Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Gitta Mallasz - Dialoguri Cu Ingerul

Gitta Mallasz - Dialoguri Cu Ingerul

Ratings: (0)|Views: 220|Likes:

More info:

Published by: Ciobanu Bogdan Emanuel on May 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/19/2013

pdf

text

original

 
INTRODUCERE
O introducere scurtă nu este inutilă pentru înţelegerea evenimentelor care vor urma.Aş vrea să insist asupra caracterului cu totul şi cu totul obişnuit al vieţii pe care oduceam eu şi cei trei prieteni ai mei până în ziua în care această iniţiere a început. Şi totuşi,acest stil de viaţă a fost pregătitor pentru ceea ce ne aştepta.Eram în 1923 - aveam 16 ani - când am întâlnit-o pe Hanna, în cadrul cursurilor Şcolii de Arte Decorative din Budapesta, eram vecine de bancă. încă de la început a fostfoarte prietenoasă şi veselă cu mine. Fiind născută într-o familie de militari, crescută într-oeducaţie spartană, mă simţeam cu totul deconcertată de felul tandru, natural de a fi alHannei. în copilăria şi în adolescenţa mea se considera că manifestarea sentimentelor este unsemn de slăbiciune; un simplu sărut de adio putea deveni îngrozitor de stânjenitor.Spre deosebire, tatăl Hannei era directorul unei şcoli gimnaziale şi ea crescuse înatmosfera mult mai destinsă a unei familii moderne de evrei şi nu avea reţineri în a manifestaceea ce simţea.în ciuda acestor diferenţe de temperament şi de educaţie, am legat pe timpul acestor 3 ani de studii - o prietenie profundă. Cu toate acestea, după terminarea cursurilor,drumurile ni s-au despărţit şi în anii care au urmat, ne-am revăzut foarte rar. Hanna îşicontinua studiile la Munchen, iar eu mă lansasem trup şi suflet în sport. Am devenit astfel,campioană la înot şi timp de 5 ani m-am lăsat îmbătată de idolatria pe care o manifestaucompatrioţii mei unguri pentru eroii sportului. Din această perioadă datează întâlnirea cu Lilicare practica pe atunci terapia corporală. Fiind foarte călduroasă şi dezinvoltă, îşi făcusemulte eleve şi am înţeles repede cum de cursurile ei erau supraîncărcate: ele nu constau doar dintr-o simplă relaxare, ci era o adevarată “resursare”, pătrunzând în structurile cele mai profunde.Pe parcursul acestei perioade am avut prea puţine veşti de la Hanna; ştiam totuşi căse măritase cu Joseph, un băiat pe care-l cunoştea încă din copilărie: foarte calm, demeserie - designer în domeniul prelucrării lemnului pentru mobilă. Simpla sa prezenţă, amavut ocazia să observ mai târziu, când locuiam împreună la Budapesta, avea darul de a-ilinişti pe cei din jur. Până şi la hanul din sat, discuţiile politice cele mai aprinse se calmau cudesăvârşire când apărea Joseph; în câteva momente atmosfera devenea complet linişitădatorită prezenţei sale tăcute.în cele din urmă, dezgustată şi sătulă de viaţa-mi cantonată în întregime la nivelulsportului, m-am decis să o caut pe Hanna. Ea îşi instalase împreună cu Joseph pe colina dinBuda un atelier cu o vedere somptuoasă asupra Dunării. Cu multă înţelegere şi răbdareHanna m-a ajutat să-mi reiau activităţile artistice abandonate la sfârşitul liceului. Deşifusesem o elevă foarte bună, după această perioadă de competiţii sportive brutale, măregăseam complet incapabilă de a desena şi simpla formă a unui corp uman. Fără ajutorulHannei n-aş fi putut regăsi bucuria creaţiei.Curând împreună, toţi trei am reuşit să înjghebăm un atelier de grafică şi decor care aînceput să meargă foarte bine.între 1934-1935 antisemitismul începuse să apară în Ungaria. Iar eu eram singuracare nefiind evreică şi datorită renumelui sportiv şi al numelui tatălui meu - ofiţer superior înarmata ungară, reuşeam să obţin pentru atelier comenzi importante din partea statului(decorări ale unor obiective turistice în stilul specific unguresc sau publicităţi de tot felul).Din nefericire, eram obligată să disimulez de fiecare dată faptul că ceilalţi doi colegi ai meierau evrei.
1
 
Sufletul micului nostru grup continua să fie, fără discuţie, Hanna. Avea un dar remarcabil de a se concentra şi în a stabili dintr-o privire ceea ce era esenţial într-un proiectatât în planul conceperii cât şi al realizării lui. Deţinea arta de a rezolva problemele cele maidiverse cu ajutorul unui amestec minunat de bun simţ, intuiţie psihologică şi - cel mai mult -simţul umorului.în acea perioadă Hanna avea deja câteva eleve şi ani mai târziu, una dintre acestetinere artiste avea să-mi afirme despre ea: << Hanna nu corecta niciodată o schiţă, un desenfără ca aceasta să nu ne lase adânc mişcaţi. Remarcile sale pătrundeau profund în sufletdincolo de simpla lor dimensiune profesională. Acei dintre noi care nu le-am putut suporta -au preferat să plece. Chiar atunci când era vorba de o banală reclamă, cea mai mică liniereprezenta pentru ea o oglindă sau expresia unui eveniment interior. în timpul cursurilor comunicarea noastră cu Hanna era cu totul specială: ea se situa în mod instinctiv pe o astfelde lungime de undă, încât "citea" desenele noastre aşa cum analizeaun medic oradiografie. O făcea cu multă afecţiune, fermitate şi veselie. Câteodată n-avea nici cea maimică idee de cele ce avea să ne spună când deschidea gura şi exprima idei pe care în modevident nu le mai avusese niciodată. Tânără fiind, mă ataşasem foarte mult de Hanna caredevenise idolul meu. Dar ei nu-i plăcea această dependenţă şi ne spunea:" după ce aţi urmatcursuri timp de 2 sau 3 ani trebuie să vă găsiţi propriul maestru interior". Pentru ea ideeacentrală era să facem ca în noi să se nască un om nou: "individul creator, eliberat defrică".>>în tot acest timp atelierul prospera. Cu toate acestea, aveam cu toţii sentimentul de ane afla pe marginea prăpastiei: inconştienţa generacreştea cu fiecare zi şi marea deminciuni politice organizate avansa fără încetare. Dacă naziştii promiteau ceva, puteai să fiisigur că avea să se întâmple exact invers. Ne doream din ce în ce mai mult să găsim Adevărul- Adevărul nostru. Tot acest proiect a făcut că Hanna şi Joseph au închiriat o căsuţă micuţă,nu prea departe de Budapesta - în satul Budaliget, unde am hotărât să trăim o viaţăconsacrată esenţialului. M-am alăturat deci lor, iar munca noastră cotidiană am redus-o lastrictul necesar pentru a ne procura hrana de fiecare zi. Lili ne vizita pe vremea aceea înfiecare weekend.Acest tip de viaţă era fără îndoială mult mai favorabil unei mai mari reflectăriinterioare. Cu toate acestea, aveam sentimentul unui vid care se adâncea tot mai mult. Parcăaşteptam, fără să-mi pot explica în vreun fel această aşteptare, să se întâmple ceva, ceea ceîn acelaşi timp mă perturba foarte mult. Deseori plecam să mă plimb ore în şir prin pădure pentru a căuta un pic de linişte, iar în timpul mesei surprindeam privind pe fereastră, parcă asteptând ceva, ceva ce ar trebui să survină şi să-mi schimbe viaţa.Seara obişnuiam să discutăm despre trăirile noastre şi încercam să găsim explicaţia problemelor pe care le simţeam. Hanna, cu intuiţia sa ne ajuta mult, dar cu toţii simţeam căsuntem într-un impas. Ne întrebam de marile curente religioase ale umanităţii; Biblia,Baghavad Gita si Lao-Tseu se găseau în biblioteca noastră, dar nici unul dintre noi nu-şi practica religia. Ne simţeam răniţi de lumea aceasta în care părea să guverneze minciuna, brutalitateaabjectă şi în care aparent răul triumfa. Cu toate acestea, eram convinşi că sensul (misterul)existenţei noastre se află ascuns undeva şi că obstacolele în a-l descoperi se găseau chiar înnoi. Ca să punem capăt discuţiilor interminabile şi să ajungem la ceva mai concret ne-amdecis să punem fiecare dintre noi, pe hârtie problemele pe care le avem. Astfel nu mai puteam trişa, încercând în zadar să înfrumuseţăm realitatea.Câteva zile mai târziu, la ora cafelei, am citit cu voce tare cele ce scrisesem: Hanna agăsit că erau poveşti vechi, bune de adormit copiii. Era foarte adevărat, aveam şi eu însămiconştiinţa că ideile rămăseseră supeficiale. îi puneam Hannei întrebări la care putem foarte bine să găsesc şi singură răspunsul, dar era mult mai comod să-l aud de la ea.
2
 
PRIMA PARTE întrevederile de la Budaliget
Aici încep notiţele luate pe parcursul acestor întrevederi, care s-au derulat timp de 17luni, în fiecare vineri pe la ora 3.
= Vineri 25 iunie 1943 =Prima întâlnire cu Gitta
în faţa atitudinii mele superficiale, Hanna simte urcând în ea o presiune şi oindignare care nu mai erau ale ei. Apoi, deplin conştientă, cu ochii mari deschişiare o viziune: o forţă necunoscută smulge hârtia din mâinile mele şi rupând-o înbucăţi, o aruncă pe jos în semn de dezaprobare pentru această încercare rămasămult sub capacităţile mele. Hanna e gata să spună ceva, dar se opreşte brusc cu sentimentul nu mai este ea cea care va vorbi. îi rămân doar câteva secunde pentru a avertiza: "Atenţie ! Nu mai sunt eu cea care vorbesc", pentru ca apoi să aud aceste cuvinte:
- Ai să încetezi cu acest obicei de a pune întrebări inutile !Atenţie ! în curând ţi se va cere socoteală pentru aceasta !
 Este vocea Hannei, dar sunt absolut sigură nu sunt cuvintele ei (cel carevorbeşte - se serveşte de vocea ei ca de un fel de instrument cu totul conştient. Am sentimentul că parcă aş cunoaşte de undeva pe autorul acestor cuvinte severe şinu sunt cu adevărat surprinsă; am mai degrabă impresia că ceva absolut natural care trebuia să aibă loc, se produce în fine.O lumină strălucitoare mă scaldă în interior, dar nu-i deloc vesel. Dimpotrivă, cuajutorul ei întrevăd într-un mod nemilos diferenţa între ceea ce sunt şi ceea ce-miimaginez eu despre mine.în acelaşi timp, întrevăd ceea ce aş fi putut scrie despre mine dacă aş fi fost cuadevărat sinceră şi exigentă; mă simt întrutotul bulversată - mi-e ruşine. în faţaacestei ruşini atât de sincere, Hanna simte cum scade în interiorul ei indignareacelui care vorbeşte.
- Acum este bine.Căinţa este în acelaşi timp iertare.
 Linişte.
Trebuie să te schimbi radical.Fii independentă.Eşti prea mult şi prea puţin.G. Nu înţeleg.- Puţină independenţă, prea multă materie.
Simt că este o aluzie la modul meu de a gândi atât de puţin autonom.
într-un sol dur nu se poate planta sămânţa.Vei fi modelată printr-o căutare fără odihnă.Ceea ce era bun până-n prezent - va fi rău.Ceea ce era rău - va fi bun.
Urmează un moment de linişte prelungit întrerupt de o întrebare:
Mă cunoşti ?
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->