Cuprins:

Distributia Marimea Zborul si ecolocatia Comportamentul Inmultirea Ecologia Tipuri de lilieci

Distributia:

Liliecii se gasesc peste tot in lume inafara de zona

arctica, Antarctica si cateva insule izolate din ocean. Toti liliecii mari si unele familii de lilieci mici traiesc numai in emisfera estica, alti lilieci mici in cea vestica si foarte putine familii au raspandire globala. Se considera ca liliecii au aparut intr-un climat cald, probabil la inceputul Eocenului (cea mai veche fosila de liliac are aproximativ 60 de milioane de ani) si centrul raspandirii lor raman zonele tropicale si subtropicale. Membrii a 4 familii, toti facand parte din ordinul Microchiroptera, traiesc in regiuni temperate, si numarul speciilor scade pe masura ce zona respectiva este mai aproape de poli. Numai membrii a 2 familii ajung in regiunile subarctice dar si acestea numai vara.

Marimea:
Megaliliecii cuprind cei mai mari lilieci cunoscuti ca vulpile zburatoare din

Africa, India si Australo-Malaiezia, numiti asa din cauza boturilor lungi , asemanatoare cu ale vulpilor. Sunt cunoscuti si ca liliecii de fructe datorita hranei bazata pe fructe, au ochi mari si urechi mici spre deosebire de cei care mananca insecte care au capetele mai plate si excrescente complexe in jurul narilor si gurii. Cel mai mare liliac este Pteropus (anvergura aripilor de 1,7m si lungimea de 45 cm ), care traieste in sudul Asiei, in Java . Desi multe specii de megelilieci sunt mai mici decat cei mai mari microlilieci , impartirea in ordine se face pe baza formei dintilor si a diferentelor de schelet . Cel mai mic liliac , Craseonycteris thonglongyai (liliacul cu nas de porc), are 2,9-3,3 cm lungime , anvergura aripilor de 15 cm si greutatea de 2 g . Diferentele dintre cele doua subordine sunt de fapt suficiente ca sa sugereze ca au origini evolutionare diferite, cei din ordinul Megachiroptera fiind aparuti mult mai recent decat ceilalti. Aripile liliecilor sunt facute din doua membrane de piele intre care se afla tesuturi elastice si muschi (patagiumul), intinse intre cele 4 degete foarte lungi ale fiecarei maini si mambrele posterioare. Degetul mare este liber si are o gheara, care este folosita in special pentru miscare si pentru a manevra hrana. Liliecii si folosesc picioarele cu 5 degete cu gheare in special pentru a atarna de peretii pesterilor. Multi le folosesc ca sa se miste in jurul culcusului si chiar sa fugareasca prada pe pamant. Liliecii vampiri au picioare puternice si degete lungi, care le permit sa fuga si sa sara repede pe pamant .

Zborul si eclocatia:
Dintre vertebrate, numai pasarile si liliecii zboara cu adevarat. Spre

deosebire de majoritatea pasarilor, liliecii pot zbura la viteze relativ mici cu manevrabilitate extrema. Aripa este o membrana subtire care este prinsa n partea din fata de oasele foarte alungite ale membrului anterior si al doilea deget , iar in spate de al treilea , al patrulea si al cincilea deget, care sunt mai mici. Aceasta structura le permite liliecilor sa varieze convexitatea aripilor si in acest mod sa varieze forma aerodinamica. Toti liliecii din subordinul Microchiroptera se orienteaza si se hranesc cu ajutorul ecolocatiei. Aceasta este emisia de vibratii de sunete cu frecvente inalte care sunt reflectate inapoi ca ecouri in urechile liliacului dinspre suprafetele inconjuratoare, indicand pozitia, distanta relativa si chiar natura obiectelor din mediu - cam ca un sonar. In acest fel microliliecii vad acustic, ceea ce le permite sa se orienteze in intuneric complet. Proprietatile fizice ale sunetelor emise variaza in moduri caracteristice in functie de specie. Sunetele se formeaza in laringe si la diferite specii sunt emise prin gura sau nari. Spre deosebire de acestia, liliecii din subordinul Megachiroptera folosesc vederea mai mult decat acustica. Doar un singur gen si-a dezvoltat un macanism de ecolocatie, care implica emisia de clicuri care se pot auzi si este folosit numai cnd liliecii zboara in intuneric. Ochii acestora sunt si mai mari decat ai microliliecilor. Nici un liliac nu este totusi in intregime orb si chiar cei care folosesc ecolocatia folosesc uneori repere vizuale mari pentru a-si gasi drumul in timpul zborului.

Comportamentul:
Cu mici exceptii toti microlliecii sunt nocturni. In timpul zilei se odihnesc in locuri variate cum ar fi

pesteri, crevase, scorburile copacilor, sub pietre sau in cladiri. Uneori stau in locuri expuse pericolelor; unele specii mai mari din subordinul Megachiroptera atarna de crengile pomilor cu capul in jos, in grupuri imense. Faptul ca sunt nocturni le da liliecilor multe avantaje, cum ar fi competitia redusa pentru insecte si alte feluri de hrana, prezenta unui numar mai mic de inamici si protectie impotriva caldurii excesive si a deshidratarii la care acestia sunt foarte sensibili din cauza suprafetei mari a pielii raportat la marimea lor.

O mica parte din specii traiesc solitar dar majoritatea sunt sociabili. Numarul indivizilor existenti intr-un grup variaza de la un singur mascul si 12 femele la zeci de mii sau chiar milioane. Asocierile dintre diferite specii sunt obisnuite printre liliecii care folosesc drept adapost pesterile. Unele specii din zona temperata sunt migratoare intr-o anumita masura si au fost inregistrate deplasari de aproape 1600 de km intre locurile in care isi petrec vara si cele in care isi petrec iarna. Alti lilieci zboara pn la 40 de km sau mai mult in fiecare zi intre locurile de hranire si cele de odihnit, dar majoritatea zboara in zone mai apropiate de casa. Marea parte a liliecilor sunt insectivori si isi pot prinde prada din zbor sau sa caute insecte care stau pe frunze sau pe alte suprafete. Majoritatea liliecilor din subordinului Megachiroptera si multe dintre speciile de lilieci cu nasul in forma de frunza din America tropicala (numiti asa din cauza cutelor de piele care se gasesc in jurul nasului) sunt fructivori. Altii mananca bucati de flori sau extrag nectarul de la plantele cu flori cu ajutorul limbilor foarte lungi contribuind la polenizarea incrucisata a plantelor. O parte a liliecilor cu nasul in forma de frunza, mai mari si membrii unei familii eurasiene sunt carnivori sau omnivori; mananca mici amfibieni, soparle, pasari, soareci si chiar alti lilieci, pe langa insecte si fructe. Rude apropiate ale liliecilor cu nasul in forma de frunza sunt adevaratii vampiri din America tropicala , care se hranesc numai cu sange din ranile pe care le fac animalelor cum ar fi gaini, vite , cai, porci si , uneori, oameni. Cel putin trei specii mananca si pesti mici , pe care ii prind zburand deasupra apei cu membrele posterioare in apa.

 Perioadele de gestatie la lilieci sunt relativ lungi, fiind cuprinse intre 44 de

Inmultirea:

zile si 8 luni la diferite specii. Foarte putini nasc mai mult de un pui pe an ; acestia sunt foarte mari la nastere, cantarind 12-43% din greutatea mamei, comparativ cu aproximativ 8% la mamiferele de aceeasi marime care nu zboara si se maturizeaza incet. La inceput sunt neajutorati, dar au gheare si dinti puternici cu care se agata de burta mamei; sunt ingrijiti intre 1 si 3 luni, timp in care invata sa zboare si sa se hraneasca.Ciclul reproductiv al majoritatii speciilor este asemanator cu al mamaiferelor , dar exista si exceptii. Cele mai interesante sunt cateva specii din zona temperata care hiberneaza in timpul iernii. Copulatia are loc in perioada dinaintea hibernarii, si sperma este retinuta in corpul femelei in timpul hibernarii; fertilizarea are loc cnd ovulul este eliberat din ovar dupa ce liliecii se trezesc, primavara. Aceasta este numita fertilizare intarziata. O varianta a acesteia poate fi observata la un gen din Europa, la care copulatia, ovulatia si dezvoltarea de la inceput e embrionului au loc in ordine normala chiar inainte de hibernare, dar dezvoltarea embrionului este oprita inainte de a se atasa la uter. Embrionul ramane liber si nedezvoltat pana cnd mama iese din hibernare. Aceasta este numita implantare intarziata. Numarul mare al liliecilor, in ciuda faptului ca se nasc putini pui, este datorat mai ales longevitatii lor. Unele specii mai mari de lilieci din subordinul Megachiroptera si liliecii vampiri au supravietuit in gradinile zoologice peste 20 de ani. Dintre liliecii car au fost prinsi si apoi eliberati multi au fost recapturati dupa ani de libertate. Recordul in materie de varsta este un specimen recuperat la 31 de ani dupa ce a fost marcat si apoi eliberat in SUA.

Ecologia:
Liliecii insectivori sunt considerati in general ca fiind

de folos pentru oameni si multe specii au un rol important in polenizarea plantelor si raspandirea semintelor. Din cauza marimii si numarului lor, liliecii care mananca fructe din eurasia pot fi daunatori pentru economie cnd invadeaza livezile, dar poate ca cel mai negativ efect al liliecilor este faptul ca transmit animalelor domestice boli, in special turbare. Aceasta este o problema des intalnita la tropice unde epidemia de turbare la vaci pornita de la muscaturile liliecilor-vampiri infectati a omorat cirezi intregi. Majoritatea liliecilor sunt sensibili la anumite insecticide cum ar fi DTT pe care le ingurgiteaza prin intermediului lantului de hranire.O parte a populatiei de lilieci din SUA a fost afectata nagativ; trei dintre speciile de pe lista celor aflate in pericol de disparitie au suferit din cauza pesticidelor folosite

Tipuri de lilieci:

 Barbastella barbastellus (liliac cu urechi late) Phylum Vertebrata | Clasa Mammalia | Ordinul Chiroptera | Familia Vespertilionidae

Antebraul 25-41 mm; capul + corpul (45) 50-55 mm; anvergura

250-275 mm; coada 49-50 mm; craniul 12-14 mm; greutatea 69 g; formula dentar: I 2-2/6, C 1-1/1-1, Pm 2-2/2-2, M 3-3/33 = 34. Urechile, cu marginea extern dantelat, se inser anterior ntre ochi i gur; n partea intern, la baz, lipite. Tragusul triunghiular. Prul, dorsal i patagiul negricios cafeniu ntunecat, ventral sur cafenii. Firul de pr la baz negru. Uropatagiul, uneori, pe partea ventral, aproape de baza cozii, cu peri albi. Rspndit n regiunile muntoase din centrul Europei, precum i n cele de step i silvostep din partea sud-estic. La noi destul de rar n zona pdurilor subcarpatice, semnalat n unele peteri din Oltenia, Transilvania. Zboar destul de iute pe deasupra grdinilor. Primvara i vara apare timpuriu, chiar pe timp de furtun i ploaie. Triete mai mult izolat. Iarna st suspendat printre crpturile stncilor din peteri, prin tunele sau pivnie, n grupuri mici sau izolai; vara se ascunde prin scorburile copacilor i crpturile zidurilor.

Vespertilio murinus (liliac de fereastr, liliac de ziduri) Phylum Vertebrata | Clasa Mammalia | Ordinul Chiroptera | Familia Vespertilionidae
Antebraul 40-48 mm; capul + trunchiul 48-65 mm; coada 40-45 mm;

anvergura 260-270 mm; urechea 14-16 mm; craniul 14-17 mm; greutatea 12-14 g; formula dentar: I 2-2/6, C 1-1/1-1, Pm 1-1/2-2, M 3-3/3-3 = 32. Primul incisiv, superior, bicuspid, cu vrful extern doar cu puin mai scurt dect cel intern i de dou ori mai nalt dect al doilea incisiv. Tragusul cu limea maxim puin deasupra mijlocului lungimii sale, cu vrful rotunjit i ndreptat nuntrul la baz un antitragus mic. Ultima vertebr codal i o poriune din penultima libere. Urechea, patagiul i uropatagiul cafenii-ntunecat-negricioase. Partea ventral a patagiului i n jurul corpului cu peri albi unicolori, cu spatele cafeniu nchis i ptat cu puin alb; abdomenul cafeniu ntunecat. Firul de pr la gt i n regiunea anal alb uniform; n rest bicolor, cu baza ntunecat, iar ctre vrf alb-glbui. Rspndit n partea vestic i central a Europei. La noi comun, mai ales n regiunea subcarpatic, prefernd pdurile de foioase. Cunoscut din Transilvania, Oltenia, Cmpia Romn i Moldova. Se adpostete prin scorburi, podurile caselor, clopotnie, crpturile zidurilor, ntre ferestre. Iese la vnat o dat cu asfinitul soarelui. Masculii i femelele formeaz grupuri separate, asfel c n coloniile ntlnite se gsesc mai mult femele. Femela nate 2 pui.

Nyctalus noctula (liliac de sear) Phylum Vertebrata | Clasa Mammalia | Ordinul Chiroptera | Familia Vespertilionidae
Anvergura 300-380 mm; antebraul 45-37 mm; capul + trunchiul 60-80

mm; coada 50-54 mm; urechea 14-17 mm; craniul 17-20 mm; greutatea 15-30 g. Tragusul n jumtatea terminal, lit i puternic rotunjit, cu vrful ndreptat nuntru; la baz cu un antitragus mic. Botul scurt i gros. Picioarele groase, cu degete scurte. Patagiul se prinde de clci. Ultima vertebr codal rudimentar i liber. Epiblema dezvoltat, lat, de forma unui arc de cerc. Spatele i abdomenul cafenii-rocate; abdomeniul mai deschis. Firul de pr mai deschis la baz. patagiul, pe partea ventral, acoperit cu peri pe o linie ce merge de la cot la genunchi. Pe partea ventral, acoperit cu peri pe o linie ce merge de la cot la genunchi. Pe partea ventral, n lungul antebraului, o dung lat de peri fini, cam 1/3 din limea patagiului. Rspndit n toat Europa, n afar de regiunile nordic i sudic. La noi comun, mai ales n pdurile de foioase, prin parcuri i grdini. Se adpostete n scorburi i cuiburi vechi de ciocnitori, mai rar prin podurile caselor i clopotnie. Iese la vnat nainte de asfinitul soarelui, zburnd sus, ca rndunelele; pe msur ce se nopteaz, coboar pn sub coroana arborilor, iar ctre miezul nopii se retrage la adpost. nainte de rsritul soarelui i face al doilea zbor.

barb) Phylum Vertebrata | Clasa Mammalia | Ordinul Chiroptera | Familia Vespertilionidae

Antebraul 32-38 mm; capul + trunchiul 35-45 mm; anvergura 215-

225 mm; coada 34-40 mm; urechea 13-15 mm; craniul 12-14 mm; greutatea 4-6 g; 38 dini. Liliac mic. Urechile ajung sau depesc vrful botului cu 1-2 mm. Marginea extern scobit la mijlocul lungimii sale. Tragusul drept, ngust i ascuit. Patagiul se prinde la baza degetelor. Ultima vertebr codal liber. Faa cu peri lungi, ce ascund forma conic a botului; buza superioar cu musti din peri lungi i boi. Urechile i patagiul subiri, sure-cafenii nchis pn la negru. Prul lung, sur-cafeniu, ntunecat pe spate i cteodat negricios sau rou-cafeniu, pe abdomen sur palid pn la negru-sur. Firul de pr ctre baz negru, spre vrf mai deschis. Specia are varieti de talie i culoare. Rspndit ca i celelalte specii de Myotis. La noi rar, semnalat n Banat, Transilvania i Dobrogea. Triete de preferin n apropierea apelor, zburnd aproape de suprafaa lor, ca i prin pajiti i alei. Dup hran iese imediat dup apusul soarelui, zburnd pn n zori. Somnul de iarn scurt i ntrerupt. Formeaz colonii mici de 10-15 indivizi, rar cu alte specii, prin podurile caselor, morilor, sub streini, prin peteri, scorburi. Femela nate 1-2 pui

Plecotus auritus (liliac urecheat) Phylum Vertebrata | Clasa Mammalia | Ordinul Chiroptera | Familia Vespertilionidae

Antebraul 37-42 mm; capul + corpul 40-50 mm;

coada de aceiai lungime; anvergura 230-260 mm; urechea 35-37 (40); craniul 14-16 mm. Urechile lungi i cu puin mai mici dect lungimea antebraului, apropiate la baz i unite pe frunte printr-o cut de piele; marginea extern aproape de colul gurii. Tragusul, n form de sabie, nu ajunge la jumtatea lungimii urechii. Spatele cafeniu deschis; abdomenul cenuiu deschis sau albicios; aceste nuane pot varia mult. Tinerii femelele au prul mai ntunecat dect masculii i cu o nuana roiatic, mai noi destul demai i mai Rspndit n toat Europa. La mult sau comun puin pronunat pe spate. mult singuratic dect n colonii, prin scorburi, podurile caselor, cavouri, peteri, etc. Iese la vnat cnd se
ntunec complet i vneaz toat noaptea. Zboar mai ales prin poieni, margini de pduri, livezi, alei, prin apropierea locuinelor.

Liliacul de apa
Este unul din liliecii de talie mica, avind corpul de 45 cm lungime si

coada de 33,9 cm. Fata de aceste dimensiuni, anvergura aripilor, de 2025 cm, pare disproportionata, dupa cum picioarele apar mici in comparatie cu trunchiul. Marginea inferioara a membranei alare se insera la mijlocul piciorului posterior. Corpul este acoperit cu o blana fina de culoare gri-brun inchis, cu reflexe rosietice. Ventral, blana este alb-cenusie, intre coloratia ventrala si cea dorsala existind o linie clara de demarcatie. La noi a fost semnalat pina acum numai in Transilvania, la Seaca (Cluj), precum si linga Sibiu, Alba lulia si Gherla. Cauta regiunile cu paduri, dar si cu ape curgatoare si mlastini. Vara traieste in scorburile arborilor, crapaturi in ziduri, iar iarna in pesteri, puturi de mine. Imperecherea se produce in locurile de iernare, incepind din noiembrie pina in aprilie. In luna iunie, femela fata, de regula, un singur pui. in cautarea insectelor, zboara jos, deasupra apei, descriind cercuri largi. La nevoie poate inota. incepe zborul o data cu crepusculul, prelungindu-1 pina noaptea. Uneori intreprinde calatorii de citeva zeci de kilometri intre locurile de iernare si cele in care isi petrece vara. Intra in cartierele de iernare de indata ce temperatura mediului ajunge la tl-5oC. Hibernarea, care dureaza pina in aprilie, este intrerupta de scurte perioade in care are loc si imperecherea. in timpul verii pot fi vazuti mai multi indjvizi impreuna. Denumirea stiintifica este Myotis daubentoni dauhentoni, Leisler, 1819. Vechea denumire stiintifica era Lenconoe daabenlonii. Numiri straine: engl. Daubenton's bat; fr. vespertilion de Dnu-benton; germ. Wasserflcdermaus; it. vespertilio del Daubenton; sp. murcielas,o de ribera.

Liliacul cu aripi late:

Este -unul dintre cei mai mari lilieci europeni, avind corpul de 6,28 cm

lungime, coada de 4,65,8 cm si anvergura aripilor de 25 30 cm. Are urechi scurte, aproape ovale. Blana este de culoare brun-inchis pe partea dorsala si cenusiu-galbuie pe partea ventrala, cu o linie de demarcatie destul de clara intre cele doua zone de culoare. Greutatea corpului atinge 3540 g. La noi este raspindit de la cimpie pina la munte, preferind satele si orasele, parcurile si lizierele de paduri. Sexele traiesc separat. Femelele pot fi intilnite mai multe laolalta, de pilda 2030 exemplare, mai ales vara. Masculii sint solitari. In luna iulie, femela fata 1 2 pui. Spre deosebire de alte specii, acest liliac manifesta o mai mare sensibilitate fata de variatiile temperaturii aerului, raminind la adapost in noptile reci si ploioase. In timpul verii se adaposteste in podurile cladirilor, in crapaturile peretilor si ale stincilor. Iarna o petrece in scorburile copacilor si in clopotnitele bisericilor, in cautarea hranei are activitate crepusculara, aparind imediat dupa asfintit, dar adesea are perioade de activitate intermitenta toata noaptea. Zboara greoi, de obicei intre 3 si 20 m inaltime, uneori putind fi auzite zgomotele produse de bataia aripilor. Hiberneaza din luna septembrie piua in aprilie. Denumirea stiintifica este Eptesiais serotinus serotinus, Schreber, 1775. Vechea denumire stiintifica era Vespertilio serotinus.

Liliacul cu aripi lungi:

Se numeste astfel datorita anvergurii mari a aripilor, care poate atinge 30 cm si conformatiei acestora, largi la baza si ascutite la virf. Corpul, a carui greutate este cuprinsa intre 10 si 17 g, are lungimea de numai 46 cm, iar coada de 56 cm. Urechile sint mici, sub 1 cm si abia, se vad din blana. Crestetul capului este

foarte bombat, ceea ce constituie un element caracteristic. Membrana alara cuprinde toata coada. Pe cap si pe spate parul din blana este mai aspru decit cel de pe piept si burta, intre cele doua zone fiind o linie neta de demarcatie. Dorsal, blana este de culoare brun-cenusie, iar ventral, cenusiu deschis spre alburiu. Este raspindit in toata tara, de la cimpie la munte si, in general, evita localitatile si orice asezare omeneasca. Liliacul cu aripi-lungi este unul dintre cei mai buni zburatori printre lilieci, avind un zbor rapid si inalt. Manifesta un pronuntat instinct de asociere in grup, traind in colonii, alcatuite din citeva sute de exemplare. Puii sint crescuti in coloniile de vara. Femela fata un pui in luna maiiunie. Se imperecheaza toamna, inainte de hibernare, dar embrionul incepe sa se dezvolte primavara devreme, cind iese din hibernare. Cartierele de iernare in care hiberneaza in grupuri mari sint dese in grote si vizuini. Denumirea stiintifica este Miniopierus schreibersi schreibersi, Kuhl, 1819. Numiri straine: engl. Schreiber's bat; fr. minioptere de Schreibcm; germ. Langflugerfledermaus; it. miniottero; sp. murcielago de cueva.

Liliacul baltat:
Cu lungimea corpului de 5,5 6,3 cm si coada de 4 4,5

cm si cu o greutate de 1214 g, trece printre liliecii de talie mijlocie. Are urechi scurte, rotunjite la virf si largi la baza. Pe partea dorsala blana are culoare brun-cenusie spre argintiu, cu mici pete alburii, astfel incit apare intradevar baltat", iar pe partea ventrala este albicioasa. Este raspindit in toata tara, cu exceptia Dobrogei, unde na fost inca semnalat. Are o mare amplitudine ecologica deoarece poate fi intilnit deopotriva in paduri ca si in terenuri descoperite, la cimpie si la munte, in gradini si orase. Masculii sint solitari, dar femelele traiesc in grupuri de 30 50 exemplare si fata 1 2 pui, in luna iulie. Hibernarea nu este prea profunda, putind fi vazut uneori si iarna in zbor, pe timp frumos si calduros, in timpul verii este activ toata, noaptea, inceplndu-si activitatea imediat dupa asfintit, cu un zbor inalt si rapid. Denumirea stiintifica este Vespertilio murinus murinus, Linne, 1758. Vechea denumire stiintifica era Vespertilio discolor. Numiri straine: engl. particoloured bat; fr. serotine bicolore; germ.

Liliacul cu gene lungi:

Este un liliac de talie mica, avind corpul de 4,45 cm lungime, Coada, egalind

aceasta lungime, depaseste membrana interfemorala. Greutatea corpului este de 710 g. Blana are o culoare caracteristica, roscata pe spinare, iar pe piept si burta roscat-alburie. Firul de par are virful rosu, mijlocul cenusiu si baza brun-desuhisa. Marginea exterioara a pavilionului urechii este adinc incretita, existind totodata 68 pliuri transversale. La noi este o specie rara, fiind identificata pina acum numai in Banat, Transilvania si Oltenia. Poseda un pronuntat instinct gregar, de asociere in grup, coloniile de vara, alcatuite mai ales din femele, pot cuprinde pina la 500 exemplare. Poate fi gasit adesea si in coloniile altor specii de lilieci. Cauta mai ales locurile impadurite, dar se adaposteste in ruine, cladiri vechi, in grote si chiar sub scoarta copacilor. Hiberneaza de obicei in cariere si in pesteri, agatat de bolti, foarte rar in crapaturile stincilor si ale zidurilor. Iese la vinatoare seara tirziu. Zboara jos si nu prea rapid, adesea deasupra apei. Fata un singur pui in luna iunie, capabil sa zboare dupa circa 4 saptamini. Denumirea stiintifica este Myotis emarginatus emarginatus, E. Geof-froy, 1806. Vechile denumiri stiintifice erau: Vesperugo marginatus (Bielz, 1888) si Selysius emarginatus. Numiri straine: engl. Geoffroy's bat; fr. vespertilion a oreittes eehancrees; germ. Wimperfledermaus; it. vespertilio emarginato; sp. murcielago de Geoffroy.

Liliacul mare:
Este considerat cel mai mare liliac european, avind lungimea cor

pului de 6,58 cm si a cozii de 4,5 6 cm, iar greutatea de 1845 g. De asemenea este mare si anvergura aripilor, de peste 30 cm. Urechile au numai 2,43,1 cm lungime, dar sint largi la baza, cu 7 8 pliuri transversale. Blana este de culoare gri-bruna pe partea dorsala si gri-alburie pe partea ventrala. Foarte raspindit in toata tara, mai ales in zona de cimpie, a fost semnalat si la munte pina la altitudinea de 2 000 m. Traieste in colonii mari, separate pe sexe pina la inceputul verii, cind masculii patrund in coloniile de femele, care devin mixte pina in luna martie, cind sex'ele se separa din nou. Vara stau in hambare, finare si clopotnite, iarna in pesteri si puturi parasite. Locurile de iernare sint departate la zeci de kilometri de cele de vara. Se imperecheaza primavara, gestatia durind 5070 zile, in functie de temperatura ambianta. In iulie fata un singur pui. incepe vinatoarea seara tirziu, are un zbor lent, relativ inalt si drept, cu o durata de 45 ore. Cauta si vineaza cele mai mari insecte, fiind o specie foarte activa de la inceputul lunii martie pina la jumatatea lunii septembrie, atita vreme cit temperatura mediului depaseste valoarea de 4-10C. Hiberneaza din septembrie pina in martie. Traieste aproximativ 15 ani. Denumirea stiintifica este Myotis myotis myotis, Bdrkhausen, 1797. Vechea denumire stiintifica era Myotis marina, Bielz, 1886. Numiri straine: engl. mouse-eared bat: fr. vespertilion murin; germ. Grossmausohr; it. vesperiilio maggiore; sp. murcielago ratonero.

Liliacul mare cu potcoava:

Din familia Rhinolophidae, este cel mai mare reprezentant european. Liliecii din

aceasta familie au ca element caracteristic existenta a 3 membrane la bot. O prima membrana, rotunjita, si care inconjoara narile, se numeste apendice foliaceu nazal. O a doua membrana, scobita ca o potcoava, este indreptata vertical si catre bazacelei de a treia membrane, lanteta, cu aspect de virf de lance, si de care se lipeste. O alta caracteristica a Rhinolophiddor este faptul ca au aripi scurte si late cu degetele 4 si 5 egale. Marginea externa a urechii are 1012 pliuri transversale. Patagiumul se prinde direct de calc ii. Liliacul mare cu potcoava are lungimea corpului de 5,67 cm, cea a cozii de 3,44 cm, anvergura aripilor de 3439 cm si greutatea de 1537 g. Urechile sint relativ mari,, de 22,6 cm lungime. Culoarea pielii difera la cele doua sexe. Astfel, la masculi, pe partea dorsala este cenusiucafenie,iar la femele este roscata. Pe partea ventrala, ambele sexe au o coloratie deschisa. Este raspindit in toata tara, mai ales in apropierea padurilor si localitatilor. Vara, sexele traiesc separat, femelele in colonii mici si masculii solitar, uneori insa pot fi gasiti in numar mic in coloniile de femele. in timpul verii stau in cavitati subterane, agatati de bolta, in adincimea adapostului, in locurile cele mai calde. in luna august membrii coloniei se imprastie si se reunesc in luna octombrie, in locurile de iernare, in care intra in hibernare,, acolo unde gasesc o umiditate crescuta si temperatura mai mare de + 10C. Se imperecheaza in luna mai, iar in luna iulie femela fata un singur pui, care la virsta de doua luni are talia unui adult. Iese la vinatoare seara tirziu, numai pe timp frumos si uscat, zburind toata noaptea. Zborul este lent, greoi si destul de aproape de sol. Denumirea stiintifica este Rhinolophus ferrumequinum ferrumequinum, Schreber, 1775. O alta denumire stiintifica, dar care nu s-a pastrat, a fost Rhinolophus unihastatus homorodensis,

Liliacul mediteranean cu potcoava:

Este mai mic decit specia precedenta, avind lungimea corpului

de 4,05,6 cm, coada de 2,23 cm, urechile de 1,82,4 cm si greutatea de 814 g. De asemenea este mai mica si potcoava formata din membrana nazala. Blana este de culoare cenusie pina la brun-roscat pe partea-dorsala si cenusiu-albicioasa pe partea ventrala. La noi este destul de rar, fiind identificat pina acum numai in Banat si in Transilvania. Este o specie tipica de grote si pesteri in care formeaza colonii. Spre deosebire de alti reprezentanti ai familiei, in timpul repausului aripile nu acopera corpul in intregime. Hibernarea din octombrie pina in aprilie, nu este prea profunda, astfel incit deranjat, animalul se trezeste si isi ia zborul. Se imperecheaza in luna mai si fata un singur pui in luna iunie. Iese devreme din adapost, inainte de asfintit, dar numai pe timp uscat. Denumirea stiintifica este Rhinolophus euryale euryalc, Blasius, 1853. Numiri straine: engl. mediteranean horseshoe bat; fr. rhinolophe euryale; germ. Mittelmeer Hufeisennase; sp.

Liliacul mic cu potcoava:

Este cel mai mic reprezentant al familiei Bhinolophidae si totodata unul dintre cei mai mici lilieci. Are un aspect delicat, cu lungimea corpului de 3,5 4,3 cm, cea a cozii de 2,33 cm si cu greutatea de 3,510 g. Urechile sint mici, cu virfurile ascutite si cu 810 pliuri transversale pe marginea externa.-Blana este alcatuita din par scurt si moale si are culoarea gri-inchis pe partea dorsala si gri-deschis pe partea ventrala. Este destul de raspindit in toata tara, acolo vinde exista grote, in zona de dealuri si coline, lipsind fie la munte. Fata de alti reprezentanti ai familiei, s-a adaptat mai bine la viata in apropierea asezarilor omenesti. Vara traieste in colonii de peste 100 exemplare, cautind locuri racoroase, iar iarna se aduna in grupuri mai mici, la adapost, in podurile locuintelor si in grote. Numai in mod exceptional poate fi gasit in scorburile arborilor. Hiberneza profund, din luna septembrie pina in luna mai, temperatura optima fiind de 47C. Se imperecheaza toamna, iarna sau primavara, dar embrionul incepe sa se dezvolte numai primavara. Dupa o gestatie de circa 75 zile, fata un pui in luna iulie, care este lipsit de vedere timp de o saptamina si fara par, timp de doua saptamini. Are zbor rapid si neregulat, cu batai dese din ripi. La vinatoare de insecte iese tirziu si zboara toata noaptea. Denumirea stiintifica este Rhinolophus Mpposideros hipposideros, Bechstein, 1801.

Liliacul mic de amurg:

Este un liliac rar la noi, identificat pina acum doar in citeva puncte din Transilvania, Oltenia si Muntenia.

Corpul are lungimea de pina la 5 cm si coada pina la 4 cm, astfel incit pare prea mic in comparatie cu anvergura relativ mare a aripilor care atinge 2730 cm. Greutatea corpului este de 1420 g. Pe partea dorsala blana este brun-roscata si cu o nuanta mai deschisa pe partea ventrala. Vara traieste in colonii formate din citeva zeci de indivizi. Se adaposteste si sub scoarta arborilor. In cautarea locurilor de iernare face deplasari mari. Adesea hiberneaza in cladiri vechi. In general, cauta regiuni impadurite. In luna iunie fata 1 2 pui. Porneste la vinaloare dupa asfintit, inainte de a se insera si face doua zboruri pe noapte. Zborul sau este punctat de plonjari si reveniri la celasi nivrel. Denumirea stiintifica este Nyctalus leisleri leisleri, Kuhl, 1818. Numiri straine: engl. Leisler's bat; fr. noctule de Leisler; germ. Klein-abendsegler; it. nottola del Leisler; sp. murcielago nocturna. LILIAC MOPS Este un liliac de talie mijlocie, cu corpul in lungime de pina la 5.7 cm si cucoadade 4,1 5,4 cm, relativ lunga fata de corp. Greutatea medie este de 7,5 g. Anvergura aripilor este destul de mare, de circa 25 cm. Urechile sint largi, cu virfurile rotunjite, fara a fi lungi, se ating deasupra capului si au marginile externe concave. Botul este scurt si lat, cu narile situate mai sus, de unde si aspectul de mops. Blana este alcatuita din par lung si are culoarea brun-neagra pe partea dorsala si gri-bruna pe partea ventrala. Parul poate ajunge pina pe fata interna a membranei aripilor. LILIAC N0RDIC Aceasta aparitie rara la noi, cunoscuta numai in Banat, face parte din liliecii de talie mica, avind corpul de 4,8 5,4 cm lungime, iar greutatea de 813 g. Ultima vertebra codaia depaseste cu 23 mm membrana interfemorala. Marginea exterioara a pavilionului urechii este alungita, astfel, incit ajunge pina indaratul gurii. Anvergura aripilor este mare, atingind 2427 cm. Blana, alcatuita din par lung si des, este de culoare neagra pe partea dorsala, presarata cu puncte galbui care ii dau reflexe aurii. Pe partea ventrala, ''culoarea blanii este bruna-galbuie, deschisa. Traieste in regiuni impadurite, ia ses ca si la munte. Datorita blanii sale bogate, rezista bine la intemperii. Sexele traiesc; separat, masculii solitar, iar femelele in colt am alcatuite din citeva zeci de exemplare. Vara se adapostesc in crapaturile stineilor si in scorburi, iarna in podurile locuintelor si in beciuri. Sp im perecheaza primavara si, dupa o gestatie de circa 75 zile, fata 1 2 pui. Apare devreme la vinatoare, are zborul rapid si nu prea inalt, pina la 10 m. Denumirea stiintifica este Eptesicus nilssoni nilssoni, Keyserling-si Blasius, 1897. Vechea denumire stiintifica era Vcsperiilio nilss'oriii.

Liliacul cu picioare lungi:

Este denumit astfel deoarece membrele posterioare sint lungi in comparatie eu

corpul, avind 3.4 cm. Cu lungimea corpului de 4.7 5,3 cm si a cozii de 3,53,8 cm este unul din liliecii de talie mica. Urechile sint inguste si au numai 1.41.6 cm lungime, cu o incretitura pe marginea externa si 4 pliuri transversale. Partea superioara a membranei interfemorale ese foarte paroasa. Blana are o culoare gribruna pe partea dorsala si gri-alburie pe cea ventrala. La noi a fost identificat pina acum numai in Banat si in Oltenia, unde traieste la altitudini piua la 600 m, cautind locurile cele mai calduroase. Atit vara cit si iarna traieste in grote si puturi de mina, in colonii numeroase. Are zbor neregulat, jos, adesea deasupra apei. Hiberneaza din octombrie pina in aprilie. Se imperecheaza primavara si in luna iulie fata un pui. Denumirea stiintifica actuala este Leuconoe capaccinii capaccinii, Bonaparte, 1837. Vechea denumire stiintifica era Myotis capaccinii capaccinii. Numiri straine: engl. long-fingered bat; fr. vespcrtilion de Cap acei ni: gri-m. Lnngfusxflcdt'nnmis: it. vespertilio del Cap acei ni; sp. murciehil'o patudo. Roscata pe partea dorsala, cu o nuanta mai deschisa pe piept si pe partea ventrala. Specie rara la noi, a fot identificat pina aura in Transilvania. Oltenia si Dobrogea. De obicei traieste mai ales in pesteri. in colonii de vara si de iarna, alcatuite pe sexe. Hiberneaza din luna octombrie pina in aprilie. in luna iunie face 1 2 pui. Are un zbor rapid, dar plin de zigzaguri, neregulat ca altitudine si directie. Denumirea stiintifica este Bhinolophus mehely, Matschie, 1901. \ ediea denumire stiintifica era Rhinolophus carpetanus. Numiri straine: engl. Mchely's horseshoe-hufeinsennase: germ. Ihimanisehc Hufeis"nnase; it. rhinolopha clei Mehely: sp. murcieLmo mediana de herradura.

Proiect realizat de:

Buculei Diana Mirauta Ioana Petrea Andreea