Venirea unui om pe lume este un eveniment cosmic şi totodată este încă odovadă a puterii dumnezeieşti şi a minunilor pe care El le săvârşeşte neîncetat.La naştere omul care vine din alte lumi animă corpul fizic şi învaţă cum să seexprime prin gând, vorbă şi faptă, în lumină sau în întuneric, în trei mari situaţii:relaţiile de familie, relaţiile sociale şi relaţia cu Dumnezeu. Când omul aregânduri bune, cuvinte bune şi purtări bune, el rămâne în lumină, adică în armoniecu familia, cu semenii săi din afara familiei şi cu Dumnezeu care îl face săprospere şi să fie fericit.Când omul are gânduri rele, cuvinte rele şi purtări rele, el rămâne în întuneric,adică în dizarmonie cu familia, cu semenii săi şi cu Dumnezeu pe care nu îl înţelege. În urma lui, în acest om sporeşte răutatea acolo unde ea este, în loc săo micşoreze, iar în locurile unde nu există răutate, acest fel de om o crează şi o întreţine. Astfel de oameni trăiesc o viaţă în întuneric, fără pace, linişte şiarmonie, fără fericire şi bucurii. Încă de la naştere omul îşi formează şi îşi înfăşoară corpul cu straturi de energii. Toate la un loc poartă numele de auraumană. Prin ea corpul fizic percepe gândurile semenilor, purtările şi cuvintele lor în trupurile fizice. Tot prin aură, corpul fizic percepe gândurile, cuvintele şipurtările lumii vegetale şi animale. Totodată omul percepe cele cinci elemente,dar şi binele şi răul, percepţia lor însemnând întuneric sau lumină.Atunci când omul pleacă din această lume el îşi lasă corpul fizic şi aura corpuluifizic în lumea care l-a ospeţit pentru un timp. În această lume, odată cu acestcorp şi aură, omul îşi lasă şi plata sa pentru ospeţirea sa cu minunatele bunătăţiale lumii acesteia.Unii oameni care apreciază lumea care i-a găzduit lasă plată de lumină, iar alţiilasă plată de întuneric. Corpurile lăsate în urmă de oameni şi aurele acestorasporesc cu lumina sau cu întunericul lor lumea materială. Deci unii oameni îşilasă trupul şi aura luminoase pe pământ iar alţii îşi lasă la plecarea lor dinaceastă lume trupuri şi aure întunecate. Cuprins: Noţiuni despre clarvedereAlcătuirea omului