>
1
CHARLES BAUDELAIRE
FLORILERÂULUI
alte boeme
aşezate in limba românădeRADU CÂRNECI
MJ64443R*
664443
•
CH151NÂU,
CBB84.44>pio-5B 31
A
Prefaja Mihai CimpoiCoperta şi prezentarea graficaCheorghe Vrabie
"~~.....
1
B
■**.
M 756(10) — 91ISBN 5-368-01026-5
■■"■;
hAVDELAIRE LES FLEURS DU MAL ET ÂVfJtES POEMES EDITIONS l'AI LV PARIS 1939
.
. - ©Prefaţa Mihai Cimpoi,
1991
112- 91 ©Traducere, tabel cronologic şi indicealfabetic Radu Carnecl, 1991©Coperta şi prezentarea
grafică
Gheorghe Vrabie, 1991
|
ÎNTSE DUMNEZEU ŞI SATANCreează, oare, Baudelaire
Florile răului
după modelul
DivineiComedii,
după cum au crezut unii Istorici literari ? Chiar dacă am afirma acest
lucru, o uriaşă diferenţă se impune: mijloacelor naturale danteşti, stelelor io luminează ieşirea din infern li se preferă paradisul artificial aureolat«In o lumină rece şi metalică a reflexelor stinse. Sentimentul bucuriei ingenuiMie «iibstltuit prin conştiinţa măcinătoare a păcatului primar. In orice caz,Paradliul şi Infernul se amestecă, devin substituibile şi chiar identificabile. Niwrelr e scos din inima frămîntată a poetului
(Paysage).
Nlrft/lle Parisului, in care se naşte la 9 aprilie 1821 şi in care moareI* Al «iigimt 1867, sint cutreierate «de demoni» porni)! să sporească Răul,de l'iomtnjla in persoană
(Amurgul),
de veşnic muritorii admiraţi deMi tm h
II
însăşi
(Dans macabru).
Orice reflex paradisiac a dispărut din• «Muica misterelor. După ce ii moare tatăl, cind împlinise doar şase ani,im iiimnu sa, care era totdeauna pentru el «un idol şi un camarad», seiri AnAiorcştc cu generalul Aupick, Baudelaire trăieşte prima fisură de ordine»Uirii|!ul. Acceptă, bineînţeles, modelul de ţompprtqn'pnt etic al veşniculuiMilllni; «Sentimentul
singurătăţii
incă din copilărie. In ciuda familiei — şiMal Mim In mijlocul camarazilor — sentimentul unui destin veşnic solitar».A
MHUIUI
-
H
singurătăţii din interior, in numele eului său autentic, şi opunereal»itit r« lumii aduce şi specifica culoare ontologică creaţiei sale. Fiinţa sa(
MU
» in regimul Alterităţii şi al permanentei dedublări, extremele între(Mcllează fiind Dumnezeu şi Satan. Dragostea lui de asemenea se», impărţindu-se dramatic'tntre o Madonă, Apollonie Sabatier »i iwtwtliuata pariziană totală, africana Jeanne Duval. Intre o «Venus albă»»i ti • Vcniw neagră» se consumă sentimentul duplicitar al poetului, urcind•|tm nfrni de senzaţii celeste şi coborind brusc in dragostea pagină şi
IRHIA
IA. SplcmiLparizian demonstrează unul dintre sentimentele cele maiţi nobile, ii transformă dintr-o valoare naturală in una artificială,intr-o asemenea realitate sufletească dominată de accentul hotărit,««II
IMI
I
I
ţi terestru al melancoliei, de trăirea intensă, pesimistă şi byroniană,•I
M
|
I
» cum notează poetul însuşi, "împăcarea mindră, orgolioasă cu Satan......i Iul Dumnezeu se prăbuşeşte, determinind eul la închiderea in cercul•iH|iirlHA|ll. Ilnudelaire se complace in cădere: «Cel ce se leagă de oHfc«ni, ndlca de prezent, mi se pare un om rostogolindu-se într-o rîpă şii«tf>, viind «o se agate de tufe, le-ar smulge şi le-ar duce cu el». RipanprvtrnintA nu e declt abisul ontologic, din care Baudelaire va culege cenuşile, (I)
I
NTRE
DUMNEZEU
ŞI
SAT
AN
I
I
I
MC
JII, adincurile cutremurate ale sentimentului Morţii, reflexele mateale Albului vidului lăuntric. Dacă poeţii romantici, spune Thibaudet, aucăutat geniul luminos al creştinismului, Baudelaire s-a dedicat căutăriinu In universul naturii, ci in întunericul conştiinţei, a unui geniu al cato-licismului.Oricum, acest geniu al dezgustului şi ororii universale făcea epocă literarăţi Bmnctlcre Întrevedea in el, la 1887, un fel de idol oriental, monstruos,a carul diformitate naturală era subliniată de culori stranii şi excesive.l'.xtnzul vieţii şi oroarea de viaţă, pe care şi-o recunoaşte însuşi poetul,nşeaza opera baudelairiană pe axul fiinţial jtnmnp.7p.ipsi-n-snianV-
T
"«-siunea e alimentată mereu de dezbinul lăuntric, de opoziţia faţă de totce este Natură^în locul Poetului-rapsod, Poetului-pasăre care-şi propagă cintecul cumijloace orfice se Impune acum Poetul cobor» din cerurile senine aleinspiraţiei in exilul său pămintesc: «Poetul e asemeni acestui prinţ de noruri,/De-o seamă cu furtuna, sfidindu-i pe arcaşi;/ Dar surghiunit pe ţărmuri,hulit şi fără zboruri,/ Cu aripile-i vaste se-mpiedică in paşi» (aici şi Incontinuare versurile sint citate în traducerea lui'Radu Cârneci). Universul,in faţa Poetului-Albatros, nu mai apare ca un Tot armonios, ci ca o «pjdure^de simboluri», ca o ţesătură enormă de semne care nu revelează, ci tăin-uiesc, nu descifrează, ci lncifrează, vraja pădurii fiind dulce-amăgitoare,iar întunericul ei sporeşte, întrerupind drumurile cunoaşterii (in sensul luiHeidegger) .'Poetului nu-i rămîne decit năzuinţa firavă de a găsi miraculoasacheie a acestor analogii greu perceptibile, acestor ingînări ezoterice deculori, parfumuri, sonujl Natura nu se bizuie doar pe lucrarea acestuiTriecânism ascuns al
legăturilor tainice
sub semnul Totului armonios, ci şl pe o dăruire sub semnul Necunoscutului şi Zădărniciei: «Si cite flori cu-alcasă haină /Parfumul straniu ca o taină/ îl dau tăcerilor adinei !»Însuşi poetul are un atit de puternic sentiment de frică în faţa acesteifamiliarităţi cu extremele, cu negativul ducător spre Neant incit ii scriemamei sale, doamna Aupick, in 1857, anul apariţiei volumului
Les Fleursdu Mal :
«Această carte, al cărei titlu
Florile răului
spune totul, esteacoperită, veţi vedea, de o frumuseţe sinistră şi rece ; a fost făcută cufurie şi perseverenţă. Dovada valorii sale pozitive este tot ceea ce se spunerău despre ea. Cartea înfurie oamenii. De altminteri, îngrozit eu însumi
de oroarea pe care o voi inspira am modificat o treime în corecturi».
Frumuseţea sinistră şi
jec££&}&
un însemn al modernităţii şi prin postu-larea ci ca normă estetică Baudelaire se impune ca primul mare poetmodern. După Verlaine, origimţliţatailuijgofundăconstălnTfireprezentat î) puternic şi esenţial omul modern, modelat de rafinamentele unei civilizaţii •excgsiyjEUjaracjerţzaţe mai Cjoeajaljjrin^oculnervQs şi drogarea sîngeluişi creierului. T.S. Eliot ii consideră, în plin secolul nostru, «cel maijnareexemplu de poezie modpxnft în orjf|P îîmha». iar Paul Valery constată, In1924, că «ra*oiianja_npp.rpi imjrp. şi fnarţe puţin voluminoasejijui Baudş-îairg umjip jnra. ţQatfl sfcra pitiră » Şi incă în multe alte mărturii ale poeţilor secolului XX, autorul
Florilor răului
apare cu chipul de ctitor (II)
I
NTRE
DUMNEZEU
ŞI
SAT
AN
întinerit al poeticii moderne. Exegetul ei german, Hugo Friedrich ne pro-pune o
summa
de caracteristici, deduse atit din textele baudelairiene cit|l din preluările tezelor lor programatice la Rimbaud, Mallarme, Eliot sauApollinaire. Cea dinţii trăsătură fundamentali a lui Baudelaire este disci-pllnn spirituala aflanpezinea constantei sale artistio
gj y nini p"^ţj(; imp^fillj"*bi
l ri C Bdlp
s
gj
mp^fillj
*c
bine cu spiritul critic. Cu Baudelaire .începe fenomenul depersonalizăriiUrltll mod£rnerinjre_euLljrj£_5Lce! .empiric apărind o diferenţl~ontologicâli anwnţJLJmpersonalitatea e obţinută prin travaliu intens, prin deliberare•târultoare, metodică. Spaima, impasul şi căderea In faţa idealităţii rivniteiu ardoare, dar niciodată atinse sint asumate ca «destin». Poeziile reiaudoar clteva leme care sint variante ale unei tensiuni fundamentale Intre««Imitam şi ideajijajeJ[SuferintaJlransforniată in dezo!aie
1
_iaxjKIfijfinaiiiainn|fl ia nihilism, poate avea un efect catharctic prin forma perfectă:
1
i mii u'iilo* privilegiu ai arte), spune Baudelaire, că oribilul, artisticM#H*M)i, <t< vlnr* fruiniiM'ir, ii cA durerea ritmată şi cadenţată umple spiritulir liiiiftliA» l'niiniiw'lra |l nobleţea pot fi rezultatul raţiunii şiiar iii>a*flvi', Mirai tic fum Inalli' «Din urli, poetul va face săii i «iriii ^tiiilrlnlclaii, In cnre se asociazăi |
HIM
I
III
ni
III
II
* , un mijloc de a şoca cititorulilmn ii.nul
M
I
IK
I
III
liMiuiriairian este un homo duplex.n i.mr. |>.•tul Miirniu ţi cel ceresc, prclulnd unele forme|l pHNHi n ni' i rrttiiiisimiiiii. Aceşti poli — răul adus de Satana>a ajoalt — Miimiirn/fl evadarea din cercul strimt al realului.iii» un ning al sunetelor, siluind In prim plan nu fondul, cii|a lormalA. kcgluu facultajilp»''omeneşti este, la Baudelaire,i nir tlrscumpune întreaga creaţiune şi creează o lume nouă.l'iie, notează Baudelaire, Imaginaţia este regina însuşirilor, dar■ vini Infclege ceva mai înalt decit inţeleg cititorii de rind. ImaginaţiaI
HM
in, nu e nici sensibilitatea, deşi e greu de închipuit un om cuN«|k una sa nu fie sensibil. Imaginaţia e o însuşire aproape divină,|M>n i-|»< de la bun început, in afara metodelor filosofice, raporturileI al secrete ole lucrurilor, corespondenţele şi analogiile».■Mte de această schemă a trăsăturilor modernităţii poetice, astăzi se»*•»» cu pregnanţă figura de poet al marilor nelinişti existenţiale,■M art»|lcl sale fiind una profund ontologică. Baudelaire singur îşi
u*it
de slinul, şi-l
asumi,( luciditatea
călăuzind toate aceste gamei. i. mi v flrlle lui spre interior sint făcute sub dictatul
ţ
raţiunii, jivinturileMfikMle, tensiunea intre cei doi poli ai trăirii menţinută in modia sonoră exorcizată. Izgonirea diavolului duce, in fond, la•n» Iul, lată marele paradox al acţiunilor sale puse, toate, sub
fW. /
unturile baudelairiene, astfel urmate, duc spre Satan, căci, aşa cumimr o scrisoare către mama sa, nu are nevoie de Dumnezeu, pentrui I imate înţelege, ci anume de Satan, pe care-1 iubeşte, ca pe un|ii*|ll al Iul Dumnezeu.
.
^ .1*11, In lirica
Florilor răului,
un proces de demonizare tfontinuă,( III )I
NTRE
DUMNEZEU
ŞI
SATAN
care pune mereu trăirea sub semnul Iui pianâTiîsTp acţiune de a echivalainfinitul cu Infernul. In acest sens e meren-ettMvată stranietatea.Mişcarea romantică in cercuri (ale Cunoaşterii) se transformă, la Baude-lalre, Intr-o mişcare liniară in Necunoscut, unde se întrezăreşte doar Noap-tea fflrft sflrşit. Misterul Sporeşte necontenit, omul şi marea asemănindu-seIn lupta lor neostoită cu «genunile fără sfirşit» : «Ci amindoi misterul nuvl-1 lisaţi privit»
.____________^Taina sporeşte şi prin descoperirea progresivă a Răului şi Binelui; extremele,monstruoase, şînt îmbrăţişate frenetic
jje_rjr>ptiii framn-.ţ^rariVi este indiferentfaţă de sursa Frumuseţii. Aceasta poate izvorî din infern sau din paradis«Că vii dinspre azururi sau din infern, totuna : 76, frumuseţe! monstru
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
