Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
195Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Romanul Subiectiv Ultima Noapte de Dragoste, Intaia Noapte de Razboi

Romanul Subiectiv Ultima Noapte de Dragoste, Intaia Noapte de Razboi

Ratings:

4.29

(7)
|Views: 21,938 |Likes:
Published by Stoian Marius

More info:

Published by: Stoian Marius on Dec 16, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/29/2014

pdf

text

original

 
Prof. Maria Monalisa Pleşea
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 
de Camil Petrescuroman modern subiectivRepere teoretice
În contextul literaturii interbelice, Camil Petrescu a fost un scriitor controversat,după apariţia romanelor 
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
şi
 Patul lui Procust 
, pentrucă acestea au surprins prin noutatea creaţiei şi originalitatea formulei literare. George Călinescu, deexemplu, s-a arătat intrigat de „disproporţia” care stă la baza primului roman amintit: „. . .partea adoua pare independende cea dintâi(părere îmită şi de Şerban Cioculescu). PompiliuConstantinescu regretă că „d.Camil Petrescu nu s-a hotărât să facă două romane distincte, unul deiubire şi de analiză, altul de evocare dramatică a războiului”, în timp ce confratele Liviu Rebreanuscria că „o cochetărie l-a făcut să întrebuinţeze o construcţie relaxată, cu mai multe planuri, cu dozăride mici mistere nerezolvate”.Descoperindu-i pe Bergson şi Husserl, Camil Petrescu a fost cucerit de concepţia acestora privitoare lafenomenul literar urmărit în contextul larg al problemei cunoşterii, iar după ce l-a citit pe MarcelProust, i-a dedicat un studiu, în care afirma: „. . .proustianismul devine, aşadar, o
necesitate
înrevoluţionarea prozei moderne”. Concepţia sa despre roman va avea în vedere convingerile pe care le-a căpătat în perioada de pregătire a creaţiilor care vor constitui „modelul” Camil Petrescu.După Bergson, lumea cunoaşte o evoluţie într-un timp rupt de materie, numit durată pură, duratăsubiectivă, ce presupune dilatare şi comprimare a timpului în funcţie de trăirea individului: or, peaceastă „trăire” pune accent prozatorul, trăire care determină „conflicte şi ciocniri, căci în afaraacestora nu există destin, iar fără destin, nu există roman”.Husserl, fondatorul fenomeologiei, consideră că din realitate trebuie reţinută „esenţa ideală” şi propunestudierea fenomenelor conştiinţei, căci „trăire în afara conştiinţei nu există”, ceea ce pare a-l fi convinsşi pe prozatorul român. Această aplecare a lui Camil Petrescu spre ştiinţele contemporane a fostobservată de Tudor Vianu, care a scris: „. . .răsfoiesc cărţile lui Camil şi mă conving că întreaga lume afiguraţiei sale stilistice i-o pun la îndemână matematicile, fizica şi chimia, cu paralelele, diagonalele,cu iradiaţiile, cu nucleele, cu triunghiurile [. . .], cu feeriile lor siderale”.Concepţia despre roman a lui Camil Petrescu, expusă în
Teze şi antiteze,
în
 Noua structură şi opera luiMarcel Proust 
şi
 Addenda la Falsul tratat 
, ţine, deci, de toate aceste determinări care i-au „dictat”aspiraţia spre autenticitate, spre documentul pur, către structurile obiective ale lumii, din intimitateacărora a obţinut întotdeauna noi grupări, după cum afirma acelaşi Tudor Vianu.
Enunţarea ipotezei
-
Caracteristici ale romanului subiectiv
Aşadar, romanulsubiectiv al lui Camil Petrescu se va caracteriza prin cristalizarea conţinutului pe o pasiune, fiindmonografia unui sentiment, a unei experienţe de viaţă. În acest caz, creaţia are caracter monovalent; carezultat al unei experienţe trăite, romanul se înscrie în mărturisirea autorului: „. . .mi-am propus să nudescriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce cred, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea cegândesc eu. Din mine însumi nu pot ieşi [. . .]. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”. Din aceastăcredinţă rezultă autenticitatea, căci „un scriitor e un ins care exprimă în scris, cu o liminară sinceritate,ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă lui şi celor pe care i-a cunoscut sauchiar obiectelor neînsufleţite”. Autenticitatea e acum posibilă, în locul realismului precar şi inaderent,aceasta devenind „una din valorile necesare şi specifice ale epocii noi”. Prezenţa persoanei I în relatare presupune un subiectivism accentuat, paginile romanului destăinuind confesiuni tulburătoare, legate deexperienţe trăite, de sentimente. Apare, din nou, ecuaţia subiectiv-obiectiv, scriitorul subliniind faptulcă „duioşia, idilicul şi pitorescul sunt înlocuite cu analiza lucidă” şi că subiectivitatea este, în fond, orealitate a cobştiinţei. În felul acesta, se ajunge la altă trăsătură a prozei camilpetresciene, şi anumetrăirea în conştiinţă, aceasta dând măsura tuturor lucrurilor, căci prin trăirea în conştiinţă omul îşilămureşte sufletul şi viaţa. Romancierul va mărturisi în acest sens: „. . .singura realitate pe care o pot povesti este conţinutul meu sufletesc, realitatea conştiinţei mele”. În plus, timpul cronologic esteabolit în favoarea fluxului memoriei, ceea ce duce la discontinuitate temporală pe care o argumentămcu o altă mărturisire: „Memoria mea nu funcţionează – când funcţionază involuntar – după un plancare să coincidă cu regulile învăţate la estetică, ale perfectului roman clasic[. . .]. Nu e cu putinţă camemoria noastră involuntară să funcţioneze după asemenea plan. În mod simplu, voi lăsa să sedesfăşoare fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai când povestesc o întâmplare îmi aduc aminte, pornind1
 
Prof. Maria Monalisa Pleşea
de la un cuvânt, de o altă întâmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză şi povestesc toatăîntâmplarea intercalată [. . .]. O memorie puternică se colorează aşa de intens afectiv, că nu se risipeşteîn formale asociaţii de senzaţii”.Personajele, fluctuante, contradictorii şi imprevizibile, implică grave probleme de conştiinţă, se lasă antrenate de pasiuni, se identifică şi ard o dată cu acestea, păstrându-şinealteraluciditatea, care sporeşte voluptatea reală: „. . .câluciditate, atâta conştiinţă, câtăconştiinţă, atâta pasiune şi, deci dramă”.Camil Petrescu vorbeşte de un pesonaj-pisc „care urmează fluctuaţiile conştiinţei, aşa cum înălţimilealpine, implicând mai jos toate modurile topografice normale, nu se pot realiza cu esenţe decât înconvulsiuni ameninţătoare de stânci, gheaţă şi zăpadă perenă”; structura epică dovedeşte o „solidaritatefuncţională” (Mircea Zaciu). În ciuda construcţiei aparent dezordonate(includerea amintirilodisparate, a unor scrisori, fragmente de jurnal, poezii, articole din presa vremii) în această „nouăstructură”, realitatea este prezentă în planul conştiinţei, cu accent pe durata concretă şi pe semnificaţii,unitatea de perspectivă a romanului fiind asigurată de „centrarea structurii în conştiinţa naratorului”.Aceste caracteristici ale romanului modern subiectiv se vor regăsi în romanele amintite, observaţiilenoastre având în vedere doar 
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
.
Referinţe critice
În romanul amintit, analiza îşi asociază, după necesităţi, reacţiile unui poet, tensiunea unui dramaturg, o ardentă mişcare cerebrală. Niciun alt romancier din epocă n-aacordat atât spaţiu „explicaţiilor de aspect filosofic, erudiţiei, trăsătură ce conferă de altminteri ostrânsă unitate operei în ansamblu” (Constantin Ciopraga)
Structura romanului
Creaţia este alcătuită din două părţi ce explică titlul, urmărinddouă experienţe de viaţă – dragostea şi războiul – şi analizând două sentimente – gelozia, provocată deo dragoste mai presus de fiinţă, şi frica de moarte, resimţită de erou, Ştefan Gheorghidiu, pe front.Acesta, ca toţi eroii camilpetrescieni, este de o inepuizabilă complicaţie sufletească, reflexiv, sensibil,cu o viaţă interioară reprezentată de reacţii neaşteptate şi de stări febrile, ilustrând convingereaautorului că ceea ce se conturează ca important pentru individ este trăirea în conştinţă.Cuvântul „ noapte” repetat în titlu redă incertitudinea, iraţionalul, nesiguranţa şi absurdul.Cuvintele prima şi ultima subliniază faptul că cele două experienţe sunt capitale pentru erou, deoarece ele n-ar trebui să lipsească din formarea sa. Naratorul este protagonistul romanului, perspectiva narativă fiind subiectivă şi unică (trăsătură aromanului modern de tip subiectiv). Naratorul omniscient, obiectiv şi naraţiunea la persoana a III-a(specifice romanului tradiţional, obiectiv) sunt înlocuite în romanul modern de tip subiectiv, prinnaratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv internă / viziunea „împreună cu”. Naraţiunea la persoana I presupune existenţa unui narator implicat (identitatea între planul naratoruluişi al personajului). Punctul de vedere unic şi subiectiv, al personajului-narator care mediază între cititor şi celelalte personaje, face ca cititorul să cunoască despre ele tot atâta cât ştie şi personajul pricipal.Însă situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, intrepretate, analizate. Reprezentarea epică neutră a unoevenimente exterioare (în romanul tradiţional) face loc reprezentării unei proiecţii subiective în planulconştiinţei naratorului (în romanul modern subiectiv).Prin monolog interior, Ştefan Gheorghidiu analizează, alternând sau interferând, aspecte ale planuluiinterior (trăiri, sentimente, reflecţii) şi ale planului exterior (fapte, tipuri umane, realţii cu alţii).Textul narativ este structurat în două părţi precizate în titlu, care indică temele romanului, în acelaşitimp cele două experienţe fundamentale de cunoştere trăite de protagonist: dragostea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate (dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela), partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul primului război mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua parte valorifică jurnalul de campanie al autorului(
„Toate întâmplările din volumul doi le-am trăitiaievea, alături de regimentul meu. Toate personajele mele există şi trăiesc sau au trăit, însă modificatedupă legea mea interioară”
), articolele şi documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate.Unitatea romanului este asigurată de unicitatea conştiinţei care analizează efectele celor douăexperienţe în plan interior şi de două artificii de compoziţie: primul capitol şi scena dintre cle două părţi ale romanului, cântecul de la răspântie de drumuri (topos simbolic), care contopeşte „
chinurileiubirii mele de oraş şi chinurile adunate, ca o drojdie, în sufletul ăsta obştesc de răspântie
2
 
Prof. Maria Monalisa Pleşea
Romanul debutează printr-un artificiu compoziţional: acţiunea primului capitol ,
 La Piatra Craiului înmunte
, este posterioară întâmplărilor relatate în restul Cărţii I. Capitolul pune în evidenţă cele două planuri temporale din discursul narativ :
timpul narării
(prezentul frontului) şi
timpul narat
(trecutul poveştii de iubire). În primăvara lui 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiuasistă la popota ofiţerilor, la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflatdin presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie declanşeazămemoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cuEla.
Fundamentarea ipotezei
N
aratorul-personaj
îşi analizează viaţa sentimentală
cu luciditate
,notând febril – ca într-un jurnal – ceea ce a simţit şi a trăit din experienţa iubirii, de la apariţia acesteia până la declin. „
 Disecându-şi” sufletul 
, eroul şi dezvăluie trăirile de la început, când simţea
milă 
 pentru Ela, care era în stare să-l aştepte oricât, întâmpinându-l cu ochii înlăcrimaţi, dar fericită. Apoiorgoliul îi este satisfăcut că cea mai frumoasă studentă de la „franceză şi română” îl iubea, fără să facăun secret din asta. Învaţă şi el să o iubească, dar dragostea lui trece de limita obişnuită. Superior lumiicăreia nu i se poate adapta, Gheorghidiu simte că experienţa lui erotică trebuie să atingă absolutul. Vamărturisi, contorsionat sufleteşte: „Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupraceluilalt” sau înfierbântat ca în delir: „O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. [. . .]Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie [. . .], pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, şitreptat îţi trebuie prezenţa ei zilnică. Toate planurile ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei”.După primirea unei moşteniri, intrând în „societatea înaltă”, Ela se schimbă, mai ales după ce-l cunoşte pe Gregoriade, categoric inferior lui Gheorghidiu, având doar atuul eleganţei şi al stăpânirii artei de adansa. Cu surprindere, eroul îşi „redescoperă” nevasta, care nu mai avea nimic din perioada în care„ameţind totul, această iubire înflorea fără seamăn, cum înfloresc sălbatic, în luna mai, nimfelelujerilor de crin”. Atitudinea Elei îl surprinde, îl nedumereşte şi îi trezeşte gelozia, care va deveni sursalui de suferinţă.
 Abolind timpul cronologic
, eroul se lasă în
voia fluxului memoriei
amintindu-şi, maiales, acele întâmplări ce-i adâncesc durerea sufletească, pe care şi-o analizează cu sinceritate (amintindde mărturisirea autorului: „Nu putem cunoaşte nimic absolut decât răsfrângându-ne în noi înşine, decâtîntorcând privirea asupra propriului nostru conţinut sufletesc” sau”Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I [. . .] din mine însumi nu pot ieşi”) şi cu luciditate, ca şi cum i-ar fi făcut plăcere să-şirăsucească în rană un cuţit. E cazul excursiei la Odobeşti, în timpul căreia încearcă să-şi maschezedurerea provocată nu numai de Ela, care dansa „de la genunchi până la piept greu şi cald lipită de el[Gregoriade]” în timp ce el îşi simţea coşul pieptului devastat de şerpii vii ascunşi sub cămaşă”, ci şifaptul că el însuşi s-a înşelat cu privire la nevasta lui, despre care crezuse că toate bucuriile şi durerileei nu pot veni decât de la el. Când refuză să se întoarcă împreună acasă de la o altă ieşire cu „banda”,eroul se răzbună, dar răzbunarea nu-i aduce alinarea şi începe s-o caute „cu o tristeţe de moarte însuflet”, cu impresia că totul e gol în jurul lui. Analizându-şi trăirile, constată că „femeia aceasta [Ela]era
a mea
în mod exemplar, unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii, peste toate devenirile, amândoi, şi avem să pierim la fel , amândoi”. Împăcarea e urmată de o altădespărţire, după ce Gheorghidiu se întoarce neanunţat de la Azuga, unde era concentrat. Descriereasuferinţei e făcută în termeni sugestivi ce
notează reacţii fizice şi sufleteşti
: „. . .un pustiu imens, unnucleu de dureri”; „. . . aş fi vrut s-alerg, să strâng sticlă spartă în pumni, să încerc orice, numai să potfărâmiţa din noaptea care mă despărţea de zorii zilei”; „. . .mi-era teamă că voi înnebuni până-n zori”;„. . . era ca un doliu adânc şi dureros”.
Sondându-şi adâncimile sufleteşti
, eroul mărturiseşte cu aceeaşiluciditate cauzatoare de suferinţă: „Simţeam din zi în zi, departe de femeia mea, că voi muri, căcidurerile ulceroase deveniseră de nesuportat. Slăbisem într-un mod care mă despera, căci făcea odovadă obiectivă că sufăr din pricina femeii şi, oricât aş fi vrut să ascund cu surâsuri rănile orgoliuluimeu, nu mai puteam izbuti din cauza asta”. Împăcările sunt trăite ca o beţie de dureri amaretransformate în bucurii tari. Suferinţa cauzată de incertitudine, de neputinţa de a afla adevărul oscileazăîntre acuză şi scuză, între bănuială şi iertare, între învinovăţire de adulter şi dezvinovăţire.
 Introspecţia
este rapidă şi nervoasă (spre deosebire de cea a lui Proust), sentimentele dezvăluite fiind diverse, dar  provocând aceleaşi manifestări dureroase: „Din tot corpul mi s-a scurs sângele”; „Stăteam părăsit, paralizat, fără să pot gândi nimic”. Atunci când are certitudinea că Ela îl înşală, după întâlnirea de laCâmpulung, deci i se relevă adevărul despre femeia iubită, care îl făcuse să simtă, din cauza geloziei,în sine „o fierbere de şerpi înveninaţi”, hotărârea de a se despărţi e definitivă.
 Iubirea trăită ca
3

Activity (195)

You've already reviewed this. Edit your review.
Cristian Falon liked this
1 thousand reads
1 hundred reads
Stefi Nitu liked this
Mihaela Bugan liked this
Daniella Ionella liked this
Galatanu Dragos liked this
Alexandru Cimpu liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->