Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
95Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Comentariu Ion

Comentariu Ion

Ratings: (0)|Views: 5,107 |Likes:
Published by Stoian Marius

More info:

Published by: Stoian Marius on Dec 16, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/30/2013

pdf

text

original

 
Romanul obiectiv
 Ion
de Liviu Rebreanu – romanul obiectivContext teoretic
În literatura interbelică, direcţiile de dezvoltare deosebită a romanului suntreprezentate de Mihail Sadoveanu, scriitor epico-liric, de Hortensia Papadat-Bengescu şi de CamilPetrescu – prozatori ce sondează sufletul, prezentându-l prin analiză psihologică şi introspecţie, deGeorge Călinescu, adept al realismului balzacian, şi de Liviu Rebreanu, considerat întemeietorulromanului obiectiv modern , o dată cu apariţia lui
 Ion
, creaţie epică monumentală, apreciată de laînceput până azi.
Referiţe critice
Astfel, Tudor Vianu consideră că : „Într-o icoană complexă, vie, fărăexuberanţă, bogată în amănunte de observaţie, interesantă prin linia ei generală, d. Liviu Rebreanune-a înfăţişat cu primul său roman,
 Ion
, viaţa românească a Ardealului”.Pentru George Călinescu, „
 Ion
este întâiul roman românesc modern[. . . ] a intuit care e adevăratacale pe care un român poate merge cu sorţi de izbândă”.În sfârşit, Constantin Ciopraga nota: „Rebreanu rămâne un excepţional observator al concretului. [. ..] E înainte de toate un arhitect, un constructor de edificii, nu o dată monumentale, atent la problemele de echilibru şi de perspectivă”.
Concepţia despre roman
Creaţia literară stă sub semnul concepţiei despre literatură a luiLiviu Rebreanu. Acesta mărturiseşte că literatura însemnă pentru el „creaţie de viaţă şi de oameni [.. .].
Creând oameni vii, cu viaţă proprie şi cu lume proprie
, scriitorul se apropie de misteruleternităţii. Nu frumosul, o născocire omenească, interesează arta, ci pulsaţia vieţii. Când ai reuşit săînchizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toatefrazele frumoase din lume” [s.n]. Rebreanu, un anticalofil, consideră, de asemenea, că e mai uşor săscrii frumos decât să te exprimi exact, de aceea nu a fost interesat de „strălucirile artistice” care într-o operă de creaţie se fac în detrimentul mişcării de viaţă. Crezând că opera literară trebuie să fieveridică, prozatorul refuză confesiunea: „M-am ferit întotdeauna să scriu pentru tipar la persoana I”, pe motiv că „intruziunea eului diminuează veridicitatea”.
Enunţarea ipotezei
Înscriindu-se în realism (curent literar apărut în secolul al XIX-lea, acărui trăsătură dominantă este redarea realităţii în mod veridic şi critic), romanul obiectiv sedefineşte ca o operă epică ce prezintă un spaţiu epic real, determinat geografic, şi un timp narativ cedevine procedeu de disciplinare şi factor de structurare a materialului faptic. Acţiunea estecomplexă, cu un fir narativ dezvoltat pe mai multe planuri, prezentând realitatea sub aspecte diferite(social, politic, familial) în mod veridic. Tipologia este socială, personajele puternice (exponenţialesau liant), fiind create ca urmare a unei observări lucide a tipurilor umane caracteristice societăţiivremii, ceea ce îndreptăţeşte încadrarea lor în seria personajelor tipice.Se observă detaşarea totală ascriitorului (naratorul auctorial) de mediile prezentate, de faptele şi întâmplările privite imparţial,atitudinea naratorului fiind echidistantă. Crearea impresie de verosimilitatese realizează prin preluarea unor metode ale ştiinţelor exacte.Stilul este subru şi precis, în concordanţă cu realitateasocială prezentată în roman, ca urmare a impersonalităţii naratorului.
Fundamentarea ipotezei
Romanul
 Ion,
 publicat în 1920, a deschis calea prozei româneştiobiective, având în vedere că, până la apariţia acestuia, specia romanului fusese notabil reprezentatăde Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu şi Ioan Slavici, scriitori tributari fie idilismului, fiesubiectivismului prezent în „demonstraţii” etice.
Proza realist- obiectivă
se realizează prin naraţiunea la persoana a III-a, nonfocalizată. Viziunea„dindărăt” presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate, lasă viaţasă curgă. Naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi, omniprezent, dirijeazăevoluţia lor ca regizor universal. El plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, conform unuidestin prestabilit, cunoscând de la început finalul. De aceea textul conţine semne prevestitoare alesfârşitului fiecărui personaj, care este o victimă a fatalităţii: nu poate ieşi din destinul lui (roman aldestinului). Naratorul înfăţişearealitatea plăsmuită nu ca pe o succesiune de evenimenteimprevizibile, accidentale, ci ca pe un proces logic, cu final explicabil şi previzibil. Înlănţuite
 
temporal şi cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieţii(veridicitate) şi de obiectivitate.Rebreanu dezvoltă o temă socială tradiţională: viaţa satului, dar imprimă romanului său o viziunerealistă asupra acestuia. Satul Pripas oferă călătorului ce pătrunde în lumea rurală întâlnirea cu ocolectivitate umană măcinată de contradicţii puternice între bogaţi şi săraci, dezvălute chiar de laînceput, la horă, unde – în mod normal – ar fi trebuit să fie doar voie bună.Dar într-o societate sătească în care oamenii sunt respectaţi doar în funcţie de avere, de loturile de pământ, de capetele de vite sau de case, armonia idilică este imposibilă, cât timp săracii sunt umiliţişi dispreţuiţi, în ciuda unor calităţi. Şi-atunci apare firesc ura, convertită într-o revoltă aprigă,violentă, distrugătoare deopotrivă pentru revoltat şi pentru cel ce devine obiectul urii.Este cazul lui Ion Pop al Glanetaşului, aflat în conflict puternic atât cu George Bulbuc, feciorul bogat pretendent la mâna Anei, văzută de Ion ca pe singurul mod de a se îmbogăţi, cât şi cu VasileBaciu, chiaburul pentru care el este doar „sărăntocul”, „fleandura”, „tâlharul”.Lumea e aspră, relaţiile dintre oameni sunt dictate de poziţia ocupată în ierarhia colectivităţii săteşti.La hora de duminică, chiaburii sunt ţanţoşi, afişând superioritatea şi siguranţa pe care le-o dăaverea, un exemplu fiind Ştefan Hotnog, care caută „clenciuri” primarului. Săracul AlexandruGlanetaşu nu îndrăzneşte să intre în vorbă cu nimeni, el fiind ca un câine de pripas la uşa bucătăriei.Hora rămâne o expresie a vitalităţii ţărăneşti, dar nu poate ascunde conflicte încheiate prin bătăisângeroase şi dure, precum cea dintre George şi fiul Glanetaşului. Ion nu-şi asumă condiţia de sărac,împotrivindu-se acesteia, premeditând o josnicie care îl îndreptăţeşte să spere că va reuşi. O face peAna să creadă c-o iubeşte, o lasă de batjocura satului, se târguieşte cu socrul pentru pământul ce i secuvine Anei ca zestre, acceptând-o, după certuri straşnice, ca soţie. Nu-l iartă pe Vasile Baciu că l-aumilit în faţa satului şi-şi face un scop din a-l vedea pe acesta fără pământuri.În plus, n-o suportă peAna, pe care o împinge la sinucidere.Prin Ion este înfăţişată întreaga categorie a ţăranilor săraci – care, lipsiţi de avere, trăiesc înumilinţă, fiind dispreţuiţi de cei bogaţi - , fără compasiune, fără idilism, ci în mod detaşat, naratorulfiind ca un observator obiectiv ce „radiografiază” comportamentul ţăranilor fie la muncă, fie înmomente de sărbătoare. Astfel nunta este precedată de un condamnabil târg între socru şi mire, încare viitoarea mireasă nu are nici un cuvânt de spus: „Ana topită de ruşine, plângea înăbuşit,căutând să se facă cât mai mică şi să-şi ascundă pântecele cu mâinile încrucişate, pe care picura înrăstimpuri câte-o lacrimă fierbinte”. Înmormântarea devine un motiv de mândrie pentru săteni:„Zenobia se uita împrejur, parcă s-ar fi mândrit cu frumuseţea de îngropăciune”, pe faţa einecitindu-se nici un sentiment de tristeţe, cum ar fi fost firesc. Dincolo de atitudinile inumane alecelor implicaţi – „Mai bine o omor şi o îngrop; cel puţin ştiu c-am omorât-o eu, pentru că nu şi-aţinut cinstea şi nu m-a ascultat pe mine” va spune Vasile Baciu - , obiceiurile sunt înfăţişate cu odeplină veridicitate: dansul miresei pe bani, în timpul nunţii care ţine trei zile: începe sâmbăta, dupăcare urmează ospăţul la socrul mic, iar a treia zi petrecerea continuă la socrii mari; prezenţastarostelui nunţii, care vorbeşte numai în versuri; bucatele servite la masă de o bucătăreasă care „îşilaudă mâncărurile şi chiuie”; jocul someşenei „piperate”, în care se prind bătrânii şi tinerii;număratul banilor primiţi ca dar, de către naş. La fel, înmormântarea e urmărită de la prohod până lacoborârea sicriului în groapă. Detaliat este descrisă hora, în timpul căreia se descătuşează energiile:„De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someşeana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei [. . .], apoi jocul urmează tăcut, din ce în ce mai sălbatic”. Altefrânturi din viaţa satului indică atenţia lucidă a naratorului, căruia nimic nu-i scapă: o bătaie pentruo fâşie de pământ, o ceartă între părinţi şi fecior, naşterea unui copil pe câmp, o întâlnire nepermisăşi condamnabilă între o femeie şi un bărbat, ambii având familie, „probozirea” în biserică avinovatului ce tulbură liniştea satului, moartea lui Dumitru Moarcăş, spânzurarea lui Avrum,sărutarea pământului de către un ţăran robit patimei pentru glie – sunt secvenţe decupate dinexistenţa ţărănească ce se desfăşoară în spaţiul închis al satului.Aceeaşi veridicitate apare şi în prezentarea conflictelor dintre învăţătorul Herdelea şi preotulBelciug sau dintre români şi unguri. Conflictele politice aduc în discuţie problema renegaţilor. Lipsade orientare politică şi teama de a nu-şi pierde postul îl fac pe bătrânul învăţător să nu voteze cuavocatul român (ceea ce înseamnă trădare) Grofşoru, care pierde deputăţia exact din cauza voturilor date de Herdelea candidatului ungur, Bela Beck, ce se dovedeşte un ticălos. Ajutorul îi va veniînvăţătorului tot de la Grofşoru, care îl încurajează şi-i promite sprijinul, românii simţind nevoia să
 
fie uniţi: „n-am nimic împotriva dumitale, căci eu nu-s răzbunător. . .Şi-apoi, mai ales, suntemromâni, aşa-i?”.Omniprezent fiind, naratorul urmăreşte şi viaţa familială a ţăranilor cu aceeaşi „impersonalitate acamerei fotografice” (Friedman) . Despre cei care trăiesc în armonie –ş dacă vor fi fiind – nu se ştiu prea multe lucruri. De obicei, relaţiile dintre soţi sau părinţi şi copii sunt lipsite de tandreţe; maimult, sunt indiferente, dacă nu încordate şi violente – Vasile Baciu îşi snopeşte fata în bătăi: „Ocălcă în picioare şi o umplu de sânge, urlând şi jurând că mai bine îi pune capul pe tăietor” când aflăcă tatăl copilului pe care-l aştepta este sărăntocul Ion. Acesta îşi bate mama, când crede că nu i-aîngrijit bine copilul : „Se întoarse la ea ca un nebun, îi puse mâna în păr şi începu să-i care la pumnicu sete , răcnind”şi îşi bate tatăl, nd Glanetaşul îi sugerează să fie mai ponderat în timpuldiscuţiilor cu Vasile Baciu. Acesta din urmă îşi respectase nevasta, pentru că, bogată fiind, l-a făcutom cu stare. Viaţa Anei cu Ion se desfăşoară într-o supunere umilă din partea ei şi o agresivitate permanentă din partea lui. nd femeia vine acasă, de la tal ei, plină de nge, cendcompătimire, bărbatul violent, „cu o poftă neînfrânată, ridică mâna şi o lovi greu peste obrazuldrept, şi apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul stâng. [. . .] O mai trăsni însă şi peste ochii ce-l priveau cu spaimă”. Nici urmă de omenie, de tandreţe, de înţelegere în această relaţie. Naratorul este omniscientdeoareca ştie tot ce se petrece în sat, ştie ce fac şi ce gândesc oamenii şi,mai ales, ştie că, pentru toţi ţăranii, pământul e un fel de zeu tutelar, căruia i se închină atât bogaţii,cât şi săracii, pentru că de acesta depinde existenţa tuturor. Deoarece e nevoit să renunţe la pământ,Vasile Baciu îşi bate fata bestial, iar pentru o brazdă de pământ se bat Simion Lungu şi Ion şi pentrucă a irosit pământul îl bate Ion pe tatăl său.Pentru că nu are pământ se mărită Florica cea frumoasăcu George Bulbuc şi pentru pământul care ar putea trece în stăpânirea bisericii intervine înconflictul celor doi preotul Belciug.În romanul obiectiv, apar tipuri inedite de personaje cum este Ion, individul primar, în luptă culumea şi cu sine, având o conştiinţă traumatizată din pricina sărăciei şi a orgoliului ce-l fac sădevină victimă a patimii pentru pământ. Acesta reprezintă problemele unei întregi clase de oprimaţişi poate fi considerat un personaj exponenţial, în timp de Titu Herdelea este un personaj liant,„circulând” dintr-un mediu în altul (şi dintr-un roman în alt roman), conferind unitate planurilor narative paralele, Cu detaşare şi imparţial, naratorul prezintă personaje din diferite medii şi categoriisociale, cu speranţele şi ticăloşia lor, cu onestitatea şi micimea lor sufletească dezvăluită fără voie,cu micile răutăţi şi satisfacţii. Fie că e vorba de Ion, fiinţă brutală, sau de blândul Dumitru Moarcăş,de temătorul Zaharia Herdelea, intelectualul supus convenienţelor, sau de arogantul Zăgreanu, deavocatul Grofşoru sau de ipocritul Bela Beck, de nenorocita Ana sau de fericita Laura, de „renegaţi”sau de patrioţi, de parvenitul ajuns, Vasile Baciu, sau demult prea săraca bătrână din Gargalău, defrumoasa ţărancă Florica sau de frumoasa adulterină Roza Lang, de entuziastul Titu sau decalculatul Căldăraru, aceste personaje sunt observate în mediul lor de viaţă care le determinăcomportamentul şi aspiraţiile, alcătuind o umanitate pestriţă, dar plină de viaţă.
Construcţia şi tehnicile narative
Se observă preferinţa lui Liviu Rebreanu pentruconstrucţia circulară şi simetrică. Alcătuit din două părţi – 
Glasul pământului
şi
Glasul iubirii
- , cecorespund celor două coordonate ale existenţei lui Ion, romanul se deschide cu prezentareadrumului ce intră în sat, după ce era părăsită şoseaua (ca şi cum ar fi părăsită realitatea şi s-ar intraîn ficţiune), şi se încheie cu prezentarea aceluiaşi drum ce iese din sat – rămas neschimbat şicontinuând să trăiască în acelaşi mod – pentru „ a se pierde în şoseaua cea mare şi fără început”. Laintrarea în sat, pe o cruce de lemn învechit, un Hristos de tablă ruginită, cu faţa spălăcită de ploi,„îşi tremură jalnic trupul”, ca şi cum ar anunţa că întâmplările care se vor petrece vor aduce jale şilacrimi, în timp ce, la sfârşit – după ce lucrurile păreau să fi intrat pe făgaşul lor -, Hristosul detinichea, cu faţa poleită de o rază întârziată, „parcă îi mângâia, zuruindu-şi uşor trupul în adiereaînserării de toamnă”.Simetria este vizibilă şi în organizarea părţilor şi capitolelor; de exemplu primului capitol, intitulat
 Începutul 
, îi corespunde ultimul intitulat
Sfârşitul 
. Printr-o tehnică a contrapunctului sunt prezentate, în acelaşi episod, cele două femei atât de importante pentru Ion, căci ele corespund celor două glasuri – al pământului şi al iubirii – care îi guvernează existenţa. Privind-o pe Ana, constatăursuz: „Tare-i slăbuţă şi urâţică, săraca de ea”, pentru ca imediat să-i apară în faţă Florica, „cu faţarumenă”, plină şi zâmbitoare, apropiindu-se „sprintenă ca o ispită”, ceea ce îi provoacă o stare dezăpăceală, dar şi de mulţumire, în acelaşi timp.

Activity (95)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Stefi Nitu liked this
Adi Aioanei liked this
Iulian Paveliuc liked this
Roxana Andreea liked this
Andreea BauBau liked this
Iulia Samulescu liked this
Adriana Sterian liked this
Stoian Lucyan liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->