ajuns
să cred că Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia în acest fel, cu un
anumit scop. Dumnezeu ar fi putut să mă creeze asemenea unui
peşte sau stâlp de telefon, nu neapărat cu o formă atrăgătoare. Însă
El a făcut femeia cu linii unduitoare şi buze moi, cu păr şi sâni
fermecători, ca să fie o desfătare pentru soţul ei. Şi oricine susţine
altceva, după părerea mea, se face vinovat de o mai mare erezie decât
un idolatru sau un mincinos. Timp de câţiva ani, aşezaţi în loja
corului dintr-o biserică adventistă, observaţi expresia amară de pe
feţele multor soţi şi soţii adventiste, felul în care se privesc şi îşi
vorbesc şi astfel veţi avea dovada succesului lucrării lui Satana. De
multe ori aproape că am plâns în sufletul meu, văzând nu puţine
cupluri pe care le cunosc lăsând să le scape mici gesturi pe care un
observator atent le putea interpreta drept insatisfacţie.
Cumva, undeva, ceva a fost înţeles anapoda. Diavolul a văzut că
oamenii care cred că a consuma carne sau a lucra în Sabat este păcat,
sunt deschişi la ideea că ‚sex' este un cuvânt murdar, iar aceste biete
suflete amăgite vor trece prin viaţă, lipsite de cele mai dulci momente
pe care le-a hărăzit Dumnezeu oamenilor. După douăzeci şi cinci de
ani de căsnicie, soţul meu încă mă mai ţine de mână, ori de câte ori
se iveşte ocazia, fie că ne plimbăm, fie că suntem împreună la o
întâlnire (ceea ce se întâmplă rar) sau la cumpărături. Gestul îi este la
fel de natural ca respiraţia, pentru simplul motiv că mă iubeşte. Când
suntem acasă, rareori se întâmplă să treacă pe lângă mine fără să mă
mângâie, să mă sărute sau să mă îmbrăţişeze. În parte, aceasta poate
fi şi din cauză că lucrează în ___ şi vine acasă doar în week-end, ceea
ce conferă o deosebită valoare fiecărui moment petrecut împreună.
Dar, oricare ar fi explicaţia, toţi aceşti ani m-a păstrat legată de el
fără nici o greutate. I-am spus că ar trebui să scrie o carte despre cum
să-ţi faci soţia fericită, la care el mi-a răspuns că dacă ar face-o,
cartea lui nu ar conţine decât o propoziţie: ‚Pur şi simplu, iubeşte-ţi
soţia până la moarte!'

49
 Nu mă simt calificată să răspund la întrebările dumneavoastră,
mai mult decât am făcut-o deja. Nu am nici o calificare specială. Însă
ceea ce ştiu cu certitudine este că nu foarte multe dintre cuplurile
adventiste pe care le văd par a fi foarte fericite. Mulţi convieţuiesc şi
atâta tot. Niciodată nu voi uita vizita unei doamne, cu care discutând
în timp ce soţii noştri erau afară să se uite la ceva, am ajuns cumva şi
la chestiuni legate de conceperea copiilor sau ceva similar. Doamna a
făcut o observaţie legată de procedurile murdare pe care trebuie să le
urmezi, la care am ripostat aducându-i aminte de sfatul lui Pavel de a
nu ne lipsi unul pe celălalt de datoria de soţi, fără un acord mutual.
S-a prefăcut că nu înţelege ce vreau să spun şi pe când încercam să o
lămuresc cu duhul blândeţii, bărbaţii au revenit în casă. Imediat a
făcut o grimasă şi mi-a şopti nervos: ‚Sst! Să nu îndrăzneşti să spui
vreun cuvânt despre asta de faţă cu Robert!' Deseori după aceea, l-
am privit cu milă pe acest om cu umerii lăsaţi, care îşi vedea
resemnat de treburi.

Cartea Căminul Instinctul este ceea ce

adventist vorbeşte mult controlează sexul în clasa
despre moderaţie în inferioară a animalelor. În cazul
sexul marital. Vă rog să majorităţii animalelor, ritmurile
comentaţi acest lucru. inerente reglează perioadele de
împerechere. Animalelor nu le
rămâne nici o posibilitate de a alege când şi, cel mai adesea, nici cu
"cine" să se împerecheze. Omul îşi alege partenerul, pentru tot restul
vieţii, după care cei doi pot face dragoste oricând doresc. Dumnezeu
le oferă privilegiul autonomiei complete în dreptul sexului,
interzicând doar adulterul, desfrâul şi relaţiile care violează natura şi
etica sexului însuşi.
Omul, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, poate
aşeza sexul sub călăuzirea raţiunii, şi anume a raţiunii sfinţite.
Raţiunea controlează relaţiile fundamentale - cum încep, cu cine,
cum evoluează şi dacă mariajul este posibil sau dezirabil; dirijează
evoluţia de la simpla cunoştinţă la prietenie şi de la prietenie, la
iubire. Chiar şi actele de iubire individuale intră sub călăuzirea
raţiunii. Însă lucrul acesta trebuie să aibă anumite limite, altfel
dragostea îşi pierde spontaneitatea şi libertatea ce trebuie să
caracterizeze exprimarea acesteia.

50
 Raţiunea, la rândul ei, are nevoie de supravegherea conştiinţei
care aşează relaţia sub călăuzirea principiilor modestiei, purităţii
morale şi integrităţii, câştigând pentru aceasta, binecuvântarea lui
Dumnezeu. Sexul, ca parte a întregului fiinţei umane, a fost afectat de
boala păcatului şi în consecinţă, nu putem sconta că, în stare firească,
se va conforma voii lui Dumnezeu.
Încercarea de a evita animalitatea prezintă riscul de a ne abate
prea mult înspre dreapta şi, astfel, de a cădea în şanţul ce mărgineşte
acea parte a drumului. Papa, într-un comunicat recent cu privire la
"Mărturia creştină în viaţa de căsătorie", a reliefat două poziţii
extreme: "Căci dacă fascinaţia cărnii este periculoasă, nici ispita
angelismului nu constituie o mai mică ameninţare."
Observaţi că diavolul, eşuând în a-i face pe liderii iudei să calce
Sabatul, a venit cu un sistem de păzire a acestuia, aproape inuman
prin masa zdrobitoare de reguli legalist detaliate. Soluţia pentru
necumpătare nu este postul continuu. Puţin îi pasă diavolului dacă
cineva moare din cauza abuzului alimentar sau de malnutriţie. Cât
priveşte sexul, trebuie să ne ferim de acest soi de greşeală.
Pentru a scăpa de pasiunile animalice, nu trebuie distrus
animalul, ci sublimată pasiunea. Dorinţa sexuală în sine nu este nici
bună, nici rea. Este neutră din punct de vedere moral.
Anihilarea dorinţei normale şi tentativa de a prohibi orice
expresie normală a dorinţei sexuale nu ne vor feri de poftă. Nu putem
evita "abuzul" în relaţia de căsătorie prin "neuz". Sexul nu este un
demon ce necesită exorcizare. Soţul şi soţia au dreptul şi privilegiul
de a se bucura deplin de fiecare expresie sexuală posibilă în căsnicia
lor. Dumnezeu a dorit ca noi să ne bucurăm de sex. Şi, aşa cum am
precizat şi mai devreme, chiar anatomia denotă acest lucru, iar noi
nu-I aducem nici o slavă lui Dumnezeu, lipsindu-ne de darurile cu
care în mod generos ne-a înzestrat. Rămâne destul timp şi pentru
sacrificiu atunci când va fi impus de motive medicale, detenţie în
condiţii de persecuţie sau călătorii efectuate în interesul lucrării lui
Dumnezeu. Singurul motiv valid pentru întreruperea activităţii
sexuale normale este incapacitatea fizică. Cuplurile care se bucură de
o căsnicie fericită, continuă să-şi exprime dragostea, sexual, şi după
atingerea vârstei a treia. În cazul acestora, încetarea activităţii
sexuale survine doar ca urmare a scăderii forţelor fizice.

51
 Aceste principii conjugate cu factorii sănătăţii şi vârstei plus
tiparele sexuale individuale ale soţilor determină definiţia particulară
a "moderaţiei" pentru fiecare căsnicie.

În scrierile lui Ellen G. Ca o observaţie adiacentă, dacă

White ni se spune că scrierile dânsei ar aprecia actul
trebuie să ne înfrânăm sexual în termeni atât de
natura animalică. Tot negativi, atunci nu ar mai trebui
acolo se mai afirmă că să avem relaţii sexuale, ci mai
actul sexual este rău degrabă, deloc.
pentru trupul, mintea şi Într-adevăr, Ellen G. White
sufletul nostru. De recomandă stăpânirea naturii
aceea, se pare că noastre animalice, însă eu nu
adventiştii ar trebui să am găsit nicăieri în scrierile
facă dragoste mai rar dânsei afirmaţia că actul sexual
decât neadventiştii. În normal ar fi rău pentru noi, în
nici un caz nu dorim să plan fizic, mintal sau spiritual.
ajungem ca sodomiţii. Deşi nu ar fi chiar nerezonabil
să credem că am putea face
dragoste mai rar decât cei care nu îşi consideră trupurile drept
temple ale Duhului Sfânt şi care fac din satisfacţia sexuală, scopul
principal al vieţii conjugale, aceasta nu furnizează adventiştilor nici
un motiv pentru a-şi plasa relaţiile sexuale la un nivel de austeritate.
Detenţia şi persecuţia ce despart soţii şi soţiile creştine implică
pierderea privilegiului, dar de ce am anticipa necazurile şi
privaţiunile viitoare?
Fără îndoială că sodomiţii s-au făcut vinovaţi de exces în toate
activităţile lor sexuale. Însă răul prin care cetatea a ajuns notorie, a
fost plăcerea flagrantă şi impertinentă pentru relaţii sexuale
nenaturale, manifestă prin patima sălbatică cu care încălcau cele mai
rudimentare canoane ale decenţei. Noi folosim termenul de
"sodomie" cu sensul primar de act sexual între persoane de acelaşi
sex. Informativ, multe coduri legale definesc sexul anal drept
sodomie, fapt care subliniază nevoia de a redefini termenul.

52
 Primii cincisprezece din Având în vedere implicaţiile
cei douăzeci de ani de pe care le prezintă, consider
căsătorie am trăit această întrebare drept cea
conform sfaturilor lui mai subtilă dintre toate. Aşa
Ellen G. White şi am cum aţi formulat-o, ar reieşi
avut o relaţie destul de că toţi cei care acceptă ca
rece. Apoi am început autoritare scrierile dânsei
să ne exprimăm cu pierd orice speranţă pentru o
adevărat dragostea în viaţă sexuală fericită.
variate moduri, iar în Însă cu siguranţă, vi se
prezent, ne bucurăm de poate ierta confuzia pe care o
o căsnicie foarte faceţi. Chestiunea aceasta este
fericită. Însă uneori ne un motiv de tulburare chiar şi
simţim vinovaţi pentru pentru persoanele cu
aceasta. Aşa trebuie? pregătire de specialitate.
Recent am primit o scrisoare
de la o doctoriţă locuind într-o altă ţară, care îmi scria că în mod
regulat este consultată de femeile adventiste căsătorite, în probleme
de natură conjugală. În plus, ocazional a fost invitată să vorbească în
cadrul unor întâlniri de grup, desfăşurate în bisericile noastre.
Iată ce scrie aceasta: "Se pare că printre cuplurile căsătorite de
aici [o regiune latino-americană], viaţa conjugală este complicată de
faptul că soţia nu cunoaşte tot ceea ce ar trebui să cunoască şi
totodată se teme de 'păcatul sexului'. În paralel, în rândul bărbaţilor
se semnalează un nivel ridicat de ignoranţă în ceea ce priveşte
psihologia şi fiziologia feminină."
Mai departe, declară că: "Sunt câteva paragrafe în Mărturii,
volumul 2, pe care fără îndoială că le cunoaşteţi foarte bine şi pe care,
personal, nu ştiu cum să le interpretez. Când îmi sunt puse întrebări
în legătură cu aceste texte, încerc să ies din încurcătură cu nişte
explicaţii destul de ambigue şi mai mult sau mai puţin logice. Nu
cred deloc că aceste răspunsuri sunt satisfăcătoare pentru cei care
mi-au pus întrebările, şi nici eu nu sunt total mulţumită de ele.
Uneori am îndoieli dacă procedez corect. Nu aş vrea ca mai târziu să
descopăr că ceea ce le spun contravine voii lui Dumnezeu."
După ce a întrebat ce înseamnă "patimi josnice", "secătuirea
vitalităţii", "pasiune în cadrul relaţiei conjugale", doctoriţa a

53
continuat: "Ellen G. White pare să spună că femeia ar trebui să-şi
strunească soţul şi să nu cedeze întotdeauna avansurilor acestuia. Iar
mie mi se pare că tocmai în aceasta constă marea problemă a
cuplurilor adventiste. Soţia îşi stăvileşte prea mult soţul, ceea ce
creează tensiune în cămin şi duce la numeroase probleme conjugale,
din pricină că nici unul dintre soţi nu este satisfăcut de relaţia lor
fizică.
Ştiu că acest capitol ar putea să se adreseze doar anumitor
persoane morbide, însă amploarea, titlul şi tonul categoric al
mărturiei mă fac să cred că era destinată tuturor membrilor bisericii.
Este acest lucru adevărat?
Nu de puţine ori, femei căsătorite, fără nici o satisfacţie în viaţa
conjugală, vin la mine, la cabinet, înarmate cu aceste citate pe care le
folosesc drept argument în favoarea unei relaţii sexuale ocazionale cu
soţii lor. Cu privire la aceleaşi declaraţii sunt întrebată şi de cei care
vor să ştie clar ce au de făcut după ce se vor căsători.
Mărturisesc că îmi este destul de greu să dau aceste explicaţii şi
de obicei o fac într-o manieră oarecum ambiguă, spunându-le că
textele cu pricina se adresează acelor persoane care fac din sex
prioritatea nr. 1 în viaţă. Am nevoie de o interpretare mai clară şi cu
un grad mai mare de certitudine. Am nevoie ca sfaturile pe care le
dau celor ce-mi solicită ajutorul să mă satisfacă în primul rând pe
mine."
După cum observa doamna doctor, într-un fel, Ellen G. White
chiar a prezentat mai mult aspectele negative ale sexului. Din păcate,
atunci când Dumnezeu ne vorbeşte, trebuie să ia în calcul natura
noastră decăzută. Dar Ellen White ne-a atras atenţia că scrierile
dânsei sunt doar o lumină mai mică ce arată spre lumina mai mare,
adică Scripturile. Citindu-le, nu vom găsi nici o recomandare pentru
ascetism sau reprimarea dorinţelor normale şi legitime. Nicăieri nu
se prescrie, de exemplu, virginitatea sau celibatul, ca mod de viaţă
pentru creştin şi nici pentru preoţime.
O întâmplare din viaţa dânsei ne descoperă naturaleţea şi
maturitatea cu care privea relaţia sexuală în viaţa conjugală. La un
moment dat, un proaspăt convertit i-a scris lui J. N. Loughborough,
întrebându-l dacă adventiştii ar trebui să elimine sexul din viaţa
conjugală. Loughborough i-a răspuns că cineva din California a scris
un mic tratat pe marginea acestui subiect şi a încercat să obţină
aprobarea lui Ellen White pentru publicare. A mers la dânsa, însă

54
aceasta i-a transmis că "nu poate să-l primească" şi l-a sfătuit să "lase
aceste chestiuni în pace". Însă tânărul a continuat cu insistenţele şi în
cele din urmă, cu multă reticenţă, Ellen White a acceptat să-l
întâlnească personal. La finalul argumentaţiei, Ellen G. White i-a
spus "să se ducă acasă şi să fie bărbat"!
Sfatul dânsei probabil va prezenta nuanţe de sens diferite pentru
fiecare persoană care îl citeşte. Fiecare bărbat îi va da propria
interpretare în ceea ce priveşte modul de exprimare a bărbăţiei în
căsătoria creştină, în special în relaţia sexuală. Din experienţa
personală, ştiu că un soţ normal găseşte o adevărată încurajare în
ceea ce consideră a fi implicaţiile nerostite ale acestei remarci.
Este evident faptul că dumneavoastră şi soţul aţi crezut că
afirmaţiile dânsei despre sexul în căsătorie echivalau cu trăirea într-
un plan sexual rece şi îngust. Cu siguranţă că vă va plăcea o afirmaţie
din The Virtue of Sex ("Virtutea sexului") - o "teologie" a sexului - de
Jose de Vinck. La pagina 163, acesta spune: "Plăcerea senzuală în
jocul dragostei a fost intenţionată de Dumnezeu nu pentru
satisfacerea păcătoşilor, ci pentru plăcerea sfântă a copiilor
luminii."

55