Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword or section
Like this
261Activity
P. 1
sandra brown_focuri ascunse

sandra brown_focuri ascunse

Ratings:

5.0

(1)
|Views: 15,906 |Likes:
Published by melozina

More info:

Published by: melozina on Feb 23, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/27/2013

pdf

text

original

 
SANDRA BROWNFOCURI ASCUNSECapitolul 1Căldura soarelui de septembrie era ca un atac fizic pentru tînăra carecoborî din tren în gara Austin. Obrajii ei albi ca fildeşul erau uşor îmbujoraţi şicîteva şuviţe de păr negru ca abanosul scăpau din cocul de sub pălărie. îşifăcea vînt cu o batistă dantelată în timp ce se uita prin mulţime după opălărie Sietson familiară şi după bărbatul înalt, cu părul alb, care ar fi trebuitsă o poarte.O mulţime destul de numeroasă se adunase la gară pentru sosireatrenului de amiază de la Fort Worth. Unii îşi îmbrăţişau fiii care se întorceau,alţii îşi luau rămas bun de la cei care se îmbarcau. Atenţionări de a scriecurînd şi de a avea grijă se făceau într-un amestec de engleză şi spaniolă, iarşuieratul trenului era ca o percuţie pentru orchestra aceea discordantă. Cu o îndemînare nemaipomenită, hamalii împingeau cărucioare lungi încărcate cubagaje, reuşind să ocolească femei în vîrstă, oameni de afaceri şi copii.Femei mexicane, îmbrăcate în rochii largi şi viu colorate, se plimbau peperon vînzînd bomboane, flori şi tot felul de suveniruri texane. "Vaqueros"stăteau rezemaţi leneş de clădirea gării, jucîndu-se cu lasouri, răsucind ţigărisau uitîndu-se la trenul în care ezitau să urce, deoarece preferau aerul liberşi cerul senin al Texas-ului.Mulţi din aceşti cowboys o observaseră pe tînăra care se uita la fiecaretrăsură care se apropia. Ochii ei cenuşii care, cu numai cîteva clipe în urmă,fuseseră plini de emoţie, începură să se întunece de nelinişte cînd mulţimease împuţină. Fusta îi foşnea ademenitor în spate cînd măsura peronul în lungşi-n lat. Pantofii delicaţi şi încheiaţi pînă sus cu nasturi bocăneau pescîndurile netede cu fiecare pas.Unul cîte unul, „vaqueros" porniră spre trenul care urma să se întoarcă laFort Worth. Majoritatea îi mai aruncară o ultimă privire fetei care, în ciudazăpuşelii şi a văditei agitaţii ce o stăpînea, părea extrem de calmă.Cu un scrîşnet de oţel, un şuvoi de abur şi un fluierat prelung, trenul sepuse în mişcare încet, luînd treptat viteză, pînă cînd, în cele din urmă,dispăru cu totul.Peronul se goli complet. Vînzătoarele mexicane îşi acoperiră mărfurile dincoşuri, iar hamalii îşi traseră cărucioarele în umbra clădirii.Fata cu costumul bleumarin, bluză albă şi pălărie cafenie de fetru rămaselîngă bagajul ei prăpădit, părînd părăsită şi uitată.Ed Travers ieşi iute din clădirea gării, o zări şi, după ce îşi trase vestapeste burtă, porni grăbit spre ea.-Domnişoara Holbrook? o întrebă el politicos. Domnişoara LaurenHolbrook?Ochii ei descurajaţi se luminară brusc cînd îşi auzi numele şi zîmbi,buzele-i perfect formate dezvelind nişte dinţi mărunţi şi albi.
 
-Da, răspunse ea cu răsuflarea tăiată. Da, eu sînt Lauren Holbrook. Ben...ăăă... domnul Lockett v-a trimis după mine?Ed Travers îşi ascunse nedumerirea sub un zîmbet liniştitor.-Nu, domnişoară Holbrook, nu tocmai. Eu sînt Ed Travers, administratorulgării. îmi pare nespus de rău că v-am făcut să aşteptaţi, dar telegraful...Se întrerupse brusc, furios că încurca şi mai mult ceea ce era o situaţiedelicată.-Vă rog să mă iertaţi că bat cîmpii şi că vă fac să staţi în căldură. Veniţicu mine şi o să vă explic totul, spuse el, după care îi făcu semn unui hamal,care veni fără chef să ia bagajul lui Lauren.Domnul Travers arătă spre capătul peronului ducînd degetele la melon. Totuşi, ea ezită.-Dar domnul Lockett mi-a spus...~ Domnul Lockett a venit să vă aştepte, domnişoară Holbrook, dar s-a îmbolnăvit şi m-a rugat...-Ben e bolnav? întrebă ea repede, pălind şi prinzîndu-l de braţ speriată.Reacţia ei îl ului pe Ed Travers. De ce se tot referea la Ben Lockett? Ce erafata aceea cu bătrînul? Era frumoasă, fără îndoială. Şi lui Ben îi plăcuserăfemeile întotdeauna. Toată lumea din Texas ştia ce fel de căsnicie avea cuOlivia, dar, chiar şi aşa, fata aceea era uluitoare. De unde venea, oare? De cevenise în Texas să-l vadă pe Ben Lockett? Nu părea să aibă mai mult dedouăzeci de ani, iar Ben avea vreo şaizeci. Poate era vreo rudă. Cu siguranţănu părea o prostituată. Şi de ce să-şi fi luat Ben o amantă? Avea...-Domnule Travers, vă rog, spuse Lauren, aş- teptînd cu nerăbdare unrăspuns, Iar acel bărbat plăcut şi cumsecade o studie cu o intensitate tul-burătoare.Faptul că venise după o călătorie obositoare tocmai de la ea de acasă dinCarolina de Nord doar ca să descopere că Ben nu o aştepta era destul dedeprimant. Sigur, îi spusese că, dacă nu avea să poată pleca din Coronado,avea să trimită pe cineva să o aştepte.-Domnul Lockett e bolnav?-Ben? întrebă Travers, după care îşi drese glasul şi spuse: Nu, nu Ben.Cred că l-a trimis pe Jared după dumneavoastră, el este cel care s-a îmbolnăvit.O conducea de-a lungul peronului ţinînd-o încurajator de cot.- Jared? întrebă ea.Dumnezeule! Nici măcar nu-l cunoştea pe Jared! Dar ar fi fost îngrozitordacă acea tînără minunată ar fi avut vreo legătură cu el. Se gîndi din nou laBen. Care să-i fi fost jocul de data aceasta? Era renumit pentru glumele luiproaste, care, de obicei, puneau într-o postură stînjenitoare persoanacealaltă. Dar, să fi fost în stare Ben, cu umorul său legendar, să facă o vic-timă dintr-o fată nevinovată ca domnişoara Holbrook? în cele cîteva minutepe care le petrecuse împreună cu ea, Ed Travers îşi dăduse seama că LaurenHolbrook era extrem de încrezătoare şi de naivă, ceva cu totul neobişnuitpentru acel al treilea an al secolului douăzeci.-Jared e fiul lui Ben, domnişoară Holbrook, spuse el răbdător. Ben nu v-a
 
vorbit niciodată de el?Lauren rîse cu dezinvoltură.-Ba da. Mi-a spus că are un fiu, dar nu-mi amintesc să-mi fi pomenitnumele lui.Zîmbetul i se transformă într-o expresie de reală îngrijorare.-E bolnav?-Oarecum, spuse Travers cu asprime ţinînd-o şi mai strîns cînd coborîrătreptele.Lauren văzu o căruţă lungă oprită la cîţiva yarzi în faţa lor. Vopseauaverde de pe părţile laterale era decolorată şi se cojea, iar roţile erau murdarede noroi. Cei doi cai păşteau iarbă la umbra unui arbore imens.Un alt cal, de proporţii magnifice, era legat de partea din spate a căruţei. îşi scutură mîndru coama blondă, parcă protestînd de indignare că fuseselegat de un asemenea vehicul jalnic.-Se pare că Ben l-a trimis pe Jared după dumneavoastră. A sosit asearădin Coronado. Azi-dimineaţă, cînd a ieşit din cursă, m-a rugat pe mine să văconduc^ acasă. Mă tem că drumul n-o să fie prea plăcut. îmi cer scuze, daracesta a fost cel mai bun mijloc de transport pe care l-am găsit într-un timpatît de scurt.-Sînt convinsă că o să fie bine, spuse ea zîmbind şi Ed Travers simţi căameţeşte în faţa chipului ei radios şi la auzul acelei voci blînde.După aceea se mustră pentru faptul că era un bătrîn nebun şi se îndreptărepede spre căruţă. Cînd ajunseră, ^o ajută pe Lauren să se aşeze pebancheta şubredă. în clipa în care hamalul îi aruncă bagajele pe podeauacăruţei, ea auzi un geamăt înăbuşit şi făcu ochii mari surprinsă cînd zări osiluetă lungă întinsă pe spate.-Domnule Travers! exclamă ea. E grav rănit?-Nu, doar puţin indispus. O să trăiască, deşi, în curînd, s-ar putea să-şidorească să fi fost mort.Ultimele cuvinte le rostise mormăind şi Lauren nu înţelese ce voise săspună.Se aşeză cît putu mai bine pe bancheta incomodă a cărei piele eracrăpată şi, din loc în loc, se vedeau ieşind bucăţi din umplutură. Arcurileruginite scîrţîiră sub trupul ei subţire. îşi aţinti privirea asupra drumului.•- Trebuie să mă duc înăuntru o clipă, să vorbesc cu ajutorul meu şi peurmă o să plecăm imediat, spuse Ed Travers pornind înapoi spre gară.Hamalul îl urmă agale.Lauren oftă. Eh, nu e primirea la care m-am aşteptat, dar e ceva nou, îşispuse ea, după care zîmbi de bucurie că se afla în Texas şi, deci, aproape decapătul călătoriei. Să fi trecut numai trei săptămîni de cînd îl văzuse pe Benultima oară? I se părea o veşnicie. Se întîmplaseră atîtea de cînd acesta îivizitase tutorii şi îi făcuse invitaţia de a se duce în Texas.Se aflaseră cu toţii în salonul casei parohiale. Lauren turna ceaiul, aceastafiind una din îndatoririle ei ori de cîte ori reverendul Abel Prather şi soţia sa,Sybil, aveau oaspeţi. Oamenii veneau adesea în vizită la cei doi soţi de vîrstămijlocie, care o luaseră în grijă pe Lauren cînd tatăl ei, care fusese tot preot,

Activity (261)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Mocanu Andrei liked this
Diana Moraru liked this
Enuca Valentina liked this
Rodica Baciu liked this
Mocanu Andrei liked this
maniacu liked this
Abrudan Mariana added this note
O carte care merita citita, o carte care arata inca odata ca iubirea si binele e mai presus decat orice!!!

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->