Sisteme agroalimentare SA=ansamblu de agenti economici aflati in interactiune dinamica, participand direct/indirect la crearea unor fluxuri de bunuri si servicii

orientate spre asigurarea alimentatiei unei populatii date. Rolul SA: - asigurarea securitatii si sigurantei alimentare ale populatiei; - contribuie la crearea PIB-ului; - aport la unitatea unor resurse umane; - stimuleaza productia in sectoarele economice care ii asigura diversi f ; - integrarea unei tari in schimburile internationale de bunuri agroalimentare. In SA exista un nr foarte mare si divers de agenti economici (exploatatii agro, societati de stocare si distributie, intreprinderi de procesare si comercializare a produselor agro, institutii financiare). Functia SA presupune si manifestarea unor relatii care sa includa proiecte de reglare, de ajustare structurale si de parteneriat. Relatii: de colaborare (acelasi nivel de operare), de piata, de concurenta. Schimburile dintre ag ec si deschiderea catre mediu fac sa circule fluxul de bunuri, servicii si de bani. Stadii ale SA: Privind in timp si in spatiu SA a trecut prin mai multe stadii si anume : agricol, de tranzitii, agroindustrial, agrotertial. Trasaturi ale stadiilor: 1)Stadiul agricol: - corespunde unei economii de autosubzistenta cu un canal scurt; - consumatorii sunt producatori ai propriei hrane; -transformarea si comercializarea produselor agricole sunt limitate, negative (inexistente); -se spune ca astazi este specific tarilor cel mult putin avansate, de mai putin de 700$ PIB/an (tari rurale) 2)Stadiul de tranzitie : - inceputurile sale tin de aparitia unui sector comercial; - se dezvolta prelucrarea artizanala a materiilor prime in afara agriculturi; -e legat de fluxurile comerciale si finite; -a aparut in perioada Renasterii (aparitie Italia); -intalnit la majoritatea tarilor in curs de dezvoltare (venituri slabe 700-2800$ PIB/an/cap) 3)Stadiul agroindustrial: - se regaseste in putine tari ale lumii; -se considera ca e atins atunci cand valoarea bruta creata in industria de procesare depaseste pe cea din agricultura -industriile alimentare au trecut de la o productie de masa valorizand activitatea lor in preturile produselor alimentare; -se observa o puternica crestere a consumatiilor in restaurante (se dezvolta urbanismul, schimbari ale modelului de consum); -se regasesc in tari cu venituri ridicate (Franta din 1992). 4)Stadiul agrotertial : - marcat de preponderea societatilor agroalimentare; - consumul in restaurante; - incepera anilor 80 SUA.

Niveluri de activiate in SA : agicultura; industria agroalimentara (masa de integratori); comertul cu produse agroalimentare; industriile si societatile care furnizeaza SA consumuri intermediare si bunuri de echipament; importuri si exporturi; consumatorul (produse proaspete). Componentele SA : intreprinderea agroalimentara; filiere de produse; dimensiunea energetica a SA (transformatorii de energie); dimensiune tehnologica (modul in care se observa produsele agricole vegetale si animale ; produsele pescuitului si acvaculturii; produsele agroindustriale; alte produse bioalimentare rezultate din biomasa neagroalimentara).

Intreprinderea in domeniul agoralimentar Pe masura dezvoltari ec-sociale modalitatile sub care produsele agricole sunt puse la dispozitia consumatorilor s-au diversificat. Este urmarea faptului ca unele dintre ele in totalitate/partial, sunt supuse in prealabil unei productii de prelucrare: in afara exploatatiilor agricole sau chiar si in interiorul unei exploatatii (microintegrarea /autointegrare). In plus s-a diversificat si imbunatatirea formei de prezentare. Prelucrarea si prezentarea produdelor agricole si respectiv alimentarea revine in principal intreprinderilor din industria agroalimentara. In SA formele de activitate specifice sunt realizate in diferite entitati sociologice care se deosebesc intre ele din punct de vedere tehnic al organizarii produselor transformatoare, al tehnicilor de productie, dar si al raporturilor sociale dintre componentii lor. Privita ca o unitate organizatorica intreprinderea este: utilizatoare de resurse; sursa de bogatie; detinatoare de putere economica; domeniu de exercitare al managementului. In intreprinderea agroalimentara: -se aloca si se combina functia de productie, pe criterii economice si ecologice, sub actiune umana directa/indirecta pentru a se obtine produse; -au loc proiecte motivationale: salarii, venituri (pt furnizori, dividente, dobanda), de functiile ei fiind interesate multe persoane si organizatii din exterior; -se manifesta relatii de colaborare (componentii interactioneaza si comunica pt realizarea de obiective), dar pot sa apara si relatii conflictuale intre salariati si manager, salariati si patronat; -este loc de exercitare a puterii, detinatorii acesteia luand decizii care se transmit si urmand a fi aplicate; -este un sistem deschis aflat in relatie directa cu mediul ambiant.

Particularitati ale intreprinderilor: -e o intreprindere cuprinsa de industria alimentara (ramura a industriei prelucratoare); -pt desfasurarea activitatii se adreseaza unui univers agricol, care la randul sau prezinta particularitati, aspecte variate privind structura de productie, de exploatatie, privind fenomenele sociale; -relatiile se desfasoara direct/indirect; -activitatea lor, pe materii prime agricole, resimt influentele variatiei nivelului productiei agricole; -in aceasta intreprindere multe produselor sunt biologice, ceea ce se intampla in industria alimentara putanduse aprecia cel putin partial ca fiind o prelungire a agiculturii; -actiuni in domeniul produselor,intreprinde agralimentara are posibilitatea de diversificare a produselor; -activitatile ei sunt influentate si de participarea ofertei de materii prime: unele sunt perisabile la o serie dintre ele oferta se ragaseste in perioade scurte (sezoniere), iar cererea este esalonata/ decalonata; -specificul activitatilor intreprinderilor este determinat si de schimbari intervenite in modelele de consum si circuitele de distributie: organizarea pietei asigurand pozitionarii unui produs pe piata tinand seama de crearea unei marci proprii, ambalarea si impachetarea produselor cmerciale. Unele dintre aceste particularitati isi pun amprenta asupra functionarii intreprinderilor, utilizand capacitatea de productie, performantele economice, exercitarii managementului, demerarii unei afaceri, ele putand sa reprezinte fi premise de la care se porneste.

Intreprinderea agroalimentara romana si subsisteme socio-ecnomice: Exista o mare diversiune de intreprinderi create, fie inainte de 1989, fie dupa prin initiativa privata. Ele se diferentiaza de intreprinderile din alte ramuri prin felul productiei obtinute, destinatia acestora, caracteristicile comune de ordin tehnic si tehnologic ale produselor de productie. Regasim intreprinderi: de morit(panificatie); de prelucrare si conservare a fructelor si legumelor; pt fabricarea zaharului; de producere a uleiurilor si a grasimilor vegetale; prelucrarea carnii si a laptelui. I) Din punct de vedere al proprietatii, ele fac parte din : a) sector privat (prin privatizare, initiativa privata); b) capital partial/total de stat. II) Dupa marime pot fi: a) IMM-uri; b) intreprinderi mari. Pana in 1996 singurul criteriu dupa care intreprinderile erau incadrate in IMM-uri il reprezenta nr de salariati. Comisia Europeana (1996) redefineste IMM-urile luand in considerare 4 criterii : 1) nr total de angajati; 2) volumul anual al CA; 3) totalul activului bilantier al intreprinderii; 4) dreptul de proprietate. Prin legea 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvltarii IMM-urilor cu modificari ulterioare (tinand seama de recomandarile Comisiei Europeane), IMM-urile sunt definite ca acele intreprinderi care indeplinesc cumultativ urmatarele caracteristici: -nr mediu anual al salariului mai mic de 250 (Ns); -realizand CA anuala neta de pana la 50 mil Euro echivalent in lei (CAAN). In functie de aceste criterii IMM-urile se clasifica in: 1) Microintreprinderi (Ns<=9 , CAAN/AT<=2mil euro echivalent in lei) 2) Intreprinderi mici (Ns 10-49 , CAAN/AT<=10mil euro echivalent in lei) 3) Intreprinderi mijlocii (Ns 50-249 , CAAN/AT<=50mil euro echivalent in lei) Dupa criteriul relatiei lor cu alte intreprinderi raportata la capital/drept de vot detinute si al dreptului de a exercita o influenta dominanta, IMM-urile se impart in: (legea 346/2004) 1.Intreprinderi autonome; 2.Intreprinderi partenere; 3.Intreprinderi legate. IMM-urile se caracterizeaza prin: - puternic dinamism (rata inalta de dezvoltare); -creatoare de locuri de munca; -reprezinta un potential de creativitate; -contribuie la realizarea coeziunii sociale; -mai multa flexibilitate in adaptarea la mediul ambiant. Daca avem in vedere sezonalitatea obtinem materii prime de natura agricola, ca si posibilitate de depozitare si de pastrare a acestora, unele intreprinderi au : a)functionare continua (in timpul anului Ex. Cele de morarit); b)functionare sezoniera (lucreaza parte a anului Ex. Fabrici de conserve de fructe si legume). Acesta genereaza probleme : - gradul de utilizare a capacitatii de productie in cursul anului; - permanentizarea fortei de munca; -aprovizionarea cu materii prime pe o perioada mai mare si buna lor depozitare si conservare Masuri ale functionarii sezoniere: - dezvoltarea unor metode de conservare, congelare, liofilizare, deshidratare; - producerea de produse complementare; - asigurarea unui aparat de productia a carei capacitate sa permita absorbirea varfului de incarcatura; - prelucrarea primara a unor materii prime (sfecla de zahar, cartofi, fructe), pastrarea lor ca produse semi-fabricate.

Intreprinderea agroalimentara organizare structurala (exercitarea functionarii, mai simpla sau mai complexa, in functie de marimea lor este redata prin organigrama). In structuri complexe exista: - organisme de management participativ; - functii manageriale (manageri generali, sefi de departament); - componente operationale (sectii). Ele alcatuiesc subsistemul operational al intrerinderii si prezinta interes asupra: modul in care se utilizeaza materiile prime; calitatea produselor obtinute; scurtarea pe cat posibil al ciclului de productie diminuand in acest caz cheltuielile; - componente functionale pt diverse activitati: financiar-contavile, marketing, resurse umane, vanzari; - componente cu atributii speciale: controlul financiar, asigurarea calitatii. Intreprinderea agroalimentara si mediul ambiant: Intreprinderea agroalimentara functioneaza intr-un ansamblu de conditii de natura economica, sociala, politico-institutionala, demografica, educationala, ecologica -> mediul ambiant. Componenta acestuia influenteaza intreprinderea sub multe aspecte : - constituire; - dezvoltare(strategii); - faliment. Acest mediu trebuie cunoscut (studii de diagnosticare) pt a se sesiza influentele prezente si previzibile ca urmare a modidificarilor/schimburilor intervenite in componentele lui.

Managementul intreprinderilor agroalimentare Pe baza tipurilor de unitati existente, in agricultura, in industria alimentara, in domeniul distributiei si al consumului produselor alimentare, se pot identifica mai multe subsisteme socio-economice. Functiuni Subsisteme Socio-Economice Casnic-Artizanat Industrial Productie - exploatatii agricole de subzistenta si -exploatatii agricole familiale semi-subzistenta comerciale; -societati agricole comerciale private (legea 31/1990); -societati agricole (legea 36/1991). Transformarea -transformarea casnica-artizanala -societati comerciale private de diferite agroindustriala tipuri din industria agralimentara Distributia alimentara -distributia familiala, piete traditionale - societati comerciale private Consum -consum in exploatatii de subzistenta -consum individual, si semi-subzistenta; -restaurante, -autoconsum. -colectivitati Constituirea in timp a unor cooperative (pt activitati din amon si din aval de exploatatii agricole) ar conduce la aparitia subsistemului cooperatist, intalnit in componenta Sistemului Agroalimentar in alte tari. Delimitand subsistemele soci-economice s-a facut mai mult din punct de vedere al cerintelor teoretice. Din punct de vedere practic granitele nu sunt riguros delimitate, putand sa apara relatii intre componentele celor doua subsisteme.

Intreprinzatorul Trecerea de la economia de piata a marcat in planul initiativei economice mutarea acesteia, in mare masura, de la nivelul central la cel al componetelor societatii. S-a propus astfel o decatusare a acestei initiative, indivizii putand sa actioneze in sensul demararii unei afaceri, inclusiv in domeniului producerii de bunuri agroalimentare. Este vorba de manifestarea spiritului intreprinzatorului (antreprenorial, si de inovatie). Cele doua domenii ale actiunii umane au relevanta deosebita pt progresul economic, fiind in atentia atat a teoriei, cat si a celor care se manifesta in aspectele lor practice. Succesul in sensul cresterii economice depinde si de munca. Se apreciaza insa ca aceasta trebuie insotita si de alte trasaturi ale functiei umane: initiativa si mobilitatea intelectuala, capacitatea de adaptare, de a sesiza si fructifica oportunitatile din mediul ambiant. Pare vedifica afirmatia ca natiune a carei membrii poseda pe langa harnicie indemanare-n munca, staruinta statorniciei in activitatea desfasurata, un dezvoltat spirit al afacerilor, are mai multe sanse de a ajunge pe drumul prosperitatii. In perioada interbelica, pana in anul 1990, initiativa privata era slab reprezentata, aproape inexistenta, ca urmare, dupa anul amintit, spiritul antreprenor apare oarecum ca un element de noutate. De altfel, poate, nu intamplator incercarile de a trata spiritul antreprenor, intreprinzatori, pornesc adesea de la intrebari ca : ce este intreprinzatorul?, ce il caracterizeaza si ce il motiveaza?. Intreprinzatorul este o persoana fizica sau un grup de persoane care isi asuma sarcina infiintarii, gestionarii, organizarii, si conducerii unei afaceri la care participa capitalul sau si sau capitalul atras. Intreprinzatorul cunoaste mai multe acceptiuni: - o persoana care isi accepta riscuri si incertitudini; - un inovator; - un lider industrial; - un proprietar de firma. Intreprinzatorul joaca un rol extrem de important in noul tip de economie, dar si in alte domenii ale societatii. Nu ne putem imagina ca toti indivizii unui neam sunt toti intreprinzatori. Din punct de vedere sociologic, indivizii sunt unici. Ei au potentialitati, deschidere catre nou, asumarea riscurilor, atitudini. Si acolo unde ea exista, aceasta aptitudine se poate manifesta in grade diferite. Inseamna ca un intreprinzator trebuie sa intreprinda anumite trasaturi sis a aiba un comportament psihologic specific. Este vorba de o persoana ca manifesta, pe baza unor trasaturi de personalitate, inteligenta, formare, inclinare spre acte de creare in domeniul de fata al bunurilor material agroalimentare, urmand satisfacerea unor nevoi proprii, dar si neni ale unora din mediul ambient. Din acest punct de vedere el se deosebeste de manager ( un alt personaj cu rol important pt dezvoltarea economica), care se ocupa de dirijarea si functionarea productiei intreprinderilor existente urmarind sa le asigure profitabilitate ridicata. Intreprinzatorul -> creaza Managerul -> gestioneaza Trasaturile intreprinzatorului : -initiativa in ceea ce priveste infiintarea unor intreprinderi; -inovatie; -modificarea modului de efectuare a unor activitati; -disponibilatate la efort; -atasament fata de lucruri noi; -vointa deosebita; -perseverenta si dedicarea scopului urmarit; -personalitate puternica; -dorinta de a face lucruri neincercate; -sesizarea oportunitatilor; -comportament psihologic adecvat intreprinzatorului; -comunicare. Riscurile asumate sa fie calculate, actiunea efectiva trebuie sa fie precedata de calcule fundamentale de evaluare si riscuri de catre intreprinderi sau mai degraba de firme (experienta mai multa).

Motivatia intreprinzatorului: este cuprinzatoare putand include dorinta de a lucre pt propria persoana, de a fi propriul manager (independent), situate inaintea castigului banesc. Libertatea de a lua decizii prin implicarea in toate aspectele afacerii, dorinta de a se angaja intr-o munca creatoare elimina activitati de rutina, aplicarea unr cunostinte dobandite in perioade anterioare, punerea in practica a unor pasiuni mai vechi. In acest context, al motivatiei complexe, amintim unele puncte de vedere formulate pe baza de cercetare, care sustin ca prima motivatie nu o constituie banii. In primul plan sunt trecute elementele motivatiei de felulul celor de mai sus. Mai mult se considera ca intreprinzattorii care sunt motivate in primul rand de bani nu constituie o categorie de intreprinzatori care vor prezenta reale perspective pt success. Mai este subliniat faptul ca atitudinea unor intreprinzatori nu e orientate spre reinvestirea profitului, ci pt consumul in scop familiar. Se spune ca acest lucru e consecinta a lipsei de educatie economica si a neintelesului valorii de baza a activitatii de intreprinzator. Factori de aparietie a spiritului intreprinz: genetici, familiali, educationali, calitati manageriale, cultura economica sic ea generala, capacitate de comunicare, comportament in afaceri. O problema care se ridica aici se refera la rolul trasaturilor native si raportul dintre ele si cunoasterea dobandita in urma educarii in spirit antreprenorial a diversilor indivizi. Factoriu de manifestare a spiritului intreprinzator. : - Individul insusi : Experienta si cunostiintele btinute dintr-o activitate anterioara ; dificultatile de a continua la un loc de munca; insatisfactiile generate de activitatea pe care desfasoara ; nevoia de independent ;indemnul din partea unor semeni de a fi intreprinzator; parcurgerea unui stadiu de formare antreprenorial . - Mediul ambient mai mult\mai putin permisibil pt derulare - Amplificarea volomului infrmatiilor si posibilitatea de accesarea a acestora - Natura afacerii si in mod particular a intreprinderii ce poate fii creata - Exista aparitia unor oportunitati de afaceri - Patrunderea si dezvoltarea in societate a alementelor de cultura antreprenoriala favorizate de perioada de formare si de contractele cu culturile I domeniu existente in alte tari. Factorii potrivnici manifestarii spiritului intreprinzatorului si al crearii de noi intreprinderi : - Un factor inhibant ar fi inexistenta capitalului, precum si riscul specific al oricarei afaceri; - tipul de mediu ; - starea economica a tarii - marimea ratei dobandei la credite si masura in care exista accesul la credite - dificultatile demersului - reticenta unor membrii ai societatii fata de cei care au reusit. Crearea unei intrep: in perioada de trecere la economia de piata s-au creat numeroase intrep, de regula IMM.Crearea lor solicitata mai multi factori : - asigurarea functionarii si dezvoltarii economiei: nevoia de a imprima vitalitate si dinamism economiei - lupta impotriva somajulul (crearea de noi locuri de munca) - cererea care se manifesta pe piata fata de un anumit produs - punerea in valoare a unor resurse sporind oferta de produse agroalimentare - trecerea la economia de piata a solicitat crearea de intreprinderi. Exista si factori care favorizeaza crearea de noi intreprinderi : - exista legislatie alegerea formei juridice a intrep 31/1990 ; - politici guvernamentale - politicile financiare, fiscalitate, impozite, rata dobanzii la credite - crearea mediului de afaceri. Se mai pot avea in vedere: extinderea consultantei, existenta traditiei si a experientei locale referitoare la producerea unor produse agroalimentare, intensificarea actiunilor. Demarearea unei afaceri, materializata intro intreptindere presupune avansarea unui capital, creativitate, idei, eforturi intelectuale, responsabilitatea solicita o fundamentare riguroasa ca un prim pas spre asigurarea succesului. E un demers complex care solicita rezolvarea nr problemelor juridice, organizatorice. In acest scop e necesar un studiu de fezabilitate, iar pt definirea mai buna a afacerilor se realizeaza un plan de afaceri.

Manag activitatilor din intep agroalimentare Exercitarea managementului IA are printre premise si cunoastrea procesului de productie, ciclului de productie si a tipului de productie. Procesul de productie: cunoaste definitii mau mult/mai putin cuprinzatoare. Uneori e considerat cu fabricatia. Fabricatia consta in numai o parte a productiei, ea constand in exploatarea mijloacelor aflate la dispozitie in asa fel incat pornind de la materiile prime agricole sa se ajunga la produse finite in cele mai bune conditii de calitate, de cost si de termene de livrare. Procesul de productie = totalul procesulor de munca, a celor tehnologice si naturale, care contribuie la obtinerea produselor cere reprezinta obiecte de activitate ale intrprinderii. Procesul de munca se exercita asupra materiilor prime, materiale utile obtinerii PF cu ajutorul mijloacelor tehnice intervenind in mod direct/indirect muncii omului. Procesul tehnologic = totalul operatiunilor prin care are loc transformarea directa a MP, materialelor, marcand trecerea acestora spre PF. Intervin si procesele naturale de durata diferite in decursul carora au loc modificari chimice, biologice a produselor aflate in prelucrare . Regasim in ind alim : a) procese naturale : - de fermentatie( a vinurilor, a branzeturilor, a prod lactate) - maturarea a unor produse ( grau) b) procese biologice : - incoltirea orzoaicei pt bere Avem de aface cu o productie hibrida ( procesele industriale si procesele naturale).

Ciclul de productie = timpul care se scurge de la inceperea procesului pana la obtinerea PF. In ind alim structura ciclului e asemanatoare cu cea intalnita in industrie, in general fiind formata din perioada de lucru si timpul de intreruperi. In unele IA perioada de lucru include pe langa durata ciclului operativ si a proceselor auxiliare si pe cea a proceselor naturale. Procesele naturale prelungesc ciclul de productie ceea ce influenteaza cresterea cheltuielilor si a costurilor unitare, reducerea vitezei de rotatie a cap circulat, gradul de utilizare a capacitatii de productie. Prelungirea ciclului nu se poate compara cu fenomenul intalnit in alte ramuri industriale, dar el exista si are impact negativ aupra performantelor economice ale intreprinderilor in cauza. Cercetarile stiintifice in domeniu au o anumita contributie in sensul scurtarii ciclului de productie, fara a dauna calitatea. Tipul de productie = e o stare organizatorica si functionala a intreprinderii determinata de nomenclatura produselor volumului productiei ce urmeaza a se obtine, grupurile de specializare al intreprinderii si al compartimentelor operationale si de modul in care se deplaseaza de la un loc de munca la altul MP, materialele, semifabricatele asupra carora se actioneaza. Potrivit continutului tipului de productie se identifica: tipul de Q de masa, de serie, individual. In functie de tipul de productie mangementul exercita diferite metode de organizare a productiei si a muncii, programarea activitatilor de intreprindere, pregatirea fabricarii noilor produse de evidenta si control al productiei. a) tipul de Q de masa : presupune producerea unei nomenclature reduse de produse in mod neintrerupt si in cantitati mari/f mari ; e regasit in intreprinderea de moararit, producerea berii, uleiuri vegetale ; reprezentativitatea sa ridicata in ind agroalim se datoreaza faptului ca prod obtinute se adreseaza unui consum de masa, productia urmand sa aiba aceeasi caracteristica; acest tip permite specializarea produciei ceea ce favorizeaza introducerea mecanizarii si automatizarii in procesul de productie, are loc o specializare a resurselor umane, care au o califacare si o productivitate ridicata. b) ipul de Q de serie : specific intreprinderii ce fabrica o nomenclatura mai redusa / mai larga de produse in mod periodic in loturi/ serii mijlocii ; se regasesc in producerea unor conserve de legume, fructe. c) tipul de Q indivudual : presupune ca intreprinderea sa fabrice o noua nomenclatura larga de produse in conditii reduse/unice ; in cea alimentara ( inductriala) regasim f rar acest tip.

Manag activitatii de baza: Activitatea de baza e cea care se refera la obtinerea produselor care au rol in definirea obiectului de activitate al intrprinderii si are stransa legatura cu misiunea acestuia regasita in strategie. Este vorba de manag unei activitati in care se aloca si se combina functia productie pt a se obtine anumite cantitati dintrun produs\mai multe prduse la termenele stabilite si cu caracteristici calitative corespunzatoare pt satisfacerea cererii consumatorului pentru a fi conpetitive pe piata. In activitatea de baza intervin prin prin decizii managerii aflati la diverse neveluri ierarhice si implicit in diferie compartimente functionale si operationale. Ei urmaresc crearea conditiilor de diferite feluri ( achiziitioanarea MP, asigurarea si pregatirea mijloacelor tehnice, a fortei de munca) necesare productiei si apoi asigurarea coordonarii eforturilor spre realizarea obiectivelor. In IMM deciziile se iau de patronul- manager-unic decident. El se implica in toate aspectele actvitatii intreprinderii. Deciziile unipersonale pot fi marcate de riscul rationamentului unic, in plus s-ar putea sa nu fie detinute suficiente cunostiinte mangeriale, sa fie scapate din vedere anumite aspecte ale activitatii, urmare a unui cmportament selectiv al decidentului. Varietatea intreprinderii din ind agroalim, diversitatea produselor si a tehnologiilor imprima un anumit specific asigurand conditii concrete de desfasurare a productiei. FUnctiile mangerilae se pot regasi prin activitati mangeriale si a cmpartimentelor functionale. Colaborarea dintre manag general si managerii aflati la diverse niveluri ierarhice este utila actionand potrivit competentelor si respectiv ei acopera prin decizie toate componentele activitatii de baza. Fiind vorba de regula de intreprinderi cu productia de masa, organizarea acestora se face in flux, mai mult se intalnesc liniile de Q automatizate sau linii tehnologice de aceeasi natura. Managementul in acest stadiu al activitatii este cel operativ si se presupune ca au fost asigurate conditii prealabile pentru declinul procesului de productie. Prin decizii curente se va asigura derularea activitatilor din subsistemul oprational al intreprinderii potrivit programului prestabilit urmarind obtinerea produselor.O mare pondere in activitatea curenta o detine pregatirea productiei.

pregatirea productiei = ansamblul de masuri interdependente adoptate de intreprindere care se refera la crearea si asimilarea in fabrica a unor produse la imbunatatirea unor produse aflate in fabrica, la introducerea tehnicilor noi, si a celor mai avantajoase metode de organizare a productiei. In acest stadiu intervine gandirea, conceptia si actiunea pt a crea conditii necesare trecerii la obtinerea produselor.Pregatirea productiei se bazeaza mult pe experienta, pe repetabilitatea unor operatii cand are loc reluarea producerii unui produs. Pot intervenii elemente de perfectionare menite sa imbunatateasca conditiile de obtinere a produselor. Cand e vorba de trecerea la producerea unui nou produs, activitatea de pregatire trebuie sa fie mai complexa determinata de ineditul operational. Preocuparile vor fi indreptate spre conceperea produsului, spre elemente de natura tehnologica, compozitia produsului si dozarea componentelor, producerea unor monstre, verificarile fiind repetate. Toate acestea sunt apanajul functiei de cercetare dezvoltare a intreprinderii. Pregatirea poate fi tehnica si material organizatorica. Pregatirea tehnica e etapa in care porninduse de la ceea ce urmeaza a fi fabricat ( sortimente, cantitati). Aceasta inseamna completarea documentului tehnologic elaborat prin activitati de cercetare proiectare a produselor si cuprinde procese tehnologice cu indicarea fazelor, aconditiilor care se cer a fi realizate, a succesiunii, cerinte fata de mijloace tehnice necesare, materii prime, materiale necesare cu indicarea conditiilor de calitate , a consumului specific si calitatea prescrisa pt produsele finite. Pregatirea tehnica a productiei tine seama de estimarea cererii de consum, posibilitatea de a asigura MP, rezultatele unor prognoze tehnice si economice cu referire dupa caz la randamentul in prelucrare, consecinte specifice, cheltuieli, preturi ale diferitelor produse, incidenta acestora resimtindu-se asupra componentelor tehnologiei dar si a rezultatelor tehnice.

Pregatirea materiala = crearea efectiva a conditiilor prevazute de desfasurarea fabricatiei. Are ca principale domenii: asigurarea mijloacelor tehnice, asigurarea MP si a materialelor, asigurarea utilitatilor si apersonalului. a) Asig mijloacelor tehnice : inainte de declansarea productiei se cere ca mijloacele tehnice sa fie pregatite prin procurarea unor mijloace tehnice , eliberarea suprafetelor de lucru si de depozitare, asigurarea conditiilor de igiena potrivit normelor si prescriptiilor legale. b) Asig MP si a materialelor : sunt necesare numeroase actiuni avand in vedere specificul obtinerii acestora in agricultura. Se iau in vedere : asigurarea de MP si materiale cu referire la : indetificarea furnizorilor : societati de distrbuire a MP, SC / SC agricole ; contractarea MP ( negocieri , calitate, preturi ) ; eleborarea graficului de livrareaprovizionare ; transport,primirea, receptinarea si depozitarea MP Pregatirea MP si a materialelor : invechirea vinului pr fabricarea coniacului si a vinurilor sampanizate ; maturarea graului ; conditinarea semintelor oleaginoase ; spalarea fructelor si legumelor utlizate la obtinerea conservelor. crearea unor loturi omogene de materii prime, prin amestecare, cupajare, selectionare. Pregatirea surselor si a cailor de asigurare a utilitatilor necesare are in vedere factul ca in desfasurarea productiei intervin cantitati importante de diferite utilitati.Asigurarea lor si cheltuielile pe care le genereaza, in functie de modalitatile utilizarii, surse provenite sau procurate din afara, influenteaza costurile la care se obtine productia. Pregatirea utilitatilor e o preocupare zilnica si revine unor compartimente de natura tehnica ale intreprinderii. Probleme mai deosebite apar mai cu seama la inceputul campaniei cand sunt activitati sezoniere si in introducerea in productie a noilor sortimente. Pregatirea so asigurarea personalului : specificatia costului cu indicarea cerintelor fata de ocupantii lor; necesarul de persoane pe profesii si specializari ; programarea in timp a asigurarii cu personal.

Manag activitatlor auxiliare si de servire. acestea asigura o serie de utilitati si de servicii menite sa faciliteze obtinerea produselor care constituie domeniul de activitate al intreprinderii. Privita ca sistem intreprinerea agroalimentara nu poate functiona fara existenta unor subdiviziuni specifice si fara ceea ce fac ele. a) manag asigurarii si al utilizarii energiei : pentru asigurarea si urmarirea utilizarii energiei in intreprinderi se constituie subdiviziuni specializate in domeniul mecano-energetic. Lor le revin sarcini diverse in ceea ce priveste componenta energetica a intreprinderii, acestea putandu-se regasi, in principal, in asigurarea energiei si gestionarea rationala a acesteia. Ele au in vedere urmatoarele : determinarea necesarului de energie electrica, termica, de apa, de abur ; asigurarea cantitatilor necesare din fiecare fel de energie ; urmarirea asigurarii energiei la parametrii calitativi corespunzatori ; rationalizarea consumurilor energetice ; asigurarea ritmica a energiei ; aplicarea masurilor de protectie a muncii ; efectuarea unui control riguros asupra functionarii capacitatilor si instalatiilor electrice. Managementul compartmentelor mecano-energetice se exercita de catre manageri aflati la nivelul mediu al ierarhiei mangeriale. Criteriul ales pt fundamentarea economica a deciziilor il reprezinta nivelul cheltuielilor pe care il genereaza fiecare dintre cele 2 modalitati de asigurare a energiei. b) manag reparatiilor si al intretinerilor :in intreprinderile din ind alim se utilizeaza o mare varietate de masini, utilaje si instalatii de inalta tehnicitate, specifice liniilor in flux. Pentru infaptuirea prevederilor programelor de productie o cerinta esentiala o reprezinta mentinerea in stare de functionare a mijloacelor tehnice. In cazul duratei exploatarii, aceasta este redata prin : fiabilitate (aptitudinea produsului de a functiona in conditii specifice, o perioada de timp data, fara a se defecta) , mentenabilitate (proprietatea echipamentelor de asi restabili buna functionare intr-un interval de timp dat ) durata de viata.( este stabilita in functie de cheltuielile minime).

c) managementul transportului intern : pt desfasurarea procesului de productie e necesar ca materiile prime, produsele sa fie deplasate, trecand de la o secventa la alta a tehnologiei, sarcina care revine transportului intern, denumit si flux de materiale fiind o componenta a logisticii ind alim. Transportul raspunde unor nevoi de realizare a ritmicitatii in desfasurarea proceselor de productie, principiu cu un rol bine cunoscut pt nivelul eficacitatii acestora. Pornind de la impactul pe care il exercita transportul asupra altor componente ale procesului de productie si de la cheltuielile pe care le genereaza derularea diverselor operatii care ii formeaza continutul, compartimentul de transporturi va urmari infaptuirea tuturor activitatilor care ii revin, in conditii de rationalitate economica : vehicularea mat prime, materialelor , produselor.

Comunicarea Managementul, prin functia sa de coordonare, trebuie sa canalizeze actiunile, hotararile si deciziile lor, intr-un singur sens, cel al realizarii obiectivelor si prin acesta al ridicarii performantelor intreprinderii. Exercitarea acestei functiei a managementului nu poate fi privita in afara recurgerii la ceea ce este recunoscut sub numele de comunicare. Comunicarea este redata prin actiunea de a comunica, de a stabili o relatie cu altii, de a transmite cuiva ceva ( informatii, idei, atitudini). Desi comunicarea umana este veche de cand lumea teoria comunicarii a patruns recent in literatura de specialitate din tara noastra. Domeniile in care se aplica sunt numeroase, accentuandu-se utilitatea sa in : management, afaceri, invatament. Din pct de vedere al intreprinderii si al managementului acesteia aria comunicarii este mai restransa. Se limiteaza la procesul prin care are loc schimbul de mesaje in vederea realizarii obiectivelor individuale si comune ale membrilor ei. este vorba despre o comunicare interna. Exita insa si o comunicare externa, desfasurata cu diferite componente din mediul ambiant. Potrivit acestei abordari , comunicarea organizationala este un proces ce presupune crearea si schimbul de mesaje in sanul unui sistem realational de interdependente sau comunicarea organizatorica e un proces de creare si schimburi de mesaje in intriorul unei retele de relatii interdependente, care sa se conformeze incertitudinii mediului. Mesajele cuprinse in comunicarea interna sunt diferite : tehnice, economice, psihilogice, culturale. Comunicarea indeplineste un rol multiplu in intreprindere.Prin comunicare se actioneaza in sensul solutionarii diverselor probleme ce apar intre componentii intreprinderii, ceea ce contribuie la detensionarea unor realtii interumane, mentinerea si cresterea coeziunii dintre ei. Comunicarea trebuie sa faciliteze circulatia cat mai buna a informatiilor. Comunicarea intervine in ceea ce priveste cunoasterea nevoilor componentilor intreprinderii si recurgerea la modalitati adecvate in fct de posibilitati, pt satisfacerea acestora in procesul motivational. Un alt rol al comunicarii este in ceea ce priveste modul in care este folosit timpul de munca al mangerului. Comunicarea eficace presupune existenta unui climat favorabil acesteia. In abordarea climatului comunicarii se porneste de la faptul ca indivizii care isi desfasoara activitatea intr-o intreprindere, sunt foarte diferiti in ceea ce priveste : originea sociala, cultura generala, conceptii politice si religioase. Sunt mentionate 2 tipuri de climat : defensiv si deschis. In primul caz ceilalti sunt considerati a fi un pericol pt organizatie, obligandu-o la autoaparare; iar cazul 2 se apreciaza ca se manifesta in multe organizatii, ca un obstacol in calea dezvoltarii.

Componentele fundamentale ale procesului de comunicare : desfasurarea comunicarii este un proces foarte util de la viata de zi cu zi a oamenilor pana la exercitarea managementului unei intreprinderi sau organizatii si pres existenta a 4 componente fundamentale: emitentul(emitator), canalul de comunicare, mesajul (informatia) si receptorul. Emitentul este un participant la comunicare reprezentat de orice component al intrepriderii, indiferent de statutul si rolul sau. Initiind comunicarea emitentul va urmarii sa asigure conditiile necesare derularii ei: formularea mesajului, alegerea limbajului si a codului de comunicare. Receptorul, este si el reprezentat de orice component a intrepriderii indiferent de functie sau de nivel ierarhic. Mesajul rep ceea ce se comunica intr-unul sau intr-altul din limbajele existente.Desfasurarea procesului de comunicare cu rezultatele dorite, pres ca mesajul sa fie inteligibil, sa aiba o modalitate de redactare adecvata nivelului de intelegere al celui caruia I se adreseaza. Canalele de comunicare il leaga pe emitent de receptor. Acestea pot fi rep de telefon, fax, calculator. Comunicarea poate fi privita si in relatie cu efectul pe care il are mesajul asupra receptorului. In plus intervin codificarea si decodificarea mesajului dar si zgomotul de fond (perturbatiile). Comunicarea se incheie cu feedback-ul, urmarit, in marea majoritate a cazurilor de catre emitent. Codificarea consta in literele si cuvintele limbii utilizate de emitent si de receptor sau in plan general in simbolurile alese pt a reda semnificatia unui mesaj. Acesta poate fi exprimat in forma orala, scrisa sau verbala.

Tipuri de comunicare organizationala : In functie de scopurile urmarite a fi atinse comunicarea poate fi operationala interna, operationala externa si interpersonala. Comunicarea operationala interna : cuprinde totalitatea mesajelor care circula in intreprindere si se adreseaza componentilor ei. Prin aceste mesaje se urmareste realizarea activitatilor potrivit programului sau annual, care cuprinde obiective de productie si economico financiare. Mesajele se transmit sub forma: ordinelor, a dispozitiilor, a reglementarilor, a indrumarilor. Prin acest tip de comunicare are loc dialogul intre participantii la diferite procese de munca. Comunicarea operationala externa: serveste realizarii unor legaturi ale intrepriderii cu diferitele componente ale mediului ambiant in care exista cunoasteri si adaptari la cerintele acesteia. Adaptarea la mediu presupune si o comunicare sustinuta prin: reclame, publicitate, relatii de interfata cu clientii efectivi si potentiali si cu alte componente ale acesteia. Se contribuie astfel la crearea unei atitudini favorabile fata de intreprinderi. Acest tip de comunicare inlatura izolarea ducand la productivita sporita. Comunicarea interpersonala: este o componenta a comunicarii sociale. Acest tip de comunicare nu are neaparat obiective precum cele ale unei intreprinderi. O comunicare interpersonala in intreprindere poate contribui printr-o apropiere intre componentii ei la crearea unui climat relational favorabil lucrului in echipa si realizarii in bune conditii a unor sarcini de munca dar si asigurarii confortului lor psihologic. Dupa directia comunicarii lund in considerare nivelurile ierarhice structurale aceasta poate fi: descendenta, ascendenta, orizontala, in diagonala. Dupa modul de transmitere a mesajelor avem comunicare: scrisa, verbala si nonverbala. Datorita mijlocul de comunicare si locul in care se afla, comunicarea poate fi diferita: reciproc directa, reciproc indirecta, unilaterala directa, unilaterala indirecta. Un alt criteriu de grupare a formelor de comunicare il reprezinta gradul de formalizare, potrivit caruia exista : comunicare formala si comunicare informala.

Managementul resurselor umane: este cunoscut faptul ca orice intreprindere are printre functiunile sale si pe cea de personal care cuprinde numeroase activitati. Se urmareste pe de o parte asigurarea aportului acestora la realizarea obiectivelor intreprinderii iar pe de alta parte dezvoltarea lor sub diverse aspecte. RU rep una din cele mai importante investitii ale intreprinderii: este vorba de un capital aparte care prin activitatea, creativitatea si comportamentul sau por contribuii in mod decisiv la succesul unei intreprinderi oferindu-I o pozitie avantajoasa in competitia in care se afla cu intreprinderile similare. Este foarte imporatant ca managerii sa inteleaga complexitatea si individualitatea oamenilor cu care interactioneaza,urmarind obtinerea aportului componentilor intreprinderilor si realizarea obiectivelor ei. Se poate aprecia ca MRU este de un fel deosebit daca avem in vedere particularitatile acestora depasind principiile care se au in vedere in cazul celui referitor la diferite imput-uri ale intrepriderilor. Accentuand rolul deosebit al RU nu inseamna ca trebuie sa subestimam celelalte resurse (materiale, financiare, informationale) atrase in intreprindere. Se poate afirma ca MRU apare ca o activitate complexa, abordand din mai multe puncte de vedere aceste resurse urmarind ca ele sa fie asigurate, formate, utilizate si motivate astfel incat sa se satisfaca interesele lor dar sa se atinga si scopurile intreprinderilor.

Recrutarea personalului: recrutarea este un proces de localizare, identificare si atragere de potentiali candidati pt anumite posturi. Un rol hotarator il are in sensul recrutarii managerul RU si compartimentul cu atributii si competente in acest domeniu, daca in rganizarea structurala a intreprinderii exista o asemenea fct manageriala si un astfel de compartiment, altfel in cazul intreprinderilor mici intervine managerul general si consiliul de administratie, dar lipsesc criteriile riguroase de recrutare a personalului, deoarece nu sunt specialisti in domeniul RU. Intreprinderea isi face cunoscute intentiile sale de recrutare,cel mai des prin intermediul publicitatii. Publicitatea se refera la recrutarea de personal din surse externe intreprinderii: agentii de forta de munca, agentii de recrutare, institutii de invatamant. Tot in randul recrutarii din surse externe se inscriu si urmatoarele modalitati : recomandari facute de componenti ai intreprinderii referitoare la persoane din afara acesteia , care sunt interesate de posturile respective; candidaturi depuse direct intreprinderii de catre cei interesati; demersul unor persoane care iau contact cu intreprinderea . Este posibil ca in urma actiunilor de recrutare sa se inregistreze mai multi solicitanti pt ocuparea posturilor. In acest caz, se recomanda recurgerea la o triere a lor, efectuta in baza unor criterii fara de care unii candidati, nu rezista. Se reduce volumul de munca depus ulterios si totodata se diminueaza cheltuielile. Pt a se efectua trierea se examineaza cele scrise in CV. Continutul acestuia si modul in care a fost redactat si prezentat ofera suficiente elemente pt eliminarea unor candidati. Recrutorul va raspunde fiecarui candidat.

Selectia personalului. Din randul celor recutati urmeaza ca in urma unor criterii si metode, sa fie alesi cei care vor ocupa posturile. In cazul componentelor operationale, posturile sunt specifice muncitorilor, aptitudinile, dexteritatea si calificarea fiind foarte utile. De aceea, selectia se face, de obicei, prin intermediul unei probe practice. In alte situatii accentul cade pe cunostiinte, inteligenta si creativitate. Ca urmare se realizeaza teste de deferite feluri, ce permit reliefarea unor anumite trasaturi ale candidatilor : Teste de cunostiinta ( ce permit verificarea nivelului si varietatii cunostiintelor insusite din scoala anterioara) ; teste de inteligenta ( caracterizeaza inteligenta : memoria, vocabularul, modul de exprimare in convorbire verbala) ; teste de aptitudini intelectuale si de abilitati psihomtorii ( masoara abilitatile mentale : rationamente, memorie, capacitate de a lucra cu cifre ) teste de personalitate . Pentru realizarea selectiei se mai pot utiliza chestionarul, studiul de caz si interviul.

Formarea si perfectionarea personalului. Calitatea activitatii si nivelul rezultatelor de productie si economice ale unei intreprinderi depind, de gradul de pregatire profesionala a personalului sau. Intreprinderea recruteaza si selecteaza personal a carui pregatire este asigurata in scoli de diferite niveluri. Prin perfectionare se asigura largirea cunstiintelor celor nou angajati, dar si actualizarea lor in cazul celor cu o vechime mai mare, ca urmare a schimburilor ce intervin in tehnologie, in mediul economic si social. Nevoia de perfectionare este cu atat mai mare mai ales in domeniul economic. Necesitatea formarii si perfectionarii personalului se manifesta in cazul fiecarei intreprinderi. Determinarea nevoilor de perfectionare vor fi insotite de solutii de raspuns, materializate in eleborarea unor programe, stabilindu-se obiective precise, cum ar fi : continutul pregatirii din pct de vedere al cunostiintelor ce urmeaza a fii transmise si insusite si corelate cu specificul posturilor ; participantii la procesul de pregatire ; perioadele in care se vor desfasura activitatile de perfectionare ; concretizarea a ceea ce trebuie parcurs in fiecare perioada ; identificarea institutiilor cu care va colabora pt a asigura pregatirea, cand acesta se desfasoara in afara intreprinderii ; stabilirea modalitatilor de verificare a gradului in care s-au insisit cunostiintele. Ca modalitate de perfectionare, in cazul persoanelor cu formare universitara se recurge la cursuri postuniversitare organizate in institutii de invatamant superior. In scopul cunasterii efectelor pe care ciclul de pregatire le poate avea asupra participantilor se securge la sondarea opiniei acestora pe baza de chestionare. Astfel se pot obtine informatii referitoare la: utilizarea pregatirii; gradul in care conditiile asigurate au corespuns unei bune pregatiri; raportul dintre asteptarile cursantilor si ceea ce li s-a oferit prin procesul de perfectionare.Tot in aceasta etapa se recomanda recurgerea la teste referitoare la nivelul de pregatire atins de cursanti.

Evaluarea si promovarea personalului: Evaluarea pres efectuarea de analize si aprecieri atat asupra comportamentului in munca si a performantelor obtinute de componentii unei intreprinderi cat si asupra potentialului sau capacitatii de dezvoltare a acestora. Rezultatele obtinute in urma evaluarii sunt utile atat pt intreprindere cat si pt membrii sai. Componentii intreprinderilor isi apreciaza prin aceste evaluari posibilitatile de promovare, nivlelul cunostintelor detinute precum si aportul la realizarea obiectivelor, ceea ce le influenteaza atitudinea fata de recompensele asteptate. Evaluarea este un proces complex cuprinzand aspeste variate dar referitoare la RU ale unei intreprinderi cum ar fi: evaluarea potentialului si a capacitatii de evolutie a unei persoane; evaluarea comportamentului; evaluarea performantelor. In baza evaluarii este posibila promovarea personalului regasita sub diferita forme: trecerea unei persoane intr-o alta functie, amplificarea responsabilitatii ei sau marirea retributiei acesteia. Evaluarea este utila nu numai pt promovare ci si pt alte masuri care tin de personal: concediere, trecerea in somaj tehnic, recompensare, instruire si dezvoltare a acesteia. Promovarea se face in baza diferitelor criterii: varsta si vechime in munca ; rezultetele si performantele obtinute; potentialul individual al personalului.

Randamentul energetic Re= Is/In * 100 -> de cate calorii avem nevoie pentru a obtine o calorie de energie alimentara. Cu cat sistemul este mai complex (produse mai elaborate) cu atat randamentul este mai mic Performanta se poate exprima in termeni de: 1.productie -> VA, CA (ce VA rezulta din acest sitem) ; 2.productivitate -> numarul de persoane pentru care produce o persoana intr-un SA ;3.contributia la utilizarea fortei de munca. Deplasarea fortei de munca din agricultura catre serviciile legate de alimentatie (tari dezvoltate);4.aporturile la exporturile unei tari;5.presiune asupra preturilor la nivelul consumatorilor (intensitatea concurentei si preferintele consumatorilor). Dezavantaje: timpul consumat pt prod alimentelor; inexistenta posibilitatii de stocare; asiguraera igienei produselor.

Managementul schimbarii in IA Schimbarea = un ansamblu de actiuni indreptate spre realizarea unor moduri diferite de manifestare ale diferitelor componente a organizatiei, a indivizilor care o populeaza si a functiilor sale . exista factori care solicita schimbari : -Intrepr tr sa gaseasca solutii prin care sa rasp mediului ambiant - a extins exercitarea manag pe intreg fluxul activitatilor ,largind aria decizionala -In conditiile unor relatii cu caracter permanent intre untrepr si fz, acestia sunt interesati de manif viabila a ei, fen care solicita numeroase schimbari;- Atitudinac cons, exigentele lor fata de calitate Adaptarea intrepr la cerintele pietelor. Schimbarea e ceruta si de promovarea altor valori care apartin culturii organizationale. Domenii ale intrepr in care pot interveni schimbari: 1.Tehnologie IA sa respecte cerintele standardelor europene; 2.Metode de manag util, extinderea ariei metodologice in exercitarea manag si celelalte subsist ale sist de manag trebuie sa fie analizate si initiate masuri de perfectinare a acestora. 3.Exercitarea functiunilor intreprinderii funct intrepr isi imbogatesc continutul in cond noului tip de economie si cunoastem schimbari in pr de exercitare in baza autonomiei intrepr private.4.Structura organizatorica-putand sa apara noi comportamente; 5.Potentialul uman - Sch pot fi: recrutare, selectie, dezvoltarea lor, motivatia sub diverse forme; 6.Activitati comerciale pp reinnoiri permanente: cresterea f de vz, promovarea agresiva a produselor, diversificarea formelor de vz. ; 7.Strategiile de urmat - Este necesar sa se ident, sa se elaboreze si sa se aplice acele tipuri de strategii menite sa favorizeze adaptarea intrepr la mediu 8.Conceptia despre creativitate si inovatie 9.Componente ale structurii organizatorice Pr de schimbare tr sa stim ce si cum sa sch si ce efecte vor rezulta. A cun starea = a recurge la analiza in baza caruia se formuleazaun diagnostic. Prelucrarea si interpretarea rezultatelor duce la o formula diagnostica care poate duce la cauze utile pt formularea de directii de actiune pt sch intrepr. O problema importanta o repr acceptarea sch. Este nevoie sa fie inlaturata reticenta la sch. Sch urmareste realizarea anumitor obiective desi impactul lor asupra intrepr e considerabil: modificarea imaginii exterioare. Este nevoie sa se evalueze rez obt, sa se observe daca ele coincid cu cele dorite/stabilite.

Cultura organizationala Conceptul este strans legat de modul de a privi intrep. si ca un organ social. Idea de organism social se intemeiaza pe o serie de fapte :- In intrep isi desf. Si interact.oamenii care au trasaturi psiho-soc. diferite;- intre ei se stab. Un sist. De rel. Se apreciaza ca ea actioneaza ca o functie invizibila care a propulsat spre success multe companii. Este considerata un factor de baza pt. managementul unei intrepr ca si strategia, ca si struct org Exista puncte de vedere variate: R griffin- cultura= un set de valori existente in org care-I ajuta pe mebrii acesteia sa inteleaga scopul pe care si-l propune Stanley Davis-cultura=un ansamblu de valori si credinte impartasite de personalul organizatiei, cu anumite semnificatii si care le ofera reguli pt un comportament acceptat. Edgar Sehein-o def initie in 6 puncte 1.Normele care se dezvolta in cadrul echipelor de lucru2. valorile dominante adoptate de organizatie privind produsele 3. filosofia care calauzeste politica unei organizatii fata de proprii angajati si client 4.regulile pentru o functionare eficienta, 5.spiritul si climatul prezente in organizatie 6.componentele si functiunile in care membrii organizatiei iau contact cu cei din afara ei. Cultura organizationala = ansamblul valorilor si a conceptiilor de baza a modurilor de gandire si comportament acceptate generale intro organizatie ca baza comuna de actiune. In perioada actuala este tot mai mult subliniat rolul resurselor umane; Managereii pun pe prim plan cultura organizationala .Se pleaca de la idea ca o cultura puternica poate devein un concurent pentru o anumita organizatie. Functiile si componentele culturii organizationale Functii: 1. Adaptare exterioara cea de integrare are legatura cu relatiile dintre intrep si mediul ambient.Cultura organizationala permite sa se obtina o intelegere comuna asupra: -misiunea si strategia, - obiectivele urmarite si mijloacele pentru indelpinirea lor, -regulile de evolutie ale masurilor luate pentru realizarea obiectivelor. actiunile colective pentru a ameliora maniera de atingere a aobiectivelor. 2.o functieinterioara care permite mebrilor intreprinderii sa atinga rezultatele pe o baza colectiva. In ceea ce priveste componentele culturii org.; intr-o intrepindere se disting doua niveluri ale culturii din punct de vedere al vizibiltatii si al flexibilitatii: 1.Partea vizibila a culturii : 1. Produse artificiale: a.)fizice, b)de comportament ( rituri, ritualuri si ceremonii ) c)verbale ( limbaj; sloganuri ; legende, povestiri si mituri)2: actorii si eroii3:perspectivele oferite individului de catre organizatii (ale org si ale individului)2.partea invizibila a culturii concept de baza si valori promovate de managementul superior.