Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
15Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Cercetarea arheologică şi istoria României

Cercetarea arheologică şi istoria României

Ratings: (0)|Views: 271|Likes:
Published by Mitu-Creţu Gh.
istorir
istorir

More info:

Published by: Mitu-Creţu Gh. on Apr 03, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/29/2014

pdf

text

original

 
Cercetarea arheologică şi istoria României
CUPRINSCAPITOLUL I. Scurt istoric al cercetării arheologice româneştiCAPITOLUL II. Paleoliticul (2.000.000-7.500 î.Chr.)CAPITOLUL III. Neoliticul şi eneoliticul (7.500-2.000 î.Chr.)CAPITOLUL IV. Epoca bronzuluiCAPITOLUL V. Civilizaţia şi istoria traco-geto-dacilor în prima perioadă a epocii fierului (Hallstatt)
 
CAPITOLUL VI. Perioada Hallstattului Târziu (650-450 / 400 î.Chr.)CAPITOLUL VII. Procesul de individualizare a geto-dacilor în cadrul lumii traciceCAPITOLUL VIII. Evoluţia geto-dacilor din a doua epocă a fierului (La Tène) până în secolul I î.Chr CAPITOLUL IX. Procesul de organizare a statului geto-dacBibliografia selectivăCAPITOLUL IScurt istoric al cercetării arheologice în România
Cercetarea arheologică din România se integrează în cea universală încă din secolul al XVIII-lea.Preocupările arheologice sunt mai vechi în Transilvania, unde interesul pentru monumente şi inscripţii datează dinsec. XVI. În Moldova şi Valahia asemenea preocupări se întâlnesc încă din secolul XVII şi XVIII în operele cronicarilor 
Miron Costin
,
Dimitrie Cantemir 
ş
i Constantin Cantacuzino
. În Transilvania interesul pentru antichitate este cultivat de reprezentanţii Şcolii Ardelene (Gheorghe Şincai, PetruMaior, Samuil Micu), care doreau să arate originea romană a românilor. La jumătatea secolului XVIII apar şi colecţiilede antichităţi. În anii 1836-1837
Vladimir de Blarenberg 
iniţiază cercetările arheologice de pe teritoriul Moldovei. Tot în anul 1837
G. Săulescu
tipăreşte la Iaşi o lucrare arheologică despre fortificaţia de la Caput Bovis (Ghertina) din apropiereaGalaţilor. În acţiunea de formare a colecţiilor se remarcă eforturile lui
Mihalache Ghica
, în anul 1842, când creeazăpropria colecţie. Aceste eforturi sunt continuate de
N. Mavros
,
P. Polonic 
,
D. Papazoglu
şi
C. Bolliac 
. Acesta din următipăreşte un itinerar arheologic cu diferite informaţii. În anul 1837 este descoperit tezaurul de la Pietroasa.
Nicolae Mavros
(sau Mavru, cum apare în unele scrieri de epocă) a sosit pe la începutul secolului al XIX-lea înŢara Românească, unde a îndeplinit iniţial funcţia de secretar al domnului fanariot Alexandru Şuţu (1818-1821), caapoi să intre în suita generalului Pavel Kisseleff în 1828. Decisivă a fost numirea sa ca inspector al carantinelor instituite pe Dunăre, funcţie deţinută până în 1859. Desfăşurându-şi activitatea în imediata apropiere a cetăţilor romane de pe fostul limes dunărean, Mavros a efectuat săpături masive fără nici un fel de scrupul ştiinţific. Astfel a început surprinzătoarea competiţie cu urmări nefaste pentru arheologia Olteniei romane.Rivalul lui Mavros în competiţia pentru cea mai bogată colecţie de antichităţi nu era altul decât fostul său cumnat,
Mihalache Ghica
, fratele mai mare al domnului Alexandru Ghica. Funcţia pe care o deţinea Mihalache Ghica, aceea devornic al Treburilor din Lăuntru (ministru de interne), îi permitea ample investigaţii anticare. Tot aparatul administrativ şipoliţienesc era obligat să răscolească pământul Olteniei, pentru a-i furniza marelui ban antichităţi de toate categoriileşi, în special, monede. În afară de aceste descoperiri întâmplătoare care au luat calea colecţiei lui Ghica, vornicul apracticat prin intermediul cumnatului său, colonelul Vladimir de Blaremberg, primele săpături în aşezările romane dinOltenia.Regulamentul
Muzeului de Antichităţi 
, confirmat prin decretul domnesc de la 25 noiembrie 1864 al lui AlexandruIoan Cuza, prevede că preşedinţia Comitetului de Arheologie se încredinţează pe viaţă primului şi celui mai înaintedonator şi fundator al Muzeului. În cazul nostru, donatorul avut în vedere era generalul Nicolae Mavros. Cu doi ani înainte el dăruise noului stat român, Principatele Unite, cabinetul său de antichităţi, compus din peste 4 000 demonede greceşti, romane şi dacice, un număr neprecizat de medalii din secolul al XV-lea şi mai recente, ceramicăneolitică, greacă şi etruscă, statui, statuete, busturi, reliefuri, stele şi miliarii din secolele V î.Chr.-III d.Chr., precum şi„o mică colecţie de antichităţi egiptene”.Exemplul său nu întârzie să inspire gesturi asemănătoare, menite să îmbogăţească repede patrimoniul unui maremuzeu care a fost provizoriu instalat la Universitate, situaţie ce se va prelungi până în anul 1931. Colecţiei i se adaugă1 300 de monede greceşti, romane şi bizantine, însoţite de o mică dar preţioasă bibliotecă numismatică, prin donaţialui
D. A. Sturdza
. Sturdza a devenit numismat, deşi studiase în Germania dreptul, filozofia şi teologia. Nici Mavros nuera special pregătit pentru preocupările de arheologie clasică. Vocaţia imperioasă a colecţionarului s-a trezit în el întâmplător şi târziu, după vârsta de 40 de ani. Din opera sa nu s-a păstrat nimic. Arhiva personală a fost distrusă chiar de familie în 1854 sub ocupaţia austriacă. Restul a fost probabil mistuit în incendiile din 1856 când au dispărut atâtcasa din Constantinopol, cât şi cea din Bucureşti. Din însărcinarea lui Kisseleff a făcut „o descriere detaliată acercetărilor arheologice întreprinse”, nepăstrată însă. Nu i se poate atribui lui Mavros „Descrierea diferitelor locuriremarcabile, făcută în timpul călătoriei domnului Preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor prin judeţele Valahiei Mari şiMici, în luna iunie a anului 1832”, deoarece acest document vădeşte ignoranţa autorului faţă de limba greacă. Raportullui Mavros, încheiat în ianuarie 1834, l-a determinat pe Kisseleff să-i ceară să-şi continue ancheta în colaborare cu
Gh.
1
 
 Asachi 
. Până în prezent, materialele culese şi cu acest prilej n-au fost redescoperite. Singurul manuscris al lui Mavrospe care-l cunoaştem se reduce la câteva note de lectură, primite de Academie pentru valoarea lor de autograf.Data naşterii lui Mavros a fost inexact stabilită, poate pe baza unor amintiri ale descendenţilor săi, în 1781 sau1782. În realitate, inscripţia de pe piatra sa de mormânt precizează că se născuse la 9 martie 1786. Părinţii erauIordache Mavros, hatman în Moldova, şi Mărioara, fiica lui Nicolae Ventura, mare postelnic în Ţara Românească. Aveao soră, Ruxandra, şi un frate mai tânăr, Mihalachi. Pentru originea lui fanariotă a fost acuzat zeci de ani, cu atât maimult cu cât caracterul şi cultura lui corespundeau perfect tipului tradiţional în acest mediu, de care nu s-a despărţitniciodată.
N. Iorga
va culege la Paris mărturia plină de admiraţie a lui Emile Picot, după care Mavros, pe care eruditul filolog îl cunoscuse în 1867, „era singurul om de stare a vorbi franţuzeşte ca în secolul al XVIII-lea”. Ca dovadă a lecturilor clasice greceşti e de ajuns o scrisoare a lui în care citează din Hesiod. Cât despre cunoaşterea limbilor orientale, unindiciu ar fi acele „manuscripte preţioase şi cărţi tipărite, producţiune a literaturii arabo-persane” pe care, în 1862, le-adonat Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Se pare că fusese tălmaci pentru limba turcă al generalilor Prozorovski,Kamenski şi Kutuzov, deci în cursul ocupaţiei ruse din anii 1801-1812, poziţie pe care o ocupa atunci, pe lângăBagration, şi poetul Costache Conachi. A câştigat astfel reputaţia unui funcţionar destoinic, „distins prin talente mari şio cinste deosebită”. Ascensiunea lui Mavros nu a trecut de rangul de hatman. Căsătoria cu Pulheria Ghica (1800-1879) n-a durat decâtdin 1813 până în 1817, după care ea s-a măritat din nou, în 1820, cu un alt arheolog, colonelul Vladimir deBlaremberg. Din această căsătorie a avut o fiică, soţia scriitorului moldovean Alecu Cantacuzino, şi un fiu, Dimitrie,general rus. A doua soţie a lui Nicolae Mavros a fost Sevastia (1800–1886), fiica lui Alexandru M. Şuţu, maredragoman al Porţii (decapitat în 1807) şi soră cu Constantin Şuţu, de mai multe ori ministru în Ţara Românească, alcărui fiu va fi numismatul M. C. Şuţu (1804-1882). Cu Sevastia Şuţu, Mavros a avut încă trei fiice. Înrudirile lui Mavros echivalau cu o poziţie socială foarte importantă. Totuşi, Mavros a preferat să participe doar dela distanţă, cu o nedezminţită prudenţă, la luptele politice. A făcut o carieră de funcţionar rus, la recomandarea luiKisseleff, al cărui colaborator fusese. Având rangul de consilier de stat, egal în ierarhia birocratică ţaristă cu gradul degeneral, a rămas pentru toată viaţa „generalul Mavros”.Salariul i-a permis să facă repede avere. Instituţia carantinei fusese creată nu numai din raţiuni de sănătatepublică, ci şi cu un scop politic, acela de a izola Principatele de malul turcesc al Dunării. O întreagă arhivă, aproapenecercetată, aduce, pe lângă bogate informaţii despre navigaţia fluvială, comerţ şi istoria igienei, dovada capacităţii„generalului” ca administrator şi organizator. Atitudinea politică a lui Mavros a fost adesea înregistrată de contemporani şi totdeauna cu o extremă suspiciunefaţă de relaţiile pe care le întreţinea cu Rusia. Nu e suficient a afirma că „generalul” a fost filo-rus. De pildă, a rămasneobservat faptul că, la întoarcerea din singura sa călătorie la Paris, Mavros îşi propune să editeze un ziar laBucureşti, în 1820, cu nouă ani înainte de „Curierul românesc” al lui Eliade. În 1821, refugiindu-se la Braşov, estecoautorul unui memoriu adresat ţarului prin care se cerea eliberarea Ţării Româneşti de jugul tiranic turcesc,invocându-se argumente istorice. Ca membru al cancelariei preşedintelui rus al Divanurilor Mavros a participat laredactarea Regulamentului Organic. În 1834 el propune unirea Principatelor sub numele comun de „ducatul Daciei”.Bazele colecţiei sale au fost puse din timpului războiului ruso-turc din 1828-1829, când au fost aduse la MoaraDomnească numeroase inscripţii latine din Oltenia şi Bulgaria.Cu excepţia antichităţilor egiptene a căror prezenţă se explică printr-o călătorie în Egipt, la o dată necunoscută,restul colecţiei este de provenienţă locală, danubiană. Dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica, în aprilie 1857, către soţia sa,ştim însă că beiul de Samos cumpărase două basoreliefuri, un cap colosal de marmură şi, între alte piese, o inscripţiepe care i-a trimis-o lui N. Mavros. Tocilescu afirmă că unele obiecte şi monumente au fost „adunate din Greciacontinentală şi insulară”. Prin urmare, se pune întrebarea de unde provin şi alte piese pentru care ar exista indicii aleoriginii lor din Grecia, ca în cazul a două reliefuri cu banchet funerar.Ezitările cele mai justificate apar în localizarea pieselor din colecţia de ceramică al lui N. Mavros, circa 50 lanumăr, în măsura în care au fost reţinute în fişierul fotografic al Institutului. Datările se încadrează între secolele VI-III î.Chr. Categoriile cele mai bine reprezentate sunt: ceramica arhaică, ceramica de stil geometric oinochoe, ceramicaatică cu figuri roşii, ceramica atică cu firnis negru. Condiţiile în care s-a format majoritatea colecţiei ar sugera o originedin importurile primite de coloniile pontice, dar nu se poate exclude nici posibilitatea ca, în călătoriile sale în MareaEgee sau la Atena, Mavros să fi făcut unele achiziţii.Colecţia numismatică are un conţinut care nu e decât parţial cunoscut, deoarece a fost expediată la Moscova împreună cu tezaurul statului înainte de a fi fost complet catalogată. Cercetarea monumentelor sculpturale şi epigraficedin colecţia Mavros a început încă din iunie 1867, în curtea casei „generalului” din Bucureşti şi în jurul conacului de laMoara Domnească, la 28 km nord-est de capitală. De aici, pietrele au fost transportate la Bucureşti în acelaşi an şi, încă un lot, în 1878. În 1877, fiind la Moscova, şi în 1879, la Paris, Tocilescu începuse să lucreze la catalogul pe carenu-l va publica decât în 1908.Faţă de numai 23 de piese editate de către Desjardins, lucrarea lui Tocilescu cuprinde 20 de inscripţii latine şi 35altare, stele, reliefuri şi statuete greceşti, cele mai multe fragmente şi anepigrafe. Adesea e vorba de piese provenitede la Novac (altare din secolele II-III) fragmentul de arhitravă din epoca lui Caracalla stela lui Donatus de la Steklerna,miliariul lui Hadrian adus din cimitirul din Sviştov. În alte cazuri, localitatea de origine este Oescus, chiar dacă, de pildă,un soclu de statuie a fost folosit ca material de construcţie de către turci la cetatea din Turnu Măgurele. Este acea„mare piatră înscrisă care s-a luat acum doi ani de Generalul Mavru”, cum scria Bolliac în 1845.Murind la 23 martie 1868, Nicolae Mavros dispărea prea devreme pentru a figura printre membri AcademieiRomâne.
2
 
 În aceeaşi epocă îşi desfăşura activitatea în Moldova – unde se înfiinţase la 4 februarie 1834 Muzeul istorico-natural – profesorul
Gheorghe Săulescu
. Acesta a executat în anul 1836 săpături la Barboşi, în castrul roman constituit în cap de pod al stăpânirii romane în afara limesului danubian. Săulescu a identificat această localitate romană cuCapul Bovis, la fel cum făcuse mai demult şi D. Cantemir. Tot lui Săulescu i se datorează şi o relatare despredescoperirea tezaurului de la Conceşti, în anii războiului ruso-turc din 1806-1812. În anul 1837 se descoperea întâmplător celebrul tezaur de la Pietroasa, recuperat în condiţii dramatice de vătăşeiivornicului Ghica. Expus la Muzeul Naţional de Antichităţi, tezaurul a făcut mare vâlvă în epocă, atât la noi cât şi încercurile savante internaţionale.Toate aceste importante descoperiri, existenţa celor două muzee la Bucureşti şi la Iaşi, activitatea febrilădesfăşurată de colecţionari şi relaţiile personale ale aristocraţiei române cu cercurile nobiliare de amatori de antichităţidin exterior au înlesnit tinerei arheologii româneşti contactul cu Europa.Dacă în Transilvania, unde relaţiile erau mai strânse cu mediile universitare germane şi austriece, influenţacentral-europeană a devenit în scurt timp evidentă în mediile colecţionarilor, în Ţara Românească şi Moldovacontactele s-au realizat mai ales cu anticarii ruşi, condiţionarea politică fiind în ambele cazuri decisivă. Rusia fusesecuprinsă de febra arheologiei ceva mai târziu decât Occidentul.Pe lângă binecunoscutul mimetism al cercurilor aristocratice petersburgheze, gata preia toate modeleleoccidentale, la cultivarea interesului pentru arheologie contribuiau şi tot mai desele descoperiri de kurgane scitice şi devestigii ale civilizaţiei greceşti în zona de sud a Rusiei, spaţiu intens colonizat odinioară de milesieni şi dorieni. Oexpresie instituţională a acestor preocupări este Societatea de istorie şi antichităţi din Odesa, înfiinţată la 23 aprilie1839, având printre alţi membri pe S.S. Uvarov, ministrul învăţământului, pe J. de Blaremberg, pe domnul Moldovei,Mihail Sturdza, şi pe banul Mihalache Ghica.Cu toate meritele sale organizatorice, prima generaţie de anticari s-a menţinut în limitele unui diletantism care,dacă ar fi continuat să-şi pună amprenta şi asupra generaţiei următoare, ar fi orientat cercetările arheologice pe unfăgaş greşit. Trecerea pe poziţii ştiinţifice s-a realizat treptat până către sfârşitul veacului XIX, proces ce corespunde, în mare, fenomenului general produs în istoriografia noastră, acela de tranziţie de la romantism la spirit critic.Noii generaţii de anticari îi revenea o misiune imensă, pentru îndeplinirea căreia ea era înarmată mai mult cuentuziasm decât cu o pregătire solidă. Reprezentanţii noii generaţii trebuiau să descopere în primul rând metodele,mijloacele de lucru şi căile de investigaţie. Deşi trecuţi prin anturajul lui Mavros sau Mihalache Ghica, toţi aceşti tineri –cu Laurian şi Bolliac în frunte – s-au despărţit repede de mentalitatea magiştrilor, ceea ce nu înseamnă că nu le-aupurtat în continuare respect. Motivele desprinderii se reduceau la diferenţa fundamentală de atitudine, de scop aldemersului: dacă pentru boierii şi coloneii generaţiei anilor ’30 antichităţile constituiau un simplu amuzament, pentruLaurian, Bolliac, Odobescu şi tinerii cu vederi paşoptiste, studiul istoriei vechi prin expresiile sale arheologice era încărcat cu o profundă semnificaţie patriotică.
Cezar Bolliac 
publică un studiu în care – înaintea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu – abordează probleme legate deistoria şi mitologia dacilor, în revista paşoptistă
Steaua Dunării 
, cu titlul
Scrisori în ţară
. Într-un studiu ulterior, intitulat
Despre daci 
, Bolliac reia această direcţie de investigaţie, rătăcindu-se în hăţişul de ipoteze şi amănunte filologice. Adevărata activitate pe tărâmul arheologiei o va începe însă Bolliac abia după 1869. Începând din acest moment,munca sa este strâns legată de colaborarea sau disputele cu Alexandru Odobescu.
 August Treboniu Laurian
, venit după studii universitare făcute la Viena, Hanovra şi Göttingen la Bucureşti, esteprimul care asociază cercetărilor anticare o remarcabilă erudiţie, precum şi temeinice cunoştinţe epigrafice. Deasemenea, este autorul primei „excursii” arheologico-epigrafice din ştiinţa românească, o excursie descrisă pe larg într-un raport, plin de sobrietatea ţinutei ştiinţifice. Rezultatele cercetărilor sale au constituit obiectul unui solidmemoriu,
Istriana
, publicat în revista editată de el însuşi în colaborare cu Nicolae Bălcescu,
Magazin istoric pentruDacia
. În această scriere Laurian publică numeroase epigrafe – inserate ulterior de Theodor Mommsen în volumul alIII-lea din
Corpus Inscriptionum Latinarum
. Un demers asemănător se datorează lui
Ion Ionescu de la Brad 
pentruDobrogea. Contrastul dintre aceste ultime două lucrări şi unele scrieri similare, precum cele ale lui Théodore Margotsau Dimitrie Papazoglu este evident, fie şi numai în ceea ce priveşte ţinuta ştiinţifică.După cum se vede, prin anii ’60 ai veacului trecut, ştiinţa arheologică românească şi disciplinele sale înrudite nuizbutiseră să depăşească nivelul unor încercări timide, necompetitive pe plan european. Ceea ce s-a produs ulterior,constituie o expresie vizibilă şi în acest plan a metamorfozei culturii româneşti, sub impactul modelelor occidentale.Deşi arheologia nu depăşise la acea dată faza de acumulări haotice şi nu îşi definise metodele de investigaţie,realizările sale se puteau constitui într-un model pentru ţările în care abia acum se făceau primele încercări ştiinţifice. Astfel, ştiinţa preistorică începe să-şi consolideze pe la mijlocul secolului XIX statutul de disciplină independentă.Infirmând scepticismul manifestat de Cuvier cu vreo două generaţii înainte, descoperirile senzaţionale de laNeanderthal (1856) şi Cro-Magnon (1868) au prezentat dovada materială a existenţei omului „antediluvian”, lucru venitsă dea dreptate celor care, precum Lamarck sau Darwin, se arătaseră mai optimişti în această privinţă. Cercetăripracticate în Franţa, de genul celor de la Abbeville, unde Boucher de Perthes descoperise unelte de piatră cioplităspecifice unei epoci din zorii paleoliticului inferior, pe care astăzi o numim, după numele aşezării eponimă,
abbevillian
,sau în Belgia, în Ariège, au identificat treptat şi expresia materială a oamenilor din epocile cele mai reculate. În vremece ilustrul geolog englez Charles Lyell punea bazele stratigrafiei, metodă fundamentală în cercetarea geologică şiarheologică, J. Lubbock în 1866 şi G. de Mortillet în 1869 şi 1972 se străduiau să definească sisteme cronologiceoperante pentru aceste perioade. Boucher de Perthes făcuse pentru prima oară distincţia între uneltele de piatrăcioplită, pe care le numea „antediluviene”, şi cele de piatră şlefuită, pe care le atribuia în mod eronat celţilor.Erorile au fost corectate de Lubbock, care a despărţit cronologic inventarul litic paleolitic (piatra cioplită) de celneolitic (piatra şlefuită), pentru ca mai apoi G. de Mortillet să subîmpartă în mod judicios şi paleoliticul în mai multe
3

Activity (15)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Anne Ritutza liked this
bscasmalupan liked this
Andrii Iorga liked this
RangeDicomes liked this
alex na liked this
Mirela Lazar liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->