Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
50Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Morometii

Morometii

Ratings: (0)|Views: 7,120|Likes:
Published by Stoian Marius

More info:

Published by: Stoian Marius on Dec 16, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/25/2013

pdf

text

original

 
Moromeţii
de Marin Preda – romanul realist postbelic
Context literar
Proza noastră realistă, după cum se ştie, începe cu romanul lui Nicolae Filimon,
Ciocoii vechi şi noi
, se conturează ca metodă şi conţinut ficţional prin creaţia luiIoan Slavici (nuvelele şi romanul
Mara
) şi se impune ca o izbândă artistică a genului, în perioadainterbelică, prin opera lui Liviu Rebreanu, reprezentând, după aprecierea exegeţilor, etapa„ realismului dur”.Obiectivitatea şi obiectivizarea, deziderate ale acestui tip de proză, se regăsesc şi în literatura postbelică, ceea ce explică reluarea unor teme tradiţionale (problema ţărănească, istoria, dramaintelectualului), propunându-se noi modalităţi de abordare, evidente în creaţii ca :
 Desculţ 
deZaharia Stancu (1948),
 Nicoară Potcoavă 
de Mihail Sadoveanu (1952),
 Bietul Ioanide
de GeorgeCălinescu (1953) sau
Groapa
de Eugen Barbu (1957).
Enunţarea ipotezei
Apărând şi impunându-se în acest context istoric şi cultural, întreagaoperă a lui Marin Preda stă sub semnul „realismului complex” (Liviu Leonte,
 Prozatoricontemporani
), căci debutează nuvelistic printr-o nouă viziune asupra lumii rurale (
 Întâlnirea din Pământuri
şi culminează cu o cronică a unui deceniu, o mitizare a dragostei pe fondul istoriei (
Cel mai iubit dintre pământeni
).
Concepţia scriitorului despre condiţia literaturii realiste
Ca scriitor care crede încondiţia literaturii realiste, Marin Preda consideră că, în afara unor noţiuni ca
istorie, adevăr,realitate
, proza îşi pierde temeiul şi noima, iar valoarea acesteia constă în modalitatea estetică ce-I permite transmiterea unui adevăr social şi psihologic. Această manieră rezidă într-un stil epic demare densitate, o abordare neaşteptată şi un limbaj „moromeţian”.
Conţinutul romanului
Apărut în 1955 (primul volum) şi întregit în 1967 (prin cel de-aldoilea), romanul
Moromeţii
oferă literaturii şi criticii, în formula monografiei, imaginea satuluiromânesc din Câmpia Dunării, într-un moment de răscruce a istoriei. Romanul familiei Moromete şial colectivităţii rurale narează, în aproape o mie de pagini, evenimentele surprinse de-al lungul unuisfert de secol şi din istoria unei profunde şi simbolice destrămări. „În câmpia Dunării, cu câţiva aniînaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare:viaţa se scurgea aici fără conflicte mari”, iar familia lui Ilie Moromete lupta să păstreze o stare delucruri, singura – credea tatăl – care i-ar fi garantat bunăstarea. Trei băieţi proveniţi dintr-o primăcăsătorie (Paraschiv, Nilă şi Achim), două fete (Tita şi Ilinca) şi încă un băiat (Niculae) ai luiMoromete cu a doua soţie, Catrina, formează mediul familial permanent agitat de tensiuni şi intrigi.Acestea sunt motivate de teama Catrinei că va fi alungată din casă după moartea soţului, de dorinţafiilor mai mari de a-şi face un rost, fiind menţinute şi cultivate de Guica, sora lui Moromete.Primul volum se deschide cu scena cinei tradiţionale şi însumează secvenţe memorabile, cum ar fi plata fonciirii, discuţiile din poiana lui Iocan, secerişul, tăierea salcâmului, jocul căluşului, imagineaşcolii – toate relatate într-o unitate restrânsă de timp şi cu o nesfârşită răbdare epică prin tehnicanarativă a acumulării. Deşi evenimentele se succed cronologic, curgând dinspre un timp „răbdător”spre unul necunoscut, străin şi ameninmţător, al toamnei târzii, al dezastrului, naratorul apelează laun paralelism epic modern şi la
tehnica decupajului
unor scene importante din viaţa familiei şi asatului asupra cărora insistă .Cina de sâmbătă seara din tinda casei Moromeţilor, cu familia toată adunată în jurul mesei joase,rotunde, dominată de statura tatălui aşezat pe pragul odăii, pare un ceremonial atemporal, care vadăinui cât satul românesc. Şi totuşi semnele destrămării unor vechi rânduieli există de pe acum. Ceitrei fraţi mai mari „stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să sescoale de la masă şi să plece afară”. Spre finalul romanului, asistăm, tot sâmbăta, la o altă cină.Acum, la masă mai stă doar tatăl, aplecat îndârjit peste farfurie, în vreme ce copiii îşi mănâncă bucata de pâine „trântiţi prin colţurile tindei”.O altă scenă cu funcţie simbolică şi premonitorie este cea a tăierii salcâmului. Acesta pare o fiinţămagică, martor şi păstrător al atâtor tainice manifestări ale vieţii ţărăneşti nescrise. El face parte dinviaţa familiei Moromete şi din viaţa satului („Toată lumea cunoştea acest salcâm”). Scena tăieriiacestui copac sacru al toposului ţărănesc e privită de sus, detaliile adunându-se într-o gradaresensibilă. Salcâmul pare a se împotrivi asemenea unei făpturi care vrea să trăiască. Căderea lui înzori de duminică, în sunet de clopot şi de litanii înălţate din cimitirul satului, are o măreţie tragică, prevestind declinul unei lumi încremenite în rânduieli străvechi. După prăbuşirea salcâmului,
 
urmează o tăcere de sfârşit de lume. Lipsită de reperul verticalităţii ei, lumea însăşi pare mai mică,mai urâtă, mai tristă: „Acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici”.Printr-o tehnică a contrastului, de-acum evidentă, în ultima parte a romanului descoperim o scenă-replică. Omul rămas în picioare, lângă salcâmul doborât, suferă, la rândul lui, o prăbuşire. Aşezat peo piatră de hotar, Moromete cugetă la viclenia unei lumi care i-a înstrăinat copiii. Singur înimensitatea câmpului, cu capul în mâini, eroul se întreabă, îndurerat, unde şi cum a greşit: „Era cudesăvârşire singur. . .s-ar fi zis că doar el a rămas martor al unei lumi ciudate care a pierit[. . .].Înţelegea că se uneltise împotriva lui şi el nu ştiuse – 
timpul pe care îl crezuse răbdător şi lumea pecare o crezuse prietenă şi plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană 
– iar lumea, trăind înorbire şi nepăsare, îi sălbăticise copiii şi îi asmuţise împotriva lui”. Ca un alt gânditor de laHamangia, personajul moromeţian caută adevăruri, răspunsuri în lumea lăuntrică a cugetului său,descoperind prăpastia dintre iluzii şi realitate. Raporturile sale cu lumea dinafară se vor modificaesenţial: „Dar cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu maifu auzit povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalţi rămăsese doar capul lui de humă arsă. . . şicare acum privea însingurat de pe poliţa fierăriei lui Iocan”.În planul existenţei comunităţii, viaţa satului este surprinsă prin alte destine conturate prin câtevaepisoade epice semnificative. Povestea de iubire dintre
 Polina
, fiica lui Bălosu şi
 Birică 
, ţăran sărac,se încheagă ca o replică evident polemică în raport cu eroii lui Rebreanu, Ion şi Ana. Birică nu esteflăcăul înlănţuit de instinctul posesiunii pământului, neîncercând cu obstinaţie parvină.Semnificativ, el intră în orizontul romanului prin cântec, apropiindu-se cântând de casa fetei pe careo iubeşte. Cuvintele umilitoare ale lui Tudor Bălosu nu-i trezesc dorinţa de a se răzbuna, luându-iacestuia pământurile (ca în
 Ion
), ci durerea sinceră că este dispreţuit doar pentru că nu este bogat. Elo iubeşte cu duioşie şi disperare pe Polina, fiind gata să renunţe la zestrea ei. Fata nu mai este, caAna, victimă a lăcomiei părintelui şi a bărbatului ei, ci femeia aprigă care luptă cu o extraordinarăenergie pentru drepturile sale (îl îndeamnă pe Birică să secere grâul de pe lotul care i se cuvine cazestre, dă apoi foc casei părinteşti).
Ţugurlan
se distanţează şi el (printr-o tehnică a „simetriilor inverse”) de eroul lui Rebreanu. Ca şiIon, Ţugurlan e săracul satului, violent, „arţăgos ca un lup nemâncat”, urând cu stăruinţă „tot satul, pe toţi oamenii”, până când înţelege brusc că există şi un alt mod de a se raporta la lumea în caretrăieşte: contemplarea detaşată, senină a realităţii de la înălţimea gândului. E ca şi cum Ion s-ar desface pentru un răstimp de vraja humei, ca să stăpânească lumea cu puterea minţii. Schimbareaatitudinii lui Ţugurlan faţă de Moromete, în primul rând, dar şi faţă de oamenii din sat, nudiminuează energia personajului. El se răzvrăteşte împotriva autorităţilor din sat, descoperind cămorarul (fiul primarului Aristide) fură din făina oamenilor. Se bate cu morarul şi cu jandarmul, apoimerge de bună voie la închisoare. În volumul al doilea, îl reîntâlnim: convins de Moromete să fie primar, va ocupa postul puţină vreme, fiindcă, solidar cu siliştenii, întârzie voit colectivizareaforţată.O altă poveste este cea a familiei lui
 Boţoghină 
. El se îmbolnăveşte şi este nevoit să vândă din pământ pentru a se îngriji într-un sanatoriu. În absenţa tatălui, cei doi copii, Vatică şi Irina, ies lasecerat, ţinând pasul cu mama lor, Anghelina. Alţi ţărani săraci sunt Ion al lui Miai, Marmoroşblanc,Voicu lui Rădoi, Din Vasilescu.
 În poiana lui Iocan
ei stau mai retraşi, lăsându-i mai ales peMoromete, pe Dumitru a(l) lui Nae şi pe Cocoşilă să vorbească. Aceştia comentează ştirile politice publicate în ziar cu o savoare şi o plăcere nedisimulate. Ei coboară în orizontul lor de înţelegere şide aşteptare realităţi, evenimente, personalităţi dinafara lumii lor ţărăneşti. Luptele din Spania suntraportate la înfrângerea nemţilor la Mărăşeşti, familia regală e comparată cu cea a unui ţăran,acţiunile legionarilor sunt asociate, firesc, cu modul de a se purta şi caracterul lui Victor Bălosu,legionarul din Siliştea-Gumeşti. Cel care însufleţeşte aceste întruniri duminicale este Ilie Moromete,care face un adevărat spectacol din lectura ziarului şi din comentarea ştirilor. Tot el este protagonistul altei scene dramatizate. În faţa lui Jupuitu, perceptorul venit în bătătura Moromeţilor să încaseze „fonciirea”, Ilie joacă o adevărată comedie, strălucind în arta disimulării, delectându-se pe seama prostiei şi a mărginirii celorlalţi. În altă parte a satului se joacă însă un joc ameninţător, prevestind un timp al violenţei şi al abuzurilor; exerciţiile de la „premilitară” sunt însoţite deînjurăturile şi ameninţările învăţătorului Toderici, veneticul care „încerca să-i facă pe băieţi să uitecă sunt flăcăi liberi, care trăiesc în satul lor cum le place”. „Nu se ştie cum se învăţaseră flăcăii să
 
fie înjuraţi şi ameninţaţi cu puşcăria. Învăţătorul făcea acest lucru ca şi când nu el ar fi venit cuaceste obiceiuri în sat”. Altă scenă violentă petrecută în aceeaşi duminică are loc la câmp undeAchim îl bate pe paznicul moşiei.Datoria la bancă, şcoala lui Niculaie, fonciirea, nemulţumirile celor trei fii şi confruntarea permanentă dintre nou şi vechi subminează echilibrul şi unitatea familiei Moromete, culminând cu plecarea băieţilor şi schimbarea radicală a lui Moromete. Astfel, sfârşitul volumului îl găseşte cu„sufletul plin de bucurie”, vânzând din pământul familiei, iar din chipul său de altă dată rămâne„doar capul lui de humă arsă, făcut odată de Din Vasilescu”.Al doilea volum, în care se foloseşte tehnica narativă a rezumatului, plasează acţiunea după cel de-al doilea război mondial, iar protagonistul este Niculaie, ajuns activist de partid. În această calitateeste răspunzător de mersul colectivizării în satul natal, iar latura teoretică a romanului este, astfel,asigurată de polemica tată-fiu. Refuzând să creadă că timpul i-a întins o cursă şi el se află „ultimulţăran de pe lume”, Moromete se retrage din viaţa socială, lăsând loc şi timp pentru apostolatulfiului. După ce susţine cu entuziasm noul proiect social politic, Niculaie conştientizează discrepanţadintre deziderat şi modul injust de aplicare, singura posibilitate de a evita compromisul fiindoportunitatea studiilor care-i permit retragerea la o fermă horticolă. Cu imaginea lui Ilie Morometedin visul fiului se încheie cel de-al doilea volum. Întors în satul natal la un an de la înmormântareatatălui său, Niculaie descoperă, în decupajul de imagini onirice, o dragoste profundă şi reciprocă,ascunsă, în ani, de unul sub scepticism şi ironie, iar de celălalt în spatele unei durităţi afişate. Astfel,în aceasultisecvenţă, chipul lui Moromete este prins în rama visului, îndepărtându-seinsensibil la chemări („Tată, [. . .] unde te duci?”) şi lăsând vieţii un fiu „nemaipomenit de singur”.
Realitatea autobiografipunct de plecare în costituirea lumii şi a personajelor
Aceast este subiectul pe schema căruia se construieşte universul moromeţian, ca organizare umanăşi atitudine faţă de viaţă, un cod al existenţei ţărăneşti, calmă şi disimulată în primul volum,impetuoasă şi arhaică în cel de-al doilea. Punctul de plecare în construirea acestei lumi l-a constituitrealitatea autobiografică, după cum scrie autorul în
Viaţa ca o pradă 
: „. . .nicăieri nu a fost timp încele o mie de pagini al M
oromeţilor 
să povestesc călătoria pe care a făcut-o Niculae (erou a căruicopilărie era a mea)”. . .sau „acest salcâm doborât era singura întâmplare din ceea ce scrisesem ladouăzeci de ani care avea legătură adâncă, neştearsă, cu familia mea”. Ceea ce a rezultat, printransfigurare, este o situare a textului într-o tradiţie a prozei cu tematică rurală, dar şi o înnoire aacesteia la nivelul viziunii şi al tehnicilor narative. Pentru noul tip de ţăran creat de Marin Preda, pământul încetează să mai fie un mobil al luptei, el înseamnă mai mult un mijloc de subzistenţă,este posibilitatea de a fi liber şi de a contempla viaţa ca spectacol. Proiectată pe fondul unei imaginide ansamblu, anume satul Siliştea-Gumeşti, gospodăria Moromeţilor reflectă, în mic, trăsăturileunei lumi arhaice, funcţionând ca un fel de
imago mundi
, în afara căreia orice eveniment saustructură îşi pierde importanţa.
Referinţe critice
Analizând interferenţa temei sociale cu cea a timpului, Eugen Simionsurprindea cel mai bine raportul dintre imaginea dată şi mitul istoriei: „Moromeţii stau sub unclopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor. . .Omul liniştit şi ironic – IlieMoromete – stă, totuşi, pe un vulcan”. De altfel, conţinutul epic şi tematic dezvăluie următoareaexpresie a realităţii: aria Moromeţilor este un teritoriu al dramelor, al împlinirilor aparente şi aldestrămărilor, ţinând de permanenţe ale naturii umane. Procesul istoric al destrămării satuluitradiţional,este prezentat de prozator sub forma crizei reflectate în drama unei familii şi în conştiinţaunui personaj. Intervenţia istoriei în universul considerat de el imuabil degradează treptat fondularhaic, îi modifică brutal structura, codul etic şi filosofic. Dar „
Moromeţii
nu e numai o excelentămonografie a satului. Interesul romanului stă, mai presus de orice, în forţa cu care creează viaţa înmişcare, sculptând chipuri vii, caractere nuanţate” (Dumitru Micu). De asemenea, aceeaşi abilitate aromancierului de a portretiza impune diferenţa de substanţă dintre cele două volume: în primul,scriitorul este preocupat de înălţimile personajelor, de contur şi monumentalitate, iar cel de-aldoilea, sondează adâncimile, latura lor abisală. Fără să excludă dimensiunea instinctuală, MarinPreda conturează, pe fondul derulării epice, portrete de ţărani inteligenţi, capabili să conştientizezeşi să trăiască dramele existenţei proprii sau ale clasei. În viziunea romancierului, eroul nu estenumai un participant la evenimente, el este un factor ordonator al lumii evocate, un semn alrepetabilului în natura umană. Comunitatea rurală deţine, astfel, ţărani înstăriţi, mijlocaşi şi săraci,exponenţi ai îndeletnicirilor fundamentale (fierar, cizmar, negustor, morar, pândar etc.), dar şi ai

Activity (50)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Melisa Vanelore liked this
Nicu Domide liked this
Alin Cristian liked this
Ghinea Tamara liked this
BiancaMaria96 liked this
Lungu Dan-Raducu liked this
Craciun Minodora liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->