Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Articole ortodoxe 4

Articole ortodoxe 4

Ratings:
(0)
|Views: 64|Likes:
Published by avateo80

More info:

Published by: avateo80 on Feb 24, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/12/2012

pdf

text

original

 
Complexul psihologic de vinovatie
Cat de eliberatoare este pentru om - si cu precadere pentru omul de azi, al perioadei post-freudiene -identificarea pacatului nu cu incalcarea (transgresiunea) si vinovatia, ci cu esecul si neputinta atingeriiscopului! Conceptia cultivata in mediile crestine occidentale, care a identificat pacatul cu incalcarea juridica, iar mantuirea cu justificarea si ispasirea individuale, a legat in constiintele omenesti Eticacrestina de o sumedenie de complexe psihologice care sunt tot atatea fundaturi. A te stradui saajungi la justificarea si ispasirea individuale nu numai ca nu-l salveaza pe om de individualitatea luilasata prada autonomiei si il deconecteaza de la posibilitatea vietii si existentei (alteritatea silibertatea personale), ci apare adesea ca o repliere bolnavicioasa asupra unui "supra-eu" psihologic,sau ca o ruptura schizofrenica a eului intre realitatea vietii si o datorie abstracta.Multe din manifestarile vietii sociale si individuale a omului modern occidental - tendinte si miscari indomeniul artei, al psihologiei, al sociologiei, al filozofiei, dar si in acela al modei si al moravurilor - par o stradanie a acestui om de a se elibera de apasarea psihologica la care il supun complexele devinovatie create de conceptia juridica asupra pacatului. Ceea ce numim "criza morala" a vremiinoastre seamana uneori cu o sfortare disperata a omului modern de a pune la indoiala sau a refuzaprincipiile formale ale Eticii conventionale - o Etica neraportata la problema lui existentiala si laaventura tragica a libertatii sale. Aceasta ar fi prin urmare "criza morala": omul modern s-ar straduisa-si afirme alteritatea si libertatea descotorosindu-se de legaturile juridice impersonale si de regulileutilitare de comportament, netemandu-se nici de adevarul caderii lui si nici macar de ultima alienare apropriei persoane. Si s-ar putea ca acest efort sa tinda la a-l elibera de relativitatea binelui si raului,de "supra-eul" mincinos al bunei-cu-viinte sociale si, in sfarsit, de falsul idealism crestin, acest"angelism" factice al formelor conventionale ale Eticii bazate pe puterea valorilor.Aceste cautari si sfortari ale omului de a-si privi in fata adevarul, oricare ar fi el, refuzul sau de aascunde ori a sulemeni realitatea propriului esec din frica sau din vinovatie juridica, reprezinta oatitudine de viata ce nu este cu totul straina de supozitiile traite care permit intelegerea Eticii eclezialeortodoxe. Spaima egocentrica a transgresarii sau infrumusetarea pacatului si acomodarile cu el -prelungiri si consecinte ale complexului psihologic de vinovatie - nu se pot dezvolta in climatulspiritual al unei asemenea Etici. Dimpotriva, dezvaluirea pacatului ca esec existential si neputinta dea atinge telul poate conduce, prin invatatura Bisericii, la cunoasterea insuficientei umane si lacautarea harului divin, - a darului gratuit - al vietii care este data omului ca posibilitate de par-tasie lacomuniunea si legatura cu Dumnezeu. In pacatul omului, in esecul lui care il impiedica sa fie ce echemat sa fie, Biserica vede o adeverire a adevarului persoanei: posibilitatea omului de a spune nuchiar si vietii si existentei, de a-I spune nu lui Dumnezeu, desi numai legatura si comuniunea cu El facdin existenta ip ostasul vietii. in pacatul omului, Biserica vede aventura tragica a libertatii lui, adicamorala umana in adevaru-i pragmatic si ontologic. Ea vede aceasta morala in pacat (care este odeviere reala) si in zeificare (care in ea - in sanul Bisericii - este o urmare si o consecinta naturale).Nu exista in Etica Bisericii nici un "principiu" teoretic abstract, nici o "axioma" juridica conventionala,nici un imperativ impersonal. Fundamentul acestei Etici este persoana umana, iar persoanainseamna un risc neincetat, inseamna libertatea independent de orice obiectivare, si mai inseamnadinamica mortii si a invierii.
Christos YannarasTamaduirea maniei. Blandetea si rabdarea
Pentru ca iubirea de placere este pricina relei folosiri a puterii irascibile a sufletului, pe ea trebuie maiintai de toate sa si-o smulga omul din suflet daca vrea sa se vindece de patima maniei. Iubirea deplacere fiind esential legata de dorintele simturilor, tamaduirea maniei presupune omorarea pofteitrupesti. Astfel, Sfantul Maxim spune ca "iutimea ce se infurie si latra la cei inruditi, fara cuviinta"poate fi potolita "stingand pofta". Caci "iutimea, infuriata de placeri in chip lipsit de randuiala", sepotoleste indata ce a fost omorata pofta. Pentru ca sa se poata tamadui omul de manie, trebuie sa sevindece mai intai de patimile legate de poftele trupesti, indeosebi de lacomie, de desfranare si iubireade bani, care adesea sunt pricinuitoarele acestei patimi, si sa lucreze virtutile care li se impotrivescacestora. Sfintii Parinti indeamna mai ales la lepadarea iubirii de bani, aratand ca, in mod paradoxal,un leac foarte puternic impotriva maniei este milostenia. Astfel, Evagrie scrie: "Sa fim cu luare-amintela cate ne invata Doctorul sufletelor: prin milostenie tamaduieste mania". Iar Sfantul MaximMarturisitorul, aratand ca "sunt unele leacuri care (...) imputineaza si duc spre micsorare patimile",spune ca in cazul maniei este potrivita milostenia: "Milostenia tamaduieste iutimea sufletului".
1
 
De altfel, milostenia este o manifestare a iubirii, virtutea care se impotriveste nemijlocit maniei, devreme ce aceasta se porneste impotriva aproapelui, manifestandu-se ca ura fata de el. "Iubireavindeca partea manioasa a sufletului", arata Evagrie, spunand ca: "Partea manioasa a sufletului arenevoie de mai multe leacuri decat partea poftitoare. De aceea si iubirea e numita "mare" (l Cor. 13,13), intrucat ea infraneaza partea manioasa". Acelasi lucru il spune si Sfantul Maxim: "Mai anevoie debiruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tareimpotriva ei, porunca dragostei". Si tot el zice ca: "iutimea tulburata continuu (...) o tamaduiestebunatatea, iubirea de oameni si mila". Evagrie arata si el ca mila pentru semen micsoreaza iutimeasporita de manie. Avva Dorotei invata ca "unde este compatimire si dragoste, iutimea si tinerea deminte a raului nu mai au nici o putere". Sfantul loan Scararul, indemnand sa injugam impotriva manieiiubirea cu blandetea si rabdarea, spune limpede: "Cel ce a dobandit iubirea s-a instrainat de nebuniamaniei"; "Multimea dragostei risipeste ura". Sfantul Maxim, vorbind despre tinerea de minte a raului,scrie in acelasi sens: "devenind iubitor de oameni, vei sterge cu totul patima din suflet". Si, in general,indeamna: "invinge ura cu dragostea". Iar pentru ca, pe de alta parte, mania este iscata de mandrie side slava desarta, luptand impotriva acestor patimi, ne vom putea tamadui si de manie. SfantulMaxim, care spune ca slava desarta este unul dintre motivele pentru care se "tulbura parteamanioasa (iutimea)", arata ca fara dispretuirea slavei omenesti omul "nu poate taia de la sineprilejurile de manie". Sfantul loan Gura de Aur, la randul sau, insista asupra faptului ca mandria estepricinui-toarea acestei patimi si ca ea trebuie biruita mai inainte de toate: "Cat priveste bolilesufletului, cuvantul nostru are doua lucruri de facut: mai intai, sa vindece boala; apoi, dupa dupavindecare, sa impiedice revenirea bolii. Acum insa cautam o metoda pentru o tamaduire greu deimplinit; nici vorba inca de sanatate deplina. Cum sa sfarsim odata cu aceasta patima vrednica de ceanume o pricinuieste si sa nimicim cauza. De unde vine ea, indeobste ? Din semetia peste masurade mare si din mandrie. Sa inlaturam deci pricina, si boala va disparea". Or, asa cum vom vedea,antidotul slavei desarte si al mandriei este smerenia. De aceea, pentru a se tamadui omul de manie,trebuie sa castige smerenia. De vreme ce "iutimea este semnul inchipuirii de sine (al mandriei)","intoarcerea cuiva de la pacat la sine insusi are nevoie de multa smerenie", spune Sfantul loanScararul, care, in alta parte, arata ca smerenia "alunga iutimea si mania" si "precum la aratarealuminii se retrage intunericul, asa mireasma smereniei face sa piara toata amaraciunea si iutimea".Sfantul Grigorie de Nyssa spune si el: "smerita cugetare e ca o maica a deprinderii blandetii. Pentruca daca scoti din purtare ingamfarea, patima maniei nu mai are prilej sa se iveasca. Caci pricinaacestei boli este ocararea si batjocorirea. Dar simtirea ocarii nu-1 atinge pe cel ce se deprinde pesine cu smerita cugetare". Omul trebuie sa staruie "in deprinderea adanca a smeritei cugetari, dupa acarei dobandire mania nu va mai avea nici o intrare in suflet". Iar Avva Dorotei aminteste cuvinteleunui Batran: "Smerenia nu se manie, nici nu manie pe cineva". De aceea, cel care vrea sa setamaduiasca indata de aceasta patima, trebuie nu numai sa primeasca cu bucurie ocara si dispretul,ci chiar sa le caute, iar primindu-le, sa le sufere fara sa se tulbure din pricina lor. "Nemanierea -spuneSfantul loan Scararul - este dorinta nesaturata de necinstire (...). Blandetea este starea nemiscata asufletului care ramane aceeasi in necinstiri, ca si in laude". Astfel, cel care ocaraste si necinsteste pecineva este, fara sa vrea, doctorul sufletului aceluia, dupa cum arata un Batran, vorbind desprelegatura dintre tamaduirea prin suportarea necinstirii si cea a omorarii poftei si a iubirii: "Daca teocaraste fratele sau te mahneste in vreun fel, roaga-te pentru el, cum au spus Parintii, cu gandul labinele pe care ti-l face vindecandu-ti sufletul de iubirea de placere. Asa ti se va stinge mania, iubireafiind, cum spun Parintii, fraul maniei". Puterea tamaduitoare a smereniei sporeste arunci cand esteinsotita de pocainta si strapungerea inimii. Astfel, Sfantul loan Scararul spune ca pocainta, plansul sicuvioasa smerenie "sunt ca un lant preacuvios", iar "insusirea cea dintai si ce mai aleasa a acesteibune si vrednice de lauda treimi este primirea cu cea mai mare bucurie a necinstirii, care e asteptatacu mainile deschise ale sufletului si e imbratisata ca una care alina si topeste bolile sufletului si maripacate. A doua insusire e pierderea a toata iutimea si cumpatarea ce se arata in potolirea ei". Tot elarata in alta parte puterea pe care o au lacrimile izvorate din inima care-si plange pacatele de a potolimania: "Precum apa, adaugandu-se cate putin in foc, schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrimaplansului adevarat stinge toata vapaia maniei si a iutimii". Regasim la Sfantul Simeon Noul Teologaceeasi imagine: "Cine, plangand in fiecare zi, va ramane sa traiasca cu manie si nu se va face bland? Caci asa cum apa azvarlita peste foc ii stinge flacara (Int. Sir. 3, 30), tot asa plansul si lacrimilesting iutimea sufletului; si pe cat staruie cineva mai mult in ea, pe atat iutimea sufletului sau se
2
 
stramuta, ajungand nemiscata". Odata dobandita vindecarea, intristarea dupa Dumnezeu il fereste peom de a mai cadea in aceasta patima. Sfantul loan Scararul spune ca "mania e tinuta de lacrimi cade un frau". Iar Sfantul loan Casian vorbeste si el despre puterea pe care o are cainta si plansul iscatde ea de a alunga "toata izbucnirea furiei patimase" a sufletului.Fireste ca toate aceste remedii duhovnicesti trebuie insotite de rugaciune. Sfantul loan Casian arataca mania, ca toate celelalte patimi, "se vindeca prin meditatia inimii curate". Iar Sfantul Nil invata, totasa, ca "rugaciunea este odrasla a blandetii si a nemanierii". Dintre toate formele de rugaciune,cantarea psalmilor este cea mai potrivita pentru stingerea iutimii sufletului aprins de manie. "Psalmul -spune Sfantul Vasile cel Mare - este liniste a sufletelor, conducator al pacii; potoleste tulburarea sivalvataia gandurilor, .inmoaie mania sufletului si infraneaza pornirile patimase".Pe un alt plan, tamaduirea maniei se face prin straduinta de a ne feri sa ne folosim de ea impotrivaaproapelui, spre care se indreapta ea indeobste. Este primul pas pe care trebuie sa-1 faca omul,dupa cum indeamna Avva Dorotei: "De-a fost un om manios..., sa inceteze a se mania". Pentruaceasta, fireste ca omul trebuie sa stie ca nimic nu indreptateste mania impotriva semenului. Deaceea Sfantul loan Casian scrie: "Tamaduirea de aceasta boala va cere mai intai sa credem ca nueste ingaduit in nici un chip a ne mania, fie pentru cauze drepte, fie nedrepte". Prin aceasta urmaminsasi invatatura lui Hristos Care spune: "Eu insa va spun voua: ca oricine se manie pe fratele sauvrednic va fi de osanda". Parintii, de altfel, arata ca faptele sau vorbele rele ale cuiva indreptateimpotriva noastra nu pot in nici un chip indreptati mania si nu sunt o explicatie pentru ea; cauza eitrebuie intotdeauna cautata numai si numai in noi insine. Aceasta arata ca sta in puterea noastra sascapam de ea si nu trebuie sa asteptam ajutorul celorlalti. "Nu cuvintele unuia sau altuia provoaca innoi suparare, ci mandria noastra de a ne socoti mai buni decat cel care ne-a jignit, pretuireaexagerata pe care fiecare o avem despre noi. Daca vei smulge din suflet aceste doua ganduri, jignirile vor fi ecoul unor sunete lipsite de continut". De aceea, spune Sfantul loan Casian:"indreptarea si linistea noastra deplina nu trebuie sa se intemeieze pe o bunavointa straina, care, dealtfel, nu sta in putinta noastra, ci mai degraba in taria noastra, inabusirea maniei nu e bine sa atarnede desavarsirea morala a altuia, ci sa coboare din puterea noastra duhovniceasca". El arata ca, dealtfel, "nu este de ajuns sa lipseasca oamenii impotriva carora sa se aprinda mania (...), caci ea sepoate porni chiar impotriva lucrurilor neinsufletite si mute". De aceea fuga de oameni nu poate fi unmijloc de tamaduire, de vreme ce adevarata pricina a maniei zace inlauntrul omului.Pentru a nu se mania, omul trebuie inainte de toate sa inabuse orice pornire spre iutime,impiedicand-o sa se manifeste. Astfel, Sfantul Vasile cel Mare indeamna: "Linisteste-ti inimamanioasa si infuriata! (...) sa silim mania sa asculte de ratiune, ca si calul de frau". Se cuvine, inprimul rand, sa ne infranam de la gesturile si vorbele prin care in chip obisnuit mania tinde sa semanifeste; aceasta se poate face cel mai usor pastrand tacerea. Sfintii Calist si Ignatie Xanthopolamintesc aceasta invatatura a Parintilor: "Franarea iutimii se face prin tacerea la vremea cuvenita"."inceputul nemanierii este tacerea buzelor in vremea tulburarii inimii", spune Sfantul loan Scararul,care arata ca cel care "e anevoie de urnit la cuvant... e nemiscat spre manie". De altfel, in treacat fiespus, tacerea este cea mai potrivita atitudine fata de cel care se porneste cu manie impotriva noastra,caci asa poate fi ea usor potolita.Fireste ca tamaduirea acestei patimi nu se face numai prin ferirea de manifestarile ei exterioare, degesturi sau vorbe necuvenite, infranarea maniei incepe prin linistirea gandurilor. Tacerea buzelor trebuie insotita de "tacerea gandurilor". Se cuvine, de aceea, sa implinim ceea ce spune Scriptura:"Sa nu dusmanesti pe fratele tau in inima ta", caci din inima ies toate cugetele cele viclene sigandurile rele, iar din acestea curge multimea cuvintelor si faptelor rele. Asadar, la acest nivel omulpoate stapani cel mai bine mania, evitand aprinderea si sporirea ei. De aceea, Sfantul Vasile celMare indeamna "sa oprim chiar de la inceput acest rau, izgonind din suflete, prin orice mijloc mania".Dar pentru ca sa impiedice ivirea maniei in inima sa, si cu atat mai mult manifestarea ei in gesturi sicuvinte, omul trebuie sa dea dovada de o neincetata luare-aminte. Dupa cum spune Sfantul loanCasian, mania nu poate fi tamaduita decat printr-o "grija mereu treaza".Tulburarea gandurilor iscata de manie trebuie de indata stinsa nu numai pentru ca de aici pornestesuvoiul faptelor si vorbelor prin care ea se face aratata, ci si pentru ca aceasta patima poate starui insuflet in chip ascuns, sub forma supararii, a urii si amintirii raului. Astfel, patima n-a fost cu adevaratnimicita, iar viata launtrica este .primejduita de un rau ascuns, inabusit, dar nu starpit cu totul. Sfantulloan Casian invata ca "trebuie sa inlaturam mania nu doar din fapte, dar chiar din strafundul inimii
3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->