Chirurgicale Part6

1156 Rezidentiat 2004 GRUPA SPECIALITATILOR CHIRURGICALE - INTREBARI - PARTEA a VI a
Tema nr. 42
Megacolonul congenital
BIBLIOGRAFIE:
1. N. Angelescu, subredactia - Tratat de patologie chirurgicala – vol. I si II – Editura Medicala, 2001
INTREBARI TIP COMPLEMENT SIMPLU
C1242001. In forma grava, maligna, a megacolonului congenital pot apare urmatoarele complicatii, cu
exceptia:
A. coagulare vasculara diseminata
B. dezechilibre hidro-electrolitice
C. trombocitopenie
D. stare de soc
E. trombocitoza
(pag. 2718, 2719)
C1242002. In tratamentul chirurgical al megacolonului congenital, procedeul Duhamel modificat de

Martin semnifica:
A. miotomie extramucoasa
B. sfinctero-miectomie
C. coborarea retro-rectala a ileonului
D. sfincterectomie posterioara
E. sfinctero-rectomiotomie extramucoasa
(pag. 2721)
C1242003. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital in forma maligna a nou-nascutului nu

se face cu:
A. enterocolita prematurului
B. abdomen mare, rahitic
C. ileus meconial
D. atrezia intestinului subtire
E. diafragmul complet ano-rectal
(pag. 2719)
C1242004. Tabloul clinic al formei maligne a megacolonului congenital nu include.

A. stare generala alterata
B. insuficienta respiratorie
C. ampula rectala goala
D. scaune cu glere muco-sanghinolente
E. varsaturi fecaloide
(pag. 2718)
C1242005. Care din urmatoarele semne si simptome nu caracterizeaza forma tolerata a megacolonului
congenital:
A. eliminarea meconiului se face la 3-4 zile
B. palparea fecaloamelor la nivelul abdomenului
C. tesuturi moi slab reprezentate
D. apetit pastrat
E. scaunele pot fi de aspect normal
1156 Baza de date cu intrebari pentru Concursul National de Rezidentiat, sesiunea 2004 www.rezidentiat2004.ro
(pag. 2719)
C1342006. Elementul esential care determina aparitia bolii Hirschsprung este:

A. Stenoze congenitale sau dobandite.
B. Sindrom de intestin scurt.
C. Cauze functionale.
D. Aganglionoza, hipoganglionoza.
E. Malformatii anorectale.
(pag. 2717)
C1342007. In cadrul diagnosticului pozitiv al megacolonului congenital urmatoarele afirmatii sunt

adevarate:
A. Se pune numai pe semne clinice.
B. Se pune numai pe tuseu rectal.
C. Se stabileste ecografic.
D. Se pune pe semne clinice, tuseul rectal, irigografie.
E. Se pune numai pe irigografie.
(pag. 2719)
C1342008. Efectul aganglionozei in boala Hirschsprung este:

A. Hiperperistaltism in segmentul aganglionar.
B. Dilatatie gastrica.
C. Atrezie colica.
D. Absenta peristalticii in segmentul aganglionar.
E. Absenta peristaltismului la nivelul intestinului subtire.
(pag. 2717)
C1342009. La tuseul rectal in megacolonul congenital forma grava se constata:

A. Ampula rectala contine meconiu.
B. Stenoza anala.
C. Prezenta de polipi rectali.
D. Ampula rectala nu contine meconiu.
E. Atonia sfincterului anal.
(pag. 2718)
C1342010. Tratamentul megacolonului congenital implica:

A. Numai colostomie
B. Numai tratament conservator
C. Anoplastie
D. Clisme urmate de cura chirurgicala
E. Gastrostomie
(pag. 2719)
C1342011. Inervatia parasimpatica pentru colonul stang si rect provine din:

A. Radacinile T1-T2-T3.
B. Radacinile L3-L4-L5.
C. Radacinile L4-L5-S1.
D. Ganglionul stelat.
E. Radacinile S2-S3-S4.
(pag. 2717)
C1442012. In megacolonul congenital se deceleaza in cadrul examenelor paraclinice:

A. Scaderea presiunii intrarectale la tonometria rectala
B. Prezenta reflexului de deschidere a sfincterului anal

C. Cresterea activitatii acetilcolinesterazei
D. Scaderea calcitoninei
E. Scaderea neuropeptidului Y
(pag. 2719)
C1442013. Urmatoarele afirmatii despre megacolon sunt adevarate, cu exceptia:

A. Diagnosticul pozitiv se pune pe semne clinice , tuseu rectal , irigografie , biopsie de muschi rectal
B. Procedeul Duhamel este acceptat pentru toate formele de boala Hirschsprung
C. Evolutia spontana in forma maligna este spre vindecare
D. La tonometria rectala se constata cresterea presiunii intrarectale
E. in forma benigna constipatia se instaleaza dupa primele luni cand se diversifica alimentatia
(pag. 2719)
C1542014. Palparea abdomenului la copil poate evidentia prezenta unor fecaloame. Cum denumim
semnul clinic care evidentiaza aceste fecaloame:
A. semnul valului;
B. semnul psoasului;
C. semnul untului (Gersuny);
D. semnul Blumberg;
E. semnul Rowsing.
(pag. 2719)
C1542015. Procedeele chirurgicale contemporane in tratamentul megacolonului congenital la copil

sunt:
A. Swenson, Linn si Fredet;
B. Soave, Swenson si Duhammel;
C. Bentley, Aschroft;
D. Lake, Martin si Ravich;
E. Smit, Fevre.
(pag. 2717)
C1542016. Inervatia rectului provine din:

A. radacinile S2-S3-S4;
B. radacinile S4-S5;
C. radacinile L4-S1;
D. radacinile L3-S1;
E. radacinile L2-L4.
(pag. 2718)
C1542017. Tuseul rectal efectuat in megacolonul congenital poate evidentia:

A. ampula rectala goala;
B. scaun abundent de coloratie inchisa;
C. sange de culoare inchisa pe degetul de manusa;
D. scaun semiconsistent galben-verzui, fetid;
E. fund de sac Douglas dureros.
(pag. 2719)
C1542018. Care din tehnicile operatorii mai jos mentionate este utilizata cel mai frecvent in tratamentul
chirurgical al megacolonului congenital, in serviciile de chirurgie pediatrica din tara noastra, cu
rezultate bune:
A. coborarea abdomino-perineala Svenson;
B. coborarea abdomino-perineala Soave;
C. coborarea abdomino-perineala Duhammel;

D. rezectii colice segmentare Reybard;
E. simpatectomii.
(pag. 2721)
C1642019. Aganglionoza este intalnita in:

A. boala Hirschsprung
B. lipsa peristalticei
C. afectarea radacinilor S2 S3 S4
D. perforatiile diastatice
E. hiperperistaltismul secundar
(pag. 2717-2718-2719)
C1642020. In bola Hirschsprung a nou nascutului, forma grava, tuseul rectal pune in evidenta:
A. rect plin cu fecaloame
B. ampula rectala nu contine meconiu
C. ampula rectala are sindrom de meconiu gros
D. ampula rectala contine aer si gaze
E. tuseul rectal nu se poate efectua
(pag. 2717-2718-2719)
C2242021. În boala Hirschprung, colonul suferă următoarele transformări:

A. creşte numai în lungime
B. creşte numai în lungime şi lăţime
C. creşte numai în lungime şi grosime
D. creşte în lungime, lăţime şi grosime
E. nu suferă nici o transformare
(pag. 2718)
C2242022. Cauza principală în explicarea patogeniei enterocolitei în megacolonul congenital este

considerată a fi:
A. staza
B. inflamaţia locală
C. infecţia locală
D. obstacolul mecanic
E. obstacolul mecanic
(pag. 2719)
C2242023. Prin megacolon se înţelege:

A. mărirea în lungime a unui segment colonic
B. mărirea în toate dimensiunile a unui segment sau a cadrului colic în totalitate
C. mărirea în lungime şi lăţime a cadrului colic în totalitate
D. mărirea în lungime şi lăţime unui segment sau a cadrului colic în totalitate
E. mărirea în lăţime a cadrului colic în totalitate
(pag. 2717)
C2242024. Prima intervenţie chirurgicală reuşită în boala Hirschprung, care se baza pe etiopatogenie, a
fost realizată de:
A. Hirschprung
B. Duhamel
C. Soave
D. Swenson şi Bell
E. Tittel
(pag. 2717)
C2242025. Referitor la aganglionoza care determină boala Hirschprung, s-a emis ipoteza că se
datorează lipsei formării neoblaştilor în creasta neurală la vârsta de gestaţie:
A. 5 luni
B. 1-2 săptămâni
C. 14-16 săptămâni
D. 5-12 săptămâni
E. în momentul naşterii
(pag. 2717)
C2242026. Într-un caz de boală Hirschprung în care zona de aganglionoză este foarte întinsă pe
colonul transvers şi ascendent, pe irigografie apare imagine de:
A. amputaţie
B. semilună
C. întreg cadrul colonic dilatat
D. microcolon
E. imagine de trident
(pag. 2719)
C2242027. Următoarele substanţe au chimiotactism şi atrag neoblaştii în peretele tubului digestiv, fiind
importante în etiopatogenia bolii Hirschprung, cu excepţia:
A. acid hialuronic
B. laminină
C. fibronectină
D. calcitonină
E. colagen IV
(pag. 2717)
C2242028. Efectul aganglionozei în boala Hirschprung este:

A. diminuarea peristalticii în segmentul aganglionar
B. dilataţia colonului subiacent obstacolului
C. creşterea peristalticii în segmentul distal obstacolului
D. absenţa peristalticii în segmentul aganglionar
E. absenţa peristaltismului la nivelul întregului tub digestiv
(pag. 2717)
C2242029. Tuşeul rectal efectuat în megacolonul congenital evidenţiază:

A. ampula rectală plină de schibale
B. scaun cu sânge pe mănuşă
C. ampula rectală goală
D. semnul untului
E. sensibilitate în fundul de sac Douglas
(pag. 2719)
C2242030. În megacolonul congenital - aganglionoză colonică totală, se practică:

A. procedeul Duhamel modificat de Martin
B. procedeul Soave
C. procedeul Swenson
D. procedeul Duhamel
E. procedeul Bentley
(pag. 2721)
C2242031. La examenul clinic al unui copil cu megacolon congenital se poate pune în evidenţă semnul
lui Gersuny, care înseamnă:
A. la tuşeul rectal ampula rectală este goală
B. apetit redus
C. palparea fecaloamelor la nivelul abdomenului
D. meteorism abdominal pronunţat
E. scaune la intervale mari de timp
(pag. 2719)
C2242032. Datele de histochimie în megacolon arată următoarele modificări, cu excepţia:

A. creşterea activităţii acetilcolinesterazei
B. scăderea neuropeptidului Y
C. creşterea calcitoninei
D. creşterea galaninei
E. creşterea neuropeptidului Y
(pag. 2719)
C2242033. Forma benignă a megacolonului congenital nu este caracterizată de:

A. constipaţia se instalează după primele luni
B. se pot palpa fecaloame
C. dacă li se administrează clisme şi laxative, cresc staturo-ponderal
D. constipaţia se instalează după diversificarea alimentaţiei
E. nu apar niciodată episoade ocluzive
(pag. 2719)
C2242034. Tabloul clinic în forma tolerată a megacolonului congenital include următoarele manifestări,
cu excepţia:
A. nou-născutul elimină meconiul la 3-4 zile
B. unele scaune sunt de aspect normal
C. ampula rectală este goală
D. bolnavii cresc bine în greutate
E. se poate ajunge la perforaţii diastazice
(pag. 2719)
C2342035. Elementul esential care determina aparitia bolii Hirschsprung este reprezentat de:
A. aganglionoza, hipoganglionoza
B. stenoze congenitale sau dobandite
C. cauze functionale
D. sindrom de intestin scurt
E. malformatii anorectale
(pag. 2717, vol. II)
C2342036. Efectul aganglionozei in boala Hirschsprung este:

A. absenta peristalticii in segmentul aganglionar
B. hiperperistaltismul in segmentul aganglionar
C. absenta peristalticii la nivelul intestinului subtire
D. dilatatia gastrica
E. atrezia colica
(pag. 2717, vol II)
C2342037. La tuseul rectal in megacolonul congenital, forma grava, se constata:
A. ampula rectala nu contine meconiu

B. ampula rectala contine meconiu
C. stenoza anala
D. sfincter anal aton
E. prezenta de polipi rectali
(pag. 2718, vol II)
C2342038. Inervatia parasimpatica pentru colonul stang si rect provine din:

A. S2 - S3 - S4
B. T1 - T2 - T3
C. L3 - L4 - L5
D. nervii splanchnici - ganglionul stelat
E. L4 - L5 - S1
C2342039. In cadrul diagnosticului pozitiv al megacolonului congenital sunt adevarate urmatoarele

afirmatii:
A. diagnosticul pozitiv se pune pe semne clinice, tuseu rectal, irigografie
B. diagnosticul pozitiv se pune numai pe semne clinice
C. diagnosticul pozitiv se pune numai pe tuseul rectal
D. diagnosticul pozitiv se pune numai pe irigografie
E. diagnosticul pozitiv se stabileste ecografic
(pag. 2719, vol II)
C2342040. Tratamentul megacolonului congenital implica:

A. clisme, urmate de cura chirurgicala a megacolonului
B. numai colostomie
C. numai tratament conservator
D. gastrostomie
E. anoplastie
(pag. 2719 - 2720, vol. II)
C2542041. Palparea abdomenului la copilul cu megacolon congenital poate evidenţia prezenţa unor
fecaloame, semn clinic specific, denumit:
A. semnul valului
B. semnul untului (Gersuny)
C. semnul psoasului
D. semnul Rowsing
E. semnul Blumberg
(pag. 2719)
C2542042. Care dintre tehnicile operatorii de mai jos este utilizata cel mai frecvent in tratamentul
chirurgical al megacolonului congenital în serviciile de chirurgie pediatrică din ţara noastră:
A. rezectii colice segmentare Reybard
B. simpatectomii
C. coborârea abdomino-perineală Soave
D. coborârea abdomino-perineală Duhammel
E. coborârea abdomino-perineală Svenson
(pag. 2721)
C2542043. Tuşeul rectal efectuat în megacolonul congenital poate evidenţia:

A. scaun abundent de coloratie închisă
B. sânge de culoare închisă pe degetul explorator
C. scaun semiconsistent galben-verzui, fetid

D. fund de sac Douglas dureros
E. ampula rectală goală
(pag. 2719)
C2542044. Inervaţia rectului provine din:

A. rădăcinile S4-S5
B. rădăcinile S2-S3-S4
C. rădăcinile L4-S1
D. rădăcinile L3-S1
E. rădăcinile L2-L4
(pag. 2718)
C2542045. În forma tolerata a megacolonului congenital: examenul radiologic evidenţiază:

A. sigmoidul şi colon descendent îngustate, cu dilatarea segmentului supraiacent
B. amputarea coloanei de bariu
C. imagine în cocardă
D. imagine de “bident “ sau “trident”
E. imagini hidroaerice
(pag. 2718)
C2542046. Procedeele chirurgicale contemporane in tratamentul megacolonului congenital la copil

sunt:
A. Lake, Martin si Ravich
B. Bentley, Aschroft
C. Soave, Swenson si Duhammel
D. Swenson, Linn si Fredet
E. Smit, Fevre
(pag. 2717)
C2542047. Care este incidenţa aganglionozei intestinale la nou-născut?

A. 1/6400
B. 1/6000
C. 1/7000
D. 1/8000
E. 1/5000
(pag. 2717)
C2542048. Care este efectul produs de aganglionoza intestinală în boal Hirschprung?

A. absenţa peristalticii în segmentul aganglionotic
B. accentuarea peristalticii segmentului aganglionotic
C. dilataţia segmentului subiacent
D. stenoza segmentului supraiacent
E. dilataţia segmentului aganglionotic
(pag. 2717)
C2542049. Care este semnificaţia scaunelor diareice apărute în cadrul bolii Hirschprung, forma gravă?
A. exces de laxative
B. suprainfecţia
C. enterocolita
D. apariţia peritonitei
E. relaxarea porţiunii aganglionotice
(pag. 2718)
C2642050. Se consideră disecţia de aortă ca fiind acută dacă debutul procesului este mai recent de:
A. 14 zile.
B. 2 luni.
C. 2 ore.
D. 3 săptămâni.
E. O zi.
(pag. 1141])
C2642051. În clasificarea De Bakey disecţia de aortă care se opreşte la nivelul diafragmului reprezintă
tipul:
A. I
B. II
C. III A
D. III B
E. IV
(pag. 1142)
C2642052. Următoarele afirmaţii nu sunt adevărate legate de disecţia aortei:

A. Durerea este semnul cel mai constant.
B. Durerea este caracterizată prin progresia ei pe traiectul aortei.
C. Punctul iniţial al durerii sugerează poarta de intrare.
D. Suflul sistolic este un semn constant.
E. Insuficienţa aortică asociată durerii este evocatoare pentru disecţia de aortă.
(pag. 1143)
C2642053. Explorarea paraclinică modernă cea mai utilă pentru diagnosticul disecţiei de aortă este:
A. Radiografia toracică.
B. CT.
C. Ecografia transesofagiană.
D. RMN.
E. Arteriografie.
(pag. 1144)
C2642054. Mortalitatea în disecţia de aortă acută este:

A. 60% în 24 de ore.
B. 10% în 24 de ore.
C. 30% în 24 de ore.
D. 90% în 24 de ore.
E. 100% în 24 de ore.
(pag. 1144)
C2642055. Tratamentul chirurgical curativ al disecţiei aortice se practică în următoarele tipuri din
clasificarea De Bakey:
A. I
B. II
C. III A
D. III B
E. IV
(pag. 1144)
C2842056. In procedeul Swenson de tratament chirurgical al megacolonului congenital, intestinul
normal inervat este coborat pana la nivelul:

A. valvulei ileo-cecale
B. flexurii splenice a colonului
C. jonctiunii recto-sigmoidiene
D. canalului anal
E. orificiului anal
(pag. 2720)
C2842057. Semnul lui Gersuny, in megacolonul congenital, consta in:

A. prezenta meconiul uian ampula rectala
B. ampula rectala goala
C. palparea la nivelul abdomenului a unor "tumorete” depresibile - fecaloame
D. desenarea unui contur de ansa intestinala pe suprafata abdominala
E. circulatie venoasa abdominala evidenta
(pag. 2719)
INTREBARI TIP COMPLEMENT MULTIPLU
C1242058. La sugar, diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:

A. megacolonul idiopatic
B. excesul de potasiu din alimentatie
C. consumul de lapte de vaca
D. celiachie
E. peritonita meconiala
(pag. 2719)
C1242059. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital la copilul mare se face cu:

A. celiachie
B. hepatosplenomegalie
C. tuberculoza peritoneala
D. rahitism
E. tumora maligna retroperitoneala
(pag. 2719)
C1242060. In evolutia megacolonului congenital-forma maligna pot apare urmatoarele complicatii:

A. sindrom ocluziv
B. enterocolita ulceroasa
C. pnemonia de aspiratie
D. peritonita
E. volvulusul intestinal
(pag. 2718)
C1242061. Forma grava, maligna a megacolonului congenital:

A. se manifesta dupa primele saptamani de viata
B. nou-nascutul elimina meconiul cu intarziere de 3-4 zile
C. la percutia abdomenului se evidentiaza timpanism
D. la tuseul rectal ampula rectala contine meconiu
E. se poate complica cu enterocolita
(pag. 2718-2719)
C1242062. Tratamentul in formele acute maligne de megacolon ale nou-nascutului:
A. cuprinde clisme zilnice cu ser fiziologic

B. interventia chirurgicala de rezectie a zonei de aganglionoza se face la greutatea sugarului de 7-8 kg
C. daca nu se poate obtine evacuarea meconiului, este necesara efectuarea unei ileostomii
D. tratamentul include administrarea de lactoza 1-2 g/kgcorp/zi
E. se asociaza un regim hipoproteic, hipolipidic
(pag. 2720, 2719)
C1342063. Tratamentul chirurgical in cazurile de megacolon congenital in care aganglioza intereseaza

doar un fragment foarte scurt poate fi reprezentat de:
A. Cerclaj anal
B. Miotomie extramucoasa
C. Anoplastie
D. Sfinctero-miectomie
E. Sfinctero-rectomiotomie extramucoasa
(pag. 2721)
C1342064. In stabilirea diagnosticului pozitiv de megacolon congenital biopsia de muschi rectali:

A. Nu este niciodata necesara.
B. Este obligatorie.
C. Este uneori necesara.
D. Se poate face transmucos.
E. Se poate face retrorectal extramucos.
(pag. 2719)
C1342065. Tabloul clinic in megacolonul congenital genereaza ca si forme clinice distincte:

A. Forma tolerata.
B. Forma toxicoseptica.
C. Forma benigna.
D. Forma hemoragica.
E. Forma grava-maligna.
(pag. 2718)
C1342066. Avantajele operatiei Duhamel in tratamentul chirurgical al megacolonului congenital sunt:

A. Se pastreaza circumferinta anterioara rectala
B. Disectia pelvica este minima
C. Circumferinta posterioara a noului rect normal inervata serveste la progresia bolului fecal
D. Timp operator redus
E. Operatia nu lasa portiuni de rect aganglionar
(pag. 2721)
C1342067. La copilul mai mare diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:
A. Hepatosplenomegaliile.
B. Tumori abdominale maligne.
C. Celiachia.
D. Tumori abdominale benigne.
E. TBC peritoneal.
(pag. 2719)
C1342068. La sugar diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:

A. Invaginatia intestinala.
B. Constipatia de diverse cauze.
C. Celiachie.
D. Abdomenul mare rahitic.

E. Stenoze postoperatorii anorectale.
(pag. 2719)
C1342069. In forma maligna de megacolon congenital a nou-nascutului diagnosticul diferential se face

cu:
A. Ileusul meconial.
B. Sindrom de meconiu gros.
C. Peritonita meconiala.
D. Constipatia cronica.
E. Enterocolita prematurului.
(pag. 2719)
C1442070. Urmatoarele afirmatii despre megacolonul congenital sunt false:

A. Aganglionoza , hipoganglionoza este elementul esential in aparitia bolii Hirschsprung
B. Enterocolita este o complicatie grava a bolii Hirschsprung
C. in forma maligna de megacolon nou-nascutul elimina meconiu dupa 3-4 zile
D. in aganglionoza colonica totala se practica procedeul Duhamel modificat de Martin cu coborarea ante-
rectala
E. in forma benigna de de megacolon nou-nascutul nu elimina meconiu
(pag. 2718-2719)
C1442071. In forma benigna de megacolon congenital:

A. Constipatia se instaleaza dupa primele luni cand se diversifica alimentatia
B. Sugarii au scaune zilnic
C. Sugarii pot prezenta ocluzie sau subocluzie
D. Sugarii au scaune la 3-4 zile
E. Se pot palpa fecaloame
(pag. 2719)
C1442072. Urmatoarele afirmatii despre megacolonul congenital sunt adevarate, cu exceptia:

A. Aganglionoza , hipoganglionoza este elementul esential al bolii
B. La tuseul rectal se evidentiaza ampula rectala plina de materii fecale
C. in forma benigna constipatia se instaleaza dupa primele luni cand se diversifica alimentatia
D. in explicarea patogeniei enterocolitei din megacolon se considera ca obstacolul functional este cauza
principala
E. Diagnosticul pozitiv se pune pe semne clinice , tuseu rectal , irigografie , scintigrafie
(pag. 2719)
C1442073. In forma tolerata de megacolon:

A. Nou-nascutul nu elimina meconiu
B. Nou-nascutii au apetit redus si nu cresc in greutate sau cresc foarte putin
C. Nou-nascutul elimina meconiu dupa 3-4 zile
D. tesuturile moi sunt bine reprezentate
E. Tuseul rectal evidentiaza ampula rectala goala
(pag. 2719)
C1442074. In forma grava-maligna a megacolonului:

B. Nou-nascutul prezinta varsaturi bilioase , apoi fecaloide
C. La tuseul rectal se contata ca ampula rectala este plina de materii fecale
D. Pe radiografia abdominala simpla se observa imagini hidro-aerice si distensia cadrului colonic
E. Starea generala a nou-nascutului este buna
(pag. 2719)
C1442075. Cazurile de megacolon congenital in care aganglionoza intereseaza doar un fragment foarte
scurt la nivelul canalului anal sau numai sfincterul intern beneficiaza de:
A. Tratament medical : clisme evacuatorii
B. Operatie Soave
C. Miotomie extramucoasa
D. Sfinctero-rectomiotomie extramucoasa
E. Operatie Swensson
(pag. 2721)
C1442076. In megacolonul congenital al sugarului diagnosticul diferential se face cu:

A. Alimentatie pe baza de lapte de vaca
B. Celiachia
C. TBC peritoneal
D. Hepatosplenomegalii
E. Megacolon idiopatic
(pag. 2719)
C1442077. Tratamentul in formele maligne de megacolon ale nou-nascutului consta in:

A. Clisme saptamanale cu ser fiziologic
B. Colostomie cand nu se obtine evacuarea meconiului sau scaunului prin clisme
C. Clisme zilnice cu ser fiziologic
D. Coborare abdomino-perineala in momentul cand coplul are greutatea de 7-8 kg
E. Coborare abdomino-perineala in perioada neo-natala la sugar eutrofic
(pag. 2720)
C1442078. Urmatoarele afirmatii despre megacolonul congenital sunt false:

A. Inervatia colonului stang si a rectului provine din radacina S2-S3-S4
B. Enterocolita apare in 2-25 % din cazurile de megacolon
C. La percutia abdomenului in megacolonul congenital se evidentiaza matitate
D. Evolutia spontana in forma maligna este spre vindecare
E. La tuseul rectal se constata ca ampula rectala nu contine meconiu
(pag. 2718-2719)
C1442079. In forma maligna de megacolon congenital:

B. La tuseul rectal ampula rectala contine meconiu
C. Radiografia abdominala simpla poate arata pneumoperitoneu ca urmare a unei perforatii diastazice
D. Poate apare insuficienta respiratorie ca urmare a pneumoniei de aspiratie
E. Nou-nascutul prezinta varsaturi albe , in jet
(pag. 2718)
C1442080. In megacolonul congenital al copilului mare diagnosticul diferential se face cu:

A. Celiachia
B. Hepato-splenomegaliile
C. Stenoze postoperatorii ano-rectale
D. Tumori maligne retroperitoneale
E. TBC peritoneal
(pag. 2719)
C1442081. Pocedeul Duhamel in megacolonul congenital:
A. inlatura intestinul aganglionar cu pastrarea bontului rectal aganglionar

B. Consta in coborare ante-rectala a colonului normal inervat si anatomoza la bontul rectal
C. Se complica frecvent cu enterocolita
D. Este foarte sangerand
E. Conserva partea anterioara a rectului si sectioneaza o buna parte din sfincterul intern.
(pag. 2721)
C1542082. Din punct de vedere clinic tabloul megacolonului congenital este foarte variat si genereaza
anumite forme clinice distincte:
A. forma grava, maligna;
B. forma tolerata;
C. forma benigna;
D. forma nou-nascutului prematur;
E. forma familiala.
(pag. 2717)
C1542083. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital la sugar se poate face cu:

A. constipatia cronica de diverse cauze;
B. abdomenul mare rahitic;
C. celiachia;
D. teratoame sacro-coccigiene;
E. hidrometrocolpos.
(pag. 2719)
C1542084. Diagnosticul pozitiv de megacolon congenital poate fi pus prin:

A. semne clinice;
B. tuseu rectal;
C. irigografie;
D. uneori este necesara biopsie de muschi rectali si examen histo-patologic;
E. rezonanta magnetica nucleara
(pag. 2717)
C1542085. Care din afirmatiile urmatoarele referitoare la etiopatogenia megacolonului congenital la

copil sunt adevarate:
A. frecventa 1 la 6000;
B. mai frecvent la baieti comparativ cu fetele;
C. frecventa mai mare in mediul rural;
D. exista supozitia unei transmiteri genetice;
E. asociere cu sindromul Down, cardiopatii congenitale, malformatii genito-urinare.
(pag. 2717)
C1542086. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital la copilul mare se face cu:

A. hepato-splenomegalia;
B. tumori abdominale maligne sau benigne;
C. polipoza recto-colica;
D. TBC peritoneal;
E. invaginatie intestinala.
(pag. 2719)
C1542087. Care sunt ingrijirile preoperatorii in megacolonul congenital la copil:

A. alimentatie hiperproteica bogata in vitamine;
B. golirea intestinului prin clisme si irigatii colonice;
C. antibioterapia pentru pregatirea intestinului (neomicina);

D. dilatari anale zilnice;
E. sonda nazo-gastrica, urinara, abord venos.
(pag. 2720)
C1642088. Enterecolita in Boala Hirschsprung forma grava, este produsa de:

A. imunitatea diminuata
B. obstacolul functional
C. staza
D. distensia
E. ischemia vasulara
(pag. 2717-2718-2719)
C1642089. In forma begnina de megacolon Hirschsprung gasim:

A. slaba dezvoltate staturoponderala
B. dezvoltare psihica slaba
C. stercoremie
D. infectii urinare frecvente
E. paloare
(pag. 2717-2718-2719)
C1642090. Pentru boala Hirschsprung sunt caracteristice:

A. cresterea presiunii intrarectale
B. absenta reflexului de deschidere a sfincterului anal
C. lipsa controlului constient al defecatiei
D. absenta continentei
E. insuficienta sfinterului vezical
(pag. 2717-2718-2719)
C1642091. Avantajele operatiei DUHAMEL sunt:

A. pastreaza circumferinta anterioara rectala
B. impune disectie pelvina minima
C. pastreaza portiunea senzoriala a arcului reflex de defecatie
D. nu necesita laparatomie larga
E. produce pierdere minima de sange
(pag. 2717-2718-2719)
C1642092. Operatia DUHAMEL in megacolonul Hirschsprung:

A. sacrifica o mica portiune din colon
B. este relativ simpla si lipsita de complicatii
C. are evolutie postoperatorie fara incidente
D. are durata mica in timp
E. se poate face in urgenta
(pag. 2717-2718-2719)
C1642093. Interventiile de baza in megacolonul Hirschsprung sunt:

A. procedeul SWENSON
B. procedeul SOAVE
C. procedeul DUHAMEL
D. procedeul MARTIN
E. procedeul GROB
(pag. 2717-2718-2719)
C1642094. Megacolonul Hirschsprung. La copilul mare, diagnostic diferential se face cu:

A. splenomegalia
B. TBC peritoneal
C. tumori abdominale
D. polipoza rectocolica
E. ptoza colica
(pag. 2717-2718-2719)
C1642095. Diagnosticul pozitiv in boala Hirschsprung se pune prin:

A. semne clinice
B. tuseu rectal
C. pasaj eso-gastrointestinal
D. colonscopie
E. irigografie
(pag. 2717-2718-2719)
C1642096. Megacolonul este:

A. marirea colonului in toate dimensiunile
B. marirea unui segment de colon
C. gigantismul congenital de organ
D. meteorismul grav produs de constipatie
E. colopatie post antibiotice
(pag. 2717-2718-2719)
C2242097. Megacolonul congenital:

A. este mai frecvent la fetiţe
B. are aceeaşi frecvenţă la sexul masculin şi cel feminin
C. frecvenţa este de 1/300 nou-născuţi
D. apare la 1/6000 nou-născuţi
E. este mai frecvent la băieţi
(pag. 2717)
C2242098. Forma gravă malignă a megacolonului congenital include în tabloul clinic:

A. lipsa eliminării meconiului
B. vărsături iniţial reflexe, alimentare
C. vărsături albe în jet
D. abdomen scafoid
E. vărsături la început bilioase
(pag. 2718)
C2242099. Enterocolita ca şi complicaţie a bolii Hirschprung - forma malignă:

A. se manifestă prin scaune diareice
B. poate apare preoperator
C. nu apare niciodată postoperator
D. se produce într-un procentaj de 2-25% din cazurile de megacolon
E. produce prăbuşirea stării generale
(pag. 2718)
C2242100. Megacolonul congenital:

A. reprezintă creşterea cadrului colonic în lungime, lăţime, grosime
B. este creşterea în grosime a unui segment colonic
C. este produs de cauze funcţionale

D. este produs de hipoganglionoză
E. este produs de o stenoză congenitală
(pag. 2717)
C2242101. În forma gravă-malignă a megacolonului congenital pot apare următoarele complicaţii:

A. trombocitopenie
B. coagulare vasculară diseminată
C. dezechilibre acido-bazice
D. toxemie
E. hemoragie digestivă superioară
(pag. 2718-9)
C2242102. Produşii toxici rezultaţi din descompunere şi degradare (indol, scatol, crezol) în
megacolonul congenital pot produce:
A. tulburări nervoase
B. scădere ponderală
C. toxemie
D. creşterea apetitului sugarului
E. pielonefrită
(pag. 2718)
C2242103. Diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital în forma malignă a nou-născutului se

face cu:
A. sindromul de meconiu gros
B. peritonita meconială
C. atrezia de intestin subţire
D. diafragmul incomplet ano-rectal
E. celiachie
(pag. 2719)
C2242104. Care din afirmaţiile următoare caracterizează forma benignă a megacolonului congenital:
A. boala debutează prin întârziere în eliminarea meconiului
B. sugarii au scaun la 3-4 zile
C. se pot palpa fecaloame
D. pot apare episoade de subocluzie
E. niciodată nu apare ocluzia intestinală
(pag. 2719)
C2242105. Cauzele care determină apariţia megacolonului congenital sunt:

A. cauze funcţionale
B. aganglionoză
C. hipoganglionoză
D. stenoză congenitală
E. stenoză dobândită
(pag. 2717)
C2242106. Una din teoriile referitoare la etiopatogenia megacolonului congenital susţine că

aganglionoza se datorează imposibilităţii migrării ganglionilor datorită absenţei din peretele intestinal
a următoarelor substanţe:
A. laminină
B. acid hialuronic
C. colagen V
D. fibronectină
E. fibrină
(pag. 2717)
C2242107. Referitor la etiopatogenia megacolonului congenital, unii autori au emis ipoteza conform
căreia tubul digestiv se populează normal, dar într-un anumit segment ganglionii sunt distruşi prin:
A. infarct mezenteric
B. acţiunea virusurilor citomegalice
C. hipoxie produsă de arteriopatii cronice segmentare
D. traumatismul obstretical
E. acţiunea acidului hialuronic
(pag. 2717)
C2242108. Megacolonul se asociază frecvent cu:

A. trisomia 17
B. boala Down
C. cardiopatii congenitale
D. spina bifida
E. malformaţii ale aparatului genito-urinar
(pag. 2717)
C2242109. Pentru colonul stâng şi rect inervaţia parasimpatică cu importanţă în etiopatogenia

megacolonului congenital provine din rădăcinile:
A. rădăcinile S1
B. rădăcinile S2
C. rădăcinile S3
D. rădăcinile S4
E. rădăcinile L5
(pag. 2718)
C2242110. Care din afirmaţiile următoare despre fiziopatogenia megacolonului congenital este
adevărată:
A. colonul creşte în lungime, grosime, lăţime
B. materiile fecale stagnate în colon devin dure prin procesul de rezorbţie a apei
C. prin procesele de descompunere şi degradare se formează compuşi toxici
D. pe mucoasa colonului apar ulceraţii
E. unda peristaltică formată în zona de aganglionoză nu este eficientă
(pag. 2718)
C2242111. Complicaţiile generate de fecaloamele stagnate la nivelul colonului în fiziopatogenia

megacolonului sunt:
A. sindroame ocluzive
B. perforaţii diastazice
C. invaginaţie colică
D. peritonită
E. volvulus intestinal
(pag. 2718)
C2242112. Megacolonul congenital are mai multe forme clinice:

A. forma benignă
B. forma malignă
C. forma hemoragică
D. forma tolerată
E. forma tumorală
(pag. 2718-9)
C2242113. Manifestările clinice ale enterocolitei care apare ca şi complicaţie a megacolonului

congenital includ:
A. scaun cu schibale
B. scaune diareice urât mirositoare
C. meteorism abdominal
D. stare generală bună
E. scaune diareice explozive
(pag. 2718)
C2242114. Diagnosticul pozitiv în megacolonul congenital se pune pe seama:

A. semnelor clinice
B. tuşeului rectal
C. ecografiei
D. ecografiei
E. irigografiei
(pag. 2719)
C2242115. Pentru stabilirea diagnosticului de megacolon congenital este uneori necesară o biopsie de
muşchi rectali, care se poate face:
A. retrorectal transmucos Duhamel
B. transmucos Lynn
C. retrorectal extramucos Duhamel
D. extramucos Lynn
E. transmucos Soave
(pag. 2719)
C2242116. Megacolonul congenital-forma malignă a nou-născutului necesită diagnostic diferenţial cu:

A. sindromul meconiului gros
B. ileus meconial
C. diafragm complet ano-rectal
D. enterocolita prematurului
E. megacolonul idopatic
(pag. 2719)
C2242117. La sugar megacolonul congenital necesită diagnostic diferenţial cu:

A. excesul de potasiu în alimentaţie
B. abdomenul mare rahitic
C. megacolonul idiopatic
D. atrezia de intestin subţire
E. celiachia
(pag. 2719)
C2242118. La copilul mare megacolonul congenital necesită diagnostic diferenţial cu:

A. hepatosplenomegalii
B. tumori abdominale benigne
C. TBC peritoneal
D. abdomenul mare rahitic
E. celiachie
(pag. 2719)
C2242119. Evoluţia spontană a megacolonului congenital în forma malignă este spre:

A. ocluzie
B. bronhopneumonie de aspiraţie
C. slabă dezvoltare staturo-ponderală
D. peritonită
E. exitus
(pag. 2719)
C2242120. Evoluţia spontană a megacolonului congenital în forma tolerată sau benignă este spre:
A. ocluzie
B. slabă dezvoltare psihică
C. slabă dezvoltare fizică
D. exitus
E. bronhopneumonie de aspiraţie
(pag. 2719)
C2242121. La copilul mare, diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital nu se face cu:

A. ileusul meconial
B. celiachia
C. abdomenul mare rahitic
D. megacolonul idiopatic
E. hepato-splenomegalie
(pag. 2719)
C2242122. În megacolonul congenital – forma malignă a nou-născutului se fac clisme cu ser fiziologic
după următoarele principii:
A. se fac zilnic
B. se fac săptămânal
C. între două clisme se administrează magnezia usta
D. utilizează ser fiziologic 250-300 ml
E. materiile fecale se exteriorizează pe aceeaşi sondă
(pag. 2719)
C2242123. Care din afirmaţiile următoare despre tratamentul megacolonului – forma malignă a nou-
născutului sunt adevărate:
A. până la 7-8 săptămâni se efectuează zilnic clisme cu ser fiziologic, după care urmează
tratamentulchirurgical
B. tratamentul chirurgical se face la o greutate de 7-8 kg
C. în situaţia în care nu se poate obţine evacuarea meconiului, este necesară efectuarea unei colostomii
D. tratamentul mai include alimentaţie hipoproteică şi hipolipidică
E. până la tratamentul chirurgical se efectuază săptămânal clisme de evacuare
(pag. 2719-2720)
C2242124. În tratamentul chirurgical al megacolonului congenital, procedeul definitiv fără colostomie

de coborâre a intestinului normal inervat este indicat:
A. la un nou-născut eutrofic
B. la un copil care are un deficit ponderal de 3000 grame
C. la un copil care are o dilatare colonică mare
D. la un copil care are scaune zilnice cu ajutorul clismelor şi laxativelor
E. la un copil care are o dilatarea colonică minimă
(pag. 2720)
C2242125. Îngrijirile preoperatorii în tratamentul chirurgical al megacolonului congenital includ:
A. golirea colonului prin clisme, irigaţii

B. administrarea de antibiotice cu spectru larg parenteral
C. administrarea de Neomicină
D. dilatări anale zilnice
E. nu se fac clisme
(pag. 2720)
C2242126. Care sunt cele trei procedee contemporane de bază în tratamentul megacolonului
congenital:
A. procedeul Swenson
B. procedeul Lynn
C. procedeul Duhamel
D. procedeul Soave
E. procedeul Bentley
(pag. 2720)
C2242127. Avantajele operaţiei Duhamel în tratamentul megacolonului congenital sunt:

A. conservă percepţia de plenitudine pentru mecanismul de defecaţie
B. evită impotenţa funcţională la sexul masculin
C. recidiva este excepţională
D. se pierde o masă sanguină minimă
E. mortalitatea este de 25%
(pag. 2721)
C2242128. Formele de megacolon congenital care interesează doar un fragment scurt la nivelul
canalului anal sau numai sfincterul intern, beneficiază de tratament chirurgical prin una din tehnicile:
A. miotomie extramucoasă (procedeu Bentley)
B. sfinctero-miectomie (procedeu Lynn)
C. sfinctero-miectomie extramucoasă pe cale posterioară prin procedeu Duhamel
D. coborârea recto-rectală s ileonului prin procedeul Duhamel modificat de Martin
E. procedeu Soave
(pag. 2721)
C2242129. În tratamentul megacolonului congenital, procedeul Duhamel prezintă o serie de avantaje:

A. fecaloamele reziduale de la nivelul bontului rectal au fost eliminate
B. constipaţia postoperatorie este inexistentă sau de scurtă durată
C. enterocolita este rar întâlnită
D. recidiva este excepţională
E. nu are avantaje
(pag. 2721)
C2242130. În forma malignă a megacolonului congenital:

A. nou-născutul nu elimină meconiul
B. ampula rectală conţine materii fecale
C. poate apare insuficienţă respiratori
D. la percuţia abdomenului: matitate
E. pneumonia de aspiraţie este o complicaţie posibilă
(pag. 2718)
C2242131. Tratamentul în formele maligne de megacolon la nou-născut se face prin:

A. clisme zilnice cu ser fiziologic
B. clisme zilnice cu magnezia usta
C. obligatoriu la toate cazurile: colostomie

D. coborâre abdomino-perineală fără colostomie la nou-născut eutrofic
E. mese bogate în glucide, lipide, proteine
(pag. 2719-2720)
C2242132. Pregătirea preoperatorie comună tuturor operaţiilor de boală Hirschprung cuprinde:

A. sondă naso-gastrică
B. sondă urinară
C. dilataţii anale zilnice
D. abord venos central
E. clismă sau irigaţie colonică
(pag. 2720)
C2242133. Procedeul Duhamel în tratamentul megacolonului congenital:

A. înlătură intestinul aganglionar şi păstrează bontul rectal aganglionar
B. conservă jumătatea anterioară a rectului
C. se complică frecvent cu enterocolită trenantă
D. are o rată de mortalitate redusă
E. recidiva este excepţională
(pag. 2721)
C2342134. Care dintre urmatoarele afirmatii in legatura cu megacolonul congenital sunt adevarate:
A. este mai frecvent la baieti (3 / 1)
B. se asociaza cu malformatii ale aparatului genito-urinar
C. se asociaza frecvent cu boala Down
D. este mai frecvent la fete
E. se asociaza cu malformatii ortopedice
C2342135. Tabloul clinic in megacolonul congenital genereaza ca si forme clinice distincte:

A. forma grava, maligna
B. forma tolerata
C. forma benigna
D. forma hemoragica
E. forma toxico-septica
(pag. 2718 - 2719, vol. II)
C2342136. In stabilirea diagnosticului pozitiv in megacolonul congenital, biopsia de muschi rectali:

A. este uneori necesara
B. nu este niciodata necesara
C. se poate face transmucos
D. se poate face retrorectal extramucos
E. este obligatorie
C2342137. In forma maligna de megacolon congenital a nou-nascutului, diagnosticul diferential se face

cu:
B. ileusul meconial
C. peritonita meconiala
D. constipatia cronica
E. enterocolita prematurului
C2342138. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital la sugar se face cu:

A. constipatiile de diverse cauze
C. celiachia
D. invaginatia intestinala
E. stenoze postoperatorii ano-rectale
(pag. 2719, vol II)
C2342139. La copilul mai mare, diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:
A. hepato-spleno-megaliile
B. tumorile abdominale benigne
C. tumorile abdominale maligne
D. TBC peritoneal
E. celiachia
C2342140. Avantajele operatiei Duhamel in tratamentul chirurgical al megacolonului congenital sunt:

A. se pastreaza circumferinta anterioara rectala
B. disectia pelvica minima
C. circumferinta posterioara a noului rect normal inervata
D. operatia lasa portiuni de rect aganglionar
E. timp operator redus
C2542141. Care dintre modificările anatomo-patologice aparţin megacolonului congenital la copil:

A. stenoze segmentare ale lumenului colic
B. îngroşarea peretelui colonului dilatat
C. ulceraţii ale mucoasei colice
D. lipsa celulelor ganglionare ale plexurilor Meissner şi Auerbach
E. dilataţie a colonului, segmentară sau în totalitate
(pag. 2717-2718)
C2542142. Simptomatologia clinică în megacolonul congenital - forma tolerata este caracterizată prin:
A. scaune diareice
B. dezvoltare staturo-ponderală întârziată
C. constipaţie cronică
D. fecaloame palpabile
E. mărirea de volum a abdomenului
(pag. 2719)
C2542143. Care sunt principalele forme clinice ale megacolonului congenital?

A. forma nou-născutului prematur
B. forma familială
C. forma benignă
D. forma tolerată
E. forma gravă, malignă
(pag. 2717)
C2542144. Cauzele megacolonului la copil pot fi:

A. aganglionoza
B. invaginaţie recto-colică
C. invaginaţie recto-sigmoidiană
D. stenoza congenitală
E. funcţionale
(pag. 2717)
C2542145. Care din afirmaţiile urmatoare referitoare la etiopatogenia megacolonului congenital la copil
sunt adevarate:
A. mai frecvent la baieţi
B. frecventa 1 la 6000 nou născuţi
C. există supoziţia unei transmiteri genetice
D. asociere cu sindromul Down, cardiopatii congenitale, malformaţii genito-urinare
E. frecvenţă mai mare in mediul rural
(pag. 2717)
C2542146. Diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital la sugar se poate face cu:

A. celiachia
B. constipaţia cronică de diverse cauze
C. abdomenul mare rahitic
D. teratoame sacro-coccigiene
E. hidrometrocolpos
(pag. 2719)
C2542147. Diagnosticul diferenţial al megacolonului congenital la copilul mare se face cu:

A. hepato-splenomegalia
B. polipoza recto-colică
C. tumori abdominale maligne sau benigne
D. TBC peritoneal
E. invaginaţia intestinală
(pag. 2719)
C2542148. Diagnosticul pozitiv de megacolon congenital se stabileşte pe

A. tuşeu rectal
B. rezonanţa magnetică nucleară
C. semne clinice
D. biopsia de muschi rectali şi examen histo-patologic
E. irigografie
(pag. 2717)
C2542149. pregătirea preoperatorie la copii cu megacolon congenital constă în:

A. antibioterapia pentru pregatirea intestinului (neomicina)
B. dilatări anale zilnice
C. golirea intestinului prin clisme şi irigaţii colonice
D. sondă nazo-gastrică, urinară, abord venos
E. alimentatie hiperproteică bogată în vitamine
(pag. 2720)
C2542150. Menţionaţi care dintre autorii citaţi au adus o contribuţie la studiul megacolonului
congenital:
A. Hirschprung
B. Ruisch
C. Meckel
D. Crohn
E. Tittel
(pag. 2717)
C2542151. Cine au fost autorii primei intervenţii chirurgicale reuşite pentru megacolonul congenital:
A. Murphy
B. Billrot
C. Bell
D. Swenson
E. Pean
(pag. 2717)
C2542152. Care sunt supoziţiile patogenice referitoare la pentru aganglionoza din boala Hirschprung:
A. defect de vascularizaţie a colonului
B. teoria formării unor ganglioni care nu migrează
C. este congenitală
D. slaba dezvoltare a stratului muscular
E. teoria prin care un segment de intestin nu se populează normal datorită hipoxiei şi unor virusuri
citomegalice
(pag. 2717)
C2542153. În megacolonul congenital, absenţa căror substanţe din peretele intestinal face ca
ganglionii formaţi să nu migreze:
A. elastină
B. fibronectină
C. colagen IV
D. acid hialuronic
E. laminină
(pag. 2717)
C2542154. Care sunt afecţiunile cu care se asociază frecvent megacolonul congenital?

A. malformaţii pulmonare
B. boala Down
C. boala Caroli
D. malformaţii ale aparatului genito-urinar
E. cardiopatii congenitale
(pag. 2717)
C2542155. Care sunt efectele generale ale stagnării materiilor fecale în colonul supraiacent zonei
aganglionotice din megacolonul congenital?
A. tulburări nervoase
B. stare de toxemie
C. creşterea ureei şi creatininei
D. absenţa apetitului
E. stagnare şi scădere ponderală
(pag. 2718)
C2542156. În megacolon, stagnarea materiilor fecale în colonul supraiacent duce la un proces de

descompunere şi degradare a acestora, cu apariţia următorilor produşi toxici:
A. polioli
B. indoli
C. scatoli
D. fenoli
E. crezoli
(pag. 2718)
C2542157. În ce constă afectarea mucosei colonului în megacolonul congenital?

A. enterocolită ulceroasă
B. mucoasa rămâne intactă
C. ulceraţii
D. enterocolită hemoragică
E. enterocolita necrotică
(pag. 2718)
C2542158. Stagnarea fecaloamelor în colonul supraiacent în megacolonul congenital poate genera:

A. peritonite
B. sindroame ocluzive
C. volvulus intestinal
D. perforaţii diastatice
E. ulceraţii
(pag. 2718)
C2542159. Care sunt semnele clinice la nou-născutul cu megacolon congenital, forma gravă?
A. tegumente lucioase
B. distensia mare a abdomenului
C. matitate la percuţie
D. timpanism la percuţie
E. circulaţie superficială evidentă
(pag. 2718)
C2542160. Care este tabloul enterocolitei acute, complicaţie evolutivă a megacolonului congenital,
forma gravă?
A. hipoxie
B. meteorism abdominal
C. diaree
D. prăbuşirea stării generale
E. cianoză
(pag. 2718)
C2542161. Care este caracterul scaunelor diareice în enterocolita acută din boala Hirschprung forma
gravă?
A. scaune cu sânge
B. scaune numeroase
C. scaune cantitativ mari
D. scaune urât mirositoare
E. scaune explozive
(pag. 2718)
C2542162. Care sunt cauzele alterării stării generale în megacolonul congenital, forma gravă?
A. tulburările hidroelectrolitice şi dezechilibrul acido-bazic
B. toxemia
C. CID
D. tulburări respiratorii
E. Trombocitopenie
(pag. 2718-2719)
C2542163. Care sunt autorii care au explicat patogenia enterocolitei din megacolonul congenital forma
gravă?
A. Duhamel
B. Bill
C. Romualdi
D. Chapmann
E. Ombredanne
(pag. 2719)
C2542164. Obstacolul funcţional reprezintă principalul factor patogenic implicat în apariţia

enterocolitei, favorizând:
A. staza
B. hipersecreţia
C. inflamaţia locală
D. volvularea
E. infecţia
(pag. 2719)
C2542165. Compresiunea exercitată de distensia intestinală realizată în forma gravă a enterocolitei din
megacolonul congenital determină:
A. scăderea diurezei
B. proliferare microbiană
C. hipotensiune arterială
D. compresiune nervoasă
E. ischemie vasculară locală
(pag. 2719)
C2542166. Care este semnificaţia semnului lui Gersuny – "semnul untului”?

A. tumorete depresibile
B. abdomen escavat
C. abdomen asimetric
D. abdomen împăstat
E. fecaloame
(pag. 2719)
C2542167. În megacolonul congenital irigografia evidenţiază:

A. stenoză rectală întinsă
B. rect de calibru normal
C. sigmoid şi colon descendent îngustat
D. sigmoid şi colon descendent dilatat
E. dilataţie mare a colonului supraiacent
(pag. 2719)
C2542168. Pentru stabilirea diagnosticului de megacolon congenital uneori este necesară:

A. rectoscopia
B. colonoscopia
C. biopsia retrorectală extramucoasă (Duhamel)
D. biopsia de muşchi rectali transmucos (Lynn)
E. echografie endorectală
(pag. 2719)
C2542169. Examenul histochimic în megacolonul congenital pune în evidenţă:
A. creşterea somatostatinei
B. creşterea calcitoninei
C. creşterea neuropeptidului Y
D. creşterea acetilcolinesterazei
E. creşterea adrenalinei
(pag. 2719)
C2542170. Diagnosticul diferenţial în forma malignă a megacolonului congenital la nou-născut se face

cu:
A. enterocolita prematurului
B. invaginaţia intestinală
C. peritonita meconială
D. ileusul meconial
E. volvulusul intestinal
(pag. 2719)
C2542171. Evoluţia spontană a megacolonului congenital forma gravă se face spre exitus prin:
A. bronhopneumonie de aspiraţie
B. ocluzie
C. şoc hipovolemic
D. peritonită
E. nici una dintre acestea
(pag. 2719)
C2642172. Printre factori favorizanţi ai disecţiei de aortă prin scăderea rezistenţei peretelui nu fac
parte:
A. Hipertensiunea arterială.
B. Sindromul Marfan.
C. Sindromul Down.
D. Sindromul Ehlers -Danlos.
E. Ateromatoza aortică.
(pag. 1143)
C2642173. Obstrucţia vaselor viscerale pot determina în cazul disecţiei aortice:

A. Accident vascular cerebral.
B. Infarct intestino-mezenteric.
C. Ischemie periferică acută pe membrul inferior.
D. Insuficienţă renală acută.
E. Ischemie periferică pe membrul superior.
(pag. 1143)
C2642174. Starea de şoc în disecţia aortică este cauzată de:

A. Hipovolemie prin sechestrare.
B. Insuficienţă aortică majoră.
C. Stenoză aortică majoră.
D. Tamponadă cardiacă.
E. Infarct miocardic acut.
(pag. 1144)
C2642175. Semnele radiologice ale disecţiei de aortă sunt:

A. Lărgire mediastinului superior.
B. Revărsat pleural drept.
C. Ascensionarea hemidiafragmului stâng.

D. Cardiomegalie.
E. Aspect de dublu contur aortic.
(pag. 1144)
C2642176. Indicaţiile tratamentului chirurgical în disecţia aortică sunt:

A. Disecţia aortei abdominale.
B. Disecţia aortei descendente.
C. Disecţia aortei ascendente.
D. Disecţia indiferent de localizare însoţită de ischemii în diverse teritorii.
E. Hemotoracele stâng.
(pag. 1144)
C2642177. Tratamentul chirurgical paliativ al disecţiei aortice are ca obiective:

A. Rezolvarea insuficienţei aortice asociate.
B. Înlocuirea completă a segmentului aortic afectat
C. Rezolvarea ischemiei în diverse teritorii vasculare.
D. Eliminarea zonei inteapericerdice a disecţiei pentru a prevenii tamponada prin rupură.
E. Suprimarea porţii de intrare a disecţiei.
(pag. 1146)
C2642178. Contraindicaţiile intervenţiei chirurgicale în disecţia aortică sunt reprezentate de:

A. Insuficienţa cardiacă severă.
B. Infarctul intestino-mezenteric.
C. AVC cu hemiplegie neregresivă.
D. Insuficienţa renală acută.
E. Ischemia acută periferică.
(pag. 1146)
C2642179. Cauze favorizante ale disecţiei de aortă sunt reprezentate de:

A. Instalaea unui balon de contrapulsaţie aortică.
B. Cardiopatie ischemică
C. Traumatismele.
D. Fibilaţie atrială.
E. Sarcina.
(pag. 1142)
C2642180. Următoarele afirmaţii legate de discţia aortică sunt adevărate:

A. Durera este semnul cel mai constant.
B. Supravieţuirea la 24 de ore este de 80%.
C. Insuficienşa aortică nu se asociază cu disecţia de aortă.
D. Hipertensiune arterială este cauza favorizantă esenţială.
E. Localizarea durerii este interscapulo-vertebrală sau precordială.
(pag. 1452)
C2742181. Forma grava, maligna a bolii Hirschsprung la nou nascut implica:

A. Varsaturi bilioase, apoi fecaloide
B. Elimina meconiu tardiv, dupa 3-4 zile
C. Abdomenul este destins
D. La tuseul rectal ampula rectala este goala
E. Radiografia abdominala simpla poate evidentia aer liber în cavitatea peritoneala
(pag. 2718)
C2742182. Pentru diagnosticul pozitiv al megacolonului congenital sunt absolut necesare:

A. Semnele clinice
B. Tuseul rectal
C. Biopsia rectala
D. Tonometria rectala
E. Irigografia
(pag. 2719)
C2742183. Este adevarat în ceea ce priveste efectuarea unei colostomii la copiii cu megacolon
congenital:
A. Efectuata ca prim timp la toti nou nascutii cu forma acuta, maligna
B. Efectuata atunci cand cu mijloace terapeutice conservatoare nu se obtine evacuarea meconiului
C. Trebuie plasata în zona dilatata, imediat deasupra zonei de ingustare a colonului
D. Trebuie precedata de efectuarea unor biopsii extemporanee etajate la nivelul colonului
E. Poate fi plasata la distanta de zona de aganglionoza, pe colonul transvers drept
(pag. 2720)
C2742184. Procedeul Duhamel pentru tratamentul chirurgical al megacolonului congenital implica:

A. Coborarea retrorectala a colonului normal inervat
B. Anastomoza transanala a colonului normal inervat la bontul rectal
C. Efectuarea unei sfincterectomii posterioare
D. Conservarea jumatatii anterioare a rectului
E. Colon normal inervat, anastomozat cu sfincterul anal extern, inconjurat de o teaca musculara aganglionara
(pag. 2721)
C2842185. Procedeul Duhamel de tratament chirurgical al megacolonului congenital implica:

A. rezectia colonului aganglionar
B. coborarea colonului functional printr-un manson rectal lipsit de mucoasa
C. coborarea retrorectala a colonului normal inervat
D. anastomoza colo-rectala transanala
E. miotomia extramucoasa
(pag. 2720,2721)
C2842186. Avantajele tehnicii Duhamel in tratamentul megacolonului congenital sunt:

A. pastrarea cirumferintei posterioare a rectului
B. disectia pelvica minima
C. pierdere minima de masa sanguina
D. nu sunt lasate portiuni de rect aganglionar in vecinatatea canalului anal
E. constipatia postoperatorie daca apare sporadic este de scurta durata
(pag. 2721)
C2842187. Ipotezele privind etiologia aganglionozei din boala Hirschsprung includ:

A. lipsa formarii neoblastilor in creasta neurala
B. distructia ganglionilor prin hipoxie
C. infectii intercurente ale mamei in cursul sarcinii
D. distructia ganglionara datorata unor virusuri citomegalice
E. arteriopatii cronice mezenterice
(pag. 2717)
C2842188. Patogenia megacolonului congenital include:

A. absenta peristalticii in segmentul aganglionar
B. toxemia cu indoli, scatoli, crezol
C. enterocolita pseudomembranoasa
D. sindroame ocluzive
E. pneumonii de aspiratie
(pag. 2718)
C2842189. Forma maligna a megacolonului congenital include:

A. nou-nascutul elimina meconiu
B. constipatie instalata in momentul diversificarii alimentatiei
C. starea generala este foarte alterata
D. sugarii pot prezenta crestere ponderala
E. poate fi prezenta trombocitopenia
(pag. 2719)
C2842190. Forma benigna a megacolonului congenital include:

A. nou-nascutul elimina meconiu
B. constipatie instalata in momentul diversificarii alimentatiei
C. starea generala este foarte alterata
D. sugarii pot prezenta crestere ponderala
E. poate fi prezenta trombocitopenia
(pag. 2719)
C2842191. Diagnosticul diferential al formei maligne a bolii Hirschsprung se face cu:

B. constipatii diverse
C. TBC peritoneal
D. ileusul meconial
E. celiachia
(pag. 2719)
C2842192. Diagnosticul diferential al bolii Hirschsprung la sugar se face cu:

A. peritonita meconiala
C. hepato-splenomegaliile
D. celiachia
E. megacolonul idiopatic
(pag. 2719)
Tema nr. 43
Luxatii
BIBLIOGRAFIE:
C1243001. Care din urmatoarele procedee nu este folosit pentru reducerea luxatiei scapulo-humerale ?
A. procedeul Motes
B. procedeul von Artl
C. procedeul Kocher
D. procedeul Bohler
E. procedeul Hipocrate
(pag. 2289-2290)
C1243002. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la luxatiile de cot este falsa ?
A. in luxatiile posterioare triunghiul Nelaton nu este inversat
B. examenul neurologic este obligatoriu
C. pozitia si aspectul membrului superior sunt caracteristice
D. in luxatiile posterioare antebratul pare scurtat
E. in luxatiile anterioare nervul cubital este mai frecvent lezat decat in alte forme
(pag. 2291)
C1243003. In luxatiile traumatice anterioare de sold atitudinea vicioasa nu poate fi de

A. rectitudine
B. flexie
C. abductie
D. rotatie externa
E. rotatie interna
(pag. 2295, 2296)
C1243004. Care din urmatoarele nu sunt complicatii imediate ale luxatiei traumatice de sold ?
A. necroza capului femural
B. compresiunea nervoasa
C. compresiunea vasculara
D. retentia de urina
E. fracturile
(pag. 2296)
C1243005. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la luxatii nu este adevarata ?

A. capsula se rupe de obicei transversal
B. unele ligamentele sunt partial sau complet lezate
C. epifizele prezinta de obicei leziuni discrete
D. se pot asocia leziuni tendinoase
E. se pot asocia leziuni vasculare sau nervoase
(pag. 2286)
C1343006. Cele mai frecvente luxatii (50-60%) din toate luxatiile sunt cele de:
A. Umar
B. Cot
C. sold
D. Genunchi
E. Glezna
(pag. 2287)
C1343007. Dupa reducerea luxatiei de cot imobilizarea dureaza:

A. 7 zile
B. 14 zile
C. 21 zile
D. o luna
E. 45 zile
(pag. 2292)
C1343008. In luxatia antero-interna extracoracoidiana capul humeral se afla:

A. in glena
B. Pe marginea anterioara a cavitatii glenoide
C. Pe marginea inferioara a cavitatii glenoide
D. Imediat sub coracoida
E. Intern de coracoida
(pag. 2287)
C1343009. In luxatia posterioara de cot triunghiul Nelaton este:

A. Aplatizat
B. Alungit
C. Inversat
D. Deplasat intern
E. Deplasat extern
(pag. 2291)
C1343010. Luxatia umarului devine de obicei ireductibila prin mijloace ortopedice dupa:
A. 24 ore
B. 3-4 zile
C. 2 saptamani
D. o luna
E. 3 luni
(pag. 2289)
C1343011. In luxatia posterioara a umarului bratul este in:

A. Rotatie externa
B. Rotatie interna
C. Antepulsie
D. Retropulsie
E. Abductie
(pag. 2288)
C1443012. In luxatia anterioara joasa de sold capul femural se afla:

A. Inaintea ramurii orizontale a pubelui
B. Inaintea simfizei pubiene
C. Inaintea gaurii obturatoare
D. In contact cu spina iliaca antero-inferioara
E. In contact cu spina iliaca postero-inferioara
(pag. 2295)
C1543013. In luxatiile de sold cresterea perioadei scurse de la luxatie pana la reducerea ei duce la
cresterea riscului de aparitie a urmatoarei complicatii:
A. Necroza cutanata;
B. Deschiderea luxatiei;
C. Paralizie de nerv sciatic;
D. Fractura sprancenei acetabulare;
E. Necroza de cap femural.
(pag. 2296)
C1543014. Care este cea mai frecventa forma de luxatie scapulo-humerala:

A. Luxatia antero-interna subcoracoidiana;
B. Luxatia antero-inferioara (erecta);
C. Luxatia antero-interna intracoracoidiana;
D. Luxatia posterioara;
E. Luxatia antero-interna extracoracoidiana.
(pag. 2287)
C1543015. Luxatia ireductibila este aceea care:

A. se asociaza cu o fractura intra-articulara;
B. este mai veche de 16-18 zile;
C. se luxeaza la un traumatism minor;
D. nu poate fi redusa decat chirurgical;
E. a aparut de la nastere.
(pag. 2285)
C1543016. Elementul definitoriu pentru o luxatie este:

A. intinderea ligamentara;.
B. Ruptura ligamentara;
C. Asocierea cu o deplasare osoasa;
D. Pierderea contactului normal intre suprafetele articulare;
E. Existenta hemartrozei.
(pag. 2285)
C1543017. In luxatiile posterioare de cot triunghiul Nélaton este:

A. Cu varful in jos;
B. Isoscel cu varful in jos;
C. Transformat intr-o linie;
D. Cu varful in sus;
E. Dreptunghic.
(pag. 2291)
C1543018. Care dintre urmatoarele semne nu se regaseste in luxatia scapulo-humerala?

A. Umarul in epolet;
B. Lipsa capului humeral din cavitatea glenoida;
C. Pozitia de abductie a bratului;
D. Echimoza intinsa tip Hennequin;
E. Palparea capului humeral in axila.
(pag. 2288)
C1643019. In tratamentul luxatiei scapulo-humorale procedeul Kocher este indicat in:

A. luxatii antero- interne foarte recente
B. luxatii antero-inferioare
C. luxatii antero-interne inveterate
D. luxatii posterioare recente
E. luxatii posterioare inveterate
(pag. 2290)
C1643020. Care dintre urmatoarele simptome nu este caracteristic luxatiei

A. durere
B. impotenta functionala
C. crepitatia osoasa
D. atitudine vicioasa a membrului
E. deformarea regiunii
(pag. 2286)
C1643021. Care dintre urmatoarele varietati clinice de luxatie scapulo-humerala se mai numeste si
luxatie erecta?
A. luxatia antero-interna subcoracoidiana
B. luxatia antero-inerna extracoracoidiana
C. luxatia antero-inferioara
D. luxatia antero-interna intracoracoidiana
E. luxatia posterioara
(pag. 2288)
C1643022. Incidenta maxima a luxatiilor recente traumatice este cuprinsa:

A. intre 5-25 ani
B. intre 30-65 ani
C. intre 15-30 ani
D. intre 1-15 ani
E. intre 0-12 ani
(pag. 2285)
C2243023. Examenul clinic al unei luxaţii trebuie incheiat cu :

A. somatoscopia pacientului
B. termometrizare
C. eavaluarea stării de conştienţă
D. măsurarea tensiunii arteriale
E. căutarea complicaţiilor vasculo-nervoase
(pag. 2286)
C2243024. Tratamentul de elecţie al unei luxaţii este :

A. chirurgical de urgenţă
B. chirurgical în urgenţă amânată
C. ortopedic de urgenţă
D. ortopedic în urgenţă amânată
E. chirurgical programat
(pag. 2286)
C2243025. Care este varietatea cea mai frecventă de luxaţie ?

A. coxofemurală
B. scapulohumerală
C. tibioastragaliană
D. luxaţia de cot
E. radiocarpiană
(pag. 2287)
C2243026. Luxaţia scapulohumerala se întâlneşte cel mai frecvent la :

A. femei între 70-80 ani
B. femei între 50-60 ani
C. copii
D. bărbaţi între 20-50 ani
E. bărbaţi între 55-75 ani
(pag. 2287)
C2243027. Ce varietate de articulaţie este cea scapulohumerală ?

A. sincondroză
B. sindesmoză
C. gomfoză
D. sinartroză
E. enantroză
(pag. 2287)
C2243028. Care este mecanismul cel mai frecvent de producere a luxaţiei scapulohumerale ?
A. indirect cu braţul în abducţie de 45 grade şi rotaţie externă
B. indirect cu braţul în adducţie de 90 grade şi rotaţie externă
C. indirect cu braţul în adducţie de 90 grade şi rotaţie internă
D. indirect cu braţul în abducţie de 90 grade şi rotaţie externă
E. indirect cu braţul în abducţie de 90 grade şi rotaţie internă
(pag. 2287)
C2243029. Luxaţia erecta este o varietate de luxaţie :

A. scapulohumerală antero-internă
B. coxofemurală joasă
C. scapulohumerală posterioară
D. coxofemurală înaltă
E. scapulohumerală antero-inferioară
(pag. 2288)
C2243030. Succesiunea timpilor metodei Kocher de reducere a unei luxaţii scapulohumerale

anterointerne este :
A. extensia cotului şi rotaţie externă- adducţia braţului- retroducţie- rotaţie internă
B. flexia cotului şi rotaţie externă -adducţia braţului –anteducţie- rotaţie internă
C. adducţia braţului -extensia cotului –anteducţie- rotaţie internă
D. adducţia braţului - flexia cotului şi rotaţie externă- anteducţie -rotaţie internă
E. abducţia braţului- flexia cotului -anteducţie -rotaţie internă
(pag. 2290)
C2243031. Mecanismul de producere a luxaţiei traumatice posterioare a şoldului este prin :

A. extensie a coapsei-rotaţie externă-adducţie
B. extensie a coapsei-rotaţie externă-abducţie
C. flexia forţată a coapsei-rotaţie internă-abducţie
D. flexia forţată a coapsei-rotaţie internă-adducţie
E. extensie a coapsei-rotaţie internă-adducţie
(pag. 2294)
C2243032. Care este poziţia membrului inferior în luxaţia traumatică posterioară înaltă de şold?
A. flexie-rotaţie externă-abducţie
B. flexie-rotaţie externă-adducţie
C. extensie-rotaţie externă-adducţie
D. extensie-rotaţie externă-abducţie
E. extensie-rotaţie internă-adducţie
(pag. 2295)
C2343033. Cele mai frecvente luxatii traumatice sunt:

A. Luxatiile soldului
B. Luxatiile cotului
C. Luxatiile umarului
D. Luxatiile gleznei
E. Luxatiile vertebrelor
(pag. 2287)
C2343034. Punctul cel mai slab al articulatiei scapulo-humerale se afla:

A. Superior
B. Inferior
C. Antero-intern
D. Posterior
E. Extern
(pag. 2287)
C2343035. Dupa reducerea luxatiilor scapulo-humerale, mentinerea reducerii se face prin imobilizare:
A. In aparat ghipsat toraco-brahial 4 saptamani
B. In aparat ghipsat toraco-brahial 6 saptamani
C. In bandaj Dessault 2 saptamani
D. In bandaj Dessault 4 saptamani
E. In bandaj Dessault 6 saptamani
(pag. 2290)
C2343036. Articulatia tibio-peroniera inferioara este o:

A. Enartroza
B. Sinartroza
C. Diartroza
D. Sindesmoza
E. Amfiartroza
(pag. 2285)
C2343037. Examinati un pacient victima a unui accident de circulatie care acuza durere la nivelul
soldului drept si impotenta functionala totala a membrului inferior. Obiectiv constatati ca membrul
inferior respectiv se afla intr-o pozitie vicioasa de rotatie interna, flexie la 90 °, adductie si scurtare
5cm. Cel mai probabil diagnostic clinic este:
A. Fractura col femural drept Garden IV
B. Fractura trohanteriana dreapta
C. Luxatie posterioara joasa sold drept
D. Fractura supracondiliana femur drept
E. Luxatie anterioara joasa sold drept
(pag. 2294)
C2543038. Elementul definitoriu pentru o luxaţie este:

A. Întinderea ligamentară.
B. Ruptura ligamentară.
C. Asocierea cu o deplasare osoasă.
D. Pierderea contactului normal între suprafeţele articulare.
E. Existenţa hemartrozei.
(pag. 2285)
C2543039. O luxaţie este numită ireductibilă:

A. Dacă se asociază cu o fractură intraarticulară.
B. Dacă este mai veche de 16-18 zile.
C. Când se luxează la un traumatism minor.
D. Când nu poate fi redusă decât chirurgical.
E. Când a apărut de la naştere.
(pag. 2285)
C2543040. Care este cea mai frecventă formă de luxaţie scapulo-humerală:

A. Luxaţia antero-internă subcoracoidiană
B. Luxaţia antero-inferioară (erecta).
C. Luxaţia antero-internă extracoracoidiană.
D. Luxaţia posterioară.
E. Luxaţia antero-internă extracoracoidiană.
(pag. 2287)
C2543041. Care dintre următoarele semne nu se regăseşte în luxaţia scapulo-humerală?

A. Umărul în epolet.
B. Lipsa capului humeral din cavitatea glenoidă.
C. Poziţia de abducţie a braţului.
D. Echimoza întinsă tip Hennequin.
E. Palparea capului humeral în axilă.
(pag. 2288)
C2543042. În luxaţiile posterioare de cot triunghiul Nélaton este:

A. Cu vârful în jos.
B. Isoscel cu vârful în jos.
C. Transformat într-o linie.
D. Cu vârful în sus.
E. Dreptunghic.
(pag. 2292)
C2543043. Care din următoarele atitudini se întâlneşte într-o luxaţie posterioară joasă de şold?
A. Extensie – rotaţie externă – abducţie.
B. Flexie la 90° - rotaţie internă – adducţie.
C. Flexie – rotaţie externă – adducţie.
D. Extensie – rotaţie internă – abducţie.
E. Flexie – rotaţie externă – abducţie.
(pag. 2295)
C2543044. Care din următoarele atitudini se întâlneşte într-o luxaţie anterioară joasă (obturatorie) de
şold?
A. Extensie – rotaţie externă – abducţie.
B. Flexie – rotaţie internă – adducţie.
C. Flexie accentuată – rotaţie externă – abducţie.
D. Flexie – rotaţie externă – adducţie.
E. Extensie – rotaţie internă – adducţie.

(pag. 2296)
C2543045. În luxaţiile de şold creşterea perioadei scurse de la luxaţie până la reducerea luxaţiei duce la
creşterea riscului de apariţie a următoarei complicaţii:
A. Necroză cutanată.
B. Deschiderea luxaţiei.
C. Paralizie de nerv sciatic.
D. Fractura sprâncenei acetabulare.
E. Necroza de cap femural.
(pag. 2296)
C2543046. Cea mai frecventă varietate de luxaţie de cot este:

A. Posterior şi extern.
B. Posterior şi intern.
C. Anterior şi extern.
D. Anterior şi intern.
E. Intern şi extern (divergent).
(pag. 2291)
C2543047. În luxaţia metacarpo-falangiană a policelui aspectul la inspecţie este de forma:

A. Literei L.
B. Literei J.
C. Literei Z.
D. Literei I.
E. Unui gât de lebădă.
(pag. 2293)
C2543048. În luxaţia postero-externă de cot antebraţul este în poziţie:

A. De supinaţie.
B. De pronaţie.
C. De flexie completă.
D. De extensie completă.
E. Indiferentă.
(pag. 2291)
C2543049. În luxaţia postero-internă de cot antebraţul este în poziţie:

A. De supinaţie.
B. De pronaţie.
C. De flexie completă.
D. De extensie completă.
E. Indiferentă.
(pag. 2291)
C2543050. Tratamentul de elecţie al unei luxaţii recente este:

A. Reducere ortopedică.
B. Reducere chirurgicală.
C. Artroliză.
D. Artrodeză.
E. Transpoziţie capsulo-ligamentară.
(pag. 2286)
C2543051. În luxaţia erecta capul humeral este situat:

A. Anterior.
B. Sub coracoidă.
C. Sub glenă.
D. Posterior de glenă.
E. Superior de glenă.
(pag. 2288)
C2543052. În luxaţia de cot asociată cu fractura de cap radial se practică una din următoarele conduite
terapeutice:
A. Rezecţia capului radial şi apoi repunerea luxaţiei.
B. Repunerea luxaţiei.
C. Repunerea luxaţiei şi apoi rezecţia capului radial.
D. Artrodeză.
E. Imobilizare gipsată.
(pag. 2292)
C2543053. Care din următoarele complicaţii nu apar după o luxaţie de şold?

A. Compresiunea nervului obturator.
B. Compresiunea nervului crural.
C. Elongarea nervului mare sciatic.
D. Comprimarea vaselor iliace.
E. Comprimarea vaselor femurale.
(pag. 2296)
C2543054. Pentru reducerea unei luxaţii de şold sunt necesare:

A. O persoană.
B. 2 persoane.
C. 3 persoane.
D. Masă specială cu scripet.
E. Mobilizarea activă a membrului inferior de către bolnav.
(pag. 2296)
C2643055. Cele mai frecvente luxaţii întâlnite în practica clinică sunt:

A. Luxaţiile gleznei
B. Luxaţiile scapulo-humerale
C. Luxaţiile şoldului
D. Luxaţiile cotului
E. Luxaţiile genunchiului
(pag. 2287)
C2643056. Luxaţiile recente traumatice sunt rare:

A. La coapsă
B. La adult
C. La sportivi
D. La femei
E. La diabetici
(pag. 2285)
C2643057. Luxaţiile recente traumatice apar mai frecvent:

A. Între 1-14 ani
B. Între 10-20 ani
C. Între 30-65 ani

D. Între 0-12 luni
E. Între 65-80 ani
(pag. 2285)
C2643058. Luxaţia traumatică devine recidivantă când:

A. Nu mai poate fi redusă decât pe cale sângerândă
B. Repunerea a fost amânată sau neglijată
C. Se repetă după eforturi şi mişcări minime
D. Se complică cu leziuni vasculo-nervoase
E. Apare artroză posttraumatică
(pag. 2285)
C2643059. Cea mai frecventă varietate dintre luxaţiile scapulo-humerale antero-internă este
A. Luxaţia intracoracoidiană
B. Luxaţia antero-internă subcoracoidiană
C. Luxaţia antero-internă extracoracoidiană
D. Luxaţia subclaviculară
E. Luxaţia antero-inferioară subglenoidiană
(pag. 2287-2288)
C2743060. Luxatiile traumatice posterioare inalte (iliace) ale soldului se caracterizeaza prin:
A. Membrul pelvin este scurtat, cu soldul in flexie la 90 grade
B. Membrul inferior este alungit, in flexie accentuata a coapsei
C. Membrul pelvin este scurtat, cu soldul in usoara flexie
D. Membrul inferior este alungit, cu soldul in usoara flexie
E. Membrul inferior este scurtat nesemnificativ, in rectitudine
(pag. vol. II., pag. 2295)
C2843061. Luxatia antero-interna subcoracoidiana:

A. este rara
B. capsula este decolata pe o suprafata limitata
C. capul humeral este migrat in pozitie subcoracoidiana inaintea gatului omoplatului
D. capul humeral este migrat in pozitie subcoracoidiana inapoia gatului omoplatului
E. se mai numeste si luxatie erecta
(pag. 2287)
C2843062. In luxatia de sold posterioara inalta membrul inferior este in:

A. extensie aproape completa, in adductie si rotatie interna
B. flexie de 90 , rotatie interna si adductie
C. rectitudine, rotatie externa si abductie accentuata
D. flexie accentuata a coapsei, abductie si rotatie externa
E. nici un raspuns corect
(pag. 2295)
C1243063. Luxatiile genunchiului sunt

A. frecvente la copii
B. produse de traumatisme sportive minore
C. mai frecvent laterale
D. mai frecvent anterioare
E. uneori asociate cu alte leziuni importante
(pag. 2297,2298)
C1243064. Tratamentul luxatiei traumatice recente de cot consta in

A. reducere ortopedica de urgenta
B. reducere sangeranda de urgenta
C. imobilizare in flexie de 90 grade
D. imobilizare in extensie
E. mentinerea imobilizarii 4 saptamani
(pag. 2292)
C1243065. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la luxatiile piciorului sunt adevarate ?
A. luxatia totala a astragalului este exceptional de rara
B. tratamentul luxatiilor periastragaliene este de prima intentie chirurgical
C. tratamentul luxatiilor periastragaliene este de prima intentie ortopedic
D. luxatiile medio-tarsiene se produc la nivelul interliniei Lisfranc
E. luxatiile tarso-metatarsiene se produc la nivelul interliniei Chopart
(pag. 2299)
C1243066. In luxatiile scapulo-humerale antero-interne

A. umarul este "in epolet”
B. bratul este in abductie
C. bratul este in adductie
D. bratul este rotat extern
E. bratul este rotat intern
(pag. 2288)
C1243067. Tratamentul luxatiilor de genunchi consta in

A. reducere chirurgicala de urgenta
B. reducere de urgenta
C. artrodeza de genunchi
D. imobilizare gipsata timp de 2-3 luni
E. tratamentul complicatiilor
(pag. 2298)
C1243068. Tratamentul de electie in luxatiile recente consta in

A. reducere ortopedica
B. reducere sangeranda
C. mentinerea reducerii
D. mobilizare imediata
E. recuperare functionala
(pag. 2286)
C1243069. Tratamentul luxatiilor tarsometatarsiene consta in
A. artrodeza
B. reducere dupa extensia metatarsianului
C. reducere dupa flexia metatarsianului
D. imobilizare gipsata de 2 saptamani
E. imobilizare gipsata de 4-8 saptamani
(pag. 2300)
C1343070. In luxatia de sold posterioara joasa (ischiatica) membrul inferior este in:
A. Flexie
B. Adductie
C. Abductie
D. Rotatie interna
E. Rotatie externa
(pag. 2295)
C1343071. In luxatia de sold anterioara inalta (pubiana) membrul inferior este in:
A. Rectitudine
B. Adductie
C. Abductie
D. Rotatie interna
E. Rotatie externa
(pag. 2295)
C1343072. In luxatia cotului complicatiile imediate sunt:

A. Fracturile capului radial
B. Fracturile epitrohleei
C. Fracturile paletei humerale
D. Ruptura arterei humerale
E. Leziunea nervului radial
(pag. 2292)
C1343073. Luxatiile anterioare de genunchi se insotesc de rupturi ale:

A. Capsulei posterioare
B. Capsulei anterioare
C. Ligamentelor incrucisate
D. Muschilor gemeni
E. Ligamentelor laterale
(pag. 2297)
C1343074. Luxatia anterotinterna subcoracoidiana apare in momentul caderii cu bratul in:

A. Abductie
B. Adductie
C. Rotatie externa
D. Rotatie interna
E. Retroductie
(pag. 2287)
C1343075. Reducerea luxatiei de umar se poate face prin unul dintre urmatoarele procedee:
A. Von Arlt
B. Hipocrate
C. Muller
D. Motes
E. Kocher
(pag. 2289)
C1343076. In luxatia de sold posterioara inalta (iliaca) membrul inferior este in:
A. Extensie aproape completa
B. Adductie
C. Abductie
D. Rotatie interna
E. Rotatie externa
(pag. 2295)
C1343077. In luxatia totala a astragalului, astragalul pierde toate conexiunile sale cu:
A. Morteza tibio-peroniera
B. Calcaneul
C. Cuboidul
D. Scafoidul
E. Metatarsienele
(pag. 2299)
C1443078. In luxatia plantara totala, deformatia caracteristica este data de:

A. Proeminenta scafoidului pe fata antero-interna a piciorului
B. Proeminenta astragalului pe fata dorsala a piciorului
C. Proeminenta calcaneului pe fata dorsala a piciorului
D. Proeminenta cuboidului luxat pe fata dorsala a piciorului
E. Proeminenta data de cele trei cuneiforme luxate in bloc.
(pag. 2299)
C1443079. In luxatia posterioara inalta de sold simptomatologia este tipica:

A. Membrul este in extensie, adductie si rotatie interna
B. Membrul este in flexie, adductie si rotatie interna
C. Scurtarea membrului este de 3-5 cm.
D. Marele trohanter este deasupra liniei Nelaton – Roser
E. Miscarile de abductie si rotatie externa sunt imposibile
(pag. 2295)
C1443080. Complicatiile nervoase imediate ale luxatiei de sold sunt,

A. Compresiunea plexului sacrat
B. Compresiunea cozii de cal
C. Compresiunea nervului obturator
D. Compresiunea nervului crural
E. Elongarea nervului sciatic
(pag. 2296)
C1443081. Complicatiile nervoase ale luxatiei scapulo-humerale sunt:

A. Leziuni ale nervului circumflex
B. Leziuni radiculare C5-C6
C. Leziuni radiculare C2-C4
D. Leziuni ale nervului Charles Bell
E. Leziuni ale nervului median
(pag. 2289)
C1443082. In luxatiile posterioare inalte de sold capul femural se afla:
A. Inapoia cotilului
B. In fosa iliaca externa
C. In contact cu spina sciatica
D. In regiunea sacro-iliaca
E. In contact cu spina iliaca antero-superioara
(pag. 2295)
C1443083. Luxatiile laterale ale genunchiului se caracterizeaza prin:

A. Ruptura ligamentelor incrucisate
B. Ruptura unui ligament lateral
C. Ruptura ambelor ligamente laterale
D. Ruptura ligamentului rotulian
E. Ruptura tendonului cvadricipital
(pag. 2298)
C1443084. In luxatiile posterioare ale cotului simptomatologia este tipica:

A. Relieful olecranului dispare
B. Proeminenta olecranului sub triceps
C. Posterior se palpeaza capul radial in pronosupinatie
D. Triunghiul Nelaton este inversat
E. Varful triunghiului Nelaton este in jos
(pag. 2291)
C1443085. In luxatiile anterioare ale genunchiului se produc:

A. Rupturi ale capsulei posterioare
B. Rupturi ale muschilor ‘’ labei de gasca’’
C. Ruptura ligamentelor incrucisate
D. Ruptura muschilor gemeni
E. Elongari ale nervului sciatic popliteu extern
(pag. 2297)
C1443086. Luxatiile scapulo-humerale antero-interne prezinta mai multe variante:

A. In catarg (luxatio erecta)
B. Subclaviculara
C. Extracoracoidiana
D. Subcoracoidiana
E. Intracoracoidiana
(pag. 2287)
C1543087. Pentru reducerea unei luxatii scapulo-humerale antero-interne prin procedeul Kocher este
nevoie de urmatoarele elemente:
A. ortostatism;
B. adductia bratului;
C. rotatia externa a bratului;
D. anteductie urmata de rotatie interna;
E. abductia bratului.
(pag. 2290)
C1543088. Complicatiile tardive ale luxatiei de sold sunt:

A. Fractura sprancenei acetabulare;
B. Retentia de urina;
C. Necroza capului femural;
D. Osifieri posttraumatice;
E. Paralizia de nerv sciatic.
(pag. 2296)
C1543089. Care dintre urmatoarele pot fi complicatii imediate ale luxatiei scapulo-humerale:
A. Fractura colului humeral : fractura-luxatie;
B. Paralizia de nerv circumflex;
C. Paralizia de nerv radial;
D. Ruptura lungii portiuni a bicepsului;
E. Ruptura de triceps.
(pag. 2289)
C1543090. In luxatia anterioara inalta (pubiana) de sold intalnim urmatoarele semne:

A. Flexia soldului;
B. Rectitudinea soldului;
C. Rotatia externa a soldului;
D. Abductia soldului;
E. Rotatia interna a soldului.
(pag. 2295)
C1543091. Care din urmatoarele semne se intalnesc in luxatia posterioara inalta de sold?
A. Abductia soldului;
B. Adductia soldului;
C. Rotatie interna a soldului;
D. Rotatie externa a soldului;
E. Scurtarea membrului inferior.
(pag. 2295)
C1543092. Pentru reducerea ortopedica a unei luxatii posterioare de sold sunt necesare urmatoarele
manevre:
A. Anestezie locala;
B. Flexie si tractiune asupra coapsei;
C. Rotatie interna si adductie;
D. Rotatie externa si adductie;
E. Rotatie externa si abductie.
(pag. 2296)
C1543093. Care dintre urmatoarele poate fi o complicatie a unei luxatii de cot:

A. Fractura de olecran;
B. Fractura de apofiza coronoida;
C. Elongatia nervului median;
D. Paralizia plexului brahial;
E. Paralizia de nerv radial.
(pag. 2292)
C1643094. Luxatia radio-carpiana se intalneste mai frecvent:

A. la adulti intre 20-50 ani
B. la femei
C. la barbati
D. la copii
E. intre 50-70 ani
(pag. 2293)
C1643095. Complicatii osoase imediate in luxatia cotului pot fi:

A. fracturile olecranului
B. fracturile diafizei humerale
C. fractura apofizei coronoide
D. fractura epitrohleei
E. fractura capului radial
(pag. 2292)
C1643096. Luxatiile anterioare ale genunchiului se insotesc frecvent de:

A. fracturi ale diafizei tibiale
B. rupturi ale capsulei posterioare
C. rupturi ale ligamentelor incrucisate
D. elongatia nervului sciatic popliteu extern
E. ruptura muschilor gemeni
(pag. 2297)
C1643097. In luxatia posterioara inalta (iliaca) a soldului membrul inferior este:

A. in extensie aproape completa
B. in flexie
C. in adductie
D. in rotatie interna
E. in rotatie externa
(pag. 2295)
C1643098. Luxatia anterioara traumatica a soldului poate fii:

A. joasa ischiadica
B. inalta ilio-pubiana
C. luxatie centrala – protruzie
D. joasa obturatorie
E. inalta iliaca
(pag. 2295)
C1643099. Luxatia posterioara traumatica a soldului poate fii:

A. inalta ilio-pubiana
B. joasa ischiadica
C. inalta iliaca
D. joasa obturatorie
E. luxatie centrala – protruzie
(pag. 2295)
C1643100. Complicatiile tardive cele mai frecvente in luxatiile cotului sunt:

A. pseudartroza olecranului
B. sindromul ischemic Volkmann
C. artroza posttraumatica
D. elongatia nervului median
E. osteomul posttraumatic al brahialului. Anterior
(pag. 2292)
C1643101. In luxatia traumatica a soldului diagnosticul diferential poate fi facut cu:

A. contuzia soldului
B. necroza avasculara a capului femural
C. entorsa soldului
D. fractura colului femural

E. osteoartrita soldului
(pag. 2296)
C1643102. Care din urmatoarele forme clinice de luxatii nu apartin luxatiilor periastragaliene?
A. luxatia tibio-astragaliana
B. luxatia tarso-metatarsiana
C. luxatia mediotarsiana
D. luxatia subastragaliana
E. luxatia totala a astragalului
(pag. 2298-2299)
C2243103. Care sunt complicaţiile luxaţiei traumatice de şold ?

A. compresiunea nervului obturator
B. compresiunea nervului crural
C. osifierile posttraumatice
D. elongarea nervului mare sciatic
E. compresiunea nervului ruşinos
(pag. 2296)
C2243104. Care din următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul luxaţiei traumatice de şold sunt
adevărate ?
A. reducerea luxaţiei se practică de urgenţă
B. reducerea luxaţiei se practică în anestezie locală
C. pentru reducerea luxaţiei este nevoie de o echipă formată din două persoane
D. primul timp al reducerii este imobilizarea bazinului
E. după reducere pacientul poate relua mersul în 7-10 zile
(pag. 2296-2297)
C2243105. Care din următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul luxaţiei traumatice de şold sunt
adevărate ?
A. reducerea luxaţiei se practică în anestezie rahidiană
B. al doilea timp al reducerii este tracţiunea cu coapsa flectată la 90 grade
C. după reducere se practică tracţiunea timp de 3-4 săptămâni
D. al doilea timp al reducerii este tracţiunea cu coapsa în adducţie la 90 grade
E. mersul cu sprijin poate fi reluat la 6-10 săptămâni
(pag. 2296-2297)
C2243106. La examenul obiectiv local al unui pacient cu luxaţie a genunchiului se constată :

A. aspect de baionetă în luxaţiile posterioare
B. aspect de baionetă în luxaţiile anterioare
C. scurtare de 2-6 cm în luxaţiile posterioare
D. condilul tibial proemină extern în luxaţiile laterale
E. scurtare de 2-6 cm în luxaţiile laterale
(pag. 2298)
C2243107. În luxaţiile anterioare ale genunchiului sunt prezente următoarele leziuni însoţitoare :
A. rupturi ale capsulei anterioare
B. rupturi ale capsulei posterioare
C. rupturi ale meniscurilor
D. elongaţii de nerv sciatic popliteu extern
E. rupturi ale ligamentelor încrucişate
(pag. 2297)
C2243108. Care din următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul luxaţiei genunchiului sunt adevărate
?
A. reducerea se practică în anestezie locală
B. reducerea se practică în anestezie rahidiană
C. menţinerea reducerii se face prin imobilizare în aparat gipsat în semiflexie de 15-20 grade
D. perioada de imobilizare este de 2-3 săptămâni
E. perioada de imobilizare este de 8-10 săptămâni
(pag. 2289)
C2243109. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia tibio-astragaliană sunt adevărate ?
A. mai frecvent luxaţia este asociată cu o fractură maleolară
B. în varietatea posterioară piciorul apare alungit
C. în varietatea posterioară piciorul apare scurtat
D. în varietatea anterioară piciorul apare alungit
E. în varietatea anterioară piciorul apare în echin
(pag. 2298)
C2243110. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxatia tibio-astragaliană sunt adevărate ?
A. cel mai frecvent luxaţia nu se asociază cu o fractură maleolară
B. în varietatea anterioară piciorul apare alungit în echin
C. există pericolul leziunilor tegumentare de tip necrotic
D. în varietatea posterioară piciorul apare alungit
E. imobilizarea gipsată se menţine 30 de zile
(pag. 2298)
C2243111. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia subastragaliană sunt adevărate ?
A. astragalul se detaşează de scoaba tibio-peronieră
B. astragalul nu se detaşează de scoaba tibio-peronieră
C. piciorul se luxează în orice direcţie raportat la corpul astragalului
D. imobilizarea gipsată se face cu piciorul la unghi de 120 grade
E. imobilizarea gipsată se face cu piciorul la unghi de 60 grade
(pag. 2298-2299)
C2243112. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia subastragaliană sunt adevărate ?
A. există pericolul leziunilor tegumentare de tip necrotic
B. astragalul nu se detaşează de scoaba tibio-peronieră
C. imobilizarea gipsată se face cu piciorul la unghi de 90 grade
D. imobilizarea gipsată se menţine 8-10 săptămâni
E. imobilizarea gipsată se menţine 4-6 săptămâni
(pag. 2298-2299)
C2243113. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia totală a astragalului sunt adevărate ?
A. se mai numeşte şi enucleerea astragalului
B. este foarte frecventă
C. este o dublă luxaţie
D. astragalul nu se detaşează de scoaba tibio-peronieră
E. există riscul necrozei ischemice a astragalului
(pag. 2299)
C2243114. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia totală a astragalului sunt adevărate ?
A. există riscul necrozei ischemice a astragalului
B. este o triplă luxaţie

C. astragalul nu pierde conexiunile cu scafoidul
D. astragalul nu pierde conexiunile cu calcaneul
E. astragalul nu pierde conexiunile cu morteza tibio-peronieră
(pag. 2299)
C2243115. Care din afirmaţiile următoare referitoare la luxaţia totală divergentă tarso-metatarsiană
sunt adevărate ?
A. coloana şi spatula se deplasează convergent
B. coloana şi spatula se deplasează divergent
C. piciorul apare alungit la nivelul bazei metatarsienelor
D. piciorul apare scurtat la nivelul bazei metatarsienelor
E. piciorul apare lăţit la nivelul bazei metatarsienelor
(pag. 2299)
C2243116. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţii sunt adevărate ?

A. apare brusc în urma unui traumatism
B. apare lent în urma unor afecţiuni articulare premergatoare
C. sunt mai frecvente la bătrâni şi copii
D. sunt mai rare la sportivi
E. pot fi congenitale
(pag. 2285)

A. pot fi congenitale
B. sunt mai frecvente la sportivi
C. se mai numesc şi diastaze în cazul sindesmozelor
D. se mai numesc şi disjuncţii în cazul sindesmozelor
E. se mai numesc şi diastaze în cazul diartro-amfiartrozelor
(pag. 2285)

A. luxaţiile traumatice recente sunt mai frecvente decât fracturile
B. luxaţiile traumatice recente sunt mai rare decât fracturile
C. cele ale membrului superior sunt de 4 ori mai frecvente decât cele ale membrului inferior
D. incidenţa maximă este între 50 60 ani
E. incidenţa maximă este între 30 65 ani
(pag. 2285)
C2243119. Care din următoarele afirmaţii referitoare la mecanismul de producere al luxaţiilor sunt
adevărate ?
A. luxaţiile pot apare în urma unui traumatism direct
B. luxatiile pot apare în urma unui traumatism indirect
C. deplasarea primară apare în urma contracturii musculare
D. deplasarea primara apare în urma acţiunii traumatismului
E. deplasarea primară fixează luxaţia într-o poziţie caracteristică
(pag. 2285-2286)
C2243120. Care din următoarele afirmaţii referitoare la mecanismul de producere al luxaţiilor sunt
adevărate ?
A. deplasarea primara apare în urma acţiunii traumatismului
B. deplasarea primară apare în urma contracturii musculare
C. deplasarea primară fixează luxaţia într-o poziţie caracteristică
D. deplasarea secundară apare în urma traumatismului

E. deplasarea secundară fixează luxazia într-o poziţie caracteristică
(pag. 2286)
C2243121. Care sunt semnele clinice ale unei luxaţii ?

A. atitudinea vicioasă a membrului
B. scurtarea membrului
C. alungirea membrului
D. deformarea regiunii
E. flictene
(pag. 2286)
C2243122. Care sunt principiile de bază ale procedurilor de reducere a unei luxaţii?
A. reducerea se practică fără anestezie pentru a nu şoca suplimentar pacientul
B. reducerea se practică printr-o mişcare bruscă pentru a fi de scurtă durată
C. reducerea se practică în anestezie generală
D. reducerea se practică prin mişcări blânde
E. reducerea se practică numai chirurgical
(pag. 2286)
C2243123. Care sunt procedurile permise ân cadrul programului de restabilire funcţională a unei
articulaţii după reducerea unei luxaţii ?
A. masajul
B. contracţiile musculare
C. mobilizarea pasivă
D. mobilizarea activă forţată
E. elongaţiile
(pag. 2286)
C2243124. Care sunt varietăţile anatomice ale luxaţiei scapulohumerale antero-interne ?

A. retroglenoidiană
B. retrocoracoidiană
C. subcoracoidiană
D. extracoracoidiană
E. intracoracoidiană
(pag. 2287)
C2243125. Care sunt poziţiile pe care le ocupă capul humeral în luxaţiile scapulohumerale posterioare ?
A. intratoracic
B. intraaxilar
C. subacromial
D. subclavicular
E. sub spina omoplatului
(pag. 2288)
C2243126. Luxaţia scapulohumerală este însoţită de următoarele leziuni :

A. ruptura ligamentului Bertin
B. ruptura ligamentului rotund
C. ruptura subscapularului
D. dezinserţia bureletului glenoidian
E. ruptura ligamentului deltoidian
(pag. 2288)
C2243127. Luxaţia scapulohumerală este însoţită de următoarele leziuni :

A. fracturi marginale anterioare ale glenei
B. fracturi marginale anterioare ale cotilului
C. fracturi marginale posterioare ale glenei
D. fracturi marginale posterioare ale cotilului
E. fractura tuberozităţilor
(pag. 2288)
C2243128. Luxaţia scapulohumerală este însoţită de următoarele leziuni ?

A. fractura colului humeral
B. fractura trohanterului mic
C. fractura de acromoin
D. fractura costală
E. fractura de claviculă
(pag. 2288)
C2243129. Care din următoarele semne sunt prezente la un pacient cu luxaţie scapulohumerală
anterointernă ?
A. braţul este scurtat şi rotat intern
B. umărul “în epolet”
C. braţul este scurtat şi rotat extern
D. semnul “clapei de pian”
E. umărul balant
(pag. 2288)
C2243130. Care din următoarele semne sunt prezente la un pacient cu luxaţie scapulohumerală
anterointernă ?
A. semnul adducţiei elastice
B. lipsa capului humeral din cavitatea glenoidă
C. prezenţa capului humeral sub acromion
D. semnul abducţiei elastice
E. prezenţa capului humeral deasupra claviculei
(pag. 2288)
C2243131. Care sunt complicaţiile luxaţiei scapulohumerale ?

A. pareza de nerv median
B. pareza de nerv circumflex
C. ruptura tendonului lungii porţiuni a tricepsului brahial
D. ruptura tendonului scurtei porţiuni a bicepsului brahial
E. ruptura tendonului lungii porţiuni a bicepsului brahial
(pag. 2289)
C2243132. Caracteristicile procedeului Djanelidze de reducere a luxaţiei scapulohumerale sunt :

A. pacientul se află în decubit ventral
B. membrul superior luxat este suspendat peste marginea mesei
C. pacientul se află în decubit dorsal
D. reducerea se obţine prin rotaţie internă
E. reducerea se obţine prin tracţiune progresivă
(pag. 2290)
C2243133. Care sunt cauzele de ireductibilitate a unei luxaţii scapulohumerale ?

A. interpoziţia unui lambou muscular
B. interpoziţia tendonului scurtei porţiuni a bicepsului brahial

C. interpoziţia marii tuberozităţi humerale
D. interpoziţia unui lambou capsular
E. interpoziţia bureletului
(pag. 2290)
C2243134. Care sunt varietăţile anatomice ale luxaţiilor de cot ?

A. luxaţia convergentă inferioară
B. luxaţia izolată de radius
C. luxaţia izolată de cubitus
D. luxaţia convergentă postero-externă
E. luxaţia convergentă superioară
(pag. 2290)
C2243135. Care din următoarele semne clinice apar în luxaţia posterioară de cot ?
A. mişcările active ale cotului posibile până la o limită
B. mobilizarea activă în pronaţie şi supinaţie nelimitate
C. mişcările active ale cotului imposibile
D. mişcările pasive de pronaţie şi supinaţie nu sunt limitate
E. inversarea triunghiului lui Nelaton
(pag. 2291)
C2243136. Care din următoarele semne clinice apar în luxaţia anterioară de cot ?
A. cotul se află în extensie în luxaţia incompletă
B. impotenţa funcţională este incompletă
C. olecranul se palpează posterior de tricepsul brahial
D. se poate palpa golul fosetei olecraniene
E. impotenţa funcţională este completă
(pag. 2291)
C2243137. Care sunt complicaţiile luxaţiei de cot ?

A. lezarea arterei cubitale
B. osteomul posttraumatic al tricepsului brahial
C. osteomul posttraumatic al brahialului anterior
D. lezarea arterei brahiale
E. elongaţia nervului cubital
(pag. 2292)
C2243138. Care sunt complicaţiile luxaţiei de cot ?

A. lezarea arterei radiale
B. elongaţia nervului median
C. lezarea arterei cubitale
D. sindromul ischemic Volkmann
E. fractura apofizei coronoide
(pag. 2292)
C2243139. Care din următoarele afirmaţii referitoare la tratamentul luxaţiei posterioare de cot este
adevărată ?
A. tracţiunea se face cu antebraţul aflat în semiflexie
B. se aplică o presiune cu policele,distal şi înainte
C. se aplică o presiune cu policele,distal şi înainte
D. reducerea se practică de urgenţă
E. după reducere se imobilizează în extensie la 120 grade timp de 6 săptămâni

(pag. 2292)
C2243140. Care sunt varietăţile luxaţiilor mâinii ?

A. luxaţia anterioară a semilunarului
B. luxaţia laterală a semilunarului
C. luxaţia transcafo-perilunară
D. luxaţia retroscafolunară
E. luxaţia de os cu cârlig
(pag. 2292-2293)
C2243141. Care din următoarele afirmaţii referitoare la luxaţia metacarpo-falangiană a policelui sunt
adevărate ?
A. se produce prin hiperflexie
B. policele este deformat în “Z”
C. capul metacarpianului se poate palpa pe faţa palmară
D. reducerea se produce după revenirea sesamoidelor în poziţia anatomică
E. după reducere policele se imobilizează în flexie(45-60 grade) pentru 3 săptămâni
(pag. 2293-2294)
C2243142. Care sunt complicaţiile luxaţiei traumatice de şold ?

A. coxartroza
B. necroza capului femural
C. elongarea nervului fesier
D. compresiunea nervului ruşinos
E. fractura de acetabul
(pag. 2296)
C2343143. In tratamentul luxatiilor, masajele:

A. Sunt indicate alaturi de mobilizarea activa a articulatiei
B. Favorizeaza aparitia osteoamelor
C. Se utilizeaza pe perioada imobilizarii
D. Sunt contraindicate
E. Se practica inaintea reducerii
(pag. 2286)
C2343144. Luxatiile traumatice:

A. Sunt cele mai frecvente leziuni traumatice ale membrelor
B. Sunt mai frecvente decat fracturile
C. Sunt mai frecvente la membrul superior
D. Apar mai frecvent la barbati decat la femei
E. Apar rareori la copii
(pag. 2285)
C2343145. Luxatiile pot fi:

A. Traumatice
B. Congenitale
C. Fara deplasare
D. Recidivante
E. Ireductibile
(pag. 2285)
C2343146. Luxatiile scapulo-humerale se pot asocia cu:

A. Fracturi de col chirurgical al humerusului
B. Fracturi ale tuberozitatilor humerusului
C. Luxatii de cot
D. Fracturi ale glenei omoplatului
E. Leziuni de nerv circumflex
(pag. 2288-2289)
C2343147. In luxatiile scapulo-humerale antero-interne bratul de partea lezata apare:

A. In adductie
B. Scurtat
C. Rotat extern
D. In abductie
E. Alungit
(pag. 2288)
C2343148. In luxatiile scapulo-humerale capul humeral se poate palpa:

A. In axila
B. Subcoracoidian
C. Subclavicular
D. Sub unghiul acromionului
E. Niciodata nu este palpabil
(pag. 2287-2288)
C2343149. Sunt luxatii ireductibile:

A. Toate luxatiile mai vechi de 4 saptamani
B. Luxatiile cu interpozitie de tesuturi moi
C. Toate luxatiile scapulo-humerale posterioare
D. Luxatiile scapulo-humerale asociate cu ruptura si interpozitia tendonului lungii portiuni a bicepsului
E. Toate luxatiile mai vechi de 48 de ore
(pag. 2289)
C2343150. Luxatiile cotului pot fi:

A. Anterioara
B. Anterioara inalta
C. Posterioara inalta
D. Postero-interna
E. Inferioara
(pag. 2290)
C2343151. Reprezinta complicatii care pot apare in luxatiile cotului

A. Fractura apofizei coronoide
B. Fractura-luxatie a capului humeral
C. Artroza posttraumatica de cot
D. Leziuni de nerv cubital
E. Inversarea triunghiului lui Nelaton
(pag. 2292)
C2343152. Urmatoarele reprezinta leziuni asociate luxatiilor soldului, cu exceptia:

A. Fracturi ale sprancenei cotiloidiene
B. Leziuni de nerv sciatic popliteu extern
C. Leziuni de nerv sciatic
D. Fracturi trohanteriene
E. Leziuni de artera humerala
(pag. 2295-2296)
C2343153. In luxatiile de genunchi pot apare:

A. Elongatii ale nervului sciatic popliteu extern
B. Rupturi de ligamente incrucisate
C. Rupturi de ligamente laterale ale genunchiului
D. Rupturi ale ligamentului Bertin
E. Interpozitii de tesuturi moi
(pag. 2297-2298)
C2343154. Reprezinta varietati de luxatii tarso-metatarsiene:

A. Varietatea dorso-laterala externa
B. Luxatia izolata a primului metatarsian
C. Luxatia plantara totala
D. Luxatia columno-spatulara
E. Luxatia plantara partiala
(pag. 2299-2300)
C2343155. Constituie semne clinice in luxatia scapulo-humerala antero-interna:

A. Axul bratului deviat inafara
B. Umarul "in epolet"
C. Antebratul in supinatie
D. Adductia elastica Berger
E. Palparea capului humeral in axila
(pag. 2288)
C2343156. Constituie semne clinice in luxatia scapulo-humerala posterioara urmatoarele, cu exceptia:

A. Bratul in rotatie externa
B. Capul humeral palpabil in axila
C. Bratul in rotatie interna
D. Forma umarului poate fi nemodificata
E. Semnele clinice sunt patente si suficiente pentru diagnostic
(pag. 2288)
C2343157. Luxatia scapulo-humerala antero-inferioara:

A. Forma frecventa de luxatie scapulo-humerala
B. Bratul este plasat in abductie de pana la 180 °
C. Capul humeral este plasat subglenoidian
D. Capul humeral este plasat subclavicular
E. Nu necesita examinarea integritatii axului neuro-vascular al membrului
(pag. 2288)
C2543158. Care din următoarele semne se întâlnesc în luxaţia posterioară înaltă de şold?
A. Abducţia şoldului.
B. Adducţia şoldului.
C. Rotaţie internă a şoldului.
D. Rotaţie externă a şoldului.
(pag. 2295)
C2543159. Pentru reducerea unei luxaţii scapulo-humerale antero-interne prin procedeul Kocher este
nevoie de asocierea unora din următoarele elemente:
A. Decubit dorsal
B. Adducţia braţului.
C. Rotaţia externă a braţului
D. Anteducţie urmată de rotaţie internă
E. Abducţia braţului
(pag. 2290)
C2543160. Semnele clinice într-o luxaţie sunt următoarele

A. Atitudinea vicioasă a membrului, caracteristică fiecărei luxaţii.
B. Mobilitatea anormală a articulaţiei luxate.
C. Deformarea regiunii articulare.
D. Întreruperea continuităţii reliefului osos.
E. Întreruperea transmisibilităţii mişcării între cele 2 segmente.
(pag. 2286)
C2543161. În luxaţia scapulo-humerală se găsesc următoarele semne clinice:

A. Umărul în epolet.
B. Semnul loviturii de topor.
C. Echimoza Hennequin.
D. Poziţia de abducţie a braţului.
E. Prezenţa golului subacromial.
(pag. 2288)
C2543162. În luxaţiile posterioare de cot întâlnim următoarele elemente clinice:

A. Cotul în semiflexie de 130°-140°.
B. Proeminenţa olecranului sub triceps.
C. Semnul loviturii de topor.
D. Triunghiul Nélaton are vârful în jos.
E. Mişcările active ale cotului sunt limitate.
(pag. 2291)
C2543163. Care dintre următoarele poate fi o complicaţie a unei luxaţii de cot?

A. Fractura de olecran.
B. Fractura de apofiză coronoidă.
C. Elongaţia nervului median.
D. Paralizia plexului brahial.
E. Paralizia de nerv radial.
(pag. 2292)
C2543164. În luxaţia anterioară înaltă (pubiană) de şold întâlnim următoarele semne:

A. Flexia şoldului.
B. Rectitudinea şoldului.
C. Rotaţia externă a şoldului.
D. Abducţia şoldului.
E. Rotaţia internă a şoldului.
(pag. 2295)
C2543165. În luxaţia anterioară joasă (obturatorie) de şold întâlnim următoarele semne:

A. Flexie accentuată a şoldului.
B. Rectitudinea şoldului.
C. Abducţia şoldului.
D. Adducţia şoldului.
E. Rotaţie externă a şoldului.
(pag. 2296)
C2543166. Complicaţiile tardive ale luxaţiei de şold sunt:

A. Fractura sprâncenei acetabulare.
B. Retenţia de urină.
C. Necroza capului femural.
D. Osifieri posttraumatice.
E. Paralizia de nerv sciatic.
(pag. 2296)
C2543167. Care din următoarele semne se întâlnesc în luxaţia posterioară înaltă de şold?
A. Abducţia şoldului.
B. Adducţia şoldului.
C. Rotaţie internă a şoldului.
D. Rotaţie externă a şoldului.
(pag. 2295)
C2543168. Alegeţi variantele posibile pentru mecanismul de producere a unei luxaţii anterioare de şold:
A. Indirect.
B. Traumatism prin flexie – rotaţie externă – abducţie.
C. Traumatism prin flexie – rotaţie internă – abducţie.
D. Traumatism prin extensie – rotaţie internă – adducţie.
E. Traumatism prin flexie – rotaţie internă – adducţie.
(pag. 2294)
C2543169. Pentru reducerea ortopedică a unei luxaţii posterioare de şold este necesară asocierea
unora din următoarele manevre.
A. Anestezie locală.
B. Flexie şi tracţiune asupra coapsei.
C. Rotaţie internă şi adducţie.
D. Rotaţie externă şi adducţie.
E. Rotaţie externă şi abducţie.
(pag. 2296)
C2543170. Care dintre următoarele pot fi complicaţii imediate ale luxaţiei anterioare scapulo-humerale.
A. Fractura colului humeral : fractura-luxaţie.
B. Paralizia de nerv circumflex.
C. Paralizia de nerv radial.
D. Ruptura de cap lung al bicepsului.
E. Ruptura de triceps.
(pag. 2289)
C2543171. În luxaţiile anterioare de genunchi se întâlnesc următoarele leziuni anatomice:

A. Ruptura capsulei posterioare.
B. Ruptura tendonului rotulian.
C. Ruptura tractului ilio-tibial.
D. Ruptura bicepsului femural.
E. Ruptura ligamentelor încrucişate.
(pag. 2297)
C2543172. Semnele principale de luxaţie scapulo-humerală posterioară sunt:

A. Umăr în epolet.
B. Ireductibilitatea rotaţiei interne.
C. Palparea capului humeral în axilă.
D. Palparea capului humeral sub unghiul acromionului.
E. Abducţie elastică a braţului.
(pag. 2288)
C2543173. Luxaţia erecta se repune prin asocierea mai multor manevre din următoarele:
A. Tracţiune pe braţ.
B. Rotaţie extrernă pe braţ.
C. Rotaţie internă pe braţ.
D. Adducţie.
E. Abducţie.
(pag. 2290)
C2543174. Elementele clinice cu ajutorul cărora se face diagnosticul diferenţial între luxaţia de cot şi
fractura paletei humerale sunt următoarele:
A. Modificarea raporturilor reperelor osoase.
B. Compresiunea arterei brahiale.
C. Mişcările de lateralitate ale cotului.
D. Leziunea de nerv radial.
E. Crepitaţia osoasă.
(pag. 2292)
C2543175. În redoarea de cot după luxaţia acestuia se practică:

A. Artroliză.
B. Artrotomie.
C. Artrodeză.
D. Artroplastie.
E. Artrogripoză.
(pag. 2292.)
C2543176. Care din incidenţele următoare pot fi necesare pentru diagnosticul radiologic corect al unei
luxaţii de şold.
A. Radiografie de faţă.
B. Radiografie de profil.
C. Radiografie 3/4 postero-externă.
D. Radiografie 3/4 postero-internă.
E. Radiografie 3/4 postero-internă.
(pag. 2296)
C2543177. Pentru reducerea unei luxaţii de şold este necesară:

A. Anestezia locală.
B. Anestezia rahidiană.
C. Anestezia generală.
D. Sedarea.
E. Lipsa anesteziei.
(pag. 2296)
C2543178. La nivelul piciorului se pot produce luxaţii izolate ale:
A. Metatarsului I.
B. Metatarsului II.
C. Metatarsului III.
D. Metatarsului IV.
E. Metatarsului V.
(pag. 2300)
C2543179. La nivelul tarso-metatarsian se pot produce următoarele tipuri de luxaţie:

A. Dorso-laterală externă.
B. Dorsol-laterală internă.
C. Totală divergentă.
D. Totală convergentă.
E. Columno-spatulară.
(pag. 2299, 2300)
C2543180. Tratamentul luxaţiei tarso-matatarsiene se face:

A. Sub anestezie locală.
B. Ca urgenţă amânată.
C. Sub anestezie generală.
D. Sub anestezie rahidiană.
E. De urgenţă.
(pag. 2300)
C2543181. Recuperarea funcţională după o luxaţie presupune:

A. Contracţii musculare.
B. Mobilizare pasivă forţată.
C. Masaj.
D. Mobilizare activă.
E. Expectativă în vederea asuplizării ţesuturilor.
(pag. 2286)
C2643182. În luxaţia cotului complicaţiile tardive pot fi:

A. Artroză posttraumatică
B. Osteomul posttraumatic al brahialului anterior
C. Pseudoartroza gâtului radial
D. Sindromul ischemic Volkmann
E. Elongaţia nervului radial
(pag. 2292)
C2643183. Procedeul de reducere Kocher nu este indicat in:

A. Luxaţiile scapulo-humerale posterioare recente
B. Luxaţiile scapulo-humerale antero-interne inveterate
C. Luxaţiile scapulo-humerale antero-interne recente
D. Luxaţiile scapulo-humerale posterioare inveterate
E. Luxaţia scapulo-humerala intratoracica
(pag. 2290)
C2643184. Care dintre următoarele varietăţi clinice de luxaţie scapulo-humerală aparţin luxaţiilor
antero-interne
A. Luxaţia antero-internă subcoracoidiană
B. Luxaţia intracoracoidiană
C. Luxaţia scapulo-humerală posterioară
D. Luxaţia subclaviculară
E. Luxaţia erecta
(pag. 2287, 2288)
C2643185. Complicaţiile vasculo-nervoase in luxaţiile cotului pot fi:

A. Elongaţia nervului radial
B. Compresiune de arteră humerală
C. Ruptură de arteră radială
D. Elongaţia nervului median
E. Ruptură de arteră humerală
(pag. 2292)
C2643186. Care dintre următoarele forme anatomo-clinice nu aparţin luxaţiilor radio-carpiene:

A. Luxaţia retro-lunară a carpului
B. Luxaţia radio-ulnară
C. Luxaţia metacarpo-falangiană
D. Luxaţia anterioară a semilunarului
E. Luxaţia retro-scafo-lunară
(pag. 2292-2293)
C2643187. Complicaţii osoase în luxaţiile scapulo-humerale pot fi:

A. Fractura colului anatomic sau chirurgical al humerusului
B. Fractura diafizei humerale în treimea inferioară
C. Fractura marii tuberozităţi a humerusului
D. Fractura marginii anterioare a cavităţii glenoidiene
E. Fractura paletei humerale
(pag. 2289)
C2643188. În luxaţia coxo-femurală posterioară înaltă, membrul inferior nu este:

A. În rotaţie internă
B. În rotaţie externă
C. În extensie
D. În flexie
E. În adducţie
(pag. 2295)
C2643189. Luxaţia anterioară traumatică a şoldului nu poate fi:

A. Înaltă ilio+pubiană
B. Joasă ischiadică
C. Înaltă iliacă
D. Joasă obturatorie
E. Luxaţie centrală-protruzie
(pag. 2295)
C2643190. Luxaţiile genunchiului pot fi:

A. Luxaţiile anterioare
B. Luxaţiile posterioare
C. Luxaţiile mixte
D. Luxaţiile superioare
E. Luxaţiile laterale
(pag. 2297-2298)
C2643191. Cele mai frecvente forme anatomo-clinice ale luxaţiilor tarso-metatarsiene sunt:
A. Luxaţia totală divergentă
B. Luxaţia talo-calcaneană
C. Luxaţia dorso-laterală-externă
D. Luxaţia calcaneo-cuboideană
E. Luxaţiile izolate ale metatarsienelor
(pag. 2299-2300)
C2743192. Sunt caracteristice luxatiei posterioare scapulo-humerale:

A. Aspectul de "umar in epolet”
B. Ireductibilitatea rotatiei interne
C. Radiografia antero-posterioara a umarului este suficienta pentru diagnostic.
D. Lipsa durerilor intense
E. Palparea capului humeral sub unghiul acromionului
C2743193. La examinarea cotului in luxatia posterioara a olecranului se constata:

A. Prezenta miscarilor active de flexie peste 90 grade a cotului
B. Imposibilitatea efectuarii miscarilor pasive de prono-supinatie
C. Olecranul se deplaseaza la mijlocul triunghiului Nelaton
D. Inversarea triunghiului Nelaton
E. Ascensionarea olecranului
C2843194. Luxatiile recidivante:

A. se mai numesc si disjunctii
B. se mai numesc si habituale
C. se repeta dupa eforturi si miscari minime
D. se reduc usor
E. sunt ireductibile
(pag. 2285)
C2843195. Procedeul Hipocrate de reducere a luxatiilor scapulo-humerale include:

A. pacientul este asezat pe un scaun
B. pacientul este asezat in decubit dorsal
C. operatorul plaseaza calcaiul in axila pacientului
D. ajutorul impinge capul humeral de sub coracoida in afara
E. suspensia membrului superior la marginea mesi timp de 10-15 minute
(pag. 2289)
C2843196. In luxatiile anterioare de cot complete:

A. antebratul pare scurtat
B. antebratul pare alungit
C. bratul pare scurtat
D. bratul pare alungit
E. cotul se afla in flexie totala
(pag. 2291)
C2843197. Simptomatologia luxatiilor mainii include:

A. durere
B. impotenta functionala
C. alungirea carpului
D. degetele sunt in extensie

E. frecvent semne de compresiune pe nervul median
(pag. 2293)
C2843198. Tratamentul luxatiei metacarpo-falangiene a policelui cuprinde:

A. reducerea ortopedica
B. sectionarea chirurgicala a placii intersesamoide
C. imobilizarea policelui in extensie timp de 3 saptamani
D. imobilizarea cu atela gipsata numai a articulatiei proximale si distale fata de leziune
E. imobilizarea tuturor degetelor mainii afectate
(pag. 2293,2294)
C2843199. Complicatiile imediate ale luxatiei traumatice de sold includ:

A. compresiunea nervului obturator
B. elongarea nervului crural
C. necroza capului femural
D. retentia de urina
E. osifieri posttraumatice
(pag. 2296)
C2843200. Simptomatologia luxatiilor laterale ale genunchiului include:

A. proeminenta condilului tibial
B. aspectul de "baioneta” laterala
C. scurtarea importanta a membrului afectat
D. scurtarea nesemnificativa a membrului afectat
E. rotirea piciorului de partea luxatiei
(pag. 2298)
C2843201. Luxatia totala a astragalului:

A. este foarte frecventa
B. este exceptional de rara
C. se produce la nivelul interliniei Nelaton-Roser
D. se produce la nivelul interliniei Chopart
E. astragalul se poate exterioriza printr-o solutie de continuitate la nivelul fetei dorsale a piciorului
(pag. 2299)
Tema nr. 44
Entorse
BIBLIOGRAFIE:
C1244001. Care din urmatoarele complicatii nu apar consecutiv entorselor ?

A. hidartroza
B. hipotrofia musculara
C. instabilitatea articulara
D. osteoporoza extremitatii
E. luxatia recidivanta
(pag. 2276)
C1244002. Care dintre urmatoarele afirmatii referitoare la entorse este falsa ?

A. entorsele sunt leziuni neglijabile
B. entorsele sunt frecvente
C. entorsele sunt rare la copii
D. factorul determinant este traumatismul
E. mecanismul direct este rar
(pag. 2274)
C1244003. In tratamentul entorsele metacarpofalangiene ale policelui nu se utilizeaza

A. imobilizarea gipsata 60 zile
B. sutura ligamentelor
C. imobilizare gipsata 10-15 zile
D. reinsertia ligamentelor
E. recuperarea
(pag. 2283)
C1244004. In tratamentul entorselor radiocarpiene nu se utilizeaza

A. repausul
B. bandajul elastic
C. imobilizarea gipsata
D. caldura locala
E. artroscopia
(pag. 2283)
C1244005. Care din urmatoarele semne clinice nu apare in entorsa radiocarpiana ?

A. durerea la flexie-extensie
B. echimoza
C. impotenta functionala
D. paresteziile
E. durerea la pronosupinatie
(pag. 2283)
C1244006. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la tratamentul entorsei de genunchi este falsa ?
A. tratamentul chirurgical este mai frecvent intre 15 si 40 de ani
B. entorsele de grd.I se trateaza simptomatic

C. entorsele de grd.II se trateaza conservator
D. entorsele de grd.III se trateaza intotdeauna chirurgical
E. in hemartroza posttraumatica se poate recomanda explorarea artroscopica
(pag. 2282)
C1344007. Entorsele usoare (fara rupturi ligamentare) se vindeca in aproximativ:

A. 1 saptamana
B. 2 saptamani
C. 3 saptamani
D. o luna
E. 45 de zile
(pag. 2276)
C1344008. In entorsele genunchiului prezenta sangelui in articulatie este de obicei consecinta:

A. Rupturii ligamentului incrucisat posterior
B. Rupturii ligamentului incrucisat anterior
C. Rupturii ligamentului lateral extern
D. Rupturii ligamentului lateral intern
E. Rupturii ligamentului rotulian
(pag. 2280)
C1344009. Cel mai frecvent mecanism al entorselor de genunchi este cel care combina:
A. Varus, flexie, rotatie externa a gambei
B. Valgus, flexie, rotatie externa a gambei
C. Valgus, extensie, rotatie externa a gambei
D. Valgus, flexie, rotatie interna a gambei
E. Varus, flexie, rotatie interna a gambei
(pag. 2279)
C1344010. Cel mai frecvent lezat ligament din practica traumatologica este:
A. Ligamentul lateral al cotului
B. Ligamentul lateral al genunchiului
C. Ligamentul lateral al gleznei
D. Ligamentul medial al cotului
E. Ligamentul medial al genunchiului
(pag. 2277)
C1344011. Leziunile ligamentului deltoid in entorsele de glezna se produc prin aparitia unei miscari de:
A. Eversiune fortata, abductie si rotatie interna
B. Eversiune fortata, abductie si rotatie externa
C. Eversiune fortata, adductie si rotatie externa
D. Inversiune fortata, abductie si rotatie externa
E. Inversiune fortata, abductie si rotatie interna
(pag. 2277)
C1344012. Principalul semn clinic in entorsa de genunchi este reprezentat de:

A. Cianoza
B. Tumefactia articulara
C. Semnele inflamatorii
D. Durerea pulsatila
E. Pozitia de flexie
(pag. 2279)
C1444013. In entorsele grave ale gleznei, tratamentul conservator consta in:

A. Imobilizare aparat gipsat cruro-podal 21 de zile
B. Imobilizare in aparat gipsat cruro-podal 35 de zile
C. Imobilizare in aparat gipsat gambo-podal 35 de zile
D. Sutura primara ligamentara
E. Plastii ligamentare
(pag. 2278)
C1444014. In entorsele grave ale gleznei, mecanismele de producere cel mai frecvent intalnit este:
A. Mecanismul prin flexie dorsala fortata
B. Mecanismul prin hiperextensie
C. Mecanismul prin inversiune fortata
D. Mecanismul prin eversiune fortata
E. Mecanismul prin torsiune
(pag. 2277)
C1544015. Semnul Lachmann in entorsa de genunchi este un semn relevant pentru:

A. Ruptura de menisc intern;
B. Ruptura de menisc extern;
C. Ruptura de ligament incrucisat anterior;
D. Ruptura de tendon al muschiului popliteu;
E. Ruptura de tendon rotulian.
(pag. 2281)
C1544016. Leziunile ligamentului deltoid in entorsele de glezna se produc prin:

A. Eversiune fortata;
B. Adductie;
C. Rotatie interna;
D. Flexie plantara a piciorului;
E. Flexie dorsala a piciorului.
(pag. 2277)
C1544017. Entorsa de gradul III este caracterizata de una din urmatoarele leziuni anatomo-patologice:
A. intindere ligamentara si distensie a formatiunilor periarticulare;
B. Ruptura totala sau dezinsertia ligamentelor;
C. Ruptura partiala a ligamentelor;
D. Ruptura totala a tendoanelor;
E. Hemartroza voluminoasa.
(pag. 2275)
C1544018. Mecanismul cel mai frecvent de producere a unei entorse este:

A. Direct;
B. Prin smulgere;
C. Indirect;
D. Prin tasare;
E. Prin taiere.
(pag. 2274)
C1544019. Hemartroza posttraumatica se diagnosticheaza sigur prin:

A. Socul rotulian;
B. Ecografie de genunchi;
C. Punctie articulara;
D. Rezonanta magnetica nucleara;
E. Tomografie computerizata.
(pag. 2280)
C1644020. In practica traumatologica cel mai frecvent apare:

A. entorsa coloanei lombare
B. entorsa soldului
C. entorsa gleznei
D. entorsa radio-carpiana
E. entorsa genunchiului
(pag. 2277)
C1644021. In entorsa genunchiului cel mai frecvent intalnit mecanism de producere este:
A. varusul fortat combinat cu extensie si rotatie interna
B. valgusul fortat combinat cu flexie si rotatie externa
C. varusul fortat combinat cu flexie si rotatie interna
D. valgusul fortat combinat cu extensie si rotatie externa
E. hiperextensie urmata de hiperflexie
(pag. 2279)
C1644022. Entorsele se caracterizeaza prin:

A. apar frecvent la copii si sugari
B. varful de incidenta se afla la tineri si adulti
C. sunt apanajul varstei inaintate
D. sunt rar intalnite la sexul feminin
E. sunt rar intalnite la sexul masculin
(pag. 2274)
C1644023. In general entorsele se inpart in functie de gradul leziunii in:

A. doua grade
B. trei grade
C. patru grade
D. cinci grade
E. nu se foloseste nici o clasificare
(pag. 2275)
C1644024. Miscarea de inversiune fortata in entorsa gleznei inseamna:

A. asocierea dintre abductie si rotatie externa
B. asocierea dintre adductie si rotatie interna
C. asocierea dintre abductie si rotatie interna
D. asocierea dintre adductie si rotatie externa
E. asocierea dintre abductie si adductie
(pag. 2277)
C1644025. Entorsele usoare se vindeca aproximativ in:

A. 6 saptamani
B. 3 saptamani
C. 7-10 zile
D. 12 saptamani
E. 8 saptamani
(pag. 2276)
C2244026. Care seste mecanismul fiziopatologic care stă la baza suferinţei articulare intr-o entorsă?
A. neuroumoral
B. diskinetic
C. osteodistrofic
D. vasomotor
E. somato-motor
(pag. 2275)
C2244027. Care este caracterul durerii într-o entorsă?

A. iniţial foarte intensă
B. iniţial insesizabilă
C. iniţial foarte intensă apoi cedează parţial
D. iniţial insesizabilă apoi cedează complet
E. iniţial puţin intensă apoi se exacerbează
(pag. 2275)
C2244028. Perioada minimă de imobilizare într-un caz de entorsă cu ruptură ligamentară completă
este de:
A. 1-2 săptămâni
B. 3-4 săptămâni
C. 4-6 săptămâni
D. 6-8 săptămâni
E. 8-10 săptămâni
(pag. 2276)
C2244029. Care din următoarele afecţiuni deţine prima frecvenţă în practica traumatologică?
A. fractura de col femural
B. entorsa de gleznă
C. fractura maleolară
D. entorsa de genunchi
E. entorsele degetelor
(pag. 2277)
C2244030. Cel mai frecvent mecanism de producere a entorsei de gleznă este prin inversiune.Aceasta
este o asociere între:
A. adducţie şi rotaţie externă
B. abducţie şi rotaţie externă
C. abducţie şi rotaţie intenă
D. adducţie şi rotaţie internă
E. adducţie, rotaţie internă şi valgus
(pag. 2277)
C2244031. Perioada de imobilizare a unei entorse de gleznă este de:

A. 10 zile
B. 15 zile
C. 20 zile
D. 28 zile
E. 35 zile
(pag. 2278)
C2244032. Incidenţa maximă a entorsei genunchiului este la:
A. copii
B. femei în vârstă
C. bărbaţi în vârstă
D. femei tinere
E. bărbaţi tineri
(pag. 2279)
C2244033. Cel mai frecvent mecanism de producere a entorsei genunchiului este prin:
A. valgus-flexie-rotaţie externă
B. valgus-flexie-rotaţie internă
C. varus-flexie- rotaţie internă
D. varus- flexie-rotaţie externă
E. valgus-extensie-rotaţie externă
(pag. 2279)
C2244034. Triada O’Donoghue este o asociere lezională alcătuită din:

A. ruptura meniscului extern-ruptura LIA-ruptura ligamentului lateral extern
B. ruptura meniscului intern- ruptura LIA- ruptura ligamentului lateral extern
C. ruptura meniscului intern- ruptura LIP- ruptura ligamentului lateral intern
D. ruptura meniscului intern- ruptura LIA- ruptura ligamentului lateral intern
E. ruptura meniscului extern- ruptura LIP- ruptura ligamentului lateral intern
(pag. 2279)
C2244035. Într-o entorsă,hemartroza genunchiului este de cel mai frecvent consecinţa ruperii :
A. meniscului intern
B. meniscului extern
C. LIA
D. LIP
E. ligamentului lateral intern
(pag. 2280)
C2244036. Ce modificări patologice se pot evidenţia la examenul radiologic standard într-o entorsă a
genunchiului?
A. rupturile ligamentare
B. hipertrofia sinovială
C. hiperemia sinovială
D. fragmente osoase detaşate
E. fragmentarea meniscului
(pag. 2281)
C2344037. Dintre factorii determinanti ai entorselor fac parte:

A. Genum valgum congenital
B. Piciorul var equin congenital
C. Traumatismul
D. Laxitatea articulara posttraumatica
E. Antecedentele de entorse prost tratate
(pag. 2274)
C2344038. Sunt considerate sechele ale entorselor gresit tratate:

A. Rupturi tendinoase
B. Dezinsertii ligamentare
C. Osteodistrofia posttraumatica
D. Luxatii
E. Fracturi de oboseala
(pag. 2275)
C2344039. In general entorsele usoare se vindeca in:

A. 1 saptamana
B. 2 saptamani
C. 3 saptamani
D. 1 luna
E. 2 luni
(pag. 2276)
C2344040. Pacient in varsta de 28 ani, se prezinta pentru durere si impotenta functionala la nivelul
genunchiului drept, aparute secundar unui traumatism la schi. Examenul clinic evidentiaza hipertermie
locala, soc rotulian, sertar anterior, testul Lachmann pozitiv. Cel mai probabil diagnostic clinic este:
A. Luxatie anterioara genunchi drept
B. Fractura platou tibial extern drept
C. Entorsa genunchi drept, graduI II
D. Entorsa genunchi drept, gradul III
E. Fractura supracondiliana femur drept
(pag. 2280)
C2344041. Ligamentul cel mai frecvent lezat din practica traumatologica este:
A. Ligamentul deltoid
B. Ligamentul lateral intern al genunchiului
C. Ligamentul lateral al gleznei
D. Ligamentul incrucisat anterior al genunchilui
E. Ligamentul Bertin al soldului
(pag. 2277)
C2344042. Entorsele apar cel mai frecvent la:

A. Copii
B. Adulti
C. Varstnici
D. Femei
E. Tarati
(pag. 2274)
C2544043. Mecanismul cel mai frecvent de producere a unei entorse este:

A. indirect
B. prin smulgere
C. direct
D. prin tasare
E. prin tăiere
(pag. 2274)
C2544044. Entorsa de gradul III prezintă următoarele leziuni anatomopatologice

A. întindere ligamentară
B. ruptura parţială a ligamentelor
C. ruptura totală sau dezinserţia ligamentelor
D. ruptura totală a tendoanelor
E. hemartroză voluminoasă
(pag. 2275)
C2544045. Mecanismul cel mai frecvent de producere a entorsei de gleznă este:

A. inversiunea
B. adducţia
C. abducţia
D. inversiunea forţată
E. eversiunea
(pag. 2277)
C2544046. Leziunile ligamentului deltoid al gleznei se produc prin:

A. eversiune forţată
B. adducţie
C. rotaţie internă
D. flexie plantară a piciorului
E. flexie dorsală a piciorului
(pag. 2277)
C2544047. Mecanismul cel mai frecvent de producere a entorsei de genunchi este:

A. valgus-flexie-rotaţie internă
B. varus-flexie-rotaţie externă
C. valgus forţat-flexie-rotaţie externă
D. valgus-extensie-rotaţie internă
E. varus-flexie maximă-rotaţie internă
(pag. 2279)
C2544048. Entorsa gradul III de genunchi prezintă clinic:

A. revărsat articular sero-citrin
B. sertar lateral
C. semnul creionului
D. laxitate posttraumatică
E. deviere în valgus a axului membrului inferior
(pag. 2280)
C2544049. Semnul Lachmann este un semn relevant pentru:

A. ruptura de menisc intern
B. ruptura de menisc extern
C. ruptura de ligament încrucişat anterior
D. ruptura de tendon al muşchiului popliteu
E. ruptura de tendon rotulian
(pag. 2281)
C2544050. Hemartroza posttraumatică se diagnostichează sigur prin:

A. prezenţa şocului rotulian
B. ecografie
C. puncţie articulară
D. rezonanţă magnetică nucleară
E. tomografie computerizată
(pag. 2280)
C2544051. Factorul determinant al entorsei este:

A. factorul congenital
B. factorul predispozant dobândit

C. traumatismul
D. paralizia
E. ruptura tendinoasă
(pag. 2274)
C2544052. Care dintre afirmaţiile privitoare la entorse este cea adevărată?

A. sunt întotdeauna grave
B. diagnosticul este întotdeauna dificil
C. sunt unele din cele mai frecvente tipuri de traumatisme osteoarticulare
D. se tratează doar prin mijloace ortopedice
E. duc întotdeauna la sechele grave
(pag. 2274)
C2644053. Cea mai frecventă formă de cancer anal este:

A. Cancerul epidermoid.
B. Melanolmul malign
C. Boala Paget a anusului.
D. Adenocarcinomul
E. Carcinomul in situ.
(pag. 1758)
C2644054. În clasificarea UICC a cancerului anal Stadiul T2 cuprinde:

A. Invazia cu extensie la rect sau piele.
B. Extensie la organele vecine.
C. Invazia a 1/3 din circumferinţa rectului.
D. Prezenţa metasztazelor.
E. Adenopatii la distanţă.
(pag. 1758)
C2644055. În stadiul T1-2 al cancerului anal tratamentul de elecţie este reprezentat de:
A. Colostomie.
B. Asocierea radio cu chimioterapie.
C. Cauterizare.
D. Radioterapie.
E. Chimioterapie.
(pag. 1761)
C2644056. În stadiul T4 tratamentul de elecţie este:

A. Asocierea radioterapie cu chirurgie.
B. Chimioterapie.
C. Radioterapie.
D. Strict chirurgical.
E. Pacientul este considerat depăşie terapeutic.
(pag. 1762)
C2644057. Următoarea extensie nu este caracteristică canecrului anal.

A. Proximală.
B. În profunzime.
C. Perineurală.
D. Linfatică.
E. Sangvină.
(pag. 1758)
C2644058. Entorsele grave radio-carpiene se imobilizeaza in atela ghipsata pentru:

A. 7 zile
B. 14-21 de zile
C. 30 de zile
D. 7-14 zile
E. Nu se imobilizeaza
(pag. 2283)
C2644059. Miscarea de eversiune fortata in entorsa gleznei se caracterizeaza prin:

A. Asocierea dintre abductie si adductie
B. Asocierea dintre adductie si rotatie interna
C. Asocierea dintre abductie si rotatie externa
D. Asocierea dintre adductie si rotatie externa
E. Asocierea dintre abductie si rotatie interna
(pag. 2277)
C2644060. Entorsa nu se poate complica cu:

A. Hidartroza repetata
B. Instabilitate cronica articulara
C. Tulburari vasomotorii
D. Pseudoartroza
E. Hipotrofie musculara
(pag. 2276)
C2644061. Care este cea mai frecventa intalnita forma clinica de entorsa in practica traumatologica
osteo-articulara?
A. Entorsa soldului
B. Entorsa cotului
C. Entorsa coloanei vertebrale
D. Entorsa gleznei
E. Entorsa radio-carpiana
(pag. 2277)
C2644062. Care este cel mai frecvent intalnit mecanism de producere in entorsa genunchiului?
A. Flexia urmata de o hiperextensie fortata
B. Rotatia interna combinata cu rotatia externa
C. Valgusul fortat combinat cu flexie si rotatie externa
D. Varusul fortat combinat cu flexie si rotatie interna
E. Valgusul urmat de extensie fortata
(pag. 2279)
C2744063. Mecanismul prin care se produce ruptura ligamentului colateral intern consta in:
A. Suprasolicitare in varus asociat semiflexiei
B. Fortare in valgus asociat flexiei si rotatiei externe a gambei
C. Deplasare anterioara brusca a gambei
D. Fortare in valgus asociat extensiei complete a genunchiului
E. Suprasolicitare in varus asociata extensiei si rotatiei externe a gambei
C2844064. Entorsele de gradul II se caracterizeaza prin:

A. ruptura partiala a ligamentelor
B. ruptura totala a ligamentelor

C. dezinsertia ligamentelor
D. prezenta osteodistrofiei posttraumatice
E. toate raspunsurile sunt corecte
(pag. 2275)
C2844065. Hemartroza in contextul entorselor genunchiului apare cel mai frecvent datorita rupturii:
A. meniscului
B. ligamentului colateral medial
C. ligamentului capsular posterior
D. ligamentului incrucisat anterior
E. ligamentului incrucisat posterior
(pag. 2280)
C1244066. Tratamentul entorselor de genunchi este

A. conservator in entorsele de grd.I
B. conservator in entorsele de grd.II
C. exclusiv conservator in entorsele de grd.III
D. exclusiv chirurgical in entorsele de grd.III
E. conservator sau de preferat chirurgical in entorsele de grd.III
(pag. 2282)
C1244067. Indicatia de tratament in entorsele de genunchi va tine cont de

A. varsta bolnavului
B. profesiunea bolnavului
C. gravitatea leziunii
D. sexul bolnavului
E. activitatea sportiva
(pag. 2282)
C1244068. In examinarea genunchiului posttraumatic se utilizeaza

A. testul sertarului anterior
B. testul Lachmann
C. testul sertarului lateral
D. testul sertarului medial
E. testul sertarului posterior
(pag. 2281)
C1244069. Leziunile anatomopatologice ce pot fi prezente in entorsele recente sunt

A. intinderea ligamentelor
B. ruptura ligamentelor
C. dezinsertia ligamentelor
D. osteodistrofia posttraumatica
E. leziuni cartilaginoase
(pag. 2274, 2275)
C1244070. Explorarile paraclinice ce pot fi utilizate in diagnosticul entorselor sunt

A. ecografia
B. radiografia
C. tomografia computerizata
D. artroscopia
E. RMN
(pag. 2276)
C1244071. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la entorsele de genunchi sunt adevarate ?
A. hidrartroza se pune in evidenta prin socul rotulian
B. hemartroza este in 80% din cazuri consecinta rupturii ligamentului incrucisat posterior
C. examinarea genunchiului nu se va efectua comparativ
D. in entorsele de grd.I tumefierea articulara lipseste sau este moderata
E. revarsatul articular nu se va evacua prin punctie
(pag. 2280)
C1244072. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la entorsele degetelor sunt false ?
A. mecanismul de producere consta in hiperflexie
B. impotenta functionala este completa
C. instabilitatea articulara este intotdeauna prezenta
D. tratamentul entorselor de grd.III este de preferat conservator
E. tratamentul entorselor de grd.III este de preferat chirurgical
(pag. 2283)
C1244073. Indicatiile utilizarii RMN in entorsele de genunchi sunt

A. leziunile partilor moi periarticulare
B. leziunile de menisc
C. leziunile LIA
D. condropatii
E. revarsatul articular seros
(pag. 2282)
C1344074. In hemartroza posttraumatica acuta a genunchiului artroscopia permite decelarea leziunilor:

A. Ligamentului lateral intern
B. Ligamentului lateral extern
C. Ligamentului incrucisat anterior
D. Meniscurilor
E. Tendonului rotulian
(pag. 2282)
C1344075. In entorsele grave de genunchi tratamentul chirurgical este indicat la pacienti cu varsta:
A. 1-15 ani
B. 15-30 ani
C. 30-40 ani
D. 40-60 ani
E. peste 60 de ani
(pag. 2282)
C1344076. Sechelele in entorsele vechi ale degetelor sunt reprezentate de:

A. Redoare la miscarea de flexie-extensie
B. Durere la flexia policelui
C. Redoare la miscarea de lateralitate
D. Durere la extensia policelui
E. Durere la miscarea de pronosupinatie a antebratului
(pag. 2283)
C1344077. In entorsele de glezna, rezultatul rupturilor anterioare a ligamentului talo-fibular,

calcaneofibular si fibrelor anterioare din ligamentul deltoid este:
A. Subluxarea talusului spre inainte
B. Subluxarea talusului spre inapoi
C. Rotatia laterala a talusului
D. Rotatia mediala a talusului
E. inclinatea talusului in valgus
(pag. 2277)
C1344078. Factori predispozanti ai entorselor sunt:

A. Genu valgum
B. Genu varum
C. Picior var equin congenital
D. Laxitatea articulara posttraumatica
E. Asocierea fracturilor
(pag. 2274)
C1344079. Care dintre urmatoarele leziuni NU este leziune articulara asociata unei entorse:
A. Leziuni ale sinovialei cu hemartroza
B. Leziuni ale meniscurilor intraarticulare
C. Leziuni ale cartilajelor articulare
D. Leziuni ale vaselor mari periarticulare
E. Leziuni ale nervilor periarticulari
(pag. 2275)
C1344080. Fizioterapia cu ultrasunete folosita in tratamentul entorselor are efect in:

A. Dispersarea hematomului local
B. Stimularea circulatiei in zona afectata
C. Accelerarea cicatrizarii
D. Combaterea osteoporozei
E. Scaderea activitatii musculare periarticulare
(pag. 2276)
C1444081. Instabilitatea rotationala anterolaterala a genunchiului presupune:

A. Rotatie interna care depaseste cu 25 mm planul frontal al genunchiului
B. Ruptura L.I.P.
C. Leziunea ligamentului capsular posterior
D. Leziunea muschiului popliteu
E. Leziunea meniscului intern
(pag. 2281)
C1444082. Examenul local in entorse evidentiaza:

A. Tumefactie, eritem, echimoze periarticulare
B. Crepitatii
C. Pozitia antalgica sau vicioasa
D. Hipertermia locala
E. Cresterea amplitudinii unor miscari
(pag. 2275)
C1444083. Leziunile articulare care au loc in entorse sunt:

A. Rupturi ale capsulei articulare
B. Leziuni ale sinovialei cu hemartroze
C. Leziuni ale meniscurilor intraarticulare

D. Leziuni ale cartilajelor articulare
E. Rupturi tendinoase sau musculare
(pag. 2275)
C1444084. Pentada nefasta Trillat asociaza:

A. Ruptura unui ligament colateral
B. Ruptura capsulei articulare si a calotei condiliene
C. Ruptura sinovialei si a calotei condiliene
D. Ruptura meniscului si a ligamentulor incrucisate
E. Ruptura ligamentului colateral intern si a L.I.A.
(pag. 2279)
C1444085. Entorsele de gradul I ale genunchiului beneficiaza de urmatorul tratament:

A. Repaus articular
B. Crioterapie
C. Imobilizare 4-6 saptamani
D. Bandaj elastic compresiv
E. Ultrasunete
(pag. 2282)
C1444086. Testele dinamice pentru stabilirea instabilitatii anteroposterioare a genunchiului sunt:

A. Testul Lachmann
B. Testul sertarului
C. Pivot shift
D. Jerk test
E. Socul rotulian
(pag. 2281)
C1444087. Entorsa metacarpo-falangiana de gradul I si II are urmatoarele particularitati:

A. Impotenta functionala moderata
B. Miscarea de prehensiune dureroasa
C. Durere de abductie sau hiperextensia policelui
D. Imposibilitatea de a prinde intre police si index
E. Atitudinea vicioasa a policelui
(pag. 2283)
C1444088. Triada nefasta O’Donoghue cuprinde:

A. Ruptura ligamentului lateral extern
B. Ruptura ligamentului lateral intern
C. Ruptura L.I.P.
D. Ruptura L.I.A.
E. Ruptura meniscului intern
(pag. 2279)
C1444089. Leziunile ligamentelor in entorse prezinta urmatoarele aspecte anatomo-patologice:

A. Intindere sau elongatie ligamentara
B. Ruptura ligamentara partiala sau totala
C. Dezinsertia ligamentara
D. Desirarea capsulo-ligamentara
E. Ruptura franca capsulo-ligamentara
(pag. 2274-2275)
C1444090. Mecanismul de producere al entorselor consta in:

A. Hiperextensia
B. Hiperflexie
C. Varus exagerat
D. Valgus exagerat
E. Tasare
(pag. 2274)
C1444091. Entorsele se definesc prin:

A. Pierderea completa a raporturilor dintre suprafetele articulare
B. Pierderea partiala
C. Traumatisme articulare inchise
D. Afectarea partilor moi articulare si periarticulare
E. Diastazis interosos
(pag. 2274)
C1544092. Care sunt metodele imagistice de diagnostic ale unei entorse de gradul III de genunchi?
A. Radiografia clasica;
B. Scintigrafia;
C. Radiografia dinamica;
D. Rezonanta magnetica nucleara;
E. Ecografia Doppler.
(pag. 2281, 2282)
C1544093. Alegeti din variantele urmatoare principiile de tratament complex si complet a entorselor de
gradul III:
A. Blocarea reactiilor vasomotorii;
B. Tratarea leziunilor ligamentare;
C. Artroplastie de necesitate;
D. Combaterea amiotrofiei;
E. Combaterea osteoporozei.
(pag. 2276)
C1544094. Intr-o entorsa de genunchi artroscopia poate diagnostica:

A. Leziuni de menisc;
B. Leziuni capsulo-ligamentare;
C. Leziuni ale nervului sciatic popliteu extern;
D. Leziuni cartilaginoase;
E. Leziuni vasculare.
(pag. 2282)
C1544095. In entorsa de gradul I a genunchiului se pot face urmatoarele tratamente:

A. Imobilizare in aparat gipsat;
B. Sutura capsulo-ligamentara;
C. Bandaj elastic-compresiv;
D. Crioterapie;
E. Repaus articular.
(pag. 2282)
C1544096. Triada nefasta (O'Donoguhue) in entorsa de genunchi este data de asocierea urmatoarelor
leziuni:
A. Ruptura de ligament incrucisat anterior;
B. Ruptura de menisc intern;

C. Ruptura de tract ilio-tibial;
D. Ruptura ligamentului lateral intern;
E. Ruptura ligamentului incrucisat posterior.
(pag. 2279)
C1544097. In entorsele de gradul II de genunchi se pot folosi urmatoarele procedee terapeutice:

A. Punctie articulara evacuatorie;
B. Imobilizare articulara gipsata sau ortetica pentru 10-12 saptamani;
C. Crioterapie;
D. Repaus total la pat cu gamba in pozitie procliva;
E. Reconstructie capsulo-ligamentara.
(pag. 2282)
C1544098. Examinarea clinica in entorsa de glezna poate pune in evidenta urmatoarele:

A. Durere la nivelul calcaneului;
B. Reducerea mobilitatii active a gleznei;
C. Dureri pe traiectul ligamentelor;
D. Dureri pe extremitatile osoase;
E. Crepitatii la nivelul articulatiei.
(pag. 2278)
C1644099. Entorsele de genunchi sunt mai frecvente:

A. la adultul tanar
B. la femei
C. la batrani
D. la copii
E. la sugari
(pag. 2279)
C1644100. Tratamentul entorsei de genunchi de gradul I consta in:

A. tratament chirurgical efectuat cat mai precoce
B. repaus articular
C. bandaj elastic compresiv
D. crioterapie
E. diatermice, ultrasunete
(pag. 2282)
C1644101. Datorita tulburarilor vasomotorii in entorse apare:

A. contractura musculara locala
B. creste volumul de lichide in spatiul extracelular
C. leziuni ale cartilajului articular
D. hemoconcentratie si cresterea vascozitatii sanguine
E. fractura de stress
(pag. 2275)
C1644102. Leziunile ligamentare in entorse pot fi:

A. intindere sau elongatie ligamentara
B. ruptura ligamentara partiala
C. dezinsertie ligamentara
D. nu se pun in evidenta leziuni ligamentare
E. ruptura ligamentara totala
(pag. 2274)
C1644103. Cei mai frecventi factori predispozanti congenitali in etiopatogenia entorselor sunt:
A. sindactilia
B. genu valgum congenital
C. focomelia
D. piciorul var equin
E. nu se cunosc factori predispozanti congenitali in etiopatogenia entorselor
(pag. 2274)
C1644104. Leziuni articulare asociate in entorse pot fi:

A. leziuni ale sinovialei cu hemartroza
B. rupturi ale capsulei articulare
C. fractura intraarticulara
D. luxatia
E. leziuni ale meniscurilor intraarticulare
(pag. 2275)
C1644105. Complicatiile entorselor pot fi:

A. tulburari vasomotorii, cianoza
B. pseudartroza
C. hipotrofie musculara
D. hidartroza repetata
E. instabilitate cronica articulara
(pag. 2276)
C1644106. Factori predispozanti in entorse pot fi:

A. congenitali
B. dobanditi
C. determinanti
D. psihici
E. nu exista factori predispozanti
(pag. 2274)
C2244107. Din definiţia entorselor rezultă că:

A. sunt traumatisme articulare deschise
B. afectează numai structurile intraarticulare
C. apar în urma unor suprasolicitări de lungă durată
D. afectează structuri intra şi periarticulare
E. sunt traumatisme articulare închise
(pag. 2274)
C2244108. Din definiţia entorselor rezultă că:

A. amplitudinea mişcării care produce entorsa este de amplitudine mai mare decât limita fiziologică
B. amplitudinea mişcării care produce entorsa este de amplitudine mai mică decât limita fiziologică dar
repetitivă
C. apar deplasări permanente ale elementelor osoase
D. nu apar deplasări permanente ale elementelor osoase
E. numărul complicaţiilor după aceste leziuni este destul de mare
(pag. 2274)
C2244109. Entorsele sunt mai des întâlnite la:

A. bărbaţi peste 70 ani
B. femei peste 60 ani

C. tineri
D. sportivi
E. copii
(pag. 2274)
C2244110. Care sunt factorii favorizanţi ai entorselor?

A. redorile articulare
B. laxitatea articulară
C. genu valgum
D. piciorul var-equin
E. osteoporoza
(pag. 2274)
C2244111. Ce leziuni apar în faza acută în urma unei entorse?

A. elongarea ligamentară
B. leziuni ale meniscurilor
C. scurtarea ligamentară
D. rupturi ale vaselor sanguine
E. osteoporoza regională
(pag. 2274-2275)
C2244112. Ce leziuni sechelare apar în urma unei entorse?

A. leziuni cartilaginoase
B. osteoporoza regională
C. dezinserţia ligamentară
D. retracţia ligamentară
E. hiperemia sinovialei
(pag. 2275)
C2244113. Ce leziuni nu apar în faza acută în urma unei entorse?

A. elongarea ligamentară
B. leziuni ale meniscurilor
C. rupturi ale vaselor sanguine
D. osteoporoza regională
E. retracţia ligamentară
(pag. 2274-2275)
C2244114. Ce leziuni sechelare nu apar în urma unei entorse?

A. leziuni ale meniscurilor
B. elongarea ligamentară
C. hiperemia sinovialei
D. osteoporoza regională
E. retracţia ligamentară
(pag. 2274-2275)
C2244115. Care sunt verigile patogenetice implicate în fiziopatologia entorsei?

A. stimularea receptorilor nervoşi
B. contractura musculară regională
C. scăderea vâscozităţii sanguine
D. hemodiluţie
E. intensificarea circulaţiei sanguine
(pag. 2275)
C2244116. Care sunt verigile patogenetice implicate în fiziopatologia entorsei ?

A. hemoconcentraţie
B. stimularea receptorilor nervoşi
C. încetinirea circulaţiei locale
D. plegia musculaturii locale
E. creşterea volumului de lichide intracelular
(pag. 2275)
C2244117. Care sunt verigile patogenetice implicate în fiziopatologia entorsei?

A. creşterea volumului de lichide extracelular
B. stimularea receptorilor nervoşi
C. încetinirea circulaţiei locale
D. hemoconcentraţie
E. plegia musculaturii locale
(pag. 2275)
C2244118. Anamneza pacientului care a suferit o entorsă trebuie să precizeze:

A. cine a acordat primul ajutor
B. timpul scurs de la traumatism până la momentul transportului
C. modalitatea de producere
D. dacă este prima entorsă sau nu
E. timpul scurs de la traumatism până la momentul prezentării la medic
(pag. 2275)
C2244119. Ce se constată la examenul local al unui pacient care a suferit o entorsă?

A. modificarea raporturilor anatomice ale articulaţiei
B. întreruperea continuităţii osoase
C. modificarea reliefului regiunii
D. echimoze regionale
E. atitudine antalgică
(pag. 2275)

A. atitudine antalgică
B. modificarea raporturilor anatomice ale articulaţiei
C. hipertermie locală
D. puncte dureroase pe traiectul ligamentelor
E. echimoze regionale
(pag. 2275)

A. creşterea patologică a amplitudinii unor mişcări
B. contractură musculară
C. hipotonie musculară
D. hipotermie regională
E. modificarea reliefului regiunii
(pag. 2275)
C2244122. Ce investigaţii paraclinice se utilizează în cazul entorselor?

A. radiografia
B. scintigrafia
C. arteriografia
D. tomografia computerizată
E. ecografia
(pag. 2276)
C2244123. Ce investigaţii paraclinice se utilizează în cazul entorselor?

A. rezonanţa magnetică nucleară
B. radiografia în poziţii speciale
C. scintigrafia
D. artroscopia
E. artrografia
(pag. 2276)
C2244124. De ce factori depinde evoluţia unei entorse?

A. modul de acordare a primului ajutor
B. vârstă
C. localizare
D. gradul leziunii
E. patologie asociată
(pag. 2276)
C2244125. Care din următoarele afirmaţii referitoare la evoluţia entorselor grave sunt adevărate?
A. recuperarea completă se face între 2-6 săptămâni
B. evoluţia este mai bună dacă se instituie un tratament precoce
C. evoluţia depinde de programul de recuperare
D. recuperarea completă se face între 6-12 săptămâni
E. evoluţia este mai bună dacă tratamentul este temporizat
(pag. 2276)
C2244126. Care sunt complicaţiile entorselor?

A. osteoscleroza
B. hipertrofia musculară
C. edemul dur
D. instabilitatea articulară
E. durerea cronică
(pag. 2276)
C2244127. Care sunt complicaţiile entorselor?

A. osteoporoza regională
B. hidrartroza repetată
C. limfangita
D. cianoza
E. osteita
(pag. 2276)
C2244128. Care sunt obiectivele tratamentului entorselor?

A. eliminarea hidrartrozei
B. blocarea reacţiilor vasomotorii
C. tratamentul leziunilor ligamentare
D. combaterea osteosclerozei
E. combaterea amiotrofiei
(pag. 2276)
C2244129. În cadrul tratamentului entorselor, blocarea reacţiilor vasomotorii se obţine prin?

A. aplicaţii calde
B. crioterapie
C. infiltraţii ale plexurilor nervoase la distanţă cu xilină 1%
D. antiinflamatoare steroidiene
E. miorelaxante scheletice
(pag. 2276)
C2244130. În tratamentul entorselor crioterapia acţionează prin?

A. efectul antitrombotic
B. efectul anestezic
C. scăderea inflamaţiei
D. scăderea fluxului venos
E. vasoconstricţie
(pag. 2276)
C2244131. Procedura fizioterapică cu diatermice acţionează favorabil într-o entorsă prin:

A. reducerea durerii
B. cresterea fluxului arterial
C. normalizarea circulaţiei locale
D. scăderea fluxului venos
E. efectul antiinflamator
(pag. 2276)
C2244132. Procedura fizioterapică cu ultrasunete acţionează favorabil într-o entorsă prin:

A. stimularea circulaţiei
B. efectul antiinflamator
C. micşorarea durerii
D. vasoconstricţie
E. dispersarea hematomului
(pag. 2276)
C2244133. Gimnastica medicală în tratamentul entorselor are rolul de a:

A. dispersa hematomul
B. reduce inflamaţia
C. reduce riscul formării aderenţelor
D. reduce redoarea articulară
E. produce vasoconstricţie
(pag. 2276)
C2244134. Care din următoarele ligamente sunt afectate într-o entorsă de gleznă?
A. calcaneofibular
B. calcaneonavicular
C. deltoidian
D. talofibular
E. talocuboidian
(pag. 2277)
C2244135. Care este simptomatologia în entorsa de gleznă?

A. durere vie în momentul producerii
B. posibilitatea reluării activităţii după accident

C. durere moderată în momentul producerii
D. imposibilitatea reluării activităţii după accident
E. impotenţă funcţionala relativă
(pag. 2278)
C2244136. La examenul obiectiv local al unui pacient cu entorsă de gleznă se constată:

A. tegumente cu temperatura normală
B. tumefacţie a retropiciorului
C. tumefacţie a antepiciorului
D. durere la nivelul maleolelor
E. durere la nivelul ligamentelor
(pag. 2278)
C2244137. La examenul obiectiv local al unui pacient cu entorsă de gleznă se constată:

A. scăderea mobilităţii active
B. creşterea mobilităţii active
C. scăderea mişcărilor de lateralitate
D. creşterea mişcărilor de lateralitate
E. redoare a gleznei
(pag. 2278)
C2244138. Tratamentul conservator al entorsei grave de gleznă constă în:

A. imobilizare în aparat gipsat cruropodal
B. profilaxie cu antiagregante plachetare
C. imobilizare în aparat gipsat gambopodal
D. profilaxie cu antitrombotice
E. program de recuperare funcţională
(pag. 2278)
C2244139. Incidenţa crescută a entorsei genunchiului la femei se explică prin:

A. obezitate
B. genu varum fiziologic
C. hiperlaxitate ligamentară
D. genu valgum fiziologic
E. hipotrofie musculară
(pag. 2279)
C2244140. Care sunt leziunile prezente la nivelul sinovialei genunchiului într-o entorsă?
A. ruptura sinovialei
B. hernierea sinovialei
C. hemartroza
D. hidrartroza
E. pigmentarea cu hemosiderină
(pag. 2279)
C2244141. Prezenţa unei colecţii la nivelul articulaţiei genunchiului se pozitivează clinc prin:
A. prezenţa şocului rotulian
B. scintigrafie
C. ecografie
D. RMN
E. puncţie evacuatorie
(pag. 2280)
C2244142. Indicaţia de tratament a entorselor de genunchi se individualizează în funcţie de:

A. vârstă
B. gradul de osteoporoză
C. profesiune
D. activitatea sportivă a pacientului
E. mărimea hemartrozei
(pag. 2282)
C2244143. Care din următoarele metode de tratament se practică într-o entorsă de genunchi gr.II ?
A. imobilizare gipsată în extensie 180 grade
B. imobilizare în orteză în flexie 30-40 grade
C. puncţie evacuatorie
D. imobilizare timp de 4-6 săptămâni
E. crioterapie
(pag. 2282)
C2244144. În entorsele radio-carpiene se pot aplica următoarele metode de tratament:

A. imobilizarea pentru 4-6 săptămâni
B. imobilizare în bandaj elastic
C. repausul fizic
D. imobilizare gipsată 14-21 zile
E. rezecţia ligamentelor lezate
(pag. 2283)
C2244145. Care sunt sechelele după entorsele degetelor?

A. devierea în valgum
B. devierea în varum
C. hemartroza
D. redoarea articulară
E. durerea la flexie
(pag. 2283)
C2344146. Obiectivele tratamentului entorselor sunt:

A. Blocarea reactiilor vasomotorii
B. Tratamentul leziunilor ligamentare
C. Corticoterapia
D. Combaterea amiotrofiei
E. Combaterea osteoporozei posttraumatice
(pag. 2276)
C2344147. Miscarea de inversiune, cel mai frecvent implicata in entorsele gleznei, implica:
A. Adductie
B. Rotatie externa
C. Abductie
D. Rotatie interna
E. Flexie
(pag. 2277)
C2344148. Complexul ligamentar lateral al gleznei este format din:

A. Ligamentul talofibular anterior
B. Ligamentul tibiotalar anterior

C. Ligamentul calcaneofibular
D. Ligamentul deltoid
E. Ligamentul talofibular posterior
(pag. 2277)
C2344149. Triada O °Donoghue include, cu exceptia

A. Ruptura ligamentului lateral al gleznei
B. Ruptura LIA
C. Ruptura LIP
D. Ruptura meniscului intern
E. Ruptura meniscului extern
(pag. 2279)
C2344150. Pentru a evidentia instabilitatea anteroposterioara de genunchi se pot folosi, cu exceptia:

A. Testul sertarului anterior
B. Testul sertarului posterior
C. Socul rotulian
D. Testul Lachmann
E. Punctia articulara
(pag. 2280-2281)
C2344151. Indicatia de tratament in entorsele genunchiului va tine cont de:

A. Varsta pacientului
B. Momentul prezentarii la medic
C. Mecanismul de producere
D. Antecedentele heredo-colaterale
E. Gravitatea leziunii
(pag. 2282)
C2344152. Tratamentul entorselor de genunchi de gradul I consta in:

A. Repaus articular
B. Crioterapie
C. Sutura artroscopica a LIA
D. Aparat gipsat cruropodal 4-6 saptamani
E. Tratament chirurgical
(pag. 2282)
C2344153. Pot sugera ruptura LIA:

A. Testul sertarului pozitiv
B. Artroscopia exploratorie
C. Testul Lachmann pozitiv
D. Genunchiul dureros
E. Prezenta hemartrozei
(pag. 2280-2281)
C2344154. Urmatoarele afirmatii sunt adevarate in entorse, cu exceptia:

A. Ligamentele lungi cedeaza primele
B. Ligamentele scurte cedeaza primele
C. Punctele dureroase corespund reperelor osoase
D. La inceput difuza, durerea creste in intensitate in urmatoarele ore
E. La inceput violenta, durerea devine difuza in urmatoarele ore
(pag. 2275-2277)
C2344155. Pentada nefasta Trillat cuprinde:

A. Ruptura unui ligament colateral al genunchiului
B. Ruptura capsulei articulare
C. Ruptura meniscului
D. Ruptura unui ligament incrucisat
E. Fractura infundare a platoului tibial extern
(pag. 2279)
C2344156. Radiografiile in pozitii sustinute:

A. Sunt utile in diagnosticul instabilitatilor articulare
B. Se fac bilateral pentru comparatie
C. Nu necesita niciodata anestezie
D. Pun diagnosticul in luxatii
E. Trebuie evitate, deoarece produc leziuni ligamentare iatrogene
(pag. 2278)
C2344157. Entorsele incorect tratate pot determina la distanta:

A. Hidartroze repetate
B. Hipotrofii musculare
C. Luxatii patologice
D. Osteoporoza extremitatilor respective
E. Instabilitate articulara cronica
(pag. 2276)
C2344158. Fizioterapia cu ultrasunete:

A. Este contraindicata in entorse
B. Este utila in tratamentul precoce al entorselor usoare
C. Are rol in dispersarea hematomului local
D. Este dureroasa si se face sub anestezie
E. Stimuleaza circulatia sangvina in zona afectata
(pag. 2276)
C2344159. Leziunile ligamentului colateral median al gleznei:

A. Sunt mai rare decat cele ale ligamentului colateral lateral
B. Se produc cel mai frecvent prin eversiune fortata
C. Pot consta in smulgeri din zona de insertie pe maleola tibiala, impreuna cu un fragment osos
D. Constau intotdeauna in mici elongatii ligamentare
E. Determina durere pe varful maleolei peroniere
(pag. 2277)
C2544160. Care sunt metodele imagistice de diagnostic ale unei entorse gradul III de genunchi?
A. radiografia clasică
B. scintigrafia
C. radiografia dinamică
D. rezonanţa magnetică nucleară
E. ecografia Doppler
(pag. 2281,2282)
C2544161. Într-o entorsă de genunchi artroscopia poate diagnostica:

A. leziuni de menisc
B. leziuni capsulo-ligamentare
C. leziuni ale nervului sciatic popliteu extern
D. leziuni ale cartilajului articular
E. leziuni ale arterei poplitee
(pag. 2282)
C2544162. Entorsa de gradul III a genunchiului poate prezenta clinic:

A. hemartroză
B. instabilitate articulară
C. "şoarece" articular
D. semnul creionului
E. ruptură de menisc
(pag. 2280, 2281)
C2544163. Instabilitatea rotaţională antero-medială a genunchiului presupune asocierea de:

A. rotaţie externă a gambei şi piciorului
B. rotaţie internă a gambei şi piciorului
C. deplasarea înainte a platoului tibial medial
D. deplasarea înapoi a platoului tibial medial
E. deplasarea înapoi a platoului tibial lateral
(pag. 2281)
C2544164. Următoarele leziuni se întâlnesc în pentada nefastă (Trillat):

A. ruptura unuia din ligamentele colaterale
B. ruptura capsulei articulare şi a calotei condiliene de aceeaşi parte
C. ruptura meniscului de aceeaşi parte
D. ruptura sau smulgerea tractului ilio-tibial
E. ruptura ambelor ligamente încrucişate
(pag. 2279)
C2544165. Triada nefastă (O"Donoghue) este dată de asocierea următoarelor leziuni:

A. ruptură de ligament încrucişat anterior
B. ruptură de menisc intern
C. ruptură de tract ilio-tibial
D. ruptură de ligament colateral intern
E. ruptură de ligament încrucişat posterior
(pag. 2279)
C2544166. În entorsele gradul II de genunchi se pot folosi următoarele procedee terapeutice:

A. puncţie articulară
B. mobilizare articulară imediată
C. crioterapie
D. imobilizare gipsată pentru 12 săptămâni
E. infiltraţii locale anestezice
(pag. 2282)
C2544167. În laxităţile posttraumatice de genunchi apărute la persoane tinere şi cu activitate fizică

intensă, se pot folosi următoarele variante terapeutice:
A. Chirurgie reparatorie a ligamentelor colaterale
B. Chirurgie reparatorie a ligamentelor încrucişate
C. Chirurgie reparatorie a capsulei posterioare şi a ligamentelor capsulare posterioare
D. imobilizare gipsată rapidă şi prelungită
E. mobilizare articulară rapidă

(pag. 2280, 2281, 2282)
C2544168. În entorsa radiocarpiană se întâlnesc următoarele simptome şi semne:

A. durere locală la mişcările de flexie-extensie
B. echimoză la nivelul feţei anterioare a antebraţului în regiunea distală
C. deformare în "baionetă" a gâtului mâinii
D. tumefacţie a gâtului mâinii
E. mobilitate anormală severă a articulaţiei pumnului
(pag. 2283)
C2544169. În entorsa de gradul I a genunchiului se pot aplica următoarele măsuri terapeutice:

A. imobilizare în aparat gipsat pentru 45 zile
B. sutură capsulo-ligamentară
C. bandaj elastic compresiv
D. crioterapie
E. repaus articular
(pag. 2282)
C2544170. Examinarea clinică într-o entorsă de gleznă poate pune în evidenţă următoarele:
A. durere la nivelul calcaneului
B. reducerea antalgică a mobilităţii active a gleznei
C. durere la palpare pe traiectul ligamentelor
D. durere la palpare la nivelul maleolelor
E. crepitaţii la nivelul articulaţiei gleznei
(pag. 2278)
C2544171. Alegeţi din variantele următoare principiile generale de tratament ale unei entorse:
A. blocarea reacţiilor vasomotorii
B. tratarea leziunilor ligamentare
C. artroplastia de necesitate
D. combaterea amiotrofiei şi a osteoporozei
E. artrodeza de necesitate
(pag. 2276)
C2544172. Caracterele generale ale entorselor de genunchi sunt:

A. se plasează pe locul 2 ca frecvenţă, după entorsele gleznei
B. determină leziuni complexe capsulo-ligamentare şi meniscale
C. sunt considerate mult mai grave decât cele de gleznă
D. se tratează doar prin mijloace ortopedice
E. au un prognostic funcţional mai rezervat
(pag. 2278, 2279)
C2544173. Care dintre afirmaţiile privitoare la etiopatogenia entorselor de genunchi sunt cele
adevărate?
A. sunt frecvente la adultul tânăr
B. mecanismul de producere este predominant direct
C. pot sau nu să fie însoţite de leziuni meniscale
D. cel mai frecvent mecanism de producere este cel de valgus forţat-flexie-rotaţie externă a gambei
E. cele mai frecvente etiologii sportive sunt fotbalul, schiul şi rugbyul
(pag. 2279)
C2544174. Care dintre testele şi manevrele următoare sunt edificatoare într-o instabilitate antero-
posterioară de genunchi?
A. creşterea amplitudinii mişcărilor de varus şi valgus ale gambei
B. testul sertarului
C. "pivot shift" test
D. testul Lachmann
E. "jerk test"
(pag. 2281)
C2544175. Cele mai frecvente indicaţii de explorare a genunchiului prin rezonanţă magnetică nucleară
sunt:
A. leziunile ligamentare
B. leziunile meniscale
C. osteocondrita disecantă
D. paralizia de nerv sciatic
E. controlul postoperator după ligamentoplastii
(pag. 2281, 2282)
C2544176. Care dintre afirmaţiile privind tratamentul entorselor de gradul III ale genunchiului sunt cele
adevărate?
A. preferabil este cel chirurgical
B. preferabil este cel ortopedic
C. se va aplica cât mai precoce după producerea traumatismului
D. artroscopia are un rol esenţial
E. cel chirurgical este recomandat mai ales la persoanele tinere
(pag. 2282)
C2544177. Tratamentul entorsei metacarpo-falangiene de grad III a policelui constă în:

A. imobilizare gipsată rapidă pentru 90 zile
B. sutura sau reinserţia ligamentelor
C. imobilizare gipsată postoperatorie de 21 zile
D. tratament recuperator după suprimarea gipsului
E. mobilizare continuă şi susţinută a policelui imediat după traumatism
(pag. 2283)
C2544178. Entorsele sunt caracterizate prin:

A. sunt traumatisme articulare închise
B. sunt însoţite întotdeauna de fracturi intraarticulare
C. afectează părţile moi articulare şi periarticulare
D. nu provoacă o deplasare permanentă a extremităţilor osoase articulare
E. tratamentul lor este exclusiv ortopedic
(pag. 2274)
C2544179. Mecanismele implicate în producerea unei entorse sunt:

A. producerea unei fracturi juxtaarticulare
B. exagerarea unei mişcări normale
C. efectuarea unei mişcări poliarticulare
D. efectuarea unei mişcări anormale
E. ruptura unui tendon periarticular
(pag. 2274)
C2544180. Leziunile anatomopatologice ligamentare dintr-o entorsă pot fi:

A. întindere sau elongaţie
B. ruptură parţială
C. osificare ligamentară
D. ruptură totală
E. dezinserţie
(pag. 2274, 2275)
C2544181. Leziunile articulare asociate într-o entorsă pot fi:

A. leziuni sinoviale cu hemartroză
B. rupturi ale capsulei articulare
C. leziuni meniscale
D. leziuni vasculonervoase
E. leziuni ale cartilajului articular
(pag. 2275)
C2544182. Alegeţi din variantele următoare procesele fiziopatologice declanşate de o entorsă:

A. paralizie
B. stimularea receptorilor nervoşi din structurile lezate
C. ischemie acută periferică severă tranzitorie
D. modificări metabolice celulare locale
E. contractură musculară locală reflexă
(pag. 2275)
C2544183. Gradele de clasificare a entorselor sunt:

A. gradul I: întindere ligamentară
B. gradul II: ruptură parţială a ligamentelor
C. gradul III: ruptură totală sau dezinserţie ligamentară
D. gradul IV: entorsă asociată cu o luxaţie articulară contralaterală
E. entorsă asociată cu o fractură juxtaarticulară
(pag. 2275)
C2544184. Simptomele principale ale unei entorse sunt:

A. alterarea stării generale
B. durere articulară ce creşte progresiv
C. febră ce creşte progresiv
D. impotenţă funcţională articulară de grade variabile
E. frison
(pag. 2275)
C2544185. Examenul local într-o entorsă poate depista:

A. tumefacţie locală
B. crepitaţii osoase
C. puncte dureroase cu sediu ligamentar
D. echimoză periarticulară
E. poziţie antalgică articulară
(pag. 2275)
C2544186. Care sunt explorările paraclinice utilizate în investigarea unei entorse?

A. Radiografia
B. rezonanţa magnetică nucleară
C. ecografia
D. scintigrafia
E. artroscopia
(pag. 2275, 2276)
C2544187. Complicaţiile tardive ale unei entorse neglijate sunt:

A. hidartroze repetate
B. edem dur local
C. hipotrofia musculară
D. paralizia parţială
E. osteoporoza extremităţilor osoase articulare
(pag. 2276)
C2544188. Care dintre următoarele afirmaţii privind mobilizarea articulară terapeutică dintr-o entorsă
sunt adevărate?
A. se începe întotdeauna imediat după producerea entorsei
B. în entorsele grave, se aplică susţinut şi precoce înaintea intervenţiei chirurgicale
C. în entorsele uşoare, se aplică doar după dispariţia durerii şi a tumefacţiei locale
D. reduce riscul aderenţelor şi a redorilor articulare
E. se aplică imediat după suprimarea aparatului gipsat sau a ortezei
(pag. 2276)
C2544189. Entorsele de gleznă au următoarele caractere generale:

A. se însoţesc de fracturi maleolare
B. sunt cele mai frecvente în practica traumatologică
C. nu produc o dislocare permanentă a articulaţiei
D. se tratează doar prin metode chirurgicale
E. sunt, în general, benigne
(pag. 2277)
C2644190. Semnele clinice ale tumorilor anale cuprind:

A. Alternanţă de constipaţie cu diaree.
B. masă tumorală anală.
C. Falsă senzaţie de defecaţie.
D. Scurgeri sero-sangvinolente.
E. Alterarea precoce a stării generale.
(pag. 1760)
C2644191. Intervenţiile chirurgicale neindicate în cancerul anal pot fi:

A. Amputaţia abdomino-perineală de rect.
B. Operaţia Dixon.
C. Operaţia Hartmann.
D. Colostomie.
E. Amputaţia rectală pe cale perineală.
(pag. 1761)
C2644192. Următoarele afirmaţii sunt adevărate legate de boala Bowen a anusului.

A. Apare sub forma unei excseme suprainfectate.
B. Are prognostic mai bun decât boala Paget anală.
C. Are aspect polimorf sub forma unor papule eritematoase.
D. Tratamentul de elecţie este strict radioteapeutic.
E. Evoluţie lentă cu recidive frecvente.
(pag. 1762-1763)
C2644193. Următoarele afirmaţii sunt legate de cancerul coloid al anusului:

A. Se dezvoltă în canalele glandelor Hermann şi Desfosses.
B. Se pot dezvolta spre fosa ischio-rectală fără a avea legătură cu canalul anal.
C. Tratamentul de elecţie este radioterapia.
D. Tratamentul de elecţie este excizia chirurgicală largă.
E. Este cea mai frecventă formă de cancer anal.
(pag. 1762)
C2644194. Melanomul malign anal nu este caracterizat prn:

A. Apariţie excepţională.
B. Diagnosticul se pune colonoscopic.
C. Diagnosticul poate fi stabilit cu ajutorul markerului imunitar S 100.
D. Tumorile mici sub 2 mm justifică amputaţia abdomino-perineală.
E. Evoluţia exte lentă fără recidive sau metastaze.
(pag. 1763)
C2644195. Următoarele afirmaţii legate de cancerul anal sunt adevărate:

A. Leiomiosrcoamele anale au punc de plecare din mucoasa anală.
B. Tratamentul de elecţie al leiomiosarcoamelor anale este amputaţia abdomino-perineală.
C. Recidiva după excizia locală este regula.
D. Supravieţuirea la 5 ani depăşeşte 40%.
E. Metastazele hepatice şi pulmonare sunt rare.
(pag. 1763)
C2644196. Nu sunt considerate stări precanceroase pentru cancerul anal:

A. Fistulele perianale.
B. Boala Chron.
C. Condiloamaele acuminate.
D. Fisurile anale.
E. Hemoroizii.
(pag. 1759)
C2644197. Boala Paget perianală se caracterizează prin:

A. Aspectul unei ecseme suprainfectate.
B. Semnul clinic cel mai frecven este pruritul.
C. Se asociază frecvent cu alte leziuni maligne de vecinătate.
D. Tratamentul de elecţie este radioterapia.
E. Diagnosticul pozitiv se pune prin descoperirea histologică a celulelor clare.
(pag. 1762)
C2644198. Următoarele afirmaţii legate de cancerul anal sunt false:

A. Este una dintre cele mai frecvete leziuni neoplazice ale tubului digestiv.
B. Cancerul epidermoid este cea mai frecventă formă.
C. Tratamentul este complex radio-chirurgical.
D. Doza maximă de radioterapie este 70 Guy.
E. Intervenţia chirurgicală de elecţie este rezecţia recto-sigmoidiană transabdominală.
(pag. 1761)
C2644199. Următoarele afirmaţii legate de clasificarea UICC a cancerului anal nu sunt adevărate:
A. T1 mai mare de 1/3 din circumferinţa rectală.
B. T2 mai mic decât 1/3 din circumferinţa rectală.
C. N2 reprezintă adenopatie regională.
D. M1 reprezintă metastaze prezente.
E. T4 reprezintă extensie la organele vecine.
(pag. 1758)
C2644200. Obiectivele principale ale tratamentului entorselor sunt:

A. Blocarea reactiilor vasomotorii
B. Prevenirea infectiilor
C. Tratamentul leziunilor ligamentare
D. Combaterea amiotrofiei si osteoporozei
E. Prevenirea pseudoartrozelor
(pag. 2276)
C2644201. Leziunile ligamentului lateral al gleznei se produc printr-un mecanism de:

A. Adductie
B. Inversiunea fortata asociata cu flexia plantara
C. Eversiune fortata
D. Abductie
E. Rotatie externa
(pag. 2277)
C2644202. Leziunile ligamentului deltoid se produc printr-un mecanism de:

A. Eversiune fortata
B. Adductie
C. Inversiune fortata
D. Rotatie externa
E. Abductie
(pag. 2277)
C2644203. Nu sunt caracteristice in entorsa radiocarpiana urmatoarele simptoame:

A. Gatul mainii in forma de "dos de furculita"
B. Echimoza la nivelul fetei anterioare ale antebratului in regiunea distala
C. Durere si impotenta functionala la flexie si extensia palmara
D. Tumefierea si edematierea periarticulara
E. Rigiditatea elastica
(pag. 2283)
C2644204. Nu sunt factori predispozanti cogenitali in etiopatogenia entorselor

A. Focomelia
B. Piciorul var equin
C. Polidactilia
D. Genu valgum congenital
E. Hemimelia
(pag. 2274)
C2644205. Care sunt obiectivele generale ale tratamentului entorselor?

A. Tratamentul ortopedic sau chirurgical al leziunilor ligamentare
B. Prevenirea aparitiei pseudoartrozelor
C. Combaterea amiotrofiei si osteoporozei
D. Blocarea reactiilor vasomotorii
E. Tratamentul luxatiilor inveterate asociate
(pag. 2276)
C2644206. Entorsele se caracterizeaza prin urmatoarele tipuri de leziuni ligamentare:

A. Ruptura ligamentara totala
B. Dezinsertie ligamentara
C. Nu sunt caracteristice leziunile ligamentare
D. Intindere sau elongatie ligamentara
E. Ruptura ligamentara partiala
(pag. 2274)
C2644207. In entorse blocarea reactiilor vasomotorii se poate realiza cu:

A. Antibioterapie cu spectru larg
B. Crioterapie
C. Tratament antiinflamator nesteroidian
D. Tromboprofilaxie
E. Infiltratii cu anestezice locale
(pag. 2276)
C2644208. Care dintre urmatoarele afirmatii caracterizeaza cel mai bine entorsa?
A. Apare mai rar la barbati
B. Sunt rare la copsa
C. Varful de incidenta se afla la tineri si adulti
D. Este rar intalnita la sexul feminin
E. Este apanajul varstei inaintate
(pag. 2274)
C2744209. Sunt elemente ale testului "pivot shift”:

A. Reprezinta un test dinamic pentru diagnosticul rupturii ligamentelor colaterale
B. Genunchiul este fortat in varus in timp ce se flecteaza genunchiul
C. Genunchiul este fortat in varus cu genunchiul fixat la 60 grade flexie
D. Examinatorul imprima rotatia interna piciorului
E. Reprezinta un test static pentru diagnosticul rupturii ligamentului incrucisat anterior
(pag. vol. II., pag. 2280-2281)
C2744210. Rezultatul pozitiv la testul "sertarului” poate semnifica:

A. ruptura ligamentului incrucisat anterior
B. ruptura ligamentului incrucisat posterior
C. ruptura izolata a unuia dintre ligamentele colaterale
D. ruptura ligamentelor colaterale asociata rupturii ligamentului incrucisat anterior
E. ruptura meniscului intern
(pag. vol. II., pag. 2280-2281)
C2844211. Complicatiile entorselor includ:

A. hidrartroza
B. tulburari vasomotorii
C. edem dur
D. hipertrofii musculare
E. osteoporoza epifizelor osoase
(pag. 2276)
C2844212. Efectele crioterapiei sunt:

A. blocarea reactiilor vasomotorii
B. efect anestezic
C. efect vasodilatator local
D. efect vasoconstrictor local
E. combate amiotrofia
(pag. 2276)
C2844213. Rupturile ligamentare in entorsele de glezna pot fi evidentiate prin:

A. radiografii in incidente si pozitii speciale
B. efectuarea stres-stenogramei
C. RMN
D. ecografie
E. scintigrafie
(pag. 2278)
C2844214. Tratamentul entorselor usoare ale gleznei include:

A. repaus fizic
B. bandaj elastic
C. imobilizare in aparat gipsat
D. tratament chirurgical imediat
E. tratament fizioterapic
(pag. 2278)
C2844215. Pentada nefasta a lui Trillat in entorsele genunchiului include urmatoarele leziuni:
A. ruptura unui colateral
B. ruptura capsulei articulare
C. ruptura calotei condiliene de partea opusa
D. ruptura meniscului
E. ruptura ligamentelor incrucisate
(pag. 2279)
C2844216. Testele "dinamice” de ruptura a ligamentului incrucisat anterior al genunchiului sunt:

A. testul sertarului
B. testul "pivot shift”
C. testul Lachmann
D. testul "jerk test”
E. socul rotulian
(pag. 2281)
C2844217. Disciplinele sportive in care se produc frecvent leziuni la nivelul mainii si degetelor sunt:
A. box
B. fotbal
C. volei
D. gimnastica
E. ciclism
(pag. 2282)
C2844218. Diagnosticul entorselor pumnului include:

A. examen clinic
B. radiologie
C. RMN
D. artroscopie
E. arteriografia
(pag. 2283)
Tema nr. 45
Fracturile membrului pelvin
BIBLIOGRAFIE:
C1245001. In fracturile de col femural fara deplasare este recomandat tratamentul prin:
A. repaus
B. imobilizare gipsata
C. osteosinteza
D. artroplastie cu endoproteza partiala
E. artroplastie cu endoproteza totala
(pag. 2370)
C1245002. Fractura de col femural completa fara deplasare este de tip

A. Garden I
B. Garden II
C. Garden III
D. Garden IV
E. nici unul din cele patru tipuri
(pag. 2368)
C1245003. Cea mai frecventa complicatie imediata a fracturii diafizare de gamba este:
A. embolia grasoasa
B. leziunea vasculara
C. leziunea nervoasa
D. fractura deschisa
E. pseudartroza
(pag. 2380)
C1245004. Complicatiile imediate locale ale fracturii de diafiza femurala sunt

A. redoarea de genunchi
B. pseudartroza
C. osteita
D. leziunea de nerv sciatic
E. calusul vicios
(pag. 2375)
C1245005. Simptomatologia fracturii de extremitate distala a femurului nu include:

A. tumefactia
B. revarsatul lichidian
C. deviatia in varus
D. deviatia in valgus
E. palparea intreruperii continuitatii osoase
(pag. 2377)
C1245006. Tratamentul de electie al fracturilor trohanteriene este:

A. ortopedic prin extensie continua
B. ortopedic prin imobilizare gipsata

C. chirurgical prin osteosinteza cu suruburi sau placa si suruburi
D. chirurgical prin osteosinteza cu placa, DHS sau tije Ender
E. nici una din aceste variante
(pag. 2373)
C1345007. In fracturile de rotula traiectul de fractura este cel mai frecvent:

A. Spiroid
B. Transversal
C. Vertical
D. Bifocal
E. Oblic
(pag. 2378)
C1345008. In fracturile platourilor tibiale gamba este deviata mai frecvent in:
A. Equin
B. Talus
C. Valgus
D. Varus
E. Calus
(pag. 2379)
C1345009. Complicatia imediata cea mai grava in fracturile rotulei este:

A. Lezarea cartilajului
B. Lezarea arterei poplitee
C. Lezarea nervului sciatic popliteu externn
D. Deschiderea focarului de fractura
E. Pseudartroza
(pag. 2378)
C1345010. Fracturile pilonului tibial intereseaza:

A. Tuberozitatea interna
B. Plafonul mortezei tibio-peroniere
C. Maleola externa
D. Maleola interna
E. Tuberozitatea externa
(pag. 2381)
C1345011. In fracturile cu deplasare ale falangelor osteosinteza se face cu:

A. Tije elastice Ender
B. Tije Kuntscher
C. Fragmente de brose Kirschner
D. Placute cu suruburi
E. Lama-placa
(pag. 2384)
C1345012. In fracturile de col femural radiografia de fata se face cu membrul inferior in:
A. Rotatie interna
B. Rotatie externa
C. Adductie
D. Abductie
E. Flexie
(pag. 2369)
C1445013. Urmatoarele semne clinice sunt caracteristice fracturilor subtrohanteriene:

A. Deformarea ‘’in crosa‘’ a coapsei
B. Proeminenta triunghiului Scarpa
C. Ascensionarea trohanterului mare deasupra liniei Schomacker
D. Stergerea pliului fesier
E. Hemartroza genunchiului
(pag. 2372)
C1445014. Fractura ‘’trimaleolara’’ semnifica:

A. Fractura maleolei interne asociata cu fractura marginala anterioara si marginala posterioara
B. Fractura maleolei externe asociata cu fractura marginala anterioara si marginala posterioara
C. Fracturi bimaleolare asociate cu fractura marginala posterioara de pilon tibial
D. Fracturi bimaleolare asociate cu fractura marginala anterioara de pilon tibial
E. Fractura unei maleole supranumerare
(pag. 2381)
C1545015. Clasificarea fracturilor colului femural dupa Bohler este:

A. anatomica;
B. patogenica;
C. prognostica;
D. clinica;
E. deontologica.
(pag. 2367)
C1545016. Membrul inferior pastreaza in fractura colului femural o atitudine vicioasa ce consta in:
A. adductie si rotatie externa;
B. abductie si rotatie interna;
C. adductie, rotatie externa si flexia soldului;
D. adductie, rotatie externa si scurtare;
E. abductie, rotatie externa.
(pag. 2369)
C1545017. Pentru diagnosticul de certitudine al fracturii de col femural radiografia de fata trebuie
efectuata:
A. in rotatie externa;
B. in rotatie externa de 20 ° pentru a corecta anteversia colului;
C. in rotatie interna de 20 ° pentru a corecta anteversia colului;
D. in abductie si rotatie interna;
E. in adductie si rotatie externa.
(pag. 2369)
C1545018. Tratamentul fracturilor de col femural este:

A. eminamente chirurgical;
B. ortopedic de preferinta;
C. ortopedico-chirurgical;
D. de expectativa urmat de imobilizare gipsata;
E. de expectativa urmat de chirurgicalizare.
(pag. 2370)
C1545019. Fracturile diafizare ale gambei se refera la:

A. fracturile diafizei tibiale indeosebi;
B. fracturile diafizei peroniere indeosebi;

C. fracturile maleolei tibiale;
D. fracturile pilonului tibial;
E. fracturile marginale.
(pag. 2379)
C1545020. Fractura marginala anterioara de pilon tibial se produce prin:

A. cadere cu piciorul in equin;
B. cadere cu piciorul in flexie dorsala;
C. cadere cu piciorul in valg;
D. cadere cu piciorul in var, flexie, rotatie interna;
E. cadere cu piciorul in valg, flexie, rotatie externa.
(pag. 2381)
C1645021. Un mare interes prognostic si terapeutic in fracturile de col femural il are:

A. clasificarea lui Delbet
B. clasificarea lui Böhler
C. clasificarea lui Pauwels
D. clasificarea lui Garden
E. nici una dintre clasificari
(pag. 2367)
C1645022. In fracturile diafizei tibiale complicatia locala imediata cea mai frecventa este:
A. calusul vicios
B. fractura deschisa
C. pseudartroza
D. leziunea nervului sciatic popliteu extern
E. osteita posttraumatica
(pag. 2380)
C1645023. Tratate corect fracturile diafizare femurale la adult se consolideaza in:

A. aproximativ 2 luni
B. aproximativ 4 luni
C. intre 4-6 saptamani
D. aproximativ 6 luni
E. intre 6-8 luni
(pag. 2375)
C1645024. In fracturile pertrohanteriene deseori micul trohanter se detaseaza superior:

A. prin actiunea muschiului quadriceps
B. prin actiunea muschiului fesieri
C. prin actiunea muschiului psoasiliac
D. prin actiunea muschiului vastului intern
E. prin actiunea muschiului croitor
(pag. 2371)
C1645025. Tratamentul fracturii de rotula fara deplasare consta in:

A. osteosinteza prin metoda hobanajului
B. osteosinteza cu suruburi
C. imobilizare pentru 4 saptamani in aparat gipsat femuro-gambier
D. osteosinteza cu placa si suruburi
E. cerclaj cu fire metalice
(pag. 2378)
C1645026. Osteosinteza cu focar inchis in fracturile diafizare femurale se poate realiza cu:
A. placa si suruburi
B. doua suruburi paralele
C. metoda hobanajului
D. tije centromedulare rigide sau elastice
E. cerclaj cu sarma
(pag. 2376)
C2245027. Pierderea de sânge în focarul de fractură la un pacient cu fractură de femur este estimată la:
A. 100-200ml
B. 200-400ml
C. 400-600ml
D. 600-800ml
E. 800-1600ml
(pag. 2374)
C2245028. Care este complicaţia imediată cea mai frecventă a fracturii diafizare a gambei?
A. lezarea pachetului vascular tibial anterior
B. calusul vicios
C. lezarea pachetului vascular tibial posterior
D. fractura deschisă
E. pseudartroza
(pag. 2380)
C2245029. Care este tratamentul de elecţie a unei fracturi diafizare de gambă nedeplasată?
A. osteosinteza cu lamă-placă
B. osteosinteza cu şuruburi
C. aparat gipsat gambiero-pedios pentru 3-4 luni
D. aparat gipsat femuro-pedios pentru 3-4 luni
E. osteosinteza centromedulară
(pag. 2380)
C2245030. Care este tratamentul de elecţie al unei fracturi diafizare de gambă,deplasată-stabilă?

A. aparat gipsat gambiero-pedios pentru 1-2 luni
C. osteosinteza centromedulară
D. osteosinteza cu lamă-placă
E. osteosinteza cu fixator extern
(pag. 2380)
C2245031. Care este tratamentul de elecţie a unei fracturi uni sau bimaleolare fară deplasare?
A. osteosinteza cu şuruburi
B. reducere şi imobilizare în aparat gipsat pentru 3 luni
C. imobilizare in cizmă gipsată 1-2 luni
D. osteosinteza cu placă şi şuruburi
E. osteosinteză prin hobanaj
(pag. 2382)
C2245032. Fractura de col femural se întâlneşte cel mai frecvent la :

A. copii
B. sportivi
C. tineri în timpul accidentelor rutiere
D. vârstnici cu osteoscleroză
E. vârstnici cu ostoporoză şi tare organice
(pag. 2367)
C2245033. Clasificarea Garden a fracturilor de col femural are la bază:

A. criteriul anatomic
B. criteriul patogenic
C. vârsta pacientului
D. sistemul trabecular al colului
E. mecanismul de producere
(pag. 2367)
C2245034. În fractura de col femural tip Garden III aspectul radiologic al traveelor osoase arată:
A. orientarea în valgus
B. cu direcţia păstrată
C. paralele
D. cu aspect de arc frânt
E. cu orientare perpendiculară
(pag. 2368)
C2245035. În fractura de col femural tip Garden II aspectul radiologic al traveelor osoase arată:
A. perpendiculare
B. cu aspect de arc frânt
C. cu direcţia păstrată
D. paralele
E. orientate în valgus
(pag. 2368)
C2245036. Atitudinea vicioasă a membrului inferior în fractura de col femural este în:
A. abducţie-rotaţie internă
B. abducţie-rotaţie externă-scurtare
C. abducţie-rotaţie externă-scurtare
D. adducţie-rotaţie externă-scurtare
E. adducţie-rotaţie internă-scurtare
(pag. 2369)
C2245037. Care este poziţia vicioasă a membrului inferior în fracturile trohanteriene?

A. abducţie-rotaţie internă
B. abducţie-rotaţie externă-scurtare
C. abducţie-rotaţie internă-scurtare
D. adducţie-rotaţie externă-scurtare
E. adducţie-rotaţie internă-scurtare
(pag. 2372)
C2345038. In fracturile colului femural Garden III, traveele osoase de la nivelul colului apar radiologic:
A. Paralele dar decalate
B. Formeaza un unghi deschis spre inauntru
C. Formeaza un unghi deschis spre inafara
D. Intrerupte dar in continuitate
E. Nemodificate
(pag. 2367-2368)
C2345039. Echivalenta de fractura bimaleolara reprezinta:

A. Fractura unei maleole si contuzia forte a celeilalte
B. Fractura stiloidelor radiala si cubitala de aceeasi parte
C. Fractura fara deplasare a astragalului
D. Fractura unei maleole isotita de ruptura ligamentului colateral de partea opusa
E. Fractura maleolei tibiale insotita de fractura maleolei peroniere ipsilaterale
(pag. 2382)
C2545040. Clasificarea fracturilor colului femural după Bohler este:

A. anatomică;
B. patogenică;
C. prognostică;
D. clinică;
E. deontologică.
(pag. 2367)
C2545041. Clasificarea fracturilor colului femural după Delbet este:

A. anatomică;
B. patogenică;
C. prognostică;
D. clinică;
E. deontologică.
(pag. 2367)
C2545042. Membrul inferior păstrează în fractura colului femural o atitudine vicioasă ce constă în:
A. adducţie şi rotaţie externă;
B. abducţie şi rotaţie internă;
C. adducţie, rotaţie externă şi flexia şoldului;
D. adducţie, rotaţie externă şi scurtare;
E. adducţie, rotaţie externă, scurtare şi torsiune;
(pag. 2369)
C2545043. Pentru diagnosticul de certitudine al fracturii colului femural radiografia de faţă trebuie
efectuată:
A. în rotaţie externă;
B. în rotaţie externă de 20 grade pentru a corecta anteversia colului;
C. în rotaţie internă de 20 grade pentru a corecta anteversia colului;
D. în abducţie şi rotaţie internă;
E. în adducţie şi rotaţie externă;
(pag. 2369)
C2545044. Tratamentul fracturilor de col femural este:

A. eminamente chirurgical;
B. ortopedic de preferinţă;
D. de expectativă urmat de imobilizare gipsată;
E. de expectativă urmat de chirurgicalizare;
(pag. 2370)
C2545045. Clasificarea fracturilor colului femural după Garden este:

A. anatomică;
B. patologică;
C. prognostică;
D. clinică;
E. deontologică;
(pag. 2367)
C2545046. Complicaţiile imediate ale fracturilor colului femural sunt:

A. şocul traumatic;
B. şocul hemoragic;
C. şocul termic;
D. moartea subită;
E. şocul prin strivire;
(pag. 2369)
C2545047. Fracturile trohanteriene interesează:

A. unghiul cervico-diafizar femural;
B. zona de inserţie anatomică capsulară articulară;
C. segmentul femural situat departe de micul trohanter;
D. diafiza femurală;
E. zona subcapitală;
(pag. 2371)
C2545048. Fracturile pertrohanteriene complexe sunt:

A. stabile;
B. cu numai 2 fragmente;
C. cominutive;
D. instabile;
E. cu 1 fragment;
(pag. 2371)
C2545049. Fracturile subtrohanteriene sunt frecvente la:

A. nou-născuţi;
B. sugari;
C. copii;
D. adulţi;
E. vârstnici;
(pag. 2372)
C2545050. Fracturile diafizei femurale sunt:

A. fără deplasare;
B. cu deplasare uşoară;
C. cu deplasare moderată;
D. cu deplasare;
E. cu deplasare forţată;
(pag. 2374)
C2545051. Fracturile supracondiliene femurale interesează:

A. epifiza, metafiza şi porţiunea joasă a diafizei până la 12 cm. deasupra condililor femurali;
B. epifiza, metafiza şi porţiunea joasă a diafizei până la 18 cm. deasupra condililor femurali;
C. epifiza, metafiza şi porţiunea joasă a diafizei până la 6 cm.deasupra condililor femurali;
D. epifiza, metafiza superioară şi diafiza de deasupra condililor femurali;
E. epifiza şi diafiza inferioară;
(pag. 2376)
C2545052. Fractura marginală anterioară de pilon tibial se produce prin:

A. cădere cu piciorul în equin;
B. cădere cu piciorul în flexie dorsală;
C. cădere cu piciorul în valg;
D. cădere cu piciorul în var, flexie şi rotaţie internă;
E. cădere cu piciorul în valg, flexie şi rotaţie externă;
(pag. 2381)
C2545053. Fracturile de calcaneu sunt fracturi produse prin:

A. flexie;
B. extensie;
C. forfecare;
D. torsiune;
E. tasare;
(pag. 2383)
C2545054. Fracturile pertrohanteriene simple sunt fracturi:

A. cu 3 fragmente;
B. cu minimum 3 fragmente în focar;
C. instabile;
D. cominutive;
E. stabile;
(pag. 2378)
C2545055. După clasificarea Garden fractura colului femural de tip II este:

A. fractură completă cu deplasare;
B. fractură completă fără deplasare;
C. fractură incompletă cu deplasare;
D. fractură incompletă fără deplasare;
E. fractură completă cu mare deplasare
(pag. 2368)
C2545056. Fractura colului femural de tip Garden III este:

A. cu întreruperea sinovialei posterioare;
B. cu întreruperea repliului pectineo-foveal;
C. fără întreruperea sinovialei dar cu întreruperea repliului pectineo-foveal;
D. cu întreruperea repliului pectineo-foveal şi fără întreruperea sinovialei;
E. fără întreruperea sinovialei şi a repliului pectineo-foveal
(pag. 2368)
C2545057. Consolidarea în fractura colului femural se face prin:

A. calus periostal;
B. calus endosteal;
C. calus cortical;
D. calus medular;
E. calus fibros
(pag. 2369)
C2545058. Fractura colului femural neangrenată se poate consolida prin tratament:

A. chirurgical;
B. ortopedic;
D. funcţional;
E. eclectic
(pag. 2369)
C2545059. Semnul Laugier se întâlneşte în fractura:

A. masivului trohanterian;
B. trohleei femurale;
C. calcaneului;
D. colului femural;
E. tibiei
(pag. 2369)
C2545060. Aspectul radiografic al traveelor osoase în fractura colului femural de tip Garden I este:
A. în varus;
B. în valgus;
C. în arc gotic;
D. în arc roman;
E. în arc maur
(pag. 2368)
C2545061. Aspectul traveelor osoase în fractura colului femural de tip Garden II este:
A. întrerupt;
B. întrerupt, dar în continuare păstrându-şi direcţia ;
C. în arc gotic;
D. în arc maur;
E. în arc roman
(pag. 2368)
C2545062. Aspectul radiografic al traveelor osoase în fractura colului femural de tip Garden IV este:
A. decalat, dar în paralelism;
B. decalat;
C. în arc gotic deschis înăuntru;
D. în arc gotic deschis în afară,
E. în arc roman
(pag. 2368)
C2545063. Fractura colului femural se întilneşte frecvent la:

A. nou-născuţi;
B. sugari;
C. bărbaţi adulţi;
D. femei tinere;
E. femeile în vîrstă.
(pag. 2367)
C2545064. Diagnosticul de certitudine în fractura parcelară a capului femural este precizat de:
A. simptomatologia clinică;
B. anamneza clinică;
C. examenul clinic;
D. examenul radiologic întro-o singură poziţie;
E. examenul radiologic CT si RMN
(pag. 2366)
C2645065. Fractura marginală posterioară a pilonului tibial se produce prin:

A. Căderea pe piciorul în poziţie de flexie dorsală
B. Căderea pe piciorul în poziţie de flexie plantară
C. Fragmentul se va deplasa anterior şi în sus
D. Fragmentul se va deplasa anterior şi în jos
E. Fragmentul se va deplasa posterior şi în jos
(pag. 2381)
C2645066. Echimoza numulară este caracteristică:

A. Fracturilor de calacaneu
B. Fracturilor de metatarsiene
C. Fracturilor falangelor
D. Fracturilor de astragal
E. Fracturilor bimaleolare
(pag. 2383)
C2645067. Fracturile de rotulă fără deplasare se imobilizează în aparat ghipsat femuro-gambier, pentru:
A. 3 săptămâni
B. 4 săptămâni
C. 5 săptămâni
D. 6 săptămâni
E. 8 săptămâni
(pag. 2378)
C2645068. Clasificarea patogenică, care împarte fracturile de col femural după mecanism de producere
este:
A. Clasificarea Garden
B. Clasificarea Bohler
C. Clasificarea Delbet
D. Clasificarea Pauwels
E. Clasificarea AO
(pag. 2367)
C2645069. Semnul Laugier este:

A. Fragmentul distal al colului femural, care prin rotaţia externă proemină la baza triunghiului Scarpa
B. Scurtarea membrului inferior
C. Bolnavul nu poate ridica călcâiul de pe planul patului
D. Durerea situată la baza triunghiului Scarpa
E. Impotenţa funcţională a membrului inferior
(pag. 2369)
C2745070. In tratamentul fracturilor de col femural cu deplasare:

A. pseudartroza este regula dupa tratamentul chirurgical
B. pseudartroza apare pana la 30 procente din cei operati
C. este indicata osteosinteza cat mai precoce, chiar in urgenta
D. tratamentul ortopedic este indicat in special pentru bolnavii varstnici
E. tratamentul functional este aplicat exceptional, bolnavilor cu tare severe
(pag. vol. II., pag. 2369-2370)
C2745071. Fractura "trimaleolara” reprezinta:

A. asocierea fracturii a trei maleole
B. fractura maleolara asociata rupturii ligamentului colateral de partea opusa a gleznei

C. o complicatie a fracturii bimaleolare
D. asocierea unei fracturi bimaleolare cu fractura marginalei posterioare a pilonului tibial
E. asocierea fracturii bimaleolare cu diastazisul tibio-peronier
(pag. vol. II., pag. 2381-2382)
C2845072. Tipul II din clasificarea lui Graden a fracturilor de col femural cuprinde:
A. fracturile incomplete
B. fracturile prin abductie
C. fracturi complete fara deplasare
D. fracturi complete cu deplasare partiala
E. fracturi complete cu deplasare totala
(pag. 2368)
C2845073. Cea mai frecventa complicatie locala tardiva a fracturilor trohanteriene este reprezentata de:
A. calusul vicios in coxa valga
B. calusul vicios in coxa vara
C. necroza aseptica de cap femural
D. pseudartroza
E. coxartroza
(pag. 2372)
C1245074. Tratamentul de electie al fracturilor de col femural este:

A. osteosinteza in fracturile Garden I
B. imobilizarea gipsata in fracturile Garden II
C. osteosinteza in fracturile Garden III
D. tratamentul functional in fracturile Garden IV
E. artroplastia in toate fracturile de col femural
(pag. 2370)
C1245075. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la fracturile de col femural sunt false?
A. se intalnesc mai frecvent la femei
B. mecanismul este de cele mai multe ori direct
C. de cele mai multe ori mecanismul este de pura abductie sau adductie
D. prognosticul lor este bun
E. nu ridica probleme terapeutice deosebite
(pag. 2367)
C1245076. Osteosinteza fracturilor diafizare ale gambei se poate face cu:

A. placa si suruburi
B. tije zavorate
C. tije Ender
D. DHS
E. DCS
(pag. 2380)
C1245077. Care din urmatoarele afirmatii legate de fracturile de astragal sunt false ?
A. se produc prin mecanism direct
B. asocierea cu luxatii este rara
C. tratamentul este ortopedic sau chirurgical

D. tratamentul este intotdeauna ortopedic
E. de preferat este osteosinteza cu placa si suruburi
(pag. 2382, 2383)
C1245078. Complicatiile frecvente ale fracturilor trohanteriene sunt:

A. escarele de decubit
B. calusul vicios in coxa valga
C. pseudartroza
D. tromboza
E. necroza aseptica de cap femural
(pag. 2372)
C1245079. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la fracturile de rotula sunt adevarate ?
A. pot fi produse prin mecanism direct
B. pot fi produse prin mecanism indirect
C. traiectul de fractura este mai frecvent vertical
D. simptomatologia este discreta
E. complicatia tardiva cea mai frecventa este deschiderea focarului
(pag. 2378)
C1245080. Tratamentul de electie al fracturilor diafizare ale femurului este:

A. chirurgical
B. prin extensie continua
C. prin osteosinteza cu placa si suruburi
D. prin osteosinteza centromedulara
E. ortopedic
(pag. 2376)
C1345081. In fracturile de col femural tip IV (clasificarea Garden) atitudinea vicioasa a membrului
inferior consta in:
A. Rotatie externa
B. Rotatie interna
C. Scurtare
D. Alungire
E. Flexia soldului
(pag. 2369)
C1345082. Fracturile trohanteriene se fixeaza cu:

A. Cerclaj metalic
B. Brose
C. Dinamic Hip Screw (DHS)
D. Lama placa monobloc
E. 3 suruburi paralele
(pag. 2373)
C1345083. In fracturile cu deplasare ale calcaneului putem gasi:

A. Regiunea calcaneana latita
B. santuri retromaleolare sterse
C. Bolta plantara diminuata
D. Bolta plantars accentuata
E. Echimoza numulara
(pag. 2383)
C1345084. Printre fracturile maleolare se pot intilni:

A. Fracturi ale maleolei interne
B. Fracturi bituberozitare
C. Fracturi trimaleolare
D. Fracturi ale maleolei externe
E. Fracturi ale condilului extern
(pag. 2381)
C1345085. Semne de certitudine ale unei fracturi diafizare cu deplasare sunt:

A. Crepitatia osoasa
B. Mobilitate anormala
C. Netransmisibilitatea miscarii
D. Lipsa pulsului distal de focarul de fractura
E. intreruperea evidenta a continuitatii osoase
(pag. 2380)
C1345086. Complicatiile tardive ale fracturilor platourilor tibiale sunt:

A. Calusuri vicioase cu devieri in varus sau in valgus
B. Leziunile pachetului vasculo-nervos popliteu
C. Fractura deschisa
D. Redori articulare ale genunchiului
E. Artroze posttraumatice de genunchi
(pag. 2379)
C1345087. Tratamentul fracturilor de rotula deplasate se face prin osteosinteza cu:

A. Cerclaj
B. Semicerclaj
C. Lama placa
D. Tije Ender
E. Placi insurubate
(pag. 2378)
C1345088. Fracturile de col femural tip IV (clasificarea Garden) se caracterizeaza prin:

A. Deplasare totala
B. Sinoviala colului femural este rupta
C. Sunt stabile
D. Se reduc usor
E. Consolidarea este frecventa
(pag. 2368)
C1445089. Examenul obiectiv efectuat in fracturile colului femural evidentiaza:

A. Atitudinea vicioasa a membrului inferior
B. Adductie, rotatie externa si scurtarea membrului inferior
C. Adductie, flexia coapsei pe bazin, rotatie interna
D. Proeminenta la baza triunghiului Scarpa
E. Semnul Laugier prezent
(pag. 2369)
C1445090. Simptomatologia fracturilor de calcaneu este tipica si cuprinde:

A. Santurile retromaleolare sterse
B. Bolta plantara diminuata

C. Atitudine antalgica in talus
D. Echimoza numulara
E. Regiunea calcaneeana latita
(pag. 2383)
C1445091. Confrom clasificarii Delbet exista:

A. Fracturi subcapitale
B. Fracturi medio-cervicale
C. Fracturi bazi-cervicale
D. Fracturi intertrohanteriene
E. Fracturi subtrohanteriene
(pag. 2367)
C1445092. In fracturile diafizare ale gambei se pot pune in evidenta urmatoarele semne de certitudine:
A. Echimoza
B. Crepitatia osoasa
C. Mobilitatea anormala
D. Netransmisibilitatea miscarii
E. Intreruperea continuitatii crestei tibiale
(pag. 2380)
C1445093. Complicatiile imediate ale fracturilor platoului tibial sunt:

A. Leziunile pachetului vasculo-nervos popliteu
B. Fractura deschisa
C. Ruptura aripioarelor rotuliene
D. Ruptura ligamentului rotulian
E. Hidartroza
(pag. 2379)
C1445094. Diagnosticul diferential al fracturilor parcelare ale capului femural se face cu:
A. Luxatie de sold
B. Fractura de col femural
C. Fractura de bazin
D. Disjunctie pubiana
E. Osteocondrita disecanta a soldului
(pag. 2366)
C1445095. Complicatiile precoce ale fracturii diafizare de femur sunt:

A. Fractura deschisa
B. Leziunea de pachet vascular femural
C. Leziunea de nerv sciatic
D. Embolia grasoasa
E. Accidente tromboembolice
(pag. 2375)
C1445096. Obiectivele tratamentului chirurgical in fracturile epifizei distale femurale sunt:

A. Stabilitatea genunchiului
B. Refacerea suprafetei articulare
C. Refacerea axului membrului pelvin
D. Recentrarea rotulei
E. Drenarea fundurilor de sac subcvadricipitale
(pag. 2377)
C1445097. Tratamentul functional al fracturilor de col femural consta in:

A. Mobilizarea precoce a bolnavului
B. Osteosinteza minima si mobilziarea precoce
C. Imobilizarea la pat 90 de zile
D. Mobilizarea cu carjele la 2-3 saptamani de la accident
E. Osteosinteza pe focar inchis
(pag. 2370)
C1445098. Complicatiile de decubit ale fracturii de col femural sunt:

A. Crize de delirium tremens
B. Bronhopneumonia
C. Escare
D. Tromboflebita – embolie pulmonara
E. Necroza aseptica de cap femural
(pag. 2369)
C1445099. Avantajele tratamentului chirurgical (osteosinteza) in fracturile colului femural sunt:

A. Scade mortalitatea
B. Reduce complicatiile de decubit
C. Mareste sansele de consolidare a fracturii
D. Reduce riscul de agravare a unei boli preexistente
E. Anuleaza riscul pseudartrozei
(pag. 2370)
C1545100. Fracturile pertrohanteriene complexe sunt:

A. fracturi instabile;
B. fracturi stabile;
C. fracturi cu doua fragmente;
D. fracturi cu mai mult de trei fragmente;
E. fracturi cominutive adeseori.
(pag. 2371)
C1545101. Fracturile platourilor tibiale sunt:

A. fracturi articulare;
B. fracturi - tasare si separare extraarticulara;
C. fracturi ale suprafetelor portante ale extremitatii proximale a tibiei;
D. fracturi ale suprafetelor portante ale extremitatii distale a tibiei;
E. fracturi ale capului peroneului asociate cu articulatie tibio-peroniera.
(pag. 2378)
C1545102. Osteosinteza fracturilor diafizare femurale se face cu:

A. brose;
B. tije rigide;
C. tije elastice;
D. proteze partiale;
E. scoabe.
(pag. 2376)
C1545103. Osteosinteza in fracturile colului femural se face cu:

A. 2 suruburi diafizare;
B. 2 suruburi transtrohantero-cervico-capitale;
C. 2 suruburi cervico-diafizare;
D. suruburi plasate paralel sau in triangulatie;
E. tije elastice tip Ender.
(pag. 2370)
C1545104. Mecanismul de eversiune, incriminat in producerea fracturilor maleolare consta in:

A. abductie a piciorului;
B. rotatie interna a piciorului;
C. adductie a piciorului;
D. rotatie externa a piciorului;
E. rotatie interna si var al piciorului.
(pag. 2381)
C1645105. Complicatiile tardive locale cele mai frecvente in fracturile de astragal pot fi:
A. calusul vicios
B. dezaxarea
C. necroza aseptica posttraumatica a astragalului
D. artroza grava posttraumatica
E. osteoporoza posttraumatica
(pag. 2383)
C1645106. Fractura colului femural tipul III Garden se caracterizeaza radiologic prin:
A. radiologic traveele osoase de la nivelul colului apar sub forma unui arc frant gotic
B. este o fractura completa cu deplasare partiala
C. este o fractura completa cu deplasare totala
D. radiologic traveele osoase sunt intrerupte, dar isi pastreaza directia normala
E. este o fractura incompleta in abductie
(pag. 2368)
C1645107. Complicatii tardive locale specifice fracturii de col femural pot fi:
A. pseudartroza colului femural
B. osificare periarticulara
C. necroza aseptica de cap femural
D. coxartroza posttraumatica
E. embolia grasoasa
(pag. 2369)
C1645108. Care din urmatoarele simptome sunt specifice fracturii de calcaneu:

A. regiunea calcaneana latita
B. santurile retromaleolare sterse
C. disparitia pulsului arterei pedioase
D. lanbolta ptara diminuata
E. E. echimoza numulara in zona centrala a plantei
(pag. 2383)
C1645109. Cele mai frecvente mecanisme de producere in fracturile maleolare sunt:

A. mecanisme directe
B. eversiunea
C. inversiunea
D. forfecarea
E. tasarea
(pag. 2381)
C1645110. Cele mai folosite metode de osteosinteza in fracturile pertrochanteriene sunt:

A. osteosinteza centromedulara cu tija zavorata
B. lama placa monobloc
C. D.H.S. (Dynamic Hip Screw)
D. endoproteza bipolara
E. tije elastice centromedulare tip Ender
(pag. 2373)
C1645111. Cele mai frecvente complicatii tardive locale in fracturile diafizare femurale sunt:
A. redoarea articulatiei genunchiului
B. leziunea de pachet vascular femoral
C. pseudartroza
D. calusul vicios
E. leziunea de nerv sciatic
(pag. 2375)
C1645112. Clasificarea lui Delbet inparte fracturile de col femural in:

A. fracturi subcapitale
B. fracturi prin abductie
C. fracturi mediocervicale
D. fracturi prin adductie
E. fracturi bazicervicale
(pag. 2367)
C1645113. Clasificarea patogenica lui Böhler inparte fracturile de col femural in:
A. fracturi prin abductie
B. fracturi mediocervicale
C. fracturi bazicervicale
D. fracturi prin adductie
E. fracturi subcapitale
(pag. 2367)
C2245114. Aspectul de crosă a coapsei în fracturile trohanteriene apare prin:

A. deplasarea fragmentului distal în adducţie
B. deplasarea fragmentului distal în abducţie
C. deplasarea fragmentului proximal în abducţie
D. deplasarea fragmentului proximal în adducţie
E. deplasarea fragmentului proximal în flexie
(pag. 2372)
C2245115. Care sunt complicaţiile fracturilor trohanteriene?

A. şocul posttraumatic
B. calusul vicios
C. escarele de decubit
D. tromboflebita
E. pseudartroza
(pag. 2372)
C2245116. Care sunt principalele metode de tratament a fracturilor trohanteriene?

A. extensia continuă
C. osteosinteza cu broşe
D. osteosinteza cu sistem DHS
E. osteosinteza cu lamă placă monobloc
(pag. 2372-2373)
C2245117. Fracturile de diafiză femurală se produc mai ales în urma:

A. accidentelor casnice
B. accidentelor sportive
C. accidentelor rutiere
D. accidentelor de muncă
E. traumatismelor minore la pacienţi cu osteoporoză
(pag. 2374)
C2245118. Care din următoarele afirmaţii referitoare la fractura diafizei femurale sunt adevărate?
A. fractura de femur poate fi bifocală
B. se produc leziuni musculare asociate importante
C. fragmentul distal este rotat extern
D. fragmentul distal este rotat intern
E. deplasarea fragmentelor se produce de regulă
(pag. 2374)
C2245119. Care din afirmaţiile următoare referitoare la examinarea radiologică a fracturilor de difiză
femurală sunt adevărate?
A. radiografia se execută intr-o singură incidenţă pentru a nu şoca suplimentar pacientul
B. radiografia precizează sediul fracturii
C. este obligatorie examinarea radiologică a articulaţiei şoldului
D. este obligatorie examinarea radiologică a articulaţiei genunchiului
E. examinarea radiologică se face în cel puţin două planuri
(pag. 2375)
C2245120. Care din următoarele complicaţii nu fac parte din categoria celor imediate ale fracturilor
diafizei femurale?
A. embolia grăsoasă
B. şocul hemoragic
C. şocul traumatic
D. embolia pulmonară
E. fractura deschisă
(pag. 2375)
C2245121. Care sun complicaţiile tardive ale fracturilor diafizei femurale?

A. pseudartroza
B. calusul vicios
C. coxartroza
D. redoarea de şold
E. redoarea de genunchi
(pag. 2375)
C2245122. Care sunt măsurile de tratament local al fracturilor diafizei femurale?

A. imobilizarea în atele speciale sau improvizate
B. solidarizarea de membrul contralateral
C. transportul cu autosanitară antişoc
D. calmarea durerii
E. infiltraţii locale cu xilină 1%
(pag. 2375-2376)
C2245123. Care sunt principalele metode de osteosinteză folosite în tratamentul fracturilor diafizei
femurale?
A. osteosinteza cu broşe
C. osteosinteza cu placă şi şuruburi
D. osteosinteza centromedulară cu tije rigide
E. osteosinteza centromedulară cu tije elastice
(pag. 2376)
C2245124. Care din următoarele semne sunt prezente în fractura extremităţii distale a femurului?
A. mărirea diametrului antero-posterior al genunchiului
B. echimoză prepatelară
C. devierea în varus a gambei
D. revărsat lichidian articular al genunchiului
E. mărirea diametrului transversal al genunchiului
(pag. 2377)
C2245125. În cadrul examenului clinic al unui pacient cu fractură a extremităţii distale a femurului
trebuie investigat:
A. pulsul la artera pedioasă
B. pulsul la artera tibială anterioară
C. sensibilitatea piciorului
D. mobilitatea piciorului
E. pulsul la artera tibială posterioară
(pag. 2377)
C2245126. Care sunt complicaţiile fracturii extremităţii distale a femurului?

A. laxitatea de genunchi
B. lezarea arterei tibiale posterioare
C. osteita
D. redoarea genunchiului
E. pseudartroza
(pag. 2377)
C2245127. Care sunt obiectivele tratamentului fracturii extremităţii distale a femurului?

A. refacerea suprafeţei articulare
B. refacerea capsulei articulare
C. refacerea meniscurilor articulare
D. refacerea congruenţei femuro-patelare
E. refacerea axului membrului
(pag. 2377)
C2245128. Care sunt semnele clinice ale fracturii de rotulă?

A. echimoză în regiunea poplitee
B. tumefacţie articulară
C. devierea axului gambei
D. imposibilitatea extensiei active a gambei
E. imposibilitatea flexiei active a gambei
(pag. 2378)
C2245129. Care sunt metodele de osteosinteză folosite pentru fracturile extremităţii distale a
femurului?
B. osteosinteza prin hobanaj
C. osteosinteza cu sistem DHS
D. osteosinteza cu sistem DCS
E. osteosinteza cu lamă-placă
(pag. 2377)
C2245130. Care sunt metodele de osteosinteză folosite pentru fracturile de rotulă?

A. osteosinteza prin hobanaj
B. osteosinteza cu placă şi şuruburi
C. osteosinteza prin cerclaj
D. osteosinteza cu sistem DPS
E. osteosinteza cu broşe
(pag. 2378)
C2245131. Mecanismul de producere al fracturilor de platou tibial este:

A. indirect prin valgus forţat
B. direct
C. indirect prin tracţiune
D. indirect prin flexie forţată
E. indirect prin varus forţat
(pag. 2378)
C2245132. Care este simptomatologia fracturii platoului tibial?

A. devierea în varus a gambei
B. echimoză în regiunea poplitee
C. tumefacţie
D. devierea în valgus a gambei
E. absenţa pulsului la artera poplitee
(pag. 2379)
C2245133. Care sunt complicaţiile fracturii platoului tibial?

A. lezarea arterei tibiale posterioare
B. fractura deschisă
C. lezarea pachetului vascular popliteu
D. calusul vicios
E. lezarea pachetului nervos popliteu
(pag. 2379)
C2245134. Care din următoarele metode de tratament se pot aplica pentru o fractură de platou tibial?
A. imobilizare gipsată pentru 4-5 săptămâni
B. osteosinteză prin hobanaj
C. osteosinteză cu şuruburi
D. imobilizare gipsată pentru 6-8 săptămâni
E. osteosinteză prin cerclaj
(pag. 2379)
C2245135. Care sunt mecanismele de producere a fracturilor diafizare ale gambei?

A. prin tasare
B. indirect prin torsiune

C. indirect prin tracţiune
D. indirect prin inflexiune
E. direct
(pag. 2379)
C2245136. Care din următoarele varietăţi de fracturi diafizare ale gambei sunt considerate stabile?
A. oblică lungă
B. transversale
C. oblică scurtă
D. spiroidă
E. cominutivă
(pag. 2379)
C2245137. Care din următoarele varietăţi de fracturi diafizare ale gambei sunt considerate instabile?
A. cominutivă
B. oblică lungă
C. oblică scurtă
D. transversale
E. spiroidă
(pag. 2379)
C2245138. Care sunt afirmaţiile care definesc stabilitatea unei fracturi diafizare a gambei?
A. fractura deplasată nu se mai poate reduce
B. fractura deplasată se poate reduce
C. fractura este stabilă după osteosinteză
D. fractura este stabilă după reducerea ortopedică
E. nu are tendinţa la redeplasare sub aparatul gipsat
(pag. 2379)
C2245139. Care din următoarele sunt semne de certitudine ale unei fracturi?
A. echimozele
B. tumefacţia
C. crepitaţiile osoase
D. întreruperea continuităţii osoase
E. flictenele
(pag. 2380)
C2245140. Care din următoarele nu sunt semne de certitudine ale unei fracturi?
A. crepitaţiile osoase
B. întreruperea continuităţii osoase
C. netransmiterea mişcărilor
D. flictenele
E. impotenţa funcţională completă
(pag. 2380)
C2245141. Care sunt complicaţiile tardive ale fracturilor diafizare ale gambei?
A. calusul vicios
B. fractura deschisă
C. pseudartroza
D. fractura cominutivă
E. lezarea pachetului vascular tibial anterior
(pag. 2380)
C2245142. Care sunt modalităţile de tratament ale unei fracturi diafizare de gambă,deplasată-instabilă?
C. osteosinteza cu tije Ender
D. osteosinteza cu tije zăvorâte
E. aparat gipsat gambiero-pedios pentru 1-2 luni
(pag. 2380)
C2245143. Care sunt complicaţiile fracturilor maleolare?

A. artroza posttraumatică
B. lezarea pachetului vasculo-nervos retrotibial intern
C. lezarea pachetului vasculo-nervos retrotibial extern
D. fractura deschisă
E. leziuni ale tendoanelor de vecinătate
(pag. 2382)
C2245144. Care sunt semnele clinice ale unei fracturi de calcaneu?

A. accentuarea boltei plantare
B. echimoza retromaleolară caracteristică
C. lăţirea regiunii calcaneene
D. diminuarea boltei plantare
E. ştergerea şanţurilor retromaleolare
(pag. 2383)
C2245145. Care este mecanismul de producere a fracturii de col femural ?

A. indirect prin abducţie
B. indirect prin adducţie
C. prin torsiune
D. prin tracţiune
E. prin compresiune
(pag. 2367)
C2245146. Care sunt leziunile ce apar în fracturile parcelare de cap femural ?

A. geode intraspongioase
B. fisuri cartilaginoase
C. hematoame subcondrale
D. osteofitele marginale
E. fracturi ale micului trohanter
(pag. 2365)
C2245147. Diagnosticul pozitiv de fractură de cap femural se pune pe baza:

A. exclusiv examenului clinic
B. scintigrafiei osoase
C. examinării radiologice
D. tomografiei computerizate
E. RMN
(pag. 2366)
C2245148. La examenul obiectiv local al unui pacient cu fractură de col femural se constată:
A. proeminarea în triunghiul Scarpa a fragmentului proximal al colului
B. atitudinea vicioasă a membrului inferior în rotaţie internă

C. proeminarea în triunghiul Scarpa a fragmentului distal al colului
D. atitudinea vicioasă a membrului inferior în abducţie
E. membrul inferior scurtat
(pag. 2369)
C2245149. Care din următoarele afirmaţii referitoare la evoluţia fracturii de col femural sunt adevărate ?
A. fracturile neangrenate nu consolidează fără tratament
B. colul femural consolidează prin calus periosteal
C. fracturile angrenate în coxa-valga au prognostic bun
D. pentru consolidare este nevoie de reducere anatomică
E. consolidarea se obţine în prezenţa unui diastazis interfragmentar
(pag. 2369)
C2245150. Care sunt complicaţiile fracturii de col femural ?

A. troboflebita
B. bronhopneumonia
C. escarele de decubit
D. coxartroza idiopatică
E. pseudartroza
(pag. 2369)
C2245151. Care sunt principalele metode de tratament a fracturilor de col femural?

C. imobilizarea la pat
D. artroplastia
E. tratamentul funcţional
(pag. 2370-2371)
C2245152. Care sunt afecţiunile care favorizează apariţia fracturilor trohanteriene?

A. metastazele osoase
B. hemiplegia
C. osteoporoza
D. boala Parkinson
E. hepatopatiile
(pag. 2371)
C2345153. Obtiunile de tratament in fracturile colului femural sunt:

A. Hemiartroplastia soldului cu proteza bipolara
B. Reducere si osteosinteza cu suruburi plasate trans-trohantero-cervico-capitat
C. Reducere si osteosinteza cu lama-placa monobloc
D. Hemiartroplastia soldului cu proteza cervico-cefalica Austin-Moore
E. Imobilizarea in aparat ghipsat pelvi-podal
(pag. 2370)
C2345154. Complicatiile tardive specifice fracturilor colului femural sunt, cu exceptia:

A. Trombembolismul pulmonar
B. Pseudartroza
C. Necroza aseptica a capului femural
D. Complicatii legate de decubit
E. Coxartroza posttraumatica
(pag. 2369)
C2345155. Din simptomatologia fracturilor deplasate ale colului femural fac parte:
A. Membrul inferior scurtat
B. Membrul inferior in rotatie externa
C. Membrul inferior in abductie
D. Imposibilitatea ridicarii calcaiului din planul patului
E. Membrul inferior alungit
(pag. 2368-2369)
C2345156. In osteosinteza fracturilor trohanteriene se poate utiliza:

A. Lama-placa monobloc
B. DHS (Dinamic Hip Screw)
C. Placa insurubata
D. Tije elastice Ender
E. 2 suruburi canulate plasate trans-trohantero-cervico-capitat
(pag. 2373)
C2345157. Din simptomatologia fracturilor deplasate ale calcaneului fac parte:

A. Echimoza numulara
B. Latirea regiunii calcaneene
C. Diastazisul tibio-astragalian
D. Stergerea santurilor retromaleolare
E. Semne clinice sarace, asemanatoare celor din entorsele gleznei
(pag. 2383)
C2345158. Cele mai frecvente complicatii tardive ale fracturilor de gamba sunt:
A. Artroza posttraumatica
B. Fractura deschisa
C. Pseudartroza
D. Calus vicios
E. Necroza aseptica a astragalului
(pag. 2380)
C2345159. Fracturile marelui trohanter se produc cel mai frecvent prin:

A. Cadere cu sprijin pe sold
B. Cadere cu sprijin pe ischioane
C. Contractia musculara violenta a mijlociului fesier
D. Placaj la rugby
E. Traumatisme violente in accidentele rutiere
(pag. 2372-2373)
C2345160. Fractura micului trohanter:

A. Principalul mecanism de producere este prin torsiune
B. Este o fractura prin smulgere
C. Poate apare prin contractia violenta a mijlociului fesier
D. Tratamentul este unul chirurgical
E. Apare mai frecvent la adultii tineri
(pag. 2373-2374)
C2345161. Fracturile colului femural apar mai frecvent:

A. La tineri
B. La varstnici
C. La copii
D. La femei
E. La barbati
(pag. 2367)
C2345162. Fracturile colului femural denumite "in coxa-valga":

A. Reprezinta 15% dintre fracturile colului femural
B. Reprezinta fracturile angrenate in abductie dupa clasificarea lui Bohler
C. Sunt incluse in tipul I dupa Garden
D. Sunt incluse in tipul III dupa Garden
E. Traveele osoase ale colului formeaza un unghi deschis spre inauntru
(pag. 2367)
C2345163. In fracturile colului femural:

A. Este suficienta restabilirea axului membrului inferior
B. Reducerea trebuie sa fie anatomica
C. Reducerea poate fi aproximativa
D. Consolidarea se face prin calus endosteal
E. Consolidarea este posibila si in prezenta unui oarecare diastazis
(pag. 2369)
C2345164. Pseudartroza colului femural:

A. Este o complicatie exceptionala a fracturilor colului femural
B. Este cauzata de afectarea vascularizatiei capului femural
C. Este diagnosticata prin prezenta de spatiu clar radiografic interfragmentar la 3 luni de la fractura
D. Este o complicatie frecventa in fracturile deplasate ale colului femural
E. Nu apare niciodata dupa osteosinteza corect executata a fracturilor colului femural
(pag. 2369)
C2345165. In tratamentul fracturilor colului femural se pot utiliza urmatoarele tipuri de endoproteze:
A. Proteza cervico-cefalica Austin-Moore
B. Proteza bipolara
C. Proteza cimentata
D. Proteza necimentata
E. Nici una de mai sus
(pag. 2370-2371)
C2545166. Fractura colului femural prin abducţie realizează:

A. impactarea fragmentelor posterosuperior;
B. coxa valga:
C. angrenarea fragmentelor;
D. dezangrenarea fragmentelor;
E. adducţia fragmentelor;
(pag. 2367)
C2545167. Fracturile supracondiliene femurale sunt:

A. extraarticulare;
B. diafizare joase;
C. diafizare înalte;
D. articulare;
E. diafizare;
(pag. 2376)
C2545168. Mecanismul de eversiune incriminat în producerea fracturilor maleolare constă în:

A. abducţia piciorului;
B. rotaţia internă a piciorului;
C. adducţia piciorului;
D. rotaţia externă a piciorului;
E. rotaţia internă şi varusul piciorului;
(pag. 2381)
C2545169. Echivalenţa de fractură bimaleolară constă în:

A. fractura unei maleole;
B. fractura ambelor maleole;
C. fractura pilonului tibial şi ruptura ligamentului colateral de pe aceeaşi parte a gleznei;
D. ruptura ligamentului colateral de pe partea opusă a gleznei;
E. ruptura ligamentului colateral de pe aceeaşi parte a gleznei;
(pag. 2382)
C2545170. Fractura platoului tibial este:

A. fractura articulară;
B. fractură tasare şi separare extraarticulară;
C. fractura suprafeţelor portante ale extremităţii proximale a tibiei;
D. fractura suprafeţei portante a extremităţii distale a tibiei;
E. fractura capului peroneului asociată cu fractura articulară tibio-peronieră;
(pag. 2378)
C2545171. Fractura de rotulă determină următoarele complicaţii tardive:

A. fractura deschisă;
B. artroza posttraumatică;
C. calusul vicios;
D. lezarea nervului femural;
E. lezarea arterei poplitee;
(pag. 2378)
C2545172. Osteosinteza fracturilor diafizare femurale se face cu:

A. broşe;
B. tije rigide;
C. tije elastice;
D. scoabe;
E. proteze parţiale
(pag. 2376)
C2545173. Osteosinteza fracturilor de col femural se face cu:

A. 2 şuruburi diafizare;
B. 2 şuruburi transtrohantero-cervico-capitale;
C. 2 şuruburi diafizo-cervicale;
D. şuruburi plasate paralel sau în triangulaţie;
E. tije elastice tip Ender
(pag. 2370)
C2545174. Fracturile de astragal cel mai des întâlnite sunt:

A. fracturile tuberculilor posteriori ai astragalului;
B. fracturile corpului astragalian;

C. fracturile tip sustentaculum tali;
D. fracturile subastragaliene;
E. fracturile colului de astragal
(pag. 2382)
C2545175. Artroplastia parţială prezintă următoarele avantaje

A. evită complicaţiile de decubit;
B. creşte confortul bolnavului;
C. micşorează riscul de agravare a unor boli preexistente;
D. duce la dispariţia durerii;
E. consolidează fractura colului femural;
(pag. 2370)
C2545176. Fractura colului femural de tip Garden IV este:

A. completă, fără deplasare;
B. completă, cu deplasare totală;
C. incompletă, cu deplasare totală;
D. completă, cu sinovială întreruptă;
E. completă, cu sinovială întreagă
(pag. 2368)
C2545177. Aspectul traveelor osoase în fractura colului femural de tip Garden III este:
A. arc gotic;
B. arc gotic deschis medial;
C. arc deschis extern;
D. arc gotic deschis extern;
E. în valg
(pag. 2368)
C2545178. Proteza Austin-Moore este proteză:

A. monobloc;
B. cervico-cefalică;
C. bipolară;
D. totală cimentată:
E. totală necimentată;
(pag. 2366)
C2545179. Fractura parcelară a capului femural este:

A. rară;
B. frecventă;
C. asociată unei luxaţii de şold;
D. asociată unei fracturi bimaleolare;
E. asociată unei fracturi de rotulă;
(pag. 2365)
C2545180. Diagnosticul diferenţial al fracturii parcelare de cap femural se face cu:

A. luxaţia de şold;
B. fractura de col femural;
C. osteocondrita disecantă a şoldului;
D. fractura bimaleolară;
E. fractura de olecran.
(pag. 2366)
C2645181. Referitor la fracturile de rotulă sunt adevărate:

A. De obicei deplasarea fragmentelor este apreciabilă şi impune intervenţia chirurgicală
B. Pot fi produse numai prin traumatisme directe
C. Foarte des sunt fracturi cu traiect vertical cu deplasare
D. Este imposibilă extensia activă a genunchiului
E. Complicaţia tardivă cea mai frecventă este osteoartrita severă
(pag. 2378)
C2645182. Complicaţiile tardive cele mai frecvente în fracturile extremităţii superioare a tibiei sunt:
A. Calusul vicios cu deviere în varus sau valgus
B. Redorile articulare
C. Artrozele posttraumatice ale genunchiului
D. Leziunile pachetului vasculo-nervos
E. Fractura deschisă
(pag. 2379)
C2645183. Fracturile de metatarsiene:

A. Sunt produse cel mai frecvent prin mecanism indirect
B. Sunt produse cel mai frecvent prin mecanism direct
C. În fracturile cu deplasare se practică osteosinteză cu broşe Kuntscher
D. Simptomatologia este dominată de dureri locale
E. Se observă şi o echimoză moderată la nivelul feţei dorsale a piciorului
(pag. 2383)
C2645184. Fracturile de calcaneu sunt caracterizate, cu excepţia:

A. Cel mai frecvent se produc prin căderi de la înălţime
B. Se produce o fractură prin tasare
C. În fracturile cu deplasare deformarea regiunii este evidentă
D. Regiunea calcaneană nu este lăţită
E. Bolta plantară este accentuată
(pag. 2383)
C2645185. Fractura tip Shephard este:

A. Fractura tuberculilor anteriori ai astragalului
B. Fractura marii tuberozităţi ai calcaneului
C. Fractura tuberculilor posteriori ai astragalului
D. Este o fractură apofizară
E. Fractura de corp al astragalului
(pag. 2382)
C2645186. În fracturile cu deplasare instabile diafizare ale gambei, tratamentul este:

A. Chirurgical
B. Osteosinteză cu placă şi şuruburi
C. Osteosinteză cu tije zăvorâte
D. Osteosinteză cu tije Ender
E. Osteosinteză cu broşe Kirscner
(pag. 2380)
C2645187. Fracturile micului trohanter se caracterizează prin

A. Fractura izolată a micului trochanter se întâlneşte la adulţii tineri
B. Este o fractură prin smulgere

C. Se produce prin contracţia violentă a mişchiului tensor fasciae latae
D. Intervenţia chirurgicală este indicată
E. Tratamentul este ortopedic
(pag. 2373)
C2645188. Complicaţiile precoce ale fracturilor diafizare femurale sunt:

A. Infecţii urinare
B. Accidente tromboembolice
C. Calus vicios
D. Embolia grăsoasă
E. Embolia pulmonară
(pag. 2375)
C2645189. Referitor la etiopatogenia fracturilor colului femural sunt adevărate, cu excepţia:

A. Se întâlnesc mai ales, la femeile în vârstă
B. Mecanismul de producere este de cele mai multe ori direct
C. Prin mecanism de abducţie se produce fractura cu impactare postero-superioară a fragmentelor osoase
D. Prin mecanism de abducţie se produce fractura, rezultând o poziţie de coxa vara
E. Prin mecanism de adducţie se produc fracturi angrenate, fără deplasare cu aspect de coxa vara
(pag. 2367)
C2645190. Fracturile de col femural tip Garden III se caracterizează prin:

A. Sunt fracturi incomplete, cu deplasare parţială
B. Sunt fracturi complete, cu deplasare totală
C. Aspectul radiografic al traveelor osoase de la nivelul colului este de arc frânt gotic
D. Sunt fracturi complete, cu deplasare parţială
E. Sunt şanse de evoluţie favorabilă
(pag. 2368)
C2645191. Dintre complicaţiile tardive locale ale fracturilor colului femural cele mai importante sunt, cu
excepţia:
A. Pseudartroza
B. Coxartroza posttraumatică
C. Delirium tremens
D. Bronchopneumonia
E. Necroza aseptică a capului femural
(pag. 2369)
C2645192. Cele mai frecvente complicaţii locale tardive în fracturile trochanteriene sunt, cu excepţia:
A. Necroza avasculară a capului femural
B. Coxartroza posttraumatică
C. Calus vicios în coxa vara
D. Calus vicios în coxa valga
E. Bronchopneumonia
(pag. 2372)
C2645193. Tratamentul chirurgical în fracturile extremităţii distale a femurului este indicat:

A. În toate fracturile cu deplasare
B. În fracturile fără deplasare
C. În fracturile care interesează suprafaţa articulară
D. În fracturile parţiale
E. În fracturile care nu interesează suprafaţa articulară

(pag. 2377)
C2745194. Fracturile diafizare de femur por fi operate utilizand:

A. lama-placa si suruburi
B. tije Kuntscher
C. tije zavorata tip Grosse-Kempf
D. Dinamic hip screw (D.H.S.)
E. Metoda hobanajului
(pag. vol. II., pag. 2373-2374)
C2845195. Complicatii tardive ale fracturilor de col femural sunt:

A. retentia de urina
B. bronhopneumonia
C. pseudartroza
D. coxartroza
E. necroza aseptica a capului femural
(pag. 2369)
C2845196. Complicatii imediate locale ale fracturilor diafizare ale femurului sunt:
A. socul hemoragic
B. fractura deschisa
C. embolia grasoasa
D. leziunea de pachet vascular femural
E. leziunea de nerv sciatic
(pag. 2375)
C2845197. Osteosinteza fracturilor epifizei distale femurale se face preferential cu:

A. placa mulata fixata cu suruburi
B. tije "zavorate” tip Grosse-Kempf
C. lama-placa
D. cui-placa
E. DCS (Dinamic Condilar Screw)
(pag. 2377)
C2845198. Tratamentul fracturilor cu deplasare ale extremitatii superioare a tibiei utilizeaza:

A. metoda hobanajului
B. bulonaj tip Juvara
C. placa cu suruburi
D. lama-placa
E. DCS (Dinamic Condilar Screw)
(pag. 2379)
C2845199. Tratamentul fracturilor bimaleolare cu deplasare consta in:

A. cizma gipsata de mers sub genunchi timp de o luna
B. cizma gipsata de mers sub genunchi timp de 2 luni
C. reducere ortopedica si imobilizare gipsata pentru 3 luni
D. osteosinteza cu suruburi
E. osteosinteza cu placute si suruburi
(pag. 2382)
C2845200. Clasificarea lui Delbet a fracturilor de col femural include:
A. fracturi cu deplasare
B. fracturi prin adductie
C. fracturi incomplete
D. fracturi subcapitale
E. fracturi mediocervicale
(pag. 2367)
C2845201. Osteosinteza in cazul fracturilor trohanteriene se poate face cu:

A. DCS (Dinamic Condilar Screw)
B. DHS (Dinamic Hip Screw)
C. tije Ender
D. lama placa monobloc
E. semicerclaj
(pag. 2373)
Tema nr. 46
Litiaza urinara
BIBLIOGRAFIE:
C1246001. Lacuna cu “mantel simptom” pe urografia intravenoasa sugereaza un:

A. calcul radiotransparent
B. chist renal
C. adenom de prostata
D. calcul radioopac
E. cancer urotelial
(pag. 2831)
C1246002. Care din urmatoarele masuri de metafilaxie este specifica litiazei urice:
A. administare de vitamina B6
B. administrarea de Nefrix
C. administrare de ortofosfati
D. alcalinizare urinara
E. restrictia dietetica a metioninei
(pag. 2839)
C1246003. Durerea hipogastrica accentuata la finalul mictiunii, iradiind in gland si perineu sugereaza:
A. litiaza ureterala distala
B. litiaza vezicala
C. litiaza prostatica
D. litiaza ureterala proximala
E. litiaza uretrala
(pag. 2829)
C1246004. Cristalizarea substantelor dizolvate, trecand prin etapele: microcristale, macrocristale,

microcalculi se produce in:
A. tubul contort proximal
B. tubul contort distal
C. tubii colectori
D. papila renala
E. interiorul limfaticelor renale
(pag. 2826)
C1246005. Cea mai comuna cauza dehipercalcemie asociata litizei urinare este:
A. hipervitaminoza D
B. imobilizari prelungite
C. hipertiroidismul
D. sindromul Cushing
E. hiperparatiroidismul primar
(pag. 2827)
C1346006. Varful incidentei in cazul litiazei urinare este intre:
A. 10-20 ani
B. 40-60 ani
C. 20.40 ani
D. 60-80 ani
E. 50-70 ani
(pag. 2825)
C1346007. In teoria Carr privind litiaza urinara depunerea precipitatelor are loc in:
A. membrana bazala a tubilor colectori
B. pe suprafata papilei renale
C. in tubii renali
D. in interiorul limfaticelor renale
E. in cavitatea caliceala
(pag. 2827)
C1346008. Calciul este prezent in compozitia calculilor urinari in:

A. 30% din cazuri
B. 50% din cazuri
C. 70% din cazuri
D. 90% din cazuri
E. 10% din cazuri
(pag. 2827)
C1346009. Cura de diureza in litiaza cistinica se face cu cantitati de lichid ce trebuie sa ajunga la:
A. 8-10 litri
B. 2-3 litri
C. 5-7 litri
D. 12-15 litri
E. 1-2 litri
(pag. 2838)
C1346010. Hipercalciuria renala impune administrarea de:

A. vitamina B6
B. pirofosfati
C. acid acetohidroxemic
D. ortofosfati
E. D-penicilamina
(pag. 2839)
C1446011. Urmatoarele afirmatii cu privire la incidenta litiazei urinare sunt adevarate, cu exceptia:
A. Distributia geografica a litiazei urinare este neuniforma;
B. Varful de incidenta este reprezentat de segmentul de varsta 40 – 60 de ani;
C. Incidenta generala este de 0,1% in tarile dezvoltate;
D. Boala litiazica nu este rar intalnita in copilarie;
E. Incidenta litiazei urinare este foarte scazuta in zona Africii tropicale de sud.
(pag. 2825)
C1446012. Dintre calculii urinari radioopaci nu face parte si cel format din:
A. Oxalat de calciu;
B. Xantina;
C. Cistina;
D. Oxalat de calciu;
E. Fosfat amoniaco-magnezian.
(pag. 2827)
C1446013. Dintre indicatiile terapeutice primare ale monoterapiei prin nefrolitotomie percutanata nu
fac parte si:
A. Calculii renali cu diametrul peste 3 cm;
B. Calculii coraliformi;
C. Calculii renali multipli, cu diametru sub 2 cm;
D. Calculii de cistina;
E. Calculii renali asociati cu stenoza jonctiunii pielo-ureterale.
(pag. 2837)
C1446014. Din metafilaxia litiazei litiazei urinare urice nu face parte:

A. Restrictia aportului alimentar de proteine animale;
B. Administrarea de Uralyt U;
C. Alcalinizarea urinii;
D. Administrarea de D-penicilamina;
E. Administrarea orala de citrat de sodiu.
(pag. 2839)
C1446015. Dintre teoriile patogenice implicate in litogeneza urinara nu face parte si:
A. Teoria matriciala;
B. Teoria nucleului de precipitare;
C. Teoria infectioasa;
D. Teoria suprasaturarii urinii;
E. Teoria inhibitorilor.
(pag. 2826)
C1546016. Dizolvarea medicamentoasa a calculilor este posibila doar in:

A. litiaza calcica;
B. litiaza fosfo-amoniaco-magnezica;
C. litiaza urica
D. litiaza xantinica;
E. litiaza oxalica.
(pag. 2838)
C1546017. Care din urmatoarele explorari biochimice nu prezinta interes la pacientii cu litiaza urinara:
A. uricozuria;
B. glicozuria;
C. calciuria;
D. fosfaturia;
E. oxaluria.
(pag. 2830)
C1546018. Cea mai eficienta masura profilactica in litiaza urinara este:

A. alimentatia hipercalorica;
B. alimentatia hipocalorica;
C. cura de sete;
D. cura de diureza;
E. efortul fizic intens.
(pag. 2838)
C1546019. Prin litotritie in litiaza urinara se intelege:

A. fragmentarea calculului;
B. dizolvarea acestuia;
C. analiza compozitiei chimice;
D. extragerea in totalitate;
E. eliminarea spontana.
(pag. 2832)
C1546020. Terapia de "prima linie" a litiazei urinare este reprezentata de:

A. chirurgia deschisa;
B. dizolvarea medicamentoasa;
C. litotritia extracorporeala;
D. nefrolitotomia percutanata;
E. cura de diureza.
(pag. 2836)
C1546021. In anuria obstructiva pacientul prezinta:

A. glob vezical;
B. vezica uscata;
C. vezica de lupta;
D. vezica multidiverticulara;
E. vezica hiperspastica.
(pag. 2830)
C1646022. Care dintre urmatoarele tipuri de calculi urinari este radiotransparent:

A. fosfat de calciu
B. oxalat de calciu
C. fosfat amoniaco-magnezian
D. xantina
E. nici unul din calculii enumerati mai sus
(pag. 2827)
C1646023. Din punct de vedere al relatiei densitate calcul urinar - radioopacitate, cea mai mare
densitate si cel mai intens radioopac este calculul compus din:
A. fosfat de calciu
B. oxalat de calciu
C. fosfat amoniaco-magnezian
D. cistina
E. acid uric
(pag. 2827)
C1646024. Cea mai importanta si in acelasi timp eficienta masura profilactica generala in preventia
litiazei urinare este:
A. regim alimentar sarac in oxalati
B. reducerea aportului alimentar proteic
C. cura de diureza
D. evitarea imobilizarilor prelungite
E. evitarea deshidratarii
(pag. 2838)
C1646025. In litiaza cistinica, pe langa restrictia dietetica fata de metionina si alcalinizarea urinii, se
administreaza chelatori de cistina cum ar fi:
A. captoprilul
B. cyproterone acetat
C. D-penicilamina
D. vitamina D
E. hidroclorotiazide
(pag. 2839)
C1646026. Formarea calculilor urinari, in cadrul teoriei matriceale, presupune existenta unei matrici
organice precursoare. Aceasta este compusa doar din:
A. albumine
B. globuline
C. albumine si globuline
D. albumine, globuline si glicozaminoglicani
E. albumine, globuline, glicozaminoglicani si mucoproteine
(pag. 2826)
C1646027. Litiaza urinara secundara recunoaste drept una din cauze ca fiind:
A. cistinuria
B. uricozuria
C. hiperparatiroidismul hipercalcemic
D. obstructii de tract urinar
E. sindroame mieloproliferative
(pag. 2827)
C2246028. Vârful de incidenţă al litiazei urinare este:

A. 20-40 de ani
B. în copilărie
C. 40-60 de ani
D. 60-80 de ani
E. nici un răspuns corect
(pag. 2825)
C2246029. Care din următoarele situaţii impun nefrectomia în cazul unei litiaze renale
A. rinichiul unic chirugical
B. rinichiul unic congenital
C. rinichiul în potcoavă
D. rinichiul distrus morfo-funcţional prin pionefroză
E. calculul coraliform
(pag. 2833)
C2246030. Cea mai importantă măsură profilactică a litiazei urinare este:

A. cura de diureză
B. administrarea de ortofosfaţi
C. administrarea de pirofosfaţi
D. administrarea de vitamina B6
E. administrarea de vitamina B1
(pag. 2838)
C2246031. Hipercalciuria din acidoza tubulară renală impune administrarea de :

A. vitamina B1
B. vitamina B6
C. pirofosfaţi
D. ortofosfaţi
E. bicarbonat de Na
(pag. 2839)
C2246032. Prin termenul de litolopaxie se înţelege

A. fragmentarea calculului cu unde produse în exteriorul corpului
B. extragerea parţială a calculului
C. extragerea totală a calculului
D. dizolvarea calculului
(pag. 2832)
C2346033. Teoria lui Randal spune ca materialul litogen se depune:

A. in tubii renali
B. in limfaticele renale
C. in membrana bazala a tubilor colectori
D. pe suprafata calicelor
E. in bazinet
(pag. 2827)
C2346034. Nefrectomia totala este indicata in litiaza renala in cazul:

A. litiazelor polare cu dilatatie importanta a cavitatii
B. hematuriei macroscopice
C. litiazei coraliforme
D. pionefrozei litiazice
E. pielonefritei litiazice
(pag. 2833)
C2346035. Un calcul renal cu diametru de 0,5 cm, asimptomatic, situat in bazinet, are indicatie de:
A. ESWL
B. NLP
C. tratament medical
D. interventie chirurgicala
E. URS retrograda
(pag. 2834)
C2346036. URS se practica in cazul:

A. litiazei vezicale
B. litiazei uretrale
C. litiazei veziculare
D. litiazei ureterale
E. nu se mai practica
(pag. 2837)
C2346037. In ceai se gasesc cantitati crescute de:

A. pirofosfati
B. cistina
C. oxalati
D. ortofosfati
E. xantina
(pag. 2839)
C2346038. Majoritatea cazurilor de litiaza renala se rezolva actualmente prin:
A. NLP
B. chirurgie deschisa
C. URS
D. ESWL
E. TUR
(pag. 2835)
C2546039. Care este frecventa prezentei calciului in structura calculilor urinari:

A. 2%;
B. 25%;
C. 50%;
D. 90%;
E. 99%.
(pag. 2827)
C2546040. Litiaza de infectie are urmatoarea compozitie:

A. oxalat de calciu;
B. fosfoamoniacomagneziana;
C. fosfat de calciu;
D. acid uric;
E. cistina.
(pag. 2828)
C2546041. In anuria obstructiva pacientul prezinta:

A. glob vezical;
B. vezica uscata;
C. vezica de lupta;
D. vezica multidiverticulara;
E. vezica hiperspastica.
(pag. 2830)
C2546042. In litiaza urinara, prin litotritie se intelege:

A. dizolvarea calculului;
B. fragmentarea calculului;
C. extragerea in totalitate;
D. analiza compozitiei chimice;
E. eliminarea spontana.
(pag. 2832)
C2546043. Care din urmatoarele explorari biochimice nu prezinta interes la pacientii cu litiaza urinara:
A. calciuria;
B. uricozuria;
C. glucozuria;
D. fosfaturia;
E. oxaluria.
(pag. 2930)
C2546044. Terapia de "prima linie" a litiazei urinare este reprezentata de:

A. cura de diureza;
B. dizolvarea medicamentoasa;
C. litotritia extracorporeala;
D. nefrolitotomia percutanata;
E. chirurgia deschisa.
(pag. 2836)
C2546045. In chirurgia deschisa a litiazei renale, abordul standard este reprezentat de:
A. ureterotomie;
B. nefrotomie;
C. pielotomie;
D. nefrostomie;
E. nefropexie.
(pag. 2833)
C2546046. Dizolvarea medicamentoasa a calculilor este posibila doar in:

A. litiaza xantinica;
B. litiaza calcica;
C. litiaza fosfoamoniacomagneziana;
D. litiaza urica;
E. litiaza oxalica.
(pag. 2838)
C2546047. Cea mai eficienta masura profilactica in litiaza urinara este:

A. repausul fizic;
B. cura de sete;
C. cura de diureza;
D. alimentatia hipercalorica;
E. alimentatia hipocalorica.
(pag. 2838)
C2546048. Principala indicatie a ureteroscopiei retrograde este reprezentata de:

A. calculul uretral;
B. calculul vezical;
C. calculul ureteral pelvin;
D. calculul ureteral lombar;
E. calculul pielic.
(pag. 2837)
C2546049. Care din urmatoarele modalitati terapeutice ale litiazei urinare este cea mai putin agresiva:
A. nefrolitotomia percutanata(NLP);
B. ureteroscopia retrograda(URSR);
C. ureteroscopia anterograda(URSA);
D. litotritia extracorporeala(ESWL);
E. chirurgia deschisa.
(pag. 2835)
C2646050. Calculul de acid uric este:

A. slab radioopac
B. foarte radioopac
C. moderat radioopac
D. radiotransparent
E. calcul rar intilnit in patologia urologica
(pag. 2827)
C2646051. Prezenta insuficientei renale la un pacient litiazic renal cu rinichi controlateral normal
morfofunctional traduce:
A. existenta unei obstructii si la nivelul cailor excretorii din partea rinichiului normal morfofunctional
B. existenta unei colectii septice in rinichiul litiazic obstructiv
C. existenta unei creatinemii normale
D. existenta obligatorie a unei obstructii subvezicale
E. nici una dintre raspunsurile de mai sus
(pag. 2829)
C2846052. Imaginea lacunara cu "mantel simptom"pe urografia intravenoasa sugereaza un:

A. chist parapielic
B. calcul radiotransparent
C. cheag bazinetal
D. calcul radioopac
E. tumora uroeliala
(pag. 2831)
C2846053. Indicatiile tratamentului urologic al litiazei urinare sunt cu exceptia:

A. calculii cu diametru mai mare de 1 cm
B. calculii asociati cu infectie urinara
C. calculii caliceali "prizonieri"
D. calculii asociati cu obstructia caii urinare
E. calculii asociati cu dureri persistente necontrolate medicamentos
(pag. 2835)
C2846054. UPR este metoda radiologica de investigare morfologica a caii urinare superioare la
pacientii cu:
A. polialergie
B. rinichi mut urografic
C. hematurie
D. retentie de urina
E. nefrocalcinaza
(pag. 2831)
C2846055. Durerea hipogastrica accentuata la finalul mictiunii, iradiind in gland si perineu sugereaza:
A. litiaza ureterala
B. litiaza uretrala
C. litiaza prostatica
D. litiaza pielica
E. litiaza vezicala
(pag. 2829)
C2846056. Cea mai comuna cauza de hipercalcemie asociata litiazei urinare este:
A. hiperparatiroidismul primar
B. imobilizari prelungite
C. hipertiroidismul
D. spasmofilia
E. hipervitaminoza D
(pag. 2827)
C2846057. Litiaza radioopaca (cu continut de calciu) apare la:

A. 30% din cazuri
B. 90% din cazuri
C. 70% din cazuri

D. 50% din cazuri
E. 10% din cazuri
(pag. 2827)
C2846058. Hipercalciuria renala se trateaza cu:

A. vitamina B6
B. ortofosfati
C. acid chenodezoxicolic
D. pirofosfati
E. D-pinicilamina
(pag. 2839)
C2846059. In anuria obstructiva pacientul prezinta

A. glob vezical
B. vezica multidiverticulara
C. vezica de lupta
D. vezica goala
E. vezica hiperspastica
(pag. 2830)
C2846060. Virful de incidenta al urolitiazei sub aspectul virstei il reprezinta intervalul:

A. 10 - 20 ani
B. 20 - 40 ani
C. 20 - 30 ani
D. 40 - 60 ani
E. 60 - 80 ani
(pag. 2825)
C2846061. Incidenta globala a calculilor cu continut calcic este de:

A. 29%
B. 71%
C. 16%
D. 8%
E. 1%
(pag. 2827)
C2846062. Ce procent din calculii reno-ureterali sunt abordati prin litotritie extracorporeala (ESWL):
A. 90%
B. 10%
C. 8%
D. 1%
E. 4%
(pag. 2834)
C1246063. ESWL este imposibila tehnic sau slab eficienta in caz de:
A. rinichi ectopic
B. calcul ureteral impactat
C. calcul bazinetal de 2,5 cm diametru, fara hidronefroza
D. calcul de acid uric
E. bolnav cu cifoscolioza marcata
(pag. 2836)
C1246064. Indicatiile tratamentului urologic al litiazei urinare sunt:

A. calculii cu diametru mai mare de 1 cm
B. calculii asociati cu infectie urinara
C. calculii caliceali “prizonieri”
D. calculii asociati cu obstructia caii urinare
E. calculii asociati cu dureri persistente necontrolate medicamentos
(pag. 2835)
C1246065. Protocolul de diagnostic standard al litiazei urinare va include obligatoriu:

A. anamneza
B. ecografia aparatului urinar
C. radiografia renovezicala simpla
D. pielografia retrograda
E. determinarea ionogramei serice
(pag. 2830)
C1246066. Litiaza de acid uric apare in:

A. Sarcoidoza
B. Sindroame mieloproliferative
C. Tratamente citostatice
D. Infectii
E. Guta
(pag. 2826, 2827)
C1246067. Teoriile patogenice care s-au impus in litogeneza sunt:

A. teoria matriciala
B. teoria lui Randall
C. teoria nucleului de precipitare
D. teoria- suprasaturarea urinii
E. teoria litiazei intranefronale
(pag. 2826)
C1246068. Litiaza urinara radiotransparenta este cea de:

A. Cistina
B. Xantina
C. Fosfat amoniacomagnezian
D. Acid uric
E. Oxalat de calciu
(pag. 2827)
C1246069. Tratamentul de urgenta in anuria litiazica consta in:
A. hemodializa
B. drenaj intern al caii urinare superioare
C. drenaj extern al caii urinare superioare
D. administrarea de Furosemid
E. ESWL
(pag. 2830)
C1246070. Monoterapia prin nefrolitotomie percutanata (NLP) este preferata in indicatia terapeutica
primara a:
A. calculilor pe rinichi in ectopie pelvina sau incrucisata
B. calculii coraliformi
C. calculilor cu rinichi compromis morfo-functional
D. calculilor cistinici
E. calculilor mari cu diametru mai mare de 3 cm
(pag. 2836, 2837)
C1346071. Contraindicatiile absolute ale litotritiei extracorporeale sunt:

A. pielonefrita acuta
B. asocierea insuficientei renale
C. tulburarile echilibrului fluidocoagulant
D. tuberculoza urinara netratata
E. graviditatea
(pag. 2835)
C1346072. Protocolul diagnostic standard in litiaza urinara va include obligatoriu:

A. echografia aparatului urinar
B. ionograma serica
C. calciuria
D. radiografia renovezicala simpla
E. scintigrama renala
(pag. 2830)
C1346073. Factorii de risc pentru litiaza urinara sunt:

A. tulburari ale metabolismului oxalic
B. sexul masculin
C. starea de incordare
D. denutritia
E. apa cu continut calcic scazut
(pag. 2825)
C1346074. Relatia dintre infectia urinara si litiaza urinara este:

A. apare in absolut toate cazurile de litiaza
B. poate precede aparitia litiazei
C. nu exista nici o relatie
D. toate infectiile urinare ascund o litiaza
E. este frecvent asociata litiazei
(pag. 2828)
C1346075. Caracteristicile unei colici renale ce indica prezenta unui calcul in ureterul distal sunt:
A. iradiere spre organele genitale externe si fata interna a coapsei
B. iradierea ascendenta in lomba
C. asocierea cu polakiuria
D. pozitia antalgica
E. tenesme vezicale
(pag. 2828-2829)
C1346076. Metafilaxia specifica in litiaza cistinica cuprinde:

A. acidifierea urinara
B. restrictie dietetica a metioninei
C. administrarea de hidroclorotiazide
D. administrarea de D-penicilamina
E. alcalinizare urinara cu pH 6,2-6,8
(pag. 2839)
C1346077. Echografia aparatului urinar este utila in litiaza urinara deoarece:

A. deceleaza si calculii radiotransparenti
B. ofera informatii functionale
C. necesita conditii speciale de efectuare
D. este oricand repetabila
E. ofera informatii morfologice despre rasunetul obstructiei
(pag. 2831)
C1346078. Criteriile de risc prognostic in cazul litiazei urinare sunt:

A. piuria
B. curba febrila
C. morfologia aparatului urinar
D. hematuria
E. probele de functie renala
(pag. 2830)
C1346079. Modalitatile revelatoare clinic pentru litiaza urinara sunt:

A. piuria
B. insuficienta renala
C. cefaleea
D. hematuria
E. jet urinar nemodificat
(pag. 2829)
C1446080. Dintre factorii de risc ai litiazei urinare fac parte si:

A. Tulburarile metabolismului calcic;
B. Expunerea la temperaturi reduse;
C. Factorii genetici;
D. Compozitia crescuta in azotati a apei potabile;
E. Excesul alimentar proteic.
(pag. 2825)
C1446081. Printre factorii de risc prerenali implicati in litogeneza urinara se numara si:
A. Varsta;
B. Tulburarile metabolismului calcic;
C. Scaderea volumului urinar;
D. Alimentatia;
E. Hipercalciuria.
(pag. 2825 - 2826)
C1446082. Chirurgia deschisa a litiazei renoureterale isi pastreaza indicatia pentru:

A. Litiaza renala multipla, cu calculi cu diametrul sub 2 cm;
B. Litiaza coraliforma cu dispunere preponderent in calice;
C. Litiaza renala pe rinichi compromis morfofuntional;
D. Calculii renali unici cu diametrul peste 3 cm;
E. Litiaza renala asociata cu stenoza de jonctiune pielo-ureterala.
(pag. 2837)
C1446083. In litiaza reno-ureterala la gravida urmatoarele afirmatii nu sunt adevarate:

A. Se caracterizeaza prin episoade frecvente de pielonefrita acuta;
B. Are o incidenta de 1/3000 de internari obstetricale;
C. Impune intreruperea sarcinii;
D. Are o incidenta de 1/2500 de nasteri;
E. Sunt frecvente infectiile urinare persistente, refractare terapeutic.
(pag. 2829 - 2830)
C1446084. Dintre operatiile deschise indicate in tratamentul litiazei renale nu fac parte:
A. Pielotomia;
B. Pieloplastia;
C. Nefrotomia;
D. Marea nefrotomie anatrofica;
E. Drenajul cu sonda Cook.
(pag. 2833)
C1446085. Litiaza urinara metabolic activa are urmatoarele caracteristici:

A. Produce colici subintrante;
B. Pacientii au eliminat cel putin un calcul in ultimul an;
C. Da infectii urinare agresive clinic;
D. Este data de un calcul cunoscut care a crescut in volum in ultimul an;
E. Produce obstructii severe ale aparatului urinar.
(pag. 2834)
C1446086. Cele mai importante masuri de metafilaxie a litiazei urinare oxalice sunt:
A. Dieta restrictiva in oxalati;
B. Alcalinizarea urinii;
C. Administrarea de vitamina B6;
D. Tratamentul cu alfa-mercapto-propionil-glicina;
E. Dieta restrictiva in proteine animale.
(pag. 2839)
C1546087. In litiaza urinara, localizarea calculului in litotritia extracorporeala cu unde de soc (ESWL) se
realizeaza:
A. scintigrafic;
B. endoscopic;
C. radiologic;
D. ecografic;
E. intraoperator.
(pag. 2832)
C1546088. Explorarea imagistica a pacientilor cu litiaza urinara include:

A. ecografia aparatului urinar;
B. arteriografia renala;
C. urografia intravenoasa;
D. flebografia;
E. radiografia renovezicala simpla.
(pag. 2831)
C1546089. Alcalinizarea urinii in litiaza urinara se poate realiza prin:

A. aport alimentar proteic;
B. cura de diureza;
C. bicarbonat de sodiu;
D. citrat de potasiu;
E. cura de sete.
(pag. 2839)
C1546090. Care din urmatoarele elemente chimice sunt factori favorizanti ai litiazei urinare?
A. calciul;
B. magneziul;
C. zincul;
D. oxalatul;
E. potasiul.
(pag. 2826)
C1546091. Calculii radiotransparenti pot avea una din urmatoarele compozitii chimice:
A. acid uric;
B. fosfat de calciu;
C. xantina;
D. oxalat de calciu;
E. fosfat amoniaco-magnezian.
(pag. 2827)
C1546092. Intre modalitatile revelatoare clinic ale litiazei urinare pot fi enumerate:
A. hematuria;
B. piuria;
C. nefromegalia;
D. poliuria;
E. durerea.
(pag. 2829)
C1546093. Litotritia extracorporeala (ESWL) in litiaza urinara este contraindicata in:

A. insuficienta renala;
B. coagulopatii;
C. litiaza coraliforma;
D. graviditate;
E. litiaza ureterala.
(pag. 2835)
C1646094. Care dintre urmatoarele tipuri de calculi urinari sunt radiotransparente:

A. cistina
B. acid uric
C. xantina
D. fosfat amoniaco-magnezian
E. oxalat de calciu
(pag. 2827)
C1646095. Corespunzator teoriei inhibitorilor cristalizarii urinare, care dintre urmatoarele substante
face parte din aceasta
A. magneziul
B. zincul
C. sodiul
D. potasiul
E. citratii
(pag. 2826)
C1646096. Ecografia, in litiaza urinara, deceleaza:

A. atat calculii radioopaci cat si cei radiotransparenti situati in rinichi
B. atat calculii radioopaci cat si cei radiotransparenti situati in ureter
C. atat calculii radioopaci cat si cei radiotransparenti situati in vezica urinara
D. modificarile functionale renale
E. rasunetul obstructiv al litiazei
(pag. 2831)
C1646097. Nefrostomia percutanata "a minima" se efectueaza:

A. in anestezie locala
B. numai in anestezie de conducere
C. numai in anestezie generala
D. sub control ecografic
E. sub control fluoroscopic
(pag. 2833)
C1646098. In litiaza aparatului urinar superior, printr-un canal de lucru percutanat sunt posibile:
A. nefrolitotomia percutanata
B. nefrotomia
C. litotritia ureteroscopica anterograda
D. ureterotomia
E. nefrotomia anatrofica
(pag. 2832)
C1646099. Extragerea chirurgicala deschisa a unui calcul renal se face:

A. prin toracotomie posterioara
B. prin lombotomie
C. incizie anterioara pararectala retroperitoneala
D. in anestezie de conducere
E. in anestezie generala cu intubatie oro-traheala
(pag. 2833)
C1646100. Abordul chirurgical deschis al unui calcul vezical se face:

A. pe cale perineala
B. prin talie hipogastrica
C. in rahianestezie
D. in anestezie generala cu intubatie oro-traheala
E. pe cale transuretrala
(pag. 2833)
C2246101. Criteriile de risc prognostic ce trebuie precizate de la început în litiaza urinară sunt:
A. debitul urinar
B. curba febrilă
C. probe de funcţie renală

D. morfologia aparatului urinar
(pag. 2830)
C2246102. Protocolul diagnostic standard include ăn mod obligator:

A. anamneza
B. examen clinic general şi urologic
C. dozarea calcemiei
D. dozarea creatininei serice
E. determinarea pH urinar
(pag. 2830)
C2246103. După extragerea calcului prin pielolitotomie montarea unui drenaj ureteral intern se impune
în următoarele situaţii:
A. coexistenţa supuraţiei cavitare
B. restanţa litiazică deliberată
C. dilataţia importantă
D. insuficienţa renală
E. drenajul se impune ăn toate situaţiile
(pag. 2833)
C2246104. Indicaţiile ESWL în tratamentul litizi urinare sunt:

A. calculi renali cu diametrul maxim de 2-3 cm
B. calculi renali cistinici
C. calculi vezicali
D. calculi ureterali lombari şi pelvini
E. B,C,D
(pag. 2835)
C2246105. Prin litiaza renală la limită se înţelege:

A. diametrul calcului între 2-3cm
B. litiaza multiplă cu volum mai mare de 5 cmc
C. calculi coraliformi compleţi
D. diametrul 1-2cm
E. orice litiază multiplă
(pag. 2836)
C2246106. Particularităţile pacientului care limitează aplicarea ESWL sunt:

A. obezitatea
B. cifoscolioza marcată
C. diabetul zaharat
D. litiaza multiplă
E. ESWL nu este limitată de nici o particularitate a pacientului
(pag. 2836)
C2246107. Contraindicaţiile absolute ale ESWL sunt:

A. graviditatea
B. tulburările echilibrului fluido-coagulant
C. insuficienţa renala
D. pielonefrita acută
E. litiaza urică
(pag. 2835)
C2246108. Contraindicaţiile relative ale ESWL sunt:

A. pielonefrita acută
B. tuberculoza renală netratată
C. graviditatea
D. litiaza urică
E. insuficinţa renală
(pag. 2835)
C2246109. Tratamentul litiazei cistinice cuprinde:

A. resticţia dietetică a metioninei
B. alcalinizarea urinară
C. administrarea de Cuprenil
D. administrarea de chelatori de cistină
E. acidifierea urinară
(pag. 2839)
C2246110. Următoarele complicaţii pot apărea după ESWL:

A. hematomul renal postprocedural
B. hematurie macoscopică
C. leziuni parenchimatoase
D. stenoze ureterale
E. stenoze uretrale
(pag. 2837)
C2246111. Ureteroscopia retrogradă este utilă în litiaza:

A. bazinetală
B. lombară
C. ureterală iliacă
D. ureterală pelvină
E. în orice localizare a calculului
(pag. 2837)
C2246112. Situaţii care reduc aplicabilitatea ESWL:

A. calcul în diverticul caliceal
B. calcul cistinic
C. calcul ureteral impactat
D. calculi multipli
E. calculi de oxalat- monohidrat
(pag. 2836)
C2246113. Care dintre următoarele corespondenţe între tipul calculului şi gradul de

radioopacitate/radiotransparenţă sunt corecte:
A. fosfat amoniaco-magnezian-foarte radioopac
B. fosfat de Ca-foarte radioopac
C. oxalat de Ca-radioopac
D. acid uric-radioopac
E. xantină-radiotransparent
(pag. 2827)
C2246114. Următoarele afirmaţii privind litiaza cistinică sunt false cu excepţia:

A. este o tubulopatie de natură genetică
B. are o incidenţă de aproximativ 25% în cadrul litiazei urinare

C. afectează vârsta tânără (debut în copilărie)
D. evoluţie lent progresivă
E. uneori duce inexorabil la insuficienţă renală şi deces timpuriu
(pag. 2826)
C2246115. Următoarele substanţe se opun fenomenului de cristalizare urinară:

A. magneziul
B. potasiul
C. clorul
D. citraţii
E. acidul ribonucleic
(pag. 2826)
C2246116. Consecinţele fiziopatologice şi anatomo-patalogice ale litiazei urinare sunt:

A. obstrucţia urinară
B. infecţia urinară
C. metaplazia malpighiană
D. durerea
E. hematurie
(pag. 2828)
C2246117. Următoarele afirmaţii legate de litiaza urinară sunt corectă:

A. ureeaza este produsă de majoritatea bacteriilor Gram negative
B. litiaza struvitică este tipul de litiaza post-infecţie
C. litiaza struvitică este moderat radioopacă
D. iritaţia cronică de contact generată de calcul generată de calcul poate degenera în adenocarcinom renal
E. corect B,C,D
(pag. 2828)
C2246118. Următoarele afirmaţii legate de hematuria din litiaza urinară sunt corecte:
A. traduce prezenţa unui calcul mobil
B. precede durerea
C. are în mod tipic caracterul provocat
D. poate fi macroscopică
E. cea macroscopică se decelează la proba Addis
(pag. 2829)
C2246119. Următoarele elemente pot însoţi litiaza vezicală:

A. polachiuria diurnă
B. jenă dureroasă hipogastrică
C. durerea hipogastrică accentuată la finalul micţiunii
D. A,B,C
(pag. 2829)
C2246120. Următoarele afirmaţii despre litiaza urinară sunt corecte cu excepţia:

A. litiaza aparatului urinar inferior de regulă nu asociază semne de infecţie urinară de tip parenchimatos
B. hematuria traduce mobilizarea calculului
C. în colica renală pacientul prezintă poziţia antalgică similar abdomenului acut
D. IRC de tip obstructiv are particularitatea duratei scurte a stadiului compensat
E. nefralgia exclude semnul Giordano la examenul obiectiv
(pag. 2829)
C2246121. Următoarele afirmaţii legate de anuria litiazică sunt corecte:

A. reprezintă o urgenţă medico-chirurgicală
B. riscul vital este datorat hipopotasemiei
C. se impune drenajul intern sau extern al căii urinare
D. asociază adesea globul vezical
E. la cateterizarea uretro-vezicală apare vazica uscată
(pag. 2830)
C2246122. Care din următoarele gesturi se impun în cazul unei gravide în luna a 6-a cu colici urinare
reintrante şi infecţii urinare repetate, în plin puseu acut:
A. drenajul ureteral cu cateter autostatic dublu J
B. nefrostomia percutană a minim
C. nefrectomia
D. pielolitotomia
E. ureterolitotomia
(pag. 2830)
C2246123. Care dintre următoarele diuretice pot fi incriminate în apariţia litiazei urinare:
A. hidroclorotiazide
B. Amilorid
C. Triamteren
D. Furosemid
E. Spironolactonă
(pag. 2831)
C2246124. Următoarele afirmaţii legate de explorările imagistice în litiaza urinară sunt corecte:
A. RRVS permite evidenţierea a 90% dintre calculi
B. RRVS este indispensabilă chirurgiei percutane
C. UPR este metoda clasică de investigare morfologică a căii urinare în cazul rinichiului mut urografic strict
postoperator
D. ecografia decelează atât calculi radioopaci cât şi radiotransparenţi
E. ecografia este metoda de elecţie în diagnosticul calculilor ureterali
(pag. 2831)
C2246125. Următoarele afirmaţii privind litotriţia extracorporeală sunt corecte:

A. localizarea calculilor se face radiologic şi/sau ecografic
B. este un procedeu invaziv
C. produce dezintegrarea calculului cu unde de şoc produse extracorporeal
D. nu se poate efectua în condiţii de ambulator
E. necesită întotdeauna anestezie/analgezie
(pag. 2832)
C2246126. Următoarele situaţii impun montarea unui drenaj ureteral intern după rezolvarea prin
chirurgie deschisă a calculilor ureterali:
A. coexistenţa pielonefritei acute
B. coexistenţa unei litiaze renale
C. rinichiul unic congenital
D. diabetul zaharat
E. hipertensiunea arterială
(pag. 2833)
C2246127. Indicaţiile abordului transperitoneal pentru chirurgia deschisă a litiazei urinare sunt :
A. ectopia pelvină
B. ectopia incrucişată
C. litiaza multiplă
D. rinichiul în potcoavă
E. graviditate
(pag. 2833)
C2246128. Conform clasificării bolii litiazice după Smith 1974 litiaza renală poate fi :
A. litiaza metabolic activă
B. litiaza chirurgical activă
C. litiaza chirurgical şi metabolic inactivă
D. litiaza nedeterminată
E. litiaza coraliformă
(pag. 2834)
C2246129. Chirurgia deschisă a litiazei urinare se limitează actualmente la următoarele situaţii:

A. litiaza coraliformă dispusă preponderent în calice
B. litiaza renală pe rinichi în ectopie pelvină sau încrucişată
C. graviditate
D. diabet zaharat
E. pacient pediatric
(pag. 2837)
C2246130. Chirurgia deschisă a litiazei urinare se limitează actualmente la următoarele situaţii:

A. litiaza bilaterală
B. litiaza pe rinichi distrus morfofuncţional (indicatie de nefrectomie)
C. litiaza coraliformă dispusă preponderent în calice
D. eşecul ESWL
E. toate răspunsurile
(pag. 2837)
C2246131. Monoterapia prin nefrolitotomie percutană este preferată în indicaţia terapeutică primară a:
A. calculi mari cu diametru peste 3 cm
B. calculi coraliformi
C. calculi urici
D. graviditate
E. pacient pediatric
(pag. 2836)
C2246132. Monoterapia prin nefrolitotomie percutană este preferată în indicaţia terapeutică primară a:
A. calculi cistinici
B. calculi oxalici
C. calculi asociind stenoza joncţiunii pielo-caliceale
D. rinichi unic congenital
E. litiază multiplă
(pag. 2836)
C2246133. Următoarele anomalii ale căii urinare superioare nu permit eliminarea fragmentelor în cazul
efectuării ESWL:
A. calcul asociat cu stenoza joncţiunii pielo-ureterale
B. rinichiul unic chirurgical
C. strictura ureterală
D. calculul cistinic
E. calculul oxalic
(pag. 2836)
C2246134. Indicaţiile chirurgiei în cazul litiazei vezicale cuprind

A. calculi imposibil de fragmentat endoscopic
B. asocierea adenomului de prostată
C. litiaza urică
D. existenţa diverticulului vezical
E. A,C
(pag. 2837)
C2246135. Soluţia terapeutică ideală a dizolvării medicamentoase a calculilor urinari s-a concretizat
total sau parţial în cazul litiazei:
A. urice
B. cistinice
C. oxalice
D. struvitice
E. A,B
(pag. 2838)
C2246136. Litiaza oxalică primară şi hiperoxaluria de ingestie vor fi tratate:

A. prin administrare de vitamina B6
B. prin administrare de pirofosfaţi
C. dietă restrictivă de oxalaţi
D. administrare de Uralyt U
E. administrare de ortofosfaţi
(pag. 2839)
C2246137. Litiaza urică necesită:

A. administraera de Uralyt U
B. restricţie dietetică de proteine animale
C. administrare de bicarbonat de Na
D. toate de mai sus
E. A,C
(pag. 2839)
C2246138. Litiaza struvitică beneficiază de :

A. acidifiere urinară
B. alcalinizare urinară
C. antibioterapie ţintită
D. administrare de hidroxiuree
E. B,D
(pag. 2839)
C2246139. Anomaliile renale de poziţie care nu permit localizarea/bombardarea calculilor în cadrul ESW
A. rinichi în ectopie pelvină
B. rinichi în localizare joasă
C. rinichi supranumerar
D. rinichi unic congenital
E. anomaliile renale nu împiedică efectuarea ESWL
(pag. 2836)
C2246140. NLP este riscantă sau chiar contraindicată în următoarele situaţii:

A. rinichi în potcoavă
B. rinichi în ectopie pelvină
C. splenomegalie
D. cifoscolioză marcată
E. rinichi supranumerar
(pag. 2837)
C2246141. Cele două principii care stau la baza conceptului multimodalităţii sunt:
A. principiul minimei morbidităţi
B. principiul minimei invazivităţi
C. principiul costului minim
D. toate de mai sus
E. A şi B
(pag. 2837)
C2246142. Următoarele elemente sunt importante în chirurgia deschisă a litiazei renale:

A. menajarea joncţiunii pielo-ureterale în timpul pielotomiei
B. hipotermia locală poate reduce hipoxia locală
C. autotransplantul este o intervenţie utilizată pentru litiazele complicate pe rinichiul unic
D. toate de mai sus
E. doar A şi C
(pag. 2833)
C2246143. Nefrotomia este un gest grevat de riscul

A. infecţios
B. hemoragic
C. infarctului miocardic concomitent
D. tromboembolismului pulmonar
E. A şi C
(pag. 2833)
C2246144. Procedee minim invazive sunt:

A. ESWL
B. NLP
C. ureterolitotomia
D. nefectomia
E. A şi C
(pag. 2832)
C2346145. Calculul uretral este sugerat de:

A. dureri hipogastrice
B. disurie marcata
C. mictiuni in jet slab
D. dureri perineale
E. dureri lombare
(pag. 2829)
C2346146. Calculul uretral poate fi:

A. extras prin chirurgie deschisa
B. fragmentat prin ESWL

C. dislocat anterograd in vezica
D. dislocat in vezica si fragmentat endoscopic
E. lizat chimic
(pag. 2838)
C2346147. Abordul pentru litiaza ureterala se face prin incizie:

A. iliaca
B. pelvina
C. abdominala
D. perineala
E. lombara
(pag. 2833)
C2346148. Examenul clinic in litiaza renala poate constata:

A. semne de guta
B. semne de sindrom Cushing
C. sarcoidoza
D. piurie
E. ascita
(pag. 2831)
C2346149. Consecintele fiziopatologice si anatomopatologice ale litiazei urinare sunt:

A. hipertensiune arteriala
B. obstructia urinara
C. insuficienta respiratorie
D. metaplazia malpighiana
E. infectia urinara
(pag. 2828)
C2346150. Protocolul diagnostic standard in litiaza urinara va include obligatoriu:

A. radiografia reno-vezicala simpla
B. scintigrama renala
C. ionograma serica
D. calciurie
E. ecografia aparatului urinar
(pag. 2830)
C2346151. Contraindicatiile absolute ale ESWL sunt:

A. tuberculoza urinara netratata
B. asocierea insuficientei renale
C. pielonefrita acuta
D. graviditatea
E. tulburarile echilibrului fluido-coagulant
(pag. 2835)
C2346152. In litiaza urinara, localizarea calculului in ESWL se realizeaza:

A. scintigrafic
B. endoscopic
C. radiologic
D. ecografic
E. intraoperator
(pag. 2832)
C2346153. Calculii radiotransparenti nu pot avea una din urmatoarele compozitii chimice:
A. acid uric
B. fosfat de calciu
C. xantina
D. oxalat de calciu
E. fosfat amoniaco-magnezian
(pag. 2827)
A. rinichi ectopic
B. calcul bazinetal de 2,5 cm diametru, fara hidronefroza
C. calcul ureteral impactat
D. calcul de acid uric
E. bolnav cu cifoscolioza marcata
(pag. 2836)

A. sindromul lapte - alcaline
B. sindroame mieloproliferative
C. tratamente citostatice
D. infectii
E. guta
(pag. 2826-2827)
C2346156. Monoterapia prin NLP este preferata in indicatia terapeutica primara a:

A. calculilor pe rinichi in ectopie pelvina sau incrucisata
B. calculii coraliformi
C. calculilor cu rinichi compromis morfo-functional
D. calculilor cistinici
E. calculilor mari cu diametru mai mare de 3 cm
(pag. 2836-2837)
C2346157. Cele mai importante masuri de metafilaxie a litiazei urinare oxalice sunt:
A. dieta restrictiva in oxalati
B. alcalinizarea urinii
C. administrarea de vitamina B6
D. tratamentul cu D-penicilamina
E. dieta restrictiva in proteine animale
(pag. 2839)
C2346158. Abordul chirurgical deschis al unui calcul vezical se face:

A. pe cale perineala
B. pe cale hipogastrica
C. cu rahianestezie
D. cu anestezie generala
E. pe cale transurerala
(pag. 2833)
C2546159. Intre factorii de risc ai litiazei urinare pot fi enumerati urmatorii:

A. tulburarile metabolismului calcic;
B. denutritia;
C. excesul alimentar proteic;
D. polidipsia;
E. ereditatea.
(pag. 2825)
C2546160. Principalele teorii patogenice referitoare la litiaza urinara sunt:

A. teoria suprasaturarii urinare;
B. teoria hormonala;
C. teoria matriciala;
D. teoria nucleului de precipitare;
E. teoria inhibitorilor cristalizarii urinare.
(pag. 2826)
C2546161. Care din urmatoarele substante se opun fenomenului de cristalizare urinara:

A. uratii;
B. oxalatii;
C. citratii;
D. potasiul;
E. pirofosfatii.
(pag. 2826)
C2546162. Matricea organica a calculilor urinari contine:

A. albumine;
B. globuline;
C. acizi nucleici;
D. glicozaminoglicani;
E. mucoproteine.
(pag. 2826)
C2546163. Intre cauzele de litiaza urinara se pot identifica:

A. hipertiroidismul;
B. diabetul insipid;
C. sindromul Cushing;
D. guta;
E. hiperparatiroidismul primar.
(pag. 2826)
C2546164. Care din urmatoarele elemente chimice sunt factori favorizanti ai litiazei urinare:
A. magneziul;
B. calciul;
C. fierul;
D. potasiul;
E. oxalatul.
(pag. 2826)
C2546165. Continutul calcic al calculilor urinari se traduce prin:

A. radioopacitate;
B. forma calculilor;
C. marimea calculilor;
D. densitatea calculilor;
E. duritatea calculilor.
(pag. 2827)
C2546166. Calculii radiotransparenti pot avea una din urmatoarele compozitii chimice:
A. acid uric;
B. fosfat de calciu;
C. xantina;
D. oxalat de calciu;
E. cistina.
(pag. 2827)
C2546167. Sub raport topografic, litiaza urinara poate fi:

A. vezicala;
B. corticala;
C. pielica;
D. caliceala;
E. ureterala.
(pag. 2827)
C2546168. In compozitia calculilor urinari pot fi intalnite:

A. proteine;
B. lipide;
C. glucide;
D. saruri minerale;
E. medicamente.
(pag. 2827)
C2546169. Intre consecintele fiziopatologice si anatomopatologice ale litiazei urinare pot fi enumerate:
A. ureterohidronefroza;
B. insuficienta renala;
C. acidoza tubulara;
D. infectia urinara;
E. metaplazia uroteliala.
(pag. 2828)
C2546170. Dintre modalitatile revelatoare clinic ale litiazei urinare pot fi enumerate:
A. hematuria;
B. poliuria;
C. piuria;
D. nefromegalia;
E. durerea.
(pag. 2829)
C2546171. Care din urmatoarele elemente patogenice sunt implicate in producerea nefralgiei:
A. obstructia completa;
B. obstructia incompleta;
C. obstructia acuta;
D. obstructia cronica;
E. obstructia subvezicala.
(pag. 2829)
C2546172. Hematuria din litiaza renala este:

A. initiala;
B. totala;
C. terminala;
D. de efort;
E. in doi timpi.
(pag. 2829)
C2546173. Colica renala presupune:

A. obstructie ureterala bilaterala;
B. obstructie ureterala incompleta;
C. obstructie ureterala unilaterala;
D. obstructie ureterala completa;
E. obstructie uretrala.
(pag. 2829)
C2546174. Calculul uretral este sugerat de:

A. nefromegalie;
B. nefralgie;
C. glob vezical;
D. durere perineala;
E. disurie.
(pag. 2829)
C2546175. Protocolul diagnostic standard al litiazei urinare include:

A. urocultura;
B. urografia intravenoasa;
C. echografia;
D. explorarea endoscopica;
E. tomografia computerizata.
(pag. 2830)
C2546176. Echografia aparatului urinar poate oferi urmatoarele informatii:

A. deceleaza calculii radioopaci;
B. deceleaza calculii radiotransparenti;
C. deceleaza dilatatiile cavitatilor intrarenale;
D. apreciaza secretia renala;
E. apreciaza grosimea parenchimului.
(pag. 2831)
C2546177. Intre elementele de risc prognostic la pacientul cu litiaza urinara pot fi enumerate:
A. infectia urinara;
B. anuria;
C. febra;
D. cristaluria;
E. dilatatia caii urinare.
(pag. 2830)
C2546178. In litiaza urinara, localizarea calculului pentru litotritia extracorporeala cu unde de

soc(ESWL) se realizeaza:
A. endoscopic;
B. radiologic;
C. scintigrafic;
D. echografic;
E. intraoperator.
(pag. 2832)
C2546179. Explorarea imagistica a pacientilor cu litiaza urinara include:

A. arteriografia renala;
B. flebografia spermatica;
C. echografia aparatului urinar;
D. urografia intravenoasa;
E. radiografia renovezicala simpla.
(pag. 2831)
C2546180. Alcalinizarea urinii in litiaza urinara se poate realiza prin:

A. cura de diureza;
B. bicarbonat de sodiu;
C. cura de sete;
D. citrat de potasiu;
E. aport alimentar proteic.
(pag. 2839)
C2546181. Clasificarea bolii litiazice urinare sub raport evolutiv cuprinde:

A. microlitiaza urinara;
B. litiaza nedeterminata;
C. litiaza coraliforma;
D. litiaza chirurgical activa;
E. litiaza metabolic inactiva.
(pag. 2834)
C2546182. Litotritia extracorporeala cu unde de soc(ESWL) este ineficienta in urmatoarele conditii:

A. pacientii slabi;
B. rinichi ectopic pelvin;
C. litiaza vezicala;
D. calcul impactat;
E. calcul imobil.
(pag. 2836)
C2546183. In litiaza urinara, litotritia extracorporeala cu unde de soc(ESWL) este contraindicata in:
A. litiaza coraliforma;
B. insuficienta renala;
C. litiaza ureterala;
D. graviditate;
E. coagulopatii.
(pag. 2835)
C2546184. In litiaza urinara, monoterapia prin nefrolitotomie percutanata(NLP) este indicata in:
A. calculii mari;
B. calculii mici;
C. calculii coraliformi;
D. calculii cistinici;
E. calculii ureterali.
(pag. 2836)
C2546185. Metafilaxia specifica a litiazei oxalice presupune administrarea de:
A. vitamina B2;
B. vitamina B6;
C. citrati;
D. oxalati;
E. pirofosfati.
(pag. 2839)
C2546186. Scintigrafia renala este utila in:

A. rinichiul mut urografic;
B. rinichiul ectopic;
C. rinichiul dublu;
D. rinichiul malrotat;
E. insuficienta renala.
(pag. 2831)
C2546187. Intre investigatiile optionale ale pacientilor cu litiaza urinara pot fi enumerate:
A. pielografia retrograda;
B. urografia intravenoasa;
C. scintigrafia renala;
D. radiografia renovezicala simpla;
E. explorarea endoscopica.
(pag. 2830)
C2646188. In cazul anuriei obstructive:

A. apare hiperpotasemie
B. apare hipopotasemie
C. apare retentia acuta de urina
D. apare retentia cronica de urina
E. trebuie sa instituim un drenaj intern sau extern al caii urinare superioare
(pag. 2830)
C2646189. Explorarile imagistice mai frecvent folosite in stabilirea diagnosticului de litiaza urinara
sunt:
A. tomografia computerizata
B. scintigrafia
C. urografia intravenoasa
D. radiografia renovezicala simpla
E. uretero-pielografia retrograda
(pag. 2831)
C2646190. Cum este litotritia extracorporeala?

A. neinvaziv
B. poate fi efectuat fara analgezie
C. necesita obligatoriu push back renal al unui calcul ureteral lombar
D. nu poate fi efectuat fara analgezie
E. de obicei necesita mai multe zile de spitalizare
(pag. 2832)
C2646191. Cu ajutorul ecografului decelam:

A. calculii radiotransparenti din vezica
B. calculii radioopaci din ureterul iliac
C. atat calculii radioopaci cat si cei radiotransparenti situati in vezica urinara
D. calculii renali radioopaci

E. modificarile functionale ale rinichiului
(pag. 2831)
C2646192. Efectuarea pielolitotomiei necesita:

A. clamparea arterei renale
B. montare de sonda Cook de preferinta prealabil operatiei
C. abord transperitoneal in caz de rinichi in potcoava
D. lombotomie in ectopie incrucisata
E. lombotomie
(pag. 2833)
C2646193. In chirurgia deschisa pentru litiaza ureterala se practica:

A. incizie lombara
B. incizie pelvina in rahianestezie
C. sutura bresei ureterale cu fir continuu de vicryl
D. sutura ureterului cu fire izolate neresorbabile
E. sutura ureterului cu fire izolate de catgut
(pag. 2833)
C2646194. Un calcul la nivelul ureterului lombar inferior, de cca 7 mm are indicatie de:
A. ureterolitotomie
B. ureterolitotomie laparoscopica
C. NLP
D. tratament conservator
E. in unele cazuri ESWL
(pag. 2834)
C2646195. Montarea unei nefrostomii percutanate in boala litiazica:

A. est un procedeu fara rost, care poarta riscul infectiei
B. este un procedeu simplu
C. permite reluarea peristalticii ureterale
D. contraindica efectuarea ESWL
E. se indica cand durerile sunt mari si nu pot fi controlate medicamentos, iar ecografic nu se deceleaza staza
pielocaliceala
(pag. 2834)
C2646196. Care sunt indicatiile ESWL?

A. calculi ureterali pelvini cu diametru > 2 cm
B. bolnav cu obezitate excesiva
C. calcul bazinetal cu diametru < 2 cm
D. graviditatea
E. calcul ureteral lombar cu diametru < 2 cm
(pag. 2835,2836)
C2646197. NLP devine riscant sau este contraindicat in cazul:

A. rinich in potcoava
B. calcul cistinic
C. stenoza de jonctiune pieloureterala
D. esecul ESWL
E. splenomegalie
(pag. 2837)
C2646198. Care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate?

A. exista un mecanism unic al litogenezei
B. sindroamele de litiaza calcica idiopatica reprezinta 7-8 % din totalitatea cazurilor de litiaza
C. hiperpatatiroidismul primar este cea mai comuna cauza de hipercalcemie asociata litiazei urinare
D. incidenta litiazei renale este de 0,1% in populatia generala in tarile dezvoltate
E. factorii genetici nu se numara printre factorii de risc al litiazei renale
(pag. 2825,2827)
C2646199. Care este relatia intre infectia urinara si litiaza urinara?

A. litiaza urinara intotdeauna premerge infectia urinara
B. infectia constituie ea insasi un factor litogen
C. litiaza fosfat amoniaco-magneziana sau struvitica de obicei nu este consecinta infectiei urinare
D. germenii gram-pozitivi urinari au capacitatea de a transforma ureea urinara
E. forma clinica severa de infectie urinara cel mai frecvent este asociata litiazei
(pag. 2828)
C2646200. Care sunt caracteristicile colicii renale litiazice?

A. poate apare ca singurul semn
B. durerea apare brusc si are un caracter provocat
C. durerea iradieaza spre virful piciorului
D. ca si in abdomenul acut bolnavul are o pozitie antalgica
E. poate sa apara la bolnav fara istoric litiazic sau urinar cunoscut
(pag. 2828,2829)
C2646201. Litiaza aparatului urinar inferior (vezica, uretra) se manifesta prin:

A. dureri la nivel hipogastric
B. dureri la nivel pelviperineal
C. tulburari mictionale
D. febra in cele mai multe cazuri
E. tulburarile mictionale pot cauza si retentie de urina
(pag. 2829)
A. bolnav cu cifoscolioza marcata
B. calcul de acid uric
C. calculul bazinetal de 2,5 cm diametru, fara hidronefroza
D. calcul ureteral impactat
E. rinichi ectopic
(pag. 2836)
C2846203. Protocolul de diagnostic standard al litiazei urinare va include obligatoriu:

A. scintigrafia renala
B. ecografia aparatului urinar
D. pielografia retrograda
E. examenul clinic
(pag. 2830)

A. Guta
B. Sindroame mieloproliferative
C. tratamente citostatice
D. hemofilie
E. sarcoidoza
(pag. 2826-2827)
C2846205. Litiaza urinara radioopaca este cea de:

A. cistina
B. xantina
C. fosfat amoniacomagnezian
D. acid uric
E. oxalat de calciu
(pag. 2827)
C2846206. Tratamentul de urgenta in anuria litiazica consta in:

A. sondajul vezical
B. ESWL
C. drenaj extern al caii urinare superioare
D. administrarea de Furosemid
E. drenaj intern al caii urinare superioare
(pag. 2830)
C2846207. Nefrolitotomie percutanata (NLP) este indicata in:

A. calculii coraliformi
B. calculii pe rinichi in ectopie pelvina sau incrucisata
C. oinefroza calculoasa
D. calculii cistinici
E. calculii mari cu diametru mai mare de 3 cm
(pag. 2836-2837)
C2846208. Litiaza renala poate evolua cu:

A. retentie de urina
B. hidronefroza
C. insuficienta renala
D. pielonefrita acuta
E. anurie
(pag. 2830,2831)
C2846209. Contraindicatiile absolute ale litotritiei extracorporeale (ESWL) sunt:

A. pielonefrita acuta la gravide
B. insufucienta renala
C. hemofilia
D. tuberculoza urinara netratata
E. graviditatea
(pag. 2835)
C2846210. Protocolul diagnostic in litiaza urinara va include:

A. echografia aparatului urinar
B. urografia
C. calciuria
D. radiografia renovezcala simpla
E. scintigrama renala
(pag. 2830)
C2846211. Factorii de risc pentru litiaza urinara sunt:

A. apa cu continut calcic scazut
B. graviditatea
C. stresul
D. avitaminidoza D
E. tulburari ale metabolismului oxalic
(pag. 2825)
C2846212. Calcul in ureterul distal se caracterizeaza clinic prin colici renale:

A. cu iradierea ascendenta in lomba
B. cu iradiere spre fata interna a coapsei
C. cu polakiuria
D. cu disurie
E. cu tenesme vezicale
(pag. 2828-2829)
C2846213. Echografia aparatului urinar in litiaza urinara

A. deceleaza calculii radiotransparenti si radioopaci
B. ofera informatii morfo-functionale asupra rinichiului
C. nu necesita conditii speciale de efectuare
D. nu este repetabila
E. nu poate identifica complicatiile obstructive
(pag. 2831)
C2846214. Calculii urinari radioopaci sunt de:

A. oxalat de calciu
B. xantina
C. cistina
D. oxalat de calciu
E. fosfat amoniaco-magnezian
(pag. 2827)
C2846215. Litotritia extracorporeala ESWL este indicata in urmatoarele cazuri:

A. calcul renal pe rinichi transplantat
B. calcul in diverticul caliceal
C. calcul ureteral lombar
D. calcul din oxalat de calciu
E. cifoscolioza marcata
(pag. 2836)
C2846216. Chirurgia deschisa a litiazei renoureterale este indicata pentru

A. litiaza renala multipla, cu calculi cu diametrul sub 2 cm
B. litiaza renala asociata cu stenoza de jonctiune pielo-ureterala
C. litiaza renala pe rinichi compromis morfofunctional
D. calculii renali unici cu diametrul peste 3 cm
E. Litiaza coraliforma C3 cu dispunere preponderent in calice
(pag. 2837)
C2846217. Operatiile deschise indicate in tratamentul litiazei renale sunt:

A. pielotomia
B. pieloplastia
C. nefrotomia
D. marea nefrotomie anatrofica

E. nefrostomia
(pag. 2833)
C2846218. Dizolvarea medicamentoasa a calculilor nu este posibila doar in:

A. litiaza calcica
B. litiaza fosfo-amoniaco-magnezica
C. litiaza urica
D. litiaza xantinica
E. litiaza oxalica
(pag. 2838)
C2846219. Localizarea litiazei urinare poate fi

A. ureterala
B. caliceala
C. vezicala
D. pielica
E. corticala
(pag. 2827)
C2846220. Urografia intra-venoasa este:

A. un test morfo-functional
B. utila in diagnosticul calculilor radioopaci
C. un test pur morfologic
D. un test pur functional
E. utila in diagnosticul calculilor radiotransparenti
(pag. 2831)
C2846221. Teoriile patogenice ale formarii urolitiazei sunt:

A. teoria suprasaturarii urinii
B. teoria matriceala
C. teoria nucleului de precipitare
D. teoria inhibitorilor cristalizarii urinare
E. teoria genetica
(pag. 2826)
C2846222. Care dintre urmatoatele cauze de litiaza urinara reprezinta sindroame tubulare renale
(tubulopatii):
A. hipercalcemia idiopatica
B. sarcoidoza
C. sindromul lapte-alcaline
D. acidoza tubulara renala de tip I
E. cistinuria
(pag. 2826)
C2846223. Care dintre urmatoarele cauze de litiaza urinara reprezinta enzimopatii:

A. hiperoxaluria primara
B. xantinuria
C. infectii
D. derivatii urinare
E. obstructii de tract urinar
(pag. 2827)
C2846224. Urmatoarele componente fac parte din calculii cu incidenta globala rara (1%):
A. urati
B. xantina
C. proteine
D. droguri
E. oxalat de Ca
(pag. 2827)
C2846225. Care dintre urmatoarele reprezinta etape obligatorii din protocolul diagnostic standard al
urolitiazei:
A. anamneza
B. examenul clinic general si urologic
D. ecografia aparatului urinar
E. CT
(pag. 2830)
C2846226. Care din urmatoarele reprezinta indicatii de indepartare a calculului din calea urinara
superioara:
A. calculi cu diametrul < 1 cm
B. calculi cu diametrul > 1 cm
C. calculi asociati cu dureri persistente, necontrolabile medicamentos
D. calculi asociati cu obstructia caii urinare
E. calculi asociati cu infectia caii urinare
(pag. 2835)
Tema nr. 47
Adenomul de prostata
BIBLIOGRAFIE:
C1247001. Care din urmatoarele manifestari clinice ale adenomului de prostata nu este caracteristica
in faza de prostatism:
A. polakiurie
B. disurie
C. diminuarea jetului urinar
D. incontinenta urinara
E. jet urinar terminal intrerupt
(pag. 2908)
C1247002. Adenomul de prostata se dezvolta din zona prostatei:

A. periferica
B. centrala
C. tranzitionala
D. istmica
E. fibromusculara
(pag. 2906)
C1247003. Valoarea normala a antigenului prostatic specific este de:

A. 0,4 ng/ml
B. 0-4 ng/ml
C. 4-10 ng/ml
D. 10-14 ng/ml
E. 40 ng/ml
(pag. 2911)
C1247004. Greutatea medie a prostatei la adult este de:

A. 10-15 grame
B. 15-20 grame
C. 20-25 grame
D. 25-30 grame
E. 30-35 grame
(pag. 2905)
C1247005. Care din urmatoarele alfa blocante este cel mai eficient in tratamentul adenomului de
prostata:
A. Alfuzosin
B. Terazosin
C. Tamsulosin
D. Doxazosin
E. Prazosin
(pag. 2916)
C1347006. La un pacient cu un adenom de prostata de 50 g si reziduu vezical >100 ml, tratamentul

adecvat este:
A. transuretroincizia prostatei
B. prostatectomia totala
C. transuretrorezectia prostatei
D. adenomectomia transvezicala
E. fitoterapia
(pag. 2916-2917)
C1347007. Cel mai eficient alfa-blocant este:

A. Doxazosin
B. Prazosin
C. Tamsulosin
D. Indoramin
E. Terazosin
(pag. 2916)
C1347008. La un pacient cu obstructie severa prin adenom de prostata, debitmetria urinara evidentiaza:
A. scaderea timpului mictional
B. un debit mediu de 6-8 ml/sec.
C. un debit maxim > 15 ml/sec.
D. reziduu vezical < 100 ml
E. nici unul din aspectele enuntate
(pag. 2911)
C1347009. In hipertrofia benigna, prostata are urmatoarele caracteristici, cu o exceptie:

A. marita de volum
B. fluctuenta si dureroasa
C. bine delimitata la periferie
D. consistenta ferm elastica
E. sant median disparut
(pag. 2910)
C1347010. Din volumul glandei prostatice normale, zona tranzitionala reprezinta in jur de:
A. 95%
B. 70%
C. 5%
D. 20%
E. 30%
(pag. 2905)
C1347011. Adenomul de prostata se dezvolta din:

A. zona centrala
B. zona periferica
C. zona tranzitionala
D. toate zonele anterior enuntate
E. zona fibro-musculara
(pag. 2905-2906)

A. 10-15 grame;
B. 15-20 grame;
C. 20-25 grame;
D. 25-30 grame;
E. 30-40 grame.
(pag. 2905)
C1447013. Care din afirmatiile privind retentia completa de urina este adevarata:
A. Este favorizata de medicatia alfa-blocanta;
B. Este favorizata de administrarea de finasterid;
C. Poate apare dupa expunerea la frig sau in conditii de stress;
D. Apare doar in stadiile avansate ale evolutiei adenomului;
E. Se insoteste intotdeauna de degradarea functiei renale.
(pag. 2901)
C1447014. Care dintre urmatoarele afirmatii privind prostata este adevarata:

A. Adenomul de prostata se dezvolta intotdeauna din portiunea periferica;
B. Zona periferica si centrala reprezinta aproximativ 5% din volumul glandei;
C. Zona tranzitionala reprezinta aproximativ 95% din volumul glandei;
D. Adenocarcinomul de prostata nu se dezvolta niciodata din portiunea periferica.
E. Nici una din cele de mai sus.
(pag. 2905 - 2906)
C1447015. Retentia incompleta de urina cu distensie vezicala apare cand volumul rezidiului
postmictional este:
A. 100-200 ml;
B. 200-300 ml;
C. Peste 300 ml;
D. Peste 50 ml;
E. Numai cand depaseste 500 ml.
(pag. 2908)
C1447016. Lungimea uretrei supramontanale normale este de:

A. 3-5 cm;
B. 2-3 cm;
C. 5-7 cm;
D. 4-6 cm;
E. 2-4 cm.
(pag. 2908)
C1547017. Pacient in varsta de 65 de ani cu adenom de prostata complicat. Care dintre investigatiile
urmatoare nu este utila:
A. urografia;
B. pielografia retrograda;
C. arteriografia hipogastrica;
D. tomografia computerizata;
E. rezonanta magnetica nucleara.
(pag. 2914)
C1547018. Eficienta tratamentului cu blocante alfa-adrenergice in adenomul de prostata se datoreaza:

A. prezentei receptorilor adrenergici la nivelul colului vezical;
B. relaxarii sfincterului uretral extern;
C. reducerii volumului prostatei cu pana la 20%;
D. prezentei receptorilor adrenergici in detrusor;
E. efectului asupra musculaturii striate a planseului pelvin.

(pag. 2916)
C1547019. Care dintre urmatoarele afirmatii legate de retentia completa de urina ce poate apare in
evolutia unui adenom de prostata sunt corecte?
A. reprezinta o complicatie grava si care ameninta viata pacientului;
B. se poate complica cu ruptura spontana a vezicii urinare, ruptura ce poate fi intra- sau extra-peritoneala;
C. reclama rezolvare chirurgicala de urgenta – adenomectomie transvezicala;
D. apare numai in cazul prostatelor mai mari de 80 cm3;
E. poate surveni oricand in evolutia adenoamelor de prostata.
(pag. 2910)
C1547020. Care dintre urmatoarele afirmatii despre hematuria din adenomul de prostata este corecta:
A. face parte din tabloul clinic clasic al bolii, alaturi de disurie si polakiurie;
B. nu apare in tabloul clinic decat daca pacientul are, in afara afectiunii prostatice, si o alta cauza de
sangerare (de exemplu cancer renal);
C. este intotdeauna abundenta si poate duce la retentie completa prin cheaguri;
D. nu reprezinta un semn foarte frecvent in adenomul de prostata;
E. este patognomonica pentru litiaza vezicala secundara adenomului.
(pag. 2909)
C1647021. Din punct de vedere fiziologic prostata este o glanda cu secretie:

A. exclusiv externa
B. exclusiv interna
C. atat externa cat si interna
D. nu are secretie externa
E. nu are secretie interna
(pag. 2907)
C1647022. In mod normal, lungimea uretrei supramontanale este de:

A. 1-2 cm
B. 2-3 cm
C. 3-5 cm
D. 5-6 cm
E. 6-7 cm
(pag. 2098)
C1647023. Din punct de vedere clinic, adenomul de prostata evolueaza in trei faze succesive:
A. prostatism, retentie incompleta de urina fara distensie vezicala, retentie incompleta de urina cu distensie
vezicala
B. prostatism, retentie incompleta de urina fara distensie vezicala, insuficienta renala cronica
C. retentie incompleta de urina fara distensie vezicala, hematurie, insuficienta renala cronica
D. retentie incompleta de urina cu distensie vezicala, insuficienta renala cronica, prostatism
E. polakiurie nocturna, disurie initiala, mictiune in doi timpi
(pag. 2908)
C1647024. Rasunetul urografic al adenomului de prostata asupra aparatului urinar superior este
intodeauna:
A. absent
B. unilateral si asimetric
C. bilateral si simetric
D. vizibil doar la nivelul segmentelor ureterale pelvine
E. nici una din afirmatiile de mai sus nu este adevarata
(pag. 2913)
C1647025. Conform anatomiei zonale a prostatei (modelul McNeal), adenomul de prostata se dezvolta
din:
A. zona periferica
B. zona centrala
D. zona fibro-musculara
E. zona apicala
(pag. 2906)
C2247026. Protocolul minim de examinare pentru adenomul de prostată necomplicat nu cuprinde:

A. Scorul obstructiv/iritativ
B. PSA
C. Volumetria prostatei
D. Examenul urografic
E. Ecografia transrectală
(pag. 2914)
C2247027. Sindromul post TUR-P:

A. Apare secundar folosirii unui lichid de irigaţie hiperton
B. Se caracterizează prin bradicardie, hipertensiune, edem cerebral
C. Se caracterizează prin bradicardie, hipotensiune, hipovolemie
D. Se caracterizează prin bradicardie, hipervolemie, hipernatriemie
E. Se caracterizează prin bradicardie, hipervolemie, hiponatriemie
(pag. 2917)
C2247028. Despre electrovaporizarea transuretrală nu este adevărată afirmaţia:

A. Constă în distrugerea termică a ţesutului adenomatos
B. Este folosită o temperatură de 100 grade Celsius
C. Are un control al hemostazei superior TUR-P
D. Se obţine specimen histologic
E. Se foloseşte un curent de 280 W
(pag. 2917)
C2247029. Următoarele sunt false referitor la adenomul de prostată:

A. Lungimea uretrei supramontanale se alungeşte
B. Colul vezical poate avea aspect de treflă
C. Uneori lobii prostatici ascensionează trigonul
D. Distensia vezicii urinare poate determina ureterohidronefroză
E. Iniţial peretele vezicii urinare se subţiază şi formează diverticuli
(pag. 2908)
C2247030. Doza de Omnic în tratamentul adenomului de prostată este:

A. 8-10 mg/zi
B. 4-8 mg/zi
C. 0,4-0,8 mg/zi
D. 0,04-0,08 mg/zi
E. 0,8-1 mg/zi
(pag. 2916)
C2247031. Detrusorul instabil se defineşte astfel:
A. Apariţia de contracţii vezicale cu intensitate mai mică de 15 cm apă la un volum urinar vezical sub 300 ml
B. Apariţia de contracţii vezicale cu intensitate mai mică de 15 cm apă la un volum urinar vezical peste 300 ml
C. Apariţia de contracţii vezicale cu intensitate mai mare de 15 cm apă la un volum urinar vezical peste 300 ml
D. Apariţia de contracţii vezicale cu intensitate mai mare de 15 cm apă la un volum urinar vezical sub 300 ml
E. Nici un răspuns corect
(pag. 2911)
C2247032. Nu este semn obstructiv al adenomului de prostată:

A. Scăderea calibrului şi forţei jetului urinar
B. Disuria finală
C. Senzaţia de evacuare vezicală incompletă
D. Disconfortul micţional
E. Micţiunea în doi timpi
(pag. 2909)
C2247033. Următoarea afirmaţie referitoare la litiaza vezicală secundară adenomului de prostată este
falsă:
A. Pacientul descrie durere hipogastrică
B. Pacientul prezintă polakiurie de effort
C. Simptomele pot culmina cu retenţia de urină
D. Durerea este mobilă în funcţie de poziţia bolnavului
E. Simptomele se exacerbează nocturn
(pag. 2909)
C2247034. Răsunetul urografic al adenomului de prostată asupra aparatului urinar superior este:
A. Bilateral şi asimetric
B. Unilateral
C. Asimetric
D. Bilateral şi simetric
E. Nici un răspuns corect
(pag. 2913)
C2247035. Următoarea afirmaţie privitor la examinarea ecografică la pacienţii cu adenom de prostată

este falsă:
A. Ecografia nu este utilă în diagnosticul diferenţial cu cancerul prostatic
B. Valoarea ecografiei este amplificată de puncţia prostatei sub control ecografic
C. Poate aprecia forma prostatei
D. Metoda transrectală se numără printre cele uzuale
E. Este repetabilă
(pag. 2912)
C2347036. Adenomul de prostata se dezvolta din

A. zona centrala
B. zona periferica
D. oricare din zonele anterior enuntate
E. zona fibro-musculara
(pag. 2905-2906)
C2347037. Din volumul glandei prostatice normale, zona tranzitionala reprezinta in jur de:
A. 95%
B. 70%
C. 5%
D. 20%
E. 30%
(pag. 2905)
C2347038. In hipertrofia benigna, prostata are urmatoarele caracteristici, cu o exceptie:

A. marita de volum
B. fluctuenta si dureroasa
C. bine delimitata la periferie
D. consistenta ferm elastica
E. sant median disparut
(pag. 2910)
C2347039. La un pacient cu obstructie severa prin adenom de prostata, debitmetria urinara evidentiaza:
A. scaderea timpului mictional
B. un debit mediu de 6-8 ml/sec
C. un debit maxim > 15 ml/sec
E. nici unul din aspectele enuntate
(pag. 2911)
C2347040. Daca toate cele trei diametre ale prostatei, determinate echografic, sunt de 5 cm, greutatea
aproximativa a glandei este de:
A. 100 g
B. 60 g
C. 120 g
D. 50 g
E. 80 g
(pag. 2912)
C2347041. In tratamentul medical al adenomului de prostata, cel mai eficient alfa-blocant este:
A. Doxazosin
B. Prazosin
C. Tamsulosin
D. Indoramin
E. Terazosin
(pag. 2916)
C2347042. La un pacient cu un adenom de prostata de 50 g si reziduu vezical > 100 ml, tratamentul
adecvat este:
A. transuretroincizia prostatei
C. transuretrorezectia prostatei
D. adenomectomia transvezicala (deschisa)
E. fitoterapia
(pag. 2916-2917)
C2347043. La un pacient cu un adenom de prostata de 100 g si reziduu vezical de 200 ml, tratamentul
potrivit este:
A. fitoterapia
C. transuretroincizia prostatei
D. adenomectomia deschisa
E. transuretrorezectia prostatei
(pag. 2917)
C2347044. Eficienta unor tratamente medicamentoase este insuficient demonstrata:

A. Doxazosin (Cardura)
B. Tamsulosin (Omnic)
C. Finasterida (Proscar)
D. Fitoterapia
E. Mepartricina (Ipertrofan)
(pag. 2916)
C2347045. Ejacularea retrograda are incidenta cea mai redusa dupa:

A. prostatectomie totala
B. TUR-P
C. TUI-P
D. adenomectomie deschisa
E. nici una din variantele anterior expuse
(pag. 2916-2917)
C2547046. La pacienţii cu adenom de prostată, uretrocistoscopia este obligatorie:

A. în toate cazurile
B. dacă pacientul a avut sau are hematurie
C. dacă scorul IPSS este mai mare de 15
D. dacă volumul prostatei depăşeşte 60 cc
E. înainte de iniţierea tratamentului alfa-blocant
(pag. 2914)
C2547047. Care dintre tehnicile de investigaţie de mai jos NU face parte dintre investigaţiile necesare
la adenoamele de prostată complicate?
A. urografia intravenoasă
B. pielografia retrogradă
C. arteriografia hipogastrică
D. tomografia computerizată
E. rezonanţa magnetică nucleară
(pag. 2914)
C2547048. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la hematuria din adenomul de prostată este
corectă?
A. face parte din tabloul clinic clasic al bolii, alături de disurie şi polakiurie
B. apare întotdeauna tardiv, în faze avansate ale bolii
C. este totdeauna abundentă şi conduce la retenţie completă prin cheaguri
D. apare în tabloul clinic doar dacă pacientul are şi o altă cauză de sângerare (ex. coagulopatie)
E. nu reprezintă un semn foarte frecvent în adenomul de prostată
(pag. 2909)
C2547049. Complicaţiile infecţioase ale adenomului de prostată sunt reprezentate de:

A. cistite acute şi cronice
B. pionefrite acute şi cronice
C. pionefroze
D. perinefrite
E. pelviperitonite
(pag. 2909)
C2547050. Tratamentul medicamentos în cazurile cu adenom de prostată necomplicat este:

A. rezervat pacienţilor ale căror co-morbidităţi contraindică intervenţia chirugicală
B. de ales la pacienţii care au avut hematurie şi infecţie urinară
C. administrat pacienţilor oligosimptomatici sau asimptomatici
D. prima alegere terapeutică
E. foarte adesea inefcient astfel că rata renunţării la tratament este foarte înaltă
(pag. 2916)
C2547051. Care dintre următoarele afirmaţii legate de Finasteride (Proscar) - medicament folosit în
tratamentul medicamentos al adenomului de prostată - sunt corecte?
A. este un analog Lh-Rh
B. este un antiandrogen ce reduce concentraţia de dihidrotestosteron (DHT)
C. este un inhibitor de aromatază ce poate reduce volumul prostatei cu peste 30%
D. este un inhibitor de 5 alfa reductază ce poate reduce volumul prostatei cu peste 30%
E. are ca efect restabilirea raportului estrogeni-androgeni
(pag. 2916)
C2547052. Eficacitatea tratamentului cu alfa blocante în adenoul de prostată se datorează:

A. prezenţei receptorilor adrenergici la nivelul colului vezical
B. reducerii volumului prostatei
C. acţiunii asupra componentei statice a obstrucţiei
D. prezenţei receptorilor adrenergici în mucoasa vezicală
E. efectului placebo
(pag. 2916)
C2547053. Care dintre următoarele afirmaţii legate de retenţia completă de urină ce poate apare în
evoluţia adenomului de prostată sunt corecte?
A. reprezintă o complicaţie gravă care ameninţă viaţa pacientului
B. se poate complica cu ruptura spontană a vezicii urinare, ruptură ce poate fi intra- sau extraperitoneală
C. reclamă intervenţie chirurgicală de urgenţă - adenomectomie transvezicală
D. apare numai în cazul prostatelor mai mari de 80 cc
E. poate surveni oricând în evoluţia unui adenom de prostată
(pag. 2910)
C2547054. Greutatea medie a prostatei unui bărbat adult sănătos este de:
A. 5-10 grame
B. 10-15 grame
C. 15-20 grame
D. 20-25 grame
E. 25-30 grame
(pag. 2905)
C2547055. La nivelul coliculului seminal, uretra îşi schimbă direcţia (se angulează) cu un unghi de:
A. 10 grade
B. 15 grade
C. 20 grade
D. 25 grade
E. 30 grade
(pag. 2905)
C2547056. Este cunoscut conceptul anatomiei zonale a prostatei introdus de McNeal. Adenomul de
prostată se dezvoltă din:
A. zona tranziţională (formată din glande periuretrale)

B. zona centrală
C. zona periferică
D. zona fibromusculară
E. zona joncţională
(pag. 2906)
C2547057. În fiziopatologia adenomului de prostată, modificările ce se înregistrează la nivelul

detrusorului ca mecanisme de compensare a obstrucţiei sunt reprezentate de:
A. hiperplazie
B. hipertrofie
C. hipoplazie
D. hipotrofie
E. metaplazie
(pag. 2907)
C2547058. Diverticulii vezicali ce apar în fazele avansate ale adenomului de prostată, au peretele
format:
A. din mucoasă şi detrusor decompensat
B. numai din mucoasă
C. numai din detrusor
D. din mucoasă şi uroteliu anaplazic
E. din mucoasă şi uroteliu metaplazic
(pag. 2908)
C2547059. Faza de prostatism din evoluţia clinică a adenomului de prostată are următoarele
manifestări clinice majore:
A. polakiuria predominant diurnă
B. disuria
C. hematuria
D. infecţiile urinare repetate
E. incontinenţa prin prea plin
(pag. 2908)
C2547060. Simptomele şi semnele clinice din adenomul de prostată sunt clasificate în:
A. iritative şi obstructive
B. iritative, obstructive şi hemoragice
C. iritative, obstructive, hemoragice şi infecţioase
D. iritative, obstructive, hemoragice, infecţioase şi litiazice
E. nici unul dintre răspunsurile anterioare nu este corect
(pag. 2909)
C2547061. Germenii cel mai frecvent implicaţi în cistitele acute şi cronice la pacienţii cu adenom de
prostată sunt reprezentaţi de:
A. streptococ
B. stafilococ
C. gonococ
D. pneumococ
E. Seratia
(pag. 2909)
C2547062. Pentru determinarea prin ecografie a volumului şi greutăţii prostatei la pacienţii cu

simptomatologie clinică de adenom de prostată, este necesară cunoaşterea:
A. volumului vezical pre- şi postmicţional

B. grosimii peretelui vezical
C. structurii şi formei prostatei
D. celor trei diametre ale prostatei
E. tehnicii de ecografie transrectală
(pag. 2912)
C2547063. Diagnosticul diferenţial dintre adenomul de prostată şi cancerul de prostată este stabilit
numai de:
A. tuşeul rectal
B. PSA
C. ecografia transrectală
D. particularităţile simptomatologiei
E. examenul histologic
(pag. 2915)
C2547064. Criteriul de alegere a căii de abord - transuretrală sau transvezicală - în tratamentul

chirrgical al adenomului de prostată necomplicat este reprezentat de:
A. prezenţa sau absenţa hematuriei
B. prezenţa sau absenţa reziduului postmicţional
C. intensitatea simptomatologiei
D. volumul (greutatea) prostatei
E. toate criteriile de mai sus
(pag. 2916)
C2647065. Embriologic, prostata apare la embrionul de:

A. 8 saptamani
B. 10 saptamani
C. 12 saptamani
D. 14 saptamani
E. 16 saptamani
(pag. 2905)
C2647066. Embriologic, prostata are:

A. originea din sinusul uro-genital
B. origine wolffiana
C. origine wolffiana si din sinusul uro-genital
D. origine din mugurele Bourneville
E. origine din mugurele Bourneville si sinusul uro-genital
(pag. 2905)
C2647067. Microscopic, tesutul fibro-muscular din componenta prostatei reprezinta:

A. 1-10%
B. 10-30%
C. 30-50%
D. 50-70%
E. 70-90%
(pag. 2905)
C2647068. La nivelul coliculului seminal uretra prostatica isi schimba directia cu un unghi de:
A. 10 °
B. 20 °
C. 30 °
D. 40 °
E. 50 °
(pag. 2905)
C2647069. Din punct de vedere embriologic, zona periferica si cea tranzitionala a prostatei se dezvolta
din:
A. sinusul urogenital
B. canalul mezonefric Wolff
C. sinusul urogenital si canalul mezonefric Wolf
D. canalul Bourneville
E. canalul Bourneville si sinusul urogenital
(pag. 2906)
C2647070. Hipertrofia prostatica benigna incepe sa se dezvolte in jurul varstei de:

A. 35 de ani
B. 45 de ani
C. 55 de ani
D. 65 de ani
E. 75 de ani
(pag. 2906)
C2647071. Hiperplazia stromala a prostatei este stimulata de:

A. hormoni androgeni
B. hormoni estrogeni
C. hormoni paratiroidieni
D. hormoni androgeni si estrogeni in egala masura
E. hormoni androgeni si estrogeni, preponderent insa cei androgeni
(pag. 2906)
C2647072. Hipertrofia prostatica benigna (BPH), conform modelului McNeal, se dezvolta din prostata:
A. tranzitionala
B. periferica
C. centrala
D. fibro-musculara
E. periferica si fibro-musculara
(pag. 2906)
C2647073. Adenomul prostatic fiind un obstacol permanent in evacuarea urinara, duce la cresterea
presiunii intravezicale de la 20-40 cm apa la:
A. 40-60 cm apa
B. 50-70 cm apa
C. 40-70 cm apa
D. 50-100 cm apa
E. 50-60 cm apa
(pag. 2907)
C2647074. In tratamentul medicamentos al adenomul prostatic, "alfa-blocant 1-a" selectiv este:

A. alfuzosin
B. prazosin
C. terazosin
D. doxazosin
E. tamsulosin
(pag. 2916)
C2847075. Adenomul de prostata se dezvolta din urmatoarele zone ale prostate:

A. periferica
B. tranzitionala
C. centrala
D. istmica
E. fibromusculara
(pag. 2906)

A. 10-15 grame
B. 20-25 grame
C. 15-20 grame
D. 25-30 grame
E. 30-35 grame
(pag. 2905)
C2847077. Valoarea normala a antigenului prostatic specific (PSA) este de:

A. 0,4 ng/ml
B. 10-14 ng/ml
C. 4-10 ng/ml
D. 0-4 ng/ml
E. 40 ng/ml
(pag. 2911)
C2847078. Tratamentul de electie al adenomului de prostata sub 60 de grame cu retentie incompleta de

urina este:
A. transuretroincizia prostatei (TUI-P)
B. prostatectomia radicala
C. fitoterapia
D. adenomectomia transvezicala
E. transuretrorezectia prostatei (TUR-P)
(pag. 2916-2917)
C2847079. Debitmetria urinara la un pacient cu adenom de prostata sugereaza obstructie severa daca:
A. scade timpul mictional
B. debitul urinar mediu este de 20 ml/sec.
C. nici unul din aspectele enuntate
E. debitul maxim > 15ml/sec
(pag. 2911)
C2847080. Ureterohidronefroza ca o complicatie a adenomului de prostata este:

A. absenta
B. bilaterala si simetrica
C. unilaterala si asimetrica
D. vizibila doar la nivelul segmentelor ureterale pelvine
(pag. 2913)
C2847081. Greutatea medie a prostatei la adult este:

A. 2-4 g
B. 10-15 g
C. 15-20 g
D. 20-100 g
E. 100-200 g
(pag. 2905)
C2847082. In adenomul de prostata, faza de retentie incompleta cu distensie apare cind reziduul
depaseste capacitatea fiziologica a vezicii:
A. 100-300 ml
B. 150-200 ml
C. 300-400 ml
D. 400-800 ml
E. 600-800 ml
(pag. 2908)
C1247083. Pentru adenomul prostatic necomplicat protocolul de examinare minim cuprinde:

A. ecografie abdominala
B. ecografie transrectala
C. uroflowmetrie
D. urografie
E. uretrocistoscopie de evaluare
(pag. 2914)
C1247084. Care din urmatoarele caractere clinice ale prostatei la tuseul rectal nu sunt caracteristice
pentru adenomul de prostata:
A. prostata marita de volum, simetrica
B. prostata sensibila la palpare
C. sant median disparut
D. consistenta moale, fluctuenta
E. limitele prostatei foarte bine delimitate de structurile vecine
(pag. 2910)
C1247085. Examenul ecografic la bolnavii cu adenom de prostata este deosebit de util pentru:
A. aprecierea volumului prostatic
B. aprecierea reziduului vezical
C. diagnosticul diferential cu cancerul prostatei
D. aprecierea cauzei hematuriei
E. decelarea complicatiilor adenomului
(pag. 2912)
C1247086. Semnele obstructive in adenomul de prostata sunt:

A. disconfortul mictional
B. polakiuria diurna
C. scaderea calibrului si fortei jetului urinar
D. imperiozitatea mictionala
E. senzatia de evacuare vezicala incompleta
(pag. 2909)
C1247087. Complicatiile tardive ale tratamentului chirurgical al adenomului de prostata sunt:

A. orhiepididimita acuta
B. fistula urinara hipogastrica
C. impotenta
D. incontinenta
E. hemoragia
(pag. 2917)
C1247088. Tratamentul minim-invaziv al adenomului de prostata include:

A. terapia cu laser
B. HIFU
C. TUNA
D. Electrovaporizarea transuretrala
E. TUIP
(pag. 2917, 2918)
C1247089. Indicatiile absolute pentru instaurarea unei forme de tratament la pacientii cu adenom de
prostata sunt:
A. simptomatologie de tip “prostatism”
B. retentie incompleta de urina cu reziduu vezical > 50 ml
C. litiaza vezicala secundara
D. infectii urinare persistente
E. distensia aparatului urinar superior
(pag. 2915)
C1247090. Care din urmatoarele caracteristici apartine “sindromului post TUR-P”:

A. tahicardia
B. hipotensiunea
C. hiponatremia
D. edemul cerebral
E. hipercloremie
(pag. 2917)
C1247091. Rasunetul adenomului de prostata asupra vezicii urinare si aparatului urinar superior este
reprezentat de aparitia:
A. hipertrofiei detrusorului
B. diverticulilor vezicali
C. refluxului vezicoureteral
D. insuficientei renale
E. ureterohidronefrozei unilaterale
(pag. 2908)
C1347092. Finasterida:
A. scade concentratia serica si la nivelul prostatei a estrogenilor
B. este un inhibitor de 5-alfa-reductaza
C. scade volumul prostatic
D. este un analog GnRH
E. amelioreaza debitmetria urinara
(pag. 2916)
C1347093. In adenomul de prostata, faza de prostatism se caracterizeaza prin urmatoarele manifestari

clinice majore:
A. polakiurie diurna
B. polakiurie nocturna
C. senzatia de evacuare vezicala incompleta
D. urgency
E. dribbling terminal
(pag. 2908)
C1347094. Semnele obstructive mai frecvent observate in adenomul de prostata sunt:

A. polakiuria
B. disuria
C. imperiozitatea mictionala
D. scaderea calibrului si fortei jetului urinar
(pag. 2909)
C1347095. Urmatoarele complicatii pot marca evolutia adenomului de prostata:

A. insuficienta renala cronica
B. cancerul renal
C. adenomita
D. litiaza vezicala
E. retentia completa de urina
(pag. 2909-2910)
C1347096. Sindromul postTUR-P se caracterizeaza prin:

A. hipervolemie
B. scleroza cervico-prostatica
C. hiponatremie
D. hemoragie
E. edem cerebral
(pag. 2917)
C1347097. Clinic, adenomul de prostata evolueaza in mai multe faze:

A. adenomita
B. prostatism
C. hipertrofie a detrusorului
D. retentie incompleta fara distensie
E. retentie incompleta cu distensie
(pag. 2908)
C1347098. In adenomul de prostata, retentia incompleta de urina cu distensie vezicala se

caracterizeaza prin:
A. reziduu vezical sub 300-350 ml
B. hipertrofie a detrusorului
C. reziduu vezical mai mare de 300-350 ml
D. ureterohidronefroza bilaterala si simetrica
E. falsa incontinenta de urina
(pag. 2907)
C1447099. Adenomul de prostata in faza de prostatism se caracterizeaza prin:

A. Polakiurie nocturna;
B. Disurie progresiva;
C. Aparitia rezidiului vezical;
D. Diminuarea jetului urinar;

E. Semne de insuficienta renala.
(pag. 2908)
C1447100. Hematuria macroscopica in adenomul de prostata:

A. Nu este un semn frecvent;
B. Are drept cauza principala ruperea unor vase ectaziate ale jonctiunii ureterovezicale;
C. Poate surveni dupa cateterismul evacuator;
D. Nu este niciodata totala sau cu cheaguri;
E. Prezenta sa este patognomonica pentru adenomul de prostata asociat cu litiaza vezicala.
(pag. 2909)
C1447101. Care dintre urmatoarele afirmatii privind finasteridul, utilizat in tratamentul adenomului de
prostata sunt adevarate?
A. Scade volumul prostatei;
B. Nu influenteaza volumul prostatei;
C. Inhiba 5 alfa-reductaza;
D. Reduce nivelul seric al testosteronului;
E. Reduce concentratia intraprostatica a DHT (di-hidro-testosteron).
(pag. 2916)
C1447102. Care dintre urmatoarele simptome nu sunt de tip iritativ, conform scorului Boyarsky:
A. Dribblingul terminal;
B. Mictiunea in doi timpi;
C. Imperiozitatea mictionala;
D. Polakiuria diurna;
E. Disconfortul mictional.
(pag. 2909)
C1447103. Adenomita (infectia adenomului de prostata) are urmatoarele caracteristici:

A. La tuseul rectal prostata are sensibilitate normala;
B. Se insoteste de durere perineala;
C. Este posibila evolutia spre retentie acuta de urina;
D. Procesul de adenomita poate face mai usoara adenomectomia;
E. Febra si frisoanele nu apar niciodata in adenomite.
(pag. 2909 - 2910)
C1447104. Care dintre afirmatiile privind tuseul rectal in adenomul de prostata sunt adevarate:
A. Nu este esentiala in evaluarea pacientilor cu adenom de prostata;
B. Pozitia de examinare genupectorala este cea mai informativa;
C. Limitele organului sunt imprecis delimitate;
D. santul median este disparut partial sau total;
E. Sensibilitatea prostatei este normala.
(pag. 2909)
C1447105. Complicatiile infectioase ale adenomului de prostata:

A. Pot fi reprezentate de pielonefrita acuta sau cronica;
B. Sunt secundare obstacolului subvezical;
C. Pot fi consecinta manevrelor de sondaj uretrovezical;
D. Tratamentul antibiotic conform antibiogramei nu este eficient daca nu este indepartat obstacolul subvezical;
E. Germenii cei mai frecvent implicati sunt cei gram pozitivi.
(pag. 2909)
C1447106. Care dintre urmatoarele alfa blocante folosite in tratamentul adenomului de prostata sunt cu
actiune de lunga durata:
A. Tamsulosin;
B. Doxazosin;
C. Alfuzosin;
D. Prazosin;
E. Terazosin.
(pag. 2916)
C1447107. Care dintre afirmatiile privind parametrii uroflowmetriei sunt adevarate?

A. Volumul urinar normal este 125-300 ml;
B. Durata normala a mictiunii este de 30-45 sec;
C. Debitul urinar maxim (peak flow) normal este peste 15 ml/sec;
D. Pentru o masurare exacta, volumul urinar trebuie sa depaseasca 125-150 ml;
E. Debitul urinar mediu (average flow) normal este de 12 ml/sec.
(pag. 2911)
C1447108. Indicatiile absolute pentru inceperea tratamentului adenomului de prostata sunt:

A. Simptomatologia severa si complicatiile acesteia;
B. Distensia aparatului urinar superior;
C. Simptomatologia de tip prostatism;
D. Retentia completa de urina;
E. Infectiile urinare.
(pag. 2915)
C1547109. Complicatiile imediate si perioperatorii ale interventiei chirurgicale clasice pentru adenomul
de prostata (adenomectomia deschisa) sunt reprezentate de:
A. peritonita acuta;
B. ocluzia intestinala;
C. fistula urinara hipogastrica;
D. orhiepididimita acuta;
E. hemoragia.
(pag. 2917)
C1547110. Care dintre urmatoarele afirmatii despre litiaza vezicala secundara adenomului de prostata
sunt corecte?
A. se datoreaza stazei urinare vezicale si/sau infectiei urinare;
B. calculul se poate elimina spontan daca este mai mic de 8mm diametru si are suprafata regulata;
C. determina hematurie declansata de efort;
D. determina simptomatologie nocturna mai zgomotoasa decat cea diurna datorita contactului prelungit al
calculului cu aceeasi zona de mucoasa vezicala;
E. poate fi rezolvata prin administrarea asocierii inhibitor de 5 alfa reductaza – alfa blocant.
(pag. 2909)
C1547111. Tuseul rectal reprezinta examenul clinic de baza in adenomul de prostata. Pentru
executarea corecta a acestei manevre pacientul poate fi asezat:
A. in decubit dorsal;
B. in decubit ventral;
C. in pozitie ginecologica;
D. in pozitie genupectorala;
E. in decubit lateral.
(pag. 2910)
C1547112. Tuseul rectal reprezinta examenul clinic de baza in adenomul de prostata. Care dintre
urmatoarele afirmatii despre datele obtinute prin tuseul rectal sunt corecte?
A. prostata este marita de volum si cel mai adesea asimetrica;
B. prostata este dureroasa;
C. glanda este bine delimitata;
D. consistenta este ferm elastica;
E. veziculele seminale sunt palpabile.
(pag. 2910)
C1547113. Indicatiile absolute pentru instituirea unei forme de tratament chirurgical in adenomul
prostata sunt reprezentate de:
A. insuficienta renala obstructiva;
B. retentia completa de urina;
C. litiaza vezicala secundara;
D. hematuria macroscopica episodica;
E. infectiile urinare persistente.
(pag. 2915)
C1547114. In diagnosticul diferential al adenomului de prostata cu patologia obstructiva uretrala pot fi

necesare:
A. uretroscopia;
B. uretrografia retrograda si anterograda;
C. ecografia transuretrala sau peniana externa;
D. profilul uretral;
E. secretia uretrala.
(pag. 2915)
C1547115. Diagnosticul diferential al adenomului de prostata se face cu:

A. cancerul prostatic;
B. tumorile vezicale;
C. stricturile uretrale;
D. tumorile renale – pentru ca si acestea dau hematurie;
E. periuretrita acuta.
(pag. 2914-2915)
C1547116. Intre manifestarile urinare ale adenomului de prostata, semnele iritative sunt reprezentate
de:
A. polakiurie nocturna si diurna;
B. imperiozitate mictionala;
C. disconfort mictional (durere, arsura);
D. hematurie initiala;
E. hematurie terminala.
(pag. 2909)
C1647117. Indicatiile absolute pentru instaurarea unei forme de tratament, in adenomul de prostata,
sunt:
A. simptomatologie de tip "prostatism"
B. hematurie macroscopica episodica
C. litiaza vezicala secundara
D. retentie incompleta de urina cu rezidiu vezical > 50 ml
(pag. 2915)
C1647118. Indicatiile relative pentru tratamentul adenomului de prostata sunt urmatoarele:

A. litiaza vezicala secundara
B. retentia completa de urina
C. simptomatologie de tip "prostatism"
D. hematurie macroscopica episodica
E. infectiile urinare persistente
(pag. 2915)
C1647119. In cadrul simptomatologiei adenomului de prostata, semnele obstructive sunt urmatoarele:

A. disurie initiala
B. polakiurie diurna
C. disconfortul mictional
D. senzatia de evacuare vezicala incompleta
E. mictiune in doi timpi
(pag. 2909)
C1647120. Complicatiile infectioase, in cadrul adenomului de prostata, sunt secundare:

A. bacteriemiei episodice
B. obstacolului subvezical
C. stazei urinare
D. manevrelor de sondaj efectuate
E. mictiunii in doi timpi
(pag. 2909)
C1647121. In tratamentul medicamentos al adenomului de prostata au indicatie urmatoarele clase de

medicamente:
A. alfa-blocante
B. beta-blocante
C. inhibitori de 5 alfa reductaza
D. inhibitori de colinesteraza
E. inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei
(pag. 2916)
C1647122. In cadrul transuretrorezectiei prostatei (TUR-P), "sindromul post TUR-P" are urmatoarele
semne care-l caracterizeaza:
A. bradicardie
B. tahicardie
C. hipotensiune arteriala
D. hipertensiune arteriala
E. edem cerebral
(pag. 2917)
C1647123. Pentru adenomul de prostata necomplicat, protocolul de examinare minim cuprinde:

A. Examenul clinic complet + tuseul rectal + scorul obstructiv/iritativ
B. Radiografia renovezicala simpla
C. Volumetria prostatei
D. Uroflowmetria
E. Urografia intra-venoasa
(pag. 2914)
C1647124. Adenomectomia deschisa, ca tratament chirurgical al adenomului de prostata, se poate

efectua:
A. transvezical
B. transuretral
C. retropubian
D. pararectal
E. perineal
(pag. 2917)
C2247125. Retenţia completă de urină se manifestă clinic prin:

A. Glob vezical tare
B. Glob vezical moale
C. Glob vezical median
D. Glob vezical sensibil la palpare
E. Glob vezical nedureros
(pag. 2907)
C2247126. Următoarele afirmaţii sunt adevărate despre adenomul de prostată:

A. Se dezvoltă din prostata tranziţională, periuretrală
B. Reprezintă un obstacol tranzitor în evacuarea urinii
C. Detrusorul se atrofiază datorită obstrucţiei instalate
D. În timp apare reziduu vezical
E. Obstrucţia apare prin scăderea calibrului uretral
(pag. 2906-2907)
C2247127. Examinarea urografică la pacienţii cu adenom de prostată este obligatorie:

A. La toţi pacienţii cu adenom de prostată
B. La pacienţii cu adenom şi hematurie
C. La pacienţii cu adenom şi altă patologie urinară asociată
D. La pacienţii cu adenom necomplicat
E. Când cistoscopia nu tranşează cauza hematuriei
(pag. 2912)
C2247128. Uretrocistoscopia la pacienţii cu adenom de prostată se caracterizează prin:

A. Este obligatorie la pacienţii cu adenom şi hematurie
B. Nu este prima etapă înaintea rezecţiei endoscopice
C. Evidenţiază permeabilitatea uretrei
D. Nu poate evalua capacitatea vezicii urinare
E. Evidenţiază vezica forţată
(pag. 2914)
C2247129. Indicaţii absolute pentru instaurarea unei forme de tratament în adenomul de prostată sunt:
A. Retenţie incompletă de urină cu reziduu vezical mai mare de 50 ml
B. Simptomatologie de tip prostatism
C. Infecţii urinare persistente
D. Adenomul de prostată nu necesită tratament
E. Litiază vezicală secundară
(pag. 2915)
C2247130. Următoarele afirmaţii sunt false:

A. Tratamentul adenomului de prostată depinde de evoluţia bolii
B. Tratamentul adenomului de prostată depinde de severitatea simptomatologiei
C. Tratamentul adenomului de prostată depinde de prezenţa complicaţiilor
D. Toţi bărbaţii cu adenom de prostată necesită tratament chirurgical
E. Tot mai mulţi pacienţi sunt supuşi tratamentului chirurgical
(pag. 2915)
C2247131. Diagnosticul difenţial al adenomului de prostată se face cu:

A. Prostatodinia
B. Patologia obstructivă uretrală
C. Litiaza renală
D. Scleroza de col vezical
E. Cancerul rectal
(pag. 2915)
C2247132. Litiaza prostatică:

A. Se poate aprecia urografic
B. Nu se tratează niciodată prin prostatectomie totală
C. Este nevoie întotdeauna de prostatectomie totală
D. Se caracterizează ecografic prin semnul "sacului cu nuci”
E. Se poate depista prin tomografie computerizată pelvină
(pag. 2915)
C2247133. Printre investigaţiile aparţinând protocolului minim de examinare a adenomului de prostată

se numără:
A. RMN
B. Uroflowmetria
C. Tuşeul rectal
D. Pielografia retrogradă
E. CT
(pag. 2914)
C2247134. Indicaţiile relative pentru tratamentul adenomului de prostată sunt:

A. Distensia aparatului urinar superior
B. Hematuria macroscopică episodică
C. Infecţiile urinare persistente
D. Insuficienţa renală obstructivă
E. Simptomatologie de tip prostatism
(pag. 2915)
C2247135. Transuretrorezecţia prostatei:

A. Este cel mai frecvent procedeu utilizat în chirurgia adenomului de prostată
B. Indicaţia cea mai frecventă se pune în faza de prostatism
C. Morbiditatea generală este în jur de 18%
D. Mortalitatea este în jur de 0,2%
E. Complicaţia tardivă cea mai frecventă este "sindromul post TUR-P”
(pag. 2916-2917)
C2247136. Complicaţiile tardive ale TUR-P sunt:

A. Sindromul post TUR-P
B. Priapism
C. Incontinenţă urinară
D. Malignizarea adenomului
E. Scleroză cervico-prostatică
(pag. 2917)
C2247137. Despre transuretroincizia prostatei se poate afirma:

A. Procedeul este indicat prostatelor mari
B. Vindecarea postoperatorie este dificilă

C. Incidenţă redusă a ejaculării retrograde
D. Lipseşte specimenul histopatologic
E. Procedeul este indicat prostatelor mici
(pag. 2917)
C2247138. Tratamentul medicamentos al adenomului de prostată nu cuprinde:

A. Beta blocante
B. Alfa blocante
C. Numai alfa1 blocante selective
D. Finasterida
E. Fitoterapia
(pag. 2916)
C2247139. Despre alfa blocante în tratamentul adenomului de prostată este adevărat:

A. Ameliorează debitmetria cu 50-70%
B. Se pot folosi alfa blocante neselective
C. Alfa blocantele selective sunt cele mai eficiente
D. Cardura este un alfa 1 blocant cu durată scurtă de acţiune
E. Eficienţa le-a fost certificată prin scăderea scorului simptomatic cu 90%
(pag. 2917)
C2247140. Despre Finasterida utilizată în terapia adenomului de prostată este edevărat:

A. Este un inhibitor de 5 alfa reductază
B. Aparţine fitoterapiei
C. Este un inhibitor al reabsorţiei estrogenilor
D. Scade volumul prostatic
E. Efectele favorabile se observă după 1 lună de tratament
(pag. 2916)
C2247141. Adenomectomia deschisă:

A. Se practică la majoritatea pacienţilor cu adenom de prostată
B. Se indică în adenoamele mari
C. Complicaţia majoră imediată este hemoragia
D. Principiul intervenţiei variază în funcţie de abord
E. Are complicaţii tardive
(pag. 2917)
C2247142. Indicaţiile pentru adenomectomie deschisă sunt:

A. Adenoame necomplicate
B. Adenom şi litiază vezicală secundară ce nu poate fi rezolvată endoscopic
C. Adenom concomitent cu diverticuli vezicali
D. Adenoame mai mici de 60 g
E. Simptomatologie intensă
(pag. 2917)
C2247143. Complicaţiile tardive ale adenomectomiei deschise sunt:

A. Orhiepididimita acută
B. Hemoragia
C. Fistula urinară hipogastrică
D. Ejacularea retrogradă
E. Impotenţa
(pag. 2917)
C2247144. Nu sunt semne obstructive:

A. Disuria iniţială
B. Disuria finală
C. Disconfort micţional
D. Imperiozitate micţională
E. Micţiune în doi timpi
(pag. 2909)
C2247145. Secreţia internă a prostatei cuprinde:

A. Alfa fetoproteina
B. Antigenul prostatic embrionar
C. Antigenul prostatic specific
D. Fosfataze acide
E. Prostaglandine
(pag. 2907)
C2247146. Despre distensia aparatului urinar superior secundară adenomului de prostată sunt
adevărate:
A. se datorează refluxului vezico-ureteral
B. este o complicaţie majoră
C. se manifestă totdeuna clinic zgomotos
D. nu are în general manifestări clinice
E. are ca rezultat final insuficienţa renală
(pag. 2910)
C2247147. În transuretrorezecţia prostatei:

A. limita distală a rezecţiei este reprezentată de veru montanum
B. limita laterală este reprezentată de fibrele capsulare
C. se practică inclusiv rezecţia de veru montanum
D. rezecţia cuprinde şi veziculele seminale
E. se preferă irigaţia cu lichid izoton
(pag. 2916)
C2247148. Disuria marcată din faza de prostatism a adenomului de prostată se caracterizează prin:
A. Prostata este foarte voluminoasă
B. Suferinţă clinică marcată
C. Suferinţă clinică diminuată
D. Lob median obstructiv (fenomen de clapetă)
E. Disuria nu apare în faza de prostatism
(pag. 2908)
C2247149. Faza de prostatism din evoluţia adenomului de prostată se manifestă prin:

A. Polakiurie diurnă şi nocturnă
B. Micţiuni prin ”prea plin”
C. Vezica urinară se poate palpa prin tuşeu rectal
D. Diminuarea jetului urinar
E. Disurie progresivă
(pag. 2908)
C2247150. Semnele clinice iritative ale adenomului de prostată sunt:

A. Disuria finală
B. Polakiuria diurnă
C. Senzaţia de evacuare vezicală incompletă
D. Disuria iniţială
E. Imperiozitatea micţională
(pag. 2909)
C2247151. Complicaţiile infecţioase ce pot să apară în evoluţia adenomului de prostată:

A. Sunt secundare obstacolului subvezical
B. Sunt mai frecvent implicaţi germeni Gram-pozitiv
C. Sunt secundare stazei urinare
D. Manevrele de sondaj vezical previn infecţiile
E. Tratamentul antibiotic nu este eficient în lipsa rezolvării cauzei
(pag. 2909)
C2247152. Printre complicaţiile adenomului de prostată se numără:

A. Cistita cronică
B. Litiaza vezicală
C. Adenomita
D. Retenţia completă de urină
E. Tumora renală
(pag. 2909-2910)
C2247153. Hematuria macroscopică apărută în cadrul adenomului de prostată:

A. Este un semn foarte frecvent
B. Este rar iniţială
C. Poate fi totală, abundentă
D. Nu este gravă în general
E. Poate surveni după cateterism evacuator rapid
(pag. 2909)
C2247154. Valorile normale ale parametrilor de uroflowmetrie sunt:

A. Volumul urinar 100-125 ml
B. Debitul maxim>20 ml/secundă
C. Durata micţiunii 10-12 secunde
D. Durata micţiunii 20 secunde
E. Debitul mediu 12 ml/secundă
(pag. 2911)
C2247155. Tuşeul rectal la un pacient cu adenom de prostată:

A. Este examinarea clinică de bază în această afecţiune
B. Prostata este mărită de volum şi frecvent asimetrică
C. Prostata este neuniformă
D. Se pot palpa veziculele seminale normale
E. Este o metodă de orientare asupra diagnosticului
(pag. 2910)
C2247156. Determinarea reziduului vezical la un pacient cu adenom de prostată:

A. Poate fi apreciat clinic
B. Poate fi apreciat prin sondaj evacuator
C. Poate fi apreciat urografic
D. Ecografia postmicţională şi scintigrafia nu aduc informaţii
E. Instituirea tratamentului se face la un reziduu de peste 50 ml
(pag. 2911)
C2247157. În explorarea uroflowmetrică debitul urinar depinde de:

A. Forţa de contracţie a detrusorului
B. Rezistenţa întâlnită la nivelul uretrei
C. Funcţionarea complexului neuron-cale de transmitere-efector
D. Prezenţa de diverticuli vezicali
E. Coordonarea detrusor/sfincter
(pag. 2911)
C2247158. În adenomul de prostată faza de retenţie incompletă cu distensie se caracterizează prin:

A. Urgency
B. Hidronefroză
C. Insuficienţă renală
D. Doar polakiurie nocturnă
E. Apare la debutul bolii
(pag. 2908)
C2247159. Retenţia completă de urină apărută ca şi complicatie a adenomului de prostată:

A. Nu apare după prănzuri copioase
B. Nu se tratează de bază prin rezolvarea obstacolului subvezical
C. Poate apărea la frig
D. Poate fi provocată de tranchilizante
E. Se tratează cu sedative
(pag. 2910)
C2247160. Semnul urografic major al adenomului de prostată:

A. Imagine lacunară asimetrică
B. Imagine lacunară cu concavitatea în sus
C. Imagine lacunară simetrică
D. Nu se modifică traiectul ureterelor terminale
E. Aspect de uretere "în cârlig de undiţă”
(pag. 2913)
C2247161. Examenul ecografic la pacienţii cu adenom de prostată:

A. Este uşor de efectuat
B. Aduce puţine informaţii despre patologia prostatei
C. Este preferat pentru începerea investigaţiilor
D. Este util pentru aprecierea reziduului vezical, dar inutil pentru aprecierea formei prostatei
E. Ecografia perineală nu oferă nici o informaţie
(pag. 2911-2912)
C2247162. Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară în adenomul de prostată:

A. Reprezintă o rutină în imagistica adenomului de prostată
B. Sunt utile în diagnosticul diferenţial
C. Sunt utile în diagnosticul complicaţiilor
D. Sunt utile mai ales în diagnosticul pozitiv al adenomului de prostată
E. Nu reprezintă o rutină în imagistica adenomului de prostată
(pag. 2913-2914)
C2347163. In adenomul de prostata, retentia incompleta de urina cu distensie vezicala se

A. reziduu vezical sub 300-350 ml
B. hipertrofie a detrusorului
D. ureterohidronefroza bilaterala si simetrica
(pag. 2907)
C2347164. In adenomul de prostata, faza de prostatism se caracterizeaza prin urmatoarele manifestari

clinice majore:
A. polakiurie diurna
C. senzatia de evacuare vezicala incompleta
D. urgency
E. dribbling terminal
(pag. 2908)
C2347165. Clinic, adenomul de prostata evolueaza in mai multe faze:

A. adenomita
B. prostatism
C. hipertrofie a detrusorului
D. retentie incompleta fara distensie
E. retentie incompleta cu distensie
(pag. 2908)
C2347166. Semnele obstructive mai frecvent observate in adenomul de prostata sunt:

A. polakiuria
B. disuria
C. imperiozitatea mictionala
D. scaderea calibrului si fortei jetului urinar
(pag. 2909)
C2347167. Urmatoarele complicatii pot marca evolutia adenomului de prostata:

B. cancerul renal
C. adenomita
D. litiaza vezicala
(pag. 2909-2910)
C2347168. Care din semnele urografice enumerate nu este semnificativ pentru precizarea
diagnosticului de adenom de prostata:
A. imagina lacunara simetrica cu convexitatea in sus la nivelul vezicii urinare
B. rinichiul "mut" urografic unilateral
C. imagine lacunara pelvina
D. imagine lacunara pielica
E. uretere terminale "in carlig de undita"
(pag. 2912-2913)
C2347169. Finasterida:
D. este un analog GnRh

E. amelioreaza debitmetria urinara
(pag. 2916)
C2347170. Sindromul postTUR-P se caracterizeaza prin:

A. hipervolemie
B. scleroza cervico-prostatica
C. hiponatremie
D. hemoragie
E. edem cerebral
(pag. 2917)
C2347171. Mepartricina (Ipertrofan):

A. inhiba alfa-5-reductaza
B. scade concentratia serica a estrogenilor
C. determina relaxarea colului vezical
D. scade concentratia estrogenilor la nivel prostatic
E. diminua hiperplazia stromei
(pag. 2916)
C2347172. Distrugerea termica a tesutului adenomatos este realizata de:

A. termoterapie
B. electrovaporizare transuretrala
C. HIFU
D. TUR-P
E. YAG laser
(pag. 2917-2918)
C2547173. Semnele iritative ale adenomului de prostată sunt reprezentate de:

A. polakiurie nocturnă şi diurnă
B. imperiozitate micţională
C. disconfort micţional (durere, arsură)
D. hematurie iniţială
E. hematurie terminală
(pag. 2909)
C2547174. Semnele obstructive ale adenomului de prostată sunt reprezentate de:

A. disurie
B. apariţia herniei inghinale de slăbiciune
C. micţiune în doi timpi
D. durere pelvină colicativă
E. false senzaţii
(pag. 2909)
C2547175. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la litiaza vezicală secundară adenomului de
prostată sunt corecte?
A. se datorează stazei urinare vezicale şi/sau infecţiei urinare
B. determină hematurie declanşată de efort
C. determină simptomatologie nocturnă mai zgomotoasă decât cea diurnă datorită contactului prelungit al
calculului cu aceeaşi zonă de mucoasă vezicală
D. poate fi rezolvată prin administrarea asociată de inhibitor de 5 alfa reductază, alfa-blocant şi fitoterapie
(aceasta din urmă în scopul solubilizării calculului)
E. calculul poate fi eliminat spontan dacă are sub 8 mm diametru si suprafaţă regulată
(pag. 2909)
C2547176. Tuşeul rectal reprezintă examinarea clinică de bază în diagnosticul adenomului de prostată.
În vederea acestei examinări, pacientul poate fi aşezat:
A. în decubit dorsal
B. în decubit ventral
C. în poziţie ginecologică
D. în poziţie genu-pectorală
E. în decubit lateral
(pag. 2910)
C2547177. Diagnosticul diferenţial al adenomului de prostată se face cu:

A. cancerul prostatic
B. tumorile vezicale
C. tumorile uretrale
D. tumorile renale - pentru că şi acestea dau hematurie
E. periuretritele cronice
(pag. 2914-2915)
C2547178. Sindromul post-TURP apare după transuretrorezecţia prostatei în cazul folosirii pentru
spălare a unui lichid hipoton. Sindromul se caracterizează prin:
A. bradicardie, hipotensiune şi edem cerebral
B. bradicardie, hipertensiune şi edem cerebral
C. tahicardie, hipotensiune şi edem cerebral
D. tahicardie, hipertensiune şi edem cerebral
E. hipervolemie, hemodiluţie şi diselectrolitemie
(pag. 2916)
C2547179. Complicaţiile imediate şi perioperatorii ale intervenţiei chirurgicale clasice pentru adenom
de prostată (adenomectomia deschisă) sunt reprezentate de:
A. peritonita acută
B. ocluzia intestinală
C. fistula urinară hipogastrică
D. orhiepididimita acută
E. hemoragia
(pag. 2917)
C2547180. Primele modificări morfopatologice de hipertrofie prostatică benignă (adenom de prostată):

A. apar în jurul vârstei de 35 ani
B. apar după vârsta de 50 ani
C. apar în zona periferică a glandei
D. sunt reprezentate de nodulii stromali microscopici
E. sunt reversibile sub tratament alfa blocant
(pag. 2906)
C2547181. Tuşeul rectal reprezintă examenul clinic de bază în adenomul de prostată. Care dintre
următoarele afirmaţii despre datele obţinute prin tuşeul rectal sunt corecte?
A. prostata este mărită de volum şi, cel mai adesea, asimetrică
B. prostata este dureroasă
C. glanda este bine delimitată
D. consistenţa este ferm-elastică
E. veziculele seminale sunt palpabile
(pag. 2910)
C2547182. Indicaţiile absolute pentru instituirea tratamentului chirurgical în adenomul de prostată sunt
reprezentate de:
A. insuficienţa renală obstructivă
B. retenţia completă de urină
C. litiaza vezicală secundară
D. hematuria macroscopică episodică
E. infecţiile urinare persistente
(pag. 2915)
C2547183. Pentru diagnosticul diferenţial al adenomului de prostată cu patologia obstructivă uretrală

pot fi necesare:
A. uretroscopia
B. uretrografia anterogradă şi retrogradă
C. ecografia transuretrală sau peniană externă
D. profilul uretral
E. secreţia uretrală
(pag. 2915)
C2547184. Coliculul seminal ("veru montanum") reprezintă:

A. porţiunea subsfincteriană a uretrei
B. locul unde se deschid în uretra peniană ductele ejaculatoare
C. limita distală a transuretrorezecţiei pentru adenom de prostată (TURP)
D. zona principală a prostatei - conform anatomiei zonale descrisă de McNeal
E. locul unde se deschid în uretra prostatică canalele ejaculatoare
(pag. 2905,2916)
C2547185. Hiperplazia prostatică caracteristică adenomului de prostată este reprezentată de modificări

ce interesează (implică):
A. ţesutul glandular
B. ţesutul conjunctiv elastic
C. ţesutul conjunctiv fibros
D. ţesutul fibro-muscular
E. capsula prostatică
(pag. 2906)
C2547186. Ipotezele privind etiologia adenomului periuretral sunt:

A. hipogonadismul
B. reinducţia sinusului uro-genital
C. blocada androgenică
D. teoria maladiei de câmp urotelial
E. stimularea estrogenică
(pag. 2906)
C2547187. Polakiuria din tabloul clinic al adenomului de prostată recunoaşte drept cauze:
A. refluxul vezico-ureteral
B. iritaţia cervicală determinată de adenom
C. scăderea timpului de umplere vezicală prin apariţia reziduului postmicţional
D. prelungirea timpului micţional
E. reducerea volumului urinar/micţiune
(pag. 2907)
C2547188. Ureterohidronefroza din fazele avansate ale adenomului de prostată este:

A. unilaterală
B. bilaterală şi simetrică
C. bilaterală şi asimetrică
D. cauză de insuficienţă renală
E. consecinţă a insuficienţei renale
(pag. 2907)
C2547189. Care dintre compuşii enumeraţi mai jos NU se găsesc în secreţia internă a prostatei
normale?
A. antigenul specific prostatic
B. testosteron
C. dihidrotestosteron
D. dihidroepiandrosteron
E. androstendion
(pag. 2907)
C2547190. Reziduul vezical ce apare în faza de retenţie incompletă fără distensie vezicală din evoluţia
unui adenom de prostată este decelabil:
A. ecografic
B. urografic
C. scintigrafic
D. prin cateterism ureteral
E. prin puncţie suprapubiană
(pag. 2908)
C2547191. Adenomita (infecţia adenomului periuretral) se manifestă clinic prin:

A. durere lombară cu caracter colicativ
B. durere lombară cu caracter de nefralgie
C. disurie progresivă până la retenţia completă de urină
D. febră, frison
E. durere scrotală
(pag. 2909)
C2547192. Presiunea intraabdominală crescută din momentul micţiunii la un pacient cu adenom de

prostată care face efort pentru a urina, conduce la apariţia:
A. refluxului vezico-ureteral unilateral
B. refluxului vezico-ureteral bilateral
C. hemoroizilor şi herniilor
D. eventraţiei şi evisceraţiei
E. tulburărilor de evacuare rectală
(pag. 2910)
C2547193. Examenele de laborator lucrate din urină indicate în adenomul de prostată sunt:
A. examenul sumar de urină
B. urocultura
C. citologia urinară
D. antigenul prostatic specific
E. fosfataza acidă prostatică
(pag. 2910)
C2547194. Debitmetria urinară (uroflowmetria) - investigaţie de bază în diagnosticul adenomului de

prostată - evaluează:
A. volumul urinar
B. diureza
C. durata micţiunii
D. debitele mediu şi maxim
E. debitele minim, mediu şi maxim
(pag. 2911)
C2547195. Indicaţiile relative pentru tratamentul BPH sunt:

A. simptomatologia de tip "prostatism"
B. hematuria macroscopică episodică
C. infecţiile urinare persistente
D. litiaza vezicală
E. insuficienţa renală obstructivă
(pag. 2915)
C2547196. Complicaţiile postoperatorii tardive ale adenomectomiei transvezicale (deschise) sunt:

A. incontinenţa de urină
B. impotenţa (disfuncţia erectilă)
C. ejacularea retrogradă
D. anejacularea
E. astenospermia
(pag. 2917)
C2647197. Secretia interna a prostatei cuprinde compusi ca:

A. fosfataze acide
B. fosfataze alcaline
C. prostaglandine
D. acid oxalic
E. alfa-lipoproteina
(pag. 2907)
C2647198. In adenomul prostatic, faza de retentie incompleta fara distensie, se caracterizeaza prin:
A. aparitia rezidiului vezical ce nu depaseste capacitatea fiziologica a vezicii
B. aparitia rezidiului vezical ce depaseste capacitatea fiziologica a vezicii
C. permanentizarea polakiuriei diurne
D. permanentizarea nicturiei
E. dezvoltarea lobului prostatic median
(pag. 2908)
C2647199. In adenomul prostatic, faza de retentie incompleta cu distensie se manifesta clinic prin:
A. polakiurie intensa
B. glob vezical tare, palpabil si percutabil suprapubian
C. glob vezical moale, palpabil si percutabil suprapubian
D. glob vezical dureros spontan si la palpare
E. disconfort mictional
(pag. 2908)
C2647200. In adenomul prostatic, semne iritative sunt:

A. disurie initiala
C. mictiune in doi timpi
D. imperiozitate mictionala

(pag. 2909)
C2647201. Cauze de hematurie macroscopica in adenomul prostatic pot fi:

A. hiperpresiune urinara cu ruperea fornix-ului caliceal
B. ruperea vaselor mucoasei ce acopera adenomul prostatic
C. ruperea unor ectazii vasculare secundare hipertrofiei prostatice
D. hipertrofia prostatica in sine
E. polakiuria intensa si permanenta
(pag. 2909)
C2647202. Adenomita, infectia adenomului periuretral, se manifesta clinic prin:

A. durere locala perineala
B. durere locala presacrata
C. chilurie
D. absenta rezidiului vezical datorita polakiuriei extreme
E. disurie progresiva
(pag. 2910)
C2647203. Uroflowmetric, pacientii cu adenom prostatic, cu obstructii medii ca severitate au:

A. debitul mediu - average flow - de 8-10ml/sec
B. debitul mediu - average flow - de 6-8 ml/sec
C. debitul maxim - pick flow - 10-12 ml/sec
D. debitul maxim - pick flow - 5 ml/sec
E. debitul maxim - pick flow - 8-9 ml/sec
(pag. 2911)
C2647204. Uroflowmetric, pacientii cu adenom prostatic, cu obstructii severe ca severitate au:

A. debitul mediu - average flow - 8-10 ml/sec
B. debitul mediu - average flow - 6-8 ml/sec
C. debitul maxim - pick flow - 10-12 ml/sec
D. debitul maxim - pick flow - 5 ml/sec
E. debitul maxim - pick flow - 8-9 ml/sec
(pag. 2911)
C2647205. Semne urografice caracteristice in adenomul prostatic sunt:

A. imagine lacunara simetrica cu convexitate craniala la nivelul bazei vezicii urinare
B. modificarea traiectului ureterelor terminale, cu aspect de uretere ascensionate "in carlig de undita"
C. ureterohidronefroza bilaterala secundara asimetrica
D. imagine lacunara cu contur neregulat la nivelul bazei vezicii
E. in adenomul prostatic semnele urografice apar doar la nivelul vezicii, nu si la nivel uretero-pielo-caliceal
(pag. 2913)
C2647206. In adenomul prostatic, adenomectomia deschisa se efectueaza:

A. transpubian
B. retropubian
C. transvezical
D. perineal
E. ilioinghinal
(pag. 2917)
C2847207. In faza de prostatism a adenomului de prostata sunt caracteristice:
A. polakiuria
B. disuria
C. diminuarea jetului urinar
D. incontinenta urinara
E. jet urinar terminal intrerupt
(pag. 2908)
C2847208. Protocolul de examinare minim pentru diagnosticul adenomului de prostata este:

A. ecografie abdominala
B. ecografie transrectala
C. uroflowmetrie
D. uretrocistoscopie de evaluare
E. urografie
(pag. 2914)
C2847209. Sindromul post TUR-P se caracterizeaza prin:

A. hipotensiunea
B. hipercloremie
C. tahicardia
D. edemul cerebral
E. hiponatremia
(pag. 2917)
C2847210. Pentru diagnosticul de adenom de prostata la tuseul rectal se evidentiaza:

A. prostata marita de volum, simetrica
B. prostata sensibila la palpare
C. sant median disparut
D. consistenta moale, fluctuenta
E. limitele prostatei foarte bine delimitate de structurile vecine
(pag. 2910)
C2847211. Examenul ecografic al aparatului urinar la pacientii cu adenom de prostata este util pentru:
A. aprecierea volumului prostatic
B. aprecierea reziduului vezical
C. aprecierea ecostructurii prostatei
D. diagnosticul litiazei vezicale secundare
E. diagnosticul infectiei urinare
(pag. 2912)
C2847212. Sindromul urinar obstructiv in adenomul de prostata se caracterizeaza clinic prin:

A. disurie
B. scaderea calibrului si fortei jetului urinar
C. polakiuria diurna
(pag. 2909)
C2847213. Complicatiile posibile in evolutia adenomului de prostata:

B. vezica urinara multidiverticulara
C. adenomita
D. adenocarcinomul de prostata

(pag. 2909-2910)
C2847214. Rasunetul adenomului de prostata asupra vezicii urinare este reprezentat prin:
A. hipertrofiei detrusiorului
B. diverticulilor vezicali
C. refluxului vezicoureteral
D. insuficientei renale
E. ureterohidronefroza bilaterala simetrica
(pag. 2908)
C2847215. Semnele urografice care pledeaza pentru diagnosticul de complicatii ale adenomului de
prostata sunt:
A. uretere ascensionate "in carlig de undita"
B. rinichi mut urografic
C. ureterohidronefroza bilaterala
D. imahine lacunara la nivelul peretelui vezical lateral
E. diverticulii vezicali
(pag. 2913)
C2847216. Finasterida
D. este un analog GnRH
E. nu amelioreaza debitmetria urinara
(pag. 2916)
C2847217. Retentia incompleta de urina cu distensie vezicala data de adenomul de prostata se

A. glob vezical
B. reziduu vezical sub 100 ml
D. ureterohidronefroza unilaterala
(pag. 2907)
C2847218. Hematuria macroscopica in adenomul de prostata:

A. este un semn frecvent
B. este produsa de ruperea unor vase ectaziate ale jonctiunii ureterovezicale
C. poate surveni dupa cateterismul evacuator ca hematurie ex vacuo
D. este totala cu sau fara cheaguri
E. hematuria de efort patognomonica pentru adenomul de prostata asociat cu litiaza vezicala
(pag. 2909)
C2847219. Adenomectomia deschisa:

A. se poate efectua transvezical, retropubic sau perineal
B. nu se recomanda in cazul adenoamelor peste 60 de grame
C. complicatia majora imediata este hemoragia
D. orhiepididimita poate sa apara postoperator
E. ejacularea retrograda apare postoperator
(pag. 2917)
C2847220. Tratamentul medicamentos eficient al adenomului de prostata se face cu:

A. inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei
B. inhibitori de 5-alfa reductaza
C. beta-blocante
D. inhibitori de colinesteraza
E. alfa-blocante
(pag. 2916)
C2847221. Care sunt complicatiile infectioase ale adenomului de prostata?

A. perinefrita
B. pionefritele acute si cronice
C. pionefroza
D. cistita acuta si cronica
E. adenomita
(pag. 2909)
C2847222. Diagnosticul diferential al adenomului de prostata se face cu:

A. cancerul prostatic
B. tumorile vezicale
C. stricturile uretrale
D. abcesul prostatic
E. prostatita cronica
(pag. 2914-2915)
C2847223. Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate ?

A. Prostata este o glanda anexa pelvisubperitoneala
B. Prostata cintareste 100-200 g
C. Prostata are forma de trunchi de con inversat cu baza mare in sus
D. Prostata este strabatuta de uretra prostatica
E. Prostata are dimensiuni medii de 4/4-5/3 cm
(pag. 2905)
C2847224. Secretia interna a prostatei cuprinde urmatorii produsi:

A. Antigenul prostatic specific (PSA)
B. Gamma-seminoproteina
C. Antigenul specific membranar prostatic
D. Fosfataze acide
E. Glucoza
(pag. 2907)
C2847225. Evolutia clinica a adenomului de prostata cuprinde urmatoarele faze:

A. Preprostatism
B. Prostatism
C. Retentie incompleta fara distensie
D. Retentie incompleta cu distensie
E. Retentie completa de urina
(pag. 2909)
C2847226. Conform scorului Boyarski, semnele iritative in adenomul de prostata sunt:

A. Polakiuria nocturna
B. Polakiuria diurna
C. Imperiozitatea mictionala
D. Disconfortul mictional (durere, arsura)

E. Disurie initiala
(pag. 2909)
C2847227. Care dintre urmatoarele reprezinta semne obstructive in adenomul de prostata conform
scorului Boyarski:
A. Polakiuria diurna
B. Imperiozitatea mictionala
C. Disconfortul mictional (durere, arsura)
D. Disuria initiala
E. Mictiunea in doi timpi
(pag. 2902)
C2847228. Examinarea markerilor prostatici importanti cuprinde:

A. antigenul prostatic specific (PSA)
B. antigenul carcinoembrionar
C. CPK – creatinfosfokinaza
D. Fosfataza acida prostatica
E. Gamma seminoproteina
(pag. 2911)
C2847229. Examinarea markerilor prostatici importanti cuprinde:

A. antigenul carcinoembrionar
B. CPK – creatinfosfokinaza
C. GTP gammaglutamil transpeptidaza
D. seminogelina
E. Beta FGF (fibroblast growth factor)
(pag. 2911)
C2847230. In debitmetria urinara, valorile normale ale urmatorilor parametrii sunt:

A. volumul urinar 125-300 ml
B. volumul urinar 100-200 ml
C. durata mictiunii 10-12 s
D. durata mictiunii 5-10 s
E. debitul mediu – avarage flow – 12 ml/s
(pag. 2911)
Tema nr. 48
Cancerul de prostata
BIBLIOGRAFIE:
C1248001. Tratamentul de electie al cancerului de prostata localizat este:

A. tratament hormonal
B. radioterapia
C. prostatectomia radicala
D. crioterapia
E. telecobaltoterapia
(pag. 2930)
C1248002. Cancerele prostatice care se dezvolta din ductele prostatouretrale sunt:

A. adenocarcinoame
B. limfosarcoame
C. miosarcoame
D. carcinoame tranzitionale
E. carcinoame epidermoide
(pag. 2922)
C1248003. Tehnica cea mai sigura pentru aprecierea adenopatiei neoplazice in cancerul de prostata si
obligatorie pentru stadializare este:
A. limfografia
B. tomografia computerizata
C. limfadenectomia pelvina
D. scintigrafia ganglionara
E. rezonanta magnetica nucleara
(pag. 2927)
C1248004. Cele mai frecvente metastaze ale cancerului de prostata sunt cele:
A. pulmonare
B. osoase
C. hepatice
D. cerebrale
E. ganglionare
(pag. 2922)
C1248005. Prima statie ganglionara interesata in invazia limfatica a cancerului de prostata este
reprezentata de ganglionii:
A. obturatori
B. iliaci
C. hipogastrici
D. aortolombari
E. inghinali
(pag. 2922)
C1248006. Adenopatia iliaca comuna de 4 cm dimetru este stadializata din punct de vedere al invaziei
ganglionare in stadiul:
A. N1
B. N2
C. N3
D. M1a
E. M1b
(pag. 2923)
C1348007. Diagnosticul pozitiv de cancer de prostata se stabileste prin:

A. tuseu rectal
B. numai prin examen histologic
C. examen clinic general
D. anamneza cu evidentierea factorilor de risc
E. urografie intravenoasa
(pag. 2924)
C1348008. In clasificarea Gleason a cancerului de prostata stadiul G2 reprezinta:

A. adenocarcinom mediu diferentiat
B. adenocarcinom slab diferentiat
C. adenocarcinom anaplazic
D. adenocarcinom bine diferentiat
E. adenocarcinom nediferentiat
(pag. 2921)
C1348009. Stadiul T3c in cancerul de prostata are ca element specific invazia:

A. capsulei prostatice
B. colului vezical
C. rectului
D. veziculelor seminale
E. sfincterului extern
(pag. 2923)
C1348010. Stadiul D1 din clasificarea A.U.A. a cancerului de prostata are ca si corespondent o tumoare
clasificata TNM astfel:
A. T4aN3M1
B. T3bN0M0
C. T2bN1M0
D. T3a + T3b
E. T3c
(pag. 2923)
C1348011. Un adenocarcinom prostatic cu scor Gleason 7 este considerat:

A. slab diferentiat
B. nediferentiat
C. mediu diferentiat
D. bine diferentiat
E. foarte bine diferentiat
(pag. 2921)
C1348012. Tehnica cea mai sigura de apreciere a adenopatiei neoplazice pelvine in cancerul de
prostata este:
A. echografia
B. computer-tomografia
C. limfadenectomia pelvina
D. RMN
E. radiografia de bazin
(pag. 2927)
C1448013. Dintre simptomele tipice cancerului de prostata nu face parte:

A. Disuria;
B. Durerea loco-regionala;
C. Polakiuria;
D. Constipatia;
E. Durerea osoasa.
(pag. 2923)
C1448014. Pentru gradul Gleason 4, utilizat in diagnosticul adenocarcinomului de prostata, este

specific urmatorul aspect microscopic:
A. Adenocarcinom mediu diferentiat;
B. Adenocarcinom bine diferentiat;
C. Adenocarcinom slab diferentiat;
D. Adenocarcinom foarte bine diferentiat;
E. Adenocarcinom anaplazic.
(pag. 2921)
C1448015. Dintre urmatorii markeri utilizati in diagnosticul cancerului de prostata, doar unul mai are
valoare semnificativa la ora actuala:
A. LDH;
B. Fosfataza acida prostatica;
C. Leucinaminopeptidaza;
D. Colesterolul urinar;
E. Fosfataza alcalina serica.
(pag. 2929)
C1548016. Cea mai fidela investigatie de rutina utilizata pentru diagnosticul metastazelor osoase ale
cancerului prostatic este:
A. Scintigrafia osoasa;
B. Radiografia osoasa;
C. Fosfataza alcalina serica;
D. Punctia bioptica osoasa;
E. Tomografia computerizata.
(pag. 2928)
C1548017. Diagnosticul pozitiv (de certitudine) al cancerului de prostata se stabileste prin:

A. Tuseu rectal;
B. Determinarea PSA seric;
C. Ecografie transrectala;
D. Examen histologic;
E. Tuseu rectal + PSA seric + ecografie transrectala.
(pag. 2924)
C1548018. Cele mai frecvente metastaze ale cancerului prostatic sunt:

A. Pulmonare;
B. Renale;
C. Osoase;
D. Hepatice;
E. in corpii cavernosi.
(pag. 2922)
C1548019. Tratamentul de electie in cancerul de prostata localizat este:

A. Orhidectomia;
B. Prostatectomia radicala;
C. Radioterapia;
D. Crioterapia;
E. Hormonoterapia.
(pag. 2930)
C1548020. Triada exploratorie utilizata ca screening pentru cancerul prostatei este:

A. Tuseu rectal, PSA, PAP;
B. Tuseu rectal, PSA, punctie prostatica;
C. PSA, ecografie transrectala, punctie prostatica;
D. Tuseu rectal, PSA, ecografie transrectala;
E. Tuseu rectal, ecografie transrectala, radiografie reno-vezicala simpla.
(pag. 2925)
C1548021. Tratamentul de electie in cancerul de prostata avansat local este:

A. Hormonoterapia;
B. Chimioterapia;
C. Imunoterapia;
D. Tratamentul chirurgical;
E. Radioterapia.
(pag. 2931)
C1648022. Antigenul prostatic specific este:

A. o fractiune ADN
B. o fractiune ARN
C. o glicoproteina
D. o lipoproteina
E. o enzima proteolitica
(pag. 2928)
C1648023. Clasificarea Gleasson a cancerelor prostatice ia in considerare:

A. gradul de diferentiere
B. gradul de diferentiere si modul de crestere
C. gradul de diferentiere si modul de crestere si dezvoltare
D. gradul de diferentiere si modul de dezvoltare
(pag. 2921)
C1648024. Un factor de risc principal in aparitia cancerului prostatic este:

A. istoricul familial
B. dieta bogata in grasimi
C. expunerea la Cadmium
D. vasectomia
(pag. 2920)
C1648025. In functie de gradul de diferentiere celulara, clasificarea UICC imparte neoplasmele

prostatice in:
A. bine diferentiate, mediu diferentiate, slab diferentiate
B. bine diferentiate, mediu diferentiate, slab diferentiate, nediferentiate
C. foarte bine diferentiat, bine diferentiat, mediu diferentiat, slab diferentiat, nediferentiat
D. nediferentiat
E. displazie simpla, displazie moderata, displazie agravata
(pag. 2921)
C1648026. In concordanta cu clasificarea Gleasson, adenocarcinoamele prostatice mediu diferentiate

au scoruri cuprinse intre:
A. 2-4
B. 3-5
C. 5-7
D. 4-6
E. 4-5
(pag. 2921)
C1648027. Dupa modelul anatomiei zonale a prostatei (McNeal), cancerul prostatic se dezvolta cel mai
frecvent din:
A. zona centrala
B. zona tranzitionala
C. zona periferica
D. zona fobro-musculara
E. nu exista zona prostatica in care frecventa aparitiei cancerului sa fie semnificativ mai crescuta
(pag. 2920)
C2248028. Cea mai frecventă afecţiune malignă a bărbatului este reprezentată de :

A. cancerul vezicii urinare
B. cancerul pulmonar
C. cancerul prostatic
D. cancerul de colon
E. cancerul gastric
(pag. 2919)
C2248029. Despre anatomia patologică a cancerului de prostată sunt adevărate următoarele:

A. în clasificarea Gleason sunt considerate 4 grade principale
B. în calcularea scorului Gleason, aspectul minoritar nu se însumează el fiind irelevant
C. adenocarcinoamele prostatice mediu diferenţiate conform scorului Gleason au punctajul între 6 şi 8
D. scorul Gleason maxim este 10
E. scorul Gleason minim este 1
(pag. 2921)

A. pulmonare
B. hepatice
C. rectale
D. osoase
E. cerebrale
(pag. 2922)
C2248031. Un cancer prostatic invadant în muşchii ridicători anali, cu adenopatie neoplazică cu un
ganglion de 3 cm iliac extern drept se clasifică:

A. T3cN2M0
B. T4aN2M0
C. T4bN3M0
D. T4bN2M0
E. T4bN2M1
(pag. 2923)
C2248032. Tratamentul de elecţie al fazei local avansate în cancerul de prostată este:

A. radioterapia
B. imunoterapia
C. chirurgia
D. hormonoterapia
E. chimioterapia
(pag. 2931)
C2248033. Cea mai eficientă metodă de ablaţie a producţiei de andogenice de origine testiculară este:
A. radioterapia
B. orhidectomia
C. analogii de LH-RH
D. antiandrogenii
E. estrogenii
(pag. 2931)
C2248034. Cea mai nouă şi mai senzitivă metodă de stadializare este:

A. utilizarea PSA
B. utilizarea PSA + RMN transrectal
C. detecţia celulelor tumorale circulante coroborat rezultatul cu nivelul PSA
D. utilizarea PSA velocity
E. utilizarea PSA density
(pag. 2929)
C2348035. Cancerele de prostata sunt in marea lor majoritate:

A. sarcoame
B. lipoame
C. mioloposarcoame
D. adenocarcinoame
E. carcinoame tranzitionale
(pag. 2920)
C2348036. Invazia rectului in cancerul de prostata se realizeaza rar datorita:

A. proximitatii cu prostata
B. capacitatii mici de invazie a cancerului
C. protectiei conferita de aponevroza Denonvilliers
D. rectul nu are raport cu prostata
E. protectiei rectului de catre seroasa peritoneala
(pag. 2922)
C2348037. T1c este tumora:

A. descoperita incidental histologic
B. descoperita in urma depistarii unui PSA crescut
C. decelabila clinic
D. invadeaza vezica urinara

E. invadeaza ambii lobi prostatici
(pag. 2923)
C2348038. Cea mai redutabila complicatie obstructiva a cancerului prostatic este:

A. polakiuria
B. disuria
C. retentia completa de urina
E. senzatia de golire incompleta a vezicii
(pag. 2924)
C2348039. PSA density este definita ca:

A. raportul dintre PSA seric si PSA urinar
B. diferenta de nivel seric a PSA masurat doi ani consecutiv
C. raportul dintre PSA seric si volumul prostatic
D. raportul dintre masa prostatica si PSA urinar
E. cantitatea de PSA produsa in 24 ore
(pag. 2929)
C2348040. Adenopatia iliaca comuna de 6 cm diametru este stadializata:

A. N1
B. N2
C. N3
D. M1a
E. M1b
(pag. 2923)

A. pulmonare;
B. renale;
C. osoase;
D. hepatice;
E. in corpii cavernosi.
(pag. 2922)
C2548042. Diagnosticul pozitiv (de certitidine) al cancerului de prostata se stabileste prin:

A. tuseul rectal;
B. determinarea PSA seric;
C. echografie transrectala;
D. examen histologic;
E. tuseu rectal + PSA seric + echografie transrectala.
(pag. 2924)
C2548043. Metoda cea mai sigura pentru aprecierea adenopatiei neoplazice pelvine in cancerul
prostatic este:
A. tomografia computerizata;
B. limfadenectomia pelvina;
C. echografia transrectala;
D. limfografia;
E. rezonanta magnetica nucleara transrectala.
(pag. 2927)
C2548044. Cea mai fidela investigatie utilizata de rutina pentru diagnosticul metastazelor osoase ale
cancerului prostatic este:
A. scintigrafia osoasa;
B. radiografia osoasa;
C. fosfataza alcalina serica;
D. punctie biopsie osoasa;
E. tomografia computerizata.
(pag. 2928)
C2548045. Triada exploratorie utilizata ca screening pentru cancerul prostatei este:

A. tuseul rectal, PSA, PAP;
B. tuseu rectal, PSA, punctie prostatica;
C. PSA, echografie transrectala, punctie prostatica;
D. tuseu rectal, PSA, echografie transrectala;
E. tuseu rectal, echografie transrectala, radiografie reno-vezicala simpla.
(pag. 2925)
C2548046. Tratamentul de electie in cancerul de prostata avansat local este:

A. hormonoterapia;
B. chimioterapia;
C. tratamentul paleativ;
D. tratamentul chirurgical;
E. radioterapia.
(pag. 2931)
C2548047. Tratamentul de electie in cancerul de prostata localizat este:

A. orhidectomia;
B. prostatectomia;
C. radioterapia;
D. crioterapia;
E. hormonoterapia.
(pag. 2930)
C2548048. Varianta histologica cea mai frecventa a cancerului de prostata este:

A. adenocarcinomul;
B. carcinomul tranzitional;
C. sarcomul;
D. displazia intraductala;
E. carcinomul epidermoid.
(pag. 2920)
C2548049. In cancerul prostatei scintigrafia osoasa obiectiveaza metastazele inaintea radiografiilor

conventionale:
A. cu 3 luni;
B. cu 9 luni;
C. cu 12 luni;
D. cu 18 luni;
E. cu peste 2 ani.
(pag. 2928)
C2548050. In tratamentul cancerului de prostata in faza metastatica efectul "flare - up" apare la
administrarea de:
A. analogi de LH-RH;
B. antiandrogeni puri;
C. antiandrogeni steroidieni;
D. flutamida;
E. estrogeni.
(pag. 2932)
C2548051. Antigenul prostatic specific este produs de:

A. componenta stromala;
B. zona periferica;
C. componenta epiteliala si stromala;
D. componenta epiteliala;
E. zona centrala.
(pag. 2928)
C2548052. Majoritatea cancerelor prostatice se dezvolta in zona:

A. centrala;
B. anterioara;
C. periferica;
D. mediana;
E. tranzitionala.
(pag. 2920)
C2548053. In clasificarea Gleason, carcinoamele prostatice slab diferentiate au urmatorul scor:

A. 1-3;
B. 5-7;
C. 2-4;
D. 8-10;
E. 7-9.
(pag. 2921)
C2548054. Supravietuirea medie a pacientului cu cancer prostatic in stadiul metastatic este:

A. 6 luni;
B. 12 luni;
C. 18 luni;
D. 24 luni;
E. peste 24 de luni.
(pag. 2931)
C2548055. Cancerele prostatice sunt multicentrice in:

A. 20% din cazuri;
B. 35% din cazuri;
C. 50% din cazuri;
D. 70% din cazuri;
E. 85% din cazuri.
(pag. 2922)
C2548056. PSA seric are valori normale:

A. intre 0 si 2 ng/ml;
B. intre 0 si 4 ng/ml;
C. intre 4 si 10 ng/ml;
D. sub 10 ng/ml;
E. intre 0 si 4 mg/ml.
(pag. 2928)
C2648057. Cum este evolutia cancerului de prostata?

A. rapida
B. lenta
C. agresivitatea este direct proportionala cu varsta
D. 98% din cancerele prostatice ajung sa devina manifeste
E. este corect raspunsul c, si d.
(pag. 2919)
C2648058. Un rol important in etiopatogenia cancerului de prostata are:

A. dieta bogata in proteine.
B. hormonii androgeni
C. hormonii tiroidieni
D. infarct miocardic in antecedente
E. istoricul familial nu are importanta
(pag. 2920)
C2648059. Cancerul prostatic da cel mai frecvent metastaze in:

A. plamini
B. ficat
C. creier
D. oase
E. rinichi
(pag. 2922)
C2648060. Stadiul T3N1Mx in adenocarcinomul de prostata inseamna:

A. tumora limitata la prostata, adenopatii mai mici de 2 cm, nu exista metastaze la distanta
B. tumora se extinde extracapsular, adenopatie mai mare de 5 cm, nu au fost evaluate metastazele la
distanta
C. tumora intereseaza ambii lobi prostatici, ganglionii limfatici regionali nu au putut fi evaluati, nu exista
metastaze la distanta
D. tumora se extinde extracapsular, adenopatie interesind un singur ganglion cu diametru pina la 2 cm, nu au
fost evaluate metastazele la distanta
E. tumora invadeaza colul vezical, adenopatie interesin un singur ganglion, nu au fost evaluate metastazele la
distanta
(pag. 2922,2923)
C2648061. Manifestarile adenocarcinomului de prostata se caracterizeaza

A. mai ales polakiurie diurna
B. hematurie macroscopica rara dar abundenta
C. hematuria macroscopica nu este caracteristica
D. nu poate apare retentia incompleta de urina
E. nu apare disuria
(pag. 2923)
C2648062. Cea mai inofensiva si mai ieftina metoda de a detecta un cancer de prostata este:
A. PSA
B. tuseul rectal
C. urografia intravenoasa
D. urosonografia
E. punctia biopsia prostatica ecoghidata
(pag. 2924,2925)
C2648063. Antigenul specific prostatic se determina uzual din:

A. urina
B. tesut prostatic, prin punctie
C. tesut prostatic, prin masaj prostatic
D. ser
E. sperma
(pag. 2929)
C2648064. Care este tehnica cea mai sigura de apreciere a adenopatiilor neoplazice cu scopul
stadializarii cancerului de prostata?
A. extirparea ganglionilor obturatori si iliaci
B. rezonanta magnetica nucleara
C. tomografia computerizata
D. limfadenectomia laparoscopica a ganglionilor lombo aortici
E. ecografia prostatica transrectala
(pag. 2926,2927)
C2848065. Tratamentul de electie al cancerului de prostata localizat este:

A. tratament hormonal
B. radioterapia
C. prostatectomia radicala
D. crioterapia
E. telecobaltoterapia
(pag. 2930)
C2848066. Cancerele prostatice care se dezvolta din ductele prostatouretrale sunt:

A. adenocarcinoame
B. carcinoame tranzitionale
C. miosarcoame
D. limfosarcoame
E. carcinoame epidermoide
(pag. 2922)
C2848067. Cancerul de prostata metestazeaza frecvent in:

A. plamin
B. ganglioni
C. ficat
D. creier
E. osoase
(pag. 2922)
C2848068. Prima statie ganglionara interesata in invazia limfatica a cancerului de prostata este
reprezentata de ganglionii:
A. inghinali
B. iliaci
C. hipogastrici
D. aortolombari
E. obturatori
(pag. 2922)
C2848069. Diagnosticul pozitiv de cancer de prostata se stabileste prin:
A. examen histologic
B. tuseu rectal
C. examen clinic general
D. anamneza cu evidentierea factorilor de risc
E. urografie intravenoasa
(pag. 2924)
C2848070. In faza local avansata cancerul de prostata nu se trateaza prin:

A. prostatectomie
B. limfadenectomie
C. radioterapie
D. blocada androgenica
E. chimioterapie
(pag. 2931)
C2848071. Adenocarcinomul de prostata cu scor Gleason 7 este considerat:

A. slab diferentiat
B. mediu diferentiat
C. nediferentiat
D. bine diferentiat
E. foarte bine diferentiat
(pag. 2921)
C2848072. Tehnica cea mai sigura de apreciere a adenopatiei neoplazice pelvine in cancerul de
prostata este:
A. echografia
B. computer-tomografia
C. RMN
D. limfadenectomia pelvina
(pag. 2927)
C2848073. Diagnosticul diferential al cancerului de prostata nu se face cu:

A. adenomul de prostata
B. tuberculoza prostatica
C. prostatita cronica
D. chistul prostatic
E. litiaza prostatica
(pag. 2925)
C2848074. Antigenul prostatic specific este:

A. o fractiune ADN
B. o fractiune ARN
C. o enzima proteolitica
D. o lipoproteina
E. o glicoproteina
(pag. 2928)
C2848075. Neoplasmul de prostata reprezinta:

A. cea mai frecventa afectiune maligna a barbatului
B. a doua afectiune maligna a barbatului
C. a treia afectiune maligna a barbatului
D. a patra afectiune maligna a barbatului

E. o afectiune maligna extrem de severa
(pag. 2919)
C2848076. Incidenta maxima in functie de virsta a cancerului de prostata este:

A. sub 40 de ani
B. 40-50 ani
C. 45-55 ani
D. dupa 80 de ani
E. 60-80 ani
(pag. 2919)
C1248077. Explorarile obligatorii ca screening la barbatii de peste 45 ani pentru decelarea cancerului
de prostata sunt reprezentate de:
A. tuseu rectal
B. ecografie abdominala
C. PSA
D. PAP
E. ecografie transrectala
(pag. 2925)
C1248078. Factorii de risc principali ai cancerului de prostata sunt:

A. varsta peste 50 ani
B. istoricul familial
C. rasa alba
D. dieta bogata in grasimi
E. expunerea la Cadmium
(pag. 2920)
C1248079. Cancerul de prostata in faza local avansata cuprinde stadiile:

A. T2bN0M0
B. T2bN1M0
C. T3aN0M0
D. T3bN0M0
E. T3aN1M0
(pag. 2931)
C1248080. Care din urmatoarele afirmatii referitoare la cancerul de prostata sunt corecte:
A. metastazarea se face pe calea limfaticelor perineurale
B. peste 80% din metastazele osoase sunt osteolitice
C. invazia rectului se realizeaza frecvent
D. metastazarea se face pe calea anastomozelor Batson
E. focarul initial al cancerului prostatic se dezvolta centrifug
(pag. 2922)
C1248081. Blocada androgenica maxima se realizeaza prin una din urmatoarele asocieri:
A. orhiectomie + analogie de LH-RH
B. analogie de LH-RH + antiandrogeni
C. analogie de LH-RH + estrogeni
D. orhiectomie+ antiandrogeni
E. orhiectomie + estrogeni
(pag. 2932)
C1248082. Care din urmatoarele preparate utilizate in tratamentul hormonal al cancerului prostatei fac
parte din clasa antiandrogenilor puri:
A. Clortrianisen
B. Goserelin
C. Casodex
D. Androcur
E. Flutamida
(pag. 2932)
C1348083. Tratamentul unui cancer de prostata stadializat T2N0M0 nu poate cuprinde:

A. radioterapie
B. orhidectomie
C. administrarea de estrogeni
D. prostatectomie radicala
E. chimioterapie
(pag. 2930)
C1348084. O tumoare de prostata clasificata C1 de catre A.U.A. poate avea ca elemente caracteristice:
A. invazia veziculelor seminale
B. invazia capsulei prostatice unilateral
C. invazia rectului
D. invazia capsulei prostatice bilateral
E. tumora este de orice tip dar prezinta extensie ganglionara
(pag. 2923)
C1348085. Prin tuseu rectal nu se pot descoperi tumori prostatice ce corespund stadiilor:
A. T1a
B. B1
C. C1
D. T1c
E. A2
(pag. 2924)
C1348086. Potentialul invaziv al cancerului de prostata creste proportional cu:

A. dimensiunea tumorii
B. varsta pacientului
C. grading-ul tumoral
D. numarul de rude barbati
E. scorul Gleason
(pag. 2922)
C1348087. Factorii de risc principali ai adenocarcinomului de prostata sunt:

A. expunerea la cadmiu
C. rasa
D. vitamina D
E. varsta
(pag. 2920)
C1448088. Cele mai frecvente complicatii perioperatorii ale prostatectomiei radicale sunt:
A. Tromboza venoasa profunda;
B. Supuratiile parietale;
C. Impotenta;
D. Limfocelul pelvin simptomatic;
E. Infectiile urinare.
(pag. 2930)
C1448089. Principalii factori de risc implicati in etiologia adenocarcinomului de prostata sunt:

A. Antecedentele familiale;
B. Dieta bogata in grasimi animale;
C. Expunerea la cadmiu;
D. Varsta inaintata;
E. Rasa.
(pag. 2920)
C1448090. Care din urmatoarele nu constituie localizari frecvente ale metastazelor cancerului de
prostata:
A. Plamanii;
B. Oasele bazinului;
C. Tegumentele;
D. Ficatul;
E. Rinichii.
(pag. 2922)
C1448091. Din blocada androgenica utilizata in tratamentul cancerul de prostata local avansat pot face
parte:
A. Estrogenii;
B. Antiandrogenii;
C. Cisplatina;
D. Orhidectomia bilaterala;
E. Analogii LH-RH.
(pag. 2931)
C1448092. Cele mai frecvente efecte adverse ale tratamentului cu analogi de LH-RH in cancerul de
prostata sunt:
A. Ginecomastia;
B. Intoleranta la alcool;
C. Pneumonia interstitiala;
D. Greturile;
E. Scaderea adaptarii la intuneric.
(pag. 2932)
C1448093. Triada exploratorie utilizata in screening-ul cancerului de prostata consta din:

A. Determinarea PSA;
B. Scintigrafia osoasa;
C. Tuseul rectal;
D. Echografia transrectala;
E. Radiografia de bazin.
(pag. 2925 - 2926)
C1448094. Dintre antiandrogenii puri utilizati in tratamentul cancerului de prostata avansat nu fac parte:
A. Androcur;
B. Flutamida;
C. Casodex;
D. Megestrol acetat;
E. Nilutamida.
(pag. 2932)
C1548095. Factorii de risc principali pentru cancerul de prostata sunt:

A. Varsta;
B. Vitamina D;
C. Rasa;
D. Istoricul familial;
E. Factorii hormonali.
(pag. 2920)
C1548096. Despre punctia biopsie prostatica se pot face urmatoarele afirmatii:

A. nu necesita anestezie;
B. este contraindicata in cancerul avansat local;
C. se efectueaza transrectal;
D. poate fi ghidata ecografic;
E. nu are complicatii.
(pag. 2925)
C1548097. Diagnosticul diferential al cancerului de prostata se face cu:

A. Adenomul de prostata;
B. Tuberculoza prostatica;
C. Prostatita cronica;
D. Chistul prostatic;
E. Litiaza prostatica.
(pag. 2925)
C1548098. In cancerul prostatei, antigenul prostatic specific (PSA) seric este util pentru:
A. Alegerea metodei terapeutice;
B. Stabilirea variantei histologice;
C. Monitorizarea postterapeutica;
D. Diagnosticul pozitiv;
E. Stadializarea bolii.
(pag. 2929)
C1548099. Cele mai frecvente complicatii tardive ale prostatectomiei radicale sunt:
A. Hemoragia;
B. Incontinenta urinara;
C. Incontinenta anala;
D. Edemele scrotului si membrelor pelvine;
E. Impotenta sexuala.
(pag. 2930)
C1548100. Despre manifestarile clinice ale cancerului de prostata se pot face urmatoarele afirmatii:
A. Hematuria nu este caracteristica;
B. Nu toate cancerele prostatice produc induratia glandei identificata palpator, prin tuseu rectal;
C. Polakiuria este asemanatoare cu cea din adenomul de prostata;
D. Disuria este provocata de un nodul periferic;
E. Durerea locala este unul dintre primele semne.

(pag. 2923-4)
C1548101. In clasificarea TNM, cancerul de prostata localizat cuprinde tumorile codificate astfel:
A. T1 N1 M0;
B. T3 N0 M0;
C. T1 N0 M0;
D. T2 N0 M0;
E. Tx N0 M0.
(pag. 2930)
C1548102. Pentru tratamentul hormonal al cancerului prostatic exista urmatoarele tipuri de

antiandrogeni:
A. Puri;
B. Steroidieni;
C. Analogi de LH-RH;
D. Selectivi;
E. Citotoxici.
(pag. 2932)
C1648103. In tratamentul cancerului prostatic, care dintre urmatoarele medicamente fac parte din clasa
antiandrogenilor:
A. cyproterone acetat
B. buserelin acetat
C. flutamida
D. clorotrianisen
E. estracyt
(pag. 2932)
C1648104. In cadrul tratamentului cancerului prostatic, prin care din urmatoarele metode se realizeaza
blocada androgenica maxima:
A. prostatectomie radicala + orhidectomie
B. prostatectomie radicala + antiandrogeni
C. orhidectomie + antiandrogeni
D. orhidectomie + analogi LH-RH
E. analogi LH-RH + antiandrogeni
(pag. 2932)
C1648105. Prostatectomia radicala, in cancerul de prostata, se poate realiza pe cale:

A. transvezicala
B. retropubiana
C. perineala
D. laparoscopica
E. transuretrala
(pag. 2930)
C1648106. Care dintre urmatoarele principii generale de tratament al cancerului prostatic sunt
adevarate:
A. baza tratamentului cancerului prostatic este radiosensibilitatea
B. baza tratamentului cancerului prostatic este hormonodependenta
C. prostatectomia radicala si, in cazuri selectionate radioterapia, pot vindeca definitiv bolnavul
D. hormonoterapia, in cazuri selectionate, poate vindeca bolnavul
E. tratamentul cu viza paliativa este unic si consta in radioterapie
(pag. 2930)
C1648107. Care dintre urmatoarele sunt considerate forme clinice ale cancerului prostatic:
A. latenta
B. polakiurica
C. poliurica
D. hematurica
E. cu insuficienta renala
(pag. 2924)
C1648108. In cadrul cancerului prostatic, grupe ganglionare limfatice regionale sunt cele:
A. periprostatice
B. periuretrale
C. perivezicale
D. obturatorii
E. presacrate
(pag. 2923)
C1648109. Metastazarea in cancerul prostatic se face pe calea:

A. limfaticelor perineurale
B. anastomozelor venoase Batson
C. plexului venos Santorini
D. venelor hemoroidale
E. limfaticelor periuretrale
(pag. 2922)
C1648110. Factorii de risc principali in aparitia cancerului prostatic sunt:

A. expunerea la Cadmium
B. varsta
C. istoricul familial
D. rasa
E. factorii hormonali
(pag. 2920)
C1648111. Factorii de risc potentiali in aparitia cancerului prostatic sunt:

B. rasa
C. vasectomia
D. expunerea la Cadmium
E. vitamina D
(pag. 2920)
C2248112. Referitor la cancerul prostatic:

A. majoritatea bolnavilor ajung să aibă expresie clinică
B. incidenţa bolii este foarte mică la bărbatul sub 40 ani
C. agresivitatea este direct proporţională cu vârsta
D. evoluţia bolii este lentă
E. dezvoltarea cancerului prostatic nu depinde de balanţa dintre rata de proliferare şi moarte celulară
(pag. 2919)
C2248113. Despre etiopatogeneza cancerului prostatic sun t adevărate următoarele:

A. mutaţiile receptorilor androgenici sunt posibil implicate în etiologia neoplazică
B. dezvoltarea cancerului prostatic nu depinde de balanţa dintre rata de proliferare şi moarte celulară
C. procesul de metilare al ARN-ului deţine un rol important în carcinogeneză
D. metastazarea osoasă se explică prin prezenţa factorilor de creştere pentru oase prosduse de celulele
neoplazice prostatice
E. neoplasmul prostatic se prezintă sub o formă latentă şi o formă clinic evidentă
(pag. 2919)
C2248114. Factorii de risc principali în cancerul de prostată sunt:

A. rasa
B. dieta bogată în grăsimi
C. factorii hormonali
D. vitamina D
E. istoricul familial
(pag. 2920)
C2248115. Factorii de risc probabili implicaţi în cancerul de prostată sunt:

B. vasectomia
C. vitamina D
D. dieta bogată în grăsimi
E. factorii hormonali
(pag. 2920)
C2248116. Factorii de risc probabili implicaţi în cancerul de prostată sunt:

A. vitamina A
B. factorii hormonali
C. rasa
D. vârsta
E. expunerea la Cadmium
(pag. 2920)
C2248117. Despre patogenia cancerului de prostată sunt adevărate următoarele:

A. majoritatea sunt leiomiosarcoame
B. celulele acinare prostatice sunt rar punctul de plecare al neoplasmului prostatic
C. neoplasmul intraductal reprezintă o leziune precanceroasă
D. există o mare varietate de modificări atipice şi hiperplazice
E. modificările premaligne apar în glandele atrofice şi postatrofice
(pag. 2920)
C2248118. Despre anatomia patologică a cancerului de prostată sunt adevărate următoarele:

A. displazia intraductală este reprezentată de acini de aspect aparent normal, care prezintă însă atipii celulare
B. adenocarcinomul prostatic reprezintă o variantă histologică mai rară
C. carcinoamele trnziţionale se dezvoltă din ductele prostato uretrale
D. sarcoamele prostatice reprezintă 10-20% din cancerele prostatice
E. cancerele coloidale sunt variante foarte rare
(pag. 2920, 2922)
C2248119. Despre adenocarcinomul prostatic sunt adevărate următoarele:

A. 70% se dezvoltă din zona periferică
B. 30-40% se dezvoltă din zona centrală
C. o mică parte a cancerelor prostatice sunt multicentrice
D. modalităţile de apreciere a celulelor neoplazice se bazează numai pe gradul de diferenţiere celulară
E. în gradul G1 de diferenţiere celulară neoplasmele prostatice sunt bine diferenţiate

(pag. 2920-2921)
C2248120. Despre adenopatia neoplazică din cancerul prostatic se poate afirma:

A. limfaticele locale sunt invadate precoce
B. staţiile ganglionare de invazie includ şi ganglionii obturatori, hipogastrici, iliaci
C. ganglionii mediastinali nu reprezintă staţie de invazie
D. edemul penoscrotal este rezultat al blocajului complet al staţiilor ganglionare pelvine
E. limfedemul membrelor pelvine survine în fazele tardive
(pag. 2922)
C2248121. Despre metastazele din cancerul de prostată se poate afirma:

A. metastazele apar precoce dacă gradingul tumoral este foarte mare
B. metastazele osoase sunt osteolitice sub 20%
C. metastazele osoase foarte frecvente se constată la oasele bazinului, vertebrelor, omoplatului
D. metastazele cutanate sunt absente
E. pancitopenia reprezintă consecinţa metastazării osoase
(pag. 2922)
C2248122. Despre metastazele din cancerul de prostată se poate afirma:

A. neoplasmele cu scor Gleason 9 prezintă invazie neoplazică limfatică în momentul diagnosticului
B. ganglionii supraclaviculari nu reprezintă staţie de metastazare
C. ganglionii supraclaviculari nu reprezintă staţie de metastazare
D. metastazele apar precoce dacă gradingul tumoral este mic
E. metastazele retroorbitare sunt rare
(pag. 2922)
C2248123. Despre clasificarea TNM a cancerului prostatic sunt adevărate:

A. T1b – tumora descoperită incidental histologic interesând maximum 5% din ţesutul rezecat
B. T2c – tumora interesează ambii lobi prostatici
C. T3c – tumora invadează veziculele seminale
D. N2 – adenopatie multiplă, cu nici un ganglion mai mare de 5 cm
E. M1a – metastaze osoase
(pag. 2923)
C2248124. Despre clasificarea TNM a cancerului prostatic sunt adevărate:

A. T1 – tumora inaparentă clinic şi imagistic
B. T2b – tumora interesează mai mult de jumătate din ambii lobi prostatici
C. T4a – tumora invadează rectul
D. N3 – adenopatie multiplă cu nici un ganglion mai mare de 5 cm
E. M1a – metastaze în ganglionii presacraţi
(pag. 2923)
C2248125. Despre manifestările clinice ale cancerului de prostată de poate afirma:

A. hematuria este caracteristică
B. disuria are evoluţie constant progresivă
C. retenţia incompletă de urină se poate manifesta prin falsă incontinenţă
D. polakiuria este predominat vesperală
E. retenţia completă de urină reprezintă cea mai redutabilă complicaţie iritativă
(pag. 2923-2924)
C2248126. Despre cancerul de prostată de poate afirma:
A. tuşeul rectal reprezintă examenul cardinal pentru detectarea unui neoplasm prostatic
B. tuşeul rectal are sensibilitate foarte mare, încât poate detecta un cancer prostatic stadiu T1
C. la tuşeul rectal prostata se poate prezenta mărită, dură, neregulată, bine individualizată de structurile
vecine
D. ocluzia intestinală reprezintă o modalitate de evoluţie a cancerului prostatic
E. examenul de certitudine este reprezentat de rezonanţa magnetică nucleară
(pag. 2924)
C2248127. Despre diagnosticul cancerului de prostată sunt adevărate:

A. diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza specimenului histologic
B. aspiraţia prostatică citodiagnostică nu este de preferat deoarece nodulii mici nu se pot aborda
C. puncţia biopsie prostatică este contraindicată datorită riscului de însămânţare
D. rezultatele aspiraţiei prostatice citodiagnostice sunt superioare puncţiei biopsie prostatice ghidate ecografic
E. nu rar diagnosticul se pune pe piesele de transuretrorezecţie endoscopică a prostatei
(pag. 2924-2925)
C2248128. Examenul ecografic în cancerul de prostată:

A. se poate efectua pe cale transuretrală
B. cel mai informativ este examenul pe cale transrectală
C. are avantajul de a detecta adenopatia pelvină tumorală secundară cancerului prostatic
D. nodulii prostatici au aspect hipoecogen în 1/3 din cazuri
E. invazia veziculelor seminale în ecografia transrectală se stabileşte în 1/2 din cazuri
(pag. 2926)
C2248129. Investigaţiile radiologice în cancerul de prostată:

A. radiografia renovezicală simplă este utilă în diagnosticul pozitiv al cancerului prostatic
B. radiografia renovezicală simplă este opţională în depistarea metastazelor osoase
C. radiografia toracică este utilă în evidenţierea adenopatiei mediastinale
D. urografia intravenoasă nu are valoare în fazele incipiente ale bolii
E. scintigrafia osoasă cu Tc99 este cea mai fidelă investigaţie pentru diagnosticul metastazelor osoase
(pag. 2927-2928)
C2248130. Despre antigenului specific prostatic (PSA) în cancerul de prostată:

A. valorile normale ale sunt între 0-10 ng/ml
B. este specific cancerului prostatic
C. este un marker de maximă importanţă în aprecierea evoluţiei cu viză oncologica
D. reprezintă cel mai fidel marker tumoral prostatic
E. peste 75% din pacienţii cu valoria ale PSA peste 50 ng/ml prezintă adenopatie tumorală
(pag. 2928-2929)
C2248131. Despre tratamentul cancerului prostatic se poate afirma:

A. confortul micţional al pacientului nu se ia în considerare în faţa prognosticului
B. tratamentul medical nu face ca boala să regreseze, ci doar să staţioneze pentru o perioadă de timp
C. baza tratamentului este hormonodependentă
D. tratamentul paliativ este hormonal, chirurgical, radio şi chimioterapic
E. radioterapia, chiar la cazuri selecţionate, nu poate vindeca definitiv pacientul
(pag. 2930)
C2248132. În tratamentul cancerului de prostată în faza local avansată:

A. tratamentul de elecţie este radioterapia
B. prostatectomia este indicată în majoritatea cazurilor
C. asocierea blocadei androgenice nu ameliorează prognosticul acestei faze
D. tratamentul recidivelor pelvine după radioterapia cu intenţie radicală constă în prostatectomia de salvare
E. hipofizectomia şi adrenalectomia au indicaţie la cazuri selecţionate
(pag. 2930)
C2248133. Tomografia computerizată în cancerul de prostată:

A. este superioară ecogafiei transrectale
B. este inferioară ecogafiei transrectale
C. este inferioară RMN transrectal
D. este superioară RMN transrectal
E. nu se utilizeză în diagnosticul cancerului de prostată
(pag. 2926)
C2248134. Limfadenectomia pelvină în diagnosticul cancerului prostatic:

A. este cea mai sigură metodă pentru aprecierea adenopatiei neoplazice pelvine
B. este obligatorie pentru stadializarea cancerului de prostată
C. modern se poate efectua prin chirurgie laparoscopică
D. se utilizează în mod opţional pentru stadializare
E. aria de disecţie este foarte largă
(pag. 2927)
C2248135. Despre prostatectomia radicală sunt adevărate:

A. se poate realiza pe cale retropubiană
B. nu se poate realiza laparoscopic datorită dificultăţilor tehnice
C. se poate realiza transuretral
D. se poate realiza laparoscopic
E. se poate complica cu impotenţă
(pag. 2930)
C2248136. Radioterapia pentru cancer prostatic localizat:

A. se adresează stadiilor A1, A2 şi B1, B2, N0, M0
B. nu reprezintă alternativă pentru prostatectomia radicală
C. are rezultate comparabile cu prostatectomia radicală
D. riscul de recidivă este de 50 ori mai mare după radioterapie comparativ cu intervenţia chirurgicală
E. nu se aplică în acest stadiu
(pag. 2930)
C2248137. Alternative de tratament în cancerul prostatic în faza metastatică:

A. estrogenii
B. orhidectomia
C. analogi LH-RH
D. antiandrogeni
(pag. 2931-2932)
C2248138. Antigenul specific prostatic (PSA):

A. scăderea la zero sugerează extirparea oncologică a prostatei neoplazice
B. valorile peste 10 ng/ml sugerează penetraţie capsulară
C. valorile peste 50 ng/ml sugerează adenopatia tumorală
D. valorile normale sunt între 4-8 ng/ml
E. valorile sub 4 ng/ml sugereză neoplasm intracapsular
(pag. 2929)
C2248139. Cancerul de prostată localizat se consideră:

A. T1
B. T2
C. T3
D. A1
E. A2
(pag. 2930)
C2248140. Nodulul canceros în neoplasmul de prostată:

A. este dur
B. localizat frecvent în periferia prostatei
C. localizat frecvent în zona centrală a prostatei
D. în stadiul T1 se poate palpa la tuşeul rectal
E. palpabil, limitat la jumătatea unui lob prostatic, este stadiul T1c
(pag. 2924)
C2248141. Polakiuria în cancerul de prostată:

A. este asemănătoare cu cea din adenomul de prostată
B. este întâlnită pe tot parcursul zilei
C. nu este legată de volumul tumorii prostatice
D. se explică prin iritaţia tumorală a colului vezical
E. are intensitate variabilă
(pag. 2924)
C2248142. Cistoscopia în evaluarea cancerului de prostată:

A. este opţională în diagnostic
B. evidenţiază invazia tumorală
C. nu evidenţiază nodulii de permeaţie tumorală
D. poate decela coexistenţa altor leziuni neevidenţiate prina alte metode
(pag. 2928)
C2248143. Urografia intravenoasă în cancerul de prostată:

A. are valoare şi în fazele incipiente ale bolii
B. evidenţiază lacuna vezicală “în dom”
C. evidenţiază semnul Couvelaire
D. nu poate aprecia rezidiul postmicţional
E. evidenţiază distensia vezicală
(pag. 2927)
C2248144. Complicaţiile radioterapiei în cancerul de prostată pot fi:

A. edeme ale scrotului
B. edeme ale membrelor pelvine
C. sângerări rectale
D. cistite radice
E. recidive rapide
(pag. 2931)
C2248145. Care din următoarele gesturi chirurgicale se adresează pacienţilor cu invazie pelvină,
obstrucţie rectală, ureterală sau uretrală:
A. nefrostomia
B. dializa
C. cistostomia
D. ureterostomia
E. prostatectomia
(pag. 2933)
C2248146. Tratamentul endocrin second-line în cancerul de prostată include:

A. Bromcriptina
B. Ketoconazolul
C. Spironolactona
D. Tamsulosinul
E. Proscarul
(pag. 2932)
C2248147. Diagnosticul diferenţial al metastazelor osoase apărute în cancerul de prostată se face cu

leziunile osoase apărute în:
A. mielomul multiplu
B. boala Paget
C. osteoporoza
D. litiaza prostatică
E. osteogeneza imperfecta
(pag. 2925)
C2248148. Următoarele afirmaţii despre limfadenectomia pelvină sunt adevărate:

A. se poate realiza laparoscopic
B. este metoda de elecţie pentru aprecierea adenopatiei pelvine
C. prezervarea drenajului limfatic medial de artera iliacă externă previne edemul limfatic al membrelor pelvin
D. se realizează întotdeauna prin chirurgie deschisă
(pag. 2927)
C2248149. RRVS în cancerul de prostată poate arăta:

A. litiaza prostatică
B. litiaza vezicală
C. dilatarea cavităţilor renale bilateral
D. dilatarea cavităţilor renale unilateral
E. metastaze osoase
(pag. 2927)
C2248150. Prostatectomia radicală se poate realiza:

A. laparoscopic
B. transperitoneal
C. perineal
D. retropubian extraperitoneal
(pag. 2930)
C2248151. Următorii antiandrogeni sunt puri:

A. Casodex
B. Flutamida
C. Nilutamida
D. Megestrol acetat
E. A,B,C
(pag. 2932)
C2248152. Sunt estrogeni utilizaţi în terapia cancerului de prostată

A. clorotrianisen
B. estradurin
C. casodex
D. nilutamida
E. estracyt
(pag. 2931)
C2248153. Diagnosticul diferential al cancerului de prostată include:

A. hemoroizi simptomatici
B. adenom de prostată
C. prostatită acută
D. cancer rectal
E. tuberculoza prostatică
(pag. 2925)
C2248154. Ecografia prostatică transrectală în diagnosticul cancerului de prostată:

A. este mai informativă decât tuşeul rectal
B. este o investigaţie ieftină
C. este neivazivă
D. permite detectarea adenopatiei pelvine
E. este primul examen care se efectuează
(pag. 2926)
C2348155. Triada exploratorie utilizata in screeningul cancerului de prostata consta din:

A. determinarea PSA
B. scintigrafia osoasa
C. tuseul rectal
D. ecografia transrectala
(pag. 2925-2926)
C2348156. Dintre antiandrogenii puri utilizati in tratamentul cancerului de prostata avansat fac parte:
A. androcur
B. flutamida
C. casodex
D. megestrol acetat
E. nilutamida
(pag. 2932)
C2348157. Stadiul C din clasificarea AUA reprezinta:

A. extensie in tesutul celulo-grasos periprostatic
B. extensie la ganglionii regionali
C. ureterohidronefroza prin obstructie tumorala
D. extensie la colul vezical
E. extensie la veziculele seminale
(pag. 2923)
C2348158. Ecografia de stadializare a cancerului prostatic se poate efectua pe cale:

A. abdominala
B. transuretrala
C. perineala
D. transrectala
E. transureterala
(pag. 2926)
C2348159. Modificari evidentiate de urografie in cancerul de prostata pot fi:

A. dislocarea bazei vezicii urinare
B. reziduu vezical
C. semnul Couvelaire
D. semnul Frostberg
E. lacuna vezicala "in dom"
(pag. 2927)
C2348160. Rezultate fals pozitive la scintigrafia osoasa pentru depistarea metastazelor apar in:
A. boala Paget
B. cancere osoase secundare
C. degenerari artritice
D. osteoporoza
E. traumatisme in antecedente
(pag. 2928)
C2348161. Complicatiile estrogeno-terapiei in cancerul de prostata sunt:

A. infarct
B. fibrilatii paroxistice
C. toxicitate renala
D. toxicitate hepatica
E. edeme
(pag. 2931)
C2348162. Durerile osoase cauzate de metastazele osoase din cancerul de prostata se trateaza prin:
A. radioterapie
B. rezectii paleative
C. antalgice majore
D. hormonoterapie
E. chimioterapie
(pag. 2932)
C2348163. Cele mai frecvente complicatii ale radioterapiei in cancerul de prostata sunt:
A. sangerari rectale
B. impotenta
C. edeme ale membrelor pelvine
D. stricturi ureterale
E. diaree
(pag. 2931)
C2348164. Ce scor Gleason poate avea un bolnav ce prezinta adenocarcinom de prostata clasificat ca
fiind slab diferentiat?
A. 7
B. 4
C. 8
D. 3
E. 9
(pag. 2921)
C2348165. Stadiul N2 din clasificarea TNM a adenocarcinomului de prostata este rerezentat de:
A. adenopatie cu interesarea unui ganglionil de 3 cm diametru
B. adenopatie cu trei ganglioni toti de 2 cm diametru
C. adenopatie cu doi ganglioni, unul de 4 cm si unul de 6 cm diametru
D. adenopatie cu sase ganglioni, unul de 2 cm, trei de 3 cm si 2 de 4 cm diametru
E. adenopatie ce 3 ganglioni toti de 0,5 cm
(pag. 2923)
C2348166. Tratametul unui cancer T2aN0M0 nu poate cuprinde:

A. radioterapie
B. crioterapie
C. administrare de estrogeni
E. chimioterapie
(pag. 2930)
C2348167. Blocada androgenica maxima se poate face asociind in diferite combinatii urmatoarele:
A. etinilestradiol
B. orhidectomie
C. ciproterone acetat
D. buserelina
E. flutamida
(pag. 2931-2932)
C2348168. Prostatectomia radicala se poate realiza:

A. pe cale retropubiana
B. laparoscopic
C. pe cale transvezicala
D. pe cale transuretrala
E. pe cale perineala
(pag. 2930)
C2548169. Blocada androgenica maxima in cancerul de prostata metastatic se realizeaza prin

urmatoarele asocieri:
A. orhiectomie + antiandrogeni;
B. orhiectomie + analogi de LH-RH;
C. orhiectomie + estrogeni;
D. estrogeni + analogi de LH-RH;
E. analogi de LH-RH + antiandrogeni.
(pag. 2932)
C2548170. In functie de anatomia zonala a prostatei, cancerul prostatei se poate dezvolta in

urmatoarele zone:
A. centrala;
B. mediana;
C. tranzitionala;
D. anterioara;
E. periferica.
(pag. 2932)
C2548171. In cancerul prostatei, antigenul prostatic specific seric (PSA) este util pentru:
A. alegerea metodei terapeutice;
B. stabilirea variantei histologice;
C. monitorizarea postterapeutica;
D. diagnostic pozitiv;
E. stadializarea bolii.
(pag. 2929)
C2548172. Diagnosticul diferential in cancerul prostatei se face cu:

A. adenomul de prostata;
B. tuberculoza prostatica;
C. prostatita cronica;
D. chistul prostatic;
E. litiaza prostatica.
(pag. 2925)
C2548173. Cele mai frecvente complicatii tardive ale prostatectomiei radicale sunt:
A. hemoragia;
B. incontinenta urinara;
C. incontinenta anala;
D. edemele scrotului si membrelor pelvine;
E. impotenta sexuala.
(pag. 2930)
C2548174. Pentru tratamentul hormonal al cancerului prostatic exista urmatoarele tipuri de

antiandrogeni:
A. puri;
B. steroidieni;
C. analogi de LH-RH;
D. selectivi;
E. citotoxici.
(pag. 2932)
C2548175. Tratamentul cancerului de prostata metastatic se face cu:

A. estrogeni;
B. progesteron;
C. antiandrogeni;
D. analogi de LH-RH;
E. orhidectomie.
(pag. 2931)
C2548176. Factorii de risc principali pentru cancerul de prostata sunt:

A. varsta;
B. vitamina D;
C. rasa;
D. istoricul familial;
E. factorii hormonali.
(pag. 2920)
C2548177. Despre punctia biopsie prostatica se pot face urmatoarele afirmatii:

A. nu necesita anestezie;
B. este contraindicata in cancerul avansat local;
C. se efectueaza transrectal;
D. este ghidata echografic;
E. nu are complicatii.
(pag. 2925)
C2548178. In clasificarea TNM, cancerul de prostata localizat cuprinde tumorile codificate astfel:
A. T1N1M0;
B. T3N0M0;
C. T1N0M0;
D. T2N0M0;
E. TxN0M0.
(pag. 2930)
C2548179. Despre manifestarile clinice ale cancerului de prostata se pot face urmatoarele afirmatii:
A. hematuria nu este caracteristica;
B. nu toate cancerele prostatice produc induratia glandei identificata palpator, prin tuseul rectal;
C. polakiuria este asemanatoare cu cea din adenomul de prostata;
D. disuria este provocata de un nodul periferic;
E. durerea locala este unul din primele semne.
(pag. 2923-4)
C2548180. Despre metodele de stadializare ale cancerului prostatic se pot face urmatoarele afirmatii:
A. obiectivele limfadenectomiei pelvine constau in extirparea ganglionilor obturatori si iliaci pentru examinarea
histologica;
B. stadiul T1 nu este detectat prin tuseu rectal;
C. echografia transrectala este ideala pentru depistarea adenopatiei neoplazice pelvine;
D. tomografia computerizata este inferioara echografiei transrectale in examinarea tumorii prostatice;
E. radiografia reno-vezicala simpla pune in evidenta metastazele osoase, care in 80% din cazuri sunt
osteocondensante.
(pag. 2926-7)
C2548181. Urmatoarele afirmatii despre biopsia prostatica sunt adevarate:

A. se face in majoritatea cazurilor pe cale transrectala;
B. se poate complica frecvent cu fistula uretro-rectala;
C. se poate face numai sub ghidaj echografic;
D. se poate face prin transuretrorezectia endoscopica a prostatei;
E. este contraindicata in cancerul de prostata localizat.
(pag. 2925)
C2548182. In cancerul de prostata metastazarea se face:

A. pe cale deferentiala;
B. pe calea limfaticelor perineurale;
C. pe cale venoasa prin anastomozele Batson:
D. pe cale periuretrala;
E. prin limfaticele spermatice.
(pag. 2922)
C2548183. In cadrul clasificarii TNM a cancerului prostatei, categoria T3 include:

A. invazia colului vezical;
B. extensia extracapsulara;
C. invazia sfincterului extern;
D. invazia veziculelor seminale;
E. invazia orificiilor ureterale.

(pag. 2923)
C2548184. In cancerul prostatei, evaluarea ganglionilor limfatici regionali se face prin:

A. examen CT;
B. examen RMN;
C. examen clinic;
D. echografie;
E. limfangiografie.
(pag. 2923)
C2548185. Scorul Gleason al carcinoamelor prostatice ia in considerare:

A. multicentricitatea tumorii;
B. cele mai frecvente doua aspecte tumorale considerate aspect primar si secundar;
C. zona prostatica de aparitie a tumorii;
D. modul de crestere si dezvoltare a tumorii;
E. gradul de diferentiere al tumorii.
(pag. 2921)
C2548186. In cancerul prostatei, la tuseul rectal se poate constata:

A. glanda marita de volum;
B. consistenta moale-elastica;
C. o buna delimitare de structurile vecine;
D. santul median sters;
E. glanda normala cu un nodul dur.
(pag. 2924)
C2548187. In etiopatogenia cancerului prostatic sunt incriminate mai multe mecanisme:

A. balanta dintre rata de proliferare celulara si cea de moarte celulara;
B. susceptibilitatea genetica;
C. fumatul;
D. productia de factori de crestere pentru oase;
E. retentia cronica de urina.
(pag. 2919)
C2548188. Displazia intraductala (PIN) se caracterizeaza prin:

A. acini de aspect normal;
B. hiperplazie atipica adenomatoasa;
C. atipii celulare;
D. necroza celulara;
E. microinvazie.
(pag. 2920)
C2548189. In cancerul prostatei, ganglionii limfatici regionali sunt:

A. iliaci comuni;
B. inghinali profunzi;
C. periprostatici;
D. obturatori;
E. presacrati.
(pag. 2923)
C2548190. Factorii probabili de risc pentru cancerul prostatei sunt:
A. dieta bogata in grasimi;

B. varsta;
C. testosteronul;
D. vasectomia;
E. prostatitele cronice.
(pag. 2920)
C2548191. Din punct de vedere clinic exista mai multe forme de cancer prostatic:
A. insidioasa;
B. acuta;
C. latenta;
D. cu evolutie rapida;
E. manifesta clinic.
(pag. 2919)
C2548192. Printre formele manifeste clinic de cancer prostatic se numara:

A. forma cu disurie;
B. forma cu retentie de urina;
C. forma cu disfunctie erectila;
D. forma cu insuficienta renala;
E. forma cu manifestari ale metastazelor.
(pag. 2924)
C2648193. Care dintre urmatorele afirmatii sunt corecte privind anatomia patologica a cancerului de
prostata?
A. stadiul final este carcinomatoza prostato-pelvina, sau "pelvisul inghetat"
B. cancerele prostatice sunt in marea lor majoritate sarcoame
C. G2 inseamna adenocarcinom mediu diferentiat conform clasificarii UICC
D. Scorul Gleason se calculeaza isumind valoarea aspectului celular dominant si cel minoritar
E. Invazia rectului se realizeaza in stadii initiale
(pag. 2921,2922)
C2648194. Diagnosticul diferential al adenocarcinomului de prostata trebuie facut cu:

A. adenomul prostatic
B. litiaza vezicala
C. prostatita cronica
D. prostatita acuta
E. toate raspunsurile sunt corecte
(pag. 2925)
C2648195. Modificarile evidentiate de urografia iintravenoasa in cancerul de prostata sant:

A. dislocarea bazei vezicii urinare si aparitia ureterohidronefrozei asimetrice in fazele tardive
B. modificari de capacitate vezicala deja din fazele incipiente ale bolii
C. mutism renal din fazele tardive
D. hematurie macroscopica din fazele tardive
E. urografia intravenoasa, depasita actualmente de mijloacele moderne, nu are valoare in cancerul de
prostata
(pag. 2927,2928)
C2648196. Care sunt afirmatiile corecte despre PSA?

A. valorile normale se situeaza intre 0-4 ng/ml
B. PSA este specific cancerului de prostata
C. valorile normale se situeaza intre 0-14 g/ml

D. utilitatea PSA se regaseste in diagnosticul pozitiv al cancerului de prostata
E. PSA este specific adenomului de prostata
(pag. 2928,2929)
C2648197. Care sunt principiile generale ale tratamentului cancerului de prostata?

A. cancerul de prostata nu este hormonodependent
B. prostatectomia radicala este metoda de electie in toate stadiile bolii
C. tratamentul medical nu regreseaza boala
D. indiferent de varsta, stadiu, prognostic, se va efectua confortul mictional al bolnavului
E. cancerul de prostata este hormonodependent
(pag. 2930)
C2648198. Tratamentul cancerului de prostata localizat (T1, T2, N0, M0)

A. TURP este metoda chirurgicala recomandata in acest stadiu
B. tratamentul de electie in acest stadiu este orchidectomia
C. in cadrul prostatectomiei radicale are loc extirparea in bloc a prostatei, veziculelor seminale si a tesutului
grasos periprostato-seminal
D. prostatectomia radicala este precedata intotdeauna de limfadenectomia loco-regionala
E. radioterapia se adreseaza stadiilor fara adenopatie neoplazica si fara diseminari metastatice
(pag. 2930)
C2648199. Blocada androgenica maxima se poate obtine prin urmatoarele asocieri:

A. orhidectomie + radioterapie
B. TURP + analogi LH-RH
C. orhidectomie + antiandrogeni
D. Estracyt + Flutamida
E. analogi LH-RH + Flutamida
(pag. 2931,2932)
C2848200. Care din urmatorii markeri tumorali au valoare diagnostica in cancerul de prostata:
A. fosfataza acida prostatica
B. fosfataza alcalina serica
C. antigenul specific prostatic
D. antigenul carcinoembrionar
E. alfafetoproteina
(pag. 2929)
C2848201. Screeningul cancerului de prostata este reprezentat de:

A. tuseu rectal
B. ecografie abdominala
C. PAP
D. PSA
E. ecografie transrectala
(pag. 2925)
C2848202. Cancerul de prostata:

A. metastazarea se face pe calea anastomozelor Batson
B. metastazele osoase sunt osteocondensate in majoritatea cazurilor
C. cancerul prostatic se dezvolta centrifug
D. cel mai frecvent metastazeaza pe cale hematogena
E. invazia rectului se realizeaza rar
(pag. 2922)
C2848203. Blocada androgenica maxima se realizeaza prin:

A. analogie de LH-RH+antiandrogeni
B. orhiectomie + analogie de LH-RH
C. analogie de LH-RH + estrogeni
D. orhiectomie + estrogeni
E. orhiectomie + antiandrogeni
(pag. 2932)
C2848204. Medicamentele antiandrogeni puri:

A. Androcur
B. Goserelin
C. Casodex
D. Clortrianisen
E. Flutamida
(pag. 2932)
C2848205. Prostatectomia radicala se poate efectua pe cale:

A. retropubica extraperitoneala
B. retropubica transperitoneala
C. laparoscopica
D. transvezicala
E. perineala
(pag. 2930)
C2848206. PSA este util in:

A. screening
B. diagnosticul pozitiv
C. stadializarea cancerului prostatic
D. monitorizarea postterapeutica
E. stabilirea greutatii prostatei
(pag. 2929)
C2848207. Tratamentul unui cancer de prostat stadializat T2N0M0 poate cuprinde:

A. radioterapie
B. orhidectomie
C. administrarea de estrogeni
E. chimioterapie
(pag. 2930)
C2848208. Simptomele tipice cancerului de prostata sunt:

A. disuria
B. durerea loco-regionala
C. polakiuria
D. constipatia
E. durerea osoasa
(pag. 2923)
C2848209. Care din urmatoarele afirmatii sunt adevarate?

A. peste 50% din pacientii cu PSA peste 10 ng/ml au penetratie capsulara
B. valoarea PSA peste 50 ng/ml se coreleaza cu adenopatia tumorala la peste 75% din pacienti
C. valori ale PSA mai mari de 10 ng/ml sunt caracteristice cancerelor fara adenopatie neoplazica
D. cresterea valorilor PSA dupa operatie semnifica recidiva tumorala in 40% din cazuri
E. scaderea la zero a nivelului PSA dupa radioterapie sugereaza eficacitatea curei
(pag. 2929)
C2848210. Care din următorii markeri tumorali sunt utilizati pentru diagnosticul de cancer prostatic?
A. LDH
B. fosfataza acida prostatica
C. leucinaminopeptidaza
D. PSA
E. fosfataza alcalina serica
(pag. 2929)
C2848211. Tratamentul estrogenic al cancerului de prostata metastazat se face cu:

A. megestrol acetat
B. dietil-stilbestrol
C. etinilestradiol
D. estradurin
E. goserelin
(pag. 2931)
C2848212. Punctia biopsie prostatica

A. necesita anestezie
B. nu este contraindicata in cancerul avansat local
C. se efectueaza transrectal
D. poate fi ghidata ecografic
E. are complicatii
(pag. 2925)
C2848213. Antigenul prostatic specific (PSA) seric nu este util pentru:

A. stadializarea bolii
B. stabilirea variantei histologice
C. monitorizarea postterapeutica
D. diagnosticul pozitiv
E. alegerea metodei terapeutice
(pag. 2929)
C2848214. In carcinogeneza tumorii prostatice un rol important este atribuit defectelor ce apar la
nivelul locusurilor ce deservesc genele de inhibitie tumorala de pe cromozomii:
A. 8p
B. 10q
C. 13q
D. 16q
E. 19q
(pag. 2919)
C2848215. Factorii de risc principal in aparitia cancerului de prostata sunt:

A. virsta
C. rasa neagra
D. dieta bogata in grasimi
E. factori hormonali
(pag. 2920)
C2848216. Care dintre urmatorii reprezinta factori probabili de risc in cancerul de prostata:
A. dieta bogata in grasimi
B. factori hormonali
C. vasectomia
D. expunerea la Cadmiu
E. vitamina A
(pag. 2920)
C2848217. Care dintre urmatorii reprezinta factori potentiali de risc in cancerul de prostata:
B. vasectomia
C. expunerea la Cadmiu
D. vitamina A
E. vitamina D - invers proportional
(pag. 2920)
C2848218. Care dintre urmatorii nu sunt considerati factori probabili de risc in cancerul de prostata:
B. factori hormonali
C. virsta
D. istoricul familial
E. rasa neagra
(pag. 2920)
C2848219. Care dintre afirmatiile urmatoare sunt adevarate:

A. 70% dintre neoplasmele de prostata se dezvolta din zona periferica
B. 15 - 20% din neoplasmele de prostata se dezvolta din zona centrala
C. 10 - 15% din neoplasmele de prostata se dezvolta din zona tranzitionala
D. majoritatea cancerelor prostatice sunt multicentrice
E. majoritatea cancerelor prostatice sunt unicentrice
(pag. 2921)
C2848220. In cancerul de prostata cu metastaze apar urmatoarele modificari biochimice:

A. scaderea fosfatazelor acide prostatice (PAP)
B. crestarea fosfatazelor acide prostatice (PAP)
C. scaderea antigenului prostatic specific (PSA)
D. cresterea antigenului prostatic specific (PSA)
E. scaderea creatinfosfokinazei (CPK)
(pag. 2922)
C2848221. Care dintre afirmatiile de mai jos sunt adevarate despre ecografia in neoplasmul de prostata:
A. ecografia transrectala este mai informativa decit tuseul rectal
B. este mai ieftina decit CT si RMN
C. este mai invaziva decit CT si RMN
D. poate realiza stadializarea cu o acuratete de 30%
E. evidentiaza invazia veziculelor seminale in 5% din cazuri
(pag. 2926)

Chirurgicale Part6

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Chirurgicale Part6

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

1156 Rezidentiat 2004 GRUPA SPECIALITATILOR CHIRURGICALE - INTREBARI - PARTEA a VI a

INTREBARI TIP COMPLEMENT SIMPLU

C1242002. In tratamentul chirurgical al megacolonului congenital, procedeul Duhamel modificat de

C1242003. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital in forma maligna a nou-nascutului nu

C1242004. Tabloul clinic al formei maligne a megacolonului congenital nu include.

C1342006. Elementul esential care determina aparitia bolii Hirschsprung este:

C1342007. In cadrul diagnosticului pozitiv al megacolonului congenital urmatoarele afirmatii sunt

C1342008. Efectul aganglionozei in boala Hirschsprung este:

C1342009. La tuseul rectal in megacolonul congenital forma grava se constata:

C1342010. Tratamentul megacolonului congenital implica:

C1342011. Inervatia parasimpatica pentru colonul stang si rect provine din:

C1442012. In megacolonul congenital se deceleaza in cadrul examenelor paraclinice:

B. Prezenta reflexului de deschidere a sfincterului anal

C1442013. Urmatoarele afirmatii despre megacolon sunt adevarate, cu exceptia:

C1542015. Procedeele chirurgicale contemporane in tratamentul megacolonului congenital la copil

C1542016. Inervatia rectului provine din:

C1542017. Tuseul rectal efectuat in megacolonul congenital poate evidentia:

C. coborarea abdomino-perineala Duhammel;

C1642019. Aganglionoza este intalnita in:

C2242021. În boala Hirschprung, colonul suferă următoarele transformări:

C2242022. Cauza principală în explicarea patogeniei enterocolitei în megacolonul congenital este

C2242023. Prin megacolon se înţelege:

C2242028. Efectul aganglionozei în boala Hirschprung este:

C2242029. Tuşeul rectal efectuat în megacolonul congenital evidenţiază:

C2242030. În megacolonul congenital - aganglionoză colonică totală, se practică:

C2242032. Datele de histochimie în megacolon arată următoarele modificări, cu excepţia:

C2242033. Forma benignă a megacolonului congenital nu este caracterizată de:

C2342036. Efectul aganglionozei in boala Hirschsprung este:

C2342037. La tuseul rectal in megacolonul congenital, forma grava, se constata:

A. ampula rectala nu contine meconiu

C2342038. Inervatia parasimpatica pentru colonul stang si rect provine din:

C2342039. In cadrul diagnosticului pozitiv al megacolonului congenital sunt adevarate urmatoarele

C2342040. Tratamentul megacolonului congenital implica:

C2542043. Tuşeul rectal efectuat în megacolonul congenital poate evidenţia:

C. scaun semiconsistent galben-verzui, fetid

C2542044. Inervaţia rectului provine din:

C2542045. În forma tolerata a megacolonului congenital: examenul radiologic evidenţiază:

C2542046. Procedeele chirurgicale contemporane in tratamentul megacolonului congenital la copil

C2542047. Care este incidenţa aganglionozei intestinale la nou-născut?

C2542048. Care este efectul produs de aganglionoza intestinală în boal Hirschprung?

C2642052. Următoarele afirmaţii nu sunt adevărate legate de disecţia aortei:

C2642054. Mortalitatea în disecţia de aortă acută este:

C2842056. In procedeul Swenson de tratament chirurgical al megacolonului congenital, intestinul

normal inervat este coborat pana la nivelul:

C2842057. Semnul lui Gersuny, in megacolonul congenital, consta in:

INTREBARI TIP COMPLEMENT MULTIPLU

C1242058. La sugar, diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:

C1242059. Diagnosticul diferential al megacolonului congenital la copilul mare se face cu:

C1242060. In evolutia megacolonului congenital-forma maligna pot apare urmatoarele complicatii:

C1242061. Forma grava, maligna a megacolonului congenital:

C1242062. Tratamentul in formele acute maligne de megacolon ale nou-nascutului:

A. cuprinde clisme zilnice cu ser fiziologic

C1342063. Tratamentul chirurgical in cazurile de megacolon congenital in care aganglioza intereseaza

C1342064. In stabilirea diagnosticului pozitiv de megacolon congenital biopsia de muschi rectali:

C1342065. Tabloul clinic in megacolonul congenital genereaza ca si forme clinice distincte:

C1342066. Avantajele operatiei Duhamel in tratamentul chirurgical al megacolonului congenital sunt:

C1342068. La sugar diagnosticul diferential al megacolonului congenital se face cu:

D. Abdomenul mare rahitic.

C1342069. In forma maligna de megacolon congenital a nou-nascutului diagnosticul diferential se face

C1442070. Urmatoarele afirmatii despre megacolonul congenital sunt false:

C1442071. In forma benigna de megacolon congenital:

C1442072. Urmatoarele afirmatii despre megacolonul congenital sunt adevarate, cu exceptia:

C1442073. In forma tolerata de megacolon: