MASTER FINANCIAR BANCAR

POLITICI MONETARE SI TEHNICI BANCARE DE CREDITARE

Cap. I

TEORII MONETARE POLITICI MONETARE I.1. Concept de teorie monetara si caracteristicile ei I.2. Principalele teorii si caracterizarea lor I.3. Politica monetarista I.4. Politici de manevrare a taxei oficiale a scontului I.5. Politica normelor rezervelor obligatorii I.6. Politica de open market I.7. Politica de plafonare a creditelor I.8. Pietele creditului in economia contemporana I.9. Devalorizari, deprecieri revalorizari, aprecieri stabilizari si reforme monetare I.10. Politica monetara a BNR

Cap. II

CONCEPTE SI TEHNICI BANCARE DE CREDITARE II.1. Conceptii privind creditarea in economia de piata II.2. Probleme de baza ale creditului in economia de piata II.3. Forme si tehnici bancare de creditare

I. TEORII MONETARE I.1. Conceptul de teorie monetara si caracteristicile sale

Teoria monetara este parte a stiintei economice care are ca obiect reliefarea legaturilor existente intre moneda (privita fie ca masa monetara in circulatie, fie ca si cantitate de bani necesara circulatiei) si o serie de variabile reale (P.I.B., P.N.B., gradul de folosire a resurselor capitalul existent) . In obiectul teoriei monetare intra: 1. - natura, functiile si rolul banilor; 2. - valoarea acestora; 3. - crearea banilor; 4. - cantitatea de bani necesara circulatiei;

5. - modul de asigurare si realizare a echilibrului monetar. Teoria monetara a tranversat 3 stadii : a. - cel de analiza a raportului intre masa banilor in circulatie si volumul marfurilor, pe de o parte si nivelul preturilor, pe de alta parte; b. - cel al luarii in considerare a relatiei dintre masa banilor in circulatie si nivelul preturilor, sub aspectul variatiei veniturilor; c. - cel al modului in care banii actioneaza prin intermediul dobanzii, al miscarii capitalurilor si transferul acestora asupra productiei. Teoria monetara prezinta urmatoarele caracteristici: a. - nu exista o teorie monetara unica, ci o diversitate de teorii monetare; b. - teoria monetara reprezinta o combinatie de elemente micro si macroeconomice; c. - in cadrul teoriei monetare se realizeaza combinatii specifice de elemente cantitative si calitative ce prezinta o dinamica rapida; d. - teoria monetara are un caracter relativ si variabil, determinata de urmatorii factori: 1. - variabilitatea obiectului sau; 2. - metodele de abordare a fenomene-lor monetare: - metoda pozitiva ; - metoda negativa. 3. - diferitele variabile endogene si exogene luate in studiu; 4. - premisele sale ca numar si structura 5. - implicatiile pe care le are teoria monetara. Clasificarea teoriilor monetare din punct de vedere: a. - al sistemului social - economic: - teorii monetare ale economiei de piata; - teorii monetare ale economiei socialiste. b. - dupa gradul de dezvoltare al economiei : - teorii monetare ale economiei de piata si socialiste dezvoltate; - teorii monetare ale economiei de piata si socialista in curs de dezvoltare. c. - dupa rolul si implicatiile teoriilor monetare: - teorii monetare cu rol si de politica monetara; - teorii monetare ramase doar la nivel de punct de vedere, fara aplicatie concreta.

I.2. Principalele teorii si caracterizarea lor Gandirea monetara s-a concretizat in elaborarea urmatoarelor categorii de teorii monetare: 1. - Teoria banilor ca instrument tehnic de schimb; 2. - Teoria metalista; 3. - Teoria nominalista; 4. - Teoria cantitativa a banilor; 5. - Teoria marxista a banilor.

1. - Teoria banilor ca instrument tehnic de schimb. Teza acestei teorii este aceea ca banii sunt considerati ca rezultat al unei conventii intre oameni pentru depasirea dificultatilor trocului; ea a fost sustinuta de Aristotel si dezvoltata de clasicii economiei politice engleze Adam Smith si David Ricardo. 2. - Teoria metalista a banilor. Aparitia ei este legata de perioada acumularii primitive a capitalului, printre initiative se numara Thomas Mun, Colbert; ea sustine ca pentru a indeplini functii specifice banilor moneda trebuie sa aiba o baza metalica, iar stabilitatea monetara este de neconceput fara existenta monedei de aur sau argint. Problema care o ridica aceasta teorie este legata de modul in care emisiunea bancnotei trebuie ancorata de baza metalica; au existat controverse intre 2 scoli monetare engleze : scoa la monetara si scoala bancara. - scoala monetara sustinea ca principala cauza a crizelor monetare este emisiunea exagerata de moneda de banca; - scoala bancara reprezinta prin Thomas Took si Fullarton, aduce o serie de critici scolii monetare si are la baza urmatoarele argumente: a. - practicarea convertibilitatii bancnotei ii face pe bancheri prudenti sa nu creeze un decalaj prea mare intre rezerve si depuneri ; b. - bancherii prudenti acorda imprumuturi pentru satisfacerea nevoilor productiei si circulatiei marfurilor; c. -masa monetara trebuie sa se modifice in fuctie de nevoile reale ale economiei. Teoria metalista este reluata in prezent si de nemetalisti, printre care si profesorul Anghel Rugina - pentru Romania in 1990 a propus un leu de argint, iar in 1992 un leu de aur. 3. - Teoria nominalista a aparut ca o reactie impotriva teoriei metaliste; a avut 2 curente: a. - curentul functionalist (al lui Menger), care pune accentul pe aptitudinile monedei de a fi schimbata printr-o cantitate de bunuri si servicii; b. - curentul nominalist propriu-zis (a lui Knapp, Mller, Schumpter). Acesta cuprindea urmatoarele idei: 1. - contesta ideea ca moneda trebuie sa aiba neaparat o baza metalica; 2. - considera ca banii sunt doar un nume , un simbol; 3. - puterea de cumparare a banilor ar fi exclusiv conventionala. Reprezentantii contemporani ai acestei teorii sunt Harrold si James; acestia considera ca sfera fenomenelor monetare apare ca independenta de sfera fenomenelor economice. 4. - Teoria cantitativa a banilor are urmatoarele caracteristici : a. - este cea mai importanta teorie monetara; b. - are o raspandire foarte larga; c. - a fost si este cea mai dinamica teorie monetara; d. - are un grad pronuntat de complexitate. Sta la baza politicii monetare a mai multor state.

Ea considera ca preturile sunt influentate nemijlocit de modificarile ce intervin in cantitatea de bani din circulatie. Face o legatura intre masa monetara si masa bunurilor considerand pretul ca factor ce rezulta din raportul intre masa monetara si masa bunurilor. Teoria cantitativa a banilor cunoaste mai multe faze in dezvoltarea sa : a. - faza clasica; b. - faza keynesista; c. - faza monetarista a lui M. Friedman; d. - faza teoriei cantitative a monedei ca forma a averii a lui J. Tobin. a. - Teoria cantitativa clasica a fost elaborata de Adam Smith, David Ricardo si David Hune, A. Marshall, Irving Fischer, denumirea de teorie cantitativa a dat-o Adolf Wagner. Teoria cantitativa clasica are 2 variante: 1. - Varianta tranzactionala a lui (a lui Fischer); 2. - Varianta venit sau ecuatiei lui Cambridge . 1. - Varianta tranzactionala (a M *V = B * P unde: M = masa monetara in circulatie ; V = viteza de circulatie a banilor ; B = masa bunurilor (marfurilor); P = pretul marfurilor. Orice modificare in unul din factorii ecuatiei atrage dupa sine si modificarea preturilor , deci : P=(M*V)/B Contributia lui Fischer la dezvoltarea teoriei cantitative a banilor se poate aborda in 3 directii principale: a. - prin introducerea preturilor in ecuatie, ceea ce ii da teoriei dinamica; b. - prin introducerea mecanismului de transmisie de tip solduri monetare ; c. - prin introducerea influentei miscarii preturilor asupra miscarii temporare a nivelului folosirii fortei de munca ; 2. - Varianta venit sau ecuatia lui Cambridge, ecuati folosita de aceasta teorie este : M=K*Y unde: M = masa monetara ; K = constanta (practic 1 / V) ; Y = venitul national exprimat in preturi curente. Deosebirile variantei venit de cea tranzactionala, constau in : a. - in varianta venit masa baneasca este considerata un element al averii agentilor economici; lui Fischer), pleaca de la urmatoarea ecuatie:

b. - in varianta venit nu apar explicit preturile; c. - in varianta venit ecuatia este orientata cu precadere spre analiza microecono mica a proceselor monetare . Imbunatatirea acestei teorii a fost facuta de D. Patinkin; el se baza pe ideea ca atitudinea agentilor economici din care rezulta cererea de bunuri este determinata de cantitatea reala de bani si nu de cea nominala, de venitul lor real si nu nominal. El a pus bazele : - teoriei moderne a banilor ca forma a averii; - a legat teoria monetara de teoriile existente in alte domeniile stiintei economice; - a elaborat o noua explicatie a procesului de realizare a echilibrului monetar. b. - Keinesismul monetar - la elaborarea acestei teorii o contributie importanta si-a adus-o economistul englez John M. Keynes. Spre deosebire de Fischer, acesta introduce un nou factor, cel legat de venituri si economii. Contributia minetara a lui Keynes priveste 2 probleme: a. - caracterizarea complexa a banilor ; b. - dezvoltarea succesiva a ecuatiilor teoriei. Caracterizand complex banii Keynes le atribuie 3 caracteristici : - elasticitatea creerii banilor este nula sau foarte mica; - elasticitatea banilor de sustitutie este nula sau aproape nula ; volumul efectiv al banilor in circulatie nu

este

fixat

in

mod

rigid.

In ceea ce priveste ecuatiile folosite de Keynes intalnim mai multe etape: - in prima etapa se pleaca de la urmatoarea ecuatie: P * R = E - S in care: P = pretul marfurilor; R = masa bunurilor realizate; E = veniturile curente ale societatii; S = economiile pe care le face societatea - in a doua etapa dezvolta partea dreapta a ecuatiei: P*R=[E(R+C)]/O-S P*R=(E*R)/O+I-S O = suma totala a bunurilor (R + C), adica o parte din intreaga suma a bunurilor produse este folosita pentru consum, iar cealalta parte pentru productia ulterioara ; C = sporul net al ivestitiilor ; I = partea din venitul national obtinuta din productia mijloacelor de productie; E - I = valoarea bunurilor de consum .

In final rezulta : P = E /O + ( I - S ) / R - in a treia etapa: Keynes - renunta la ecuatiile initiale, introducand alta ecuatie: M=L(r) M = masa monetara ; L (r) = functia gradului de lichiditate in raport cu rata dobanzii. In acest sens desprindem urmatoarele aspecte ale preferintei pentru lichiditate: a. - existenta unei incertitudini in ceea ce priveste viitorul ratei dobanzii; b. - profitul probabil sau anticiparea matematica a castigului trebuie sa fie suficient de mare pentru a constitui o recompensa pentru riscul de deceptie; c. - existenta unei piete organizate a tranzactiilor cu hartii de valoare. Pentru a explica aceste 3 aspecte introduce in teoria monetara 4 categorii de mobiluri : 1. - mobilul tranzactiilor (nevoia de bani pentru efectuarea schimburilor curente); 2. - mobilul precautiei (dorinta de a avea siguranta unui echivalent viitor in bani); 3. - mobilul speculatiei (stradania de a obtine profit de pe urma unei mai bune aprecieri a evolutiei viitoare); 4. - mobilul veniturilor (decizia pentru a pastra o anumita suma sub forma lichida). In functie de aceste mobiluri Keynes dezvolta ecuatia initiala, ajungandu-se la ecuatia: M = M1 + M2 = L1 ( y ) + L2 ( r ) M1 = suma de bani lichizi pastrata pentru satisfacerea mobilului tranzactiilor si mobilul precautiei; M2 = suma de bani pastrata pentru satisfacerea mobilului speculatiei; L1 ( y ) = functia lichiditatii care depinde de nivelul veniturilor ; L2 ( r ) = functia lichiditatii care depinde de raportul dintre rata curenta a dobanzii si starea de anticipare. Keynes pune urmatoarele probleme : 1. - In ce raport se afla modificarile lui M fata de y si r ? Raspuns : acest raport depinde de modul in care se produc modificarile lui M ; 2. - Ce factori determina forma curbei L1? Raspuns: L1 ( y ) = Y / V = M1 unde: Y = venitul; V = viteza de circulatie a banilor care nu este constanta. 3. - Ce factori determina forma curbei L2? Raspuns : forma curbei L2 va fi data de marimea lui M2. Intr-o societate statica sau o societate in care nimeni nu are nici o incertitudine cu privire la viitoarele rate ale dobanzii, functia L2 sau inclinatia spre tezaurizare va fi 0 (zero), (in stare de echilibru); atunci: M1 = M2, in aceste conditii relatiile devin:

M1 * V = Y ; Y = Q * P in care: Q = cantitatea de marfuri ; P = pretul curent al productiei.

Teoria lui P. Modigliani Modelul matematic construi de P. Modigliani este o varianta moderna a teoriei Keynesiste si cuprinde 4 categorii de bunuri si 4 feluri de cerere corespunzator bunurilor respective (doua cate gorii de bunuri reale: bunuri fizice si forta de munca si 2 categorii de bunuri financiare: bani si obligatiuni. In model exista 3 genuri de preturi : - preturile bunurilor fizice (exprimate sub forma unui pret unic, omogen); - pretul fortei de munca; - pretul (cursul) obligatiunilor. Acest model concret se refera la cele 4 piete existente in economie pentru fiecare piata fiind stabilite o serie de ecuatii, astfel: 1. - Piata marfurilor este caracterizata prin 3 ecuatii ce exprima - cererea de marfuri, oferta de marfuri, conditia de echilibru. - Prima ecuatie defineste consumul real ca functie de: venit real, salar real, rata dobanzii si averea reala a sectorului privat ; - A doua ecuatie defineste investitiile reale ca o functie de : venit real, rata dobanzii si capital real; - A treia ecuatie defineste cererea tota tala de marfuri ca fiind identica cu suma consumului real si investitiilor reale. 2. - Piata fortei de munca este caracterizata prin mai multe ecuatii: - Prima ecuatie exprima cererea de forta de munca ca fuctie de: salariul real si capitalul uman real existent; - A doua ecuatie exprima oferta de forta de munca ca functie de: salariul real si salariul real fix (cand cererea este mai mica decat oferta); - A treia ecuatie defineste echilibrul pietei fortei de munca (cererea este egala cu oferta). 3. - Piata monetara este caracterizata prin 3 ecuatii: - Prima ecuatie exprima cererea de bani ca functie de: rata dobanzii, venitul national preturi si averea neta; - A doua ecuatie exprima oferta de bani ca suma a masei banesti creata de sectorul bancar si a masei banesti creata de guvern; - A treia ecuatie exprima echilibrul pietei monetare in conditiile in care cererea de bani este egala cu masa monetara pusa in circulatie. 4. - Piata financiara - (identificata cu piata obligatiunilor) este caracterizata prin 3 ecuatii - Prima ecuatie - exprima cererea neta de obligatiuni neta de obligatiuni ca functie de: rata dobanzii, venitul real, nivelul ocuparii, nivelul general al preturilor, salariul, volumul capitalului, cantitatea de obligatiuni si masa baneasca creata de guvern;

- A doua ecuatie este o corelatie din bilantul consolidat al sistemului bancar (intre pasivele bancare si activele bancare); - A treia ecuatie exprima conditia de echilibru a pietei financiare ca egalitate intre cererea de obligatiuni (ale statului si ale societatilor) si oferta acestora. In concluzie: modelul lui P. Modigliani cuprinde 15 ecuatii, din care 9 ecuatii reale, 3 ecuatii care descriu piata monetara si 3 ecuatii care descriu piata financiara. Variabilele cuprinse in acest model se pot grupa astfel: 1. - variabile endogene care exprima fluxuri, preturi si variabilele pietii monetare si financiare; 2. - conditii initiale - volumul capitalului real, averea neta a sectorului privat; 3. - variabile exogene - toate celelalte. Modelul lui Modigliani este un model matematic, nu unul economic. Teoria monetara expusa in Raportul Radolife este o alta varianta a keynesismului monetar in care se contesteaza rolul economic activ al factorului monetar. Aceasta teorie introduce pe langa cele analizate 2 noi premise : a. - masa baneasca reprezinta doar un element al lichiditatii totale a economiei, care cuprinde pe langa bani o gama intreaga de alte forme de avere; b. - in loc de o singura rata a dobanzii asa cum are modelul keynesist, acesta opereaza cu un intreg spectru de rate ale dobanzii. Aceasta teorie ajunge la urmatoarele concluzii: 1. - echilibrul pietei monetare apare intre cererea de lichiditati si oferta de lichiditati; 2. - functia cererii de bani devine mai cuprinzatoare, ea referindu-se si la cererea de bani ca mijloc de rezerva (cantitatea de bani inactivi); 3. - politica monetara si de credit nu se poate limita doar la reglarea masei monetare, ci trebuie sa vizeze si alte genuri de active, trebuie completate si cu alte politici: fiscale, cea privind somajul; 4. - acorda o insemnatate deosebita ratei dobanzii; 5. - nu a influentat hotarator evolutia teoriei monetare. Monetarismul Friedmanian Milton Friedman - este un reprezentant de seama al scolii de la Chicago, primul laureat al premiului Nobel pentru economie in 1976 pentru contributia adusa in fundamentarea cursurilor valutare flotante. Monetarismul Friedmanianeste este cel mai cunoscut curent monetar din zilele noastre, care a reformulat teoria cantitativa a banilor, care sa datorat unei necesitati istorice bine definita, legata de asigurarea desfasurarii reproductiei capitaliste. Problemele generale ale monetarismului friedmanian. Din analiza acestei teorii se desprind urmatoarele idei: a. - Raportul dintre evolutia masei monetare si cea a activitatii economice - monetarismul friedmanian considera banii ca principalul factor al activitatii economice, apreciind ca variatiile veniturilor nominale sunt determinate, in esenta, de evolutia masei monetare in circulatie;

b. - spre deosebire de keynesism, teoria monetarista a lui Friedman adopta o pozitie restrictiva in dublu sens: pe de o parte toti factorii economici sunt subordonati celor de natura monetara, pe de alta parte imprimarea unui ritm constant evolutiei masei monetare exclude posibilitatea utilizarii politicii monetare intr-un sens anticiclic; c. - Friedman este adeptul unor mecanisme monetare care sa excluda interventia statului in economie. El considera Bancile Centrale (prin care statul isi exercita acest rol) ca si agentii economici si nu ca si agenti de interventie in economie. Dupa Friedman - o politica monetara justa este aceea inspirata dintr-o legatura corecta intre masa monetara, preturi si volumul productiei; d. - Este interesant cum vede Friedman teoria in sensul ca cu cat faci mai putina teorie cu atat mai bine, monetarismul este o teorie pronuntat pragmatica. e. - Friedman neaga puterea sindicala care inseamna pentru el o violare a legilor pietii si care duce in final la inflatie. Revendicarile salariale cerute de sindicate nu opresc criza oricat efort monetar sar face. f. - Friedman utilizeaza modelul economiei deschise divizata in 2 sectoare: - cel al productiei competitive care concureaza pe piata internationala; - cel al produselor destinate exclusiv pietei interne. g. - In conceptia sa devalorizarea monetara este privita doar ca o masura de corectare a dezechilibrului balantei de plati externe, fara alte implicatii in economie. Ecuatiile monetarismului friedmanian. Contributia lui Friedman in reformularea teoriei cantitative a banilor consta mai ales in folosirea unor ecuatii privind atat oferta de bani cat si cererea de bani. In privinta ofertei de bani ecuatiile apar sub forma: M=m*B in care

M = oferta de bani formata din bani lichizi si depozite la vedere; m = multiplicatorul; B = masa baneasca emisa de banca centrala. In ce priveste cererea de bani porneste in construirea functiei de la faptul ca banii sunt ceruti ca forma a averii. El delimiteaza 5 grupe ale averii: 1. - banii - forma a averii cocretizata prin faptul ca e primita ca atare la plata pentru stingerea datoriilor nascute din achizitionarea de marfuri si servicii; 2. - obligatiuni - forma a averii ce da dreptul detinatorului sa primesca un venit nominal fix; 3. - actiuni - forma a averii ce da dreptul detinatorului sa participe la impartirea beneficiilor intreprinderii; 4. - bunuri fizice; 5. - capacitatea de munca a omului. Acestor 5 grupe de avere le corespund 5 grupe de venituri: a. - dobanda aferenta disponibilitatilor existente in conturi la banci; b. - dobanda si diferentele favorabile rezultate din modificarea cursului obligatiunilor;

c. - dividende si castiguri din modificarea cursului actiunilor; d. - venituri provenite din raporturile de munca (salarii, premii, etc.). Se stabilesc relatii reciproce intre formele de avere si veniturile corespunzatoare acestora, relatii ce exprima randamentul formelor de avere. Dupa Friedman expresia concreta a acestor randamente o reprezinta rata dobanzii, astfel: W=Y/R unde: W = volumul averii; Y = venitul adus de avere in intervalul de timp ales ca perioada de referinta; r = rata dobanzii corespunzatoare perioadei. Factorii care determina cererea de Friedman sunt: - volumul si structura averii; - volumul si structura veniturilor permanente ale agentilor economici; - gusturile si preferintele individuale; - evolutia preturilor; - randamentul relativ al diferitelor forme de avere. bani dupa

Friedman reformuleaza teoria cantitativa clasica, ca functie a factorilor amintiti. Astfel: M = f [P, rb, r0, ra, (1 / P)*(dp / dt), W,Y, n] unde : M = cererea de bani; P = nivelul general al preturilor; rb = veniturile aduse de bani; ra = veniturile aduse de actiuni; r0 = veniturile aduse de obligatiuni; (1 / P)*(dp/dt) = ritmul de crestere al preturilor; W = volumul averii; Y = venitul permanent; n = averea umana (averea non-umana)(invatamant).

Teoria monetara a lui James Tobin James Tobin este profesor universitar la Yale laureat al premiului Nobel pentru economie. Teoria sa este o directie de dezvoltare a teoriei cantitative a monedei ca forma a averii; izvorul ei se gaseste in teoria clasica cantitativa. Continutul ei pleaca de la ideea ca agentii economici detin bani in masura in care acestia sunt necesari pentru efectuarea tranzactiilor economice (banesti) si in masura in care detinerea averii in forma baneasca este mai sigura decat detinerea averii in alte forme.

Cererea de bani depinde de volumul tranzactiilor cat si de marimea averii agentilor economici. In conceptia lui Tobin factorul determinant al cererii de bani este randamentul capitalului. Tobin este adeptul unificarii teoriei monetare cu teoria economica din care ar rezulta teoria unitara a echilibrului plasamentelor de capital. Elementele unei asemenea teorii ar fi: a. - cheltuielile implicate de transferarea unei forme de avere in alta forma de avere; b. - posibilitatile de previzionare a evolutiei viitoare a pretului diferitelor forme de avere; c. - lichiditatea diferitelor forme de avere; d. posibilitatea vanzarii cumpararii diferite lor forme de avere; e. posibilitatea previzionarii viitoare a nevoi lor diferitelor forme de avere. Tobin constituie un model monetar, care in forma simplificata cuprinde 2 forme de avere: - banii considerati a fi moneda fiduciara (de incredere); - capitalul in forma fizica; Repartizarea averii agentilor economici pe cele 2 forme depinde de 2 factori: - volumul tranzactiilor banesti; - rata profitului adus de capital exprimata in randamentul capitalului. Se pot ivi urmatoarele situatii; 1. - Cand rata profitului este > decat productivitatea marginala a capitalului (suplimentul de productie sau de venit obtinut cu o unitate adiionala de capital), atunci agentii economici sunt stimulati sa sporeasca ponderea bunurilor de capital pe care le detin in cadrul averii lor, o parte din cererea de bunuri ramanand nesatisfacuta, iar preturile vor creste; 2. Cand rata profitului este < decat productivitatea marginala a capitalului, agentii economici tind sa-si sporeasca stocurile de moneda, ceea ce duce la cresterea cererii de bani; 3. - Cand rata profitului va fi egala cu productivitatea marginala de capital va apare echilibrul economic si monetar, atunci si masa baneasca va fi egala cu cererea de bani. Dupa Tobin exista 2 forme: A. - de avere; B. - de venit. A. - Forme de avere sunt : a. - 4 forme de avere privata (obligatiuni de stat la vedere; obligatiuni de stat pe termen mijlociu; obligatiuni de stat pe termen lung si bunuri de capital fizic); b. - 2 forme de avere reprezentand creante si angajamente reciproce in sectorul privat (banii de cont si datoriile private). B. - Genuri de venit a. - 2 tipuri de rate ale dobanzii fixate institutional (rata reala a dobanzii la depozitele bancare la vedere, respectiv la obligatiunile de stat la vedere si taxa de scont a bancii centrale); b. - 4 tipuri de rate ale dobanzii de piata: (rata dobanzii la credite pe termen scurt; rata dobanzii la credite pe termen mijlociu, rata dobanzii la credite pe termen lung si rata la echilibrarea profitului). Teoria monetara marxista Karl Marx ocupandu-se de problematica complexa a banilor, a formulat pentru circulatia acestora 3 legi:

a. - legea cantitatii de bani; b. - legea valorii reale a sumelor banesti neconvertibile; c. - legea circulatiei bancnotelor. a. - Legea cantitatii de bani - spune ca: la o viteza data a circulatiei banilor fie ca mijloc de circulatie, fie ca mijloc de plata, suma totala a banilor care circula intr-o perioada de timp va fi determinata de suma preturilor marfurilor ce urmeaza sa se realizeze, plus suma totala a platilor scadente in acea perioada, minus platile care se sting reciproc prin compensare; b. - Legea valorii reale a sumelor banesti neconvertibile a fost formulata pentru banii de hartie. Ea apare formulata astfel: in timp cantitatea de aur aflata in circulatie depinde de pretul marfurilor, valoarea biletelor de hartie aflata in circulatie depinde, deopotriva, exclusiv de propria lor cantitate; o data intrate in circulatie banii de hartie cad sub puterea legilor ei, valoarea banilor depinde de cantitatea in care ei se afla in circulatie. c. - Legea circulatiei bancnotelor - presupune ca, conditiile emisiunii cuprind si conditiile reintoarcerii lor la banca emitenta. In tara noastra pana in 1989 in conditiile economiei socialiste planificate, aceasta teorie a fost singura folosita, celelalte au fost considerate ca neadecvate.

Politici monetare si de credit promovate de banci in perioada actuala. Prin intermediul bancilor Statul promoveaza in economie, indirect, o serie de politici monetare si de credit; caracteristicile acestor politici sunt: a. - diversitatea lor; b. - caracterul de intrepatrundere si conditonare a acestora; c. - operativitatea si elasticitatea acestora; d. - dublu caracter monetar si de credit (caracterul monetar este dat de modificarile operatiilor de emisiune de bancnote la nivelul bancii centrale, iar cel de credit este dat de modificarile posibilitatilor de creditare a economiei din partea bancilor comerciale). Cele mai semnificative politici monetare si de credit sunt: 1. - Politica monetarista; 2. - Politica de manevrare a taxei oficiale a scontului; 3. - Politica normelor rezervelor obligatorii; 4. - Politica de open market; 5. - Politica de plafonare a creditelor. I.3. Politica monetarista Politica monetarist a fost fundamentata mai intai ca teorie monetarista de Milton Friedman; aceasta politica atribuie un rol dosebit actiunii de modificare a masei monetare in circulatie, ce are la baza asigurarea unei stabilitati economice, dar totodata si asigurarea unei stabilitati a monedei si respectiv a preturilor. Ea considera ca stabilitatea monetara poate fi atinsa printr-un control oficial al masei monetare in circulatie.

Politica monetarista pleaca de la 2 premise: a. - intre masa monetara in circulatie si circulatia marfurilor exista anumite proportii si corelatii ce se manifesta ca si corelatia intre cererea si oferta de marfuri (cererea de marfuri este data de mijloacele banesti destinate achizitiilor de marfuri, iar oferta este data de productia de marfuri si servicii pusa la dispozitia participantilor la procesul de productie); b. - Masa baneasca in circulatie reprezinta o marime influentabila si deci poate fi reglata prin atribuirea unui rol primordial in aceasta directie autoritatii monetare statale. Politica monetarista adopta ideea de a stabili o crestere a masei monetare in circulatie de cel mult 4-6% anual, apropiat de ritmul cresterii economice. Toate celelalte elemente de politica economica a statului sunt subordonate acestui deziderat dupa aceasta politica monetarista. I.4. Politica de manevrare a taxei oficiale a scontului Taxa oficiala a scontului este dobanda cu care banca centrala resconteaza cambiile bancilor comerciale si dobanda cu care banca centrala acorda imprumuturi celorlalte banci (care pot fi: credite de licitatie, linie de credit, credit lombard, credite directionate). Are nivelul cel mai scazut din economie. In manevrarea acestei politici se pleaca de la influentele pe care le are nivelul acestei taxe pe piata capitalurilor, in sfera creditului. Nivelul taxei oficiale a scontului se manifesta astfel in economie: a. - scaderea taxei determina reducerea nivelului celorlalte categorii de dobanzi; b. - cresterea taxei oficiale a scontului pe plan intern determina o sporire a tuturor celorlalte categorii de dobanzi din economie; modificarea marimii acestei taxe are influenta si asupra capitalurilor straine existente in tara, in sensul ca o reducere va determina o emigrare a acestor capitaluri din tara respectiva catre alte tari cu posibilitati mai avantajoase. O crestere determina o influenta a capitalurilor straine la fel si pentru portofoliul de cambii; daca taxa va creste determina o scadere a volumului portofoliului de cambii (detinatorii cambiilor nu le vor resconta), iar daca taxa va scadea volumul portofoliului de cambii va creste, crescand si valoarea rescontului. Modificarea taxei oficiale a scontului poate determina o crestere a volumului emisiunii de bancnote si cresterea posibilitatilor bancilor comerciale de creditare. I.5. Politica normelor rezervelor obligatori . Aceasta politica cuprinde urmatoarele variante: a. - Norma rezervelor de casa, constand in stabilirea unui anumit procent al rezervelor de casa ; b. - Norma lichiditatii, constand in stabilirea unui raport corespunzator intre numerar, soldul contului curent al bancii deschis la banca centrala (B.N.R.), hartii comerciale si de stat pe termen scurt detinute de banca si depozitele detinute de banca si depozitele bancii; c. - Coeficientul de trezorerie, adica obligatia fiecarei banci de a pastra in rezerva o anumita cantitate de hartii de valoare ale statului (certificate de depozite de trezorerie, obligatiuni); d. - Norma rezervelor minime obligatorii, are cea mai raspandita utilizare, fiind si cea mai actuala. Ea reprezinta obligatia stabilita de banca centrala (B.N.R.) dintr-o tara pentru bancile comerciale din acea tara, in sensul pastrarii in conturi deschise la banca centrala (B.N.R.) a unei parti din depunerile

pe care clientii le-au realizat la bancile comerciale. Aceasta politica a fost promovata din grija pentru asigurarea lichiditatii bancilor comerciale. Efectele acestei politici sunt concretizate in modificarea volumului emisiunii monetare a bancii centrale si in modificarea posibilitatilor de creditare pe care le au bancile comerciale. Aceasta politica constituie una dintre cele mai eficiente instrumente ale politicii monetare si de credit; aceasta politica se manifesta diferit de la o tara la alta, astfel in S.U.A. si Canada in baza de calcul a rezervei se cuprind numai depozitele exigibile; in Franta si Germania se iau in considerare cvasitotalitatea depozitelor. De asemenea si cuantumul ei poate fi unic sau diferentiat dupa gradul de exigibilitate a depozitelor, cotele variind intre 2 si 10% - pentru conturile de economii (depozite) mai mici fata de depunerile la vedere pentru incurajarea economiilor stabile. In ce priveste dobanzile pe care banca centrala (B.N.R.) le bonifica pentru aceasta rezerva se procedeaza diferit de la o tara la alta, in sensul ca unele tari nu aplica nici un fel de dobanda, iar in altele se aplica (Romania da). I.6. Politica de open-market Este insotitoarea frecventa a politicii de rescont. Ea consta in prezent in interventia bancii centrale pe piata monetara. Instrumentele de lucru ale acestei politici sunt titlurile imprumutului de stat, in special bonurile de tezaur. Amploarea pe care a luat-o in ultimii ani se datoreaza sporirii volumului titlurilor imprumuturilor de stat, determinate de deficitele bugetare mari inregistrate de diferite state, in special S.U.A. I.7. Politica de plafonare a creditelor Este o politica ce a aparut in stransa corelatie cu dorinta unor tari occidentale (ex. Franta) de implementare a planificarii guvernamentale. Ea consta in limitarea directa de catre banca centrala a posibilitatilor de creditare pe care bancile comerciale le au (se stabilesc niste plafoane, ca niveluri maxime pana la care pot ajunge creditele, chiar daca o parte din resursele bancilor comerciale raman neplasate in credite). O asemenea politica nu convine bancilor comerciale pentru ca limiteaza posibilitatea obtinerii unui profit satisfacator, de aceea ea este ocolita de bancile comerciale si devine astfel inoperanta.

I.8. Pietele creditului in economia contemporana Prin piete ale creditului se intelege un cadru organizatoric necesar in care se deruleaza relatiile intre banci si diferiti agenti economici. Aceste piete imbraca forme diferite din punct de vedere al participantilor la relatiile de credit: A. - piata monetara; B. - piata creditului pe termen scurt;

C. - piata creditului pe termen mediu (mijlociu); D. - piata creditului pe termen lung; E. - piata eurodevizelor. A. - Piata monetara - reprezinta cadrul organizat in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci (banci comerciale, specializate, agenti de schimb, societati de investitii in valori imobiliare, societati de asigurare, etc.) in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce. Ele apar cu acazia acordarii si rambursarii imprumuturilor reciproce intre banci cu ocazia derularii relatiilor de plati efectuate de catre fiecare titular de depozite bancare. Rolul important pe piata monetara il joaca bancile centrale care intervin diferentiat, fie prin stabilirea zilnica a nivelului dobanzii pentru imprumuturile reciproce dintre banci, sau stabilirea zilnica a volumului imprumuturilor ce pot fi acordate zilnic bancilor. Interventia bancii centrale anuntate sau neanuntate este in functie de rolul mai mult sau mai putin reglator asupra economiei pe care il are dobanda . Piata monetara prezinta urmatoarele caracteristici: 1. - participantii la relatiile cer se nasc pe aceasta piata sunt in toate cazurile bancile; 2. - obiectul tranzactiilor pe piata monetara il reprezinta disponibilitatile in moneda ale fiecarei banci pastrate la banca centrala; 3. - operatiile ce se nasc pe aceasta piata au caracter de operatii curente zilnice, iar termenele de acordare a imprumuturilor sunt foarte scurte (1 - 3 zile). Ele imbraca 3 forme: a. - vanzari - cumparari ferme, utilizate pentru bonurile de tezaur; b. - operatiunile de swap - sunt operatii de vanzare - cumparare insotite de un angajament de cumparare la un termen convenit si care ofera un drept de proprietate (si nu de gaj) asupra efectelor negociabile. c. - simple inregistrari in contul unui corespondent bancar . 4. - Creditele acordate pe aceasta piata au caracter de credite personale de la banca la banca; 5. - Dobanzile pe aceasta piata se stabilesc zilnic. Piata monetara are un rol important in redistribuirea resurselor de creditare in economia nationala. Amploarea operatiunilor pe aceasta piata decurge din efectele circulatiei banilor in conturi; tehnica de calcul electronica a revolutionat sistemul de lucru pe aceasta piata. B. - Piata creditului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relatii privind mobilizarea resurselor banesti ale persoanelor fizice si juridice de catre banci pe de o parte si relatiile de acordare din partea bancilor a unor imprumuturi persoanelor fizice si juridice pe de alta parte. Termenele ce se practica pe aceasta piata fiind de 1-2 ani (la noi max. 1 an). Resursele mobilizate sunt disponibilitatile curente a persoanelor fizice si juridice destinate acoperirii nevoilor productiei si circulatiei marfurilor. Un rol important pe aceasta piata il au bancile comerciale. C. - Piata creditului pe termen mijlociu reprezinta un cadru organizatoric in care se deruleaza raporturile intre banci pe de o parte si agentii economici si persoane fizice pe de alta parte. Imprumuturile acordate pe aceasta piata ao o perioada pana la 7 ani (la noi pana la 5 ani), iar destinatia imprumuturilor se refera la procurarea de echipament indistrial, alte dezvoltari, finantarea importurilor si exporturilor.

Pe aceasta piata se cicleaza o parte din depunerile pe termen la banci, dar nu este exclus sa se cicleze si o parte din depunerile la vedere, acelea care prezinta un nivel invariabil pe o anumita perioada. Aceasta piata are si dezavantaje legate indeosebi de faptul ca presupune si o emisiune monetara care in anumite conditii poate avea caracter inflationist (ex. credit, recuperari amortisment); D. - Piata creditelor pe termen lung - pe aceasta piata se cicleaza resursele proprii ale bancilor, acele resurse care au caracter stabil, dar si o parte din depunerile pe termen neandrumate in credite pe termen mediu; se poate cicla pe aceasta piata si o parte din mijloacele bugetare, atunci cand statul intelege sa incurajeze anumite ramuri ale economiei nationale. Termenele de creditare pot ajunge pana la 50 ani (la noi pana la 25 ani), destinatia acestor imprumuturi privesc programe ample de investitii productive, precum si constructii de locuinte; E. - Piata eurodevizelor - eurodevizele sunt creante in moneda unei tari si utilizate in afara granitelor nationale ale respectivei tari; ele sunt reprezentate de dolari S.U.A. Aceasta denumire deriva din faptul ca cea mai mare parte din aceste creante se gasesc in Europa. Aceasta piata are menirea sa mobilizeze si sa resistribuie prin credite disponibilitatile ce se cicleaza pe piata respectiva. Piata eurodevizelor are urmatoarele caracteristici: a. - participantii directi de pe aceasta piata sunt bancile autorizate in operatiuni valutare (bancile centrale comerciale); b. - resursele de eurodevize provin de la exportatorii in S.U.A. si in alte tari, de la societati transnationale, de la bancile centrale din diferite tari si uneori chiar de la bancile comerciale mai mari; c. - beneficiarii de credite sunt importatorii din diferite tari, marile trusturi transnationale o serie de banci. I.9. Devalorizarile si revalorizarile,deprecieri si aprecieri, stabilizari si reforme monetare

Sunt masuri pe care statul le ia la un moment dat pe plan monetar, atunci cand fenomenul de depreciere, respectiv de apreciere monetara au atins un anumit nivel. In fapt prin aceste masuri sunt recunoscute oficial modificari in puterea de apreciere a banilor si respectiv cursul de schimb. Devalorizarea va fi luata in urma fenomenului de depreciere, iar revalorizarea in urma fenomenului de apreciere. Devalorizarea consta in masura luata de stat fie in reducerea continutului de aur a unitatii monetare (atunci cand moneda este definita in aur) fie in reducerea cursului schimbului monedei respective fata de moneda altei tari (in prezent); este o masura de recunoastere oficiala a fenomenului de depreciere a monedei, fiind si o masura suplimentara de stimulare a exportului pe cale monetara. Devalorizarea produce efecte asupra economiei tarii respective si anume: a. - cresterea pretului aurului; b. - cresterea masei de moneda a tarii respective in raport cu masa monetara a altor tari; c. - avantajeaza debitorii tarii respective in sensul achitarii datoriilor cu un efort mai mic; d. - se incearca o stabilizare a sistemului monetar, mai ales cand acesta a fost afectat anterior de un proces inflationist;

e. - scaderea cursului fata de alte monede. Revalorizarea monetara reprezinta o masura pe care statul o ia fie pe linia cresterii continutului in aur a unitatii monetare (cand a fost astfel definita) fie pe linia cresterii cursului schimbului monedei tarii respective fata de monedele altor tari. Efectele asupra tarii care a initiat-o sunt urmatoarele: a. - scumpirea monedei respective fata de moneda altor tari; b. - micsorarea masei minetare a tarii care a initiat revalorizarea in raport cu masa monetara a altor tari; c. - scaderea pretului aurului si respectarea cursului celorlalte monede; d. - dezavantajeaza debitorii tarii respective in sensul ca la plati ei isi vor procura moneda in conditii mai dificile.

Deprecierile si aprecierile monetare Ele reprezinta fenomene ce determina schimbari in puterea de cumparare a banilor pe plan intern si schimbari in cursul monedei pe plan extern. Deprecierea monetara reprezinta un fenomen ce exprima scaderea puterii de cumparare a banilor pe plan intern si scaderea monedei pe plan extern. Scaderea puterii de cumparare pe plan intern consta in reducerea cantitatii de marfuri si servicii ce pot fi procurate cu o unitate monetara data pe plan extern scaderea cursului schimbului monedei fata de alte monede. de marfuri si servicii ce pot fi procurate cu o unitate monetara data pe plan extern scaderea cursului schimbului monedei fata de alte monede. de marfuri si servicii ce pot fi procurate cu o unitate monetara data pe plan extern scaderea cursului schimbului monedei fata de alte monede. Deprecierea interna se poate calcula cu ajutorul indicelui general al preturilor dupa formula: % Dm = [ 1 - ( Ipo / Ipc )] * 100 unde: % Dm = proportia deprecierii monetare; Ip0 = indicele pretului in perioada de baza; Ipc = indicele pretului in perioada urmatoare. Deprecierea externa se exprima dupa for-mula : % Dme = ( DC /Co ) * 100 unde: DC = diferenta de curs; Co = cursul de schimb in perioada precedenta. Aprecierea monetara reprezinta un fenomen ce exprima o crestere a preturilor de cumparare a monedei pe plan intern si o crestere a cursului de schimb pe plan extern. Pe plan intern cresterea puterii de cumparare este determinata de reducerea preturilor; pe plan extern este determinata de cresterea cursului

de schimb. Gradul de apreciere atat pe plan intern cat si extern poate fi exprimat prin urmatoarele formule: % Am = [ 1 - ( Ipo / Ipc )] * 100 % Ame = ( DC / Co ) * 100

Stabilizari si reforme monetare in economia contemporana Stabilizarea monetara reprezinta o actiune in cadrul careia se incearca sa se faca stabila moneda unei tari. Actiunea de stabilizare presupune ca anterior sa fi avut loc fenomenul de instabilitate monetara, ca urmare a manifestarii unui proces inflationist. Stabilizarea monetara poate fi realizata pe mai multe cai: - pe calea deflatiei - care este o actiune de retragere a unei anumite cantitati de bani din circulatie in conditiile in care acesta a devenit suplimentarea nevoilor reale de bani a economiei; prin aceasta cale se ridica puterea de cumparare a monedei respective. Deflatia imbraca mai multe forme si anume: a. - cea prin care se reduce masa monetara din circulatie prin reducerea volumului creditelor din economie; b. - retragerea din circulatie a unor categorii de sume monetare care existau anterior in circulatie, legata de suprimarea puterii circulatorii a acestor sume monetare; c. - vinderea aurului de catre banca centrala, prin aceasta incercandu-se sa se retraga o anumita cantitate de bani din circulatie. A doua, calea devalorizarii partiale (a conversiunii monetare) se aplica atunci cand procesul de depreciere a banilor nu este prea pronuntat A treia, calea repudierii (a inlocuirii intregii cantitati de bani din circulatie cu alte semne banesti) se aplica in cazul in care procesul de depreciere a banilor este foarte avansat. Intre stabilizarea monetara si reformele monetare exista raportul ca de la parte la intreg. Actiunea cu stabilizare monetara face parte din reformele monetare. I.10. Politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei (Banca Centrala) privind inflatia si somajul Banii au fost si raman unitati de masura a preturilor marfurilor, mijloc de plata si de schimb, dar si ca depozite de valori cu conditia ca ei sa nu-si schimbe valoarea, sa si-o pastreze o perioada de timp cat mai indelungata. Daca cineva vinde produsul sau, oricare ar fi el si nu cheltuie imediat toti banii obtinuti pe alte produse, cei ce raman pot fi folositi a doua zi sau mai tarziu, cum se intampla frecvent, pentru a cumpara alte bunuri. Daca din momentul obtinerii pana la refolosirea acestia isi schimba valoarea din diferite motive, atunci functia lor ca mijloc de plata, ca element care mijloceste schimbul va fi alterata intucat fie se pierde, fie se castiga in raport de faptul daca valoarea banilor scade sau, respectiv, creste. Cum preturile marfurilor difera de la un loc la altul si de la un timp la altul, in procesul de schimburi din

piata, posesorii de bani isteti pot face cumparaturi si vanzari in lant, adica circula banii si obtin profit din diferentele de pret in schimburile comerciale. In economiile de piata dezvoltate s-a creat un sistem monetar in care, pentru a functiona bine, banii trebuie sa fie unitari, sa-si pastreze valoarea si sa existe in cantitati suficiente pe piata. Daca sunt prea multi apare inflatia, cu majorari artificial ale preturilor, daca sunt prea putini apare deflatia, preturile scad din cauza ofertei reduse de bani pentru marfurile din piata. In ultimul caz, economia regreseaza, nu progreseaza, deoarece functiile banilor ca mijloc de plata, unitate de masura si depozit de valori sunt alterate. In asemenea moment, banii isi pierd nu numai functia de mijloc de plata, ei isi pierd, modifica chiar, si convertibilitatea cu alte monede din alte tari. Monedele straine mai puternice invadeaza piata monetara cu moneda slaba si, ceea ce este mai grav, in piata monetara a leului, daca luam exemplul Romaniei, apare o piata monetara paralela a a altor valute cu consecinte negative pentru economie. In aceste conditii, functia de depozit de valori a monedei nationale leu se diminueaza mult, cetatenii si operatorii economici preferand sa detina banii in alte valute, nu in lei, adica sa depoziteze valoarea in moneda straina, nu in cea nationala. Motivul este lesne de inteles. Valutele isi pastreaza valoarea timp indelungat si ei sunt mai puternici pentru ca au in spate o economie puternica, mult mai puternica decat economia pe care o are in spate leul romanesc. Asa se explica si de ce convertibilitatea externa a monedei nationale slabe se face mai greu si in pierdere cu monede externe mai puternice. In tari aflate in tranzitie de la un sistem economic la altul si in tari cu economie nedezvoltata, convertibilitatea banilor se face pe mai multe canale, daca nu exista un curs official liber al pietei. Cursul pe piata neagra tinde sa se apropie de cel cerut de piata, de cererea si oferta de bani interni si externi, cu mici variatii. In momentul in care, in mod official, moneda nationala se devalorizeaza pana la nivelul pietei negre, atunci convertibilitatea se apropie de normal. Aceasta nu inseamna ca noul curs valutar ramane neschimbat. Nu, el ramane sa se schimbe in raport de mai multi factori care definesc evolutiile din economiile aflate in spatele monedelor care se schimba intre ele. Exemplele sunt la indemana oricui. Daca ne referim la leul romanesc, constatam ca, pe masura caderii economiei in ultimii ani, valoarea monedei nationale, leul, a scazut substantial. Foarte multa vreme, masa monetara a fost strans legata de aur. Valoarea banilor era exprimata in aur. Monedele aveau un etalon aur si banii de hartie se puteau schimba pe o cantitate de aur potrivit talonului de aur pe care-l contineau. Si acum monedele se raporteaza la un etalon de aur, dar ele nu se mai pot schimba obligatoriu in aur. Daca pana la desprinderea de aur, in 1971, rata de schimb a unei monede se stabilea potrivit raportului intre etalonul aur continut in ele, acum rata de schimb este stabilita in raport de putrea economica din spatele monedelor supuse schimbului. Pana la desprinderea sistemului monetar aur, bancile centrale aveau datoria sa tipereasca bani, dar nu si libertatea de a tipari oricati bani de hartie, ci doar in limitele depozitelor de aur de care dispuneau. Dupa desprinderea de aur, bancile centrale au capatat libertatea reala de a tipari oricat de multi bani, deoarece ele nu mai erau obligate sa tina seama de limita impusa de cantitatea de aur din depozitele lor. Cunoscand aceasta, autoritatile statului, adica guvernele, au facut uz de libertatea sporita de a cere bancilor centrale sa tipereasca bani mai multi decat cerea piata. Partea buna a desprinderii sistemului monetar de aur a fost ca depozitele de aur ale bancilor centrale au fost, astfel, salvate si metalul galben extrem de pretios a inceput sa fie folosit mai mult in alte scopuri sau tinut ca rezerva ultima folosibila in raporturilr de schimb si de plati internationale la pretul de moment al aurului. Partea rea a fost ca guvernele au dobandit, practic un monopol asupra tiparirii banilor

si puterea de a apasa pe acceleratia motorului tiparnitei de bani. Avand acest monopol, ele s-au folosit de el pentru a produce bani ca sa acopere cheltuielile publice din ce in ce mai mari sau ca sa reduca impozitele si taxele si sa obtina o popularitate mai mare pentru a-si spori sansele de a castiga din nou alegerile si a se mentine la putere. Tiparirea in exces a banilor a dus la inflatie, nu intotdeauna. Pe o perioada scurta de cel mult doi ani, inflatia poate aparea din cauza unor factori economici si politici. Cresterea preturilor cauzata de factori economici este aproape fireasca intr-o economie de piata. Cresterea preturilor pe o perioada mai indelungata, chiar si cauzata de factori economici si politici, nu poate fi continuata fara ca imprimeria de bani a statului sa nu fie pusa in functiune. Cererea de bani a pietei trebuie satisfacuta pentru ca piata sa functioneze normal, sa dispuna de lichiditatile necesare momentului. Fara lichiditati suficiente, activitatea economica se restrange. Avem exemple numeroase de decapitalizare a agentilor economici, nu neaparat din lipsa de lichiditati, ci din cauza stoparilor circulatiei banilor in economia de piata, desi masa monetara este suficient de mare. Este ceea ce s-a numit blocaj financiar. Exemplul adesea folosit pentru a dovedi consecintele recurgerii la tiparnita de bani dincolo de limitele normale ale pietei este cel oferit de SUA, sub administrarea presedintelui Lyndon Johnson, care, pentru a acoperi cheltuiala publica cu razboiul din Vietnam, fara sa afecteze prin majorarea impozitelor bunastarea americanilor, a recurs la tiparirea de bani. Tiparirea in exces a banilor a dus, in mod inevitabil, la inflatie, la cresterea artificiala a preturilor, cu consecinte negative pentru economia americana in ansamblu. Asemenea exemple au existat si in alte tari, inclusiv foste socialiste. Inflatia si somajul sunt doua fenomene nedorite, dar inevitabile, in economia de piata, se exclud unul pe altul, in sensul ca atunci cand unul creste celalalt descreste si invers, atunci cand echilibrul dintre cererea agregata si oferta agregata este stricat si asa este mai tot timpul. Exista, practic, doar doua cai principale prin care se incearca sa se restabileasca acest echilibru dintre oferta agregata si cererea agregata pentru a preveni fie inflatia, fie somajul. Si aceste cai sunt politica monetara si politica fiscala. In ultimii 5 6 ani, de pilda, Banca Nationala a Romaniei a dus o politica monetara prin care sa controleze inflatia, cu efectele cunoscute pentru ca o asemenea politica nu a fost sprijinita de o crestere a economiei reale. Bancile comerciale nu pot emite bani, dar pot face bani imprumutandu-i de la clientii-depunatori si punandu-i depozite la cerere, pe care le ofera clientilor care imprumuta bani de la banca sub forma de credite. Dar chiar si aceste depozite la cerere se afla sub controlul Bancii Centrale, care supravegheaza atent intregul sistem bancar, deoarece Banca Centrala are sarcina de a reglementa cat de multi bani pot face bancile private, de stat sau mixte din sistem si la cati bani sa renunte pentru a se mentine un echillibru cat mai aproape de optimul necesar de bani pe piata pentru a preveni inflatia. In politica monetara esentiala este aprovizionarea cu bani (money supply). Definitia limita a aprovizionarii cu bani, notate in literature economica cu M1, include depozitele la cerere din toate bancile comerciale (altele decat depozitele interbancare), guvernamentale si rezervele pentru echilibrarea balantei comerciale externe) plus banii aflati in circulatie (detinuti de individuali si oameni de afaceri, dar nu si pe cei depozitati in Trezoreria statului, in rezerva nationala si trezoreriile bancilor comerciale). Definitia larga a aprovizionarii cu bani a pietei monetare, cunoscuta ca M2, adauga la M1 depozitarea economiilor in banci si depozitele bancare cu dobanda la termen fix. Exista banci care publica saptamanal schimbarile care au loc in M1 si M2.

Banca Centrala intervine practic prin ceea ce se numeste operatiuni in piata libera, controland cantitatea de bani pe piata in principal, prin cumpararea sau vanzarea de obligatiuni pe piata libera prin banci, companii de brokeraj, oameni de afaceri si chiar persoane individuale. Concret, cand Banca Centrala (BNR sau Banca Centrala a altui stat) este ingrijorata de inflatie, ea restrange cantitatea de bani aflata pe piata vanzand obligatiuni guvernamentale. Aceasta reduce depozitele bancilor si le micsoreaza posibilitatea de a da noi credite publicului. Atunci cand Banca Centrala este ingrijorata de somaj si incetinirea activitatii economice, ea cumpara obligatiuni guvernamentale de pe piata si pune in circulatie mai multi bani in schimbul obligatiunilor, deci mareste aprovizionarea pietei cu bani. Acesti bani maresc depozitele bancilor care pot astfel sa acorde mai multe credite. Daca oamenii de afaceri si individuali imprumuta mai multi bani, care majoreaza cererea agregata de bunuri si servicii, deci si de forta de munca, aceastaduce la creerea de noi slujbe si reduce somajul. O alta parghie folosita de Banca Centrala pentru a controla cele doua fenomene este schimbarea quantumului rezervelor obligatorii. Schimband aceste rezerve pe care bancile comerciale sunt obligate sa le aiba in raport cu depozitele de care dispun, se poate influenta incetinirea sau accelerarea cresterii economice. O crestere a rezervelor obligatorii cerute de Banca Centrala (BNR - 40% valuta; 18% lei) reduce puterea bancilor omerciale, de a credita, ceea ce slabeste curba ofertei de bani pe piata si astfel se controleaza inflatia. O miscare a rezervelor obligatorii cerute de Banca Centrala actioneaza invers mareste posibilitatea bancii de a da credite si o data cu aceasta creste oferta de bani pe piata cu tendinta de a se mari numarul angajatilor, reducerea somajului, dar si tendinta de impulsionare a inflatiei. Politica dobanzilor. O alta cale prin care Banca Centrala (BNR) intervine pe piata monetara este nivelul dobanzilor. Cu cat dobanzile sunt mai mici, cu atat se incurajeaza imprumuturile de la banci si cu cat dobanzile sunt mai mari cu atat se descurajeaza imprumuturile de la banci. Nivelul (rata) dobanzii este pretul banilor pe piata si acest nivel este foarte important deoarece el afecteaza cererea de automobile, case si alte bunuri ce se cumpara pe credit. Banca Centrala poate exercita o anumita influenta asupra ratei dobanzii atat direct cat si indirect. In mod direct, banca centrala controleaza doua rate ale dobanzilor: rata fondurilor nationale (pe care bancile comerciale le aplica unele altora pentru imprumuturi urgent) si rata de scont (pe care o cere Banca Centrala bancilor comerciale care doresc sa imprumute de la Banca Centrala pentru a-si intregi rezervele 9,5%). In mod indirect, Banca Centrala poate mari rata dobanzii facand ca banii sa fie scumpi si greu de obtinut, prin decresterea ofertei de bani de pe piata, ceea ce face ca cei ce dau cu imprumut sa creasca rata dobanzii, adica pretul banilor. Si invers, poate micsora rata dobanzii cu efecte contrarii majorarii dobanzilor. BNR (Banca Centrala) poate folosi deci rata fondurilor centrale (nationale sau federale) sau rata de scont marindu-le sau micsorandu-le. Intotdeauna Banca Centrala afirma ca, prin ceea ce face, ea doar urmeaza neabatut tendintele pietei. In realitate, adesea, piata este cea care urmeaza ordinele Bancii Centralae. Se va observa ca oficialitatile Bancilor Centrale sustin ca, pe termen lung, se asteapta ca si cei ce dau cu imprumut si cei ce iau credite de la bancile comerciale se inscriu, in cele din urma, in perspectiva afacerilor, in mod deosebit in ce priveste inflatia care determina daca rata dobanzii creste sau scade. Teama de tendinta inflationista face ca dobanzile sa creasca intrucat cei ce dau bani cu imprumut cauta o compensare a pierderilor lor la pretul banilor, iar cei ce iau cu imprumut, ce se asteapta cand preturile cresc, doresc sa plateasca mai mult pentru banii imprumutati. Invers, tendinta de scadere a inflatiei face ca

rata dobanzii sa scada. Asa se explica, de exemplu, de ce Banca Centala insista ca singura cale prin care poate actiona pentru a preveni rate ale dobanzilor mari si in cerstere, foarte nepopulare pentru politicieni si cei angajati in afaceri, este prevenirea inflatiei, adica facand in asa fel incat sa nu permita ca oferta de bani pe piata sa cresca repede. Daca ar creste prea repede, inflatia ar fi galopanta si ar pune, intr-un fel, stapanire pe toata viata economica si sociala, cu efecte foarte serioase pentru nivelul de trai al oamenilor. Exista critici ai acestei politici a Bancii Centrale. Ei o ataca pentru ca majoreaza prea lent oferta de bani care duce la somaj, la incetinirea ritmului de crstere economica sau recesiune. Politica fiscala. Spunem ca alaturi de politica monetara se mai recurge la politica fiscal pentru a restabili cat de cat un echilibru intre oferta agregata si cererea agregata. Politica fiscala inseamna actiuni intreprinse de Guvern pentru a stabiliza economia crescand sau descrescand cheltuielile guvernamentale, crescand sau descrescand impozitele si crescand sau descrescand deficitul sau surplusul bugetului national. Banca Nationala nu are nici un rol official in stabilirea politicii fiscale, cu toate ca guvernatorul BNR poate sa se angajeze uneori in critici la adresa actiunilor fiscale ale Guvernului si Parlamentului. Regulille politicii fiscale prin care sa se stabilizeze economia pot fi expuse astfel: daca economia sufera de inflatie cauzata de cererea agregata execesiva trebuie sa se reduca cheltuielile guvernamentale, sa se mareasca impozitele sau sa se recurga la ambele masuri. Daca, insa, economia sufera din cauza somajului cauzat de o prea mica cerere agregata trebuie sa se majoreze cheltuielile guvernamentale, sa se reduca impozitele sau sa se recurga la ambele masuri. Daca nu se aplica regulile de mai sus se deterioreaza repede echilibrul dintre cererea agregata si oferta agregata si este posibil ca economia sa intre in ceea ce se numeste stagnatie, care inseamna stagnarea economica combinata cu inflatie. Se naste intrebarea: cum trebuie sa fie politica fiscala atunci cand economia sufera simultan si de inflatie si de somaj? Tratamentul se pare ca este o combinatie de masuri economice bazate si pe noroc, improvizatie si actiuni specifice care tintesc aspecte specifice ale inflatiei sau somajului. Daca inflatia este un pericol mai mare decat somajul, politica fiscala si politica monetara nationala trebuie sa fie restrictive. Dar daca somajul este un pericol mai mare decat inflatia trebuie sa recurga la stimuli fiscali si monetari. Asa ar trebui sa se intample, dar practic aceste politici sunt aplicate diferit de anumite grupari politice. Dirijarea spre o cerere agregata nici prea puternica, nici prea slaba nu ofera cheia supra modului cum trebuie sa se abordeze solutionarea inflatiei. Iar daca inflatia persista, de pilda, chiar si fara o cerere agregata excesiva, atacul specific trebuie sa fie indreptat asupra factoriloe care fac sa creasca salariile si preturile mai mult decat productivitatea. In realitate, in acest caz, mijlocul de reducere a inflatiei sunt eforturile de crestere a productivitatii. Se poate recurge la taxele asupra creditului pentru investitii sau la determinarea industriei sa investeasca mai mult in echipamente productive. Indiferent de masurile care se intreprind, este extrem de greu sa se mareasca productivitatea, cu atat mai mult intr-o perioada scurta de timp. Inflatia si somajul influenteaza negativ evolutiile economice, cresterea economica. Iata ca am ajuns si la acest concept cresterea economica folosit foarte mult in literatura de specialitate si in viata curenta, atat de economisti, cat si de politicieni si chiar de oamenii obisnuiti. Dupa majoritatea economistilor, cresterea economica este rezultatul a doua categorii principale de forte. Una este categoria fortelor culturale in care se include stiinta, tehnologia, schimbarile in populatie, religia, politica si atitudinea sociala fata de munca, posesiunile materiale si altele de acest fel.

Cealalta categorie include factorii economici care afecteaza posibilitatea acumularii de capital pe care sa-l investeasca in echipamente cu care sa produca bunuri si servicii. Ca sa creasca economia este nevoie ca cele doua categorii de forte, culturale si economice, sa actioneze impreuna, concomitent. Am vazut cum cresterea economica inseamna capacitatea economiei de a produce mai multe bunuri si servicii. Masura resurselor productive ale unei economii este data de schimbarile care se produc in Produsul Intern Brut (PIB), care inseamna fluxul productiei curente, adica valoarea bunurilor si serviciilor produse de o economie in intregul ei, intr-o perioada data de timp, de regula un an. PIB-ul se masoara prin doua metode: prima este metoda banilor cheltuiti pentru a cumpara productia si a doua este metoda banilor obtinuti prin productie. Prima s-ar numi metoda fluxului productiei si a doua metoda castigurilor si costului. Teoretic ambele metode duc la un rezultat egal. Adica o suma cheltuita pentru consum este egala cu suma primita de un producator si cheltuita pentru forta de munca, energie, publicitate sau retinuta ca profit. In calculul PIB-ului, economistii socotesc numai productia de bunuri si servicii finite, adica acea productie finala care ajunge la consumator. PIB-ul se calculeaza fie in lei curenti, adica in lei la puterea lor de cumparare curenta, sau in lei constanti,, adica in lei corectati cu inflatia relativa, mai exact spus in lei neafectati de inflatie, adica lei la puterea lor de cumparare dintr-o perioada de baza, de obicei de an anterior celui curent pentru care se face calculul PIB-ului. S-a inteles si se accepta faptul ca PIB-ul este un indicator folositor pentru masurarea activitatii economice totale, dar nu si a schimbarilor care au loc in bunastarea sociala a populatiei natiunii respective. II.1. Conceptii privind creditul in economia de piata S-au elaborat o serie de teorii privind creditul, printre acestea amintim: a. - teoria naturalista a creditului; b. - teoria expansionista a creditului; c. - teoria creditului reglementat. a. - Teoria naturalista a creditului - prezinta urmatoarele caracteristici: 1. - considera creditul ca fiind doar un mijloc de transmitere a banilor de la un posesor la altul; 2. - a aparut in conditii istorice specifice legate de primele faze ale dezvoltarii economiei capitaliste. Printre fondatorii acestei teorii se numara Adam Smith si David Ricardo; aceasta teorie este reluata si in zilele noastre. b. - Teoria expansionista a creditului - aceasta atribuie creditului rolul de creator de capital si in acelas timp de factor de prim ordin al dezvoltarii economiei de piata. Ea isi are germenii in epoca legata de aparitia bancilor, in special a celor de emisiune, care emit bancnote. Printre fondatorii ei se numara : John Law si McLeod, care pleaca de la 3 premise: - tot ce are putere de cumparare pentru achizitionarea de marfuri reprezinta bani, ca atare creditul reprezinta acelas lucru; - tot ce are putere de cumparare este avutie, deci si creditul este avutie;

- identifica creditul cu capitalul productiv, intrucat atat creditul cat si capitalul productiv aduce profit. In ultimele decenii aceasta teorie a fost abandonata, intrucat crearea nelimitata de bani prin credit nu este bine, ci rau, produce efecte nedorite in economie (cantitati suplimentare de bani, inflatie, falimente bancare). c. - Teoria creditului reglementat - are o larga raspandire in economia contemporana; ea pleaca de la ideea ca in economia de piata crizele ciclice si somajul cronic ar putea fi limitate prin reglementarea creditului, in sensul ca aceasta sa genereze o sporire a cererii de marfuri. Printre adeptii acestei teorii se numara John Keynes - tentatia spre consum este mai mica decat cresterea veniturilor. II.2. Problemele de baza ale creditarii in economia Romaniei

Elementele de tranzitie spre economia de piata in sistemul actual de creditare al Romaniei Au fost aduse o serie de modificari in sistemul de creditare pentru apropierea de sistemul de creditare a tarilor cu economie de piata dezvoltata si consolidata, preocesul aflandu-se intr-o continua schimbare. Printre aceste modificari se pot enumera: A. - Reconsiderarea modului de stabilire a necesitatilor de credit si de corelare a lor; B. - Introducerea anumitor conditii ce trebuie indeplinite de agentii economici; C. - Diversificarea sistemului de garantii; D. - Negocierea creditului intre agentii economici si banci; E. - Reintroducerea creditului de trezorerie. A. - Reconsiderarea modului de stabilire a necesitatilor de credit si de corelare a lor. Necesitatile de credit se stabilesc de fiecare agent economic in parte in functie de situatia economico-financiara prezenta si previzionata in perspectiva. Aceste necesitati apar pe categorii de credite si vizeaza atat activitatea curenta de productie si circulatie, cat si activitatea de investitii. Programarea creditului este realizata de catre banci pe baza programelor intocmite de agentii economici, dar spre deosebire de trecut, bancile teritoriale programeaza creditele si in functie de masa monetara stabilita pe componentele sale, dupa criteriul rotatiei (mijloace cu circulatie, mijloace economisite si alte mijloace banesti). Corelarea creditelor pe categorii cu indicatorii masei monetare, izvoraste din necesitatea asigurarii si realizarii lichiditatii bancare, care presupune asigurarea unui echilibru (corelatie) intre caracterul si durata de folosire a creditelor si caracterul resurselor de creditare. Aceasta corelare o gasesc rationala sa se realizeze la nivelul fiecarei unitati teritoriale a bancilor, intrucat creditarea in ultima instanta o face fiecare banca teritoriala si nu centrala bancii. De asemenea surplusul de resurse realizat de fiecare unitate teritoriala a bancii sa poata fi gospodarit (in sensul valorificarii lui) la nivel de unitate teritoriala si numai ceea ce depaseste posibiliatile de valorificare locala sa fie pus la dispozitia bancii centrale pentru redistribuire in reteaua bancara respectiva sau la licitatia interbancara.

Corelarea creditului cu resursele de creditare se realizeaza cu ajutorul instrumentului intitulat Programul trimestrial de credite care cuprinde in mare 2 parti: - prima parte cuprinde : Credite 1. - Credite in valuta; 2. - Credite interne pentru agenti economici privind: - activitatea de productie si circulatie a marfurilor; - activitatea de investitii. 3. - Active interbancare (plasamentele bancilor respective la alte banci). - a doua parte cuprinde : Resurse de creditare, formate din: 1. - Resurse externe; 2. - Resurse interne, din care: - ale agentilor economici din depuneri la vedere; - ale agentilor economici din depuneri la termen; - ale C.E.C. - ului; - din contributia pentru pensia suplimentara ; - din fond de somaj; - ale societatilor de asigurari; - capital propriu al bancilor (fondul de rezerva, fond de risc); - alte pasive proprii. 3. - Pasive interbancare (imprumuturi de la alte banci sau credite de refinantare de la B.N.R.). B. - Introducerea anumitor conditii ce trebuie indeplinite de agentii economici creditati. Aceste conditii reprezinta asa numitele pretentii ale bancilor cu privire la: 1. - Calitatea juridica a acestora (persoana juridica sau fizica); 2. - Calitatea activitatii economice desfasurate. 1. - Calitatea juridica vizeaza: a. - inregistrarea agentilor economici la registrul comertului; b. - deschiderea de conturi la banca la care este solicitat creditul; c. - posedarea de capital social in vederea desfasurarii activitatii economice in limitele minime stabilite (100 mii; 1 milion; 10 mil.;100 mil, la banci 50 miliarde); d. - posedarea autorizatiei de functionare (atesta desfasurarea unei activitatilegale). 2. - Calitatea activitatii economice vizeaza: - desfasurarea unei activitati eficiente urmarite prin prisma unor indicatori de bonitate pe care banca ii stabileste pentru fiecare agent economic, acestia sunt diferiti de la banca la banca, cei mai semnificativi sunt: a. - Coeficientul lichiditatii patrimoniale totale: KLPT = (D+Si+C+AAC)/OTS

D = disponibilitati in cont si in casa; Si = sume de incasat de la clienti si alti debitori; TC = titluri de credite detinute; AAC = alte active circulante: stocuri de marfuri, productie neterminata si produse finite; OTS = obligatii pe termen scurt catre furnizori, buget de stat, creditori, salariati. b. - Coeficientul lichiditatii patrimoniale reduse: KLPR = [ ACT - (ACAD - AISL)] / OTS ACT = active circulante totale (intregul numarator de la precedenta formula); ACAD = active provenind dintr-o activitate defectuoasa; AISL = active mai indepartate de starea lichida. c. - Coeficientul solvabilitatii patrimoniale: KSP = CS / (CTML + CS) sau KSP = CS / TP CS = capital social; CTML = active procurate din credite pe termen mijlociu si lung; TP = total pasiv sau mai nou se poate exprima si ca solvabilitate patrimoniala SP = (Capital propriu / Total pasiv) * 100 = ( CP / TP ) * 100 reprezinta capacitatea agentului economic de a-si achita datoriile totale prin valorificare. d. - Rata profitului brut: RPB = ( Profit brut / Cifra de afaceri ) * 100 unele banci mai calculeaza si alti indicatori, ca: - la B.A.: - rata rentabilitatii financiare: RRF = (Profit net/Capital propriu) * 100 = ( PN /CP ) * 100 ; - grad de indatorare: Gi = ( Datorii curente/Total activ) * 100 = ( DC / TA ) * 100 . - la Bancorex: 1. - Capacitatea acoperirrii ratelor de capital: CARC = (PN+A-Dv) / (RC+Db)

unde: PN = profit net; A = amortisment; Dv = dividente platite; RC = ratele de capital; Db = dobanzi. 2. - Capacitatea de acoperire a dobanzilor: CAD = (Pb+Db) / Db unde: Pb = profit brut; Db = dobanzi platite. 3. - Indicatori ai activiatii exprimand eficienta utilizarii activelor RAC = ( ACN / V ) * 100; PPD = ( F+C / CHD ) * 365; PP = (SPN / CPS ) * 365; PSPF = ( SPF / V ) * 365; PIC = ( D / V ) * 365. RAC = randamentul activelor circulante; ACN = active circulante nete = active curente - pasive curente; PPD = perioada de plata a debitelor; F = furnizori; C = creditori; CHD = cheltuieli directe; PS = perioada de stoc; S = stocuri; PP = perioada de productie; SPN = stoc productie neterminata; CPS = costul produselor din stoc; PSPF = perioada de stocare produse finite; PIC = perioada de incasare a creantelor; D = debitori; V = vanzari. 4. - Formula Scor Z aplicata pe plan mondial: Z = 1,2*x1+1,4*x2+3,3*x3+0,6*x4+1,0*x5 x1 = Capital circulant / active circulante; x2 = Profit net capitaliazat / active totale; x3 = Profit brut / active totale;

x4 = Valoarea de piata a activelor / datorii totale; x5 = vanzari / active totale. un punctaj mai mic de 1,8 arata ca firma este in proces de faliment, iar un punctaj peste 2,7 arata un grad bun de solvabilitate. C . - Diversificarea sistemului de garantie. Sistemul de garantie solicitat de banci difera de la o banca la alta si este foarte diversificat si in functie de felul agentului economic (societati cimerciale, persoane fizice regii autonome) si in functie de forma de proprietate (de stat, mixta, privata). Tipurile de garantii ce se practica azi sunt de 2 feluri: 1. - garantii materiale; 2. - garantii morale. 1. - Garantiile materiale privesc : a. - gajul propriu-zis; b. - gajul ipotecar de rangul I; c. - cesiunea de creanta; d. - scrisoarea de garantie bancara; e. - stocuri de valori si marfuri ce nu pot constitui gaj propriu-zis; f. - gajul general. a. - Gajul propru-zis: - cu deposedare; - fara deposedare. Gajul cu deposedare - se constituie asupra depozitelor in valuta, lei, obiectelor din metal pretios si titluri de valoare, actiuni, obligatiuni, certificate de depozit; Gajul fara deposedare - se constituie asupra bunurilor mobile existente in proprietatea societatii (materii prime, materiale, produse finite b. - Gajul ipotecar de rangul I - cuprinde bunuri imobile (cladiri, constructii, terenuri, masini,instalatii,utilaje) existente in patrimoniul agentilor economici pe toata perioada creditarii; c. - Cesiunea de creanta - poate fi admisa ca si gaj, daca primeste drepturi de incasat din contracte si daca plata se face in cadrul termenelor de creditare, iar beneficiarul marfurilor si serviciilor sa-si dea acordul pentru achitarea acestora in favoarea bancii creditoare; d. - Scrisoare de garantie bancara - poate fi admisa ca gaj, daca este emisa de o banca sau o institutie financiara din tara sau strainatate care este agreata de banca creditoare; e. - Gajul general - se constituie asupra bunurilor mibile si imobile prezente si viitoare in universalitatea lor. D. - Negocierea creditelor intre agentii economici si banci. Actiunea de negociere se concretizeaza in contractul de credite incheiat intre creditor si debitor, unde se prevad o serie de clauze legate de: - marimea imprumutului;

- durata de folosire a acestuia (1 luna, 1 an, 5 ani, 15 ani); - modul de acordare a creditelor - integral sau esalonat; - obligativitatea restituirii la termen a imprumutului si de plata a dobanzii; - implicatiile pe care le are nerambursarea la termen (dobanda penalizatoare credit restant executare silita); - destinatia creditului - obligativitatea integritatii bunurilor constituite drept gaj. E. - Reintroducerea creditelor in trezorerie. Asemenea credite au mai operat in regimul de creditare de la noi in 1949, fiind inlocuite in 1950. Creditele de trezorerie sunt acordate pe baza planului de trezorerie in care se stabileste deficitul sau excedentul de trezorerie pe baza urmatoarelor relatii: NCf= (Si + Chp) - (CSAC + Ra + Ip ) unde: NCf > C0 = deficit de trezorerie concretizat in acordari de noi credite; NCf < C0 = excedent de trezorerie, concretizat in rambursari de credite, in care: NCf = necesar credite la sfarsitul perioadei; Si = stocurile de la inceputul perioadei privind activelecirculante luate din ultimul bilant; Chp = cheltuieli aferente productiei marfa fabricate, previzionate pentru perioda pentru care se stabileste necesarul de credite din bugetul de venituri si cheltuieli; CSAC = capital social aferent activelor circulante, stabilit prin deducerea din capitalul social a totalului mijloacelor fixe la valoarea ramasa; Ra = resursele atrase din ultimul bilant; Ip = incasarile din realizarea productiei pentru perioada previzionata; C0 = credite acordate anterior si reflectate in bilant ca solduri. II.3. Politici de creditare Bncile bine conduse reuesc s-i gestioneze riscurile la care se expun n activitatea de creditare, prin implementarea unor politici de creditare bine fundamentate, minuios elaborate i flexibile. Compoziia i calitatea mprumuturilor unei bnci sunt expresia politicii ei de creditare. O politic de creditare bine fundamentat trebuie s asigure obinerea unor rezultate: mprumuturi sigure, plasamente profitabile pentru banc. Politica de creditare trebuie s urmreasc evoluia politicii monetare i de credit a statului, determinat de conjunctura economic i politic. n perioadele de restricii monetare, bncile trebuie s-i limiteze mprumuturile; dimpotriv, n perioadele de expansiune monetar, cnd bncile au fonduri, acestea vor trebui s-i caute noi clieni i uneori noi segmente de pia. O politic de creditare bine fundamentat cuprinde urmtoarele elemente: Obiectivele Obiectivele stabilesc creterea mprumuturilor, mrimea portofoliului, diversificarea portofoliului de credite, strategia de lichiditate a bncii aceasta acionnd ca un element de constrngere asupra

activitii de mprumut, pe de o parte, iar pe de alt parte, lichiditatea este perial determinat de atructura portofoliului de credite. Piaa Piaa trebuie desemnat pentru a instrui ofierii de credite pentru fiecare segment al ei (agricultur, comer, industrie, turism, etc.). Tipurile de credit Creditele pe termen scurt, mediu i lung trebuie s fie n corelaie cu resursele bncii i posibilitile ei. Se menioneaz tipurile de credite care trebuie evitate, precum i cele care necesit precauii i condiiile de excepie. Creditele pentru consum pe termen scurt trebuie s indice o surs specific de rambursare. Precauia trebuie s apar la creditarea unei firme noi, care are un capital mic i nu este garantat de girani puternici sau de stat. Creditele punte, acordate firmelor pe perioade scurte, pn la ncasarea unor creane, trebuie evitate, deoarece expunerea bncii este mare, n special cnd rambursarea depinde de vnzarea unor stocuri n condiii de pia nesigur. Garaniile n politica de creditare se indic garaniile acceptate i cele inacceptabile. Se indic calitatea i lichiditatea garaniei, valoarea garaniilor coeficieni aplicai la valoarea mprumutului i a dobnzii aferente. Responsabilitile, procedurile de apreciere i intervalele de reevaluare a garniilor trebuie specificate. Asigurarea creditului Cei mai muli clieni sunt expui riscurilor care amenin capacitatea lor de rambursare. Asigurarea pe perioada derulrii i rambursrii creditului este necesar pentru protejarea contra pierderilor provocate de moartea sau incapacitatea de plat a clientului datorit unor evenimente neprevzute, catastrofe (incendii, cutremure, furtuni). Competenele de creditare i aprobare Prin politica de creditare se stabilesc competenele de aprobare a creditelor pentru unitile din subordinea Centralei Bncii, dar i pentru Comitetul de credite din Central, pentru vicepreedini sau preedini. Rata dobnzii Ratele dobnzilor aplicate mprumuturilor depind de urmtoarele elemente: - costul fondurilor bncii; - riscul clientului; - dobnda practicat de celelalte bnci; - relaia cu clientul; - termenul. Documentaia dosarelor de credit Documentaia trebuie s asigure promovarea unor proceduri uniforme la nivelul tuturor unitilor subordonate bncii, trebuie s cuprind informaii reale asupra debitorilor. Documentele care stau la baza analizei i acordrii creditului sunt n funcie de tipul creditului. Cteva documente cele mai folosite dintr-o gam larg: - contractul de mprumut; - cererea pentru mprumut;

- starea financiar a clientului; - mputernicirea asociailor; - raportul de credit; - documentele garaniei; - documente privind asigurrile; - starea financiar a garantului; - studii de fezabilitate. Contractul de mprumut este documentul pivot folosit la stabilirea condiiilor de creditare. Acest contract leag toate documentele oferind clauzele referitoare la valoarea mprumutului, dobnda, penaliti, termen de rambursare, garanii, girani, tipul creditului. Documentele dosarului de mprumut permit detectarea timpurie a problemelor clientului astfel nct banca poate s-i protejeze poziia nainte de apariia unei pierderi importante. Forme si modalitati de creditare folosite in Romania Prin forma de creditare se intelege modul general de organizare a operatiunilor de creditare in economia nationala. In practica creditarii agentilor economici se intalnesc 2 forme: A. - forma creditarii pe stoc de valori materiale sau pe sold de cheltuieli; B. - forma creditarii pe rulaj sau pentru efectuarea platilor. Locul fiecarei forme de creditare a fost diferit in diferitele etape de dezvoltare a economiei Romaniei; pana in 1970 a predominat prima forma, dupa care a predominat cea de-a 2 forma. In prezent este preponderenta cea de-a 2 forma. A. - Creditarea pe stoc sau sold prezinta urmatoarele caracteristici si avantaje: a. - in acest caz stocurile trebuie sa fie formate, iar cheltuielile acoperite pe seama altor surse (proprii sau atrase); prin creditare se inlocuiesc aceste surse cu cele imprumutate; b. - are la baza rezerve de valori materiale formate in unitati economice cu caracter temporar sau sezonier; c. - necesitatea creditului nu este doar generala, ci individualizata; d. - se poate urmari mai riguros respectarea principiilor creditului; e. - are ca efect limitarea marimii stocurilor care se constituie. Aceasta forma de creditare prezinta si dezavantaje legate de: a. - necesita imobilizarea resurselor; b. - nu permite o corelare perfecta din partea bancii a miscarii creditului cu miscarea valorilor materiale creditate - creditul se mentine si dupa ce valorile materiale si-au terminat circuitul. B. - Creditarea pe rulaj se deosebeste de prima forma prin: 1.- folosirea acestor forme constituie nu o consecinta,ci o conditie a formarii stocurilor; 2. - aceasta forma este legata de un grad mai inalt de dezvoltare a relatiilor de credit;

3. - asigura o corelatie mai buna intre miscarea creditului si miscarea valorilor materiale, rambursarea creditului realizandu-se in momentul incheierii circuitului valorilor materiale si transformarii lor in forma banesca; 4. - creaza premise pentru o creditare a tuturor elementelor mijloacelor circulante; 5. - are un grad pronuntat de operativitate si elasticitate. Dezavantaj: - il prezinta legat de faptul ca preponderenta creditelor de plati in totalul creditelor acordate pune banca in fata unui fapt implinit (stocurile s-au format deja); decizia de creditare are la baza elemente de ordin subiectiv. Prin modalitate de creditare se intelege rezolvarea concreta de catre banci, din punct de vedere a tehnicii de lucru, a actiunii de acordare si evidentiere a creditelor. Creditarea agentilor economici se poate realiza fie prin: 1. - contul curent; 2. - conturi simple de imprumut. 3. - conturi de acceptiune 1. - Creditarea prin cont curent a fost introdusa in industria Romaniei in 1970; s-a experimentat in S.M.A., cooperatia mestesugareasca. Prin aceasta modalitate se asigura o concordanta intre miscarea banilor prin intermediul creditului si miscarea valorilor materiale. Incepand din 1980 s-a extins in toate domeniile de activitate (industrie, comert, agricultura). - credit acordat prin cont curent debitorul foloseste imprumutul in regim de cont curent, regim ce vizeaza folosirea partiala a limitei de credit aprobate pe masura ce apar necesitatile, iar plata dobanzii se face numai pentru creditul folosit efectiv actualmente se identifica prin linie de credit. 2. - Creditarea prin conturi simple de imprumut - a detinut pana in 1970 locul principal in cadrul modalitatilor de acordare a creditelor, a suferit o erodare, iar in prezent creste ca importanta. - credit acordat prin conturi separate de imprumut - debitorul dispune de suma imprumutata in intraga marime a sa si pe intraga perioada - banca ii trece in contract debitorului intreaga suma imprumutata.Este forma ceamai raspandita pentru ca favorizeaza creditorul, situatie in care acesta isi poate elabora strategii de creditare. Creditorul este avantajat si din punct de vedere al dobanzii. 3. - credit de acceptiune - apare atunci cand o persoana juridica (de regula o banca) preia obligatia debitorului initial de a rambursa imprumutul la scadenta;

BIBLIOGRAFIE:

Herbert M. Kaufman - "Money and Banking", Lexington, Massachusets, Toronto, 1992 Richard C.Aspinwall, Robert A. Eisenbeis - "Handbook for Banking strategy", AWiley - Interscience Publication, 1985 E.V. Bowden, Judith Holbert Bowden - "Money, Banking and The Financial System", West Publishing Company, 1989 Dominique Plihon - "Les banque: nouveaux enjeux, nouvelle strategies. La Documentation", Paris 1998 Vlatouk J - "Systemes financiers francais et etrangers. Banques", Dunod Paris 1991 Anjan V. Thakor - "The design of financial systems: an overview worksheet Journal of banking and finance" 1999
Moneda si credit - Modul 2, Nicolae DARDAC, Teodora VASCU , pag. 4-5 Moneda si credit , Traian SILIVESTRU, 2002 2. Turcu, Ion, -Operaini i contracte bancare. Tratat de drept bancar, Editura Luminalex, Bucureti, 2004; Bernet-Rollande, Luc, -Principes de technique bancaire, Editura Dumond, Paris, 2002 Cpraru, Bogdan, -Sisteme i operaiuni bancare www.banque-france.fr www.bnpparibas.com www.socgen.com www.lcl.com www.brd.ro