Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Remember - Mateiu Caragiale

Remember - Mateiu Caragiale

Ratings: (0)|Views: 12 |Likes:
Published by Laura Dumitrescu

More info:

Published by: Laura Dumitrescu on Feb 23, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/23/2012

pdf

text

original

 
Mateiu Caragiale-Remember Les Mémoires du Bal-MabilleSunt vise ce parcă le-am trăit cândva
ș
i undeva, precum sunt lucruri vie
ț
uite despre care ne întrebămdacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvă
ș
ind printre hârtiile mele ca să vădce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a de
ș
teptatamintirea unei întâmplări ciudate, a
ș
a de ciudată că, de n-ar fi decât
ș
apte ani de când s-a petrecut,m-a
ș
sim
ț
i cuprins de îndoială, a
ș
crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-odemult.Era în 1907. Fusesem greu bolnav în Bucure
ș
ti
ș
i mă întorceam la Berlin acasă. Însănăto
ș
irea mea sefăcea cu anevoin
ț
ă, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până
ș
i de celemai u
ș
oare zguduiri suflete
ș
ti. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind
ș
i i-am spus să fie pe pace.După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foartetriste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. A
ș
afrumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totu
ș
i niciodată.Ca să-l vântur însă
ș
i să-l colind ca odinioară, nu mai mergea. Oboseam repede
ș
i oboseala putea înlesni reivirea boalei. M-am resemnat dar câtăva vreme a sta pe acasă, jertfă de care mădespăgubea, în parte, frumuse
ț
ea muzicei vechi ce se făcea la noi de diminea
ț
a până seara. Năpăditde o dulce aromeală, îmi lăsam visările să nască
ș
i să se topească în voie în noianul de armoniisublime, uitându-mă pe fereastră, cu ochii pe jumătate închi
ș
i, cum unduiau curcubeuri în pulbereafluidă a fântânii din larga pia
ț
ă-grădină. Lina boare a asfin
ț
itului legăna ciucurii purpurii ai trandafirilor agă
ț
a
ț
i pe terasa casei din fa
ț
ă, purtându-le mireasma până la mine. Seara da însufle
ț
ire umbrelor, înoglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l a
ș
teptam ca să admir col
ț
ul cel mai frumos alpie
ț
ei — un petec de pădure rămas neatins în plin ora
ș
— câ
ț
iva bătrâni copaci frunzo
ș
i
ș
i sumbri,vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă me
ș
teri ai zigrăvelii. Îi regăseam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadră de Ruysdaël, aceia
ș
i copaci stufo
ș
i, adumbrindlângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfâr 
ș
it în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână
ș
i cucernică pentru copacii bătrâni. Lor ledatoresc inspira
ț
ii mult nobile
ș
i grave, fiindcă nu cred să se afle pe lume viers omenesc sau cântareme
ș
te
ș
ugită care să mă mi
ș
te mai viu ca tainicul freamăt ce-l de
ș
teaptă în frunzi
ș
ul lor vântul serii.Arborii aceia zugrăvi
ț
i mă încântau totu
ș
i mai mult chiar decât cei adevăra
ț
i, acel mic peisajmelancolic înfă
ț
i
ș
ându-mi o oglindire a sufletului meu.Mergeam la muzeu foarte des. Cât de cufundat eram în contemplarea cadrelor nu treceam cu vedereanici pe oaspe
ț
i, interesan
ț
i uneori, a
ș
a că printre ei băgasem de seamă că se află nelipsit un tânăr,care, acolo mai ales, ar fi atras privirile oricui, căci despre el s-ar fi putut cu drept zice că-l desprinsesede pe o pânză veche o vrajă. Poate fi plăcere mai rară pentru cei ce s-au împărtă
ș
it cu evlavie întrutaina trecutului decât să întâlnească în carne
ș
i oase o icoană din veacuri apuse? Cu doi ani înaintevăzusem în sala fran
ț
uzească a muzeului o coconi
ț
ă care copia după Mignard pe Maria Mancini
ș
iavea o a
ș
a izbitoare asemănare cu modelul, încât ai fi crezut că, privindu-se în oglindă, î 
ș
i zugrăve
ș
te, împodobindu-l, propriul ei chip.Tot astfel semăna tânărul cu unii din acei lorzi, ale căror priviri, mâini
ș
i surâsuri Van Dyck
ș
i, după el,Van-der-Faës le-au hărăzit nemuririi. Zic unii din acei lorzi, fiindcă mai to
ț
i sunt la fel. În trecut, încastelele restrânse, celor de aproape
ș
i înmul
ț
it înrudi
ț
i, trăind împreună, cu acela
ș
i port
ș
i obiceiuri,
 
fiecare epocă le întipăre
ș
te acela
ș
i aer dacă nu chiar aceea
ș
i înfă
ț
i
ș
are. Se întâmplă iară
ș
i ca, acolounde cu gândul nu gânde
ș
ti, să răsară fiin
ț
e cărora le trebuie căutată aiurea, în alte
ț
ări, la alteneamuri, în alte veacuri, adevărata asemănare, fără a li se putea bănui măcar, în vreun fel, cu aceiade cari îi despart prăpăstii de timp
ș
i de stirpe, vreo cât de îndepărtată înrudire.Era de prisos dar orice presupunere despre obâr 
ș
ia tânărului cu pricina, făceam însă tot soiul dereflexii asupra fiin
ț
ei lui, unică într-adevăr 
ș
i stranie, impunându-se poruncitor luărei aminte. Măsubjugase prestigiul recei trufii a tânărului ce, în deplină frumuse
ț
e, pă
ș
ea singur în via
ț
ă, nepăsător,cu fruntea sus. L-am crezut, din capul locului, una din acele făpturi excep
ț
ionale, străine de omenire,pentru cari am resim
ț
it totdeauna o vie atragere. Îl vedeam zilnic aproape, nu muzeul fiind singurul locunde îl întâlneam. În plimbările ce începusem a relua prin ora
ș
, de teama oboselii, făceam lungipopasuri la o prăvălie unde se degustau capodoperele unei vechi rachierii neerlandeze. DupăRuysdaël, Van-Brouwer 
ș
i Van-der-Hoogh. Nicăieri nu mă reculegeam mai bine ca în acea încăpere îngustă
ș
i cam întunecoasă, ce ar fi putut face cinste oricărei locuin
ț
e de burgmaistru sau de starostede breaslă, a
ș
a bogat căptu
ș
ită cum era cu stejar afumat până la jumătatea peretelui, unde blanaie
ș
ea afară, făcând jur împrejur o largă poli
ț
ă pe care stăteau în
ș
irate năstrape
ș
i ulcioare de Delft. Ceminunate clipe petreceam acolo!Alături de mine, pe singura lavi
ț
ă din primitoarea cămară, singuratică ziua, tânărul cu chip de portretvechi sorbea pe îndelete băuturile cele mai dulci
ș
i mai parfumate, asemenea unor nestimate topite,a
ț
â
ț
ătoare de visări exotice
ș
i de îndepărtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau deAntile. Acolo, parcă nu mai eram străini unul de altul
ș
i, ceea ce e nostim, mai târziu, după ce ne-amcunoscut, ne-am mărturisit că,
ș
i lui
ș
i mie, ni se păruse a mai fi stat
ș
i altădată împreună într-o încăpere la fel.Nu m-a
ș
fi gândit însă să ne împrietenim chiar, fiind îndreptă
ț
it a-l crede că făcea parte dintr-o lume cutotul alta decât a mea. Sărea în ochi: una e floarea de câmp, alta floarea de grădină. Acum, fie cătrebuiseră veacuri ca, la asfin
ț
itul ei, o înaltă rasă să înflorească a
ș
a de strălucit, într-un seme
ț
avântal sângelui albastru spre tipul ideal, fie că fusese numai o nemereală fericită, în toate chipurile maimult nu se putea da. Mai era nevoie, e drept,
ș
i de ceva osteneală, zilnic, ca această podoabă aomenirii să-
ș
i împlinească frumuse
ț
ea, pentru că atâta găteală nici la o muiere nu mi-a fost dat săvăd. Să-l fi presupus după asta că era unul din acei de
ș
uchia
ț
i cu năravuri rătăcite al căror număr pare a fi sporit, în timpii din urmă, pretutindeni, într-o măsură întristătoare? Nu, nu-mi venea să o cred,căci dacă păpu
ș
ii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs nelini
ș
titor, sub arcul sever alsprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce străluce
ș
te numaisub pleoapele eroilor 
ș
i ale copiilor.Era
ș
i foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor boga
ț
imai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amor 
ț
ind sim
ț
imântul temerii derăspundere; avu
ț
ia mole
ș
e
ș
te
ș
i îmbată de o ame
ț
eală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goanadupă plăceri rare, după senza
ț
ii noi. Din acea lume nepăsătoare
ș
i de
ș
artă, dezbărătă deprejudecă
ț
ile de rând, făcea parte
ș
i noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure demari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume,
ș
i mai mult chiar, în afară de orice lume.Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau
ș
i al
ț
ii, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în cea
ț
adimine
ț
ii sau zburând repede seara la înfloritele lor desfătări. Nici pe el nu-l vedeam altfel decâtlocuind într-una din străzile ce mărginesc regescul Tiergarten spre apus, încingându-l cu o minunatăsalbă de vile, unde aurul a izbutit, întrucâtva, în încercarea de a sădi iară
ș
i raiul în via
ț
a pământească.Mi-l închipuiam dar, răsfoind cu degetele lui sub
ț
iri căr 
ț
i cu legături scumpe, în somptuoasasingurătate a odăilor cu oglinzi adânci, unde lânceze
ș
te o risipă de flori rare. Nu de
ș
tepta oarevedenia unui asemenea decor, singură numai, pătima
ș
a mireasmă ce răspândea el în juru-i, atât de îmbătătoare că treaz te făcea să visezi?
 
Aubrey de Vere. Când mă gândesc... Ne-am vorbit într-o zi a
ș
a, parcă ne-am fi cunoscut de cândlumea. Numele lui normand —
ș
i până astăzi nu
ș
tiu dacă astfel se cheamă întradevăr — nu-mi erastrăin, fiind numele de neam al zvăpăia
ț
ilor con
ț
i de Oxford, după stingerea cărora a fost cules
ș
i alipitla cel de Beauclerk de Stuar 
ț
ii de mâna stângă, ducii de SaintAlbans. Să se fi tras cumva din ace
ș
tia,nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. De
ș
i englez până la măduvă, în vorbire se slujeaobi
ș
nuit de fran
ț
uzească
ș
i a
ș
a cum rar mi-a fost dat să o aud. Cu timbrul grav al glasului său mlădios
ș
i pur, ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de în
ț
elegere, era o unealtă de seducere.Aflând ce era, l-am în
ț
eles pe dată în totul; datina căreia Brummel i-a pus pecetea numelui său trăia înAubrey de Vere în deplină strălucire. Până
ș
i plăcerii de a se sulimeni îi găsisem astfel tălmăcirea: ceidintâi locuitori ai Albionului de cari se pomene
ș
te, nu-
ș
i boiau în întregime goliciunea în albastru?Această coloare îi era îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însă
ș
i făptura lui, în ochi
ș
isub pieli
ț
a foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau
ș
apte inele,gemene toate —
ș
apte safire de Ceylan. Cu bră
ț
ara
ș
i cu parfumul, acea de neuitat mireasmă degaroafă ro
ș
ie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo, ca îmbrăcăminte,nu
ș
tiu să-l fi văzut de două ori la fel. Dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât unamănunt dintr-un întreg desăvâr 
ș
it, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea un creier de minunealcătuit
ș
i un duh scânteietor, el ar fi făcut fala clubului cel mai închis
ș
i nu s-ar fi sim
ț
it la strâmt nici într-o adunare de cărturari, pentru că, dacă mărturisea că rufele
ș
i le spală la Londra, adăuga că totastfel, în suta a optsprezecea, cocona
ș
ii din Paris
ș
i le spălau în Flandra
ș
i cei din Bordeaux laCuraçao
ș
i a
ș
a
ș
tia să vorbească de toate, cu asemănări din trecut, cu apropieri
ș
i amănun
ț
irifermecătoare de câte ori i se întâmpla să povestească de călătoriile lui prin
ț
inuturile străvechi aleRăsăritului, sau prin ostroavele pierdute ale oceanului lini
ș
tit, unde domne
ș
te primăvara ve
ș
nică. Atâtam putut afla din via
ț
a lui: că văzuse multe, cutreierând mări
ș
i
ț
ări
ș
i că citise
ș
i mai multe, preamulte chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putin
ț
ă să fi amestecat ce văzuse cu ce citise, sau să fi privitcele văzute prin geamul în
ș
elător al citirii, care laolaltă cu bogă
ț
ia îi cam sucise capul de
ș
i, de la fire,avea judecata limpede
ș
i rece. A
ș
a, de pildă, am în
ț
eles că se îndeletnicea cu cercetări oculte îndrăzne
ț
e, pentru cari era hărăzit, pe lângă o înclinare înnăscută rară,
ș
i cu cea mai uimitoarepregătire. Părea chiar să fi avut mai multe legături cu duhurile decât cu cei vii, deoarece în povestirilesale nu venea niciodată vorba de fiin
ț
e omene
ș
ti.Cu ce prilej, în ce împrejurări făcuse a
ș
a de timpuriu călătorii atât de minunate nu spunea, precum nicicine era, ce
ș
i de unde, dacă avea părin
ț
i, rude sau prieteni, unde sta cu casa măcar — nimic, cudesăvâr 
ș
ire nimic. Ce stăpânire de sine avea ca să poată ascunde astfel, la vârsta lui, fără a se trăda?Dacă el însă nu destăinuia nimic, apoi eu îl întrebam
ș
i mai pu
ț
in
ș
i presupun că tocmai asta a fostpricina că am legat priete
ș
ug. O ve
ș
nicie să ne fi întâlnit, tot mai lesne i-ar fi scăpat lui o destăinuiredecât mie o întrebare. De altfel, nici nu
ț
ineam să aflu ceva: ce mă privea pe mine? Întâmplător l-amvăzut — fără să bage el de seamă — alegând flori de patru-cinci sute de mărci, garoafe
ș
i orchideerare — un adevărat desfrâu —
ș
i n-a
ș
fi avut, cum cuno
ș
team pe domni
ș
oara vânzătoare, decât, dupăplecarea lui, să intru să-mi înfloresc cheutoarea ca să aflu unde le trimesese
ș
i, punând astfel mânape fir, să împing cercetarea mai departe. Dar la ce bun? Să fi avut un scop stăruin
ț
a încăpă
ț
ânată cucare î 
ș
i perdeluia scurtul lui trecut
ș
i via
ț
a de toate zilele se putea prea bine, era însă, o spun iară
ș
i,atâta mândrie în privirea lui ce, pururi nepăsătoare de ce se petrecea pe pământ, arăta a se pierdeaiurea, în depărtările unei lumi de vis, încât ar fi făcut să se risipească orice umbră de neîncredere saude bănuială. Totu
ș
i, nu-mi scăpase din vedere că uneori ar fi dat să mai spună ceva, dar serăzgândea pe loc, înăbu
ș
indu-
ș
i vorba pe buze. Ro
ș
ea el atunci sub suliman, i se înnourau într-adevăr ochii, a
ș
a cum mi se părea într-o foarte scurtă clipă de dare pe fa
ț
ă a unei tulburări ascunse? Nu a
ș
putea jura, ce
ș
tiu însă e că pe când povestea, privirea lui, făcându-se
ș
i mai adâncă, se a
ț
inteaasupra nelipsitelor inele, lung
ș
i cu duio
ș
ie, ca
ș
i cum acele pietre ar fi cuprins taina vie
ț
ii lui,oglindindu-i în ghea
ț
a lor limpede
ș
i albastră toate gândurile
ș
i amintirile.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->