Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Cheyney, Peter - Ce Le Pasa Damelor

Cheyney, Peter - Ce Le Pasa Damelor

Ratings: (0)|Views: 11|Likes:
Published by Bulbic Bogdan

More info:

Published by: Bulbic Bogdan on Mar 24, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/01/2014

pdf

text

original

 
Peter Cheyney
Ce le pasă damelor!
(Dames Don't Care)Capitolul ISAGERS IESE DIN SCENACe zăduf!În iad n-am fost niciodată, da' după umila mea părere vă spun cănu poate fi mai cald ca-n deşertul ăsta californian în iulie.Am trecut de Indio şi cred că voi vedea curând luminile din PalmSprings. Gonesc tare — acul arată o sută treizeci la oră.A fost un pui de furtună de nisip azi după-masă, care m-a prinsdormind, de mi s-a lipit o bucată din deşertu' Mojave, sau cum l-or finumind, drept în fundu' gâtului, iar acu', dacă n-ar fi atât de cald, ar fi onoapte de-a dreptu' grozavă.Da' de „Cactus Lizzie" aţi auzit vreodată? E un cântec despredama asta şi tocmai îl cânt. Nu c-aş avea cine ştie ce voce, fiin'căn-am, da-s un băiat dintr-aceia care-am avut totdeauna sentimentu' cădacă mama Caution s-ar fi aranjat să-mi dea viaţă cu nişte corzi vocalemai de soi ş-o mutră mai puţin potrivită cu coasta Norvegiei, toatefrumuseţile s-ar fi-nghesuit să m-audă pe mine, Lemmy, debitândcâteva numere de swing demne să rămână de pomină-n istoria muziciiuşoare.Da' să ne-ntoarcem la Cactus Lizzie. Trebuie să vă spun că damaasta e-ntr-un cântec; şi nu ştiu de ce, cântecul ăsta-mi zumzăie-n cap în tact cu zgomotu' maşinii L-am învăţat de la un cowboy din Sonoraacu' doi ani, pe vremea când am pus mâna pe Yelltz pentru răpire şiomor. Tot ce-avea cowboyul ăsta era o chitară, o voce spartă defumător ş-o bibilică mexicană, care făcea din el ce voia. Îl cântanecontenit, încât vocea unuia care ţi-ar fi citit condamnarea la moarteţi s-ar fi părut arie de operetă — într-atât te-ai fi simţit de uşurat. Înfine... să-i dăm drumu'.„Trăind aşa... cântă cowboy.Călare în pustie...ce dragoste ciudată!Banjou-l mângâi, biet cowboy,Iubita-ţi tremură, — iar vitade râie-i, vai, mâncată!Ah, Cactus Lizzie... plângi, cowboy,Ce-i pasă ei că miede buze dulci mi-e dor...Ah, Cactus Lizzie... m-ai vrăjitM-ai scos din minţi şi -s trist, căci cele pasă damelor!"Ăsta-i cântecu' pe care-i cânt, şi-i unu' din ritmurile alea de care nupoţi scăpa — ştiţi, unu' d-alea...Am intrat acum pe linia dreaptă şi pot să văd luminile
 
din Palm
 
Springs la capătu' şoselei. După ele-mi dau seama că Palm Springs ăstae unu' din oraşele mişto din deşert. Poţi găsi acolo tot ce vrei — uncolier de diamante de la un aşa-zis bijutier de mare clasă, parfum, lacincizeci de dolari sticla şi una la scăfârlie c-o sticlă de whisky, lavreunu' din localurile-nşirate de-a lungu' şoselelor — un gen de chestiid-alea unde poţi consuma timp, pierzându-ţi reputaţia împreună cu iz-menele.Chiar acum am început să pătrund în oraş şi mă simt cuprins deoboseală. Da' parcă vă povesteam despre Cactus Lizzie, nu? În fondcred că sunt o mulţime de dame de felu' lui Cactus Lizzie în circulaţie.Se sperie de gândaci şi bagă cuţitu-n amant cu aceeaşi uşurinţă cucare comandă un mazagran. Aşa-s damele, da' pe că le ştiţi din proprieexperienţă.Cât despre mine, mie-mi plac grozav. Au ceva fascinant în ele. Auritm. Au tehnică — şi încă ce tehnică!Acum, aproape c-am ieşit din Palm Springs. De-aici pot vedea cevamai încolo, pe dreapta, o lumină ş-o firmă de neon. Pe firmă scrie„CRENVURŞTI CALZI" şi bănuiesc că ăsta trebuie să fie localu' pe care-lcaut. Încetinesc. Când ies din maşină, mă simt înţepenit ca un cadavru.Da' cum să nu fiu?! Am ţinut volanu' zece
o
re-n şir.O iau binişor către spelunca asta şi privesc prin geam. E una dinospătăriile alea de lux. Totuşi plăcut şi curat, ş-o pereche de bibilici ser-vesc în spatele tejghelei. Nişte fetiţe pe cinste. Una-i o roşcovană cunişte ochi care prevestesc bucluc pentru cel ce s-o poticni de eicândva, iar cealaltă are o siluetă care mă face să-mi pară rău că nu-s înconcediu. Câteva mese mici sunt risipite jur-împrejuru' localului, iar înăuntru nu-i nimeni afară de fete şi de un tip care şade la o masăşi-nfulecă crenvurşti, tot chiorându-se păcătos la blonda cu siluetă.Mă uit la ceas. E trecut de miezu' nopţii cu treizeci de minute. Cudouă degete trag energic în jos de boru' fetrului meu şi intru.— Bună, frumuşico, îi spun roşcovanei. Ce-ar fi să mă tratezi cuceva, de bucurie că m-ai cunoscut? Să zicem, c-o pereche de crenvurştiş-o ceaşcă de cafea, da' cu frişcă berechet, fiin'că ştii, maică-mea-i depărere c-aş avea nevoie să mă mai dezvolt un pic.O văd zâmbind către cealaltă bibilică.— Auzi, Alice, începe ea la şmecherie. A venit Clark Gable.Şi-şi face de lucru la râşniţa de cafea.— N-aş prea crede, răspunde blonda. Seamănă mai degrabă cuSpencer Tracy. Nu ţi se pare că-l are pe vino-ncoa? Da' un' s-o fi ascunspân-acu', soro?— Ho, nu-i cazu' să vă certaţi! le zic. Dacă una din voi două n-ar fifost aici mi-aş fi pierdut minţile după cealaltă. Da' cum sunteţi împreună, formaţi o pereche tare dulce şi vă anulaţi, ca să zic aşa, unape alta — şi nu uitaţi de muştar, da'
fără
ceapă.— Ai pe vreuna cu care eşti în vorbă? mă-ntreabă roşcovana.— Aş, zic, slabe speranţe. Numai că niciodată nu mănânc ceapă. Epericulos. Nu poţi şti niciodată ce se mai întâmplă. Am cunoscut odatăun tip care-a mâncat crenvurşti cu ceapă şi n-a trecut o oră, că tipa pecare-ncerca s-o vrăjească a şi făcut o cerere să i se dea o mască degaze din stocurile apărării pasive.Îmi împinge haleala peste tejghea.— Nu te-am mai văzut p-aici, spune ea.Arată oarecum îmblânzită.— N-aveai cum, îi zic. Vin de la Magdalena, din Mexic; îl caut pe-unamic de-al meu, un băiat pe care-l cheamă Sagers — Jeremy Sagers. I-alăsat un tip din Arispe nişte gologani şi m-am gândit că l-ar interesa. Nu
 
cumva l-ai văzut?— Nostimă chestie, spune roşcovana. Cred că-l cunoaştem peSagers al tău. Îl văd mereu cu Annie Crenvurşt şi mi se pare cădrăgălaşa l-a plasat la una din speluncile pe unde s-adapă — un locald-alea de soi, din care găseşti prin deşertul ăsta.— Te pomeneşti că-l şi adăpostiţi p-aici? mă lansez. Mă da' grozavoraş mai e şi ăsta!— Ba bine că nu, spune ea. Nu ne lipseşte nimic p-aici. Acum căte-avem şi pe tine, suntem gata să facem fapte mari!— Ţi-ar conveni, scumpo, îi răspund prompt. Da' Annie Crenvurştaia... cine-o mai fi?— E-o bomboană de fată răsuflată, spune blondina. Pe la şase începe să tragă câte-un Martini mare şi bea cocteil după cocteil până lamiezul nopţii, când o culegi de pe jos. Atunci soseşte aici să-şi iao-ncărcătură de crenvurşti. Zice c-ajută s-absoarbă otrava ş-o-mpiedicăsă vadă cowboy chipeşi acolo unde nu-i nici unu'. Aşa s-a ales cuporecla. Apoi, în surdină: Gura, c-a venit, spune ea.Mă răsucescO damă-şi făcuse tocmai apariţia şi nu-ncape-ndoială c-aveai cu cesă-ţi gargariseşti privirea. Era-mbrăcată c-un fel de bluză tricotată ş-opereche de pantaloni scurţi, albaştri. În picioare avea un soi de pantofide plajă, cu nişte ţinte care l-ar fi ţinut pe orice om normal vreo trei ani.Da' dracu ştie cum, era de soi... dacă pricepeţi ce vreau să spun.Se-ndreaptă către o masă şi s-aşază cu chiu, cu vai. În spateletejghelei fetele erau ocupate. Au pregătit o farfurie de crenvurşti ş-oceaşcă mare de cafea, pe care-au luat-o ş-au pus-o pe masă, în faţadamei.Mă măsoară cu privirea.— Da' tu cine-oi mai fi? zice ea.— Eu... un adorator al zânelor, îi răspund. Scumpă doamna, începeu, până să nu-mi trântească vreo vorbă. Poate că dumneata mă poţiajuta. Fetele d-aici îmi spun c-ai găsit o slujbă pentr-un om pe care-lcaut — un băiat pe care-l cheamă Jeremy Sagers. Am ceva veşti bunepentru băiatu' ăsta — i-a lăsat un individ nişte gologani.Se-apucă să-nfulece un crenvurşt.— L-am băgat la hotelul Miranda House, zice, da' l-au pus pe liberde puturos ce era. După aia şi-a găsit singur. Lucrează la o speluncă,departe, în deşert — conacu' fermei Altmira — şi, din partea mea, n-aredecât să rămână acolo.O podidesc lacrimile. Dama asta-i plină de surpize ca un ou deciocolată.— Uşurel, uşurel, zic. Mai bine spune-mi pe unde vine Altmira asta.Coboară pe pământ.— Traversezi oraşu', ş-o ţii-nainte, zice, şi când ai ieşit pe parteacealaltă, o iei la dreapta, pe la benzinărie, pe drumu' care pătrunde-ndeşert. Mai mergi ceva, şi după ce-ai făcut vreo cincizeci de kilometri şidrumu' se-nfundă, ai s-o vezi mai încolo pe dreapta. Numai că-n locultău mi-aş lăsa carnetu' de cecuri acasă. Aia d-acolo-s cam ciudaţi, săştii.Îi mulţumesc din toată inima. Îi plătesc roşcovanei ş-o şterg.Gonesc cât mă ţin anvelopele. Încet-încet pătrund în deşert. Las înurmă fel de fel de aşezări, hanuri şi vite şi una sau două crescătorii devite. Nu trece mult timp şi-ncep să se rărească, şi puţin după asta numai e nimic, decât coline şi copaci din ăia de deşert, şosea şi cactuşi.Kilometrajul arată c-am parcurs douăzeci şi mă pomenesc cântând iar„Cactus Lizzie"; cântecul ăsta-mi dă impresia că gonesc mai tare, cel

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->