/  2
 
 Învaţă despre tine, învaţă despre ceilalţi la FCRP!
Prin acest demers urmăresc ca elevii, în traseul lor educaţional şi profesional,în care mai întâi trebuie să se cunoască pe ei, iar apoi pe ceilalţi, să aleagă FCRP .Accesibilitatea elevilor tot mai mare la mijloacele de informare (ex. internet),implicit la informaţie, existenţa consilierilor psihopedagogici în şcoli au creataportunitatea de a face cunoscută oferta FCRP.Printre alte atribuţii, consilierii psihopedagogici au obligaţia de a face pentruelevi consiliere şi orientare în carieră.Oportunitatea campaniei constă în posibilitatea utilizării factorului deinfluenţă în rândul liceenilor, clasei de elevi (grupurile formale şi non formale,consilierul psihopedagogic).Prin aceascampanie mi-am propus influenţăm din publicul ţinpenehotărâţi. Altfel spus să direcţionăm comportamentul elevilor nehotărâţi, astfel încâtdupă finalizarea liceului să urmeze cursurile FCRP (pentru a fi realistă campania, amstabilit ca 2 elevi din fiecare liceu, să aleagă la final această facultate).În cazul nerealizării campaniei, concurenţa (alte facultăţi de profil) va face îma fel înt modifice comportamentul publicului ţinîn favoarea lor şi îndefavoarea FCRP.Publicul ţintă este interesat de evoluţia lui profesională. O parte însemnată dinliceeni îşi doresc să continue studiile într-o facultate cu prestigiu, renume, unde principala preocupare este formarea de practicieni, nu doar de teoreticieni. Aceştia(elevii) mai au caracteristică, sunt educabili (influenţabili). Aşadar printr-o campanie bine realizată putem să ajungem la finalitatea dorită.Publicul cheie este reprezentat de elevii claselor a XII-a. Campania seadresează atât elevilor din domeniile de specializare umane cât şi reale.Vehiculele comunirii vor fii pliante, pixuri personalizate şi consilierii psihopedagogici din şcoli.Echipa proiectului este formată din:
Managerul de proiect
Persoana care se ocupă de realizarea pliantelor 

Share & Embed

More from this user

Add a Comment

Characters: ...