Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Jacques Le Goff -

Jacques Le Goff -

Ratings: (0)|Views: 21|Likes:
Published by Andreea Andrei
Civilizatia Occidentului Medieval
Civilizatia Occidentului Medieval

More info:

Published by: Andreea Andrei on Mar 13, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/06/2012

pdf

text

original

 
JACQUES LE GOFFCIVILIZAŢIA OCCIDENTULUI MEDIEVALPrezentareAcum cinci ani apărea în colecţia „Marile civilizaţii ale lumii", editată de casa Arthaud din Paris, Civilizaţiaoccidentului medieval, de profesorul Jacques Le Goff. Succesul acestei cărţi a fost dintr-odată răsunător, şi el nuera datorat decît într-o mică măsură hainei tipografice impecabile sau bogăţiei şi calităţii excepţionale ailustraţiei. O gîndire puternică şi nuanţată în acelaşi timp, o viziune plastică şi colorată a umanităţii medievale şiremarcabilele daruri de scriitor ale lui Jacques Le Goff s-au îmbinat în chip iericit pentru a da unui studiu demare erudiţie calităţile unei scrieri de largă circulaţie. Aceasta a făcut ca, răspîndirii rapide a cărţii peste hotareleFranţei în limba ei originală, să-i urmeze la scurt interval traduceri în limbi străine, între care se înscrie şi aceea pe care o prezentăm acum cititorului român.Jacques Le Goff face parte din generaţia istoricilor francezi care s-au afirmat în cursul ultimelor două decenii.Format în disciplina ştiinţifică riguroasă a Şcolii normale superioare din Paris, fost membru al Şcolii franceze dela Roma, Jacques Le Goff este profesor (director de studii) la Şcoala practică de înalte studii, instituţieuniversitară consacrată iniţierii în cercetarea ştiinţifică. Dacă articolele sale de specialitate l-au făcut repedecunoscut în cercurile medieviştilor, o notorietate mai largă i-au procurat-o două cărţi apărute în 1956 şi 1957 şiintitulate, cea dintîi, Negustori şi bancheri din Evul Mediu (Paris, Presses Universitaires de France), iar cea de adoua, Intelectualii în Evul Mediu (Paris, Editions du Seuil). Amîndouă erau lucrări de mici proporţii, dar de omare densitate de idei şi capacitate de sinteză. In 1932, cînd Jacques Le Goff pusese pe şantier, în seminarul săude la „Hautes Etudes" cartea de faţă, el oferea publicului o nouă scriere de un caracter şi mai general — EvulMediu, apărut în editura Bordas.Evocarea acestor lucrări a căutat să pună în lumină nu numai tendinţa timpurie a acestui istoric către tratărilesintetice şi modelarea unor mari tablouri de viaţă istorică, ce avea să-l ducă în chip firesc către actul de curaj dea-şi asuma sarcina unei opere de evocare a civilizaţiei Occidentului medieval în ansamblul ei, dar şi varietateainteresului său ştiinţific, îndreptat deopotrivă spre zone ale vieţii sociale aparent cel puţin atît de diferite ca aceeaa oamenilor de afaceri şi a celor consacraţi activităţilor intelectuale. In fapt, Jacques Le Goff aparţine unei şcoliistorice care, reluînd cu alte metode idealul lui Michelet de „înviere integrală a vieţii", tinde către o istorieglobală a societăţilor umane, care să lumineze omul social în totalitatea manifestărilor sale, de la cele de caracter economic pînă la formele vieţii11'imentale şi afective, ca şi în legăturile lui de permanentă interdependenţă cu mediul fizic şi biologic înconjurător.Este vorba de acea largă grupare de istorici—de tendinţe individuale şi de preocupări de altfel diferite — din jurul revistei „Annales. Economies. Socie'te's. Civilisations" condusă azi de unul din maeştrii cu mai multăautoritate ai istoriografiei franceze, Fernand Braudel, dar a cărei întemeiere, sub titlul de „Annales d'histoiree"conomi-que et sociale", datează din 1929 şi este datorată lui Marc Bloch şi Lucien Febvre, cele două spiritecare au contribuit mai mult la înnoirea gîndirii istorice în Franţa între cele două războaie mondiale, exercitînd dealtminteri o puternică influenţă şi în afara hotarelor acestei ţări. De atunci, revista „Annales" a ştiut să semenţină, printr-o permanentă înnoire, în care trebuie văzută şi o formă de fidelitate faţă de spiritulîntemeietorilor, la avangarda cercetărilor istorice franceze, promovînd lărgirea investigaţiei în zone rămase încăîn umbră şi folosirea de către istoric a progreselor obţinute în discipline învecinate, cum sînt, de pildă,sociologia, etnologia, economia politică sau psihologia socială. Legat prin însăşi formaţia sa de acest curent decercetare deschisă, Jacques Le Goff a fost chemat în 1967 să ia loc în comitetul de direcţie al revistei „Annales."Civilizaţia Occidentului medieval: cei trei termeni care compun titlul cărţii lui Jacques Le Goff indică în liniimari epoca, teritoriul şi materia cărora le este ea dedicată. Dar partea din evul mediu asupra căreia stăruie cerce-tarea este perioada care merge de la sfîrşitul veacului al X-lea pînă la începutul celui de al XlV-lea, dinmomentul deci cînd societatea feudală apare constituită şi pînă cînd ea intră în criza veacului al XlV-lea. Fixareaînlă-untrul epocii medievale a acestor limite cronologice este justificată prin aceea că acum pot fi surprinse îndeplina lor afirmare, şi înainte de a suferi alterări esenţiale, caracterele specifice ale noii civilizaţii. Deşirăstimpul ales cunoaşte la rîndul său puternice transformări, el păstrează destule elemente de permanenţă ca săîngăduie o tratare unîtară. Fixîndu-şi astfel atenţia asupra a ceea ce constituie inima însăşi a evului mediu,Jacques Le Goff va trata lunga gestaţie a veacurilor V-X ca pe o introducere — în multe privinţe largă dealtminteri —, iar asupra secolelor ce urmează, al XlV-lea şi al XV-lea, cu care pentru D-sa se încheie evulmediu, se mulţumeşte să deschidă doar unele perspective.Cel de al doilea termen — Occidentul — este departe de a reprezenta o simplă noţiune geografică, greu dedefinit, de altminteri, chiar şi ca atare. în folosirea care i se dă, avem a face mai curînd cu un termen de istoriacivilizaţiei, strîns legat de ideea de creştinătate. Occidentul apare în cartea lui Le Goff ca regiunea din Europamedievală care se afla sub dominaţia ideo-12
 
logică şi spirituală a bisericii catolice. De aceea îl vedem cuprinzînd, alături de Ungaria şi Cehia, Polonia şi partea catolică a Iugoslaviei de azi. In-lăuntrul acestui vast teritoriu, care oricum depăşeşte limitele geograficeale Occidentului, societatea care s-a dezvoltat, feudală în structura ei, ceea ce-i conferea unitatea sa profundă, s-aconsiderat pe sine ca formînd un corp solidar, legat de împărtăşirea aceloraşi credinţe religioase. Acest corp îşida numele de creştinătate, diferenţiindu-se astfel, pe baza adoptării catolicismului roman, nu numai de adepţiialtor religii, dar şi de creştinătâţile răsăritene, considerate ca schismatice, ceea ce nu împiedica de altminteriexistenţa, alături de acest sens restrîns al termenului, şi a unui sens mai larg, care cuprindea ansamblul popoarelor creştine. In fapt, ca unitate de acţiune şi de organizare, creştinătatea, aşa cum constată însuşi Le Goff în dicţionarul său, „a rămas un ideal, n-a existat niciodată..." Totuşi, D-sa foloseşte termenul, în acest sensrestrîns, chiar în titlul unor capitole, şi aceasta nu din simpla aderare la o terminologie devenită tradiţională înApus, şi cu atît mai puţin din tendinţe apologetice, care-i sînt străine, ci din dorinţa de a-i reaşeza pe oameniievului mediu în intimitatea propriei lor viziuni. Nu mai puţin, ceea ce într-un anumit sens poate fi considerat caun procedeu stilistic, izbeşte de multe ori pe cititor.Problema adevărată este însă alta, şi anume în ce măsură apartenenţa la comunitatea catolică a conferit societăţiiavute în vedere de autor, caractere specifice şi o unitate care s-o deosebească de celelalte zone ale civilizaţieieuropene, din ansamblul căreia făcea evident parte. Din păcate, o istorie a civilizaţiei medievale europene însensul problematicei lui Le Goff nu o avem încă şi nu va fi posibilă decît după astfel de încercări parţiale. Numaiea va putea arăta ceea ce este comun societăţilor feudale de pe întregul continent şi ce e particular fiecăreiregiuni.Dar că acest particular există şi că în făurirea lui amprenta bisericii a jucat un rol esenţial, lucrul este evident încăde pe acum. La comunitatea de credinţă în formele impuse de biserică se adăuga de altminteri circulaţia maiuşoară a curentelor de cultură între popoare legate prin acest organism internaţional care era biserica catolică.Jacques Le Goff nu s-a lăsat tentat să adauge o definiţie nouă a noţiunii de civilizaţie nenumăratelor definiţii careau fost date pînă acum, ca dovadă că gînditorii sînt departe de a fi căzut de acord asupra conţinutului ei. Ceea ceapare însă lămurit din cartea sa este efortul de a surprinde omul medieval în totalitatea condiţiilor sale de viaţă,materiale, biologice chiar, şi sociale, ca şi în formele sale de gîndire, de simţire şi de comportare. Toate aceste preocupări sînt permanente şi fenomenele care le corespund îi apar istoricului în continua lor înlănţuire. Deaceea, dacă tratarea se face pe capitole, aceasta se datorează unei nevoi de ordine, necesităţii de a insista peanumite aspecte, şi nu unei compartimentări factice a materiei. Dimpotrivă, gîndi-13■±L'>".rea lui Le Gaff este remarcabil de sintetică, astfel că diverşii factori necesari înţelegerii sînt prezenţi în fiecarecapitol — cu riscul chiar al unor reluări — , după cum de la datele obiective ale realităţii istorice se trececontinuu la reprezentarea lor în mintea oamenilor şi de aici la acţiunea exercitată de aceste forme de reprezentareasupra realităţii înseşi.Dsşi atent la toate zonele existenţei umane, ceea ce constituie obiectul principal al preocupărilor lui Le Gaff rămîne desigur domeniul vieţii interioare, al structurilor şi al utilajului mental, al formelor de sensibilitate, alreacţiilor psihice. Deşi firească într-un studiu de istorie a civilizaţiei, investigarea acestui doimniu almanifestărilor psihologice ale omului reprezintă nu mai puţin una dintre cele mai noi achiziţii ale cercetăriiistorice. Căci nu e vorba de clasica încercare a explicării istorice prin mobiluri sufleteşti, ci de efortul de a regăsiorientările fundamentale ale omului în univers şi în societate, răspunsurile mentale şi afective pe care le dă elexistenţei. E de la sine înţeles că aici nu avem a face cu o psihologie individuală — şi de aceea autorul nu seopreşte asupra a ce reprezintă formele cele mai înalte ale înţelegerii şi simţirii — ci de ceea ce e comun unor grupuri umane, pături sociale, clase, uneori întregii societăţi la un moment dat. Aceste forme de viaţă mentală şi psihică, active în viaţa socială, nu sînt privite, de bună seamă, ca nişte realităţi independente, ci în condiţionarealor de ansamblul existenţei istorice.Este uşor de explicat, astfel, de ce în cartea lui Le Goff nu întîlnim capitole privind operele literare şi artisticesau producţia ştiinţifică a veacurilor medievale. Arta, literatura şi ştiinţa nu-l interesează pe autor decît în măsuraîn care ele dezvăluie forme noi de mentalitate şi sensibilitate, modalităţi noi de înţelegere, transformări alemecanismelor mentale. Ele îi servesc astfel ca izvor şi în acest sens aduc însemnate servicii istoricului, întrealtele, mărturia iconografiei este, cum se va observa, deosebit de des invocată de el.îndreptarea cercetării spre zonele mantale şi afective explică şi insistenţa autorului pe factorul religios. In evulmediu, cînd biserica îşi extinde acţiunea asupra întregii vieţi sociale, tot universul lăuntric al omului este modelatsub înrîurirea religiei. A nu ţine seama de acest element, care acţionează el însuşi în condiţiile date de structurilesocial-economice, înseamnă a te lipsi de unul din mijloacele fundamentale de înţelegere a realităţii medievale.Desprinderea treptată a omului din acest univers ordonat pe temelii religioase, progresele gîndirii raţionale,evidente încă din perioada studiată de Le Goff, constituie, pe de altă parte, una din cele mai pasionante problemecare se pun istoricului.Cum am mai spus, Jacques Le Goff a dat materiei sale o tratare foarte sintetică, care nu i-a lăsat loc pentruexplicaţii mai întinse, lămuriri asupra unor personaje sau fenomane amintite, precizări ale unui context necesar 
 
14înţelegerii. Pentru a suplini absenţa acestora şi a veni în ajutorul cititorului, fără a întrerupe totuşi expunerea, i-avenit în ajutor un sistem de anexe, cu tratările aş spune „didactice", care lipsesc din carte, dar uneori şi cu ex- punerea unor puncte de vedere personale în probleme esenţiale. Una din aceste anexe este Dicţionarul denume,termeni şi noţiuni, care încheie lucrarea. Cea de a doua e alcătuită din largile explicaţii care însoţesc ilustraţiile.Ilustraţia însăşi e de o valoare ştiinţifică excepţională căci ea nu împodobeşte cartea, ci împlineşte permanentrolul de piesă de referinţă, urmărind şi ilustrînd opiniile autorului, servindu-le totodată ca sprijin şi demonstraţie. Nu lipseşte nici o serie de utile tabele cronologice.Caracterul sintetic al lucrării, tratarea strînsă şi nuanţată în acelaşi timp, formulele sugestive, apelul la oterminologie tehnică şi referirile la realităţi contemporane au constituit de multe ori dificultăţi la realizarea unor traduceri fidele sensului şi atente la puterea de expresie a formei, cum a izbutit să fie traducerea de fată."..-îiLăsînd la o parte bogatele-i anexe, cartea lui Jacques Le Goff cuprinde o parte introductivă, consacrată cadruluiistoric — Evoluţia istorică — şi o a doua parte, rezervată tratării propriu-zise a subiectului — Civilizaţiamedievală. Nu este în gîndul meu să rezum opera atît de densă a lui jacques Le Goff, pe care cititorul o are înaintea sa. Ceeace aş dori să fac e doar să-i atrag atenţia asupra soluţiilor la care autorul se opreşte în marile probleme controver-sate, sau asupra părţilor celor mai noi din expunerea sa, care este permanent personală şi subordonată uneiviziuni de ansamblu bine conturate.Evoluţia istorică este urmărită din veacul al V-lea, începînd cu „Instalarea barbarilor" în Imperiul roman. Evidentînsă că Jacques Le Goff nu vede nici în veacul al V-lea începutul crizei societăţii romane şi nici în popoarelemigratoare unicul factor de transformare a acestei societăţi. De fapt, lumea medievală „rezultă din întîlnirea şifuziunea a două lumi ce evoluează una spre alta, dintr-o convergenţă de structuri romane şi de structuri barbareîn curs de transformare" (p. 50)*, sau, cu o altă formulă, „Romanii decadenţi, barbarizaţi dinăuntru coborau lanivelul barbarilor civilizaţi şi şlefuiţi din afară" (p. 39).Poziţia latinului care e Jacques Le Goff faţă de Roma epocii de mărire nu este una de simpatie. Deşi recunoaşteimportanţa moştenirii de civilizaţie pe care ea a lăsat-o evului mediu şi lumii moderne, consideră că, înlăun-trulzidurilor sale permanent lărgite, Roma „exploatează fără să creeze: nuTrimiterile au în vedere paginaţia lucrării în limba franceză.f.V.15aflăm nici o inovaţie tehnică de la epoca elenistică încolo; o economie alimentată din jaf, cu mîna de lucruservilă pusă la îndemînă de războaiele victorioase şi cu metalele preţioase din comorile tezaurizate aleOrientului". Civilizaţia romană este o „capodoperă de imobilism" (p. 27). Oricît adevăr ar fi cuprins în acesteafirmaţii, ele izbesc prin unilateralitatea lor. Şi mai puţin putem subscrie la caracterizarea sumară datăBizanţului, care aminteşte, cu toate precauţiile din prima ei parte, prevenţiunile veacului al XVIII-lea faţă de„Imperiul-de-Jos": „Bizanţul va fi continuarea Romei, şi sub aparenţele prosperităţii şi ale prestigiului va ducemai departe în dosul zidurilor sale agonia romană pînă în 1453" (p. 28).încă din jumătatea a Ii-a a veacului al II-lea, civilizaţia romană este supusă „eroziunii forţelor de distrugere şi dereînnoire. Marea criză din secolul al III-lea sapă edificiul la temelie" (p. 27). în aceste schimbări interne, în careruralizarea generală a societăţii şi decăderea oraşelor constituie aspectul cel mai izbitor, invaziile din veacul alV-lea reprezintă doar „evenimentul care precipită transformările, le dă un mers catastrofic şi le modifică profundaspectul" (p. 29).Raporturile dintre romani şi barbari fac obiectul unor ample şi echilibrate consideraţii din partea autorului. Dacărecunoaşte că „structura socială a imperiului roman, în care păturile populare erau tot mai mult copleşite de ominoritate de oameni bogaţi şi puternici, explică succesul invaziilor barbare" (p. 36), dacă subliniază cămigratorii aduceau cu ei, de pildă, „tehnici metalurgice rafinate" şi „arta admirabilă a stepelor cu motivele saleanimale stilizate" (p. 38), totuşi nu se lasă îmbiat a da un caracter idilic contactului dintre cele două lumi.Perioada instalării barbarilor în cuprinsul Imperiului roman este o vreme de distrugeri, de jafuri şi de ucideri,însoţite — cum era firesc, dacă ţinem seama de faptul că invazia, cu turburările ei, se petrecea într-o societate şialtminteri sărăcită — de foamete, de mari epidemii şi de înmulţirea animalelor sălbatice, aceasta din urmăfavorizată şi de scăderea spaţiilor cultivate. Nu este astfel de mirare regresul care s-a produs în atîtea domanii:scădere demografică, pierderi de bunuri, distrugeri de valori culturale şi artistice ca şi de instalaţii şi construcţiilegate de viaţa economică, regres tehnic, al gustului şi al moravurilor, al administraţiei şi al forraalor vieţii publice. Barbarii „au grăbit, au agravat, au exagerat decadenţa începută în impsriul tîrziu. Dintr-un declin ei aufăcut o regresiune" (p. 59).Perioada aceasta dintre începutul veacului al V-lea şi sfîrşitul veacului al VUI-lea, cu preludiile ei din secoleleanterioare, a marcat profund dezvoltarea ulterioară a lumii medievale, şi aceasta nu numai în ce priveşte pregă-tirea noilor structuri economice şi sociale, ci şi în domeniul mentalităţilor şi al modurilor de comportare. „...întimpul celor patru veacuri ce despart moartea lui Teodosiu (395) de încoronarea lui Carol cel Mare (800), o lume

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->