Universitatea din Bucuresti Facultatea de Drept

Dreptul Uniunii Europene

Curtea de Justitie a Uniunii Europene Cauza 8/74, 11 iulie 1974 Procureur du Roi v. Benoit si Gustave Dassonville

Mototolea Alexandru-Gabriel Anul III, Seria I, grupa 305

Bucuresti 2011

Cauza
Procureur du Roi impotriva Benoit si Gustave Dassonville. Hotararea Curtii de
Justitie a Uniunii Europene nr. 8 din data de 11 iulie, 1974 (cererea pentru pronuntarea unei hotarari preliminare, formulata de Tribunal de Premiere Instance, Bruxelles).

Partile
Avand ca obiect o cerere adresata Curtii, in temeiul art. 177 1, de catre Tribunal de Premiere Instance din Bruxelles, in procedura penala in fata acestei instante intre Procureur du Roi si Benoit si Gustave Dassonville.

In actiunea civila - S.A. Ets. Fourcroy, S.A. Breuval et Cie si Benoit si

Gustave Dassonville.

Cuvinte cheie
Masuri cu efect echivalent, restrictii cantitative, libera circulatie a marfurilor, denumirea de origine a unui produs, admisibilitate, concurenta, interdictie, masuri protective, obstacole in calea liberei circulatii a marfurilor, acord de exclusivitate, context economic si juridic.

Obiectul cauzei
Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare introdusa de Tribunal de Premiere Instance de Bruxelles Belgia privind interpretarea articolelor 30-33, 36 si 85 din Tratatul privind Comunitatea Economica Europeana.

Sumarul cauzei
Toate normele privind comertul adoptate de state membre care impiedica ori sunt apte sa impiedice, in mod direct sau indirect, comertul intracomunitar trebuie sa fie considerate ca masuri avand un efect echivalent restrictiilor cantitative. In absenta unui sistem comunitar garantand consumatorilor autenticitatea originii sau denumirii unui produs, statele membre pot adopta masuri care sa previna practicile incorecte in aceasta privinta, cu conditia ca asemenea masuri sa fie
Art. 177 TCEE - Curtea de Justitie este competenta sa hotarasca, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea prezentului tratat; (b) valabilitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile Comunitatii; (c) interpretarea statutelor organismelor infiintate printr-un act al Consiliului, in cazul in care statutele respective prevad acest lucru. In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante judecatoresti dintr-un stat membru, aceasta instanta judecatoreasca poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii de Justitie sa decida cu privire la aceasta chestiune. In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante judecatoresti nationale ale carei hotarari nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta judecatoreasca este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie.

rezonabile si sa nu constituie un mijloc de discriminare arbitrara sau o restrangere deghizata a comertului intre statele membre. In consecinta, cerinta certificatului de autenticitate impusa de un stat membru, certificat care este mai putin usor de obtinut de importatorii unui produs autentic care a fost pus in circulatie libera in conformitate cu legea in alt stat membru decat de catre importatorii aceluiasi produs venind direct din tara de origine reprezinta o masura avand un efect echivalent unei restrictii cantitative de tipul celor interzise de Tratat. Un acord de distributie exclusiva cade sub incidenta interdictiei prevazute de art. 85 atunci cand impiedica, in drept sau in fapt, importul produselor in cauza din alte state membre in teritoriul protejat, efectuat de alte persoane decat importatorul exclusiv. Un acord de distributie exclusiva poate sa afecteze in mod negativ comertul intre statele membre si poate avea ca efect stanjenirea concurentei daca cel care este concesionar este in masura sa impiedice importurile paralele din alte state membre in teritoriul acoperit de concesiune prin mijlocirea efectelor combinate ale acordului de distributie si dreptului national care impune folosirea exclusiva numai a anumitor mijloace de dovedire a autenticitatii. In scopul aprecierii, daca ne aflam sau nu intr-un asemenea caz, trebuie sa se tina seama nu numai de drepturile si obligatiile decurgand din dispozitiile acordului, ci si de contextul juridic si economic si, in special, de existenta posibila a unor acorduri similare incheiate intre acelasi producator si concesionarii stabiliti in alte state membre. Diferentele de preturi identificate intre statele membre sunt un indiciu care trebuie luat in considerare.

Dreptul UE
Art. 302, 313, 324, 335, 366 si art. 857 din Tratatul de la Roma (TCEE). 2
Art. 30 TCEE (actualul art. 34 TFUE) - Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent, fara a aduce atingere dispozitiilor care urmeaza.

3
Art. 31 TCEE - Statele membre se abtin sa introduca in relatiile dintre ele noi restrictii cantitative si masuri cu efect echivalent.

Cu toate acestea, aceasta obligatie nu se aplica decat la nivelul de liberalizare realizat in aplicarea deciziilor Consiliului Organizatiei Europene de Cooperare Economica din 14 ianuarie 1955. Statele membre transmit Comisiei, in termen de maxim sase luni de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, listele cu produsele liberalizate in aplicarea acestor decizii. Listele astfel transmise sunt consolidate de statele membre.

4
Art. 32 TCEE - In relatiile comerciale reciproce, statele membre se abtin sa confere un caracter si mai restrictiv contingentelor si masurilor cu efect echivalent existente la data intrarii in vigoare a prezentului tratat. Aceste contingente trebuie sa fie eliminate cel tarziu la expirarea perioadei de tranzitie. Acestea sunt eliminate treptat in cursul acestei perioade in conditiile stabilite n continuare.

5
Art. 33 TCEE - (1) La un an de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, fiecare stat membru transforma contingentele bilaterale deschise celorlalte state membre in contingente globale accesibile fara discriminare tuturor celorlalte state membre. La aceeasi data, statele membre majoreaza ansamblul contingentelor globale stabilite, astfel incat sa realizeze, prin raportare la anul precedent, o crestere de cel putin 20% din valoarea totala a acestora. Cu toate acestea, fiecare dintre contingentele globale pe produs se majoreaza cu cel putin 10%. In fiecare an, contingentele se majoreaza, dupa aceleasi reguli si in aceleasi proportii, prin raport la anul precedent. A patra majorare are loc la sfarsitul celui de-al patrulea an de la intrarea in vigoare a prezentului tratat, iar a cincea majorare, la un an de la inceputul celei de-a doua etape. (2) In cazul in care, pentru un produs neliberalizat, contingentul global nu atinge 3% din productia nationala a statului n cauza, se stabileste un contingent egal cu cel putin 3% din aceasta productie n termen de un an de la intrarea n vigoare a prezentului tratat. Acest contingent trebuie sa atinga 4% dupa al doilea an si 5% dupa al treilea an. n continuare, statul membru n cauza majoreaza anual contingentul cu cel putin 15%.

n cazul n care nu exista o astfel de productie nationala, Comisia adopta o decizie prin care stabileste un contigent corespunzator. (3) La sfrsitul celui de-al zecelea an, fiecare contingent trebuie sa fie egal cu cel putin 20% din productia nationala. (4) n cazul n care Comisia constata printr-o decizie ca, n decursul a doi ani consecutivi, importurile la un anumit produs au fost inferioare contingentului deschis, acest contingent global nu poate fi luat n considerare pentru calculul valorii totale a contingentelor globale. n acest caz, statul membru elimina contingentarea produsului n cauza. (5) Pentru contingentele care reprezinta mai mult de 20% din productia nationala a produsului n cauza, Consiliul, hotarnd cu majoritate calificata la propunerea Comisiei, poate reduce procentajul minim de 10% prevazut la alineatul (1). Aceasta modificare nu poate aduce nsa atingere obligatiei de majorare anuala de 20% a valorii contingentelor globale. (6) Statele membre care si-au depasit obligatiile privind nivelul de liberalizare realizat n aplicarea deciziilor Consiliului Organizatiei Europene de Cooperare Economica din data de 14 ianuarie 1955 sunt abilitate sa ia n considerare valoarea importurilor liberalizate n mod unilateral, n calculul majorarii totale anuale de 20% prevazute la alineatul (1). Acest calcul se supune aprobarii prealabile a Comisiei. (7) Procedura si ritmul de eliminare ntre statele membre a masurilor cu efect echivalent contingentelor existente la data intrarii n vigoare a prezentului tratat se stabilesc prin directivele Comisiei. (8) n cazul n care Comisia constata ca aplicarea dispozitiilor prezentului articol si, n special, a celor privind procentajele nu permite eliminarea treptata prevazuta la articolul 32 paragraful al doilea, Consiliul, hotarnd n unanimitate la propunerea Comisiei n cursul primei etape si cu majoritate calificata ulterior, poate modifica procedura prevazuta la prezentul articol si poate proceda n special la majorarea procentajelor stabilite.

Art. 36 TCEE (actualul art. 36 TFUE) - Dispozitiile articolelor 30-34 nu se opun interdictiilor sau restrictiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de moralitate publica, de ordine publica, de siguranta publica, de protectie a sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica sau de protectie a proprietatii industriale si comerciale. Cu toate acestea, interdictiile sau restrictiile respective nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara si nici o restrictie mascata n comertul dintre statele membre.

Admisibilitate
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o cerere de pronuntarea unei hotarari preliminare sunt: - sa cuprinda o expunere succinta a obiectului litigiului, precum si a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate, sau, cel putin, sa prezinte ipotezele de fapt pe care se grefeaza intrebarile formulate; - sa redea continutul dispozitiilor de drept intern susceptibile de a fi aplicate in cauza si sa identifice, daca este cazul, jurisprudenta nationala pertinenta, indicand de fiecare data elementele de identificare exacte; - sa identifice cu suficienta precizie dispozitiile de drept comunitar relevante in speta;

Art. 85 TCEE (1) Sunt incompatibile cu piata comuna si interzise orice acorduri ntre ntreprinderi, orice decizii ale asocierilor de ntreprinderi si orice practici concertate care pot aduce atingere comertului dintre statele membre si care au ca obiect sau efect mpiedicarea, restrngerea sau denaturarea concurentei n interiorul pietei interne, si n special cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumparare sau de vnzare sau orice alte conditii de tranzactionare; (b) limiteaza sau controleaza productia, comercializarea, dezvoltarea tehnica sau investitiile; (c) mpart pietele sau sursele de aprovizionare; (d) aplica, n raporturile cu partenerii comerciali, conditii inegale la prestatii echivalente, crend astfel acestora un dezavantaj concurential; (e) conditioneaza ncheierea contractelor de acceptarea de parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau n conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte. (2) Acordurile sau deciziile interzise n temeiul prezentului articol sunt nule de drept. (3) Cu toate acestea, pot fi declarate ca exceptate de la aplicarea alineatului 1: orice acorduri sau categorii de acorduri ntre ntreprinderi; orice decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de ntreprinderi; orice practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la mbunatatirea productiei sau distributiei de marfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurnd consumatorilor un avantaj corespunzator celui realizat de parti si care: (a) nu impun ntreprinderilor n cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu dau ntreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pietei produselor n cauza.

- sa explice motivele care au determinat jurisdictia nationala sa formuleze intrebarile privind interpretarea sau validitatea anumitor dispozitii comunitare, precum si legatura dintre aceste dispozitii si legislatia nationala aplicabila litigiului principal; - sa contina, daca este cazul, un rezumat al argumentelor esentiale ale partilor. Analizand cererea adresata, Curtea constata ca sunt indeplinite aceste conditii, cererea fiind admisa.

Situatia de fapt
Conform legii belgiene din 18 aprilie 1927, sunt considerate denumiri de origine cele care au fost notificate guvernului belgian de catre guvernele interesate ca fiind astfel adoptate in mod oficial si definitiv. Articolul 1 din Decretul regal nr. 57din 2 decembrie 1934 prevede, sub sanctiunea unei pedepse penale, ca este interzis sa se importe, sa se vanda, sa se expuna spre vanzare, sa se detina sau sa se transporte pentru vanzare sau pentru livrare distilate care poarta o denumire de origine adoptata in mod legal de guvernul belgian, atunci cand aceste distilate nu sunt insotite de un document oficial care atesta dreptul acestora la aceasta denumire. Denumirea de origine Scotch whisky a fost adoptata in mod legal de guvernul belgian. In 1970, comerciantul Gustave Dassonville, stabilit in Franta, si fiul sau Benoit Dassonville, care conduce o sucursala a societatii tatalui sau din Belgia, au importat in aceasta tara Scotch whisky marca Johnnie Walker si Vat 69, pe care Gustave Dassonville l-a cumparat de la importatorii-distribuitori francezi ai acelor marci. Pe sticle, domnii Dassonville au aplicat, in vederea vanzarii in Belgia, etichete care poarta in special mentiunea imprimata British Customs Certificate of Origin, urmata de o mentiune manuscrisa a numarului si a datei permisului de circulatie francez din registrul permiselor de libera trecere. Acest permis de circulatie constituie documentul oficial care, conform reglementarii franceze, trebuie sa insoteasca un produs care poarta o denumire de origine. Franta nu impune un astfel de certificat de origine pentru Scotch whisky. Cu toate ca produsele au fost importate legal in Belgia in temeiul documentelor franceze cerute si vamuite ca marfuri comunitare, autoritatile belgiene au estimat ca aceste documente nu raspundeau in mod adecvat obiectivului urmarit prin Decretul regal nr. 57 din 1934. Ca urmare a acestui import, Procureur du Roi a initiat o actiune impotriva celor doi Dassonville in fata unei Curtii corectionale. Acestora li se imputa faptul ca, intre 1 si 31 decembrie 1970:

 au comis falsuri sau au participat la falsuri, aplicand pe sticle etichetele mai sus mentionate, cu intentia frauduloasa de a face sa se creada ca posedau un document oficial care atesta originea whisky-ului, precum si ca au folosit documente false, au incalcat articolele 1 si 4 din Decretul regal nr. 57 din 20 decembrie 1934 deoarece, cu buna stiinta, au importat, vandut, expus spre vanzare, detinut sau transportat in scopul vanzarii si livrarii whisky care poarta o denumire adoptata in mod legal de guvernul belgian, omitand sa insoteasca acest whisky cu un document oficial care ii atesta dreptul la aceasta denumire. Societatile pe actiuni Fourcroy si Breuval din Bruxelles s-au constituit parte civila in aceasta procedura si au solicitat repararea prejudiciului pe care l-au suferit datorita importului ilegal imputat acuzatilor. Acestia aveau obligatia fie de a importa whisky direct din Regatul Unit, fie de a solicita documentele oficiale de la furnizorii francezi sau chiar de la autoritatile britanice, inainte de a introduce acest produs in Belgia. Cele doua societati sunt importatori-distribuitori exclusivi de whisky in Belgia, unul pentru marca Vat 69, celalalt pentru marca Johnnie Walker. Acordul de exclusivitate a fost notificat in timp util Comisiei, care nu a initiat procedura mentionata la articolul 9 din Regulamentul nr. 17. Partile civile estimeaza ca, desi contractele de exclusivitate nu erau opozabile tertilor conform dreptului belgian, acestea au, in orice caz, ca parte civila, un temei sa se opuna importurilor efectuate de terti in Belgia, in conditii neregulamentare, de whisky avand marca a carei distributie este asigurata de acestia. Domnii Dassonville sustin ca dispozitiile Decretului regal nr. 57, astfel cum sunt interpretate de autoritatile belgiene, sunt incompatibile cu interzicerea restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent mentionate la articolele 30 si urmatoarele din Tratatul CEE. Decretul regal nr. 57 face importurile in Belgia imposibile dintr-o tara diferita de tara de origine a produselor, in masura in care aceasta tara nu are reglementari similare reglementarii belgiene, cu privire la certificatele de origine. O astfel de reglementare conduce la o compartimentare stricta a pietelor sau, cel putin, la o discriminare sau restrictionare deghizata a comertului dintre statele membre, nejustificata de articolul 36 din Tratatul CEE. In al doilea rand, domnii Dassonville considera ca societatile Fourcroy si Breuval s-au constituit ca parte civila numai pentru a se proteja, in calitate de distribuitori exclusivi, impotriva importului paralel de whisky veritabil de marca, achizitionat in mod legal de la concesionari straini, pentru a-si crea o protectie teritoriala absoluta. In sprijinul acestei teze, domnii Dassonville citeaza jurisprudenta Curtii, in special hotararea din cauza Beguelin (cauza 22/71, Recueil 1971, p. 949), conform careia un acord de exclusivitate poate fi considerat contrar dispozitiilor articolului 85 din tratat, in cazul in care concesionarul poate impiedica importurile

paralele care provin din alte state membre pe teritoriul acordat datorita combinatiei acordului cu efectele unei legislatii nationale in domeniul concurentei neloiale.

Intrebari adresate in vederea pronuntarii unei hotarari preliminare

Prin hotararea din 11 ianuarie 1974, inregistrata la grefa Curtii la data de 8 februarie 1974, Tribunal de Premiere Instance din Bruxelles a adresat, in temeiul art. 177 din Tratatul CEE, doua intrebari privind interpretarea art. 30, 31, 32, 33, 36 si 85 din Tratatul CEE, referitoare la cerinta prezentarii unui document oficial eliberat de guvernul statului exportator pentru produsele cu denumire de origine. Prin prima intrebare, se cere sa se raspunda daca o dispozitie de reglementare

nationala care interzice importul unei marfi cu denumire de origine, atunci cand aceasta marfa nu este insotita de un document oficial eliberat de guvernul statului exportator, care sa ateste dreptul sau de a utiliza aceasta denumire, constituie o masura cu efect echivalent celui al unei restrictii cantitative in sensul art. 30 din Tratat.
Atat din actele dosarului cat si din dezbateri reiese ca un comerciant care doreste sa importe in Belgia Scotch whisky aflat deja in libera circulatie in Franta nu poate sa isi procure un astfel de certificat decat cu pretul unor mari dificultati, spre deosebire de importatorul care importa direct din statul producator. Or, orice reglementare comerciala a statelor membre susceptibila de a limita comertul intracomunitar, direct sau indirect, in mod actual sau eventual, trebuie considerata ca o masura cu efect echivalent celui al restrictiilor cantitative. Atata timp cat nu este instituit un regim comunitar care sa garanteze consumatorilor autenticitatea denumirii de origine a unui produs, daca un stat membru ia masuri pentru a preveni practici neloiale in aceasta privinta, trebuie sa o faca totusi asa incat aceste masuri sa fie rezonabile, iar mijloacele de proba cerute sa nu aiba drept efect restrictionarea comertului intre statele membre si sa fie, in consecinta, accesibile tuturor resortisantilor. Chiar fara a trebui sa se cerceteze daca asemenea masuri intra sau nu sub incidenta art. 36, acestea nu ar putea in nici un caz, conform principiului enuntat in a doua teza a acestui articol, sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara sau o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre. Acesta este cazul formalitatilor cerute de un stat membru pentru justificarea originii unui produs, pe care numai importatorii directi ar fi practic in masura sa le indeplineasca fara a se confrunta cu dificultati serioase. Asadar, solicitarea de catre un stat membru a unui certificat de autenticitate care este greu accesibil importatorilor unui produs autentic aflat legal in libera circulatie intr-un alt stat membru, decat importatorilor aceluiasi produs provenind

direct din tara de origine constituie o masura cu efect echivalent celui al unei restrictii cantitative, incompatibile cu Tratatul. Prin a doua intrebare adresata Curtii, se cere sa se raspunda daca un acord,

care are ca efect restrangerea concurentei si afectarea comertului dintre statele membre cand se combina cu o reglementare nationala privind certificatul de origine, este nul atunci cand acordul nu face decat sa autorizeze sau sa se opuna la utilizarea acestei reglementari de catre importatorul exclusiv pentru a impiedica importurile paralele.
Un acord de exclusivitate cade sub interdictia art. 85 atunci cand se opune, in drept sau in fapt, ca produsele respective sa fie importate din alte state membre in zona protejata, de catre alte persoane decat importatorul exclusiv. In special, un acord de exclusivitate este susceptibil sa afecteze comertul intre statele membre si poate avea ca efect denaturarea concurentei, din momentul in care concesionarul poate impiedica importurile paralele din alte state membre in teritoriul acoperit de concesiune din cauza combinarii efectelor acordului cu efectele unei legislatii nationale care cere exclusiv un anumit mijloc de a proba autenticitatea produsului. Pentru a constata existenta unei asemenea situatii, trebuie sa se ia in considerare nu numai drepturile si obligatiile care decurg din clauzele acordului, ci si contextul economic si juridic in care acesta se situeaza, si in special existenta, eventual, a unor acorduri similare incheiate intre acelasi producator si concesionarii din alte state membre. In acest sens, mentinerea intr-un stat membru a unor preturi sensibil mai ridicate decat cele practicate intr-un alt stat membru poate conduce la intrebarea daca acordul de exclusivitate nu este cumva utilizat pentru a-i impiedica pe importatori sa obtina mijloacele de a proba autenticitatea produsului respectiv, cerute de o reglementare nationala de tipul avut in vedere in intrebare. Cu toate acestea, faptul ca un acord se limiteaza la a permite sau nu interzice aplicarea unei astfel de reglementari nationale nu este in sine suficient pentru a face acordul nul de plin drept.

Cu privire la cheltuielile de judecata:

Cheltuielile pretinse de catre guvernele Belgiei si Regatului Unit, precum si de catre Comisia Comunitatilor Europene, care au prezentat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei rambursari. Avand in vedere ca procedura are, in ceea ce priveste partile din actiunea principala, caracterul unui incident procedural in cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunal de Premiere Instance din Bruxelles, este de competenta acestuia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata.

Solutia Curtii

Curtea, pronuntandu-se asupra intrebarilor pe care i le-a adresat Tribunal de Premiere Instance din Bruxelles prin hotararea de trimitere din 11 ianuarie 1974, hotaraste:

1. Solicitarea de catre un stat membru a unui certificat de autenticitate care este mai greu accesibil importatorilor unui produs autentic aflat legal in libera circulatie intr-un alt stat membru, decat importatorilor aceluiasi produs provenind direct din tara de origine constituie o masura cu efect echivalent celui al unei restrictii cantitative, incompatibila cu Tratatul. 2. Faptul ca un acord se limiteaza la a permite sau nu interzice aplicarea unei astfel de reglementari nationale nu este in sine suficient pentru a face acordul nul de plin drept.

Concluzie
Hotararea Dassonville a consacrat o constanta jurisprudentiala reluata permanent de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, potrivit careia orice reglementare comerciala a statelor membre, susceptibila de a impiedica direct sau indirect, in realitate sau potential, comertul intracomunitar, este considerata ca fiind o masura cu efect echivalent restrictiilor cantitative. Din aceasta definitie pot fi deduse doua caracteristici principale ale masurii cu efect echivalent, si anume: trebuie sa fie vorba despre o masura restrictiva luata de o autoritate, iar masura respectiva trebuie sa fie susceptibila de a afecta comertul intracomunitar.

Cuprins
1. Cauza.................................................................................................... .........................2 2. Partile................................................................................................... .........................2 3. Cuvinte cheie..................................................................................................... ............2

4. Obiectul cauzei................................................................................................... ...........2 5. Sumarul cauzei................................................................................................... ...........3 6. Dreptul UE........................................................................................................ .............3 7. Admisibilitate.......................................................................................... ......................5 8. Situatia de fapt....................................................................................................... .......6 9. Intrebari adresate in vederea pronuntarii unei hotarari preliminare..........................8 10. Solutia Curtii.................................................................................................... ............10 11. Concluzie............................................................................................... ......................10

Bibliografie
Fuerea Augustin, Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a, Universul Juridic

Stefanescu, B. (1979), Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti Cristian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de l`Union Europeenne, Edition Litec, 1999 www.ier.ro www.curia.europa.eu www.eur-lex.europa.eu Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, semnat la Roma, la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958