n cutarea unei noi depresii Lana Radu

Capitolul I - Metamfetamin
i am lsat-o moart, ca de obicei. Ce, doar nu era ca, pentru a o mia oara, s fiu eu aia care plnge n continuare. Nu tiu de unde a nceput totul. Nu stiu de ce s-a intamplat. Dar a devenit ca un drog. Un drog puternic. Era ca si cum eu luasem o doz uria de metamfetamin, iar el fumase doar o igar. O amarat de igarIn fond i la urma urmei, ct ru i poate face o simpl igar? Dar doza de metamfetamin? Metamfetamina este drogul fabricat, iar dac este fabricat, nu inseamn c mi-am fcut-o cu mna mea? Nu nseamn ca e vina mea c l-am creeat i c l-am luat? C l-am lsat s-mi invadeze simurile, fiecare organ pn la ultimul? S m macine treptat?... Cum a inceput? Paradoxal sau nu, pentru mine, de fapt, a fost tot o tigara. Un fum mic, ce nu face rau, o silueta pe care o fumezi in faa blocului, la o cafenea sau pe o banca in parc. Dar mbtndu-m cu imagini trecatoare i sentimente care mai de care mai ireale, vinul alb si translucid prin care l vedeam de obicei s-a transformat intr-o pcla de lichior de vanilie, dulce i leinos, care n combinaie cu drogul ce pune in micare rotiele gndurilor mi-a afectat stpnirea de sine, echilibrul emoional si tot ceea ce am crezut ca reprezentam de fapt eu. A fost ca un viol. O violare de sentimente. Da. Mi-a violat constiinta, distrugand-o, facandu-ma in primul rand pe mine sa nu mai stiu cine sunt si de unde vin, facandu-ma sa-mi uit principiile de-o viata, convingerile si gusturile, facandu-ma sa ma pierd intr-un univers mult prea mare pentru un suflet ca mine Si m-a alterat. M-a alterat in cel mai scarbos fel. Si m-a schimbat. M-a schimbat in cel mai ireal mod. M-a schimbat de pe ,,Inchis pe ,,Deschis, de pe ,,Fata cu picioarele pe pamant in ,,Nebuna de la ospiciu. Si este cumplit de greu, caci mai degraba bagi un elefant intr-o blestemata de doza de bere decat sa poti sa ajungi in propriul suflet si sa schimbi de unul singur pozitia butonului. Daca am reusit so schimb? Nu. ,,Viaa este o virtute ireductibil. a spus odata Jean Giraudoux. Iar eu mi-o transformasem pe a mea in asa fel, incat m-am gandit la cea mai cunoscuta si mai simpla, potrivita maxima pentru ceea ce devenisem intr-un timp atat de scurt: ,,Mai rau nici ca se putea. Am privit cu sil in ochi citatul acestui Giraudoux, caci el descrisese viata ca fiind
2

ireductibila. Ireductibila? Daca asa era, atunci eu o dusesem dincolo de ireductibilitate. O facusem mai mica decat orice altceva. Ajunsesem aproape pe minus infinit.Am inceput sa rad privind bolnavicios literele. Cine era el sa spuna asa ceva? Ce, traise el macar asa ceva? Stia el ce e viata? Era doar un amarat de scriitor. Un nimic, un fir de nisip, o bacterie invizibila si inofensiva pe suprafata pamanatului, un amarat de germene in univers, fara vreo greutate. Si ei o considerau o idee geniala, o idee fara seaman, spusa pe un ton ponderat. Din rasul bolnavicios am izbucnit in plans. Un plans oribil, cu sughituri fara logica. Eu nu mai eram logica. Eram o amarata de dependenta. O dependenta de iubire, de metamfetamina, tot ceea ce reprezenta el in universul meu. Si daca nu ar fi fost el, unde as fi fost acum? As fi fost aceeasi eu, cu picioarele pe pamant, cu privire senina si calda? Aceeasi eu, cu fata vesela si binevoitoare? Aceeasi eu de acum catva timp? Un seaman de-al meu definise odata timpul ca fiind ,,marele solvent. Marele solvent al amintirilor, al durerilor, ce face sa treaca tot. Dar, daca acest lucru ori aceasta entitate numita ,,timpne elibereaza de tot ceea ce vrem sa scapam , de depresii, de tristete, de nimicnicie, atunci nu capata si el aceleasi sentimente? Nu primeste si nun isi insuseste chiar si el ura pe care deseori o simtim, ce combinata cu dragostea ranita de care vrem cu orice pret sa scapam devine crima? O crima sangeroasa, pe care timpul nu o poate vindeca. Si nu tot el, in marele lui amalgam de sentimente care mai de care mai rele, ne ia uneori prea devreme de pe lume? Si de ce el, in marea lui putere, nu ne lasa sa fim noi?. ,,Timpul videca ranile. Pe cele din genunchi ale copiilor din parc, pe cele ale bolnavilor de cancer? Care rani? Mai tarziu, in pofida timpului astuia nemernic, ce pe mine m-a uitat si nu m-a vindecat, ca nu a vrut, ori ca nu m-a vazut, am fost judecata. M-au facut o dependenta. Si nu mi-au spus-o asa pe ocolite. Ci pe fata. I-am privit cu ura si le-am raspuns simplu: -Cei ce se tem de seringi si ierburi si prafuri, sa retina: Drogurile tari ti se injecteaza prin timpane si retina. Asa a fost pentru mine. Nu au fost seringi, nici prafuri, nici ierburi. Metamfetamina aceea a venit prin alte parti, ingrosand o pacla groasa si lesinoasa de lichior de vanilie, distrugandu-mi vederea, facandu-ma

sa halucinez si sa nu mai aud pe nimeni si nimic, facandu-ma sa ma tem de timp. Caci el m-a uitat. Pe mine si pe el. Am halucinat in continuare, caci nu mai eram eu. Si nu aveam sa mai fiu. Nu aveam sa-l mai uit. Degeaba am scapat acum de dependenta, caci de fiecare data cand il vad, ma inchid din nou in pivnita intunecoasa si umeda a sufletului meu si amestec din nou drogul. Metamfetamina. Si mereu se infiltreaza la fel. Si degeaba ma vindec din nou, caci la un moment dat o iau iar de la capat. De-asta m-a uitat timpul pe mine. Din lipsa de incredere. Caci drogul este un pariu cu mintea ta. Un pariu pe care il pierd din nou si din nou, si pe care n-o sa-l castig vreodata.

Capitolul II Parfumul
L-am privit cu o ura fara sfarsit in ochii cenusii ca vantul de toamna. Era acelasi el de care fusesem indragostita. Statea in acelasi fotoliu blestemat in care il vazusem stand de atatea ori. Era ca un duel. Un duel fara cuvinte si fara arme. Ii priveam irisii mohorati de o durere pe care ani de-a randul am incercat sa o alin si nu mi-a reusit. Am vrut atata timp sa fiu eu aceea care sa il vindece, sa fiu eu aceea care sa ii daram zidurile din jurul sufletului sau negru, pentru a aduce un strop de culoare in lumea lui. Asta am crezut, ca el are nevoie de alinere. Cat de proasta am fost! In tot timpul in care eu incercam sa-l schimb, el ma schimbase pe mine. Nu doar facandu-ma dependenta de el, ci facandu-ma sa fiu una cu el. Stergand culorile ce imi imbucurau sufletul fara macar ca eu sa stiu. Dar l-am lasat, oricum. Nu avea nevoie de cineva care sa-l schimbe. Avea nevoie de cineva care sa fie ca el. O fiinta terna si mohorata, fara greutate, fara scop in viata. Se pierduse pe sine si nu voise pe cineva care sa-l aduca cu picioarele pe pamant. Nu stiu daca m-a distrus pentru ca asta face el, decoloreaz suflete. Poate a facut-o din greseala. Poate ca eu ii iau doar apararea. Poate ca am fost eu aceea care, din marele meu zel si din marea mea dorin de a-l schimba, mam schimbat de fapt pe mine. Poate ca am vrut sa fiu ca el. Si am pierdut din nou. Mi-am retras privirea din stransoarea ochilor lui cenusii. Ma privea in continuare cu aceeasi intensitate ca in prima zi cand ne-am ntlnit. Au trecut trei ani de atunci, dar mie inca mi se par o eternitate.
4

Mi-am aprins nervoasa o tigara si am tras cu putere. Ce mai conta una la restul? Ce mai conta promisiunea pe care mi-o facusem trupului meu, singurul obiect ce imi aparinea mie, cel ce imi ascundea sufletul, ca nu o sa ne distugem? La ce mai era buna inca o promisiune in teancul celorlalte o mie, pe putin? Niciunul nu indraznea sa spuna vreo vorba. Pentru ca nu era nevoie. Inca din prima zi in care ne cunoscusem, aceeasi ochi staruiau in fiecare si asupra mea, secand fara stirea mea elixirul vietii. -De ce te ambitionezi sa ma distrugi? am soptit ragusit. -Ambiia este un drog: cel ce i-a dat de gust devine un dement potenial. Avea aceeasi voce profunda si calma ca intotdeauna. Aceleasi note fixe si reci ca intotdeauna. Nimic in plus, nimic in minus. Degeaba recita din Cohelo, degeaba citea cu glas tare din jurnalul lui Anais Nin. Niciun cuvant nu avea nicio greutate in urechile lor. Dar in ale mele, pe care le imbatase de atatea ori cu cuvinte false si mincinoase, in marea mea ameteala de dependenta, sunau ca valurile marii involburate. Si degeaba rasarea soarele inca o data si ne gasea pe amandoi din nou unul langa altul, caci tot aceeasi ramaneam. Am privit pe geamul din spatele fotoliului lui, lasandu-ma sedusa de apusul de soare, de toate nuantele amurgului aceluia visator. Lasarea astrului infocat in spatele liniei orizontului este cea mai pura dovada ca noi inca mai traim. Pana cand si el va tot adormi, si noi vom fi aceiasi. -Dement potential. Te simti? l-am intrebat, strecurand ironia in glasul meu sfarsit. -Ar trebui sa o fac? imi raspunse el. Ca de obisei, ma incuiase.Degeaba eram eu cea care voiam sa fac pe desteapta. Ma incuia fara sa se gandeasca prea mult. Imi trantea, comme dhabitude, patru sau cinci cuvinte si ma termina. Asa era el. -Te gndesti la tonurile de org ale vocii mele, la expresiile i mrturisirile noastre. i la capacitatea mea de a fi venerat, adic de a simi divinul. La capacitatea mea de a te face pe tine sa ma divinizezi. Am tusit puternic, inecandu-ma cu fumul tigarii. Ma fcusem de rs cu asta. Eu, cea care trebuia sa fiu cea impasibil. Eu, care trebuia sa nu ma mai las uimita de prostiile pe care le debita.

-Ce esti dispusa sa faci pentru a te elibera? sopti el, venind langa mine pe canapeaua veche pe care statusem de atata ori, cu capul pe umarul lui, fara a vorbi. Cuvintele au fost intotdeauna de prisos in preajma lui. Ne-am ineles chiar si fara a ne privi. Doar atingandu-l stiam ce simte, doar atingandu-ma, tia ce simt. Il iubeam. Chiar si drogata, chiar si treaza. Stia ca nimeni altul sa ma fac sa ma indragostesc de fiecare data de el. Ma facea sa pierd de fiecare data pariul. Daca acum renuntam, suferinta ar fi fost prea mare. Daca il acceptam, suferinta ar fi fost la fel de mare. Dar ce este singuratatea in balanta cu el? Fara el, viata ar fi fost un desert. Cu el, viata este tot o Sahara, un desert uscat dar fermecator, in care ma pierd fara sa vreau... -Elibereaza-ma si voi fi a ta, am soptit. Tigara se sfarsise fara sa stiu. Scrumul cazuse pe podea, intr-o forma ce avea sa se stearga intre timp.Cenusiul acela era insa la fel de rece ca intotdeauna. Am simtit pe buzele lui gustul tariei si pe obrajii sai parfumul de colonie. Impreuna, formau un amestec mai puternic ca orice, innebunitor si mai ametitor decat metamfetamina. M-am lasat vrajita din nou de el, de tot ceea ce il reprezenta, de trupul lui si de mintea sa, de nonculorile sale si de sufletul su tern. Nu mai eram eu. M-am lasat sedusa intr-un univers paralel in care simturile nu mai contau, si doar buzele lui imi facusera asta. Era capabil sa ma faca sa uit orice doar sarutandu-ma. Am inspirat cu putere aroma sa, parca dorind sa uit din nou suferinta...Era gata sa ma inabuse, ma anulase metodic si amanuntit cu atingeri grele,ezitante, apoi din nou violente, mereu noi. Ma simteam indurerata din cap pana-n picioare, secata de ultima farama de putere. Cazusem din nou in plasa lui. Nu ma vrjise din vorbe, nu era felul lui. Niciodata nu am fost genul de oameni iubitori de flori, poezii, inele ori alte chestiuni romantice. Lucrurile astea distrug un cuplu, caci intra in obisnuinta ca fiind esentiale si, fr ele, ne simim goi si neiubiti. Am inspirat din nou aroma sa imbttoare, vrnd sa imi alin durerea. Da. Acum eram eu aceea care aveam nevoie de vindecare, dar nici timpul si nici el nu mi-o puteau oferi. M-am trezit plutind in aburii uitrii spre unicul loc in care pream a ne inelege.
6

Capitolul III Dezlegarea

M-am trezit din nou captiva in plasa obsesiei, gndindu-ma daca il iubesc sau nu. El nu adormise, la fel ca si mine. Ii aprinsese o igara si plnuia s o fumeze incet, scuturand scrumul direct pe noptiera. Asa fcea intotdeauna. Lu o carte din sertarul de langa el. Asa fcea intotdeauna. Clieele vietii, m-am gndit. Avea aceleasi obiceiuri bolnave ca intotdeauna. -,,Care este diferena dintre dragoste si obsesie? Nu te-au facut amndou sa stai treaz noaptea, s bntui pe strazi, o victim a propriei tale imaginaii, a propriei inimi? Nu te-ai scufundat in amndou cu capul inainte, in nisipuri micatoare? Nu e fiecare brbat indrgostit un prost i fiecare femeie o sclav? Dragostea e ca ploaia: se transform in ghea sau dispare. Acum o vezi, acum nu o mai gseti, indiferent cat de mult caui. Dragostea se evaporeaza. Obsesia este mai reala, doare, ca un ac n fund, o piatra in pantof. Nu dispare intr-o clipa. Un telefon de diminea plin de regrete. O scrisoare care spune "Drag, la revedere din partea mea". Obsesia are un gust familiar. Ceva ce tii de o viata. Se instaleaz i st la panda, rmne cu tine. O emoie care ar trebui legat si aruncat la gunoi, inlocuit cu gnduri mai serioase, mai puin dureroase, mai pure... Imi citise fragmentul fr vreo inflexiune a vocii. Rece, tern si mohort. Asa fcea intotdeauna. Niciodata nu prea a pune cu adevarat suflet in ceea ce-mi spunea. Orice declaratie pe care mi-o fcuse vreodata fusese citit de undeva. Niciodata nu fusese a lui, proprie si personala. Si, pentru a completa obisnuinta, imi spunea chiar si numele autorului... -Alice Hoffman, opti el, expirand fumul ineccios. Foarte deteapt femeia asta, s tii. -Imi dau seama, i-am rspuns cu vocea sugrumata in urma citirii lui. -Ai simit ceva? -Ce ar fi trebuit sa simt? Un ac in fund, o piatra in pantof? -Sunt o obsesie pentru tine? Terminase igara si scrumul czuse pe aternutul moale si alb. Mi-am tras ptura ctre ochi, chircindu-mi picioarele i ascunzndu-mi faa.

-Doreti sa arunci ce simi pentru mine la gunoi, s o inlocuieti cu alte gnduri mai pure? Dragostea a disparut?a continuat el. -A existat vreodata?am optit eu. -S nu plangi!mri el. -Pentru ce sa plang, pentru tine? -Mi-ai fost fidela? -,,Femeia infidela are remuscari, cea fidela are regrete, i-am rspuns, aproape ipand. M simeam cumplit. Trecusem de faza sevrajului. Eram dopata, obsesia imi fusese alimentata, la fel si dependenta. i totui, la fel ca la orice administrare de drog, m durea. Ma durea cumplit. i nu doar sufletul, ci si mintea si trupul... -i tu ai regrete sau remucari?m intreb din nou. -De parca nu ai inteles si de unul singur...Te credeam mai coerent in exprimarea si desluirea sentimentelor, i-am raspuns, lundu-l intr-o dureroasa derdere. -Vreau sa tiu! -De ce? La ce mai folosete acum? Focul s-a stins. Ai fcut curcubeul s dispar. Drogul nu imi mai provoac plcere, m doare, m distruge! Nu mai simt nimic, doar durere. Tu eti drogul meu! Lacrimile mi s-au scurs pe obraji. i erau fierbini. Cumplit de fierbini. Ochii m usturau mai tare dect de obicei. -Regrei c ai fost ndrgostit de mine? -Nu regret timpul petrecut cu tine. mi este team de ce va urma, i-am rspuns cu sinceritate. -Ce va urma?m intreb el. -Ar trebui s tiu? -Pi, eu nu am habar. Tu eti singura care tie ce vrei sa faci. -n fond si la urma urmei, de ce m-am ndragostit de tine?am ntrebat eu. -Asta e o retorica? -Nu. Absolut deloc. De ce am trit ce am trit? De ce i-am spus numai ie ce simt? De ce m-am druit ntru totul ie? Noi nici mcar nu ne potrivim-nici la caracter, nici la nimic. Suntem ca doi strini i totui am devenit unul i acelai. -,,Numai oamenii cu acelai grad de discreie devin cu adevarat intimi.Restul-caracter, cultur,gusturi-are puina importan. Paul Ambroise Valery.
8

-Poftim! Tu ntotdeauna faci asta, a devenit ireal i chiar obositor! Mereu imi rspunzi cu nite nenorocite de aforisme care trebuie desluite! Ce eti tu, un robot? -Reine, scumpa mea, ca roboii nu sunt capabili de iubire. -i tu ce vrei s spui cu asta, ca m-ai iubit?l-am intrebat batjocoritor. -Poate ca da, poate ca nu... M-am ridicat fra s-l privesc i m-am imbrcat cu primul rnd de haine ce mi-a venit la mn. Dac trebuia s m duc la dezintoxicare, aveam s o fac. Dac trebuia s ma arunc in faa autobuzului, a fi fcut-o, orice, doar sa scap de dependena de aceasta iubire bolnav. Am trntit valiza mea pe patul vechi, inghesuind tot ce imi venea la mna. Pe lnga haine, am incercat s pun i cteva cari, ,,Jurnalul lui Anais Nin, ,,Visul lui Machiavelli de Christophe Bataille, ba chiar si ,,Misterul gradinii Toscane de Mark Mills. Cand am ajuns in dreptul noptierei lui, pentru a lua volumul de Paul Valery, mi-a prins din zbor mna, aruncandu-mi batjocoritor: -Eti contient de faptul c te vei ntoarce, nu? Nu vei mai gsi pe cineva ca mine. Mi-am smuls incheietura si am luat cartea. Am inchis valiza veche i ponosit din piele i am trt-o cu greu spre ieire. El m urma, spunndu-mi: -Degeaba ncerci s fugi, te vei intoarce. Nu poi tri fr mine. Pentru c eu sunt tu, i tu eti eu. i cum tu nu poi tri fr tine, nu poi tri nici fr mine. L-am privit cu ochii roii, dar cu spatele demn, i l-am srutat pentru ultima oar, scurt i cast. tiam ca in spatele cuvintelor lui i a indiferenei pe care mi-o artase, se ascundea altceva. Regret? Dor? Team? Disperare? -Adio, i-am optit. Nu am mai privit in spate.

Epilog
Am intrat in apartamentul pe care il mparisem trei ani. Am pait pe parchetul mat, simplu. Am privit fotoliul si canapeaua prfuite, roii, ale cror flori odinoara galbene i frumoase vestind primvara erau acum decolorate. Masa simpl, cu lemnul stricat, tocit i umflat la coluri era si ea plina de praf, ca i covorul. Am cotit stnga, intrnd n
9

dormitor, locul n care fusesem att de fericit si att de trist, si am privit patul nostru. Era aranjat la dung, aa cum obinuia el s il fac. Pe scaunul din colul opus ifonierului acum gol era perfect impaturit o camaa de-a lui, alba, pe care o purtase la prima noastr intlnire. Am intrat in baie, atingnd marginea de porelan a lavoarului pe care plnsesem de attea ori, ndurerat. Am ieit, despturind i mirosind cmaa cea alba, inspirand colonia lui, imbtndu-m cu ea. Nu mai simeam nimic.El nu era acum lnga mine, nu mai era parte din mine i nu avea sa mai fie. mi lasase mie apartamentul. Cele doua camere, cea de zi si dormitorul nu mai preau a fi bntuite de suferina mea ori de nepsarea lui. Nu mai conta nimic.Ali tineri urmau s vin aici. Prea o cas btraneasc si simpl acum. Nimeni nu avea s tie cte intrigi esusem eu aici, cat suferisem i cat il ursem, ct m ursem pe mine ca il ursc i l iubesc. Acel capitol din viata mea se terminase.Tinerii ce aveau sa se mute aici aveau s se iubeasc mai mult dect o facuserm noi. O carte de pe biblioteca imi atrase atenia.,,O moarte care nu dovedeste nimic, de Anton Holban. Am rs uor, ndreptndu-m spre u i avnd grij s sting lumina, i cu ea toate amintirile neplcute pe care le trisem in acea casa. Am ncuiat ua i am zmbit. Plecam pentru totdeauna. Totul se sfrise. Plecam in cautarea unei noi depresii.... Lana Radu, 2012 Dai mai departe aceast scriere. Este prima pe care o public, nu chiar cea mai bun, dar doresc s m fac plcut cititorilor de gen. Aa c. v rog, trimitei mai departe si lsai-mi comentarii i sfaturi!

10