Street Art
– între performativ şi memorie digitală
Edith Lazar Arta stradală este un fenomen în plină desfăşurare. Chiar dacă a depăşit perioada sa de practică inedită, respectiv ieşirea din zona underground, ea continuă să suscite interes datoritămediului în care se desfăşoară. Spre deosebire de spaţiul galeriei de artă care modifică percepţiaobiectelor expuse, adică permite obiectelor să devină
artă
datorită
ideilor de artă
care sunt proiectate asupra lor
1
, oraşul, în schimb, este un spaţiu eterogen şi instabil, aflat în permanenţăsub semnul transformărilor. Mai mult decât atât, intervenţiile realizate în spaţiul public suntîntotdeauna reglementate de către autoritate şi în raport cu ideea de proprietate. Însă pentru ceiimplicaţi în experimente creative aşa cum sunt
graffiti
sau alte practici de artă stradală, spaţiul public a devenit mediul propice de lucru, pe de-o parte pentru că în cadrul acestor acte artiştii se pot lipsi de medierea sistemul artei, iar pe de altă parte fiindcă presupune şi o apropiere diferită a publicului. Maniera în care suprafaţa vizuală publică este tratată, printr-o intervenţie directă,constituie motivul principal pentru care arta stradală – de obicei
graffiti
-ul – este cel mai adeseaacompaniată sau înţeleasă din perspectiva ilegalităţii, tocmai fiindcă lucrările ies din convenţia prestabilită de utilizare a imaginilor şi a modalităţilor de intervenţie în spaţiul public.Prejudecata s-a format pornind de la ideea greşit înţeleasă că spaţiul public ar fi, prin aceareglementare a autorităţii, un teritoriu neutru. Spaţiul public nu a fost niciodată un spaţiu neutru,din contră, el reprezintă teritoriul unor nenumărate lupte pentru putere, a unor serii de acte performative, de intervenţie şi deturnare constantă care vizează cutume, modele predefinite şi puteri hegemonice, într-o manieră mai mult sau mai puţin evidentă din punct de vedere vizual – un spaţiu al educaţiei şi, simultan, unul al experimentelor. Bătălia pentru vizibilitate are în vedereuzul imaginilor, deoarece în societatea actuală ele deţin rolul central în formarea percepţiei pecare o avem despre lume, înţelegerea ei, precum şi construirea relaţiilor de comunicarea. Astfel,
experienţa noastră vizuală este în mod primar o experienţă a imaginii, fie ea fotografică,cinematografică sau a ecranelor. Fascinaţia faţă de imagini a condus la o exploatare masivă şi,drep consecinţă, la o supra-saturaţie imagistică. Nu fără motiv cultura vizuală contemporană aajuns să fie determinată tocmai de imaginea produsă şi/sau transmisă de aparate.
2
În cadrul public, acest aspect s-a tradus în termeni de utilizare a tehnologiei digitale pentru panourile,afişele sau ecranele publicitare care împânzesc străzile, pereţii, clădirile sau chiar mijloacele detransport în comun, cu imagini ale diferitelor produse (comerciale sau culturale).Problema pe care o ridică excesiva întrebuinţare a imaginilor poate fi rezumată la posibilitatea de a expune şi la regula vizibilităţii. Distribuţia vizualului în spaţiul public ţine deun sistem ce reuneşte perspective şi modalităţi referitoare la ceea ce poate fi vizibil, auzibil, spussau gândit, set coordonat atât de autoritate precum şi de obişnuinţele morale şi estetice alecomunităţii. Imaginile publicitare, reclamele şi mesajele lor sunt deja garantate în regim legal. Înfuncţie de manifestările lor şi de accepţiunea societăţii în ceea ce le priveşte, noi forme pot fiincluse sau excluse. Sistemul artei este singurul care poate depăşi aceste convenţii în plan publicreuşind, totuşi, să rămână acceptat.
3
Însă arta stradală contestă regimurile de vizibilitate: atât cellegal şi instituit de guvern, apoi pe cel al artei, precum şi pe cel al esteticii sociale.Practicile artistice stradale scapă de funţionalism şi de ordinea urbană – cazul imaginilor publicitare –, realizând deviaţii şi chestionări ale spaţiului public. Astfel, ajunge ca simpla prezenţă a
tagg
-urilor, a desenelor pe pereţii clădirilor sau a unor obiecte ce nu se potrivescspaţiului public să fie percepută ca intruziunea şi act subversiv, iar asta pentru că, prin contrast,ele pun în prim plan rolul imaginilor ca persuasiune şi monopol comercial. Graffiti-ul în special – de la
tagg
la arta murală –, prin forţa sa vizuală, refuză şi modifică utilizările prescrise aleimaginilor în mediul urban. Visele şi imaginaţia se întind pe pereţii oraşului fără a respectarelaţia produs-receptor-achiziţie. Expresii precum
graffiti
,
past-up
(lucrările tipografice – încerneală, ne-digitalizate; desenele pe hârtie transpuse direct pe perete) sau
sticker
ele, întrerupomogenitatea vizuală şi predictibilitatea lumii urbane, dar, totodată, constituie o stimulare pentrucei care împart acelaşi mediu urban.
4
Cu toate că diferite interacţiuni artistice au fost acceptate în spaţiul public odată cuactivismul şi reclamarea străzii de către artişti, diferenţa constă în faptul că arta stradală se aflăîntr-un
no man’s land
. Desigur, ea a fost recunoscută ca parte a manifestărilor de artă şi inclusă îngalerii la scurtă vreme de la ieşirea din zona underground, pe la sfârşitul anilor ‘70, când lumea
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Street Art – intre performativ si memorie digitala/ Edith Lazar
Arta stradală este un fenomen în plină desfăşurare. Chiar dacă a depăşit perioada sa de practică inedită, respectiv ieşirea din zona underground, ea continuă să suscite interes datorită mediului în care se desfăşoară.
387
Reads
1
Readcasts
307
Embed Views
More From This User
Notes
Load more
