Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
474Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Nuvela Istorica Alexandru Lapusneanu

Nuvela Istorica Alexandru Lapusneanu

Ratings:

3.71

(7)
|Views: 63,168|Likes:
Published by Stoian Marius

More info:

Published by: Stoian Marius on Dec 16, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

01/15/2014

pdf

text

original

 
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Nuvela istorică
 Alexandru Lăpuşneanu
de Costache Negruzzi
 
Context teoretic
 Nuvela (cuvânt provenit din italianul
novella
) este una dintre speciileepice în proză, în care sunt narate întâmplări desfăşurate pe un singur fir epic, generate de un conflict puternic, în centrul căruia se situează un personaj complex. Se cunoaşte o diversificare a speciei, înfuncţie de tematică, aşa se vorbeşte despre nuvela istorică, romantică, realistă, psihologică,fantastică. Dar nici o creaţie nu se poate încadra strict într-un tipar; de aceea, o nuvelă istorică saufantastică poate fi şi romantică, o nuvelă realistă poate fi şi istorică sau psihologică. În literaturaromână se vorbeşte despre această specie o dată cu apariţia nuvelei
 Alexandru Lăpuşneanul,
 publicatăîn primul număr al
 Daciei literare
(1840), pentru a ilustra una dintre direcţiile prezentate în programulacesteia, „ Introducţie” , conceput de Mihail Kogălniceanu, şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei.
Enunţarea ipotezei
Urmarea programului a fost apariţia unor opere literarecare să corespundă obiectivelor. Printre acestea se află şi nuvela istorică
 Alexandru Lăpuşneanul 
,având şi caracter romantic, o reită a speciei, mapunct de referiă pentru nuvelisticaromânească.
Referinţa critice N
uvela lui Negruzzi, prozatorul despre care Mihai Eminescu scria atâtde expresiv: „
 Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne/ Căci sub mucedele pagini staudomniile române [. . .]/ Zugrăveşte din nou, iarăşi, pânzele posomorâte/ Ce-arătau faptele crunteunor domni tirani, vicleni”
,s-a bucurat de
 
aprecieri binemeritate. Astfel, Nicolae Iorga o consideră o
„mare naraţiune istorică dramatizată, un mare tablou al istoriei româneşti din veacul al XVI-lea[. . .]Viaţa de zbucium, de patimă sângeroasă, de tragedie violentă şi sălbatică a celui mai expresiv dintreurmaşii lui Petru Rareş e apariţia în scene de teatru, cu dialogul firesc, avâdn în el înţelepciuneromânească îndătinaşi mireasmă de trecut 
”. Sugestivă este şi observaţia lui Alexandru Piru:
 Alexandru Lăpuşneanu este o desăvârşită creaţie de valoare uneversală. Nu se poate închipui un portret mai viu într-un număr mai mic de gesturi şi cuvinte memorabile, într-o compoziţie mai simplă  şi în decoruri mai puţine. Fugura eroului e romantică. Eliminând fatalitatea cronicarului, Negruzzi l-a făcut credibil, fără a-l deposeda de aerul demoniac, fantastic, torţionar”
.
Fundamentarea ipotezei -Realitate istorică- ficţiune
Autorul valorifică atât cronica luiGrigore Uerche, cât şi pe aceea a lui Miron Costin, din care preia chipuri, fapte şi întâmplări, uneledintre acestea abătându-se de la adevărul istoric, dar contribuind la sporirea dramatismului construcţieiepice. Astfel, lui Moţoc – care fusese decapitat în Polonia, împreună cu alţi boieri, pentru uneltireîmpotriva hatmanului Vişonevchi (ce a fost asasinat) – i se atribuie sfârşitul boierului Batişte Veveli,omul de încredere al domnitorului Alexandru, fiul lui Iliaş. Scena de răzvrătire a maselor populare ce pretind în nuvelă, capul lui Moţoc s-a petrecut în realitate în timpul lui Iliaş-Vodă.Prin urmare, fapteatestate documentar se regăsesc în nuvelă alături de altele – tot veridice, dar preluate din perioadeistorice diferite; în felul acesta, abaterile de la realitatea consemnată sec în cronici se dovedesccreatoare în planul construcţiei, ce câştigă prin îmbinarea acestor scene demne de relevat. Se impune,astfel, o disociere între adevărul istoric reţinut de cronici şi ficţiunea artistică (opera literară), ceînfăţişează chipuri memorabile şi întâmplări „tari”, menite să impresioneze.
Tema nuvelei
este reprezentată de evocare celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu, într-o perioadă istorică în care luptele pentru tron însemnau vărsare de sânge. Moldova celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea devine un spaţiu ficţional în care guvernează un domnitor tiran, pentrucare obişnuinţa de a ucide – la început, pentru a se răzbuna – devine patimă şi plăcere. 
Construcţia subiectului
Nuvela are
o structură clasică, simetrică,
fiind alcătuitădin patru capitole ce pot fi considerate acte cu mai multe tablouri ale unei drame în care eroii stau subsemnul tragicului.
Motourile
fiecărui capitol atrag atenţia asupra faptelor esenţiale, având funcţieconstatativă sau anticipativă, marcând şi dezvoltarea gradată, tensionată, a faptelor într-o înlănţuirelineară logică, din care se pot desprinde şi momentele subiectului.Primul moto reia o replică din răspunsul dat de Lăpuşneanu boierilor veniţi să-i ceară sărenunţe la tron, cuvintele ascunzând o ameninţare subtilă, anticipând atitudinea faţă de boieri: „Dacăvoi nu mă vreţi, eu vă vreu”; al doilea moto se referă la o apostrofare exprimată de o jupâneasă văduvă
 
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
 – ce exprimă dorinţa mulţimii dezlănţuite de a-l pedepsi pe Moţoc, boierul vinovat de împilare:„Capul lui Moţoc vrem”; în sfârşit, al patrulea moto cuprinde ameninţarea voievodului, care trezit dinletargie se vede îmbrăcat ca un călugăr şi numit „fratele Paisie”, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu” sunt cuvintele ce exteriorizează atitudinea necruţătoare a domnitorului, obişnuit  poruncească şi să fie temut, faţă de toţi cei pe care îi simte duşmani. Construcţia nuvelei este simetrică,aceasta debutând cu intrarea în viaţa Moldovei a voievodului şi sfârşind cu ieşirea lui din viaţa ţării, prin moartea tragică aflată sub semnul blestemului. Simetrice vor fi şi motourile: primul şi ultimul îiaparţin lui Lăpuşneanu, marnd începutul şi sfârşitul domniei şi contrazicând faptele: cândpuşneanu le spune boierilor „eu vreu”, este evident nu-i vrea, nici nu-i iubeşte,comportamentul său ulterior dovedind ură; când îi ameninţă „pre mulţi am să popesc şi eu”, nu va va„popi” pe nimeni, el fiind cel popit, adică ucis. Al doilea şi al treilea moto constituie intervenţii verbalestrăine, venite din afară, cu trimiteri premonitorii la destinul personajelor implicate, căci doamnaRuxanda va ajunge să dea „samă” în faţa lui Dumnezeu, iar Moţoc îşi va pierde capul Acţiunea este
clară
şi se bazează pe
conflictul bine evidenţiat 
dintre domnitor şi boierii care-l trădaseră în primadomnie şi-l siliseră să părăsească tronul Moldovei.
Naratorul omniscient
şi
naraţiunea la persoanaa III-a
definesc
perspectiva narativă obiectivă
a nuvelei.
Timpul narativ
este
cronologic
, bazat perelatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un
trecut istoric
, iar 
spaţiul narativ
este real:Moldova secolului al XVI-lea .
Incipitul
este reprezentat de informaţia cu caracter istoric despreŞtefan Tomşa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă.
Modalitatea narativă
se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea, cu câteva excepţii, a acestuiade evenimente.
Momentele subiectului- Expoziţiunea
. Sub motoul „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu. . .”, careeste şi primul
episod
al nuvelei, naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanu înMoldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul ţării. Prima dată fusese izgonit de cătreDespot-vodă printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucisde către Ştefan Tomşa care „acum cărmuia ţara”. Alexandru Lăpuşneanu izbutise să adune oşti turceştişi venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni „pre răpitorul Tomşa” şi de a-şi lua înapoi scaunuldomnesc, „pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri”. De aici reiese
conflictulputernic
între fostul domnitor şi boierii trădători. Împrejurările şi succesiunea la tron a domnitorilor,aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie
fapte reale
consemnate de
istoria Moldovei 
.Aceiaşi boieri care-l trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape degraniţă: vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Aceştia vor să-l convingă sărenunţe la tron, deoarece „ţara este liniştită”, iar „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.
Intriga este bine evidenţiată
, Lăpuşneanu fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldoveirăspunde boierilor, cu ochii scânteind „ca un fulger”: „
 Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu
[. . .] şi dacăvoi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [. . .] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursulîndărăpt”.
 Desfăşurarea acţiunii 
. Boierii încearcă să-l convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelândla formule patriotarde privind „biata ţară”, interesându-se ironic cu ce va sătura el „lăcomia acestor cete de păgâni?”. Cu o ură imensă şi cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanu le răspunde cusatisfacţie nedisimulată: „cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţilaptele ţării, dar a venit vremea să vă mulg şi eu pre voi”.Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă păcălit detertipurile boierului, pe care-l ştie „învechit în zile rele”, deoarece îl trădase „pre Despot, m-ai vândutşi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa”. Cu toate acestea, Lăpuşneanu îi promite să-l cruţe, pentru că îi efolositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că „sabia mea nu se va mânji în sângele tău”.Al doilea
episod
are ca moto „
 Ai să dai sama, doamnă!. . .”
şi începe cu înscăunarea luiLăpuşneanu, care este primit de norod „cu bucurie şi nădejde”, însă boieri sunt înspăimântaţi, fiindconştienţi că poporul „îi urăşte”, iar noul domn „nu-i iubeşte”.Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanu este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în afară deHotin, cu scopul de a stârpi „cuiburile feudalităţii”, apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le iaaverile şi le taie capetele, „la cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [. . .],capul vinovatului se spânzura în poarta curţii[. . .] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lualocul”.
 
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica „bunului Petru Rareş”, înspăimântată decruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile.Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase
„Ai să dai samă,doamnă!”
, pentru că „bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii”. Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi „un leac de frică”.Prin
flash-back 
, naratorul inserează o scurtă biografie a doamnei Ruxanda, cu trimitere directăla
hronică” 
, din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş, rămăseseorfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediserăincapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanu îi tăiase acestuia nasulşi se căsătorise el cu fiica „bunului Petru Rareş”, ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie.
 Punctul culminant 
începe odată cu al treilea capitol, care are ca moto „
Capul lui Moţocvrem. . .”
. În acest
episod
,
secvenţa
de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a personajului .Alexandru Lăpuşneanu „făcuse de ştire tuturor boierilor” să participe împreună la slujba de laMitropolie, după care erau cu toţi invitaţi „să prânzească la curte”, cu scopul de a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanu venise la biserică îmbrăcat „cu toată pompadomnească” şi după ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-a închinat pe la icoane[. . .], a sărutat moştelesfântului”, a rostit un discurs emoţionant la finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte „pre boieri să vie ca să ospeteze împreună”.Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri„se bucurau de o schimbare” care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi„din sudoarea ţăranului”.Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi, „adunându-se boierii, 47 lanumăr”. Spre sfârşitul ospăţului, descris
detaliat
de narator, la semnul domnitorului, „toţi slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se „năpustiră cu săbiile în ei”. Privindmăcelul, vodă râde satisfăcut, Moţoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac domnitorului,deşi „simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind”, deoarece „patruzeci şi şepte de trupuriceau pe parchet!”.
Scena
este de
factură romantică
prin violea faptelor şi imaginiloimpresionante.În acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri, „dasălarmă pe la curţile boierilor”, aşa că o mulţime „de norod, tot oraşul”venise la porţile curţii domneşti.Lăpuşneanu trimite pe armaş să-i întrebe „ce vor şi ce cer” şi-şi exprimă faţă de Moţoc pornirea de „ada cu tunurile în prostimea aceea”. Moţoc este de acord, deoarece dac-au murit atâţia boieri, „nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici”. Întrebată ce vrea, „prostimea rămase cu gura căscată”,deoarece ei venisefără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acuma când încep să-şi strigenemulţumirile: „Să se micşoreze dăjdiile! [. . .]Să nu ne mai jefuiască![. . .]Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Moţoc!”. Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige. „
Capul lui Moţoc vrem!”
. Moţoc,înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii Domnului, jurându-se să ridice o biserică,„să postesc cât voi mai avea zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!”. Imediat însă în contradicţie cu smerenia anterioară îl roagă pe vodă să pună „tunurileîntr-înşii. . .Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!”. Vodă îi răspunde cu sânge rece:
„Proşti, dar mulţi,
[. . .] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?” şi profitând deaceastă situaţie, Lăpuşneanu îl dă pe Moţoc norodului care se repede asupra lui şi-l sfâşie, vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia lui să se fi mânjit de sânge, aşa cum îi promisese.Linşarea Boierului Moţoc este o altă
scenă
de
 factură romantică
prin imaginea violentă a mulţimii,care s-a repezit asupra lui ca „o idră cu multe capete[. . .] şi într-o clipală îl făcu bucăţi”.Lăpuşnenu pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei,„după neam şi după ranguri”, făcând o piramidă de „patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful căreia seîncheia prin capul unui logofăt mare „. Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul defrică promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia totfemeie [. . .], în loc să se bucure, ea se sperie”.
 Deznodământul 
coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: „
 De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu. . .”
. Timp de patru ani Lăpuşneanu îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxandaşi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: „scotea ochi, tăia mâini, ciuntea şiseca pe carea avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi pe Stroici, pecare nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se disting

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->