CELULA UMANA

Celula este unitatea de baza morfofunctionala si genetica a organizarii materiei vii. Poate exista singura sau in grup, constituind diferite tesuturi. Forma celulelor este legata de functia lor. Initial toate au forma globuloasa, dar ulterior pot deveni fusiforme, stelate, cubice, cilindrice,etc; unele, cum sunt celulele sangvine, ovulul, celulele adipoase sau cartilaginoase, isi pastreaza forma globuloasa. Dimensiunile celulelor variaza in functie de specializarea lor, de starea fiziologica a organismului, de conditiile mediului extern, varsta etc. Exemple: hematia 75 , ovulul 150-200 , fibra musculara striata 5-15 cm; media se considera 20-30 . Structura celulei In alcatuirea celulei distingem trei parti componente principale: 1. membrana celulara; 2.citoplasma; 3. nucleul. 1. Membrana celulara (membrana plasmatica, plasmalema) Inconjoara celula, ii confera forma si separa structurile interne ale celulei de mediul extracelular. Este alcatuita, in principal, din fosfolipide si proteine. Fosfolipidele sunt astfel dispuse, incat portiunea lor hidrofila formeaza un bistrat, in interiorul caruia se alfa cuprinsa portiunea lor hidrofoba. Acest miez hidrofob restictioneaza pasajul transmembranar al moleculelor hidrosolubile si al ionilor. Componenta proteica este cea care realizeaza functiile speciale ale membranei si mecanismele de transport transmembranar. Proteinele se pot afla pe fata externa sau interna a membranei, precum si transmembranar. Deoarece proteinele nu sunt uniform distribuite in cadrul structurii lipidice, acest model structural a fost denumit modelul mozaic fluid. Membrana contine si glucide (glicoproteine si glicolipide), atasate pe fata ei externa. Acestea sunt puternic incarcate negativ. La unele celule, citoplasma prezinta diferite prelungiri acoperite de plasmalema. Unele pot fi temporare si neordonate, de tipul pseudopodelor (leucocitele), altele permanente: microvili (epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul tubilor renali), cili (epiteliul mucoasei traheei) sau desmozomi, corpusculi de legatura care solidarizeaza celulele epiteliale. 2. Citoplasma Are o structura complexa, la nivelul ei desfasurandu-se principalele functii vitale. Este un sistem coloidal, in care mediul de disprsie e de apa, iar faza dispersata este ansamblul de micelii coloidale ce se gasesc in miscare browniana. Functional, citoplasma are o parte nestructurata hialoplasma si o parte structurata organitele celulare. Acestea sunt de doua tipuri: comune tuturor celulelor, si specifice, prezente numai in anumite celule, unde indeplinesc functii speciale. a. Organite comune: reticul endoplasmatic neted, reticul endoplasmatic rugos (ergastroplasma, Ribozomi (corpusculii lui Palade), aparatul Golgi (dictiozomii),mitocondrii, lizozomi, centrozom. b. Organite specifice: miofibrile, neurofibrile, corpii Nissl (corpii tigroizi) Miofibrilele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare. Neurofibrilele constituie o retea care se intinde in citoplasma neuronului, in axoplasma si dendrite. Corpii Nissl (corpii tigroizi) sunt echivalenti ai ergastoplasmei pentru celula nervoasa. in afara organitelor comune si specifice, in citoplasma se mai gasesc si incluziunile citoplasmatice, care au caracter temporar si sunt reprezentate prin granule de substanta de rezerva, produsi de secretie si pigmenti.

3. Nucleul Este o parte constitutiva principala, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare fundamentale (contine materialul genetic, controleaza metabolismul celular, transmite infirmatia genetica). Pozitia lui in celula poate fi centrala sau excentrica (celule adipoase, mucoase). Are, de obicei, forma celulei. Numarul nucleilor. Majoritatea celulelor sunt mononucleate, dar pot exista si exceptii: celulele binucleate (hepatocitele), polinucleate (fibra musculara striata), anucleate (hematia adulta). Dimensiunile nucleului pot fi intre 3 si 20 , corespunzator ciclului functional al celulei, fiind in raport de 1/3 1/4 cu citoplasma. Structura nucleului cuprinde membrana nucleara, citoplasma si unul sau mai multi nucleoli. Membrana nucleara, poroasa, este dubla, cu structura trilaminata, constituita din doua foite, una externa, spre matricea citoplasmatica, ce prezinta ribozomi si se continua cu citomembranele reticulului endoplasmatic, alta interna, aderenta miezului nuclear. Intre cele doua membrane exista un spatiu numit spatiu perinuclear. Sub membrana se afla carioplasma, o solutie coloidala cu aspect omogen. La nivelul ei, exista o retea de filamente subtiri, formate din granulatii fine de cromatina, din care, la inceputul diviziunii celulare, se formeaza cromozomii, alcatuiti din ADN, ARN cromozomal, proteine histonice si nonhistonice, cantitati mici de lipide si ioni de Ca si Mg. Proprietatile celulei Celulele au o serie de proprietati generale si speciale, care le asigura indeplinirea rolului specific in ansamblul organismului. Dintre aceste proprietati, sinteza proteica, reproducerea celulara si metabolismul celular au fost deja studiate. Proprietati importante ale celulei sunt insa atat transportul transmembranar, cat si potentialul de membrana. Transportul transmembranar Membrana celulara permite permeabilitate selectiva pentru anumite molecule si majoritatea ionilor. Acesta permite un schimb bidirectional de substante nutritive si produsi ai catabolismului celular, precum si un transfer ionic, care determina aparitia curentilor electrici. Mecanismele implicate in transportul transmembranar pot fi grupate in doua categorii principale: mecanisme care nu necesita prezenta unor proteine membranare transportatoare (carausi) si mecanisme care necesita prezenta unor astfel de proteine. Din prima categorie fac parte difuziunea si osmoza, iar din a doua, difuziunea facilitata si transportul activ. Un alt mod de a clasifica transportul transmembranar tine cont de consumul energetic necesar pentru realizarea lui. Astfel, exista transport pasiv, care nu necesita energie pentru a se desfasura si cuprinde difuziunea, osmoza si difuziunea facilitata, si transport activ, care necesita cheltuiala energetica (ATP). Mecanisme care nu utilizeaza proteine transportatoare Difuziunea. Moleculele unui gaz, ca si moleculele si ionii aflati intr-o solutie, se gasesc intr-o miscare dezorodonata permanenta, rezulatat al energiei lor. Aceasta miscare, numita difuziune, determina raspandirea uniforma a moleculelor intr-un volum dat de gaz sau solutie. De aceea, ori de cate ori exista o diferenta de concentratie (gradient de concentratie) intre dou compartimente ale unei solutii, miscarea moleculara tinde sa elimine aceasta diferenta si sa distribuie moleculele uniform. Datorita structurii sale, membrana celulara nu reprezinta o bariera in difuziunea moleculelor nepolarizate (liposolubile), de explu O2 sau hormonii steroizi. Moleculele organice, care prezinta legaturi covalente polare, dar nu sunt incarcate electric, de exemplu CO2, etanolul sau ureea, pot, de asemenea, difuza prin membrana celulara. Moleculele polarizate mai mari, de exemplu glucoza, nu pot traversa membrana celulara prin difuziune si, de aceea, au nevoie de proteine transportatoare.

De asemenea, membrana nu permite pasajul ionic liber; acesta va avea loc doar la nivelul canalelor ionice cu structura proteica, formatiuni membranare cu dimensiuni extrem de mici. Osmoza este difuziunea apei (solventului) dintr-o solutie. Pentru ca ea sa se produca, membrana care separa cele doua compartimente trebuie sa fie semipermeabila (sa fie mai permeabila pentru moleculele de solvent decat pentru cele de solvit). Apa va trece din compartimentul in care concentratia ei este mai mare (solutie mai diluata) in cel cu concentratie mai mica (solutie mai concentrata). Forta care trebuie aplicata pentru a preveni osmoza se numeste presiune osmotica. Ea este proportionala cu numarul de particule dizolvate in solutie. Mecanisme care utilizeaza proteine transportatoare Moleculele organice polarizate si cu greutate moleculara mare traverseaza membrana celulara cu ajutorul proteinelor transportatoare membranare. Acest tip de transport este este specific, saturabil (va exista u transport maxim pentru o anumita substanta) si pentru aceiasi proteina transportatoare poate aparea competitia intr moleculele de transportat. Difuziunea facilitata. In acest caz, moleculele se deplaseaza conform gradientului de concentratie si nu este necesara energie pentru transport. Transportul activ asigura deplasarea moleculelor si a ionilor impotriva gradientelor lor de concentratie si se desfasoara cu consum de energie furnizata de ATP. Este de mai multe tipuri: primar: pentru functionarea proteinei transportatoare este necesara hidroliza directa a ATP-ului. In acest caz, proteinele transportatoare se numesc pompe. secundar (cotransport): energie necesara pentru transferul unei molecule sau ion impotriva gradientului sau de concentratie este obtinuta prin transferul altei energii conform gradientului ei de concentratie. De exemplu, pompa Na+/K+. O cateogrie speciala de transport este cel vezicular. Acesta poate fi: endocitoza, in care materialul extracelular este captat in vezicule formate prin invaginarea membranei celulare si transferat intracelular, sau exocitoza, in care materialul intracelular este captat in vezicule care vor fuziona cu membrana celulara, iar continutul lor va fi eliminat in exteriorul celulei. Forme particulare de endocitoza sunt fagocitoza si pinocitoza. Potentialul de membrana Permeabilitatea selectiva a membranei, prezenta intracelulara a moleculelor nedifuzabile incarcate negativ si activitatea pompei Na+/K+creeaza o distributie inegala a sarcinilor de o parte si de alta a membranei celulare. Aceasta diferenta de potential este denumita si potential de membrana. Potentialul membranar de repaus are o valoare medie de -65mV pana la -85mV (valoare apropiata de cea a potentialului de echilibru pentru K+) si depinde de permeabilitatea membranei pentru diferitele tipuri de ioni. Termenul de repaus este introdus pentru a desemna un potential de membrana atunci cand la nivelul acesteia nu se produc impulsuri electrice. Valoarea acestui potential se datoreaza activitatii pompei Na+/K+, care reintroduce in celula K+ difuzat la exterior si expulzeaza Na+ patruns in celula, intr-un raport de 2K+ la 3Na+. In acest mod, o celula isi mentine relativ constanta concentratia intracelulara a ionilor de Na+ si K+ si un potential membranar constant, in absenta unui stimul. Potentialul de actiune este modificarea temporara a potentialului de membrana. Celulele stimulate electric genereaza potentiale de actiune prin modificarea potentialului de membrana. Mecanismele de producere, aspectul si durata potentialului de actiune sunt diferite in functie de tipul de celula, dar principiul de baza este acelasi: modificarea potentialului de membrana se datoreaza unor curenti electrici care apar la trecerea ionilor prin canalele membranare specifice, ce se inchid sau se deschid in functie de valoarea potentialului de membrana. Pentru a enumera fazele potentialului de actiune, se poate lua ca exemplu neuronul.

 Pragul: celulele excitabile se depolarizeaza rapid, daca valoarea potentialului de membrana este redusa la un nivel critic, numit potential prag. Odata acest prag atins, depolarizarea este spontana. Potentialul de actiune este un raspuns de tip tot sau nimic: stimulii cu o intensitate inferioara pragului, subliminari, nu provoaca depolarizarea si declansarea unui impuls, iar stimulii supraliminari nu determina o reactie mai ampla decat stimulul prag. Panta ascendenta: depolarizarea apare dupa atingerea potentialului prag si se datoreaza cresterii permeabilitatii membranei pentru Na+; acesta va intra in celula prin prin canale speciale pentru acest ion, care sunt voltaj-dependente si care se deschid atunci cand potentialul de membrana atinge valoarea prag. Panta descendenta (repolarizarea): potentialul revine catre valoarea de repaus. Acest fapt se datoreaza iesirii K+ din celula prin canalele speciale pentru acest ion, care se deschid, de asemenea, in prezenta stimulului. Perioada refractara reprezinta intervalul de timp pe parcusul caruia este dificil de obtinut un potential de actiune. Exista doua perioade refractare: perioada refractara absoluta, pe parcursul careia, indiferent de intensitatea stimulului, nu se poate obtine un nou potential de actiune. Cuprinde panta ascendenta a potentialului de actiune si o portiune din cea descendenta si se datoreaza inactivarii canalelor pentru Na+. perioada refractara relativa, pe parcursul careia se poate initia un al doilea potential de actiune, daca stimulul este suficient de puternic. Potentialul de actiune obtinut astfel are o viteza de aparitie a pantei ascendente mai mica si o amplitudine mai redusa decat in mod normal. Potentialul de actiune, odata generat in orice punct al unei membrane excitabile, va stimula, la randul lui, zonele adiacente ale acesteia, propagandu-se in ambele sensuri, pana la completa depolarizare a membranei. Transmiterea depolarizarii in lungul unei fibre nervoase sau musculare poarta denumirea de impuls (nervos sau muscular). Proprietatile speciale ale celulelor sunt contractilitatea (proprietatea celulelor musculare de a transforma energia chimica a unor compusi in energie mecanica) si activitatea secretorie. Fiecare celula sintetizeaza substante proteice si lipide proprii, necesare pentru refacerea structurilor, pentru crestere si inmultire. Unele celule s-au specializat in producerea de substante pe care le exporta in mediul intern (secretia endocrina) sau extern (secretia exocrina).

ORGANITE STRUCTURA 1.Reticulul endoplasmatic Sistem canalicular, care leaga plasmalema de (RE) neted stratul extern al membranei nucleare. Retea de citomembrane cu aspect diferit, in functie de activitatea celulara. 2.Reticulul endoplasmatic Forma diferentiata a RE. Pe suprafata externa a (RE) rugos peretelui membranos prezinta ribozomi. 3.Ribozomii (corpusculii Organite bogate in ribonucleoproteine, de forma lui Palade) unor granule ovale sau rotunde (150-250). Exista ribozomi liberi in matricea citoplasmatica si asociati RE neted, care formeaza ergastoplasma (RE rugos). 4.Aparatul Golgi Sistem membranar format din micro- si (dictiozomii) macrovezicule si din cisterne alungite, situat in apropierea nucleului, in zona cea mai activa a citoplasmei. 5.Mitocondriile Forma ovala, rotunda, cu un perete de structura trilaminara (lipoproteica). Prezinta un invelis extern (membrana externa), urmat de un interspatiu, si, spre interior, o membrana interna, plicaturata, formand creste mitocondriale. In interior se gaseste matricea mitocondriala, in care se afla sistemele enzimatice care realizzeaza fosforilarea oxidativa (sinteza ATP). 6.Lizozomii Corpusculi sferici raspanditi in intreaga hialoplasma. Contin enzime hidrolitice, cu rol important in celulele fagocitare (leucocite, macrofage). 7.Centrozomul Situat in apropierea nucleului, se manifesta in timpul diviziunii celulare. Este format din doi centrioli cilindrici, orientati perpendicular unul pe celalalt si inconjurati de o zona de citoplasma vascoasa (centrosfera)

FUNCTII Sistem circulator intracitoplasmatic Rol important in metabolismul glicogenului Rol in sinteza de proteine Sediul sintezei proteinelor

Excretia unor substante celulare

Sediul fosforilarii oxidative eliberari de energie

cu

Digerarea substantelor si paticulelor care Patrund in celula, precum si a fragmentelor de celule sau tesuturi Rol in diviziunea celulara (lipseste in neuroni)

I. EPITELIAL 1.De acoperire - simplu (unistratificat)

-pseudostratificat -pluristratificat

pavimentos: tunica interna a vaselor sangvine si limfatice, peretele alveolelor cubic: mucoasa bronhiolelor, ovarelor cilindric ciliat si neciliat: mucoasa tubului digestiv, trompelor uterine, uterului cilindric ciliat si neciliat: epiteliul traheal, faringial, bronhiile mari pavimentos keratinizat (epiderma) si nekeratinizat: epiteliul mucoasei bucale, esofagiene cubic si cilindric: canalele glandelor exocrine, mucoase permanent umede de tranzitie: uroteliul, vezica tipul in cordoane celulare (adenohipofiza, glandele parotide) tipul folicular (turoida) simplu (tubular, acinos) compus (tubulo-acinos) pancreas, testicul, ovar Intra in structura organelor de simt.

2.Glandular (secretor) -tip endocrin -tip exocrin (pluricelular) -tip mixt 3.Senzorial II. 1.Moale Conjunctiv

lax: insoteste alte tesuturi, leaga unele organe, hipoderm adipos: in jurul unor organe (rinichi, ochi), subcutanat (hipoderm) reticulat: ganglionii limfatici, splina, organe hematoformatoare elastic: tunica medie a arterelor si a venelor, corzile vocale fibros: tendoane, ligamente, aponevroze 2.Semidur cartilaginos hialin: cartilaje costale, laringiale, traheale, nazale elastic: pavilionul urechii, epiglota, aripile nasului fibros: discurile intervertebrale, meniscurile articulare, simfiza pubiana haversian (compact): diafizele oaselor lungi spongios(trabecular): epifizele oaselor lungi si interiorul oaselor late si scurte sangele III. MUSCULAR striat: muschii scheletici (somatici) neted: visceral si multiunitar(in iris) striat de tip cardiac: miocardul IV. NERVOS neuronul: celula nervoasa nevroglia: celula gliala

3.Dur osos

4.Fluid