Romania intre orient si occident

De aproape un mileniu si jumatate, Europa era taiata in doua. Prima ruptura se produsese odata cu impartirea Imperiului Roman, in 395. De o parte si de alta a acelei linii de despartire, cu totul arbitrara la inceput (taia de-a curmezisul Iugoslavia de ieri), aveau sa se dezvolte treptat doua lumi care, cu toate ca nu vor fi rupte cu totul niciodata, vor evolua totusi pe cai din ce in ce mai deosebite. In filozofia culturii, Orientul semnifica zona de est a Europei care cuprinde tarile foste componente ale Imperiului Roman de Rasarit. Esenta Orientului este socotita zona Peninsulei Balcanice, avand la granite Romania, motiv pentru care a luat nastere sintagma "o insula latina intr-o mare slava". La polul opus se situeaza Occidentul, alcatuit din statele Europei Occidentale, care alcatuiau candva Imperiul Roman de Apus. Orient i Occident sunt doi termeni care devin concepte culturale i identitare odat cu confruntrile ntre civilizaii pe care le deschid marile descoperiri geografice. Unul dintre sensurile acestor concepte culturale decurge din rolul lor de a concentra experiena relaiei cu alt cultur, Situarea tarii noastre intre Orient si Occident defineste principalele caracteristici care particularizeaza cultura romana, individualizeaza mentalitatea poporului si determina specificul national. De-a lungul dezvoltrii culturale, romnii se arata preocupati de nelegerea acestei evolutii ca fenomen dublu: pe de o parte, expresie a unor trsturi spirituale proprii, pe de alt parte, ca expresie a interaciunii cu alte culturi i a influenelor suportate din partea acelora care au marcat istoria lor. Reperele pe baza crora s-a construit imaginea de sine a romnilor s-au diversificat, formarea poporului i a limbii, istoria, literatura furniznd datele pentru acest demers prin producia considerabil, datorat romancierilor, poeilor, traductorilor i cltorilor talentai. Astfel, odat cu problema originilor se contureaz i aceea a influenelor, a relaiilor cu alte culturi i a contribuiei acestora la cultura romn. Ca i problema originilor, cea a influenelor culturale a parcurs diferite momente i a apelat la diferite registre de interpretare: rdcinile noastre culturale au fost plasate n continuitatea Orientului. Cu toate ca semne de schimbare se vad inca din 1700, cultura ramane orientala, adica exclusiv religioasa. Orientul a ajutat la definirea Europei, fiind contrastul propriei imagini, idei, personaliti, experiene, este locul celor mai mari, mai bogate si mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizaiilor i a limbilor ei. Psihologia orientalului se reduce, de obicei, la o resemnare pasiv, se supune mediului. Fora naturii l zpcete, l zdrobete si recunoaste intr-insa o for religioas misterioas, contra creia i se pare inutil s lupte. Fatalismul, adic constatarea acestei aezri prestabilite i pe care voina omului e prea slab ca s o ndrepte, i se pare singura soluie. Totul e acceptat aa cum se prezint, nu exista orgoliu, nici ambiie, nici rezisten. Imaginaia i voina nu afecteaza realitatea nconjurtoare. Filozofia vieii e supunerea, resemnarea la forele care ne depesc i pe care nu le putem schimba, ci doar mblnzi prin ascultare. Pe de alta parte, spiritul occidental se remarca in special prin aptitudinea creatoare, prin voluntarism, credina c totul este posibil, ncrederea n forele proprii si afirmarea

individualitii. Ridicat deasupra mediului, dominndu-1 prin stpnire de sine, prin curaj, prin rbdare i iniiativ, occidentalul e spirit activ mai nainte de toate. Dupa cum ne prezinta Neagu Djuvara, Occidentalizarea a avut loc, in toate tarile ortodoxe din Europa, in faze si ritmuri diferite: in Rusia, prin ucaz imparatesc si cu sila dar inaintea roialelor din imperiul otoman; in Grecia - aici insa biserica ortodoxa a avut un rol conservator mult mai activ decat in tarile noastre, prin contactul mult mai vechi si aproape neintrerupt cu Venetia si Genova, precum si cu alte natiuni maritime, ca Franta, Anglia, Olanda. In Serbia si Bulgaria in fine, procesul a fost incetinit de absenta unei clase aristrocratice, cea medievala fiind nimicita sau instrainata chiar de la inceputul stapanirii otomane. Asa se face ca, dintre toate poparele ortodoxe din Europa rasariteana, romanii au fost cei la care occidentalizarea a fost cea mai rapida si mai cu seama, cea mai spontana, favorizata fiind de apartenenta la familia popoarelor neolatine si afinitatile sentimentale si temperamentale cu italienii si francezii, de afirmarea aproape obsesiva a latinitatii, devenita o idee forta-in lupta de emancipare. In loc de a asculta sau minimiza acest fenomen de aculturatie cum vedem ca se face adesea in istoriografia noastra ca si cum ar fi o scadere ca romanii sa nu fi fost occidentali dintotdeauna, am avea motive mai curand sa ne mandrim cu ritmul in care sa infaptuit in prima jumatate a veacului trecut aceasta formidabila revolutie in moravuri si mentalitati. Dar si odata admisa existenta pana la cumpana secolelor al XVII-lea si al XIX-lea a doua Europe, cea de stil occidental si cea de traditie bizantina, aceasta prezentare bipolara ramane prea simplificatoare. Intr-o analiza spectrala a societatii mai complexa, se pot distinge cel putin trei sau patru straturi de cultura, care la randul lor nu sunt uniform distribuite in straturi sociale. Boierii au adoptat de la domnii fanarioti, pana in amanunt, stilul de viata rigrdean (mai mult turcesc dar bizantin), de la imbracaminte si mobilier, pana la gusturi de alimentare, iar cultural or - in intelesul restrictiv al cuvantului - e aproape exclusiv greceasca. Aceste moravuri s-au extins curand la boierii de tara si la marii negustori, ba, cu vremea si la Targovesti. La toti insa, respectarea canoanelor bisericii rasaritene si a datinelor stramosesti mentine legatura cu viata taraneasca, inclusiv cu latura ei artistica, poezia, cuvantul, jocul, cu atat mai mult cu cat limba e aceeasi pe toata scara sociala. In anii 1780 cum vom vedea, frantuzul dHauterive constata cu uimire ca taranul vorbeste o limba tot atat de curata ca boierii. Se insela doar in sensul ca boierii erau cei ce vorbeau aceeasi limba ca taranii, ca nu apucasera sa creeze o limba de cultura. La tara mai dainuiesc obiceiuri stravechi carora nu li se poate pune cu usurinta eticheta bizantina, datini si credinte ale caror origini se pierd intr-un trecut immemorial, precrestin, uneori si preroman iar deprinderile vietii zilnice acasa ca si la camp, par incremenite de veacuri. ntre aceste tendine contradictorii, se situeaz mentalitatea romneasc, dominat de structura sufleteasc pe care criticii o numesc adaptabilitate.

Curentele literare
Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Acesta este o miscare de o anumita amploare si durata, un fenomen istoric ce apare in anumite imprejurari, are o evolutie in timp si spatiu, cunoaste o perioada de maxima inflorire si apoi dispare treptat cand problematica din care a luat nastere si-a istovit semnificatiile, iar viata impune structuri artistice de un alt tip. Au loc convergente a unor principii generale de natura complexa

(artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, reunind scriitori care impartasesc principii estetice similare. Dupa preluarea curentelor, orientarea Romaniei a fost pregnanta spre occident.

Dimitrie Cantemir si Umanismul

Umanismul este un curent cultural care a aparut in Italia in secolul al XV-lea in stransa legatura cu Renasterea ce are doua semnificatii: pe de o parte in sens larg ce reprezinta o ampla miscare care pune in centrul lumii omul si afirmarea libera, iar pe de alta parte in sens restrans, ocupandu-se cu studiul umanioarelor, adica a limbilor greaca si latina a literaturilor si al filozofiei. Sustinuta energic in anii 1970-1980 teza existentei unui umanism romanesc, si chiar a unui baroc, a prins repede intrucat raspundea atat comandamentelor politice, cat si unei dorinte nemarturisite de legitimarea europenismului culturii noastre.Ea a intrat in constiinta publica si in manualele scolare impunandu-se ca incontestabila prin contributiile unor istorici si cercetatori literari animati de idealuri protocroniste precum George Ivascu, Edgar Papu si Dan Horia Mazilu.De celalalta parte se situeaza voci precum:Nicolae Manolescu sau Eugen Negrici care resping transant o asemenea ipoteza, pe care o plaseaza in zona fictiunii si a autoiluzionarii . Ca si in alte cazuri tarile romane au fost mai degraba contaminate de unele dintre ideile umanismului European.Astfel incat e de preferat sa vorbim despre ecouri ale umanismului si nici intr-un caz despre un umanism romanesc de sine statator. Ceea ce nu diminueaza meritele carturarilor nostri din acea epoca ci pur si simplu le redimensioneaza, situandu-le in lumina adevarului. Forme ale umanismului romanesc se pot identifica in activitatea unor carturari ca: Udriste Nasturel, Varlaam, Simion Stefan, Dosoftei, Nicolae Milescu, Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino sau Ion Neculce si, mai ales, prin personalitatea enciclopedica a lui Dimitrie Cantemir. Prin structura si insusiri, prin cultura, experienta si preocupari, Cantemir intrunea calitatile principale pentru a deveni un expert in Chestiunea orientala, problema politicii internationale care tocmai in anii de implinire a tanarului carturar incepea sa se defineasca.Curios si atent, bun observator,capabil sa inregistreze sis a retina, inclinat spre problemele politice de care depindeau in cel mai inalt grad conditia tarii sale si propria lui situatie, adapat la zone variate a culturii apusene si rasaritene, capabil de o potriva sa astepte ani, dar sis a se decida intrr-o clipa, stapani pe marile limbi de cultura(greaca si Latina, italiana, araba si persana), pe langa romana, rusa, slavona si turca, lui Cantemir I se putea aplica mai bine ca oricui calificativul de om al timpului sau. Moldovenii contemporani ni-l infatiseaza in centrul acestei lumi de discutii politice sau de afaceri, politeturi si taifasuri, petreceri si intrigi, in care doua continente, doua conceptii si epoci, Europa si Asia, Islamul si Bizantul, feudalismul ottoman si modernismul rationalistilor apuseni purtau marele dialog ce umplea cu folos ragazul dintre necontenitele campanii militare. Inainte cu cativa ani de a muri in exil, el scrie o lucrare de geografie Descrierea Moldovei ce are 3 sectiuni:una geografica, una politica si una etnografica.Scrisa in latineste pentru Academia din Berlin, ea a fost tradusa abia in anul 1825 si a intrat destul de tarziu in circuitul valorilor culturale romanesti.Cantemir scrie in numele adevarului, prezentandu-si poporul cu calitati si defecte, fara sa-i menajeze pe moldoveni.El lauda mai ales credinta ortodoxa si ospitalitatea locuitorilor.Cea mai

interesanta parte se dovedeste cea politica, unde ni se prezinta organizarea administrative a tarii si dregatoriile ei. Cantemir a inteles, intradevar, problema centrala a vremii sale, de aceea intreaga lui activitate de om politic si carturar a consacrat-o luptei pentru sfaramarea jugului ottoman si consecintei ei nemijlocite, eliberarea si ridicatrea poporului roman.

Scoala Ardeleana, Epoca Fanariota si Iluminismul

coala Ardelean a fost o important micare cultural generat de unirea mitropoliei romnilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolic, act n urma cruia a luat natere Biserica Romn Unit cu Roma. Prin scrierile lor istorice, reprezentantii scolii ardelene se situeaza pe linia traditiei umaniste, fructificand informatii furnizate de vechile cronici si dezvoltand tezele fundamentale cu privire la romanitatea, unitatea si continuitatea poporului roman.In domeniul lingvistic, iluministii au preluat de la umanisti idea latinitatii limbii romane.Dupa ce umanistii au pus in evidenta prin mijloacele etimologiei, iluministii vor adduce in discutie vor aduce in discutie elementele de natura fonetica si gramaticala. Daca umanistii vazusera in latinitate dovada incontestabila a romanitatii poporului roman, carturarii Scolii Ardelene vor considera latinitatea ca un motiv esential pentru cultivarea limbii. Principalele mijloace au fost considerate gramaticile si dictionarele. Iuminismul este o replic la adresa barocului, care ncearc s nlture dogmele religioase i s infiltreze luminarea maselor pe baza experienei proprii. In perioada iluminista se refac legaturile cu romanitatea occidentala, impunand un model cultural vest-european. coala Ardelean s-a nscris n contextul iluminismului german (Aufklrung), susinut n plan politic de iozefinism. Diferena fa de iluminismul francez este dat de faptul c coala Ardelean nu a constituit un curent anticlerical, micarea cultural transilvnean pornind tocmai din snul Bisericii Catolice. O alt realizare a colii Ardelene a fost introducerea grafiei latine n limba romn, n locul scrierii chirilice, i tiprirea primului dicionar cvadrilingv al limbii romne, Lexiconul de la Buda. Pe taram filologic sunt de remarcat:Disertatie pentru inceputul limbii romane de Petru Maior, Elementa linguae daco-romaniae sive valachicae de Samuil Micu si Gheorghe Sincai si Lesiconul romanesc- latinesc-unguresc-nemtesc, opera care sintetizeaza eforturile unei intregi generatii la desavarsirea careia rolul decisive l-a avut Petru Maior. Soala Ardeleana a creat si un climat favorabil literaturii.Epopeea Tiganiada de Ion Budai Deleanu realizeaza o sinteza artistica a ideilor iluministe ale epocii.