P. 1
Marketing Politic in Alegerile Locale din 2008 la Arad - SORIN TROCAN

Marketing Politic in Alegerile Locale din 2008 la Arad - SORIN TROCAN

Ratings: (0)|Views: 1,812 |Likes:
Published by Sorin Trocan
Candidaţii partidelor în alegerile locale din 2008 pentru Primăria Aradului şi-au asumat un risc enorm: campania negativă promovată le-a atras o reacţie negativă din partea electoratului. Gheorghe Falcă a fost victimizat, iar electoratul a fost cel care a decis. În urma campaniei negative, au existat voci în rândul electoratului care au susţinut sloganul: „Toţi au furat, dar măcar Falcă a făcut ceva şi pentru noi”.

În acest volum am analizat un caz concret de tânăr politician român care având în spatele său o structură bine pusă la punct a reuşit o premieră în Aradul post-decembrist: a convins arădenii să-l voteze de două ori, fiind unicul primar post-revoluționar al Aradului cu două mandate. Prezentarea este cu atât mai actuală cu cât ne apropiem de momentul unui nou proces electoral, în anul 2012, când fotoliul de primar al Aradului va fi din nou în joc. Analiza modelului de succes folosit de Gheorghe Falcă în anul 2008 poate fi utilă pentru orice candidat care se va lansa în cursa electorală
în anul 2012.

Sorin Trocan

More info:

Published by: Sorin Trocan on Apr 19, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF or read online from Scribd
See more
See less

07/10/2013

pdf

original

1
 
 Cuprins
 
Introducere
Comunicarea politic
ă
în campania electoral
ă
s-a dovedit a fi esen
ţ
ial
ă
pentruoamenii politici. Ei trebuie îns
ă
s
ă
în
ţ
eleag
ă
c
ă
în urma realiz
ă
rii unei bunecomunic
ă
ri cu jurnali
ş
tii politici, mesajul ajunge la electorat nealterat. Jurnalistul estecel care poate influen
ţ
a prin interpretare, reinterpetare, chiar trunchiere, modul în caremesajul politic ajunge la public. Presa este considerat
ă
inamicul public al multor  politicieni români.În acest volum am analizat un caz concret de tân
ă
r politician român care avândîn spatele s
ă
u o structur 
ă
bine pus
ă
la punct a reu
ş
it o premier 
ă
în Aradul post-decembrist: a convins ar 
ă
denii s
ă
-l voteze de dou
ă
ori, fiind unicul primar post-revolu
ț
ionar al Aradului cu dou
ă
mandate. Prezentarea este cu atât mai actual
ă
cu câtne apropiem de momentul unui nou proces electoral, în anul 2012, când fotoliul de primar al Aradului va fi din nou în joc. Analiza modelului de succes folosit deGheorghe Falc
ă
în anul 2008 poate fi util
ă
pentru orice candidat care se va lansa încursa electoral
ă
în anul 2012.Aradul este un ora
ş
din vestul României, cu 158.975 aleg
ă
tori înscri
ş
i pelistele de vot în campania electoral
ă
pentru alegerile locale din 2008. Spre deosebirede alte ora
ş
e, aici nu s-a putut impune o anume
„re
 ţ 
et 
ă
de partid. Ar 
ă
denii s-auconsiderat întotdeauna europeni
ş
i nu uit
ă
adesea s
ă
spun
ă
c
ă
ei sunt mai aproape deViena decât de Bucure
ş
ti. Gheorghe Falc
ă
, primarul de dou
ă
mandate al Aradului aîn
ţ
eles foarte repede acest lucru
ş
i s-a adaptat. Este un politician tân
ă
r, despre careunora le place s
ă
afirme c
ă
are principala calitate de a fi finul lui Traian B
ă
sescu.Falc
ă
a demonstrat c
ă
de
ş
i nu este ar 
ă
dean get-beget, a în
ţ
eles mai bine ca al
ţ
icontracandida
ţ
i ar 
ă
deni ce vor ar 
ă
denii: mai pu
ţ
ine vorbe
ş
i mai multe fapte. De câ
ţ
ivaani întreg ora
ş
ul este un
ş
antier, iar cartierele tradi
ţ
ionale de case au început s
ă
arateca de la
„ora
 ş
”.
Când a preluat fotoliul de primar al Aradului, în anul 2004, Aradulera un ora
ş
canalizat într-o propor 
ţ
ie de 55%, iar acum, a ajuns la 99%. În 2004, înArad erau 400 de str 
ă
zi neasfaltate, acum acestea sunt extrem de pu
ţ
ine
ş
i vor fiasfaltate în totalitate în 2011, dup
ă
finalizarea lucr 
ă
rilor de introducere de re
ţ
ele degaz
ş
i canalizare. Falc
ă
a beneficiat de sprijinul unor importante firme de consultan
ţă
,care, se pare, l-ar fi consiliat
ş
i pe na
ş
ul s
ă
u, Traian B
ă
sescu, pe când era primar alCapitalei. A
ş
a a început proiectele, a ob
ţ
inut banii
ş
i au început lucr 
ă
rile. La un3

Activity (36)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
valerianeacsu liked this
Magdici Lavinius liked this
Magdici Lavinius liked this
Magdici Lavinius liked this
Adriana Sandu liked this
Ioanes Anemona liked this
Bianca Măriuţ liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->