EFECTUL FOTOELECTRIC EXTERN. DETERMINAREA CONSTANTEI PLANCK PRIN METODA CMPULUI NTRZIETOR.

Introducere Efectul fotoelectric extern a fost descoperit de Hertz in anul 1888 si consta in eliberarea de electroni de catre o substanta iradiata cu lumina. Natura particulelor emise in cazul efectului fotoelectric a fost determinat cu ajutorul experientelor de deviatie in cimpuri electrice si magnetice de catre Lenard si A.F. Ioffe, iar legile acestui efect au fost stabilite experimental. Interpretarea legilor efectului fotoelectric a fost data de A. Einstein, pe baza teoriei cuantelor a lui Planck, introducind ipoteza suplimentara conform careia lumina este formata din particule numite fotoni sau cuante de lumina, energia unui foton fiind hv (cuanta de energie). El considera ca fotonii din fasciculul incident, cu energia hv , interactioneaza cu electronii substantei iradiate si cedeaza acestora energia. O parte din energia fotonului (Ws), se consuma pentru scoaterea electronului din substanta iradiata, de la diferite adincimi, iar partea care ramine este preluata, sub forma de energie cinetica ( Wcin ), de catre electronul emis. Daca energia fotonului incident este mai mica decit lucrul de extractie al electronului din metal, efectul fotoelectric nu se mai produce. Vom considera cazul cind iradierea se face cu lumina din domeniul vizibil sau ultraviolet iar substanta iradiata este o suprafata metalica. Deoarece energia fotonilor din domeniile amintite este de citiva electron-volti, interactiunea cea mai probabila este aceea intre fotoni si electronii colectivi din metal (nelocalizati in atomi). In aceste conditii, bilantul energetic al procesului de interactiune foton incident-electron, se poate exprima prin relatia lui Einstein: h = WS + Wcin Pentru fotoelectronii extrasi chiar de la suprafata metalului, relatia devine: (1)

h = Wex + Wc ,max
sau
2 m0 v max 2

(2)

h = Wex +

(3)

unde Wex este energia scoaterii electronilor chiar de la suprafata catodului si poarta denumirea de lucru de extractie, acesta fiind o caracteristica a materialului catodului. Mrimea lui determina energia minima a fotonului incident pentru care are loc efectul fotoelectric. Unii fotoelectroni, in momentul emisiei, poseda energie cinetica suficient de mare inct reuesc sa ajunga la anod fara ca sa fie accelerati. Acesti electroni determina curentul de zero. Pentru a micsora acest curent, se aplica un potential de frinare intre anod si catod (numit potential intirzietor si notat V0). In drum spre anod, electronii sunt franati, iar in cazul limita al anularii curentului chiar si electronii cu energie maxima (Wc,max) pierd intreaga energie pe seama cresterii energiei potentiale (eV0) a cimpului intirzietor aplicat. Rezulta:

eV0 =

2 m0 v max 2

(4)

Pentru fotoni de diferite lungimi de unda (i), vom gasi diferite valori ale cimpului intirzietor care satisfac ecuatia lui Einstein: h i = Wex + eV0i (5) Se vede ca intre potenialul intirzietor si frecventa luminii excitatoare (i) exista o relaie liniara. Dreapta V0i = f (i) are panta egala cu h /e si taie axa absciselor in punctul p= Wex / h, unde: p este frecventa de prag care depinde de materialul din care este confectionat catodul. Din relatia (5) putem calcula constanta lui Planck. Determinind mai multe perechi de valori (1, V01); (2, V02); (3, V03); (i, V0i) obtinem:

h i = Wex + eV0i h j = Wex + eV0 j

Scazand cele doua relatii membru cu membru, obtinem pentru constanta lui Planck urmatoarea expresie: e V0i V0 j . (6) h= 1 c 1

Descrierea dispozitivului experimental Pentru rezolvarea problemelor propuse, sunt necesare urmatoarele aparate si materiale: lampa cu vapori de mercur (a), diafragma (b), lentila (c), filtre optice interferentiale (d), celula fotoelectrica (e), galvanometru sensibil, voltmetru, sursa de tensiune reglabila (vezi Fig. 1). Rolul diafragmei (b) este de a ajusta marimea spotului de lumina, provenita de la lampa cu vapori de mercur, in asa fel incat sa ilumineze intreaga zona a fotocatodului celulei, fara a ilumina insa zonele adiacente fotocatodului. Focalizarea spotului luminos pe fotocatod se realizeaza prin deplasarea lentilei (c) de-a lungul bancului optic.

Fig. 1 Modul de lucru Se realizeaza montajul din Fig.2. Se conecteaza lampa cu vapori de mercur la sursa (drosser) si se lasa sa intre in regim. Intre celula fotoelectrica si lampa de mercur se plaseaza un filtru (F) care lasa sa treaca numai radiatia de o anumita frecventa (lungime de unda).

Fig. 2 Se aplica intre anod si catod o diferenta de potential de frinare (anodul se leaga la borna negativa a sursei, iar catodul la borna pozitiva) si se comuta galvanometrul (G) pe o scala sensibila. Se masoara curentul fotoelectric variind cit mai fin tensiunea anod-catod in domeniul 0-2 V. Se folosesc pe rind filtrele puse la dispozitie si se traseaza graficele I i = f (Vi) care vor avea forma indicata in Fig 3. Datele experimentale se trec intr-un tabel de forma: Culoarea filtrului Vi (V) Ii (u.a.)

Fig. 3 Din graficele obtinute se determina potentialul intirzietor (V0i) pentru care I i 0. Folosind valorile (i, V0i) obtinute, se calculeaza constanta lui Planck cu ajutorul relatiei(6), precum si eroarea relativa: h V0 = . + h V0 Din relatiile: h i = Wex + eV0i si p= Wex / h, se calculeaza lucrul de extractie (Wex), frecventa de prag (p), precum si erorile relative corespunzatoare:

W ex h V0 = + + ; W ex h V0
p

Wex h + . Wex h

O alta metoda de determinare a constantei lui Planck, h, este metoda grafica. Reprezentnd grafic: V0i = f (i) , d in panta dreptei se calculeaza constanta lui Planck. n plus, utiliznd caracteristicile graficului, se determina valoarea lucrului de extractie (Wex) i a frecventei de prag (p). Datele experimentale se trec intr-un tabel de tipul: Culoarea filtrului

i
(nm)

i (Hz)

V0i (V)

h (Js)

p (Hz)

Wex (eV)

Observatie: Daca s-ar utiliza mai multe celule fotoelectrice cu catozi din diverse metale alcaline, reprezentnd grafic V0i = f (i) , s-ar obtine mai multe drepte paralele avnd aceeasi panta, dar valori diferite pentru Wex si p.

Atentie! Nu iluminati celula fotoelectrica fara filtrul conectat, pentru a nu se deteriora celula fotoelectrica si galvanometrul utilizat in masurarea curentului.

Bibliografie
M. ibu, I. Viscrian, M. Strat, A. Vlahovici, Lucrri practice de fizica atomului i moleculei, Ed. Universitii Alexandru Ioan Cuza, Iai, 1985. A. Vlahovici, Culegere de probleme si lucrari practice de fizica atomica si nucleara, Ed. Universitii Alexandru Ioan Cuza, Iai, 2000. http://www.ld-didactic.de/literatur/hb/e/p6/p6143_e.pdf