Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
767Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Caracterizare Alexandru Lapusneanu

Caracterizare Alexandru Lapusneanu

Ratings:

4.27

(22)
|Views: 50,182 |Likes:
Published by Stoian Marius

More info:

Published by: Stoian Marius on Dec 16, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/07/2014

pdf

text

original

 
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Caracterizarea personajului Alexandru Lăpuşneanu
din nuvela
 Alexandru Lăpuşneanul 
de
Costache NegruzziRepere teoretice
 Nuvela
 Alexandru Lăpuşneanu
de Costache Negruzzi, operă dereferinţă pentru perioada paşoptistă, reconstituie a doua domnie a voievodului amintit, malefică, prezentaprin intermediul unor personaje despre care Liviu Leonte, în monografia consacra prozatorului, scria: „Monstruoase şi totodată veridice, ca în dramele shakespeariene, personajele suntsimple instrumente ale destinului, fiecare cu rolul de la care nu s-a putut sustrage”.Inspiradin trecutul istoric, nuvela valorifică cronicile lui Grigore Ureche şi MironCostin,pentru reconstituirea unei perioade scurte din „lungul” Ev Mediu, caracterizat prin aprige lupte pentru tron. Opera este structurată pe patru capitole, organizate simetric, prezentând întoarcerea luiLăpuşnenu în Moldova, cu ajutor străin, după ce fusese trădat în prima domnie de boieri, şi ucidereavoievodului tiran – care şi-a transformat a doua perioadă de domnie într-o lungă răzbunare devenită ,treptat, patimă de a ucide – de către soţia sa. Doamna Ruxanda. În episodul final, vor fi prezenţi şi ceidoi boieri scăpaţi de la măcel, Spancioc şi Stroici, care vor „desăvârşi” ceea ce a început otrava.Deznodământul îl prezintă, aflat în chinuri groaznice, pe voievodul care trebuie să înveţe să moară.Intrarea şi ieşirea domnitorului în şi din viaţa Moldovei sunt marcate de replici care nuconfirmă adevărul celor spuse. Când Lăpuşneanu le spune boierilor că-i vrea şi că-i iubeşte, minte cu bună ştiinţă, faptele săvârşite după venirea la tron contrazicându-i vorbele. Când le promite moarteacelor pe care-i consideră trădători, nu ajunge să-i ucidă, el însuşi câzând pradă duşmanilor ce reuşescsă o convingă pe doamna Ruxanda să-l otrăvească. Această neconcordanţă dintre vorbe şi fapte îimarchează, de fapt, existenţa ce se desfăşoară între a dori şi a putea, căci este incapabil să realizezeceea ce şi-a dorit: să aibă faima, puterea şi autoritatea predecesorului său, bunicul soţiei sale, Ştefan celMare şi Sfânt.
Statutul social al personajului
Alexandu Lăpuşneanu, voievod alMoldovei între anii 1552-1561 şi 1564-1568, este personajul central al nuvelei, în jurul destinului săudesfăşurându-se firul narativ ce-i urmărte faptele, ndurile, sentimentele. Complex şicontradictoriu, caracterul domnitorului a dus la diferite interpretări, unele aflate în opoziţie, cele maimulte împărtăşind aceleaşi opinii.
Referinţe critice
Astfel, pentru Zoe Dumitrescu-Buşulenga „AlexandruLăpuşneanu e alcătuit din contraste mari: echitabil, necruţător, lucid[. . . ] e un făţarnic ce nutreştetemeri mistice; este eroul romantic închipuind pe tiran”.Gabriel Dimisianu îl consideră „un psihopatexploziv şi coleric, [. . .]un tiran înzestrat cu puterea neroniană de a construi spectacole” apropierea de Nero, tiranul care a dat foc Romei, pentru a scăpa de creştini, fiind explicabilă şi prin fapteasemănătoare, căci Lăpuşneanu a dat foc cetăţilor Moldovei, în afară de Hotin, pentru a scăpa detrădători „ce urzeau comploturi şi aţâţau revolte” care locuiau în acestea. Eugen Lovinescu îl numeşte„tiran şi fioros, crunt şi lesne vărsător de sânge”, iar George Călinescu îl consideră „damnat, osândit de provideă verse nge, un monstru moral dotat cu o melancolie sangvina, coloracumizantropie”, ceea ce ar putea însemna că voievodul nu face decât să-şi confirme destinul, vinovatăfiind soarta care l-a condamnat să trăiască o existenţă marcată de sânge, de tristeţe şi de ură faţă desemenii săi.Altfel îl vede Alexandru Piru, care îl scoate din sfera tiraniei şi a sadismului: „Voievodul [. . .] eun personaj complex, nu o brută însetată de sânge”, ceea ce pare a fi greu de argumentat, dar nuimposibil.Analizând gândurile nerostite, privirea, vorbele, mimica, gesturile, faptele, comportamentul,relaţiile cu alte personaje, descoperim, de fapt un om chinuit de neputinţă, trâind într-o permanentăteamă de a nu-şi pierde tronul şi care-şi face o deviză din cuvintele: „ucide ca să nu fii ucis”. Obsedatde ideea trădării supuşilor, vede peste tot comploturi şi trădători, delcanşând şirul omorurilor pe carenu le mai poate controla, aşa cum nu-şi mai poate ţine în frâu ura imensă.
Caracterizare directă – 
de către narator 
 
 Naratorul îl prezintă prin descriere, notând puţine trăsături fizice şi trăgând atenţia asapura „urâtului său caracter”. Mimica îi este expresivă: „aicărui ochi sânteiară ca un fulger” (denotând mânie greu reţinută) sau „muşchii i se suceau în râsulacestaşi ochii lui hojma clipeau” (dezvăluind crisparea râsului şi neliniştea interioară).Detaliat, este prezentat în biserică prin descrierea înfăţişării exterioare: „. . . era îmbrăcat cutoată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea
 
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
căbăniţă turcească. Nici o armă nu avea alta decât un mic junghi cu plăsele de aur; iar printre bumbiidulămii se zărea o zea de sârmă”.Ultima precizare subliniază caracterul prevăzător al domnitoruluicare se teme – până şi în biserică de un eventual atac al duşmanilor săi.
de către alte personaje
Celelalte personaje îşi exprimă de asemenea, înmod direct părerile: pentru tânărul boier Stroici, Lăpuşneanu este „un tiran cu sânge pângărit”;mitropolitul Teofan îl numeşte „crud şi cumplit”, doar doamna Ruxanda îi găseşte calităţi, adresându-i-se cu apelativele : „bunul meu domn” şi „viteazul meu soţ”.
autocaracterizare
Domnitorul însuşi recunoşte: „. . . m-am arătat cumplitşi rău, vărsând sângele multora”, mărturisire ce, aparent, poartă masca umilinţei, pentru a-i convinge pe boieri de bunele sale intenţii şi pentru a le obţine iertare.
Caracterizare indirectă
Dar, în toată complexitatea sa, figura voievodului se întregeşte prin procedeele caracterizării indirecte, trăsăturile lui reieşind din faptele săvârşite, din atitudini,comportament, din relaţiile cu celelalte personaje.
 prin fapte
 
Încă de la sosirea sa în Moldova, dă dovadă de voinţă şi tenacitate învederea ocupării tronului, hotărât fiind să-şi îndeplinească dorinţa, în ciuda tuturor opreliştilor: „. . .mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt” şi „voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră”rosteşte, atunci când constată împotrivirea boierilor.Ajuns la râvnitul scaun al Moldovei, Lăpuşneanu îşi va dezvălui adevăratele intenţii – să scapeţara de trădători şi „gâlceviri” -, dar pentru aceasta va pustii cetăţi, îşi va însuşi averile boierilor suspectaţi de împotrivire, va ucide pe trădători. Dorinţa lui de răzbunare este mai puternică decâtraţiunea, căci ucide fără să se gândească la consecinţe, cruzimea şi violenţa manifestându-se în voie.Este atât de orbit de gândul că ar putea fi, din nou trădat, încât nu realizează că autoritatea nu poate fiobţinută prin crimă, nici că frica boierilor de a nu fi ucişi nu este cea mai bună stavilă în calea trădării.Uciderea celor patruzeci şi şapte de boieri dezvăluie o cruzime ce se înscrie în sfera patologicului; el pune în scenă un spectacol al groazei, distribuind rolurile de ucigaşi şi de victime,organizând „intrărileşi „ieşiriledin scenă. Construirea piramidei din capetele boierilor ucişimarchează o dezlănţuire demenţială a domnitorului ce trăieşte triumful răzbunării sale.
 prin comportament, gesturi, atitudini 
Alexandru Lăpuşneanu dovedeşte uncomportament imprevizibil, impulsivitatea şi calmul succedându-se fără nici un gest care să anunţeschimbarea dispoziţiei sufleteşti.Este tandru cu doamna Ruxanda, o sărută pe frunte, o îmbrăţişează: „ridicând-o ca pe o pană şi punând-o pe genunchii săi”, pentru ca – imediat ce află scopul venirii sale – să o numescă „muierenesocotită”, reprimându-şi cu greu gestul de a o lovi cu jungherul „spre care mâna sa să îndreptase dinobişnuinţă”.În biserică jură strâmb, iar smerenia lui este prefăcută, căci şi „racla sfântului ar fi tresărit”,când domnul s-a aplecat pentru a săruta moaştele; este, aşadar, sperjur şi ipocrit, jucând o comedie aumilinţei, când le cere iertare boierilor.Elocventă pentru sublinierea altor trăsături ale personajului este atitudinea lui faţă de Moţoc,vornicul însetat de putere. Nu-l iubeşte, dar îl păstrează lângă sine, fiindcă „îi este trebuitor”, ca să-luşureze de „blestemurile poporului”, dovedind, astfel, abilitate politică. Este un maestru în artadisimulării, adresându-se prevenitor lui Moţoc , cerându-i părerea cu privire la uciderea boierilor,trăind satisfacţia de a-l vedea tremurând şi bâlbâindu-se; arâtându-i că-l preţuieşte, îi cere sfatul şiatunci când mulţimea porneşte „zurba”: „. . .îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimeaaceea. Ha, cum socoţi şi dumneata”, deşi întuieşte răspunsul boierului: „M-aşteptam s-aud asemenearăspuns”. Nu iubeşte prostimea, dar este conştient de puterea acesteia, fiind grăitoare, în acest sens,replica: „Proşti, dar mulţi”. „Proşti” ar putea însemna ignoranţi, mojici, simpli, inculţi, cu spirit gregar,dar „mulţi” subliniază intuiţia domnitorului cu privire la puterea ameninţării din partea gloateiînfuriate, agitate, căreia – pentru a o potoli – i-l va „dărui” pe marele vornic. Îşi arată, din nou, firearăzbunătoare, căci îşi bate joc de Moţoc, cu un anumit sadism, prelungindu-i disperarea agonică. Estediabolic, atunci când îl pune pe boierul îngrozit de dorinţa mulţimii revoltate să judece, cerând raţiuniiacestuia acordul pentru propria moarte. Îşi încolţeşte, cu perfidie, victima, dându-i speranţe de salvare, pentru ca lovitura de graţie să fie năucitoare. Cinismul neobişnuit – care răzbate din inflexiunile vociisale ce trece printr-un subit schimb de tonalităţi – se exteriorizeză printr-un dispreţ rece amestecat cu perfidie mascată în solicitudine: „. . . să omor o mulţime de oameni, pentru un singur om, nu ar fi

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->