Praf cosmic

Capitolui 1

Tangenta la infinit
Imaginaia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodat. Dar, fara ea, nu vom pleca nicieri ! Carl Sagan

Proxima Centauri
Chiar si in cel mai optimist dintre scenarii, asta, daca cine stie cum, ar fi atins vreodata viteza luminii, tot ar fi avut nevoie de mai bine de cinci secole pentru a traversa spatiul care ii despartea acum pe cei sapte astronauti de locul din care plecasera atat de increzatori in succesul misiunii. Raportat la timpul terestru, pluteau in deriva de aproape doua saptamani, cu o viteza care o intrecea de cel putin cateva zeci de ori pe cea a sunetului , asta daca intr-adevar sunetul ar fi putut calatori prin vidul interstelar care acum ii inconjura. Aparatura de bord afisa viteza de 59.800 de kilometri pe ora cand indicatorul de avarie al motorului de deformare spatiala anunta o puternica instabilitate a sistemului tahionic, nucleul energetic al navei. In planul de zbor, manevrele trebuiau sa fie relativ simple. Folosind hidrogen lichid pentru o acceleratie initiala lenta plecand de pe orbita

Lunii, la viteza de 25.000 de kilometri pe ora, un numar de patru detonatii atomice succesive aveau sa propulseze corabia cereasca pana la viteza de 70.000 de kilometri pe ora. Aceasta era viteza optima la care se putea pune in functionare, in conditii de siguranta maxima, motorul de deformare spatiala care avea sa trimita echipajul, cel putin teoretic, in mai putin de un minut de la activare, la marginea sistemului solar vecin - sistemul Centauri. Ceva insa se intamplase la penultimul impuls atomic, cand generatorul tahionic incepu sa prezinte variatii considerabile de putere, osciland intre 60 % si 250 % din puterea nominal, fapt care a dus la luarea deciziei comandantului de nava de anula ultima detonatie, urmand a se executa saltul superluminic la o viteza inferioara, intrucat oprirea generatorului, functionand defectuos si la o astfel de capacitate, ar fi pulverizat intr-o explozie tacuta de antimaterie intreaga nava; Smuncitura care a urmat saltului ar fi fost atat de puternica incat, daca nu ar fi existat sistemul de gravitatie artificiala, echipajul uman si toate obiectele din interiorul capsulei ar fi fost aduse la dimensiunea unui pachet de carti, undeva in spatele navetei. In momentul executarii saltului, generatorul tahionic, dupa cum avea sa indice computerul navei, se afla functionand la 235 % din puterea nominala fapt ce a declansat un fenomen de avalansa, epuizand instantaneu rezervele de antimaterie si distrugand aproape in totalitate motorul de deformare spatiala la foarte scurt timp dupa incheierea saltului, salt ce avea sa-i trimita pe oameni, vrand, nevrand, mult prea departe de Proxima Centauri, in maruntaiele spatiului cosmic

Millenium v.1 Beta

- Asta este de-a dreptul imposibil, cred ca exagerezi, exclama comandantul, mai mult ingrijorat decat ofensat. Nu putem fi la 500 de ani-lumina de Terra! - Am verificat de trei ori, am comparat datele actuale cu cele expuse de computer si tot la acelasi rezultat s-a ajuns; Priveste si tu cerul, Jim... Stelele nu sunt cum ar trebui sa fie. Cu greu poti gasi pana si constelatia Carul mare. - Jim, David are dreptate, interveni cu o voce grava Ashley, medicul echipajului. La urma urmei, toti suntem astronomi, stii si tu ca ca nu este mare inginerie sa faci o comparatie intre hartile stelare intocmite pe Terra si cele intocmite aici, pe Millenium. Inca de la sosire, stii bine ca am fost intrigati cu totii de pozitia stelelor. Am cartografiat tot ce se poate observa prin telescopul digital si iata rezultatul: ne aflam la cel putin 160 de parseci de sistemul nostru solar. Clipele de groaza care urmara dezvaluirii se traduceau sub aspectul privirilor parca intepenite pe care le aveau naufragiatii cosmici. Mai putin Seinfeld, tehnicianul german mai mereu tacut dar expert in privinta navelor cosmice. Probabil sentimentul de resemnare era cauzat de faptul ca singurele persoane dragi lui pierisera in cumplitul accident nuclear din ajunul Anului Nou 2066 care aproape a reusit sa stearga de pe fata planetei un oras intreg. Urmarile inca se mai resimteau pe Terra si acum, douazeci de ani mai tarziu si oare cine ar putea sti cat va mai dura holocaustul nuclear provocat de neglijenta colectiva !? - Intotdeauna am privit cerul nocturn cu profunda admiratie dar niciodata nu am crezut ca voi avea ocazia sami vad propriul soare de la 500 de ani-lumina. Departe de mine acest gand. Priviti si voi, contemplati minunea, caci traim o minune, nu o catastrofa. Acolo, daca reconstituiti in minte, este Cassiopeia. Adevarat, este destul de deformata;

Dar micul punct alb-galben care pare "in plus", este exact locul de unde am plecat, sistemul nostru solar. - Seinfeld, interveni Ashley, intr-adevar este minunat pe de o parte ca noi sa fim primii oameni care isi privesc de la o asemenea distanta cuibul lasat in urma insa nu trebuie scapat din vedere ca suntem si primii orfani cosmici. Stii bine conditia navei, chiar si daca am fi pe Terra, motorul de deformare spatiala ar fi ireparabil. In cel mai fericit caz ar fi inlocuit cu totul. Suntem intr-o epava care goneste satanic spre nicaieri. A trecut ceva timp de cand suntem aici insa nu cred ca suntem in stare sa intelegem cu adevarat ce ni se intampla. Nu cred ca am ajuns inca sa constientizam gravitatea situatiei. Chiar daca am dispune de tehnica sau macar energia necesara trimiterii unui semnal de ajutor spre sistemul nostru solar, tot ar fi nevoie sa asteptam un eventual raspuns cel putin un ...mileniu. In clipa care a urmat ultimului cuvant, in mintile tuturor de aceasta data, se facea negresit aceeasi conexiune sumbra, parca predestinata, intre numele navetei si perioada de raspuns a SOS-ului. In orice caz, o misiune de salvare ar fi fost de-a dreptul imposibila. Chiar daca SOS-ul ar fi ajuns instantaneu, chiar daca legile natuii ar fi permis macar pentru o singura data una ca asta, urmatoarea bariera ar fi fost de netrecum oricum. Millenium era o nava beta, o versiune de teste pentru un fenomen fizic recent descoperit, acela de deformare, de curbura spatiala. Astfel, se putea ajunge in mod teoretic din punctul A in punctul B fara a parcurge distanta AB ci curband spatiul, pliindu-l astfel incat punctele A si B sa fie suprapuse pentru o fractiune de picosecunda, insa suficient ca naveta sa execute saltul. Sumele investite in crearea prototipului, acum naufragiat, au fost de-a dreptul... cosmice, iar un eventual al doilea model de naveta, pentru salvarea primului, ar fi parut cel putin

nebunesc, in conditiile in care, la centrul de comanda orbital, vestea problemelor la generatorul tahionic, transmisa automat de Millenium, a insemnat in mod clar o problema de proiectare si nu o defectiune de tehnica