Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.

Language:

Download

Go BackAdd Note

Link

Embed

Save for later

CELE TREI REGINE

Istoria de numai 66 de ani a regalităţii în România a fost jalonată de prezenta a numaitrei regine. Primele două foarte admirate şi celebre, fiecare în vremea sa; cea de-a treia, multmai putin cunoscută, dar nu mai puţin interesantă. Chiar despre primele două, ştim adeseaamănunte pitoreşti, dar cunoaştem prea putine despre contribuţia lor la evenimentele capitalecare au determinat istoria Europei şi soarta României.

Elisabeta I

Prinţesa germană

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani când avenit în România, în 1869, pentru a i se alătura, ca soţie, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen

, principele domnitor, şi el de obârşie germană, care conducea şara din 1866.Când, în 1881, Carol I a fost proclamat rege, Elisabeta a devenit cea dintâi regină a României.

Vorbind mai multe limbi, clasice şi moderne, instruită şi înzestrată cu un anumetalent literar

, regina a pătruns în lumea literelor româneşti sub numele de

Carmen Sylva

, ascris şi publicat poezii, romane, povestiri, în engleză, franceză, germană, şi a sprijinit scriitori,muzicieni şi artisti plastici români. In timpul Razboiului de Independenta, a înfiinţat spitale, aorganizat îngrijirea ostaşilor răniţi, a procurat medicamente, a avut grijă de familiile sărace – pescurt, s-a implicat, cu sârg, în numeroase acte caritabile şi a încurajat doamnele de neam maresă facă la fel.

A rămas astfel cunoscută de către posteritate mai degraba în aceste ipostaze – mama a răniţilor, protectoare a artelor şi literată, însă contribuţia ei istorică ladezvoltarea Romaniei a fost cu mult mai vastă.

Dintr-o ţară aflată la porţile Orientului, aproape necunoscută Occidentului Europei,România a devenit, în vremea domniei lui Carol I şi a Elisabetei, un stat – în sfârşit – european,din punct de vedere cultural şi politic. Nu stiu în ce măsură ne mai putem da seama azi cât demare a fost efortul necesar pentru a obţine un asemenea rezultat; e insă cu adevarat mişcătoarestrădania celor doi suverani de a-şi face cunoscută şi respectată ţara de adopţie.Carol I s-a concentrat, cum era firesc în acele vremuri, asupra politicii, însă

efortulElisabetei I de a ajuta la dezvoltarea ţării a fost la fel de mare ca şi acela al regelui

; unefort inteligent, constant şi neobosit, pe care regina, cu înţelepciune, a ştiut să-l plaseze acolounde se potrivea. Nu s-a amestecat în politică; in schimb, înţelegând foarte bine că o ţară se facecunoscută şi preţuită tot atât prin cultura ei, cât şi prin rolul ei politic, a fost o entuziastă1

protectoare a artelor şi a promovat intens, cum am spune azi, literatura natională, artelefrumoase şi meşteşugurile româneşti.Unii au socotit că viziunea ei asupra ţăranului român, a portului popular, a artizanatului,a frumuseţii ţării, era una romantică; şi totuşi, cu acest romantism, ea

a reuşit să atragă atenţialumii occidentale asupra României, a culturii ei, a valorilor ei

, cu mai multă eficienţă decâtmulţi alţii, înzestraţi cu viziuni pragmatice. A organizat la Sinaia un atelier de artizanat şi asprijinit participarea României, cu aceste produse ale artei populare, la expoziţiile universale din1867, din 1889 şi 1900, iar în 1912 a organizat la Berlin o mare expoziţie intitulată

Femeia înartă şi meşteşuguri

. A cerut – şi obţinut – ca trenul de lux Orient Express să oprească şi laSinaia, astfel încât mai mulţi călători străini să poată vedea cu ochii lor că frumuseţile naturaleale României, lăudate în publicaţii de peste hotare, sunt cu adevărat vrednice de admiraţie. Cualte cuvinte, a ştiut să se folosească în modul cel mai eficient de înalta ei poziţie pentru a aduce beneficii imaginii României.

Maria

Pentru

Marie Alexandra Victoria, din casa de Saxa Coburg si Gotha, nepoatareginei Victoria a Marii Britanii

, părea o aventură aprope nebunească mariajul cu regeleFerdinand al României, care domnea peste ceea ce regala bunică a Mariei caracterizase drept oţară „foarte instabilă şi având o populaţie destul de coruptă.” Căsătoria a avut loc în 1892, iar

soţia regelui Ferdinand a rămas cunoscută ca una dintre acele femei fascinante careluminează o epocă.

Numeroşi contemporani au scris despre ea ca despre

o fiinţă cu adevărat remarcabilă,

şi portretul care se alcatuieşte din aceste descrieri este cel al unei persoane cu care natura fusesedeasebit de generoasă.

Frumoasă

, avea în plus un farmec care depăşea frumuseţea.

Deşteaptă,de o inteligentă vie

, pătrunzătoare, dădea dovadă atât de intuiţie, cât şi de cunoştinţe,îmbinându-le într-o putere de judecată care stârnea admiraţia contemporanilor.Una dintre cele mai fascinante trăsături ale ei era

curajul

, o tărie în faţa încercărilor cum rar se poate vedea. Era, în acealşi timp, o făptură înzestrată cu un adevărat simţ alfrumosului, cu harul creaţiei, cu o fire artistică. Pentru mulţi,

regiana Maria este cea care adecorat Pelişorul, grădina şi castelul de la Balcic, colectionară de artă, pictoriţă

caremigălea delicate acuarele florale, literată care scria poezii şi povestiri pentru copii, femeiaromanţioasă care, îndrăgostită de priveliştea mării văzută de pe stâncile Balcicului, a cerut cainima ei să fie îngropată acolo, în “castelul” iubit, clădit de ea.

Vizita reginei Maria in SUA, 1926

Era o vreme cand femeile nu se avântau – oficial – în politică; totuşi,

Maria a fostsfetnica regalului ei soţ şi multe dintre lucrurile de seamă care s-au întâmplat în vremeaaceea în România şi chiar în Europa i s-au datorat şi ei

. Poate cea mai de seamă contribuţiela destinul politic al României a fost misiunea neoficială la Paris, prin care a sprijinit dificilelenegocieri din timpul Conferinţei de Pace care a urmat Primului Război Mondial.Misiunea oficială a primului-ministru Brătianu nu părea să aibă mulţi sorţi de izbândă,dar implicarea reginei Maria a readus lucrurile pe fagaşul cel bun: graţie intervenţiei ei,neoficiale, dar atât de preţioase, pe lângă primul ministru francez Clemenceau, negocierile s-aufinalizat în chipul cel mai fericit, cu un rezultat excepţional din punct de vedere politic:

formarea României Mari.

Elena

Soţia oficială, recunoscută, a lui Carol al II-lea e cea mai puţin cunoscută dintre regineleRomâniei.

Principesa Elena, prinţesă a Greciei şi Danemarcei

, născută în 1896, era fiica regeluiConstantin I al Greciei şi a reginei Sofia de Prusia. S-a căsătorit cu Carol al II-lea la 10 martie1921, dând naştere, la data de 25 octombrie a aceluiaşi an, lui Mihai, viitorul rege Mihai alRomâniei. Căsătoria n-a durat decât până în 1928, când cei doi soţi s-au despărţit, după ceadintâi

abdicare a lui Carol al II-lea

, in 1925.Când Carol a renunţat pentru prima dată la tron, părăsind România după ce începuselegătura cu Magda Lupescu,

regina Elena a rămas în ţară împreună cu fiul ei

, fără a deţineînsă nicio pozitie oficială, fără a fi membră în consiliul de regenţă care conducea ţara în loculregelui minor Mihai.

Parlamentul României a ratificat în 1926 abdicarea lui Carol al II-leaşi a acordat Elenei titlul de Prinţesă a României.

In 1928, în urma insistenţelor lui Carol alII-lea şi la recomandarea guvernului român, ea a acceptat să divorteze. Cand acesta s-a întors înţară şi s-a proclamat rege, în 1930, au fost făcute câteva tentative de împăcare, la iniţiativaguvernului, dar când a devenit clar că, de fapt, Carol, care se instalase la palat împreuna cuElena Lupescu, nu dorea acesta împăcare, divorţul s-a finalizat, iar în urma şicanelor din partearegelui, Elena a hotărât să plece din ţară, stabilindu-se, în cele din urmă, în Italia.

Intoarcerea reginei Elena din exil, 1940

In 1940, s-a intors în România, la chemarea regelui Mihai, care ocupase tronul şicare i-a acordat titulul de Regina Mama Elena a României

. Când, în 1947, Mihai I aabdicat, Regina Mamă Elena s-a întors în Italia şi, de atunci şi-a împărţit viaţa între Florenţa şiLausanne. S-a stins din viaţă în Elveţia, la Lausanne, în 1982, la vârsta de 86 de ani.Puţini ştiu că

Regina Mamă Elena a României a avut un rol excepţional în salvareaa numeroşi evrei prigoniţi în timpul regimului fascist din România